| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte |
| Economie | Transporturi | Turism | Zootehnie |
Analiza riscului la nivel de intreprindere
Analiza riscului urmareste masurarea variabilitatii rezultatelor intreprinderii la modificarea pozitiei intreprinderii (a cifrei de afaceri si a structurii cheltuielilor ei fixe si variabile) la modificarea structurii capitalurilor (proprii si imprumutate) si a variabilitatii solvabilitatii intreprinderii, a capacitatii acesteia de a-si onora, la scadenta, obligatiile asumate fata de terti.
In ansamblul activitatii ei intreprinderii comporta trei riscuri:
de exploatare (economie);
de finantare (financiar);
de faliment.
Situatia intreprinderii va fi apreciata ca pozitiva, daca in urma diagnosticului ei financiar, rezulta o rentabilitate acoperitoare pentru riscurile pe care investitorii (actionari si imprumutatori) si le-au asumat prin alocarea capitalurilor lor in activele intreprinderii.
economica
financiara
|
Pentru efectuarea diagnosticului financiar se face apel la datele contabile din bilant si din contul de rezultate, la retratarea acestora, pentru obtinerea unui bilant financiar, la datele obtinute prin intocmirea tabloului de finantare.
Diagnosticul financiar complet nu se poate realiza decat in cuplul celor doua axe de analiza: rentabilitate - risc. Notiunea de echilibru financiar nu are sens decat in cadrul acestei dualitati: rentabilitate - risc.
Se va prezenta, mai intai, masurarea celor trei categorii de risc: economic, financiar si de faliment si se va incheia cu metoda scorului pentru detectarea riscului de faliment.
1. Riscul economic
Riscul este o variabila exogena, antonima a rentabilitatii din activitatea economica. Deoarece aceste efecte sunt contradictorii, se pune problema stapanirii unui anumit nivel de risc, pentru a creste o rentabilitate scontata.
Riscul se traduce prin variabilitatea profitului fata de media rentabilitatii din ultimele exercitii. In cele din urma riscul nu este altceva decat "incapacitatea intreprinderii de a se adapta, in timp si la cel mai mic cost, la variatia conditiilor de mediu" (economic si social). Acest risc poate fi analizat din doua unghiuri de vedere:
al intreprinderii ca organizatie economico-sociala animata de intentia cresterii averii (a proprietatii actionarilor) si remunerarii corespunzatoare a factorilor de productie;
al investitorilor financiari din afara, interesati de realizarea celui mai bun plasament, in conditiile unei piete financiare cu mai multe sectoare de rentabilitati si grade de risc diferite.
Vom aborda, mai intai, riscul economic din perspectiva analistilor apartinand intreprinderii, respectiv variabilitatea profitului, ca urmare a variatiei nivelului de activitate si ca urmare a pozitiei activitatii intreprinderii, respectiv variabilitatea profitului, ca urmare a variatiei nivelului de activitate si ca urmare a pozitiei activitatii intreprinderii fata de punctul mort.
Variabilitatea profitului la o variatie a nivelului de activitate a intreprinderii este numita efect de levier de exploatare. Ca indicator de masurare a activitatii este retinuta cifra de afaceri (CA), caracterizata printr-un anumit volum al cheltuielillor variabile (V), al cheltuielilor fixe (F) si al profitului (P) si printr-un anumit prag de rentabilitate (PR).
In aceste conditii profitul se determina dupa relatia:
P = CA - V - F
in care, daca notam cu "a" coeficientul cheltuielilor variabile in totalul cifrei de afaceri a = V/CA (deci: V = CA ∙ a), obtinem:
P = CA (1 - a) - F, de unde se poate deduce dispersia si abaterea medie patratica a profitului, ca masuri ale riscului economic, in raport cu variatia componentelor cifrei de afaceri:
σ 2(P) = σ2(CA) ∙ (1 - a)2
σ(P) = σ(CA) ∙ (1 - a)
Se deduce ca riscul economic este cu atat mai mare cu cat variabilitatea cifrei de afaceri este mai mare si cu cat marja asupra cheltuielilor variabile (1 - a) este mai mare.
Efectul de levier de exploatare (e) se poate calcula ca raport al variatiei profitului fata de variatia cifrei de afaceri, deci ca profit marginal. Aceasta relatie poate evidentia influenta asupra profitului a pozitiei intreprinderii fata de pragul de rentabilitate:
CA0(1 - a) - F0
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |  |  |
|
|
|
|
CA0(1 - a) - F0
ΔCA0[CA(1 - a) - F]
F
CA0
Stim, insa, ca relatia reprezinta pragul de rentabilitate (PR) si atunci, efectul de levier de exploatare (e) se determina astfel:
1 - a
CA0 - PR
e =
ceea ce dovedeste dependenta riscului economic de variatia cifrei de afaceri si de pozitia ei fata de pragul de rentabilitate: cu cat cifra de afaceri este mai indepartata de pragul de rentabilitate, cu atat intreprinderea este mai putin riscanta (in apropierea pragului de rentabilitate intreprinderea este mult mai riscanta).
In concluzie, riscul economic este direct proportional cu marimea cheltuielilor fixe si cu apropierea cifrei de afaceri fata de pragul de rentabilitate.
2. Riscul financiar al intreprinderii
Riscul financiar caracterizeaza variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenta structurii financiare a firmei. Capitalurile imprumutate, prin marimea lor si prin suportarea sistematica a unor cheltuieli financiare aferente, atreneaza o variabilitate a rezultatelor, modificand riscul financiar.
Avand in vedere diferenta intre nivelurile de remunerare a celor doua componente distincte ale capitalului unei societati (proprii si imprumutate), se poate concluziona ca: remunerarea capitalurilor imprumutate este inferioara celei a capitalurilor proprii, ceea ce justifica apelarea la indatorare ca o posibila cale de crestere a rentabilitatii. Aceasta impune cautarea unei structuri optimale a capitalurilor intreprinderii, in vederea minimalizarii costurilor si cresterii rentabilitatii. Insa, unei cresteri a indatorarii ii corespunde o crestere riscului financiar, ceea ce genereaza atitudinea actionarilor de a cere o rentabilitate superioara a capitalurilor proprii, pentru acoperirea cresterii riscului.
Analiza variabilitatii financiare (a capitalurilor proprii), generata de politica de finantare a firmei, reprezinta un aspect primordial al riscului financiar, care, prin implicatiile sale, suscita interesul actionarilor. Avem urmatoarele modalitati de analiza a riscului financiar:
Analiza riscului financiar, pe baza metodei pragului de rentabilitate;
Efectul de levier;
Explicarea factoriala a rentabilitatii financiare, pe baza punerii in evidenta a efectului de levier.
Analiza riscului financiar pe baza metodei pragului de rentabilitate
Analiza riscului financiar poate fi abordata, similar celei a riscului economic, cu luarea in considerare a cheltuielor financiare (dobanzile aferente capitalurilor imprumutate), care sunt considerate cheltuieli fixe la un anumit nivel de activitate. Trebuie, insa, precizat faptul ca dobanda (Dob) se aprecieaza ca o cheltuiala fixa, in raport cu cifra de afaceri.
PR=(F/1-a +Dob.)*a
in care:
PR = pragul de rentabilitate;
F = cheltuieli fixe (exclusiv dobanda);
Dob = dobanda ca o cheltuiala fixa;
a = coeficient privind ponderarea cheltuielilor variabile in cifra de afaceri.
Evaluarea riscului financiar se face cu ajutorul:
indicatorului de pozitie
o absolut CA - PR
o relativ CA/(CA - PR)
coeficientului de elasticitate
e = (ΔPC/PC)/(ΔCA/CA)
PC = profitul curent (dupa deducerea dobanzii);
CA = cifra de afaceri.
Efectul de levier
Incidenta indatorarii asupra pozitiei cifrei de afaceri, in raport cu pragul de rentabilitate, se confirma si prin relatia efectului de levier. Apelarea la credite conduce la cresterea riscului.
Eficienta indatorarii asupra rentabilitatii financiare este dependenta de raportul dintre rentabilitatea economica si rata dobanzii. Astfel, dupa cum se observa in figura de mai jos:
Rentabilitatea
Re < Rd => Rf
< Re
Re = Rd => Rf = Re
Re > Rd => Rf
> Re
Levierul = DAT/CPR
Corelatia dintre rentabilitatea financiara, rentabilitatea economica si rata dobanzi
daca Re > Rd, atunci rentabilitatea financiara este o functie crescatoare de gradul de indatorare;
daca Re < Rd, atunci rentabilitatea financiara este o functie descrescatoare de gradul de indatorare al firmei;
in care Re = rata rentabilitatii economice;
Rd = rata dobanzii;
Rf = rata rentabilitatii financiare.
Pornind de la relatia efectului de levier:
Rf = Re + (Re - Rd) L, unde L = DAT/CPR
Se observa ca variabilitatea rentabilitatii financiare depinde de variabilitatea rentabilitatii economice (riscul economic) si de gradul de indatorare (riscul financiar).
Daca vom considera Rd = constanta, deci cu dispersie zero (σ2Rd = 0), atunci dispersia rentabilitatii financiare va fi:
σ 2Rf = σ2 [Re + (Re - Rd)L]
σ2Rf = σ2 [Re(1 + L)]
σ2Rf = σ2 Re (1 + L)2
si, deci, riscul financiar, care masoara cu ajutorul abaterii medii patratice, va fi:
σRf = σRe (1 + L)
Explicarea factoriala a rentabilitatii financiare pe baza punerii in evidenta a efectului de levier
Relatia efectului de levier permite explicarea nivelului si evolutiei rentabilitatii financiare, in functie de factori ca:
indatorarea firmei;
rentabilitatea firmei.
Rf = (PC/CA)(CA/AE) + [(PC/CA)(CA/AE) - Rd] DAT/CPR
in care:
PC/CA = rata marjei curente de acumulare (fara dobanzi);
CA/AE = rata rotatiei activului economic.
Ca urmare, interesul actionarilor vizeaza:
sporirea marjei curente de acumulare, prin eforturi permanente de reinnoire a produselor, consolidarea pozitiei pe piata si patrunderea pe noi piete;
accelerarea rotatiei activelor, cresterea eficientei folosirii acestora, prin corelarea eficientei activelor fixe cu eficienta muncii, rotatia stocurilor, calitatea managementului;
fundamentarea judicioasa a politicii financiare.
3. Riscul de faliment (insolvabilitatea)
Diagnosticul riscului de faliment consta in evaluarea capacitatii intreprinderii de a face fata angajamentelor asumate fata de terti, deci in evaluarea solvabilitatii intreprinderii. Analiza riscului de faliment se poate realiza in maniera statica prin analiza echilibrelor financiare din bilant sau in maniera dinamica, prin analiza fluxurilor din tabloul de finantare.
Analiza statica poate fi facuta in functie de cele doua conceptii de elaborare a bilantului: patrimoniala si functionala. In prima conceptie intereseaza patrimoniul net al actionarilor si activul economic in ansamblu, ca o garantie pentru creditori. In a doua conceptie bilantul este ansamblul alocarilor de fonduri si al resurselor de procurare pe diferite cicluri financiare (de investitii, de finantare, de exploatare), pentru a intelege functionarea intreprinderii.
Solvabilitatea reprezinta capacitatea unitatii patrimoniale de a face fata obligatiilor scadente care rezulta fie din angajamentele anterior contractate, fie din operatii curente, fie din prelevari obligatorii.
Activul net intervine in diagnosticul solvabilitatii prin raportare la intregul pasiv din bilant. Bancile folosesc ca prag minim o rata de 20 - 30% a activului net de totalul pasivului.
Dificultatile financiare ale unei intreprinderi, in cazul in care devin periodice, pune in pericol echilibrele fundamentale si pot afecta imaginea firmei ce capata reputatie de "rau platnic". Aceasta ii afecteaza desfasurarea activitatii viitoare.
Principalele instrumente operationale, utilizate de analiza statica patrimoniala riscului de faliment, sunt fondul de rulment si ratele de lichiditate.
Conform teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul maselor bilantiere de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare:
Activ imobilizat (IMO) = Capital permanent (CPM)
Activ circulant (ACR) = Datorii de exploatare (DEX)
Pornind de la acestea fondul de rulment este un indicator important in aprecierea situatiei financiare a societatii, reprezentand partea din resursele financiare permanente care asigura finantarea activelor circulante.
Ratele de solvabilitate folosite in analiza financiara sunt semnificative in cazul unei comparatii intre intreprinderile din acelasi sector sau intre ratele cronologice realizate de aceeasi intreprindere. Ratele cele mai des utilizate sunt:
RATA LICHIDITATII GENERALE - compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor circulante cu ansamblu.
RATA LICHIDITATII PARTIALE (Rlp) exprima capacitatea intreprinderii de a onora datoriile, pe termen scurt, din creante si disponibilitati.
Rlp = (ACR - Stocuri)/DEX
Bancile impun, adesea, o limita minima a acestei rate de 80% (Rpl ≥ 0,8).
RATA LICHIDITATII IMEDIATE (Rli) asigura interfata elementelor cele mai lichide ale activului cu obligatiile pe termen scurt.
Rli = Disponibilitati/DEX
Asa cum se va vedea din exemplul care urmeaza aceste rate exprima cantitativ diferite grade de lichiditate ale ansamblului de active, fara a analiza calitatea lichiditatii acestora. De aceea ele trebuiesc interpretate cu prudenta. Comparatia cu intreprinderi similare din sector si/sau comparatia cu rezultate anterioare ale acestor rate conduce la concluzii mult mai fiabile.
Interpretarea fondului de rulment poate fi hazardata daca nu se tine cont de gradul de lichiditate al activelor (indeosebi circulante) si de gradul de exigibilitate al datoriilor (mai ales pe termen scurt).
Ratele de lichiditate se completeaza cu rata indatorarii (levierul = L = DAT/CPR), care trebuie sa fie mai mic decat unu (L < 1). Aceasta se interpreteaza si ca o rata a autonomiei financiare a intreprinderii, angajamentele sale pe termen lung si mediu sunt suficient de garantate de capitalurile proprii ale intreprinderii.
Analiza statica functionala a riscului de faliment utilizeaza ca instrumente operationale: nevoia de fond de rulment si trezoreria.
Nevoia de fond de rulment - reprezinta partea din activele ciclice ce trebuie finantata din resurse stabile, respectiv partea din activele circulante formata din stocuri (St) si creante (Cr), care nu este acoperita pe seama datoriilor de exploatare.
NFR = (St + Cr) - DEX
Trezoreria neta - reprezinta diferenta intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment.
TN = FR - NFR
Pragurile cele mai utilizate in normele bancare sunt urmatoarele:
creditele de trezorerie nu trebuie sa fie mai mari decat jumatate din nevoia de fond de rulment (de exploatare);
fondul de rulment (functional) trebuie sa fie mai mare decat jumatate din nevoia de fond de rulment (de exploatare).
Aceste norme raman orientative. Nivelul fondului de rulment necesar echilibrului financiar depinde de variabilitatea nevoii de fond de rulment si de marimea riscului de faliment pe care creditorii sunt dispusi sa-l suporte.
Analiza dinamica a riscului de faliment permite diagnosticarea si explicarea dezechilibrului financiar, evidentiat prin analiza statica. Cele doua tipuri de analiza sunt, deci, complementare si trebuie facute in acelasi timp.
Analiza dinamica porneste de la fluxurile de fonduri determinate de operatiunile de exploatare si de operatiunile de capital (de investitii si de finantare), evidentiate in tabloul de finantare.
Instrumentele operationale ale acestei analize sunt excedentul de trezorerie.
Cheltuieli financiare - Impozit pe profit
A = CAF - Dividende prelevate
CF CAF
in care EBE = excedentul brut de exploatare
ΔNFR = variatia fondului de rulment
Pornind de la acesti indicatori, analiza riscului de faliment apeleaza la ratele si indicatorii de rambursare a datoriilor si de autonomie financiara:
a) Rata capacitatii de rambursare (DAT/CAF) care, pe termen lung si in regim permanent, ar trebui sa fie mai mica de 3 sau de 4 ani.
b) Rata autonomiei financiare (CAF/Rambursarea datoriilor financiare stabile) ar trebui sa fie mai mare decat 2. O astfel de rata mai mica decat unu dovedeste iminenta unui risc de faliment important.
c) Excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE) poate exprima el insusi capacitatea de rambursare a datoriilor. Ca la nivel minim, analistii financiari preconizeaza un nivel al ETE cel putin egal cu cheltuielile financiare (ETE ≥ cheltuielile financiare). Mai sigur, capacitatea de rambursare se asigura, daca ETE - Impozit pe profit ≥ Cheltuielile financiare + Rambursarea anuala a datoriilor.
Excedentul de trezorerie poate fi utilizat si ca indicator al autonomiei in finantarea investitiilor:
ETE - Impozit pe profit ≥ Cheltuieli initiale pentru investitii
Detectarea riscului de faliment prin metoda scorului
Mai multi cercetatori si organisme financiare au fost preocupate de elaborarea unei metode de predictie a riscului de faliment, pornind de la o grupare de rate strans corelate cu starea de sanatate sau cu cea de slabiciune a intreprinderilor.
Procedeul folosit este tehnica statistica de analiza discriminanta a caracteristicilor financiare (calculate cu ajutorul ratelor) ale intreprinderilor cu functionare normala si a celor cu dificultati de gestiune economica si financiara. Se cauta apoi, cea mai buna combinatie liniara a ratelor, care sa diferentieze, cel mai bine posibil, intreprinderile sanatoase de intreprinderile falimentare.
Aceasta combinatie liniara conduce la determinarea unui indicator, numit scor, care da o buna aproximare a riscului de faliment pentru o intreprindere data (respectiv care este probabilitatea de a fi o intreprindere normala sau de a fi falimentara). Scorul (Z) apare ca o functie liniara de mai multe variabile (rate), caracterizate de coeficienti medii, determinati prin metoda celor mai mici patrate, in urma observatiilor asupra intreprinderilor reprezentative si grupate de la inceput in "normale" si "anormale":
Z = a1R1 + a2R2 + .. + anRn , in care:
Ri = rate de rentabilitate si de structura a capitalurilor;
ai = coeficienti de corelatie, cu functia scor Z, respectiv variabilitatea marginala a scorului Z, la o variatie de o unitate a ratei Ri.
Conditia selectiei ratelor de caracterizare a performantei intreprinderii este ca acestea sa fie independente intre ele in raport cu functia scor Z. Astfel, un anumit grad de corelatie intre rate ar conduce la inregistrarea, in functia scor Z, a unor influente repetate ale aceluiasi fenomen economico-financiar.
Printre diferitele functii - scor elaborate, analistii financiari au retinut:
modelul ALTAMAN cu 5 variabile:
Capitalizare bursiera
Vanzari
Profit inainte de
impozit
Z = 3,3
Val.contab a
imprumuturilor
Activ total
Activ total
Activ circulant
Activ total
Activ total
Beneficii reinvestite
modelul CONAN si HOLDER, de asemenea cu 5 variabile, este prezentat in subcapitolul "Gestiunea clientilor";
modelul Centralei bilanturilor (din cadrul Bancii Centrale a Frantei) care prezinta riscul de faliment al intreprinderilor franceze, dupa un scor cu 8 variabile, reprezentand rate de rentabilitate economice si financiare.
Intreprinderile cu un scor mai mare de 1,25 sunt in zona favorabila, avand probabilitatea medie a riscului de faliment de numai 0,21. Intreprinderile cu un scor mai mic de 1,8575 sunt in zona nefavorabila, probabilitatea riscului de faliment fiind in medie de 0,872.
Nu trebuie supraestimata valoarea imformativa a scorului, intreprinderea este un sistem economico-social ce actioneaza intr-un mediu complex, cu mult mai multe variabile de determinare a sanatatii sau slabiciunii acesteia. Scorul este un instrument de "detectare precoce" a riscului de faliment, dar informatia trebuie folosita cu multa prudenta.
Analiza poate fi completata cu urmarirea evolutiei scorului pe mai multe exercitii si evolutiei scorului la intreprinderile din aceeasi ramura economica, precum si metodele clasice de analiza financiara.
Ca urmare a caracterului lor specific aceste ecuatii de scor nu pot utilizate in cazul intreprinderilor romanesti. Prezentarea lor a fost facuta pentru a evidentia demersurile din teoria si practica financiara, pentru evaluarea performantei intreprinderii in baza unui indicator complex, gen SCOR.
Pentru evaluarea intreprinderii romanesti este necesara elaborarea unor modele adecvate conditiilor economice din Romania. Modelele de scor pot fi autocorijabile, masura introducerii de noi observari asupra intreprinderilor din economia romaneasca.
Probabilitatea de a fi falimentara
NORMAL
INCERTITUDINE
PERICOL
SITUATIE RISCANTA
Situatia intreprinderii in raport cu valoarea scorului si probabilitatile riscului de faliment
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3513
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
