CONTRACTUL DE LEASING

CONTRACTUL DE LEASING

In limbaj comun, leasing-ul inseamna o inchiriere urmata de o vinzare, la expirarea termenului inchirierii. Intr-adevar, to lease inseamna, in engleza, a inchiria, a concesiona, termenul fiind echivalent cu verbul to rent (a da sau lua cu chirie). Operatiunea de leasing este o operatiune juridica complexa, semnificind mai multe contracte incheiate intre parti sau potentiale si avind mai multe varietati.

Operatiunea de leasing este reglementata, cu titlu general, de Ordonanta Guvernului nr.51/1997, republicata. Ordonanta da o definitie legala leasingului, considerind ca acesta este operatiunea prin care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este celeilalte parti, denumita utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfarsitul perioadei de leasing, daca partile convin astfel si daca utilizatorul achita toate obligatiile asumate prin contract. Conform OG nr.51/1997, operatiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, precum si bunuri mobile de folosinta indelungata, aflate in circuitul civil, cu exceptia inregistrarilor pe banda audio si video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor si a drepturilor de autor.

Leasingul tipic este operatiunea juridica prin care o parte, denumita finantator, se obliga sa cumpere la cererea unei alte parti, numita utilizator, un bun, pe care urmeaza sa il dea in folosinta utilizatorului pe un anumit termen si in schimbul unei rate de leasing, la expirarea termenului inchirierii utilizatorul avind dreptul fie sa prelungeasca inchirierea, fie sa renunte la contract, fie sa cumpere bunul, la o valoare reziduala (calculata ca o diferenta intre pretul initial al bunului si ratele de leasing platite deja). In lipsa unei clauze contrare in contract, utilizatorul are dreptul sa cumpere bunul si in avans.

OG nr.51/1997 si legislatia privatizarii fac referire la mai multe forme speciale de leasing.

Operatiunea de lease back presupune ca proprietarul sa isi vinda bunul unei societati de leasing, pentru a obtine finantare (pretul bunului), dar bunul nu este predat finantatorului, ci este retinut in continuare de catre utilizator (fostul proprietar), care va plati chirie finantatorului. Vinzatorul, din proprietar al bunului, se transforma in posesor precar (detentor). Operatiunea este echivalenta cu constitutul posesor, din dreptul civil vechi. Conform art.22 din OG nr.51/1997, dispozitiile ordonantei se aplica si in situatia in care o persoana juridica isi vinde echipamentul industrial unei societati de leasing, pentru a-l utiliza in sistem de leasing, cu obligatia de rascumparare. In consecinta, conform legii romane, operatiunea de lease back este permisa numai unei persoane juridice, cu conditia ca aceasta sa-si asume si obligatia de rascumparare a bunului. Pe de alta parte, se observa ca legea reglementeaza expres o exceptie de la interdictia pactului de rascumparare din dreptul comun. Intr-adevar, desi art.1371-1387 C.civ. reglementeaza vinzarea cu pact de rascumparare (este vorba de o vinzare sub conditia rezolutorie expresa ca vinzatorul sa-si reia in proprietate bunul, restituind pretul), Legea contra cametei din 1931 interzice vinzarea cu pact de rascumparare.

Leasingul imobiliar, permis de OG nr.51/1997, este special reglementat in domeniul privatizarii. Acest leasing are in vedere atit imobilele, in sensul propriu al termenului, cit si activele privatizabile, definite de OUG nr.88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, drept bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei societati comerciale sau regii autonome, care pot fi separate si organizate sa functioneze independent, distinct de restul activitatii societatii sau regiei, cum ar fi unitati si subunitati de productie, de comert sau de prestari de servicii, sectii, ateliere, ferme, spatii comerciale, spatii de cazare sau de alimentatie publica, spatii pentru birouri sau alte bunuri de acelasi gen, inclusiv terenul aferent acestora. Astfel, conform art.24 din OUG nr.88/1997, societatile comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar pot vinde sau incheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate in proprietatea lor, cu aprobarea adunarii generale a actionarilor sau a consiliului de administratie, dupa caz, in conditiile stabilite prin normele metodologice emise in aplicarea acestei ordonante de urgenta. Regiilor autonome pot, de asemenea, sa vinda sau sa dea in leasing imobile aflate in proprietatea lor, cu aprobarea prealabila a ministerului de resort sau, dupa caz, a autoritatii administratiei publice locale. Contractul de leasing imobiliar incheiat in vederea privatizarii se incheie cu clauza irevocabila de vanzare si are ca obiect utilizarea activelor apartinand societatilor comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar. Nu vor putea fi beneficiari ai unui astfel de contract reprezentantii institutiilor publice implicate in adunarile generale ale actionarilor, membrii consiliului de administratie si directorii executivi ai societatilor comerciale sau ai regiilor autonome vanzatoare. Se observa ca leasingul imobiliar reglementat de legislatia privatizarii nu este un mijloc de finantare a investitiilor locatorului, esentiala pentru un leasing obisnuit, ci o varietate de privatizare, apropiata ca natura juridica de vinzarea in rate. O varietate de leasing imobiliar incheiat in vederea privatizarii este reglementata de art.27 din OUG nr.88/1997. Societatile comerciale si regiile autonome, care au in derulare contracte de locatie de gestiune, de inchiriere sau de asociere in participatiune, pot vinde sau incheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare, prin negociere directa cu locatarii sau asociatii in situatiile in care acestia au efectuat investitii in activele pe care le utilizeaza reprezentand mai mult de 15% din valoarea acestor active. In acest caz, din pretul de vanzare se scade valoarea investitiilor pe baza de raport de evaluare acceptat de parti. In consecinta, in acest caz, locatarii sau asociatii au un drept de preferinta la incheierea leasingului, prin negociere directa si cu scaderea din pretul elasingului a cheltuileilor efectuate anterior, in executarea contractelor initiale.

In baza contractului de vinzare-cumparare a bunului, finantatorul devine proprietarul bunului, el avind obligatia platii pretului catre furnizor. Cu toate acestea, in cazul leasingului financiar, riscul bunului, ca si beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra bunului, trec asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de leasing. Conform art.18 din OG nr.51/1997, din momentul incheierii contractului de leasing si pana la expirarea acestuia si reintrarea in posesia bunului, finantatorul este exonerat de orice raspundere fata de terti pentru prejudiciile provocate prin folosinta bunului de catre utilizator. Utilizatorul bunului nu este, totusi, decit un detentor al bunului, chiar daca el are dreptul, conform art.12 lit.b) din OG nr.51/1997, de a exercita actiunile posesorii fata de terti. Cu toate acestea, legislatia fiscala asimileaza in mod eronat utilizatorul in cazul unui leasing financiar cu un proprietar. Codul fiscal dispune ca, in cazul leasingului financiar, utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar. Chiar daca finantatorul nu intra niciodata in posesia efectiva a bunului, el exercitind aceasta posesie corpore alieno, prin intermediul utilizatorului, proprietatea bunului apartine finantatorului, fapt pentru care legea obliga utilizatorul sa arate in mod vizibil (prin inscriptionarea pe bun sau in alt mod) ca bunul este proprietatea finantatorului. Art.13 din OG nr.51/1997 dispune, de altfel, ca drepturile reale ale finantatorului asupra bunului utilizat in baza unui contract de leasing sunt opozabile judecatorului-sindic sau lichidatorului, dupa caz, in situatia in care utilizatorul se afla in reorganizare judiciara si/sau faliment, ori in dizolvare si/sau lichidare. Conform art.14 din OG nr.51/1997, in cazul in care utilizatorul refuza sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing sau daca se afla in stare de reorganizare judiciara si/sau faliment, societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral contractul de leasing cu daune-interese. Finantatorul nu raspunde daca bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat utilizatorului. In cazul in care utilizatorul nu executa obligatia de plata a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul, sa plateasca ratele scadente, cu daune-interese, daca in contract nu se prevede altfel (art.15 din OG nr.51/1997). De remarcat ca, in conformitate cu art.8, contractele de leasing constituie titlu executoriu, daca utilizatorul nu preda bunul, atit la sfarsitul perioadei de leasing, daca utilizatorul nu a formulat optiunea cumpararii bunului sau a prelungirii contractului, cit si in cazul rezilierii contractului din vina exclusiva a utilizatorului.

Leasingul este o modalitate de finantare a investitiilor care permite locatorului sa-si procure bunurile necesare activitatii proprii fara sa fie nevoit sa achite integral pretul acestora sau sa se imprumute la banci pentru aceasta. Bunul ce face obiectul leasingului este achizitionat de catre finantator la valoarea de intrare, care reprezinta costul de achizitie. Valoarea leasingului reprezinta valoarea totala a ratelor de leasing la care se adauga valoarea reziduala. Aceasta din urma reprezinta valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului catre utilizator.

Pe de alta parte, leasingul asigura utilizatorului si anumite avantaje de ordin fiscal. Spre exemplu, dobinzile (in cazul leasingului financiar) si ratele de locatie (in cazul leasingului operational) sunt considerate cheltuieli deductibile fiscal pentru utilizator. In cazul leasingului financiar, diferenta dintre rata de leasing si dobinzile aferente este considerata rata de amortizare a bunului, deductibila si ea fiscal pentru utilizator pe masura utilizarii (uzurii) bunului. Tva-ul aferent valorii bunului se achita esalonat in timp, odata cu ratele de leasing, ceea ce inseamna o importanta facilitate, mai ales in cazul bunurilor de mare valoare[1].

Toate aceste avantaje sunt, insa, puse in umbra de ultimele evolutii legislative in materie fiscala. In acest sesn, in OG nr.51/1997 a fost introdusa distinctia intre leasingul financiar si cel operational.

In functie de existenta sau inexistenta optiunii de vinzare, legea distinge, din ratiuni fiscale, intre leasingul financiar si leasingul operational. Leasingul financiar este, conform art.2 lit.e) din OG nr.51/1997, operatiunea de leasing care indeplineste una sau mai multe dintre urmatoarele conditii: (i) riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de leasing; (ii) partile au prevazut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului; (iii) utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata; (iv) perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acopera cel putin 75% din durata normata de utilizare a bunului, chiar daca in final dreptul de proprietate nu este transferat.

Leasingul operational este definit de art.2 lit.f) din OG nr.51/1997 prin comparatie cu leasingul financiar si prin eliminare, considerindu-se ca acest tip de leasing este operatiunea care nu indeplineste nici una dintre conditiile prevazute la lit. e) pentru existenta leasingului financiar.

In functie de distinctia pe care o face legea intre leasingul financiar si cel operational, ratele de leasing sunt parti din valoarea bunului, la care se adauga dobinzi (leasing financiar) sau chirii propriu-zise (leasing operational). Rata de leasing reprezinta, deci, in cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului si a dobanzii de leasing (dobanda de leasing reprezinta rata medie a dobanzii bancare pe piata romaneasca) iar, in cazul leasingului operational, cota de amortizare calculata in conformitate cu actele normative in vigoare si un beneficiu stabilit de partile contractante.

Distinctia legala intre cele doua tipuri de leasing este eronata, intrucit este contrara esentei leasingului, care este o inchiriere in vederea vinzarii la valoarea reziduala. Distinctia are doar ratiuni fiscale ; intr-adevar, aceasta distinctie are importante efecte pe plan fiscal, intrucit ratele de leasing, in cazul leasingului operational (care este practic o inchiriere) sunt deductibile fiscal integral, in timp ce, in cazul leasingului financiar, sunt deductibile fiscal numai dobinzile, ratele de leasing propriu-zis (parti din valoarea bunului) fiind considerate amortismente (care sunt deductibile fiscal pe masura utilizarii bunului si uzurii acestuia).

Prin faptul ca bunul nu devine proprietatea locatorului decit la momentul exprimarii optiunii sale de cumparare la valoarea reziduala, finantatorul este garantat, cel putin in parte, in plata creantei sale rezultind din ratele de leasing, intrucit poate revendica bunul oricind de la locator, chiar si in cazul in care acesta ar fi intrat in faliment.

In toate cazurile analizate mai sus, proprietatea nu se transmite la cumparator, respectiv, la utilizator, decit la momentul la care se achita toate ratele de pret, respectiv, toate ratele de leasing. Daca in cursul executarii contractelor respective, cumparatorul sau utilizatorul devine debitor intr-o procedura de insolventa, vinzatorul sau finantatorul are latitudinea de a se inscrie la masa credala cu creanta rezultata din pretul sau ratele de leasing neachitate (pentru aceasta creanta creditorul beneficiind de privilegiul vinzatorului, respectiv, al imprumutatorului) sau de a revendica bunul de la debitor. Cu toate acestea, revendicarea nu este admisibila in orice conditii. Daca bunul sau bunurile cumparate cu clauza de rezerva a dreptului de proprietate sau, dupa caz, luate in sistem leasing sunt esentiale pentru reusita unui plan de reorganizare, revendicarea nu este admisibila. Daca bunurile vindute cu pastrarea la vinzator a dreptului de proprietate sau daca bunurile care fac obiectul contractului de leasing sunt bunuri necesare continuarii activitatii debitorului, revendicarea este, de asemenea, inadmisibila. Revendicarea nu este admisibila nici in cazul in care administratorul judiciar a decis, in baza art. 86 din Legea insolventei, continuarea contractului in cauza. Pentru a se feri de o astfel de eventualitate, vinzatorul sau finantatorul sunt datori sa uzeze de dreptul de a-l notifica pe administratorul judiciar in legatura cu intentia lor de a inceta contractul si numai in cazul in care administratorul fie este de acord cu incetarea, fie nu raspunde notificarii in termen de 30 de zile, sa revendice bunul, care le va fi predat fie de buna voie de catre debitor, fie prin executare silita (in cazul leasingului, contractul este titlu executoriu pentru obligatia de predare).

Operatiunea leasingului presupune mai multe contracte incheiate intre parti sau cu furnizorul, contracte existente sau potentiale, respectiv :

a) un contract de vinzare-cumparare incheiat de catre finantator cu tertul furnizor al bunului ce face obiectul leasingului; conform definitiei legale citate, leasingul poate avea in vedere si bunuri care se afla deja in proprietatea locatorului (cum ar fi cazul leasingului imobiliar, folosit ca metoda de privatizare), in acest caz locatorul nemaifiind si finantator iar leasingul nemaifiind o metoda de finantare a investitiilor; calificarea drept leasing a unei astfel de operatiuni este discutabila ;

b) un contract de leasing propriu-zis, prin care finantatorul il crediteaza pe utilizator cu pretul bunului pe care i-l da in folosinta ; pretul bunului se  recupereaza  din ratele de leasing si, in cazul optiunii locatorului pentru cumparare, din valoarea reziduala ; leasingul operational nu are caracteristica de creditare a locatorului, fapt pentru care este discutabila calificarea sa drept leasing; contractul de leasing presupune una sau mai multe perioade de inchiriere a bunului ce face obiectul leasingului ; daca utilizatorul alege la sfirsitul perioadei de leasing optiunea de a prelungi inchirierea, si nu sa cumpere bunul la valoarea reziduala, la inchirierea initiala se adauga una sau mai multe alte inchirieri ulterioare ale aceluiasi bun ;

c) o promisiune de vinzare a bunului in beneficiul utilizatorului si in sarcina finantatorului (locatorului), pe toata perioada leasingului ; OG nr.51/1997 reglementeaza, de altfel, si un drept de preemptiune asupra bunului in favoarea utilizatorului, drept pe care partile il pot preciza sau exclude prin clauze contractuale exprese ; leasingul operational exclude dreptul locatorului de a cumpara bunul, ceea ce reprezinta inca un motiv pentru care calificarea acestei operatiuni drept leasing este discutabila;

e) un contract de vinzare-cumparare a bunului incheiat intre finantator si utilizator, la sfirsitul perioadei de leasing sau in avans, dupa caz, vinzare care se incheie la valoarea reziduala ; daca optiunea de vinzare lipseste, leasingul nu mai este considerat drept leasing financiar, ci operational.

Leasingul, care este o inchiriere in vederea vinzarii la valoarea reziduala, nu poate fi confundat cu vinzarea in rate, in cazul careia cumparatorul devine proprietar al bunului cumparat la momentul incheierii contractului sau la momentul stabilit de parti in contract, vinzatorul fiind doar creditor al pretului. Locatorul, in cazul leasingului, poate sa devina proprietar numai daca si-a manifestat in mod legitim intentia de cumparare, platind tot ceea ce are de platit finantatorului.

Intre furnizor si utilizator nu exista, in mod obisnuit, relatii contractuale directe, cu exceptia cazului in care este vorba de bunuri ce presupun cunostinte de specialitate pentru a fi puse in folosinta si intretinute. Garantiile si eventualele defecte de calitate se regularizeaza, de obicei, intre furnizor si finantator. Totusi, conform art.12 lit.a) din OG nr.51/1997, utilizatorul are, in temeiul contractului de leasing, dreptul de a-l actiona direct in raspundere pe furnizor, in cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garantie si postgarantie.

Activitatea de leasing si calitatea de finantator sunt rezervate, conform art.3 din OG nr.51/1997, societatilor de leasing, persoane juridice romane sau straine[2]. Desi finantarea in sistem leasing este asemanatoare activitatii bancare, activitatile de leasing sunt expres interzise bancilor, ca activitate directa. Nu este, insa, interzisa participarea unei banci in actionariatul unei societati de leasing. De altfel, majoritatea bancilor romanesti organizeaza si societati de leasing, alaturi de societati de servicii de investitii financiare, societati de administrare a investitiilor si fonduri de investitii, conform noului concept de  investment boutique .

Societatile de leasing, persoane juridice romane, se infiinteaza si functioneaza potrivit Legii nr.31/1990, avind in obiectul de activitate desfasurarea operatiunilor de leasing si un capital social minim, subscris si varsat integral la infiintare, de 750.000 Euro.

Operatiunea de leasing. Contractul de leasing

Pentru efectuarea unei operatiuni de leasing orice persoana fizica sau juridica va formula unei societati de leasing o oferta ferma, insotita de lista cuprinzand bunurile care vor constitui obiectul contractului de leasing, precum si de acte din care sa rezulte situatia sa financiara. In cadrul operatiunilor de leasing utilizatorul are dreptul de a-si alege, cu acordul societatii de leasing, furnizorul, precum si societatea care va asigura bunul (art.5-6 din OG nr.51/1997).

Conform art.6 din OG nr.51/1997, contractul de leasing trebuie sa cuprinda un minimum de informatii referitoare la partile contractului de leasing (locatorul/finantatorul; utilizatorul), descrierea exacta a bunului care face obiectul contractului de leasing, valoarea totala a contractului de leasing, valoarea ratelor de leasing si termenul de plata a acestora, perioada de utilizare in sistem de leasing a bunului, clauza privind obligatia asigurarii bunului. Contractul de leasing financiar trebuie sa cuprinda, pe langa elementele aratate, valoarea initiala a bunului si clauza privind dreptul de optiune al utilizatorului cu privire la cumpararea bunului si la conditiile in care acesta poate fi exercitat.

Contractul de leasing nu se poate incheia pe un termen mai mic de un an.

Intrucit contractul de leasing trebuie sa contina astfel de clauze exprese si informatii care nu pot exista decit in forma scrisa precum si datorita faptului ca acest contract este considerat titlu executoriu (art.8 din OG nr.51/1997), se poate spune ca forma scrisa a acestuia este o conditie de validitate implicita a contractului.

Art. 9-10 din OG nr.51/1997 predetermina obligatiile partilor in cadrul unei operatiuni de leasing[3]. Aceste drepturi si obligatii ale partilor vor fi stipulate obligatoriu in contract. Obligatiile partilor nu sunt, totusi, limitate la prevederile art.9-10, partile avind dreptul sa includa in contract si alte clauze.

Conform art.14, in cazul in care utilizatorul refuza sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing sau daca se afla in stare de reorganizare judiciara si/sau faliment, societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral contractul de leasing cu daune-interese. Finantatorul nu raspunde daca bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat utilizatorului.

In cazul in care utilizatorul nu executa obligatia de plata a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul, sa plateasca ratele scadente, cu daune-interese, daca in contract nu se prevede altfel (art.15). De remarcat ca, in conformitate cu art.8, contractele de leasing constituie titlu executoriu, daca utilizatorul nu preda bunul, atit la sfarsitul perioadei de leasing, daca utilizatorul nu a formulat optiunea cumpararii bunului sau a prelungirii contractului cit si in cazul rezilierii contractului din vina exclusiva a utilizatorului.

Daca finantatorul nu respecta dreptul de optiune al utilizatorului, acesta datoreaza daune-interese in cuantum egal cu valoarea reziduala a bunului sau cu valoarea sa de circulatie, calculata la data expirarii contractului de leasing (art.16). Daca in timpul derularii contractului de leasing finantatorul vinde bunul care face obiectul contractului unui alt finantator, noul finantator este legat de aceleasi obligatii contractuale ca si vanzatorul, care ramane garant al indeplinirii obligatiilor fata de utilizator (art.17).

8. Publicitatea operatiunilor de leasing

Conform art.20 din OG nr.51/1997, societatile comerciale care efectueaza operatiuni de leasing, precum si societatile comerciale care utilizeaza bunuri mobile sau imobile in sistem de leasing sunt obligate sa inscrie in evidentele lor contabile urmatoarele date: a) valoarea de intrare a bunurilor la momentul incheierii contractului de leasing; b) suma totala a ratelor de leasing aferente contractului intr-un exercitiu financiar, inclusiv cuantumul lor indexat, daca partile au prevazut in contract actualizarea periodica a ratelor:

(i) pentru leasingul financiar rata de leasing va fi calculata tinandu-se seama de valoarea de intrare si de dobanda de leasing aferenta, esalonata pe perioada derularii contractului; achizitiile de mijloace fixe sunt tratate ca investitii, fiind supuse amortizarii in conformitate cu actele normative in vigoare; (ii) pentru leasingul operational rata de leasing va fi calculata tinandu-se seama de valoarea de intrare a bunului, de beneficiul stabilit de parti si de amortizarea unei parti din valoarea de intrare a acestuia; regimul de amortizare va fi stabilit de parti, de comun acord, in conformitate cu dispozitiile Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, republicata; c) calculul si evidentierea amortizarii bunului ce face obiectul contractului se vor efectua, in cazul leasingului operational, de catre finantator, iar in cazul leasingului financiar, de catre utilizator; d) evaluarea la data inchiderii bilantului contabil a ratelor ramase de rambursat.

Operatiunile vor fi evidentiate in mod distinct, dupa natura bunului inchiriat.

Contractele de leasing care au ca obiect utilizarea bunurilor imobile vor fi inscrise in Cartea funciara - partea a III-a, din registrul cadastral de publicitate imobiliara de la biroul judecatoriei in a carei raza teritoriala de activitate este situat bunul respectiv. In cazul in care intervin schimbari in ceea ce priveste sediul utilizatorului sau al finantatorului ori schimbari cu privire la situatia juridica a bunului, finantatorul si utilizatorul trebuie sa procedeze la rectificare in Cartea funciara si la oficiul registrului comertului.