TELEVIZIUNEA SI TRANSMISIUNEA SEMNALELOR IN TELEVIZIUNE

TELEVIZIUNEA SI TRANSMISIUNEA SEMNALELOR IN TELEVIZIUNE

1 Generalitati despre televiziune si receptoarele de televiziune

Televiziunea prin echipamentele sale de emisie si de receptie, face parte din sistemele de comunicatii de radiodifuziune prin care se asigurǎ vehicularea unui mare volum de informatii cǎtre marele public. Receptorul TV asigurǎ captarea semnalelor de radiofrecventǎ de televiziune, prelucrarea acestora prin selectie in frecventǎ, schimbare de frecventǎ, demodulare, decodare si amplificarea semnalelor informatiei video si audio, in vederea redǎrii transformǎrii acestora in imagine TV si sunet .

Receptoarele TV Color (TVC) au o constructie similara cu cea a unui receptor de televiziune cu redarea imaginii in alb - negru (TV-AN), prezentand aceleasi blocuri principale dar sunt echipate cu circuite suplimentare pentru decodarea, prelucrarea si afisarea elementelor de culoare din imaginea de televiziune.

Receptoarele de televiziune moderne sunt realizate cu circuite integrate care inglobeaza module functionale cu destinatii definite de catre procesele pe care le efectueaza asupra semnalelor TV. Evolutia tehnologica de integrare pe scara larga a determinat si perfectionarea constructiva a receptoarelor de televiziune care contin un numar tot mai mic de circuite integrate. In receptorul TV blocurile de baleiaj (baleiajul vertical si baleiajul orizontal) si sursa de alimentare constituie inca circuite functionale distinct realizate, deoarece acestea opereaza cu tensiuni si curenti mari.

De asemenea, receptoarele TV au fost echipate cu circuite integrate specializate care confera receptoarelor TV facilitati de utilizare pentru afisarea unor informatii suplimentare transmise prin canalele de televiziune (teletextul) si de folosire in regim de monitor in conexiune cu alte echipamente audio - video - foto.Prelucrarea digitala a semnalelor a permis realizarea de receptoare de televiziune analog - digitale. La ceasta categorie de receptoare TV receptia si prelucrarea semnalelor este analogica pana la obtinerea semnalului video complex color (SVCC) dupa demodulatorul de amplitudine de videofrecventa, dupa care procesarile de semnale video si audio se fac sub forma digitala in urma unei conversii analog digitale. Toate procesarile de semnale sunt realizate cu circuite integrate specializate potrivit standardului de televiziune digitala utilizat. In final semnalele de imagine sunt aplicate unui display de tip digital (LCD sau cu plasma) sau sunt convertite in semnale analogice pentru comanda catozilor unui tub cinescop color.

2 Generalitati despre sistemele de televiziune

Televiziunea poate fi definita ca un ansamblul de principii, metode si tehnici de natura electronica, utilizate pentru transmiterea la distanta a imaginilor in miscare, prin intermediul canalelor de comunicatie. Folosirea televiziunii, ca modalitate de transmitere simultana a imaginilor si a sunetelor, in cele mai diverse domenii de activitate, a adus la o diversificare a aparatelor si sistemelor de televiziune.

Televiziunea in culori (TVC) pentru marele public s-a dezvoltat pe infrastructura existenta in cadrul retelei de difuzare a televiziunii alb-negru (TVAN), ca singura solutie posibila la aceea data, datorita existentei sutelor de emitatoare si a milioanelor de televizoare monocrome functionale in cadrul unor norme internationale.

Din acest motiv, sistemul de TVC trebuie sa corespunda cerintelor impuse in TV-AN. In televiziunea alb-negru se transmite un singur semnal de imagine, semnal care poarta informatia referitoare la variatia de luminanta. In televiziunea color este necesar sa fie transmise trei semnale care sa poarte direct sau indirect informatiile referitoare la cele trei culori primare (Red, Green, Blue) folosite in analiza si sinteza imaginii. Modul in care se aleg si mai ales cum se transmit aceste semnale trebuie sa asigure ceea ce se numeste compatibilitate fata/cu de sistemul de televiziune alb-negru.

Tehnica televiziunii a fost supusa unor mari schimbari care au urmarit eliminarea neajunsurile sistemelor de televiziune actuale, in sensul imbunatatirii calitatii imaginii. Televiziunea de inalta definitie HDTV (High Definition Television) asigura cresterea definitiei de doua ori fata de sistemele actuale, ceea ce echivaleaza cu cresterea de patru ori a numarului de elemente de imagine de pe ecran. La aceste sisteme se imbunatateste reproducerea culorilor prin largirea benzilor de frecventa ale semnalelor de luminanta si de crominanta, si calitatea sunetului creste prin transmiterea stereofonica a informatiilor de sunet. Semnalele televiziunii de inalta definitie au nevoie de o banda de frecventa de 30 MHz, mult mai larga decat au retelele actuale de difuzare de 6MHz (pentru norma OIRT). Rezolvarea este asigurata prin metode de compresie atat in domeniul timp cat si in domeniul frecventa. In acest sens sistemul MAC (Multiplex Analog Components) asigura transmiterea multiplexata in timp a semnalelor de luminanta si de crominanta, iar sistemul MUSE (Multiple Sub-Nyquist Sampling Encoding) asigura multiplexarea si subesantionarea semnalelor de imagine. Perspectivele sistemului de televiziune de inalta definitie a crescut odata cu prelucrarea numerica a semnalelor TV, prelucrare standardizata international prin sistemul digital denumit generic 4:2:2.

Sistemele de televiziune actuale cu transmisie prin unde radio sau prin cablu se inscriu in prevederile unor normative cunoscute sub denumirea de standarde de televiziune.

2.1 Clasificarea sistemelor de televiziune

Din punct de vedere al calitatii informatiei de imagine, sistemele de televiziune se pot clasifica in:

-Sisteme de televiziune alb-negru;

-Sisteme de televiziune in culori;

-Sisteme de televiziune de inalta definitie;

-Sisteme de televiziune in spatiu.

Din punct de vedere al modului in care sunt procesate informatiile (captare imagine, prelucrare, transmisie, refacere imagine, etc.), sistemele de televiziune se impart in:

-Sisteme de televiziune analogica;

-Sisteme de televiziune analog-digitala;

-Sisteme de televiziune digitala.

Din punct de vedre al destinatiei sistemele de televiziune se pot clasifica in:

-Sisteme de televiziune difuzata, care cuprinde:

- sisteme de televiziune radiodifuzata;

-sisteme de televiziune prin cablu (coaxial sau optic);

-Sisteme de televiziune aplicata, care cuprinde multitudinea de sisteme din economie, medicina, industrie.

Varietatea de sisteme de televiziune amintite prezinta particularitati determinate de conditiile diferite de aplicare. Aceasta are implicatii si asupra caracteristicilor si parametrilor functionali care variaza intr-o gama foarte larga de la un sistem de televiziune la altul.

2.2 Particularitati ale televiziunii color

Televiziunea in culori (TVC) pentru marele public s-a dezvoltat pe infrastructura existenta in cadrul retelei de difuzare a televiziunii alb-negru (TV-AN), ca singura solutie posibila la acea data, datorita existentei sutelor de emitatoare si a milioanelor de televizoare monocrome functionale in cadrul unor norme internationale.

Din acest motiv, sistemul de TVC trebuie sa corespunda cerintelor impuse in TV-AN. In televiziunea alb-negru se transmite un singur semnal de imagine, semnal care poarta informatia referitoare la variatia de luminanta. In televiziunea color este necesar sa fie transmise trei semnale care sa poarte direct sau indirect informatiile referitoare la cele trei culori primare (Red, Green, Blue) folosite in analiza si sinteza imaginii. Modul in care se aleg si mai ales cum se transmit aceste semnale trebuie sa asigure ceea ce se numeste compatibilitate cu sistemul de televiziune alb-negru.

Imaginea reprezinta o distributie de energie radianta variabila in timp si color [NIC03]. Acest tip de imagine intereseaza in transmisiunile de televiziune.

Imaginea poate fi caracterizata de un vector luminanta B(x,y,t), dependent de doua dimensiuni spatiale (x,y) - imagine plana - si o dimensiune temporala (t) - imagine in miscare. Vectorul B(x,y,t) poate fi descris prin trei componente, care reprezinta un set arbitrar de culori primare (R, G, B) alese astfel incat sa egaleze subiectiv senzatia de culoare produsa de culoarea originala:

B(x,y,t) = [B_R(x,y,t), B_G(x,y,t), B_B(x,y,t)]

Canalele de transmisiune existente sunt canale unidimensionale, in sensul ca pe canal se transmit semnale de o singura variabila - timpul.

In toate standardele de televiziune se utilizeaza modulatia de amplitudine (MA) pentru transmiterea semnalelor corespunzatoare imaginii alb-negru. Pentru transmiterea sunetului insotitor, toate standardele, cu exceptia celui francez si englez utilizeaza modulatia de frecventa.

Pentru transmiterea informatiei de crominanta (culoare), se utilizeaza modalitati diferite pentru purtatoarea de culoare, in functie de tipul sistemului de televiziune color, astfel:

-Modulatia de amplitudine in cuadratura (QAM - Quadrature Amplitude Modulation) in sistemele de televiziune NTSC (National Television System Colour) si PAL (Phase Alternation Line);

-Modulatia in frecventa a doua subpurtatoare de crominanta in sistemul de televiziune SECAM (Sequentiel a Memoire).

2.3 Particularitati ale sistemelor de televiziune color standardizate

Sistemele de televiziune color standardizate, cele mai raspandite sunt:

Sistemul NTSC (National Television System Colour), este un system american, primul sistem de televiziune color aparut si care prezinta ca deficienta majora, sensibilitatea ridicata la defazarile suferite de semnalele de culoare in procesul propagarii, sensibilitate manifestata prin denaturarea culorilor pentru defazari mai mari de 50;

2.Sistemul PAL (Phase Alternating Line), este un sistem german care, pentru eliminarea neajunsului functional al sistemului NTSC, utilizeaza principiul transmiterii cu faza schimbata de la o linie la alta a componentei de crominanta E' R - E' Y. Transmiterea componentelor de crominanta se face, ca si in cazul sistemului NTSC, prin modularea in amplitudine a unei subpurtatoare de crominanta cu frecventa de 4,4336 8 MHz;

3.Sistemul SECAM (Sequientiel a Memoire), este un sistem francez care, pentru eliminarea neajunsului functional al sistemului NTSC, utilizeaza principiul transmiterii secventiale de la o linie la alta a componentelor semnalelor de culoare (o componenta (E' B - E' Y) pe o linie si cealalta componenta (E' R - E'Y.) pe linia urmatoare. Transmiterea componentelor dem crominanta se face prin modularea in frecventa cu benzi laterale inegale, de catre fiecare componenta, a cate unei subpurtatoare de crominanta cu

frecventele de 4,250 MHz si respectiv 4,406 MHz.

2.4 Semnale electrice utilizate in televiziune

Sistemele de televiziune in culori folosesc un semnal video complex color alcatuit din urmatoarele semnale:

1) Semnalul de luminanta Ey. Este semnalul transmis din motive de compatibilitate, pentru a asigura functionarea receptoarelor TV-AN pe timpul transmisiei color. Acesta se obtine din semnalele primare de culoare prin matriciere. Procesul de matriciere are la baza curba vizibilitatii relative, determinata experimental. Expresia semnalului de luminanta este: Ey = 0,30Er + 0,59Eg + 0,11Eb

Semnalul de luminanta este transmis in toate sistemele de televiziune color si corespunde semnalului video din receptoarele TV-AN;

2) Semnale de crominanta. sunt semnale obtinute din semnalele diferenta de culoare (Er-Ey, Eb-Ey) prin ponderare diferita in functie de sistemul de televiziune color.

In cazul sistemului PAL se transmit doua semnale video de crominanta :

Eu = 0,493(Eb-Ey)

Ev = 0,877(Er-Ey)

Transmisia acestor semnale se efectueaza simultan prin modulatia in cuadratura cu subpurtatoare Fsp suprimata a unui semnal de radiofrecventa cu frecventa astfel aleasa incat, sa se asigure plasarea spectrului informatiei de culoare in zonele superioare ale spectrului semnalului de luminanta. Pentru a elimina suprapunerea spectrelor s-a recurs la intreteserea acestora. Frecventa subpurtatoarei stabilindu-se potrivit relatiei: Fsp = (k-1/4)fh + fv = 4,433 MHz

In care: fv - frecventa de baleiere pe verticala;fh - frecventa de baleiere pe orizontala.

In cazul sistemului SECAM se transmit in mod secvential pe linii, doua semnale de crominanta obtinute tot din semnalele diferenta de culoare prin ponderarea acestora, astfel:

Dr = -1 (Er-Ey)

Db = 1 (Eb-Ey)

Transmisia semnalelor de crominanta se efectueaza prin procedeul modulatiei in frecventa a doua subpurtatoare de radiofrecventa, alese ca valoare pe criterii de compatibilitate si de imbunatatire a transmisiei:

For = 282fh = 4,406 MHz

Fob = 272fh = 4,250 MHz

3) Semnale de sincronizare si de stingere

a) Semnale de sincronizare. Aceste semnale permit obtinerea unei configuratii corecte a imaginii de televiziune, prin mentinerea sincronismului dintre fasciculul de electroni care analizeaza imaginea (in dispozitivul videocaptor al camerei TV) si fasciculul de electroni care sintetizeaza imaginea TV (in tubul cinescop din receptorul de televiziune). Sincronismul este asigurat prin transmiterea de catre posturile de emisie TV a semnalelor de sincronizare. In acest fel, pentru intervale de timp scurte, traiectoriile parcurse de catre spotul de electroni vor fi asemanatoare si se vor desfasura cu viteza constanta.

Semnalele de sincronizare sunt generate in studioul de televiziune cu ajutorul dispozitivului numit SINCROGENERATOR. In raport cu functiunea indeplinita, semnalele de sincronizare sunt de doua tipuri: semnale pentru sincronizarea liniilor si semnale pentru sincronizarea semicadrelor. Aceste semnale se deosebesc intre ele prin durata , pentru a putea fi separate in receptor prin integrare de catre circuitele sincroprocesorului.

b) Semnale de stingere. Aceste semnale asigura blocarea spotului de electroni, atat la emisie in dispozitivul video captor al camerei TV, cat si la receptie in cadrul tubului cinescop. Semnalele de stingere sunt generate tot de catre sincrogenerator, amplitudinea si sensul lor corespund normelor de televiziune indiferent de polaritatea semnalului video de imagine. Pentru o blocare sigura a fasciculului de electroni amplitudinea semnalelor de stingere trebuie sa fie mai mare decat nivelul de negru din semnalul video. Semnalul de blocare (stingere) pe linii si pe cadre prezinta durate diferite.

c) Semnale de egalizare si semnale de crestare. Aceste semnale asigura intreteserea liniilor celor doua semicadre. Semnalele de egalizare sunt constituite din cinci impulsuri de preegalizare dispuse pe palierul anterior al impulsului de blocare (stingere) semicadre si din cinci impulsuri de postegalizare dispuse pe palierul posterior al impulsului de stingere.Semnalele de crestare sunt alcatuite din cinci impulsuri obtinute prin crestarea impulsului de sincronizare verticala. Toate impulsurile prezentate mai sus au durata de 2 microsecunde si sunt separate prin intervale de pauza cu durata egala cu Th/2, adica jumatate din durata unei linii complete a carei durata este de 64 μs.

4) Semnale de sincronizare a culorii si semnale de identificare a culorii. Semnalele de sincronizare a culorii se transmit, in cazul ambelor sisteme, pe palierul posterior al impulsurilor de stingere linii, sub forma unei succesiuni de zece oscilatii complete de radiofrecventa denumite burst.

Frecventa si amplitudinea oscilatiei corespunde tipului de sistem color utilizat, astfel:

-pentru sistemul PAL frecventa este egala cu Fsp;

-pentru sistemul SECAM se transmite secvential, de la o linie la alta, cand burst-ul cu frecventa For, cand burst-ul cu frecventa Fob, in concordanta cu, componenta de culoare a semnalului de crominanta transmis pe linia respectiva Db sau Dr;

Pentru identificarea culorii se transmit, in varianta de sincronizare a culorii pe cadre, semnale de identificare a culorii pe durata a noua linii succesive ale intervalului de stingere pe verticala. Acestea se transmit pe durata liniilor 7 - 15 din primul semicadru si pe durata liniilor 320 - 328 din al doilea semicadru.

Semnalele de identificare constau din trenuri de sinusoide, corespunzatoare subpurtatoarelor, modulate in frecventa cu doua semnale video dreptunghiulare avand frontul anterior intarziat cu 15 microsecunde, respectiv 20 microsecunde si transmise secvential pe timpul liniilor specificate mai sus.

In cele ce urmeaza se prezinta particularitatile sistemelor de televiziune PAL si SECAM ca sisteme europene aflate in productie si exploatare in tara noastra.

2.4.1 Semnale utilizate in sistemul de televiziune PAL

Sistem de televiziune PAL, adoptat si in Romania, foloseste urmatoarele semnale de videofrecventa:

Semnalul de luminanta (E'y), transmis din motive de compatibilitate cu receptoarele alb-negru. Expresia semnalului de luminanta a fost determinata prin experimente si masurari practice asupra caracteristicii de vizibilitate relativa a sistemului vizual uman:

E'Y = 0 E'R + 0,59 E'G + 0,11 E'B

Semnalul de crominanta (Etc), consine informatia privind culoarea imaginii si este alcatuit din doua componente bazate pe semnalele diferenta de culoare (E'B - E'Y) si (E'R - E'Y).

Expresia componentelor de crominanta este:

E'U =0 (E'B - E'Y)

E'V =0 (E'R - E'Y)

Componenta de crominanta E'V se transmite cu faza alternanta de la o linie la alta.

Semnalele de crominanta se transmite moduland in amplitudine un semnal de radiofrecventa avand frecventa (fsc), astfel determinata incat sa plaseze spectrul semnalului de culoare in partea superioara a spectrului semnalului de luminantai intretesut cu acesta. Valoarea frecventei subpurtatoare de crominanta a fost stabilita la 4 .. MHz.

Modulatia de amplitudine utilizata in procesul codarii informatiei de culoare este o modulatie in cuadratura (QAM) obtinuta prin modularea in amplitudine de catre componenta de culoare E'U a subpurtatoarei de crominanta cu faza zero iar componenta de culoare E'V a subpurtatoarei de crominanta cu faza alternanta de 90 grade de la o linie la alta.

Astfel, orice culoare poate fi codificata in vederea transmisiei prin modulul si defazajul componentei de crominanta.

Modul de transmisie a componentelor de crominanta cu faza alternata de la o linie la alta permite, la receptie, compensarea erorilor de faza si eliminarea distorsiunilor de culoare datorate propagarii.

Compensarea erorilor de faza se realizeaza la receptie in decodorul de culoare. Acesta este prevazut cu o linie de intarziere de 64 μs si asigura insumarea semnalului de crominanta de la doua linii succesive. Prin aceasta prelucrare sistemul de televiziune color PAL poate compensa si procesa corespunzator semnale de crominanta cu erori ale defazajului de pana la 18 grade, mult superior celui american la care defazajele mai mari de 5 grade introduc erori mari in redarea corecta a culorilor.

Pentru functionarea corecta a decodoarelor de culoare din receptoarele de televiziune, la emisie sunt transmise semnale de "burst" alcatuite din 12 oscilatii complete de radiofrecventa avand frecventa egala cu frecventa subpurtatoarei de crominanta. Semnalele de "burst" se transmit pe durata impulsurilor de stingere linii.

2.4.2 Semnale utilizate in sistemul de televiziune SECAM

Sistemul de televiziune SECAM foloseste urmatoarele semnale de videofrecventa:

Semnalul de luminanta (E'y), transmis din motive de compatibilitate cu receptoarele alb-negru. Expresia semnalului de luminanta a fost determinata prin experimente si masurari practice asupra caracteristicii de vizibilitate relativa a sistemului vizual uman:

E'Y = 0 E'R + 0,59 E'G + 0,11 E'B

Semnalul de crominanta (E'c), contine informatia privind culoarea imaginii si este alcatuit din doua componente bazate pe semnalele diferenta de culoare: (E'B - E'Y) si (E'R - E'Y).

Expresia componentelor de crominanta, in concordanta cu ponderea culorilor din natura, este:

D'B = 1 (E'B - E'Y)

D'R = -1 (E'R - E'Y)

Cele doua componente de crominanta D'B si D'R , in vederea transmiterii, moduleaza in frecventa doua subpurtatoare de crominanta cu frecventele:

f_OB = 272 f_H = 4,250 MHz

f_OR = 282 f_H = 4,406 MHz

Frecventele subpurtatoarelor de crominanta sunt astfel alese incat sa asigure compatibilitatea directa cu receptoarele alb negru (AN) si eliminarea efectelor nedorite, perturbatoare, care pot sa apara pe ecranele receptoarelor.

Modulatia in frecventa a subpurtatoarelor f_OB si f_OR se face cu benzi inegale, prin adoptarea unor deviatii de frecventa asimetrice.

Pentru functionarea corecta a decodoarelor de culoare din receptoarele de televiziune, la emisie sunt transmise semnale de "burst" si semnale de identificare a culorii.

Semnalele de "burst" sunt constituite din 12 oscilatii de radiofrecventa avand frecventa egala cu frecventa subpurtatoarei de crominanta care se transmite pe linia respectiva fOB sau fOR. Semnalele de "burst" se transmit pe durata impulsurilor de stingere linii, asemanator cu modul de transmitere la sistemul PAL , avand insa durata de 4,5ms si amplitudini (71% sau 77%) determinate de procesul de predistorsionare de radiofrecventa cu filtru cu caracteristica anticlopot, din sistemul de emisie.

Semnalele de identificare a culorii (DB, DR), sunt impulsuri de videofrecventa care moduleaza in frecventa subpurtatoarele de crominanta (f_OB, f_OR), obtinandu-se impulsuri de radiofrecventa care se transmit pe durata impulsurilor de stingere cadre.

Semnalele de identificare a culorii sunt in numar de noua pentru fiecare semicadru ocupand liniile 7 la 15 si respectiv 320 la 328 si se transmit succesiv corespunzator transmiterii secventiale a componentelor de culoare.

Semnalele de identificare a culorii servesc sincronizarii comutatorului SECAM din decodorul de culoare al receptorului de televiziune in vederea demodularii corecte a componentelor de culoare D'B,si D'R.Pornind de la sensibilitatea mult mai scazuta a sistemului vizual uman pentru informatia de culoare comparativ cu cea de luminanta (forma obiectelor), banda semnalelor de crominanta este de (2x1,3) MHz in cazul sistemului PAL si de 1,5 MHz in cazul sistemului SECAM .

3 Transmisiunea semnalelor in televiziune

Prin transmisiunea (transmiterea) semnalelor in televiziune se intelege transferul semnalului complexe de televiziune, deci a semnalului video complex si a sunetului, la destinatie unde sunt dispuse receptoarele de televiziune.

Transmisiunea imaginii se poate face in videofrecventa (VF), in banda de baza, sau in radiofrecventa (RF), in diverse benzi de frecventa, prin medii diferite de transmisie.

Transmisiunea imaginii in VF se face pe distante scurte:

-de ordinul zecilor sau sutelor de metri intre camere si carele de reportaj sau intre studiouri si un studio de control general;

-de ordinul kilometrilor, mai rar, intre un centru de TV si un emitator.

Transmisiunea se face prin cabluri coaxiale caracterizate prin:

- impedanta caracteristica Z_C a cablului coaxial (de obicei Z_C = 50 );

- valoarea si variatia timpului de intarziere de grup ;

- atenuarea pe unitatea de lungime si variatia atenuarii cu frecventa:

Transmisiunea semnalelor de imagine se poate face in radiofrecventa (RF) in una din benzile rezervate transmisiilor de televiziune prin radiatie electromagnetica sau prin cablu coaxial / optic, potrivit unor norme internationale.

Norma reprezinta o colectie de prescriptii metodologice si tehnice care definesc atat sistemele de televiziune cat si corelatia dintre emisia si receptia unui program de televiziune. Sunt cunoscute, ca fiind cele mai extinse, normele:

' norma americana (FCC);

' normele europene (CCIR si OIRT);

' norma franceza (L);

' norma engleza (I).

Standardul caracterizeaza sistemele de televiziune, deci si receptoarele TV, prin intermediul unei game largi de parametrii tehnici specifici emisiei si receptiei de informatii de natura video si audio. In anexa 3 sunt prezentati parametrii tehnici ai celor mai raspandite norme de televiziune din Europa. Pentru transmisiunea prin radiatie electromagnetica, pentru televiziune, sunt prevazute mai multe benzi de frecventa. In Europa aceste benzi sunt situate in doua domenii de frecventa (FIF si UIF). Fiecare banda TV cuprinde un numar diferit de canale de televiziune.

Un canal TV din norma OIRT ocupa o banda de 8MHz pentru transmisiunea de imagine si sunet aferent. Deoarece pentru transmisiunea informatiei de imagine se foloseste modulatia in amplitudine (MA) si ca banda semnalului in videofrecventa (VF) este de 6 MHz, nu se foloseste o transmisiune clasica de MA cu banda dubla (BLD), ci se foloseste o transmisiune cu banda laterala partial suprimata, denumita transmisiune cu rest de banda laterala (RBL).

Pentru o transmisiune corecta a semnalului de televiziune, receptorul trebuie sa aiba o caracteristica de frecventa cu atenuare progresiva in jurul purtatoarei si sa utilizeze o demodulare de produs sincrona si cu defazaj nul.

Semnalul de televiziune se transmite pe principiul legaturilor de radiocomunicatii bazat pe un emitator (in studioul TV ) si unul sau mai multe receptoare. Se folosesc undele radio asigurandu-se transmisia atat a informatiei de imagine cat si a celei de sunet. Informatia de imagine moduleaza in amplitudine un semnal de radio-frecventa denumit purtatoare de imagine (f_pi), iar informatia de sunet moduleaza in frecventa o purtatoare de sunet (f_ps).

Frecventele celor doua purtatoare satisfac conditia: f _ps > f _pi

Diferenta (f_ps - f_pi) dintre purtatoarea de sunet (fps) si purtatoarea de imagine (fpi) reprezinta ecartul de frecventa a carui valoare este de 5 MHz pentru norma CCIR si de 6,5 MHz pentru norma OIRT.

Banda de frecventa radio ocupata de purtatoarea de imagine modulata in amplitudine si de purtatoarea de sunet modulata in frecventa poarta denumirea de canal de televiziune.

Semnalul videocomplex cu o largime de banda de 6 MHz nu are o distributie continua de energie in acest domeniu de frecventa. Aceasta datorita faptului ca imaginea este "decupata" periodic de catre sistemul de baleiaj atat cu frecventa liniilor cat si cu frecventa semicadrelor.

Caracteristica de frecventa a canalului de televiziune, corespunzator normei OIRT

Energia semnalului, corespunzatoare spectrului de frecventa, se grupeaza in pachete energetice formate din linii spectrale "centrate" in jurul unor multipli ai frecventei de explorare pe linii (fH). Liniile spectrale sunt dispuse la intervale corespunzatoare frecventei de explorare pe verticala (fV), asa cum este

reprezentat in figura de mai jos.

Ponderarea cea mai mare a energiei semnalului de televiziune este concentrata in jurul componentelor spectrale cu frecventa joasa, unde componentele din marginile pachetelor energetice invecinate se intrepatrund.

In cazul unor imagini fixe, spectrul este discret si are forma din figura de mai jos, daca se transmit imagini in miscare are loc o pendulare a liniilor spectrale fata de pozitia de repaus. Deoarece deplasarea elementelor imaginii optice in fata camerei TV se face cu viteza mica (comparativ cu fv), rezulta o pendulare a liniilor spectrale in jurul pozitiei de origine cu o frecventa de aproximativ 0Hz, ceea ce permite sa se considere, si in acest caz, ca spectrul semnalului de televiziune are o distributie discreta de energie.

Spectrul semnalului de televiziune pentru imagini fixe

Managementul transmisiilor programelor de televiziune prin intermediul sistemului de televiziune prin cablu reprezintǎ o preocupare constantǎ a transmisiunilor radio.Calitatea receptiei programelor Tv depinde de nivelele semnalelor Tv ,care sunt transmise pe canalele de coimunicatii radio si de nivelul semnalului care ajunge la utilizatori.Semnalul Tv corespunzǎtor imaginii Tv ocupǎ o bandǎ de frecventǎ cuprinsǎ intre 4,5-6,5 MHz.Simultan cu semnalele video sunt transmise si alte semnalele audio corespunzatoare.Semnalele video si audio reprezinta muliplii ai frecventei purtatoare si formeaza impreuna frecventa radio corespunzatoare canalului TV.Banada de frecventa a canalului TV contine doua frecvente purtatoare una pentru imagine si una pentru sunet.Frecventele purtatoare necesita un intrval de 5,5 sau 6,5 MHz functie de sistemul TV.Informatia de culoare e transmisa folosindu-se un semnal de radiofrecventa cu valori standard,numita purtatoare de culoare.Frecventa de culoare se afla in banda superioara a spectrului de radiofrecventa pe canalele Tv.

Semnalul Tv este unul complex cu o largime de banda de 7 sau 8 MHz si contine semnale modulate in amplitudine,in frecventa si in faza precum si semnale pentru transmiterea datelor.Semnalul modulat in amplitudine contine informatii despre luminanta imaginii ,semnale de sincronizare si semnale de stingere.Semnalele modulate in frecventa contine informatia audio .Semnalul modulat in faza contine informatia de culoare a imaginii Tv.

Transmiterea semnalelor Tv se face prin atmosfera folosindu-se undele radio sau prin cablu fie coaxial,fie fibra optica.Mediul de transmisie influenteaza calitatea semnalului Tv,perturband informtia continuta.Pentru a asigura o buna calitate a receptiei semnalului Tv ,este necesar sa se respecte regulile in domeniu,care stabilesc nivelul de semnal atat la iesirea emitatorului cat si la intrarea receptorului Tv.

In sistemele de televiziune prin cablu ,puterea semnalului transmis depinde de valoarea intensitatii semnalului Tv si impedanta cablului de retea conform relatiei :P=U2/Zc [W] , unde Zc reprezinta impedanta cablului.Pentru cablul coaxial,valoarea lui Zc este de 75 ohmi.In procesul de masurare a semnalului Tv,este folosita ca unitate de masura dB(decibelul),definit prin relatia dB=10log10P2/P1 ,unde P1 este puterea considerata ca putere de referinta, pentru care , la valori mici ale semnalului este folosita valoarea de 1 mW. Cu P2 s-a notat puterea semnalului masurat.Nivelele de semnal pot fi exprimate in dBmV conform relatiei dBmV=20 log10U2/10-3 .

Ca o concluzie ,pentru o crestere de 3 dB a nivelului semnalului ii corespunde o dublare a puterii acestuia

Mediul de propagare al semnalelor de radiofrecventa,fie el atmosfera sau cablul TV influenteaza parametrii semnalului Tv care ajung la receptor ,introducand atenuari si distorsiuni .Atenuarea introdusa de catre mediul de propagare ,depinde de largimea canalului si de frecventa semnalului purtator.

Sistemul de control automat al amplificarii, folosit atat in emitator cat si in receptor,ajuta la controlul liniaritatii semnalului de pe canalul de radiocomunicatii.

Zgomotul este principala cauza a deteriorarii calitati la receptie.Zgomotul are un spectru foarte larg de frecventa:el se suprapune peste semnalul util,introducand distorsiuni.Raportul semnal/zgomot reprzinta un parametru foarte important in estimarea calitatii transmisiei pe canalul de comunicatii.

Transmisia informatiilor de luminanta si semnalele de sincronizare si stingere,este realizata prin modulatia in amplitudine a semnalului purtator de imagine.In sistemul PAL,NTSC,SECAM,impulsurile de sincronizare orizontala corespund celui mai inalt nivel al purtatoari.Gradul de modulatie a purtatoarei de imagine in timp ,pentru semnalul de transmisie TV ,conduce la diminuarea calitatii informatiei video si audio receptionate.

3.1 Structura semnalului video complex de televiziune

Semnalul obtinut prin insumarea semnalului video corespunzator imaginii cu semnalul complex de stingere si cu semnalul de sincronizare pentru linii si cadre, constituie semnalul video complex (SVC).

Semnalul de videofrecventa este produs de catre senzorul de imagine din structura camerei de televiziune. Aceasta corespunde in cadrul fiecarei linii TV, punct cu punct, cu intensitatea luminoasa a radiatiei provenita de la imaginea optica.

Semnalul complex de stingere si sincronizare este un semnal de videofrecventa format din impulsul de stingere peste care este suprapus impulsul de sincronizare. Acest semnal este diferit ca structura si parametrii de timp pentru desfasurarea pe orizontala si pentru desfasurarea pe verticala.

Cu ajutorul semnalului complex de sincronizare, transmis odata cu semnalul de imagine, se asigura receptionarea unei imagini sincronizate cu cea de la emisie. Indiferent de tipul modulatiei - pozitiva sau negativa - semnalul de sincronizare se transmite incepand de la un nivel care depaseste nivelul de negru, pentru ca acesta sa nu se vada pe imaginea de televiziune.

In figura de mai jos sunt prezentate caracteristicile semnalului de sincronizare pe verticala si a semnalului de sincronizare pe orizontala pentru standardul de televiziune OIRT (CCIR D/K). La semnalul complex de stingere si de sincronizare se remarca durata mult mai mare a impulsurilor de stingere verticala si de sincronizare verticala in raport cu impulsurile corespunzatoare baleiajului pe orizontala.

In consecinta, pe scara de amplitudini se pot distinge patru nivele de amplitudine ale semnalul video complex:

-nivelul impulsurilor de sincronizare (nivelul maxim 100% determinat de amplitudinea purtatoarei de RF);

-nivelul de stingere (75% la OIRT si de 73% la CCIR);

-nivelul de negru, foarte apropiat de nivelul de stingere (73% respectiv 72%);

-nivelul de alb (corespunde valorii minime semnalului in cazul video negativ si este de 10%).

Transmiterea semnalelor de sincronizare orizontala are loc si pe intreaga durata a impulsului de stingere pe verticala, inclusiv pe durata impulsului de sincronizare verticala. Impulsul de sincronizare cadre este precedat de cinci impulsuri de preegalizare si de alte cinci impulsuri de postegalizare si pe durata sa este crestat cu cinci impulsuri de crestare.

Forma semnalului complex de stingere si de sincronizare semicadre conform standardului OIRT

In concluzie, se observa utilizarea mai multor tipuri de impulsuri si anume :

-Impulsuri de stingere de linii si de semicadre, care sunt transmise in timpul curselor inverse de linii, respectiv de semicadru. Durata impulsurilor de stingere este cu putin mai mare decat a curselor inverse de baleiaj. Aceste impulsuri au rolul de a produce stingerea regimurilor tranzitorii inaintea aplicarii impulsului de sincronizare si de a stinge traseele curselor inverse de baleiaj.

-Impulsurile de sincronizare de linii si cadre. Aceste impulsuri, situate in "infranegru " au aceeasi amplitudine, insa difera prin durata.

Cele doua impulsuri de sincronizare sunt separate la receptie dupa criteriul de durata (4 μs si respectiv 160 μs), pentru a sincroniza blocul de baleiaj de linii, respectiv blocul de baleiaj de cadre.

3.2 Particularitati ale transmiterii semnalului de imagine

Formarea semnalului ce caracterizeaza imaginea de televiziune, transmiterea acestuia si reconstituirea imaginii originale, ca etape esentiale ale comunicatiilor in televiziune, prezinta o serie de aspecte particulare, specifice in raport cu transmiterea si natura informatiei. Pentru intelegerea acestor aspecte este necesara cunoasterea unor notiuni de baza in domeniul sistemului de perceptie vizuala si a colorimetriei. Este importanta, de asemenea, o vedere de ansamblu asupra principiului transmiterii imaginilor in televiziune.

Imaginea reprezinta o distributie de energie radianta variabila in timp si color [DAM83]. Acest tip de imagine intereseaza in transmisiunile de televiziune.

3.3 Modulatia folosita in televiziune pentru transmiterea informatiei

In toate standardele de televiziune se utilizeaza modulatia de amplitudine (MA) pentru transmiterea semnalelor corespunzatoare imaginii alb-negru. Pentru transmiterea sunetului insotitor, toate standardele, cu exceptia celui francez si englez utilizeaza modulatia de frecventa .

Pentru transmiterea informatiei de crominanta (culoare), se utilizeaza modalitati diferite pentru purtatoarea de culoare, in functie de tipul sistemului de televiziune color, astfel:

-Modulatia de amplitudine in cuadratura (QAM - Quadrature Amplitude Modulation) in sistemele de televiziune NTSC (National Television System Colour) si PAL (Phase Alternation Line);

-Modulatia in frecventa a doua subpurtatoare de crominanta in sistemul de televiziune SECAM (Sequentiel a Memoire).

3.4 Polaritatea semnalului video modulator

Polaritatea semnalului modulator poate fi pozitiva sau negativa, dupa cum amplitudinea maxima a semnalului video complex marcheaza transmiterea partilor luminoase sau a partilor intunecate ale imaginii. In figura de mai jos sunt prezentate cele doua polaritati ale semnalului video modulator si diferitele nivele ale semnalului video complex .

In cazul modulatiei negative, utilizata de exemplu in standardele OIRT si CCIR, este necesar ca nivelul semnalului de videofrecventa sa nu scada sub 0% , pentru a asigura receptia semnalului de sunet in bune conditiuni, fara "brum", prin utilizarea procedeului "intercarrier ".

Polaritatea semnalului

3.4.1 Modulatia pozitiva vs modulatia negativa a semnalului video

In sistemul de transmitere analogicǎ cu modulatie in amplitudine existǎ posibilitatea de a modula semnalul video in douǎ moduri.

Impulsul semnalului alb:

Pozitiv-acest impuls poate fi considerat ca impuls corespunzǎtor amplitudini de semnal pentru 100 IRE si impulsurile de sincronizare tind cǎtre amplitudine zero a semnalului transmis.Aceasta este cunoscutǎ ca modulare pozitivǎ.

Negativ-varful de alb va corespunde amplitudinii zero 0,0 IRE si impulsurile de sincronizare la o amplitudine de varf de 100 IRE.

Echipamentele de modulatie video au fost standardizate ca unitǎti IRE.Modulatia pozitivǎ :100 IRE-100% senal alb; 0,0 IRE-100% impuls de sincronizare iar modulatia negativǎ:0,0 Ire-100% alb ; 10 IRE -100% impuls de sincrinozare .

NTSC folseste 7,5 IRE pentru 100 % alb dar NTSC -J foloseste 0,0 IRE.

Modulatia pozitivǎ vs modulatia negativǎ:primele sisteme de transmisie au fost modulate pozitiv.Liniile sistemului de transmisie din UK precum 30,240 si 405 erau modulate pozitiv.Francezii aveau sistemul 819,folosit si in belgia ,care a fost modulat pozitiv in mod similar.Modulatiile pozitive au dezavantaje in ceea ce priveste:cat timp varful sau amplitudinea semnalului transmis depinde de conǎinutul semnalului video ,circuitul AGC din receptor trebuie sǎ lucreze la un nivel mediu al semnalului video .Aceastǎ luminozitate medie rezultatǎ la iesire,rǎmane mai mult sau mai putin constantǎ la intrarea tubului catodic,influentand continutul imaginii.Orice alte semnale de interferentǎ au mare posibilitate sǎ aibǎ amplitudine similare cu impulsurile de sincronizare ,ceea ce duce la o slǎbire a iamginii.Acest efect va avea loc inainte ca interferenta sǎ devinǎ vizibilǎ pe ecran.Impulsurile de interferentǎ precum si cele de la sistemul de pornire se manifestǎ prin aparitia unor puncte albe ,mai mari decat cele mici negre mai putin vizibil ecand au loc interferente in sistemul de modulare negativǎ.Mǎrimea punctului depinde de greutatea de stabilizare a tensiunii ale circuitului tubului catodic.Punctele albe creazǎ o crestere a reliefǎrii amǎnuntelor imaginii.ceea ce conduce la o cǎdere momentanǎ a tensiunii de focalizare.Polaritatea video negativǎ este cea mai bunǎ.

Dacǎ initial europenii a testat in paralel beneficiile si dezavantajele sistemului de modulare atat pozitivǎ cat si negativǎ,constatand multiple deficiente ale modulatiei pozitive,au dezvoltat sistemul de modulatie negativǎ care asigurǎ douǎ avataje majore :in primul rand,eliminǎ interferentele care afecteazǎ amplitudinea de varf pentru alb pe afisaj mai ales unde era cel mai putin important,ceea ce implica o amplitudine a interferentei semnificativǎ pentru a perturba impulsurile de sincronizare,caz in care imaginea ar fi deranjat privirea oricum;in al doilea rand,cum impulsulde sincronizare reprezenta amplitudinea de varf a puterii semnalului transmis,exista o portiune a semnalului receptionat care avea o amplitudine constantǎ si cunoscutǎ.Deci era aproape necesar impunerea conditiei ca circuitul AGC(Automatic Gane Control) controlul automat al castigului sǎ cunoascǎ numai nivelul acestui semnal.Ca o consecintǎ pentru prima datǎ se obtinea o imagine neagrǎ completǎ,a fost complet neagrǎ,iar cea albǎ total albǎ.Dupǎ cum sistemele TV s-au extins in intreaga lume, noile sisteme care folosesc majoritatea modularea negativǎ,au cunoscut si exceptii,anume francezii si vecii lor belgienii,care foloseau modulatia pozitivǎ.

3.4.2 Exceptia sistemului L francez

Exceptia de la regulǎ erau francezii care au luat decizia sǎ moduleze poziiv culorile intr-un sistem UHF de 625 linii.Aceastǎ decizie ,nu s-a bazat pe motive tehnice,ci pentru a-i impiedica pe cetǎtenii francezi sǎ receptioneze strǎine,ce nu erau de origine francezǎ.Sistemul modrrn PAL si conectorul SCART fǎceau posibilǎ realizarea acestei reguli.Sistemul L poate fi modificat doar pentru NICAM stereo,precum purtǎtoarea audio e modulatǎ in amplitudine.SECAM a fost realizat pentru a inlǎtura problemele legate de culoare ,asociate sistemului NTSC.SECAM a fost creat cu putin inaintea sistemului PAL,refrindu-ne la linia evolutiei tehnologiei in televiziune.Deficintele apǎrute in cadrul utilizǎrii sisitemului L:desi se impunea sistemul L de modulare pozitivǎ ,franezii incǎ puteau receptiona materiale strǎine,dar alb-negru.

Sistemul belgian a adoptat initial modulatia pozitivǎ pe servciul de transmisiuni intr-un sistem de 625 linii pe benzile VHF,dar au trecut la modulatia negativǎ ,cand serviciilor lor au migrat cǎtre benzile UHF.

Sistemul L a suferit anumite imbunǎtǎtiri dintre care amintim,remedierile survenite la circuitul de control automat al castigului AGC.Chiar si cu aceste interventii,sistemul Tv francez incǎ prezintǎ o mare susceptibilitate de interferentǎ a impulsurilor de sincronizare scenǎ si camp.Tehnica modrnǎ permite receptoarelor sǎ limiteze actiunea circuitului AGC pentru semnalul video ,oferind o amplitudine de referintǎ cunoscutǎ si constantǎ.

3.5 Semnalul video -compozit

Este formatul corespunzǎtor semnalului analogic de televiziune, inainte de a fi combinat cu un semnal audio si modulat pe o purtǎtoare de radiofrecventǎ. Semnalul video-compozit este asimilat acronimului CVBS, insemnand "sincronizarea video a culorii". Este folosit in formatele standard NTSC, PAL, SECAM. Este o combinatie compusǎ din trei surse de semnal numite Y, U si V, toate fiind reprezentate ca YUV cu impulsul de sincronizare. Y reprezintǎ luminozitatea imaginii si include si impulsurile de sincronizare, astfel incat doar ea insǎsi poate fi afisatǎ ca o imagine monocromǎ. U si V reprezintǎ contrastul si saturatia sau crominatia, ele purtand informatia de culoare. Ele sunt mai intai mixate cu douǎ faze ortogonale ale unui semnal purtǎtor de culoare pentru a forma semnalul de crominantǎ. Apoi Y si UV sunt combinate. Deoarece Y este un semnal in bandǎ de bazǎ si UV a fost mixat cu o purtǎtoare, aceastǎ combinatie este echivalentǎ cu multiplexarea diviziunilor frecventei.

Semnalul video -compozit poate fi usor directonat cǎtre orice canal de transmisiuni prin simpla modulare a frecventei purtǎtoare potrivite de radiofrecventǎ cu aceasta. Majoritatea echipamentelor video casnice inregistreazǎ un semnal in forma compozitǎ: discurile Laser inmagazineazǎ un semnal real compozit, in timp ce casetele VHS folosesc un semnal compozit usor modificat. Aceste dispozitive oferǎ utilizatorului optiunea de afisare a liniilor de semnal, sau modularea lui pe o frecventǎ VHF sau UHF pentru a aparea pe canalul TV selectat.

In aplicatiile casnice tipice semnalul video compozit este de obicei conectat folosindu-se mufe de tip RCA de obicei galbene, adesea insotite de rosu si alb pentru canalele audio stanga si dreapta. Conectorii BNC si cablul coaxial de inaltǎ calitate sunt folosite de obicei pentru aplicatiile pofesionale. In Europa, conectorul SCART este folosit in locul RCA-ului si pentru o extensie laser S-video, unde este posibil, RGB fiind folosit in locul semnalului video-compozit pentru computere, console pentru jocuri video si playere DVD.

3.6 CODIFICAREA CLASELOR DE EMISIE

Conform Regulamentului Radiocomunicatiilor(Apendice 1, sectiunea II)

Emisiile radio sunt clasificate si simbolizate de caracteristicile lor fundamentale printr-un grup de trei simboluri, asa cum este prevazut de catre UIT prin Regulamentul de Radiocomunicatii, astfel:

PRIMUL SIMBOL - indica tipul modulatiei purtatoarei principale:

Emisia unei purtatoare nemodulata N

Emisii in care purtatoarea principala este modulata in amplitudine si se emite cu:

- dubla banda laterala.A

- banda laterala unica cu purtatoare completa .................H

- banda laterala unica, purtatoare redusa sau cu nivel variabil ............R

- banda laterala unica, purtatoare suprimata ..................J

- benzi laterale independente .B

- banda laterala reziduala .C

Emisii in care purtatoarea principala este modulata unghiular:

- modulatie in frecventa F

- modulatie de faza ............................G

Emisii in care purtatoarea principala este modulata in amplitudine si unghiular,simultan sau intr-o ordine prestabilita .........................D

Emisii in impulsuri:

- succesiune de impulsuri nemodulate ....................P

- succesiune de impulsuri modulate in amplitudine ..............K

- succesiune de impulsuri modulate in durata/largime .............L

- succesiune de impulsuri modulate in pozitie/faza ..............M

- succesiune de impulsuri in care purtatoarea este modulata unghiular pe durata impulsului ................................Q

- succesiune de impulsuri constand dintr-o combinatie a celor precedente.....V

Emisii in care purtatoarea principala este modulata in secvente prestabilite sau simultan in combinatii de doua sau mai multe tipuri: amplitudine, unghiular, impulsuri .....W

Alte cazuri neprevazute ............................X

AL DOILEA SIMBOL - indica natura semnalelor care moduleaza purtatoarea principala.

Fara semnal modulator .0

Un singur canal continand informatia cuantizata sau numerica fara folosirea vreunei subpurtatoare. ...1

Un singur canal continand informatia cuantizata sau numerica cu folosirea unei subpurtatoare modulate .........................2

Un singur canal continand informatia analogica ................3

Doua sau mai multe canale continand informatia cuantizata sau numerica .....7

Doua sau mai multe canale continand informatii analogice ...........8

Sistem compus cu unul sau mai multe canale continand informatia cuantizata sau numerica impreuna cu unul sau mai multe canale continand informatia analogica.................................9

Alte cazuri .............................X

AL TREILEA SIMBOL - indica tipul informatiei transmise.

Nici o informatie transmisa ........................N

Telegrafie pentru receptie auditiva .....................A

Telegrafie pentru receptie automata ....................B

Facsimil ..............................C

Transmisie de date, telemetrie, telecomanda ..................D

Telefonie (inclusiv sunetul de radiodifuziune) ..................E

Televiziune (video) ...........................F

Combinatii ale celor prevazute mai sus ...................W

Cazuri nespecificate aici ...........................X

3.7 Exemple de clase de emisie

MORSE, telegrafie in cod Morse pentru receptie auditiva folosind urmatoarele clase de emisie: A1A; A2A; F1A; F2A; J2A; G1A si G2A.

2. TELEFONIE, telefonie folosind urmatoarele clase de emisie: A3E; H3E; J3E; R3E; F3E si G3E.

3. RTTY, telegrafie pentru receptia automata folosind urmatoarele clase de emisie: A1B; A2B; F1B; F2B; J2B si urmatoarele coduri si viteze de transmitere:

a)      Teleimprimator, sistem cu 5 biti de informatie si start-stop bazat pe alfabetul international nr. 2 (Baudot) cu o viteza de transmitere de 45, 50, 100 sau 200 bauds.

b)      Teleimprimator, sistem cu 7 biti de informatie si start-stop bazat pe alfabetul international nr.5 (ASCII) cu o viteza de transmitere de 110 sau 300 bauds.

c)      AMTOR, sistem de 7 biti sincron de informatie cu corectie de eroare, bazat pe alfabetul telegrafic specificat in recomandarea 625 CCIR cu o viteza de transmitere de 100 bauds.

d)      Sistem HELL, caracterele sunt reprezentate prin matrici de 7X7 puncte. Viteza de transmitere este de 122 bauds.

e)      Pachet-radio, AX25, sistem telegrafic ARQ derivat din protocolul X.25 din recomandarile CCITT. Grupul de adrese conform protocolului AX25 contine indicativul statiei de origine, ale statiilor intermediare daca exista (cel mult 8) si al statiei de destinatie.

f)        Teleimprimator pentru receptie automata telegrafica in cod Morse.

4. FACSIMIL SI SSTV, emisiile sunt codificate prin simbolurile: A1C; A2C; A3C; J2C; J3C; F1C; F2C; F3C; G1C; G2C; G3C, folosind urmatoarele caracteristici:

a) Facsimil cu numarul de linii pe minut de 60, 90, 120 sau 240;

b) SSTV - frecventa linii 16 2/3 Hz, durata impulsului sincro linii 5 ms;

- frecventa cadre 1/8 Hz, durata impulsului sincro cadre 30 ms;

- numar linii 133.

Modulatia: in cazul in care semnalul video moduleaza purtatorul prin modulatia de frecventa a unei subpurtatoare, sunt permise urmatoarele frecvente:

a) facsimil - nivelul negru 1500 Hz

- nivelul alb 2300 Hz

b) SSTV - impuls sincro 1200 Hz

- nivel negru 1500 Hz

- nivel alb 2300 Hz.

In cazul in care semnalul video moduleaza direct purtatoarea, in frecventa, deviatia de frecventa este cea data de valorile extreme ale frecventelor de mai sus.

5. TELEVIZIUNE, emisiile sunt codificate prin simbolurile: A3F; C3F; F3F. Semnalul video trebuie astfel constituit incat dupa demodulare sa poata fi afisat pe un receptor de televiziune destinat receptiei TV in concordanta cu standardele B si G ale C.C.I.R.:

- frecventa linii 15625Hz, numar de linii 625

- frecventa cadre 50 Hz, deflectie orizontala de la stanga la dreapta, deflectie verticala de sus in jos.

Nota: Emisiile de la punctele 3, 4 si 5 trebuie astfel efectuate incat indicativul statiei care o foloseste sa fie transmis periodic - la intervale de cel mult 10 minute.

In cazul emisiei de la punctul 5, aceasta se face in mijlocul canalului video.