CONTRACTUL CA IZVOR DE OBLIGATII

CONTRACTUL CA IZVOR DE OBLIGATII

EFECTELE GENERALE ALE CONTRACTELOR

Efectul scontat de catre partile care incheie orice contract este acela de a da nastere unor obligatii civile.

Odata incheiat, contractul da nastere acelor consecinte pe care oricare dintre partile contractante sau chiar numai una dintre ele le-a urmarit prin actul de vointa in acord cu finalitatea dreptului, caci art.969 Cod civil prevede ca doar "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante".

Efectul oricarei conventii consta, in ultima analiza, in a da nastere, unui raport juridic obligational ori a transforma, modifica, sau chiar a stinge o obligatie civila.

In abordarea efectelor contractelor civile trebuie avute in vedere urmatoarele chestiuni principale:

1. Interpretarea contractului;
2. Forta obligatorie a contractului si anume:

obligativitatea contractului in raporturile dintre partile contractante;

obligativitatea contractului in raporturile cu alte persoane care nu au calitate de parti;

3. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice.

2. PRINCIPIUL FORTEI OBLIGATORII A CONTRACTELOR. EXCEPTII

- Pacta sunt servanda -

In conformitate cu art. 969 Cod civil, "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante".

Din dispozitiile acestui text se desprind 2 ideii:

a.     obligativitatea contractului legal incheiat, de la care partile nu se pot sustrage;

2. obligativitatea priveste, in primul rand, partile contractante.

In virtutea obligativitatii astfel definite, partea contractanta, care are calitatea de titular de drepturi dobandite prin contract, este indreptatita a pretinde celeilalte parti - partii obligate - satisfacerea acelor drepturi.

Obligativitatea contractului prezinta o deosebita insemnatate, nu numai pentru raporturile dintre parti, dar si pentru certitudinea si eficienta raporturilor juridice, in general.

Contractul este rezultatul unui acord de vointa, acord ce trebuie sa se inscrie in limitele prevederilor legale. In temeiul acordului astfel realizat i-au nastere obligatii contractuale de la care partile nu pot abdica prin vointa lor unilaterala.

Referindu-se la conventii dispozitiile codului civil arata ca "ele se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege".

Necesitatea consimtamantului partilor pentru incetarea contractului incheiat initial apare numai ca o prevedere de principiu.

De la acest principiu nu sunt excluse unele exceptii, cand este posibila denuntarea unilaterala a contractului. Aceste exceptii trebuie sa fie prevazute in mod expres in lege sau in contract.

Partile pot sa prevada in contractul lor o clauza de denuntare unilaterala, cu conditia ca o asemenea facultate sa satisfaca doua cerinte:

a.     clauza sa nu fie inserata intr-un contract declarat prin vointa legii irevocabil (ex. donatia);

b.     clauza de denuntare unilaterala sa nu reprezinte in realitate o conditie pur potestativa din partea celui ce se obliga, deoarece obligatia insasi, asumata sub o astfel de conditie, este nula.

Exista si imprejurari in care incetarea, modificarea sau suspendarea fortei obligatorii a contractelor nu depinde de vointa partilor, ci din cauze extrinseci.

Pot constitui asemenea imprejurari:

Decesul persoanei in considerarea careia a fost incheiat contractul "intuitu personae". Moartea unei asemenea persoane, ale carei calitati esentiale au determinat incheierea conventiei, face sa inceteze forta obligatorie a contractului;

Prelungirea legala a valabilitatii unor contracte ajunse la termen - opereaza frecvent in materie de locatiune.

Suspendarea fortei obligatorii a contractelor cu executare succesiva pentru un caz de forta majora.

3. PRINCIPIUL RELATIVITATII EFECTELOR CONTRACTULUI. EXCEPTII

Articolul 973 Cod civil instituie principiul conform caruia "conventiile nu au efect decat intre partile contractante". Acesta este principiul relativitatii efectelor contractului.

Semnificatia lui este aceea ca puterea obligatorie, efectele obligatorii ale contractului privesc numai partile contractante: nimeni nu poate fi obligat prin vointa altei persoane. De asemenea, drepturile nascute din contract apartin si profita partilor contractuale, care au calitatea de titulare ale lor.

Prima latura a principiului relativitatii, care se refera la faptul ca obligatiile asumate privesc numai partea contractuala care si le-a asumat, este foarte stricta dreptul roman necunoscand exceptii de la ea.

Cea de a doua latura, aceea care exprima ideea ca dreptul asumat prin contract apartine si profita numai partii contractante, care este titulara a sa, nu este la fel de stricta, exceptiile fiind permise.

Ca exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, printr-un anumit contract partile pot prevedea drepturi in folosul unor terte persoane, straine de acel contract: este cazul contractului in folosul unei terte persoane (stipulatiei pentru altul).

Contractul, privit ca realitate sociala, ca fapt social, este opozabil fata de oricine, chiar si fata de aceia care nu au participat la incheierea lui; aceasta este opozabilitatea contractului, care nu se afla in contradictie cu principiul relativitatii efectelor contractului.

Contractul isi produce efectele numai intre parti; fata de terti el nu produce efecte, problema opozabilitatii fata de terti a contractului fiind o problema distincta de aceea a relativitatii efectelor sale.

Partile sunt persoane fizice sau juridice care au incheiat, direct sau prin reprezentare, contractul.

Tertii sunt persoanele straine de contract, care nu au participat, nici direct si nici prin reprezentare, la incheierea contractului.

Intre aceste categorii exista o categorie intermediara de persoane care, desi nu au participat la incheierea contractului, nici personal si nici prin reprezentare, date fiind anumite raporturi in care se afla cu partile contractuale, suporta efectele contractului asemenea partilor.

Este categoria asa - numitilor succesori ai partilor - notiunea de succesor nu se confunda cu cea folosita in dreptul succesoral.

In categoria succesorilor sunt cuprinsi:

a.     Succesorii universali si succesorii cu titlul universal - sunt acele persoane care au dobandit, in tot sau in parte, patrimoniul - privit ca universalitate de drepturi si de obligatii - al uneia dintre partile contractante. Acesti succesori au vocatie concomitenta atat la activ, cat si la pasiv - vocatie la universalitate de drepturi si obligatii. In aceasta situatie se gasesc: mostenitorii legali, legatarii universali sau cu titlu universal ai unei persoane fizice, persoanele juridice in caz de reorganizare, prin comasare - absorbtie si fuziune, ori prin divizare - totala si partiala.

Succesorii cu titlu universal sau cei universali primesc drepturile si obligatiile ce au apartinut partilor.

b.     Succesorii cu titlu particular - sunt acele persoane care dobandesc un anumit drept, un drept care este privit in mod de sine statator, si nu ca parte componenta a unui patrimoniu.

Sunt succesori particulari, de exemplu, cumparatorul unui bun, donatarul, coschimbasul, cesionarul unei creante.

3. Creditorii chirografari - sunt cei care nu se bucura de o garantie reala.

Pozitia creditorului chirografar fata de contractele incheiate de debitorul sau poate fi stabilita pornindu-se de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului. Numai imprejurarea ca spre deosebire de situatia tertilor desavarsiti, intre creditorul chirografar si debitorul - partea contractului - exista anumite raporturi concretizate, intre altele, in ideea de gaj general, face ca situatia acestuia creditor sa se deosebeasca de cea a tertilor.

Exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului

Promisiunea faptei altuia - este numai aparenta exceptie de la acest principiu.

Promisiunea faptei altuia este un contract prin care o persoana - debitorul - se obliga fata de creditor, sa determine pe o terta persoana sa-si anume un anume angajament juridic in folosul creditorului din contract.

Promisiunea faptei altei persoane are ca obiect fapta proprie a debitorului, care isi asuma o obligatie de rezultat si nu de mijloace, a carei executare presupune determinarea tertului sa-si asume angajamentul.

Se individualizeaza prin urmatoarele caractere:

Este doar o aparenta exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, intrucat in realitate, chiar si promitand fapta altuia, debitorul isi asuma el, personal, o obligatie;

Obligatia debitorului care promite fapta altei persoane este una de rezultat si nu de mijloace:el se obliga sa determine tertul sa contracteze, nu numai sa depuna toate diligentele in acest sens. Daca tertul nu contracteaza, obiectul promisiunii nu s-a realizat, fiind prezumata culpa debitorului.

Odata ce tertul s-a angajat fata de creditor inceteaza prin executare obligatiile debitorului fata de acesta.

Contractul in interesul altei persoane (stipulatia pentru altul)

Este acel contract prin care o persoana numita promitent, se obliga fata de alta persoana, numita stipulant, sa execute o obligatie in favoarea altei persoane, numita tert beneficiar.

In acest fel, tertul devine creditorul direct al promitentului.

Pentru a fi valida, stipulatia pentru altul trebuie sa cumuleze urmatoarele conditii de validitate:

Sa intruneasca conditiile generale de validitate proprii oricarei conventii civile, privitoare la capacitatea partilor de a contracta, valabilitatea consimtamantului, obiectul determinat si cauza licita.

Intrunirea unor conditii de factura individuala asa cum sunt:

1. existenta vointei certe si neindoielnice de a stipula in favoarea unei persoane;
2. beneficiarul stipulatiei trebuie sa fie determinat sau determinabil.

Consecintele stipulatiei pentru altul genereaza mai multe raporturi juridice dupa cum urmeaza:

Raporturile si tertul beneficiar;

Raporturile dintre stipulant si promitent;

Raporturile dintre promitent si tertul beneficiar.

3. Contractul colectiv de munca - reprezinta o exceptie veritabila de la principiul relativitatii contractului deoarece el isi produce efectele si fata de un numar apreciabil de persoane care nu au nici calitatea de parti, reprezentanti sau avanzi cauza.

4. EFECTELE SPECIFICE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

Contractele sinalagmatice sau bilaterale sunt generatoare de indatoriri in sarcina ambelor parti contractante, ceea ce implica reciprocitatea si interdependenta obligatiilor, fiecare dintre parti asumandu-si obligatii in ideea ca si cealalta parte va proceda la fel in beneficiul sau.

De aici consecinta ca fiecare dintre partile contractante are atat calitatea de creditor al unei obligatii dar si pe aceea de debitor al altei obligatii corelative.

Pentru a exista reciprocitate intre ele, obligatiile trebuie raportate urmatoarelor cerinte:

obligatiile trebuie sa aiba un izvor contractual comun;

reciprocitatea obligatiilor nu presupune si echivalenta acestora.

Important pentru formarea contractului bilateral este ca fiecare dintre parti sa aiba reprezentarea subiectiva ca ceea ce primeste in schimb constituie pentru sine un castig. Fiind de natura subiectiva, echivalenta se apreciaza de la caz la caz, in concret.

Reciprocitatea si interdependenta obligatiilor ce revin partilor reprezinta caracteristicile esentiale ale contractelor sinalagmatice.

Din reciprocitatea si interdependenta obligatiilor ce revin partilor decurg efectele specifice:

a.     Desi una dintre parti nu si-a executat propria obligatie, pretinde totusi celeilalte sa si-o execute pe a sa. Partea careia i se pretinde executarea va putea sa se opuna invocand exceptia de neexecutare a contractului.

b.     Desi una din parti este gata sa-si execute obligatia sau chiar si-a executat-o, cealalta parte refuza in mod culpabil sa si-o execute pe a sa. Partea care este gata sa-si execute obligatia sau care si-a executat-o are de ales intre a pretinde executarea silita a contractului ori a cere desfiintarea sau incetarea lui, in toate cazurile putand cere despagubiri.

Desfiintarea cu efecte retroactive a contractelor sinalagmatice se numeste rezolutiune, iar cea care produce efecte numai pentru viitor - reziliere.

c.     Una din parti este in imposibilitate fortuita de a-si executa obligatia contractuala asumata. In acest caz isi gaseste aplicarea riscul contractului.

Atat exceptia de neexecutare cat si rezolutiunea sau rezilierea, ori riscul contractului pun in discutie o imprejurare comuna tuturor, anume neexecutarea in tot sau in parte a obligatiilor contractuale.

II. FAPTA ILICITA CAUZATOARE DE PREJUDICII

CA IZVOR DE OBLIGATII

1.RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA PENTRU FAPTA PROPRIE

Art. 998 Cod civil precizeaza ca "Orice, fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, sa-l repare".

Omul nu este insa responsabil numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, ci si de acela ocazionat prin neglijenta sau imprudenta sa.

Raspunderea civila delictuala este antrenata numai daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii generale:

existenta unei fapte ilicite;

existenta unui prejudiciu;

legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu;

existenta culpei.

Nu este suficienta numai existenta obiectiva a acestor elemente, ele trebuie si dovedite pin orice mijloc de proba in cadrul procesului prin care se cer despagubiri civile.

Fapta ilicita, cauzatoare de prejudicii este orice fapta prin care, incalcandu-se o norma juridica, se cauzeaza o paguba unui drept subiectiv civil sau unor interese apartinand altei persoane.

Fapta delictuala poate consta, fie intr-o actiune, fie intr-o omisiune sau inactiune.

Fapta ilicita poate fi comisa fie cu intentie, fie din culpa.

Intre fapta ilicita si culpa exista urmatoarele deosebiri:

fapta poate fi ilicita, dar savarsita fara culpa - a produs un prejudiciu, dar nu va antrena raspunderea civila delictuala pentru ca lipseste vinovatia;

exista unele cazuri speciale in care raspunderea civila este angajata numai pe simplul temei al existentei obiective a faptei ilicite aflate in raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, fara a mai fi necesara dovedirea vinovatiei autorului faptei.

Pot exista situatii in care desi fapta a cauza un prejudiciu altei persoane, raspunderea nu poate fi angajata intrucat caracterul ei ilicit a fost inlaturat de anumite imprejurari.

Astfel de imprejurari care constituie cauza de inlaturare a caracterului ilicit al fapte cauzatoare de prejudiciu sunt:

legitima aparare - daca atacul este material, direct, imediat si injust; este indreptat impotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori impotriva unui interes general, obstesc; pune in pericol grav viata sau integritatea corporala a celui atacat ori interesul general; apararea celui ce comite fapta este proportionala cu gravitatea pericolului indus de atac;

starea de necesitate - o fapta cauzatoare de prejudiciu este considerata a fi fost comisa intr-o asemenea imprejurare, daca prin ea s-a urmarit salvarea vietii, integritatii corporale sau a sanatatii altuia, ori ocrotirea unui interes general, care nu puteau fi altfel protejate;

indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege, sau a ordinului superiorului - nu are un caracter ilicit deoarece, a fost impusa ori permisa de un comandament al legii, superior intereselor particulare infrante;

exercitarea unui drept - peste limitele stabilite de lege constituie abuz de drept. Abuzul de drept este sanctionat fie prin refuzul ocrotirii dreptului subiectiv exercitat astfel, fie cu raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin acest mod de exercitare;

consimtamantul victimei - constituie o cauza de neraspundere, daca inainte de producerea faptei acesta a fost de acord cu modul de a actiona al autorului.

Prejudiciul - consta in efectul negativ suferit de o anumita persoana ca urmare a unei fapte ilicite savarsita de o alta persoana.

Acest efect poate avea un caracter patrimonial, dar poate fi si de natura morala.

Prejudiciul poate fi:

material - se refera la patrimoniul si bunurile unei persoane, la castigul nerealizat sau la pierderea incercata;

corporal - orice atingere adusa integritatii fizice a unei persoane, prin care i s-a produs o incapacitate de munca, permanenta sau temporara;

moral - se refera la valorile morale ale persoanei: atingerea adusa onoarei sau vitii private, ori poate consta intr-un prejudiciu de afectiune.

Existenta prejudiciului constituie o conditie esentiala in antrenarea raspunderii civile delictuale.

Pentru a se putea stabili raspunderea civila delictuala a unei persoane, prejudiciul cauzat de aceasta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa fie cert;

sa fie actual;

sa fie direct - cand este urmarea nemijlocita a unei fapte ilicite;

sa fie personal.

Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu - trebuie sa fie directa, sigura si necesara ca un raport dintre cauza si efect.

Conditii:

1. sa existe intre actiunea sau inactiunea cu caracter ilicit si prejudiciu;
2. sa aiba un caracter obiectiv;
3. intereseaza doar conexiunile care intr-un fel sau altul contribuie la realizarea raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu;
4. poate fi si indirect si mediat, daca fapta ilicita a produs o situatie care a permis altor factori sa determine direct un anume prejudiciu.

Vinovatia (culpa) faptuitorului - conditia de natura subiectiva in prezenta careia poate fi angajata raspunderea civila delictuala a faptuitorului, conditie care reflecta atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si de consecintele ei.

Raspunderea civila delictuala opereaza numai cu termenul de culpa, acoperitor al tuturor formelor de vinovatie.

Indiferent de gravitatea sa, culpa implica un factor intelectiv de constiinta, dar si un factor volitiv, de vointa.

Factorul intelectiv este conditionat de nivelul de pregatire si cunoastere in concret a autorului faptei ilicite.

Autorul unei fapte cauzatoare de prejudiciu nu poate fi tras la raspundere decat daca a actionat cu discernamant, deci daca a avut reprezentarea consecintelor faptelor sale.

In privinta capacitatii delictuale, opereaza prezumtia ca fiecare persoana a actionat cu discernamant pana la proba contrarie.

Problema culpei sau a capacitatii delictuale nu se pune decat in cazul raspunderii pentru fapta proprie.

Proba raspunderii civile delictuale - este necesar a se face dovada existentei tuturor elementelor raspunderii pentru fapta proprie si anume: existenta faptei, prejudiciul, legatura cauzala, vinovatia si discernamantul faptuitorului.

2.RASPUNDEREA PARINTILOR PENTRU FAPTA COPIILOR MINORI

Art. 1000 alin. 2 Cod civil

Fundamentul raspunderii parintilor pentru fapta ilicita a copiilor lor minori, este dublu, fiind operante mai intai prezumtia de culpa in supraveghere si educatie, apoi obligatia de garantie pe care parintii o datoreaza tertilor pentru copiii lor minori.

Copilul trebuie sa comita o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu, care sa intruneasca elementele constitutive ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: fapta ilicita, prejudiciu, raportul de cauzalitate si culpa.

Singurele deosebiri fata de raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie constau in aceea ca tinuti a despagubi victima sunt parintii faptuitorului si pentru a fi angajata raspunderea acestora nu este necesara vinovatia sau discernamantul copilului.

Pentru a fi antrenata raspunderea parintilor, cel pagubit trebuie sa faca dovada existentei acestor elemente generale, in functie de care devine operanta prezumtia de culpa educationala.

Odata intrunite conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, mai trebuie intrunite urmatoarele conditii speciale:

copilul sa fie minor - minoritatea copilului trebuie sa fie realizata la momentul comiterii faptei prejudiciabile;

copilul sa locuiasca la parintii sai - domiciliul legal al minorului este la parintii sai, iar daca parintii nu au o locuinta comuna " la acela dintre parinti la care el locuieste in mod statornic". Se are in vedere locuinta si nu domiciliul copilului minor. In antrenarea raspunderii se are in vedere nu locuinta in care minorul se afla in fapt, ci pe aceea la care el ar trebui sa se afle potrivit legii sau dispozitiei instantei. S-a stabilit cu valoare de principiu, ca indiferent unde s-ar afla in fapt copilul minor, raspunzatori pentru faptele sale sunt parintii la care el locuieste sau ar trebui sa locuiasca potrivit legii. Fundamentul raspunderii lor consta in culpa pe care acestia o au pentru tarele educationale ale copilului, manifestate in cele mai variate imprejurari.

Efectele raspunderii parintilor pentru faptele copiilor lor

In analiza acestora se au in vedere 2 chestiuni si anume:

Conditiile dreptului la actiune al celui prejudiciat - calea actiunii in justitie impotriva parintilor este deschisa celui prejudiciat, daca acesta face in primul rand dovada existentei elementelor generale ale raspunderii civile delictuale si apoi el trebuie sa dovedeasca indeplinirea conditiilor referitoare la minoritatea faptuitorului si la conditia locuintei acestuia la parinti.

Pagubasul are deschisa calea actiunii impotriva oricaruia sau a ambilor parinti, dreptul la actiune impotriva acestora nefiind conditionat de chemarea in judecata a minorului.

Cand este chemat in judecata doar un singur parinte, acesta are deschisa calea actiunii in regres impotriva celuilalt parinte pentru a-i pretinde cota sa de contributie.

Posibilitatea inlaturarii raspunderii parintilor - parintii sunt aparati de raspundere "daca probeaza ca nu au putut impiedeca faptul prejudiciabil" .

Pentru aceasta trebuie rasturnata prezumtia de culpa educationala a parintilor in ceea ce priveste supravegherea, cresterea si educare copiilor minori.

RASPUNDEREA INSTITUTORILOR PENTRU FAPTELE ELEVILOR SI A MESTESUGARILOR PENTRU FAPTELE UCENICILOR

- Art.1000 alin.4 C.civ. -

Prin institutor se inteleg toate cadrele didactice indiferent de functie sau grad didactic din invatamantul public sau privat.

Codul civil se refera la raspunderea personala a institutorului si nu a institutiei de invatamant la care acesta este angajat.

Prin artizani se inteleg acei meseriasi ori mestesugari ce au obligatia de a invata pe ucenic o arta sau o meserie.

Ei raspund numai ca persoane fizice, neputand fi antrenata raspunderea persoanelor juridice in care acestia isi desfasoara activitatea.

Calitatea de elev o au tinerii care urmeaza cursurile de pregatire scolara intr-o unitate de invatamant particulara sau de stat.

Au calitatea de ucenic acele persoane care invata o meserie sub indrumarea unui artizan sau mestesugar.

Fundamentul acestei raspunderi se gaseste in neindeplinirea corespunzatoare a indatoririlor de supraveghere de catre profesor sau mestesugar.

Conditiile generale ale raspunderii instituite de art. 1000 alin.4 C.civ:

a.     victima prejudiciului trebuie sa faca dovada existentei conditiilor generale ale raspunderii civile delictuale, referitoare la : existenta prejudiciului, a faptei ilicite comise de elev sau ucenic, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, conditia privitoare la culpa nu trebuie neaparat indeplinita;

b.     odata facuta dovada conditiilor generale ale raspunderii civile delictuale, celelalte conditii sunt prezumate de lege, astfel incat cel pagubit nu mai are a proba nimic.

Conditiile speciale :

1. persoana care a cauzat prejudiciul sa fie elev sau ucenic si sa fie minor;

b.     fapta ilicita sa fi fost savarsita in timp ce elevul sau ucenicul se afla sau trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului sau mestesugarului.

Efectele raspunderii institutorilor si mestesugarilor pentru faptele elevilor si ucenicilor

Victima prejudiciului are un drept de optiune in virtutea caruia se poate indrepta fie numai impotriva institutorului sau mestesugarului, fie numai impotriva minorului, daca are discernamant, fie impotriva ambelor categorii.

Raspunderea parintilor nu poate fi angajata concomitent cu acea a institutorilor si mestesugarilor, ci numai in subsidiar.

Daca insa profesorii sau mestesugarii au raspuns fata de victima, ei au deschisa calea actiunii in regres impotriva elevilor sau ucenicilor.

Raspunderea parintilor este generala si subsidiara in raport cu aceea a cadrelor didactice. In masura in care cadrul didactic va inlatura prin proba contrarie prezumtia de culpa va fi reactivata raspunderea generala si subsidiara a parintilor.

RASPUNDEREA COMITENTILOR PENTRU FAPTELE PREPUSILOR

Art. 1000 alin.3 C.civ.

"Stapanii si comitentii sunt raspunzatori de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat".

Comitentii urmeaza a raspunde pentru faptele prepusilor lor in mod indirect, in timp ce acestia raspund direct pentru prejudiciile cauzate prin faptele lor ilicite.

Intre "stapan" si "servitor" exista un raport de prepusenie.

Elementul de baza in definirea acestui raport il constituie relatia de subordonare ce trebuie sa existe intre cele doua persoane.

Comitentul este indreptatit sa coordoneze si sa directioneze activitatea prepusului, care in mod frecvent are calitatea de angajat al sau. Raportul de prepusenie rezulta dintr-un contract care frecvent are forma unei conventii de munca.

Intr-o opinie, fundamentul raspunderii comitentilor pentru faptele prepusilor se justifica prin culpa comitentului in alegerea sau supravegherea prepusului.

Acest fundament conduce la prezumtia legala absoluta de culpa in supraveghere, indrumare si control din partea comitentului.

Intr-o alta opinie fundamentul raspunderii civile delictuale a comitentilor pentru faptele prepusilor consta in ideea de garantie a comitentului pentru o corecta indeplinire de catre prepus a insarcinarii date.

Potrivit altei conceptii, a garantiei subiective, fundamentul raspunderii porneste tocmai de la prezumtia de culpa a comitentului in garantarea conduitei prepusului.

Conditiile generale, implica intrunirea in persoana prepusului a tuturor conditiilor raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate si culpa prepusului in savarsirea fapte.

Conditiile speciale ale raspunderii comitentilor sunt:

Existenta raportului de prepusenie - implica stabilirea unui raport de subordonare intre prepus si comitent, ce trebuie sa fie contemporan momentului savarsirii faptei ilicite de catre prepus. Prin raport de prepusenie se intelege un raport de subordonare intre prepus si comitent. In vreme ce comitentii sunt acele persoane care incredinteaza functii altora, prepusii sunt acele persoane care primesc functiile ce li s-au incredintat de comitenti.

Fapta sa fi fost comisa de prepus in functia ce i s-a incredintat. Raspunderea comitentului poate fi antrenata si urmare a depasirii de catre prepus a functiei incredintate ori executarii ei abuzive, daca intre acest exercitiu si functie exista, daca nu au o legatura de cauzalitate, cel putin o corelatie necesara, iar fapta ilicita a fost comisa in interesul comitentului.

Efectele raspunderii comitentului

In scopul recuperarii prejudiciului incercat, victima are posibilitatea sa se indrepte in egala masura numai impotriva prepusului si numai impotriva comitentului sau impotriva ambilor deopotriva.

Disociind raportul juridic obligational nascut ca urmare a faptei ilicite si relatiei de prepusenie se au in vedere : raspunderea comitentului alaturi de prepus fata de victima (in solidum), raspunderea prepusului fata de comitent (actiunea in regres).

5. CORELATIA INTRE RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI RASPUNDEREA CIVILA CONTRACTUALA

Intre ele exista atat asemanari cat si deosebiri.

Asemanari:

sunt formele raspunderii civile;

se intemeiaza pe aceleasi conditii: fapta ilicita, culpa, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu;

ambele presupun incalcarea unei obligatii prin care s-a produs un prejudiciu.

Deosebiri:

In cazul raspunderii civile delictuale obligatia incalcata se intemeiaza pe comandamentul legii.

Raspunderea civila contractuala se intemeiaza pe obligatia partilor unui contract de a-si indeplini angajamentele asumate prin conventii legal incheiate. Din aceasta deosebire, rezulta urmatoarele consecinte:

a.        prejudiciul cauzat prin revocarea intempestiva a ofertei in faza precontractuala angajeaza raspunderea civila delictuala si nu pe aceea contractuala, caci partile nu au ajuns inca sa perfecteze conventia lor;

b.     daca contractul a fost declarat nul si desfiintat ca atare, temeiul raspunderii pentru prejudiciul incercat este cel delictual.

In ceea ce priveste capacitatea persoanelor. Daca raspunderea contractuala implica deplina capacitate de exercitiu, in ceea ce priveste raspunderea civila delictuala, legea prezuma capacitatea delictuala de la varsta de 14 ani;

Punerea in intarziere opereaza de drept in cazul raspunderii civile delictuale, fara a fi necesara indeplinirea vreunei formalitati in acest scop, spre deosebire de raspunderea civila contractuala in cazul careia este necesara punerea in intarziere a celui ce nu si-a indeplinit obligatia contractuala asumata;

Culpa autorului prejudiciului trebuie intotdeauna dovedita in cazul raspunderii delictuale, spre deosebire de raspunderea civila contractuala, creditorului unei obligatii contractuale profitandu-i prezumtia de culpa a celui ce nu si-a indeplinit obligatia asumata.