ESTETICA MARFURILOR

Estetica marfurilor

Dimensionarea calitatii estetice a marfurilor se impune ca o necesitate determinata de evolutia omului pe de o parte si de evolutia mediului economic pe de alta parte. Astazi, produsul este considerat a fi nu numai o entitate fizica, dar si una psihologica. In prezent asistam la o puternica interferenta intre industrie si arta, la o patrundere tot mai puternica a valorii artistice in universul obiectelor.

Estetica reprezinta o disciplina filosofica, care studiaza esenta, legitatile, categoriile si structura acelei atitudini umane fata de realitate, caracterizata prin reflectarea, contemplarea, valorizarea si faurirea unor trasaturi specifice ale obiectelor si proceselor din natura, societate si constiinta sau ale creatiile omenesti.

In Dictionarul explicativ al limbii romane Estetica este definita ca stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metodele creatiei artistice, la criteriile si genurile artei.

Categoria fundamentala a esteticii este frumosul. Frumosul nu are sens decat pentru oameni si numai pentru cei capabili sa-l perceapa. El oglindeste atat ordinea lumii exterioare, cat si armonia trairilor interioare, subiective, imbinand planul afectivitatii cu cel al rationalitatii lucide.

Estetica studiaza:

- frumosul natural;

- frumosul artistic;

- frumosul industrial.

Frumosul industrial reprezinta obiectivul esteticii industriale. Estetica industriala este un proces de implicare a artei in structura produsului industrial. Ea cuprinde atat elemente de proiectare cat si elemente de psihologie a formelor, de teorie a consumurilor, de sociologie a gusturilor.

Estetica marfurilor este o disciplina de sinteza, a carei cunoastere impune cunostinte economico-sociologice, de marketing, merceologie, management, de teorie si practica artistica.

Designul este un cuvant englezesc, ce defineste un fenomen de civilizatie. Dictionarele recunosc pentru design acceptiuni ca: intentie, schema de abordare a unei lucrari, constructie, proiectare, compozitie. Principala lui semnificatie ramane proiectarea estetica - procesul complex de concepere si proiectare a formelor functionale si totodata frumoase. Cand termenul design se refera la productia in serie, se foloseste expresia design industrial. Designul face parte integranta din industria si economia contemporana, fiind o componenta esentiala a culturii materiale, a esteticii si mediului inconjurator.

Elementele esteticii marfurilor sunt explicate si caracterizate prin intermediul categoriilor estetice. Principalele categorii estetice sunt: forma, structura, linia, desenul, stilul, ornamentul, simetria, proportia, armonia, contrastul si culoarea.

Forma este un element esential in productia marfurilor de larg consum si reprezinta manifestarea in exterior a ordinii interioare a obiectelor. Forma este definita intr-un sens vag, ca fiind configuratia generala a liniei sau volumului si intr-un sens mai precis, ca fiind aranjamentul partilor care determina aceasta configuratie.

Forma este generata in primul rand de structura materialului, de functionalitate si utilitate. Forma produselor, fiind accesibila pentru perceptie, devine atribut al valorii lui, un purtator de informatii asupra valorii produsului. Ea provoaca omului o reactie emotionala, prin care se exprima aprecierea senzoriala directa a formei: forma atrage sau respinge, place sau displace. Pentru ca forma unui obiect util sa fie frumoasa, ea trebuie sa fie armonioasa, sa fie corelata cu compozitia, iar compozitia sa corespunda obiectului, constructiei, materialului de fabricatie.

Forma exprima veridic continutul. Evolutia formei produselor poarta amprenta dezvoltarii tehnicii in diferite perioade istorice, putem usor constata trecerea de la forme grele, incarcate la simplitate si frumos (de exemplu, evolutia formei aparatelor electrocasnice si electrotehnice). In prezent formele sunt rationale si au o linie eleganta, formele geometrice si aerodinamice inlocuiesc formale traditionale, creand o atmosfera moderna si placuta.

Forma are un caracter dinamic, constituind un element de diversificare sortimentala si de crestere a competitivitatii pe piata. Produsul va avea succes pe piata, daca pe langa o functie buna va avea si o forma atractiva, Importanta ramane imbinarea armonioasa a elementelor functie-forma, forma produselor fiind de asa maniera conceputa, incat sa corespunda atat sub raport estetic, cat si functional-utilitar.

Echilibrul dintre functie - forma - structura este o necesitate de care se tine seama in proiectarea produselor. In acest echilibru, functia reprezinta destinatia produsului, adica scopul pentru care a fost creat, forma exprima configuratia produsului, prin care obiectul apare ca produs al muncii, ca marfa, iar structura exprima modul cum este dispusa material, aranjamentul si coeziunea moleculelor, in vederea alcatuirii ei.

Specialistii apreciaza, ca examinarea si solutionarea in conditii optime a unitatii dintre forma, structura si functie, reprezinta punctul cheie al esteticii industriale, este modalitatea prin care se poate atinge perfectiunea evidenta si emotionala numita frumos industrial.

Linia ca element estetic determina forma obiectelor, delimiteaza si circumscrie toate obiectele vizibile, producand o infinita diversitate de forme.

Exista mai multe tipuri de linii: linii drepte, supuse legilor proportiilor, care determina armonia; linii circulare, care pot include continuturi atragatoare; linii imitative, reproduc elemente din natura, ale au un caracter dinamic, in evolutie dand senzatia de miscare; linii geometrice, care dau senzatia de echilibru; linii orizontale, verticale sau oblice etc.

Asocierea mai multor tipuri de linii amplifica rezultatele expresive, datorita contrastului lor implicit. Cu ajutorul liniilor se transpune imaginea unei idei, obtinandu-se desenul.

Desenul este o consecinta a schitarii liniilor si a formarii conturului, care dau imaginea unei idei sau a unui obiect. Se pot realiza desene liniare, figurative, nefigurative, statice, dinamice etc.

O caracteristica importanta a desenului este autenticitatea lui. Si in cazul desenului trebuie sa se tina seama de raporturile dintre utilitate si material, de aplicarea culorilor si valorile tonale.

Desi desenul este un element estetic autonom, functia lui a fost si ramane in multe cazuri subordonata, avand rolul de a preceda si pregati executia lucrarilor.

Stilul exprima o sinteza a trasaturilor dominante a unei structuri, civilizatii, epoci. Stilul poarta amprenta unei anumite perioade, trasaturile spirituale care individualizeaza un domeniu al culturii la un anumit moment istoric. Ca atare, stilul nu poate fi limitat doar la domeniul creatiei artistice, ci cuprinde toate acele manifestari ale activitatii umane, care includ aspecte cu caracter estetic.

Apartenenta stilurilor la diferite epoci, indeosebi artistice, determina o mare varietate de scoli si orientari. Astfel, putem aminti stilurile mobilierului: Clasic, Renastere, Baroc, Regence, Ludovic al XVI-lea, stil rustic, stil contemporan. In activitatea turistica in functie de zona, categorie, destinatie, se utilizeaza diferite stiluri de mobila, dand o nota distincta unitatilor de turism. In schimb, productia de mare serie este orientata spre modele noi, cu linie moderna, cu o functionalitate continuu imbunatatita, cu o finisare exterioara si interioara superioara.

Ornamentul este un element de podoaba, decorativ, executat in diferite tehnici, independent sau integrat intr-o compozitie si destinat sa infrumuseteze un obiect sau un edificiu. Este o proprietate minora, cu pondere mare din totalul proprietatilor si cu efecte deosebite asupra cumparatorilor.

Chiar daca in estetica marfurilor preocuparile actuale sunt orientate spre simplificarea formelor, suprafetelor, volumelor, pentru expresivitatea si claritatea ansamblului, nu trebuie eliminata in totalitate decoratiunea. Ornamentul capata o valoare estetica majora in conditiile cand nu este un adaos de prisos, cand nu este strident, disonant si cand, dimpotriva, corespunde unor nevoi, necesitati estetice, stimuland bunul gust. Ornamentul isi mentine importanta mai ales la produse industriale ca: stofe, tesaturi, confectii, covoare, tapete, tapiserii, bijuterii, ceasuri, rame, grilaje etc.

Simetria este expresia unor raporturi de marime si forma, de ordine si dispunere, de potrivire si concordanta pe care o au partile unui intreg intre ele si in totalitate. Fiind proprietatea reala a unui ansamblu alcatuit din elemente care raspund anumitelor reglementari, partile se pot raporta la un centru, la o axa, la o distanta, un plan etc. Prin simetrie obiectele capata proprietati de armonie, echilibru, proportionalitate.

Proportia reprezinta raportul elementelor din punct de vedere cantitativ, din punct de vedere al marimilor (dimensiuni, suprafete, volume. Un element se gaseste in raport cu altul intr-o anumita marime, cel urmator se gaseste in raport cu celelalte, iar intreg ansamblul este alcatuit din raporturi precise.

Armonia reda raportul elementelor din punct de vedere calitativ, formand impresia finala de placut. Armonia exprima concordanta elementelor componente ale unui intreg, unitatea continutului si a formei. Armonia este considerata atribut sau efect al frumosului.

Contrastul face parte din legile care privesc variatia, constituind un factor care stimuleaza perceptia. Contrastul inlatura situatia de monotonie, stimuleaza variabilitatea, permite compararea unor valori estetice cu altele, conturarea caracterelor proprii ale elementelor ansamblului, etalarea expresivitatii intregului.

Se cunoaste contrastul de linii si forme, de marimi si structuri, de textura, de umbra si lumina, de valoare, de culoare, de cald si rece etc.

Culoarea reprezinta una dintre cele mai importante elemente ale esteticii. Culoarea, ca efect, nu exista decat la nivelul ochiului, ea nu are o existenta proprie, ci numai o interpretare fiziologica.

In functie de efectele psihologice pe care la au asupra oamenilor, culorile se impart in doua categorii - culori calde si culori reci. Culorile rosu, galben, portocaliu au lungimi de unda mari si se numesc culori calde. Culorile verde, albastru, violet au lungimi de unda mici si se numesc culori reci.

Din punct de vedere estetic, culoarea poate fi caracterizata prin luminozitate, tonalitate si saturatie.

Luminozitatea este un factor necromatic si se refera direct la intensitatea sursei luminoase, folosindu-se uneori si termenul de stralucire.

Tonalitatea este caracteristica culorii care se refera la sursa perceptiva calitativ si indicata cu termenii: rosu, verde, galben, albastru.

Saturatia este caracteristica culorii care se raporteaza la o scara de senzatii, reprezentand grade crescande de culoare plecand de la alb. O culoare este cu atat mai saturata, cu cat pare mai amestecata cu alb. Un corp care absoarbe uniform toate radiatiile, apare negru. Daca absorbtia este numai partial uniforma, ele apare cenusiu. Un corp care reflecta toate radiatiile spectrului vizibil cu aceeasi intensitate, apare alb.

Folosirea culorii se face in scopuri practice si estetice pentru a crea nota de individualitate a produsului. Preferinta pentru culori nu este conditionata numai de legi ale perceptiei, ci si de convingeri si de predilectii personale. In afara de valoarea afectiva, deoarece toate produsele cumparate sunt colorate, culoarea are si o mare valoare economica.

Valoarea estetica a produselor in general si a produsului industrial in special, prin conceptia cromatica, reprezinta la etapa actuala de dezvoltare a productiei industriale o preocupare majora.