MARFURI DIN LEMN

MARFURI DIN LEMN

Lemnul este o materie prima valoroasa pentru unele ramuri ale economiei ca: industria chimica (carton, celuloza, hartie), industria textila, industria mobilei, constructii, instrumente muzicale etc., datorita avantajelor pe care le prezinta, si anume rezistenta mecanica buna, masa specifica redusa, prelucrare usoara.

Calitatea produselor din lemn, si in special a mobilei (cel mai important produs din lemn) depinde de structura, compozitia chimica si proprietatile lemnului.

1. Structura, compozitia chimica si

proprietatile lemnului

a) Prin structura lemnului se intelege modul cum sunt grupate diferitele elemente anatomice, care alcatuiesc masa lemnoasa.

Lemnul are o structura microscopica, in care deosebim celule de forme si dimensiuni diferite, si o structura macroscopica, in care deosebim: coaja, cambiul, alburnul, duramenul, maduva, precum si inelele anuale, razele medulare si porii.

Coaja (scoarta) este alcatuita din doua zone:

- coaja externa formata din celule moarte si dure, are rol de protectie fata de actiunea agentilor externi. Poate avea suprafata neteda sau cu crapaturi, de culori diferite, constituind un factor de identificare a speciilor lemnoase;

coaja interna (liberul) este un tesut viu cu structura fibroasa si poroasa prin care circula seva.

Cambiul constituie stratul generator de dezvoltare a trunchiului adaugand in fiecare an un nou inel de crestere. Inelele anuale indica varsta arborelui.

Alburnul este partea exterioara a cilindrului lemnos, lemnul tanar care se intinde spre coaja. Caracteristici: tesut rar si afanat, continut mare de umiditate, lemn putin rezistent si durabil,in general de culoare mai deschisa decat restul lemnului. El prezinta proprietati mai scazute fata de restul lemnului si de aceea in operatiile de debitare (taiere) se elimina.

Duramenul lemn matur, apare treptat in procesul de duramenificare a alburnului in timpul cresterii arborelui. Caracteristici: tesut dens, rezistent, putin permeabil la lichide. Duramenul este partea cea mai importanta din lemn care asigura rezistenta lemnului, are un tesut dens, foarte rezistent si putin permeabil la lichide. La unele specii este distins colorat de alburn (ex: nuc, plop, stejar, salcam, ulm).

Inelele anuale sunt elemente anatomice care constituie cercuri concentrice, delimitand zona alburnului, duramenului si maduvei. Lemnul de cea mai buna calitate este dat de speciile care au inelele anuale crescute regulat, inguste si egale.

Razele medulare apar sub forma unor linii radiale inguste sau late, care strabat inelele anuale, indeplinind functia de conducere si inmagazinare a substantelor nutritive. Se prezinta ca linii lucioase, mai inchise la culoare decat restul lemnului.

Porii (vasele) apar sub forma unor goluri mici, numarul si marimea lor determinand porozitatea lemnului.

b) Compozitia chimica a lemnului. Din punct de vedere chimic, lemnul este alcatuit din substante organice si substante anorganice.

Componentele principale: celuloza, hemiceluloza si lignina reprezinta 96 % din compozitia chimica a lemnului.

Componentele secundare: rasinile, uleiurile eterice, gumele, substantele tanante, grasimile, materialele colorante etc.

Lemnul bogat in celuloza se poate folosi pentru obtinerea hartiei, fibrelor textile, iar cel bogat in substante tanante pentru extragerea acestora.

c) Proprietatile lemnului sunt determinate de structura si compozitia chimica a lemnului, care determina modul de prelucrare si utilizare, precum si calitatea produselor din lemn. Proprietatile lemnului se clasifica in fizice, mecanice si tehnologice.

Proprietatile fizice.

Culoarea difera de la o specie la alta, datorita pigmentilor naturali, fiind influentata de clima, starea de sanatate, procentul de apa. Culoarea speciilor poate fi: alba de diferite nuante (brad, molid, frasin, nuc, carpen); galbena (salcam), bruna (frasin, ulm, stejar, fag, nuc), neagra (abanos), caramizie (palisandru).

Luciul este determinat de proprietatea lemnului de a reflecta lumina. Razele medulare au rol determinant in formarea luciului, de aceea luciul este mai evident in sectiunea radiala. Luciul poate fi: matasos (paltin, ulm), argintiu (mesteacan), auriu (salcam).

Textura este data de marimea si gruparea elementelor anatomice (raze medulare, inele anuale, pori). Textura este specifica fiecarei specii, poate fi: foarte fina (mahon, tisa), fina (nuc, paltin), semifina (mesteacan), aspra (stejar, ulm).

Desenul este influentat de caracteristicile structurale care sunt evidentiate prin modul de debitare (inele anuale, raze medulare, noduri). Cele mai decorative sunt desenele in sectiune radiala si tangentiala. Speciile de rasinoase au desenul simplu, speciile de foioase au desen mult mai variat.

Masa specifica este influentata de specie, porozitate, structura, umiditate, varsta, conditii de clima. La speciile din tara noastra masa specifica este cuprinsa de la 0,30 (plop negru cu 0,40 g/cm) si 0,90 (stejar cu 0,80 g/cm³).

Umiditatea este cantitatea procentuala de apa pe care o contine lemnul. In tara noastra umiditatea lemnului verde este de 45 %, iar a lemnului uscat in aer liber de 12-15 %. Umiditatea lemnului influenteaza proprietatile mecanice si tehnologice ale acestuia.

Umflarea si contragerea lemnului sunt fenomene datorate higroscopicitatii acestuia. Umflarea este proprietatea lemnului de a-si mari volumul prin absorbtia apei. Contragerea este fenomenul invers. Sunt fenomene daunatoare pentru lemnul folosit la mobila, tamplarie, constructii.

Conductibilitatea termica si conductibilitatea electrica sunt redusa datorita porozitatii, lemnul este considerat un izolator. Lemnul umed conduce atat curentul, cat si caldura.

Proprietatile mecanice se refera la rezistenta la rupere, compresiune, tractiune, incovoiere, despicare, oboseala, uzura, duritate etc. Aceste proprietati sunt influentate de specia lemnoasa, umiditate, defectele lemnului.

Proprietatile tehnologice reprezinta insusirile de comportare a materialului lemnos la prelucrare, in tehnologia obtinerii diferitelor marfuri din lemn. In acest scop, lemnul poate fi prelucrat prin uscare, aburire, curbare, slefuire, operatii mecanice pentru corectarea unor forme si dimensiuni naturale.

2. Principalele defecte ale lemnului

Defectele lemnului determina o scadere a calitatii produselor din lemn si a posibilitatilor de utilizare. Defectele lemnului se pot grupa in: defecte de forma, de structura, datorate factorilor biologici, defecte datorate altor factori.

a) Defectele de forma a sortimentelor de lemn rotund. Din aceasta categorie fac parte acele defecte, care se manifesta prin devieri de la forma naturala a arborelui

Curbura consta in devierea axei de la linia verticala in unul sau mai multe planuri. Acest defect apare mai des la foioase decat la rasinoase.

Conicitatea consta intr-o descrestere pronuntata si continua a diametrului lemnului de la baza la varf. Apare mai des la foioase.

Canelura consta in formarea de valuri longitudinale a suprafetei laterale a lemnului, astfel ca sectiunea transversala a acestuia are un contur sinuos, ondulat, afectand rezistenta.

Ovalitatea este dezvoltarea in forma ovala a sectiunii transversale a lemnului. Se exprima in procente, prin diferenta dintre marimea axelor elipsei sectiunii transversale a piesei, raportata la marimea axei mari.

Infurcirea este despartirea trunchiului in doua ramificatii principale, care pornesc din acelasi loc.

b) Defecte de structura

Excentricitatea consta in deplasarea laterala a maduvei fata de centrul sectiunii transversale a trunchiului. Piesele obtinute din lemnul cu asemenea defect se deformeaza mult in sens longitudinal si transversal, iar rezistenta mecanica scade.

Devierea fibrelor dupa linii ondulate relativ regulate, provoaca aparitia unor defecte ca: fibra rasucita, fibra creata, fibra incalcita etc.

Fibra rasucita. Aprecierea acestui defect se face prin raportarea distantei devierii de la o linie paralela cu axa longitudinala si lungimea considerata axa piesei.

Fibra creata sau ondulata se manifesta prin devierea fibrelor dupa linii ondulate relativ regulate.

Neregularitatea latimii inelelor anuale consta in latimea diferita a unui inel sau a unei grupe de inele anuale, fata de latimea medie a inelelor de pe sectiunea transversala a unei piese.

Inimi concrescute. Defectul consta in cresterea impreuna a doua sau mai multe tulpini.

Nodurile sunt cele mai frecvente defecte si apar la locurile de legatura ale crengilor cu trunchiul. Nodurile se clasifica in mai multe grupe:

- dupa gradul de legatura cu masa lemnoasa: noduri concrescute, noduri partial concrescute, noduri cazatoare;

- dupa duritate: tari, cu duritate mai mare decat a lemnului, moi, putrede;

- dupa forma sectiunii: rotunde, ovale, punctate, transversale;

- dupa pozitia si gruparea lor: in cuib, imprastiate, ascunse, strapunse, nestrapunse;

- dupa gradul de coloratie: colorate normal; intens colorate.

Crapaturile sunt discontinuitati in masa lemnului datorate ruperii elementelor anatomice. Ele apar la capete, pe fata sau in interiorul piesei in urma uscarii, contragerii, a gerului sau a vantului, fiind denumite astfel:

Сadranura, cand crapaturile urmeaza linia razelor medulare;

Gelivura, cand ruperea se produse din exterior spre interior, fiind cauzata de ger;

Rulura apare sub forma unor crapaturi concentrice, care urmeaza linia inelelor anuale si se datoreaza    actiunii vanturilor puternice.

c) Defecte cauzate de factorii biologici

Lemnul datorita compozitiei sale chimice in care predomina hidratii de carbon si a umiditatii mari, constituie un mediu prielnic de dezvoltare a microorganismelor, a insectelor, a ciupercilor. El poate fi distrus de acestea, provocand aparitia unor coloratii specifice, producerea de galerii, formarea de mucegaiuri etc. Cele mai dese modificari de acest gen sunt:

Inima rosie a fagului (duramen fals) lemnul fagului nu-si pierde rezistenta mecanica, dar se reduce flexibilitatea.

Albastreala lemnul capata o coloratie albastruie cu nuante cenusii sau verzui, provocata de actiunea unor ciuperci.

Putrezirea in diferite stadii determina aparitia de crapaturi, lemnul devine sfaramicios, fiind neutilizabil.

Sortimentul si calitatea semifabricatelor din lemn

Cheresteaua este semifabricatul din lemn masiv, obtinut prin debitarea longitudinala a bustenilor cu ajutorul gaterelor, fierastraielor circulare si a fierastraielor panglica si prezinta cel putin doua fete plane si paralele.

In functie de specia lemnoasa, cheresteaua poate fi de: rasinoase, foioase tari si foioase moi, avand grosimile cuprinse intre 12-50 mm, latimile intre 6-30 cm, iar lumgimile intre 0,45-3 m (in functie de specia lemnoasa respectiva).

Dupa modul de taiere, cheresteaua poate fi: taiata in plin sau direct (se obtin scanduri in forma trapezoidala, cu muchii lungi, tesite); taiata in prisma (prisma este ulterior taiata la alt gater in scanduri cu patru muchii), taiata in sferturi; taiata semiradial; taiata radial si taiata tangential[1].

La fabricarea mobilei este folosita cherestea de fag aburita, de frasin, de paltin, de ulm, de stejar, de rasinoase etc. in special pentru fabricarea elementelor de rezistenta, legaturi, frize, picioare, cornise, socluri etc.

Pentru a fi folosita in industria mobilei, cheresteaua din lemn de foioase prezinta urmatoarele conditii de admisibilitate a defectelor:

nu se admit: coaja infundata, gelivura, gauri, galerii, inima si maduva a lemnului, crapaturi nestrapunse si strapunse, mucegai, pungi de rasina, coloratii anormale, noduri partial concrescute sau crapate, cazatoare si putrede;

fibra inclinata: se admite o deviere de max. 10%;

fibra creata, ondulata si incalcita: se admite numai daca nu influenteaza aspectul si rezistenta mobilei;

noduri sanatoase, concrescute: maxim 1 nod de max. 10 mm pe un reper de 1 m lungime.

Furnirul este un strat foarte subtire de lemn, cu grosimi variind intre 0,2-6 mm, in functie de destinatia lui.

Cu toate ca tehnica de obtinere a furnirelor era cunoscuta inca din Egiptul antic, ea nu a fost exploatata pe deplin pana la inceputul secolului al XVIII-lea, in perioada stilului Rococo, cand suprafetele curbe, concave si convexe erau frecvent furniruite.

Furnirele se pot obtine prin: debitari manuale, cu fierastraie; mecanic, pe masini de laminare si prin derulare. Cu toate ca cele mai bune furniruri sunt cele taiate cu fierastraul, totusi pierderile de material sunt mari si de aceea, cea mai extinsa metoda este cea de taiere mecanica.

Furnirul derulat este mai gros, se prezinta sub forma de banda continua si are un desen simplu, pe cand furnirele debitate tangential, radial si semiradial sunt subtiri si cu desene frumoase: inelele anuale formeaza la furnirul debitat tangential linii in forma de V, la debitarea radiala inelele anuale formeaza linii paralele, drepte si la furnirele debitate semiradial, linii paralele si inclinate.

Din punct de vedere al desenului natural pe care-l prezinta, furnirele se clasifica in: furnire cu desen dezordonat: furnir inflorat, furnir cu flacari, furnir cu ochiuri etc., obtinute prin debitarea tangentiala a radacinii sau a zonelor cu defecte naturale si furnire cu desen ordonat numite si furnire cu dungi late, vargate (frize), obtinute prin debitare radiala[2].

Furnirele cu desenele dezordonate sunt cele mai valoroase insa prezinta dificultati la imperechere in cadrul aceleasi garnituri.

In functie de specia lemnoasa din care provin, furnirele pot fi de: specii indigene si exotice, iar in functie de destinatie, ele se clasifica in: furnire tehnice si furnire estetice.

Furnirele tehnice se obtin din esente obisnuite, cu desene simple, comune si prezinta grosimi cuprinse intre 0,5-6 mm. Acestea sunt folosite mai ales la fabricarea placajelor, a panelelor, a lemnului stratificat, a mobilei etc[3].

Furnirul estetic, a carui grosime variaza intre 0,2-1 mm, este realizat dintr-o esenta valoroasa, indigena sau exotica si se aplica in general pe suprafata unui lemn masiv, inferior sau de-asupra unui strat de furnir tehnic, in vederea ridicarii valorii estice a acestora. Unele dintre furnirele estetice indigene pot fi innobilate prin presare, in desenul furnirelor unor specii exotice (furnir de fag innobilat).

Realizarea din lemn masiv a unor suprafete similare celor furniruite este greu de realizat din mai multe motive: produsul ar fi foarte scump, de multe ori nu s-ar putea pune in evidenta luciul datorita planului si al metodei de debitare iar rugozitatea ar putea fi mai ridicata.

De asemenea, furnirele estetice sunt folosite si pentru a realiza decoratii deosebite ale diferitelor piese de mobilier, prin intermediul mozaicurilor, al marchetariilor si al intarsiilor.

Mozaicurile pot acoperi intreaga suprafata a piesei de mobilier (mozaic tip parchet) sau partial (sub forma de benzi sau de rozete).

Marchetaria isi are originea in epoca Renasterii italiene si consta in aranjarea, dupa anumite modele prestabilite, a unor piese mici si de esente exotice colorate diferit. In acest fel se obtin decoratii complicate, sub forma de flori, peisaje, cosuri cu flori etc.

Intarsiile sunt incrustatii realizate in exclusivitate din furnir, atat fondul cat si compozitia realizandu-se in totalitate separat de zona de aplicare, peste care se dispun ulterior. Intarsia este alcatuita dintr-un furnir de fond din specii de culoare deschisa, o compozitie din furnire din specii de culoare intermediara, un fileu si o rama de incadrare din furnire din specii de culoare inchisa[4].

Furnirul lamelin este obtinut prin suprapunerea, lipirea si presarea unui numar mare de foi de furnir din esente diferite, care apoi sunt debitate in acelasi mod ca si furnirul obisnuit. In acest fel se obtin desene divers colorate, corespunzatoare culorii speciilor folosite.

Alte tipuri de furnire sunt aplicate pe un suport textil tesut sau netesut si sunt destinate acoperiri diferitelor profile.

Furnirele pot fi inlocuite cu hartie decorativa texturata care imita furnirele estetice, precum si cu o serie de folii PVC.

Furnirele estetice au conditiile organoleptice de admisibilitate foarte stricte, in functie de cele 3 clase de calitate existente si de destinatia lor, exterioare sau interioare, astfel:

nodurile sanatoase total concrescute: sunt admise 2-3 bucati, cu diametre cuprinse intre 15 mm (cal. I) si 25 mm (cal. a III-a);

nodurile sanatoase partial concrescute si nodurile partial putrede nu sunt admise pentru furnirele de cal. I, iar pentru cele de cal. a III-a sunt admise 2 noduri, cu un diametru de pana la 10 mm/m²;

fibra creata, inclinata, incalcita si rasucita: se admit daca nu influenteaza defavorabil aspectul mobilei;

gauri si galerii nu sunt admise pentru cal. I, iar pentru cal. a III-lea sunt admise gauri izolate, cu diametru de maxim 3 mm, pe o suprafata maxima de 10% din totalul suprafetei foii de furnir;

inima rosie de fag si coloratii inchise sanatoare nu sunt admise la cal. I, dar se admit la cal. a III-a pe cel mult 20% din suprafata;

coloratia de mucegai nu se admite la furnirele cal. I iar la cal. a III-a se admit pe cel mult 10% din suprafata foii;

petele de mucegai, tanin sau ulei nu sunt admise la cal. I, iar la cal. a III-a se admjit pe o suprafata de cel mult 3 cm²;

putregaiul nu este admis pentru nici o calitate de furnir;

asperitatile provenite de la debitare nu se admit la cal. I si se admit pe o suprafata de cel mult 1/5 din suprafata totala a foii de furnir, daca nu sunt accentuate;

zgarieturile cu o adancime mai mare de 0,05 mm nu sunt admise la cal. I iar la cal. a III-a se admit cel mult 2 zgarieturi de pana la 0,3 mm adancime /m²;

ondulari si defecte de incleiere: nu se admit.

Pentru furnirele exotice de cal. I, conditiile de admisibilitate sunt la fel de restrictive, neadmitandu-se decat noduri sanatoase total concrescute (2 noduri, cu marimea de pana la 5 mm).

Umiditatea foilor de furnir in momentul receptiei trebuie sa fie de maxim 15% iar grosimea trebuie sa fie cuprinsa intre 0,4 si 1 mm, in functie de specia lemnoasa respectiva.

Panelul este un alt semifabricat din lemn realizat    dintr-un miez de sipci, acoperit pe ambele parti, prin incleiere cu un adeziv sintetic, cu furnir tehnic asezat cu directia fibrelor perpendiculara pe directia fibrelor miezului.

Panelurile se clasifica pe baza mai multor criterii:

Ø          specia furnirului: panel cu fete din foioase tari (fag) si panel cu fete de foioase moi: plop, tei, paltin etc.;

Ø          directia fibrelor furnirurilor exterioare: panel longitudinal, patrat si transversal;

Ø          structura miezului: panelul cu structura compacta sau cu miez de sipci, cu structura celulara, semicelulara, si cu sentulet;

Ø          tipul de finisare: panel slefuit, lustruit, etc;

Ø          dupa grosime: diferite tipuri de panel, cu grosimi cuprinse intre 14-22 cm si cu grosimea straturilor de furnir de 2,1 mm.

Panelul prezinta conditii de admisibilitate diferite pentru semifabricatul in sine, pentru furnirul straturilor exterioare si pentru miez.

Pentru furnirul straturilor exterioare, clasa A sunt admise urmatoarele defecte:

noduri sanatoare: daca nu depasesc 10 mm sau cu marimea maxima de 15 mm, cu conditia ca suma marimilor cumulate sa nu depaseasca 30 mm;

crapaturi nepatrunse: la fiecare margine, cel mult 2 buc/m², cu o lungime maxima de 200 mm;

nu se admit: noduri partial concrescute, crapaturi patrunse, gauri se insecte, coaja infundata, fibra inclinata, asperitati provenite din derulare, imbinari deschise, reparatii cu dopuri sau petice, reparatii cu pene.

Pentru panelul propriu-zis clasa A/A, sunt prevazute urmatoarele conditii de admisibilitate:

nu se admit: umflaturi, denivelari provenite din golurile miezului, lipsa furnirului pe margini, dezlipiri, ondulatii, lipsa de sipci la capetele placii, urme de chit si pete de ulei, urme de hartie adeziva, imprimari si zgarieturi, franjuri si taieturi aschiate pe canturile placii;

rezistenta la forfecare: min. 1 N/mm².

Pentru miezul panelului, conditii de calitate sunt urmatoarele:

nu se admit: putregai, noduri vicioase, coaja infundata;

coloratii si noduri sanatoase, partial concrescute: se admit daca nu afecteaza rezistenta lemnului;

noduri concrescute: se admit;

crapaturi strapunse: se admit cu lungimea de max. 200 mm si cu latimea de max. 3 mm.

Placajul este alcatuit dintr-un numar impar de furnire tehnice, presate si lipite intre ele cu ajutorul unor cleiuri sau rasini sintetice. Straturile de furnir sunt dispuse in directii diferite, cu fibrele straturilor consecutive alternativ perpendiculare unele pe celelalte, astfel ca placajul rezultat sa dispuna de aceleasi rezistente in toate directiile si sa fie tot atat de durabil ca si lemnul. Placajul prezinta proprietati superioare lemnului masiv: umflarea si contragerea sunt reduse, fiind mai stabil la variatiile de temperatura si de umiditate si ca urmare se deformeaza mai greu, are rezistente mecanice superioare, proprietatile de prelucrare sunt mai bune, nu crapa si suprafetele sunt mai uniforme decat ale lemnul masiv.

In cazul placajelor, stratul exterior superior (sau ambele straturi exterioare) trebuie sa prezinte valoare estetica si sa aiba o mai mare duritate, pe cand straturile interioare, de compozitie, trebuie sa fie doar rezistente. Placajele cu stratul exterior decorativ sunt deseori acoperite cu furnire exotice de: mahon, lemn satinat (satinwood), zebra etc. iar straturile intermediare pot fi realizate din esente comune, cum ar fi pinul. Aceste placaje sunt folosite, de exemplu, la fabricarea diverselor piese de mobilier, la care stratul exterior din interiorul piesei nu necesita o valoare estetica deosebita. In acest fel, consumul de lemn este minim iar aspectul nu difera de aspectul lemnului masiv. Placajele din lemn mai putin valoros sunt folosite pentru a inlocui metalul.

Dupa destinatie, placajele se clasifica in: placaje de uz general, folosite la fabricarea mobilei si placaje hidro sau termorezistente (pentru constructii aeronautice si navale).

La randul lor, placajele pentru mobila sunt clasificate dupa mai multe criterii:

Ø          dupa domeniul de utilizare: placaje pentru funduri de sertar, pentru rame, pentru corp de mobila, pentru placi spate mobilier corp, pentru sezuturi si spatare scaune etc.;

Ø          dupa specia lemnoasa a furnirurilor componente: placaje din lemn omogen (de rasinoase, foioase moi sau tari), placaje mixte (din diferite specii indigene sau din specii indigene si exotice) si placaje compuse (din lemn si alte materiale);

Ø          dupa modul de finisare a suprafetei: placaje cu furniruri exotice, metalizate, melaminate, emailate, texturate, pirogravate, acoperite cu tesaturi de fibre de sticla etc.;

Ø          dupa tratamentul aplicat: placaj impregnat, ignifugat, antiseptizat.

Placajul laminat este un produs similar, obtinut prin suprapunerea si presarea mai multor straturi de furnir obtinut prin derulare, toate dispuse cu fibrele in aceeasi directie. Rezultatul este un semifabricat din lemn extrem de solid si de rezistent pe directia fibrelor si slab in celelalte directii.

Placile aglomerate din aschii de lemn (PAL) sunt semifabricate realizate din aschii de lemn, incleiate cu rasini sintetice si presate la cald.

PAL-urile se clasifica dupa mai multe criterii:

Ø          dupa modul de obtinere: PAL presat pe fetele de interior sau pe fetele de exterior si PAL extrudat;

Ø          dupa structura miezului: PAL extrudat plin si PAL extrudat cu goluri;

Ø          dupa natura fetelor PAL-ului extrudat: PAL placat cu furnire tehnice, cu furnire estetice, cu PFL dur sau cu placaj;

Ø          dupa structura sectiunii transversale: PAL omogen, PAL stratificat si PAL multistratificat;

Ø          dupa modul de finisare: PAL protejat pe ambele fete cu rasini fenolice, folie de polietilena sau hartie sulfat, PAL protejat pe dos cu folie de aluminiu, cu tesaturi de fibre de sticla sau cu hartie sulfat, PAL innobilat - furniruit, melaminat, emailat, texturat, caserat cu PVC, cu folii metalice etc.;

Ø          dupa natura tratamentelor aplicate: PAL antiseptizat, ignifugat, hidrofugat.

In functie de modul de obtinere si de finisare, PAL-ul poate avea grosimi care variaza de la 4-60 mm.

La fabricarea mobilei se foloseste PAL-ul extrudat, presat, melaminat, emailat etc. pentru obtinerea usilor, a placilor, a peretilor laterali si despartitori, pentru funduri, tavane, polite, fete-sertar etc.

PAL-ul slefuit pentru mobila trebuie sa posede urmatoarele caracteristici fizico-mecanice si chimice:

densitatea aparenta: pentru grosimi de pana la 8 mm inclusiv: 650 kg/m³ si pentru grosimi de peste 10 mm: 550 kg/m³;

umiditatea la livrare: 93 %;

rezistenta la incovoiere statica: pentru grosimi de pana la 12 mm: 20 N/mm² ; pentru grosimi de la 12 mm pana la 19 mm: 18 N/mm²     si pentru grosimi peste 19 mm: 16 N/mm² ;

rezistenta la coeziune interna transversala: pentru grosimi de pana la 12 mm: 0,40 N/mm² ; pentru grosimi de la 12 mm pana la 19 mm: 0,35 N/mm²     si pentru grosimi peste 19 mm: 0,30 N/mm² ;

rezistenta la smulgerea suruburilor: pentru fete: min. 750 N; pentru canturi: min. 550 N;

nu se admit: denivelari, imprimari si zgarieturi, slefuiri neuniforme, pete de liant si urme de parafina, aschii de miez in stratul de fata, stirbituri, umflaturi, dezlipiri de straturi si alte defecte.

In cazul semifabricatelor supuse unor tratamente speciale, cum ar fi PAL-ul antiseptizat si ignifugat exista si alte caracteristici specifice, de protectie insectofungicida si ignifuga, cum ar fi:

indice de rezistenta micologica: 85%;

pierdere de masa la incercarea eficacitatii ignifugarii: max. 30%;

rezistenta la atacul insectelor xilofage prin metoda ingerarii fortate: buna etc.

PAL-ul melaminat destinat constructiilor de mobilier, in special de bucatarie, prezinta caracteristici de calitate specifice:

rezistenta la smulgerea suruburilor: perpendicular pe suprafata placii: min. 750 N; pe cant: min. 600 N;

rezistenta la: vase fierbinti; vapori de apa; tigara aprinsa: nu se admite aparitia altor defecte in afara unei usoare diminuari a luciului;

rezistenta    la patare: nu se admit modificari ale peliculei dupa contactul cu agentul de patare;

rezistenta la lumina: nu se admit decolorari sau modificari de nuanta ale peliculei;

nu se admit: zgarieturi superficiale, impuritati in filmul decorativ, desprinderi ale stratului decorativ, clivari ale placii suport, margini sau colturi rupte.

Placile fibro-lemnoase (PFL) sunt semifabricate obtinute din fibre de lemn sau din alte materiale vegetale, prin desfibrare mecanica sau chimica si impaslite sau incleiate in placi subtiri si rigide. Principalele avantaje pe care le prezinta sunt: rezistente mecanice, fizice si chimice superioare, cost redus si intretinere usoara.

Clasificarea se poate face dupa urmatoarele criterii:

Ø          dupa densitatea placilor: PFL poros, extramoale, moale, semidur, dur si extradur;

Ø          dupa modul de obtinere: PFL obtinut prin procedeu uscat, semiuscat si prin procedeu umed;

Ø          in functie de finisare: PFL standard, netratat, bituminat, innobilat prin emailare, melaminare etc.;

Ø          dupa structura sectiunii transversale: PFL omogen si stratificat;

Ø          dupa tratamentul aplicat: PFL ignifugat, antiseptizat, fonoabsorbant, tratat termic, impregnat cu uleiuri sicative etc.

Grosimea placilor fibro-lemnoase variaza intre 8-25 mm.

La fabricarea mobilei sunt folosite: PFL dure pentru: rame simple sau dublu placate, polite pentru corpuri inchise, spate si funduri de sertar etc., precum si PFL emailate si melaminate, folosite in special la fabricarea mobilei de bucatarie, pentru: rame dublu placate, placi de mese, sezuturi de scaune, fete de sertare, polite, canturi etc.

Placile din fibre de lemn dur pot fi: standard, innobilate si impregnate si prezinta urmatoarele caracteristici de calitate fizico-mecanice:

densitate aperenta: 1,0 g/cm³;

umiditate la livrare: 62%;

absorbtie de apa dupa 24 de ore: max. 30-40%;

umflare in grosime dupa 24 de ore: max. 18-25%;

rezistenta la incovoiere statica: 40-30 N/mm²;

modulul de elasticitate la incovoiere statica: min. 2500-3000 N/mm²

Defectele admisibile ale placilor din fibre lemnoase sunt:

rizuri si zgarieturi: 1 buc/cm², cu latimea maxima de 0,3 mm si cu lungimea cumulata de maxim 100 mm;

stirbituri pe margini sau colturi rupte: se admite cel mult 1 colt rupt, cu lungimea rupturii de max. 15 mm;

impuritati: se admit rar raspandite pe suprafata placii, cu dimensiunea maxima de 2 mm etc;

nu se admit: pete de condens, pete de ulei, adancituri, umflaturi, coloratii anormale si dezlipiri de straturi (clivaj).

La fel ca si in cazul PAL-ului, PFL-ul melaminat, emailat, impregnat, etc. prezinta caracteristici calitative specifice. Astfel, PFL-ul melaminat trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte de calitate:

rezistenta la lumina solara: nu se admite schimbarea intensitatii si a nuantei culorii;

rezistenta la abur: se admite o usoara matuire sau accentuare a gradului de mat, fara decolorarea sau fisurarea suprafetei;

rezistenta la soc termic: dupa 6 cicluri nu se admit umflaturi, crapaturi, decolorari, desprinderi ale peliculei;

rezistenta la caldura umeda: nu se admit fisurari perceptibile cu ochiul liber de la distanta de 25 cm;

rezistenta la vase fierbinti: nu se admit modificari permanente, ci numai o usoara matuire;

rezistenta la tigara aprinsa: se admite o decolorare usoara si suprafata mata, dar nu alt tip de defecte;

rezistenta la inflamabilitate: dupa 24 h de la incercare nu trebuie sa apara nici o modificare a stratului exterior decorativ;

nu se admit: adancituri si umflaturi, zgarieturi, coloratie neuniforma, desprinderi, clivaj si caderea sau fisurarea stratului decorativ.

Placile celulare din lemn pentru usi interioare sunt panouri compuse dintr-o rama din lemn, acoperita pe ambele fete cu placaj sau cu placi fibro-lemnoase si un miez interior, alcatuit din lamele de PFL cu structura din hartie sau alte materiale si care constituie suportul rigid de fixare a fetelor. Ramele se executa din rigle masive de rasinoase sau foioase moi; fetele, din placaj de fag de 4 mm; structura miezului, din fasii obtinute din PFL dur din hartie cu grosimi de 3,2-4 mm sau din alte materiale, asezate sub forma de fagure sau inele.

Placile decorative din hartie stratificata (HDS) sunt realizate prin presarea la cald a mai multor straturi de hartie impregnata cu rasini sintetice, dintre care, stratul exterior superior (fata) este decorata cu aspect mat sau lucios. Aceste placi sunt utilizate in industria mobilei (in special destinata bucatariilor), constructii civile, mijloace de transport si bordurare de panouri.

Placile din hartie decorativa stratificata destinate industriei mobilei trebuie sa aiba urmatoarele caracteristici:

densitate aparenta: 1,3 kg/m³;

rezistenta la tractiune, paralel cu suprafata: longitudinal: 90 N/mm² si transversal: 70 N/mm²;

rezistenta la soc (cu bila): urma lasata prin caderea bilei de la o inaltime de 1,75 m trebuie sa fie de maxim 10 mm si nu se admit fisuri sau exfolieri ale straturilor;

rezistenta la uzura nu trebuie sa depaseasca 70 mg la fiecare 100 de rotatii iar desenele nu trebuie sa fie deteriorate pana la aparitia miezului;

stabilitatea dimensionala totala: longitudinal 0,45% si transversal, 0,90%;

rezistenta la vapori de apa si la vase fierbinti: se admite o schimbare usoara a luciului dar nu si alte modificari;

rezistenta la apa clocotita: cresterea in greutate-max. 5%; umflarea in grosime: max. 6%;

rezistenta la tigarea aprinsa: se admite o decolorare usoara si pierderea luciului, fara alte modificari;

rezistenta stratului decorativ la patare: nu se admit pete;

stabilitatea la lumina: sa nu se decoloreze;

rezistenta la mucegaiuri: sa nu prezinte pete de mucegai;

toxicitatea DHS, in conditii normale si dupa ardere: lipsa;

rezistenta la zgariere: sa nu apara zgarieturi la o apasare cu 140 gf etc.

In ultimul timp, sortimentul semifabricatelor din lemn este intr-o continua diversificare atat prin aplicarea unor tehnologii noi de obtinere, dar si prin folosirea unor noi materiale, neconventionale, care imita lemnul si il substituie.

Lemnul impregnat. Prin impregnarea lemnului cu rasini formaldehidice sau fenolformaldehidice si ulterior prin incalzire, au loc reactii chimice intre celulele lemnoase si cele ale materialelor de impregnare, cu formare de structuri plastice, lemnul devenind astfel mult mai rezistent la putrezire, la actiunea factorilor chimici si a insectelor, putandu-se imprima in relief, curba sau ondula[5].

Un alt produs numit Compreg este realizat prin presarea lemnului impregnat. Presarea se realizeaza pe toata durata de desfasurare a reactiilor chimice de formare a materialului plastic, intr-o presa hidraulica, la o presiune de 70Kg/cm². Semifabricatul obtinut este mai putin aspru, cu o duritate de citeva ori mai mare decat cea a lemnului, cu masa specifica de 1,35 g/cm³ si cu rezistentele mecanice superioare.

Placile pe baza de lemn si materiale anorganice sunt alcatuite din materiale compozite cuprinzand pulberi de grafit, fibre de carton, ghips, ciment etc. Acestea au o buna rezistenta la foc, stabilitate dimensionala si sunt mai dure.

Placile aglomerate din plante acvatice se obtin din stuf, papura etc. si diferiti lianti.

Pe langa semifabricatele prezentate mai sus, la fabricarea mobilei se pot utiliza componente executate din metal, precum si componente executate din materiale plastice.

Componentele metalice trebuie sa prezinte suprafete plane, curate, fara ondulari,. zgarieturi, crapaturi sau alte defecte, trebuie sa fie rezistente prin natura lor la actiunea factorilor corozivi, sau sa fie protejate anticoroziv corespunzator.

Componentele din materiale plastice trebuie sa prezinte suprafetele netede, curate, colorate uniform, fara urme de matrite, zgarieturi, contrageri de material sau alte defecte.

Pe langa aceste materii prime, la fabricarea mobilei se folosesc si o serie de materii auxiliare, printre care:

- cleiurile si adezivii sintetici care, datorita proprietatilor lor adezive, au rolul de a imbina suprafetele dintre doua piese;

- baiturile organice care au rolul de colorare a lemnului;

- vopselele care se folosesc pentru pictarea diferitelor elemente decorative sau pentru acoperirea in intregime a materialului lemnos;

- lacurile sunt utilizate in procesul de finisare a pieselor de mobilier, avand atat un rol estetic dar si de protejare a mobilei fata de caldura si apa.

Adezivii naturali (clei de oase, de piele) si sintetici (fenol-formaldehidici, ureo-formaldehidici cu intaritori, poliacetat de vinil etc.) trebuie sa fie alesi in functie de solicitarea la care va fi supusa mobila si de mediul in care va fi utilizata (uscat, umed, temperaturi scazute sau ridicate), fara a suferi deformari sau deteriorari neadmisibile;

- accesorii metalice sau plastice (manere, butoane, broaste, balamale, sustinatoare de polite, silduri, rozete etc.) pot fi realizare din otel cromat, otel inox, fonta cenusie, aliaje de zinc, aluminiu si alama etc. Calitatea accesoriilor metalice sau plastice este prescrisa de standardele sau normele tehnice pentru produsele respective. In cadrul aceleasi piese sau garnituri de mobilier, accesoriile aparente trebuie sa aiba aceeasi culoare, inclusiv suruburile care se monteaza;

- materialele pentru tapiserie care cuprind materialele pentru captusirea interioara si tapisarea exterioara a scaunelor, fotoliilor, canapelelor etc. Pentru tapisare se folosesc brocarturi, goblenuri, tesaturi rips, jaqard, piele, inlocuitori de piele etc.

- sticla folosita pentru diverse policioare, usi de vitrine, biblioteci etc.

4. Fabricarea mobilei

Mobila este unul dintre produsele cu niveluri foarte variate de calitate, cuprinzand mobila cu preturi scazute, lucrata mecanic, pana la piese lucrate manual.

Alaturi de calitatea materiilor prime si a materialelor, procesul tehnologic de fabricare isi pune decisiv amprenta asupra calitatii produselor finite de mobilier.

Principalele faze ale procesului tehnologic de fabricare a mobilei, ilustrate in figura nr. 4, pot fi impartite in trei mari grupe, si anume: obtinerea elementelor masive, finisarea si montarea.

Din cadrul primei grupe, de obtinere a elementelor masive, fac parte urmatoarele operatii:

- uscarea cherestelei. Unul dintre indicii de calitate ai cherestelei este umiditatea, care influenteaza atat proprietatile fizico-mecanice ale lemnului neprelucrat cat si pe cele ale produselor finite. Lemnul recent taiat contine o cantitate apreciabila de apa, cuprinsa intre 33 si peste 50% din masa totala. Uscarea lemnului inainte de a fi debitat in cherestea este necesara din mai multe motive: lemnul uscat devine mai rezistent la putrezire decat cel umed; este mult mai usor si deci mai simplu de livrat si prin uscare, contractandu-se, isi schimba forma, stabilitatea devenind definitiva inainte de debitare.

^{Principalele faze ale procesului tehnologic de fabricare a mobilei}

uscarea cherestelei;

croirea bruta (debitarea) cherestelei, a furnirului si a celorlalte semifabricate;

tivirea, rindeluirea, retezarea, frezarea;

furniruirea panourilor;

consolidarea canturilor si asamblarea ramelor.