Abordari conceptuale privind finantarea agriculturii

Abordari conceptuale privind finantarea agriculturii

Finantarea activitatii economice reprezinta actiunea de asigurare a fluxurilor banesti necesare acoperirii cheltuielilor necesare pentru realizarea unui proiect economic, a unei activitati economice sau sociale, desfasurate la nivelul economiei nationale, la nivelul unei ramuri de activitate sau la nivelul unui agent economic[1].

La nivelul economiei nationale, finantarea activitatii statului insusi, a organelor centrale si locale si a sistemului de protectie sociala se realizeaza pe baza veniturilor bugetului public[2].La nivelul agentului economic finantarea activitatii reprezinta asigurarea fluxurilor de numerar ce se realizeaza din surse proprii (autofinantare), subventii de la bugetul de stat, imprumuturi bancare, surse de finantare externe rambursabile acordate de catre diferite banci si organizatii nonguvernamentale sub forma de imprumuturi, microcredite si asistenta tehnica, precum si surse de finantare externa nerambursabile acordate sub forma de granturi, sprijin comunitar prin diferite programe, etc.

Astfel, finantarea la nivel macroeconomic cuprinde finantele statului ce au drept obiectiv maximizarea bunastarii sociale, conform optimulului Paretian, in timp ce finantarea la nivel microeconomic cuprinde finantele agentilor economici ce au drept obiectiv maximizarea valorii firmelor.

Agricultura ca ramura importanta a economiei nationale necesita resurse financiare considerabile pentru restructurare si modernizare. Descentralizarea si decolectivizarea in agricultura, in conditiile unei legislatii funciare deficitare si a rupturii intre decolectivizare - privatizare si organizarea economica a agricultorilor au determinat forme de manifestare ale crizei agrare, in toate tarile din Europa Centrala si de Est, necunoscute in tarile cu economie de piata.

In Romania criza s-a accentuat datorita intarzierii reformei agricole, a finantarii insuficiente si a folosirii resurselor alocate fara finalitate economica proiectata si monitorizata.

In economia de piata finantarea agriculturii are un rol esential in desfasurarea fluxului activitatii economice in vederea producerii de bunuri agricole si servicii specifice acestui sector. In tara noastra, in perioada de tranzitie, finantarea agriculturii s-a realizat din sursele proprii ale intreprinderilor agricole si gospodariilor taranesti, sprijin de la bugetul de stat, credite, fonduri externe nerambursabile, precum si din alte surse.

Finantarea agriculturii de la bugetul de stat este asigurata in procesul redistribuirii veniturilor colectate de la agentii economici si populatie, pe ramuri si sectoare, in functie de prioritatile strategice si necesitatile economice si sociale.

Fundamentarea necesarului de fonduri nu a fost intotdeauna precedata de studii si analize a situatiilor obiective din economie, in multe cazuri predominand deciziile administrative, cu impact negativ asupra performantei economice.

Surplusul semnificativ de forta de munca, ca si lipsa cronica a capitalului, reprezinta una din principalele caracteristici ale agriculturii romanesti din perioada de tranzitie. Aceasta situatie a determinat adancirea ineficientei in alocarea resurselor cu consecinte negative asupra cresterii si competitivitatii produselor agricole.

Finantarea bugetara a agriculturii in perioada de tranzitie a cunoscut variatii importante in ceea ce priveste instrumentele si mecanismele folosite, sistemul de sprijin fiind complicat si instabil. Instrumentele si mecanismele de finantare utilizate au avut in vedere alocarea de resurse banesti prin intermediul:

politicii de preturi;

alocarilor bugetare (subventii) nerambursabile;

actiunilor de finantare externa, prin acordarea unor imprumuturi saufonduri nerambursabile destinate restructurarii si investitiilor;

creditelor bancare pentru productie si investitii, etc.

In perioada de tranzitie, finantarea agriculturii romanesti s-a deosebit prin continut si formele de realizare fata de finantarea intreprinderilor agricole de stat si a cooperativelor agricole de productie existente inainte de Revolutia din decembrie 1989.

Inainte de anul 1990 sistemul de finantare era specific economiei centralizate, deciziile fiind supuse centralismului excesiv. Agricultura a constituit o lunga perioada de timp principala sursa de acumulare primitiva pentru industrializarea tarii, iar taranimea deposedata de pamant a luat drumul unui exod rural fara precedent. De la circa 70% cat reprezenta populatia agricola activa in totalul populatiei active a Romaniei in anul 1989, aceasta a ajuns in prezent la circa 36%.

Modul de organizare a agriculturii, bazat pe intreprinderi de stat, create prin deposedarea de pamant si utilaje a marilor exploatatii si colectivizarea fortata in urma careia taranimea si-a pierdut dreptul de decizie si uzufruct asupra terenurilor si altor bunuri rurale, a impus crearea unor forme de finantare de catre stat a modernizarii tehnice (a IAS-urilor si SMA-urilor). Finantarea substantiala a sectorului de stat a creat structuri tehnice moderne, in special in sectorul vegetal. Slaba finantare a sectorului cooperatist a facut ca aceasta sa ramana mult in urma si performanta a fost redusa.

Veniturile agriculturilor erau scazute, iar saracia rurala situa Romania printre ultimele tari din Europa. Din anul 1990, sistemul de finantare a agriculturii nu mai putea ramane acelasi, in conditiile in care Legea nr.18/1991 privind fondul funciar a permis restituirea terenurilor si a altor bunuri rurale proprietarilor de drept. Resursele financiare pentru agricultura s-au restrans si au imbracat forme diferite de alocare, in diferite etape.

Structura surselor de finantare a agriculturii in perioada de tranzitie a fost, in esenta,

urmatoarea:

. surse interne, alocate de la bugetul de stat, sub forma subventiilor,   transferurilor, primelor etc.;

sursele proprii ale fermelor agricole;

surse externe, sub forma:

- fondurilor nerambursabile (granturi, sprijin comunitar prin intermediul Programelor PHARE, SAPARD, ISPA, etc.);

- creditelor rambursabile, acordate prin intermediul unor organisme si banci

internationale ca imprumuturi, microcredite, asistenta tehnica, etc.

credite bancare pentru productie si investitii.

Lipsa fundamentarii stiintifice si a cunoasterii realitatilor din agricultura ca si neintelegerea corecta a aplicarii mecanismelor de finantare in acest sector au contribuit la irosirea unor importante resurse financiare, efectul economic nefiind relevant.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a avut un impact semnificativ asupra tipului de instrumente, precum si a modului de utilizare a acestora. Pregatirea administratiei in acest scop a devenit stringenta.

Abordarea problematicii finantarii agriculturii cu cateva luni inainte de data momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cand s-a schimbat sistemul de finantare s-au aplicat mecanismele specifice Politicii Agricole Comune, ce a impus necesitatea accelerarii pregatirii institutionale si legislative astfel incat sa se produca un soc care sa dezechilibreze piata agricola.

Pentru adoptarea acquis-ului comunitar, asa cum este prevazut in Documentul de Pozitie, la capitolul 7 - Agricultura, negociat de Romania cu Uniunea Europeana si aprobat in decembrie 2004, trebuie realizate o serie de obiective care sa permita finantarea sectorului agricol, dintre care mentionam:

Definirea unei politici clare de finantare a agriculturii, cu obiective pe termen scurt, mediu si lung, care sa evidentieze rolul principalilor actori implicati. Intarirea capacitatii institutionale si administrative s-ar putea realiza printr-o mai mare deschidere si transparenta, implicand activ in definirea politicilor o paleta diversa de experti, producatori, procesatori si organizatii profesionale.

Revizuirea si amendarea legislatiei existente referitoare la "fermele comerciale", in vederea adoptarii conceptului de "dimensiune economica europeana". Este necesar, in conditiile date ale Romaniei, precizarea conceptului de ferma familiala si includerea acesteia intr-un cadru legislativ. O astfel de definire devine indispensabila pentru identificarea actorilor eligibili ce pot beneficia de subventii dupa aderare. Fermele de semisubzistenta vor trebui sa fie incurajate prin diverse politici si programe sa dezvolte activitati variate si sa obtina venituri alternative pentru a deveni viabile;

Implementarea mecanismelor PAC. Cele mai importante masuri in vederea realizarii acestui obiectiv sunt: rezolvarea problemelor legate de cadastru, identificarea animalelor, imbunatatirea nivelului educational al fermierilor si nu in ultimul rand functionarea Agentiilor de plati care sa fie capabile sa gestioneze fondurile comunitare alocate Romaniei, dar si resursele provenite de la bugetul national;

Finantarea agriculturii nu se poate realiza fara implementarea cu prioritate a politicilor structurale (o reforma consistenta a exploatatiilor, functionarea pietelor) si glisarea accentului de la o politica exclusiv agricola, catre o politica de dezvoltare rurala.

In perioada de preaderare (inceputa dupa avansarea procesului de negociere Romania -Uniunea Europeana si incheierea negocierilor, in decembrie 2004), mecanismele de finantare interna a agriculturii prin bugetul de stat au inceput sa se adapteze treptat la tipurile si formele de finantare comunitara, folosite in diferite etape ale Politicii Agricole Comune.

Din anul 2006 s-au introdus mecanisme de sustinere a agriculturii care au fost aplicate si dupa aderare.

Romania beneficiaza de avantajul experientei dobandite de noile state membre (UE 10). Aceste state au aplicat PAC din anul 2004, si au putut oferi unele solutii folositoare Romaniei, intrucat au parcurs faza de armonizare legislativa si constructie institutionala necesare adoptarii acquis-ului comunitar.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a fost imputernicit de Guvernul Romaniei sa gestioneze fondurile din bugetul, fiind totodata abilitat sa finanteze obiectivele acoperite de cele doua fonduri din cadrul PAC si anume: Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) si Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR).

In vederea armonizarii institutionale la reglementarile comunitare au fost constituite doua Agentii de plati:

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura;

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit.

Aceste institutii se afla in proces de consolidare si pregatire pentru a deveni functionale in momentul aderarii si pentru a asigura materializarea noului concept de finantare a agriculturii.

Prin aceste Agentii de Plati, se asigura gestionarea fondurilor alocate de la UE, precum si a celor de la bugetul national. Deci, prin aceste institutii nou create se asigura atat finantarea Pilonului I "Organizarile Comune de Plati", cat si a Pilonului II "Dezvoltarea Rurala".

Finantarea din bugetul comunitar se face dupa mecanismele aplicate in noile state membre, iar finantarea din bugetul national imbraca particularitati, in functie de starea agriculturii romanesti.

Treptat, pe masura pregatirii structurilor agricole si functionarea noului cadru institutional creat, Romania a trecut de la mecanisme de sprijin a agriculturii pe baza platilor directe alocate la hectar si pe animal (SAPS) la schema de plata unica pe exploatatie (SPS). Noul sistem de finantare a agriculturii se bazeaza pe mecanisme comunitare, aplicate unitar la nivelul statelor membre, urmarindu-se dezvoltarea armonioasa si durabila a spatiului rural european, in care agricultura ocupa locul principal.

Romania va asigura din bugetul national cofinantarea proiectelor de dezvoltare agricola si rurala. Totodata, beneficiarii de sprijin comunitar si national vor asigura, prin cofinantare, o parte din resursele necesare proiectelor de investitii.

Mecanismul platilor directe prin Schema Unica de Plati pe Suprafata (SAPS) si Schema Unica de Plati (SPS) va asigura o finantare nerambursabila destinata realizarii echilibrului pietei agricole.

In infrastructura Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura functioneaza si Sistemul Integrat de Administrare si Control (IACS) pentru a asigura o baza de date computerizata, un system unic de inregistrare, respectiv "Registrul Fermelor", un Sistem de Identificare a Parcelelor Agricole (LIPS), un Sistem de Identificare si Inregistrare a Animalelor (SIIA) si un Sistem Integrat de Administrare si Control (SIAC) pentru efectuarea controalelor administrative incrucisate.

Prin implementarea Politicii Agricole Comune, sistemul de finantare prin instrumentele si mecanismele sale va avea un rol decisiv in realizarea obiectivului strategic de trecere de la agricultura de subzistenta, la productia pentru piata si de la gospodaria individuala, la ferma agricola mijlocie de tip european.

Restructurarea si modernizarea exploatatiilor agricole si a zonelor rurale se finanteaza pe baza de programe si proiecte din fondurile comunitare, cofinantare nationala si resursele proprii ale agentilor economici destinate investitiilor.

In sustinerea agriculturii si a investitiilor din acest sector un loc important il ocupa si sistemul de creditare. Datorita particularitatilor procesului de productie din agricultura (caracterul sezonier al productiei agricole, actiunea unor factori naturali si biologici, perioade de timp foarte diferite de efectuare a cheltuielilor si de realizare a veniturilor prin valorificarea productiei agricole), problema esentiala cu care se confrunta producatorul agricol o constituie asigurarea resurselor financiare pentru reluarea unui nou ciclu de productie, precum si pentru efectuarea investitiilor care sa contribuie la rentabilizarea activitatii. In acest context, in cadrul sistemului de finantare a agriculturii, un rol important il constituie sistemul de creditare. Dupa anul 1990, creditarea agriculturii s-a restrans datorita reformei funciare ale carei consecinte le cunoastem, efectelor negative ale reformei macroeconomice (inflatie, dobanzi ridicate, etc.), precum si a performantelor scazute din acest sector.

Sistemele de creditare utilizate au fost sub forma creditelor directionate (spre marile intreprinderi de stat neperformante) si de tip inflationist, conducand la aparitia de distorsiuni la nivelul agentilor economici creditati.

Incepand cu anul 2003, sistemul de creditare a agriculturii a suferit imbunatatiri majore prin constituirea a doua instrumente economico-financiare de politica agricola: creditul agricol pentru productie si a creditului pentru investitii in agricultura. Datorita conditiilor riguroase ale bancilor si de garantare a imprumutului, accesul marii mase a agriculturilor la creditul pentru investitii este limitat, fiind favorizate fermele mari.