STRUCTURA CAPACITATII DE PERFORMANTA

STRUCTURA CAPACITATII DE PERFORMANTA

In aceasta etapa, capacitatea de performanta este cel mai plauzibil explicata de profesorul dr. Mihai Epuran. In lucrarea Modelarea conduitei sportive, autorul porneste de la doua postulate teoretice: - primul ca omul este un rezultat complex al factorilor biologici, psihologici si socio-culturli;

- iar al doilea, ca rezultat al proceselor educationale, a carui eficinta depinde de gradul de utilizare de catre antrenori a datelor stiintelor.

Din aceasta perspectiva capacitatea de performanta e determinata de patru factori globali sintetici: aptitudinile, atitudini, antrenamentul, ambianta. Acestea sunt concepute intr-o interrelatie functionala.

1. Aptitudini

Aptudinile sunt sisteme de procese fizice si psihice organizate in mod original pentru a permite efectuarea cu rezultate inalte a activitatii. In constructia personalitatii, ele constituie latura de eficienta a acesteia.

In domeniul sportului se pot depista de timpuriu anumit aptitudini specifice cum sunt cele pentru natatie, gimnastica, patinaj artistic, care implica o buna coordonare, rezultat al unei maturizari mai rapide a sistemului nervos. Aceasta a determinat sa se vorbeasca de "specializarea timpurie" care devine posibila numai in urma unui antrenament foarte bine dirijat si mai ales progrmat. Abandonarea activitatii competitionale la varste timpurii (17-18) se datoreaza in mare masura incapacitatii de care dam dovada in prezent de a dirija efortul de antrenament dupa o dinamica care sa prelungeasca pe intreaga perioada a tineretii participare la competitii importante. De altfel aceasta este diferenta dintre posibilitatile de perfectionare a aptitudinilor motrice si psiho- motice si sa spunem cele muzicale care se dezvolta pe o perioada de viata mult mai lunga. Toate acestea insa numai in conditiile unei educatii corespunzatoare.

Aptitudinile apar ca o rezultata a interactiunii dispozitiilor ereditare cu conditiile educative de formare a acestora si activitatea subiectului.

SCHEMA DE ANSAMBLU A APTITUDINILOR PERFORMANTIALE IN SPORT

In literatura psihologica de specialitate se disting doua categorii de aptitudini:

Aptitudini      generale (inteligenta, memoria, atentia, spirit de observatie utile pentru practicarea oricarei activitati).

Aptitudini specifice pentru domenii foarte precise (muzica, matematica, tehnica, sport si altele).

Teoria factoriala a aptitudinilor este reprezentata de un model teoretic a componentelor acestora, nucleul constituindu-l elementul (G) general ce sta la baza tuturor aptitudinilor.

"G" motric:

Capacitatea de invatare a actelor motrice (inteligenta, insusirea rapida, progres);

Rezistenta la factorii perturbatori;

Capacitatea de mobilizare a energei fizice si psihice;

Capacitatea de refacere psihica (succes, esec, accident);

Capacitatea de refacere functionala dupa efort.

Performanta este dependenta de numeroase aptitudini, fapt care ne determina sa consideram ideea de sistem ca fiind in masura sa ofere o reprezentare a aspectelor somatice, functionale si psihice implicate. Aptitudinea prin perfectionare continua devine talent. Este necesar a prezenta intreaga tripleta problema si terminologica adica: aptitudine-talent-vocatie. Prin acest ultim termen intelegem "chemarea" catre o anumita ramura de sport, intemeiata pe constiinta propriilor aptitudini. Vointa este o structura directionala a energiilor psihofizice, in alcatuirea careia intra deopotriva toate elementele sociale si ale mediului la un moment dat, si trecut, precum si straturile neuronale din creierul subiectului. Vocatia este o interactiune optica intre aptitudinele pentru ceva si aptitudinele fata de acelasi lucru, in baza unei tendinte de autodepasire.

2. Atitudini

Se exprima preferinta pentru anumite activitati, deciziile fiind deteminate de convingeri sau influente externe care caracterizeaza personalitatea. Atitudinile sunt primele elemente din structura personalitatii care cedeaza in fata agentilor de persuasiune. Daca apare o disonanta intre un comportament si atitudini, aceasta va fi solutionata, de obicei, prin permutarea atitudinilor.

Performata sportiva este produsul activitatii persoanei umane care detine insusiri deosebite. Aptitudinile pe care le-am analizat reprezinta latura de eficienta a comportamentului, insa aceasta nu devine deplina decat atunci cand este dublata de atitudini si cand sportivul este supus unui proces stiintific de pregatire.

Atitudinile reprezinta conceptia si filosofia de viata a persoanei, in timp ce trebuintele si tendintele reprezinta infrastructura personalitatii.

In sport atitudinile se manifesta sub trei forme: cognitive, afectivitate, conotative (motorii) desi in realitate acestea sunt trei stari psihice complexe care se intrepatrund in proportii diferite. Se cuvine a mentiona motivatia a carei tripla determinare biopsihosociala, o aproprie de atitudinile fundamentale ale omului, ea fiind un sistem de mobiluri interne ale conduitei, innascute sau dobandite.

Atitudinile cognitive se manifesta ca stari de asteptare si prevedere. Ele constituie fundamentarea gandirii tactice.

Atitudinile evaluative cuprind si aspecte cognitive. Sportivul se autoevalueaza, evalueaza coechipierii, adversarii, arbitrii, publicul. Educatia are un rol determinant in formarea atitudinilor si a conduitei, are functie profilactica dar si corectiva.Atitudinile ca expresie a structurii caracterului se manifesta fata de echipa, fata de antrenament, de adversari, de sine.

Atitudinea de tip efector operational se prezinta ca predispozitii sau ca preferinte de a rectiona la diferite situatii si diferiti stimuli, fiind dependete de experienta sportivului.

Atitudinile precompetitionale sub forma starilor de precautie cu cele cinci momente ale lor, dintre care unele sunt anticipative, altele, evaluative.

Tipuri de atitudini

Postura corporala, ca pozitie preoperatorie a corpului sau ca expresie semnificativa. Putem exemplifica din sport posturile-pozitiile fundamentale din tehnica sporturilor (ca atitudini preoperative) sau postura "agresiva" adaptata pentru intimidarea adversarului;

Opinia, ca modalitate de a intelege si exprima unele idei, luarea de "pozitie"      fata de fenomene si persoane;

Caracteristica a exercitarii voluntare a unui rol ca raspuns la o situatie- constiincios, incordat-degajat, tolerat- sever, conciliator;

Caracteristica constanta si involuntara a exercitarii rolului in situatii date-agresiv, amenintator, critic, democratic, comprehensiv, descurajant;

Predispozitie generala de a adopta o anumita pozitie sau o anumita judecata, de a reactiona intr-u anumit mod (toate avand la baza un fond latent de opinii, credinte si convingeri care influenteza atitudinea prezenta intr-o situatie concreta). Aceasta predispozitie generala are sensul de "Einstellung"- organizare mintala cu functie anticipativa si orientativa sau de "Ustanovka"-montaje anticipative. Adaugam la atitudinile intelectuale pe cele de tip afective- cu caracter      evaluativ, dintre care cele mai importante ni se par convingerile si idealurile, precum si pe cele de tip comportamental-actional (conotative)- disponibilizarea de actionare intr-un anumit fel sau directie si anticiparile raspunsurilor motorii.

Structuri personale profunde, ca tematizare a trairilor individului, a experientei proprii.

Aceste structuri se exprima mai ales in dinamica afectivitatii inconstiente, influentata si de viata de la copilarie la starea adulta fasonand in linii mari experienta. Ele se pot rationaliza pe plan constient in conceptia de viata, in filozofia personala despre lume. Cei mai multi autori pun in stransa legatura atitidinile cu motivatia, lucru firesc daca avem in vedere ca si acesta este un sistem de stari subiective, interne care redictioneaza si energizeaza activitatea omului in baza unor trebuinte sau tendinte.

Lista motivelor care stau la baza activitatii sportive este foarte bogata: afirmarea de sine, realizarea, recunoasterea, castigul, promovarea, compensatia, nevoia de miscare, gustul riscului, agresivitatea-combativitatea, responsabilitatea sociala.

Psihopedagogia practicata indica o strategie foarete complexa de utilizare a motivatiei in educatie si instruire. Se cunosc, de asemenea, diferite modalitati de motivatie a sportivului pentru activitatea de pregatire sau pentru diferitele situatii competitionale. Insemnatatea motivelor in orienatarea si stimularea activitatii ne-a determinat sa includem intre principiile antrenamentului si pe acela al motivarii si efortului voluntar, caci nici o actiune educationala nu poate fi eficienta daca elevul- in cazul nostru sportivul- nu participa "angajat", "dispus", adica motivat intr-un anume fel pentru ceea ce face.

3. Ambianta

Mediul social reprezinta factorul cu cea mai mare influenta asupra dezvoltarii personalitatii sportivului. Este construit din totalitatea relatiilor sociale creand o ambianta cu continut complex ce cuprinde institutiile si organizatiile grupale (cluburi, scociatii, federatii) factorii istorici, culturali, valori sociale.

Performanta sportiva este influentata de mai multi factori determinanti cum sunt:

- familia - are un rol hotarator in ce priveste cariera sportiva prin aceea ca poate stimula sau frana interesul;

- scoala -factorul principal de formare intelectuala, afectiva, volitiva si fizica;

- mediul sportiv ( echipa, grup, club) determina comportamentele psihosociale ale tanarului de o natura sportiva sau culurala.

Valoarea sportiva este caracteristica fundamentala ce favorizeaza manifestarea complexa a sportivului in cadrul statutului sau.

4. Antrenamentul sportiv

Antrenamentul sportiv este definit ca proces (pedagogic) desfasurat sistematic cu scopul obtinerii adaptarii organismului la eforturi fizice intense implicate de participarea la concursuri. Departe de a fi numai proces pedagogic el devine tot mai complex prin organizare, dirijare, continut si forme de desfasurare la care participa, pe langa antrenorul specializat, medicul, psihologul, metodologul si altii, oferind imaginea unei interdisciplinaritati de un tip aparte.

Obiective principale ale antrenamenului sportiv sunt:

- pregatirea sportivilor cu succes in concursuri. Dezvoltare la nivel maxim a capacitatii de pregatire intr-o proba sportiva sau intr-o ramura, ori grup de probe;

- dezvoltarea personalitaii sportivului.

Antrenamentul va obtine performante maximale cu conditia sa fie TOTAL si condus dupa cele mai recente orientari ale stiintei sportului. Tot un pas inainte poate fi considerat si transferul de tehnologii din alte domenii in cel al sportului. Din clinica de psihiatrie si pregatirea cosmonautilor s-au imprumutat si adaptat tehnicile antrenamentului autogen, psihoton, alfagenic. S-au preluat si adoptat hipnoza si sugestia hipnotica.

Antrenamentul sportiv ramane in esenta lui un proces instructiv-educativ, dar cu caracteristici de proces de conducere care sintetizeaza legitati nu numai din sfera biologica, psihica si sociala a sportivului (sau grupului), ci si din sfera fenomenelor trandisciplinare si integratoare.