Eficienta informationala

Eficienta informationala

1. Contributii teoretice

Incepand cu 1970, prin studiile lui Eugene Fama, carora le-a urmat o sinteza in 1991, prin cele ale lui Jensen din 1978, ale lui Grossman si Stiglitz din 1980 s.a. a fost adusa in dezbaterea teoretica tema eficientei pietelor financiare, formulandu-se problema daca pietele financiare au propria lor "inteligenta". In aceasta privinta pot fi identificate trei mari tendinte in randul celor care incearca sa analizeze comportamentele pietelor financiare:

teoria unei piete a hazardului (engl. random walk theory) potrivit careia intreaga fluctuatie a pietelor financiare este aleatorie;

teoria scolii "fundamentaliste" potrivit careia orice fluctuatie este rezultatul unui ansamblu inteligibil, in baza caruia se pot face evaluari;

analiza tehnica si cartografica ai caror sustinatori adopta o pozitie intermediara, pe care o putem numi diagnostic si care, respingand cercetarea factorilor explicativi ai evaluarii cursului activelor financiare, considera ca orice activ nu are alta valoare posibila decat pretul stabilit de piata.

O teorie particulara este cea a "rationalitatii mimate", elaborata de Andre Orleans care, deosebit de autorii neoclasici, considera ca imitatia sau mima este, in anumite conditii, un comportament rational. De exemplu, un market-maker[1] se comporta rational atunci cand, vazand cum creste cursul unui titlu, ignora intreaga situatie financiara a intreprinderii si, pentru a urma miscarea altor operatori, mai degraba cumpara decat sa nu cumpere.

2. Conceptul de eficienta a pietelor financiare

Tipurile de eficienta formulate pana in prezent sunt:

a)           eficienta alocarilor, formulata in cadrul teoriei neoclasice a echilibrului general si apartinand lui Vilfredo Pareto, potrivit careia piata eficienta este piata in care pretul constituie un semnal fiabil pentru alocarea resurselor si care se formeaza astfel incat sa egalizeze randamentul marginal pentru toate alocarile de fonduri;

b)          eficienta operationala (competitionala) potrivit careia concurenta in conditii de atomicitate a agentilor economici (se adopta si alte ipoteze restrictive) este cea care realizeaza cea mai eficienta alocare a resurselor;

c)           eficienta informationala, elaborata de Eugene Fama, potrivit careia pretul reflecta din plin toate informatiile disponibile cu privire la un eveniment. S-ar putea spune ca o piata este eficienta (in sensul informational al termenului) din momentul in care preturile pe aceasta piata integreaza instantaneu ansamblul informatiilor pertinente si necesare evaluarii activelor financiare. Aceasta teorie a eficientei priveste atat piata bursiera, cat si pe cea valutara. Pretul reflecta o eficienta slaba atunci cand inglobeaza toate informatiile trecute, o eficienta semiforte atunci cand adauga informatiilor trecute si pe cele prezente (publicate in mod curent) si o eficienta forte atunci cand inglobeaza si informatiile cu caracter privat, privilegiat sau confidential disponibile numai decidentilor din firma, celor initiati (engl."insider trading"). In ipoteza de piata eficienta (Efficient Market Hypothesis = EMH), investitorii au incredere in pretul de piata, deoarece reflecta valoarea justa si ofera conditii echivalente in procesul de tranzactionare a titlurilor financiare.

Prezentam doua concluzii[2]:

"O piata eficienta este aceea in care lipsesc oportunitatile de arbitraj a diferentelor dintre pretul de piata si valoarea actuala a investitiei in cumpararea titlului financiar. Pe o piata eficienta pretul de piata reflecta valoarea intrinseca a titlurilor, reflecta corect cele doua componente ale valorii: pretul-timp al banilor si prima de risc asumat.Numai in aceste conditii pretul este "etalonul" corect al valorii, iar semnalul dat prin pret va conduce spre decizii de alocare optima a resurselor (a capitalurilor, in cazul de fata)".

"Piata eficienta este piata ideala in care informatia este accesibila imediat si simultan tuturor investitorilor si potentialului investitor, informatie care este asimilata instantaneu, astfel incat nu exista distorsiuni ale pretului.Pe o piata eficienta valorile mobiliare se vand la valoarea lor reala.Teoria pietei eficiente sustine ca, deoarece nu exista valori mobiliare subevaluate sau supraevaluate, managerii de portofoliu profesionisti si orice investitor nu pot sa obtina performante mai bune decat cele ale indicilor de piata.Conceptul de piata eficienta ramane unul controversat, dar studiile stintifice care sustin aceasta teorie au avut drept rezultat proliferarea portofoliilor pasive, adica a fondurilor pe indici."

Pietele dezvoltate de capital au doua caracteristici importante: divizibilitate (atomicitate) si lichiditate. Divizibilitatea semnifica ca activele sunt reprezentate de un mare numar de actiuni care pot fi cumparate pentru sume diferite. in consecinta un activ poate fi detinut in proportii diferite de un anumit numar de investitori si invers un investitor poate repartiza banii sai in mai multe tipuri de actiuni. Lichiditatea semnifica faptul ca un investitor poate imediat, fara costuri prea mari, de a schimba anumite actiuni cu altele. Aceasta implica faptul ca orice investitor poate sa-si constituie, in orice moment, portofoliul dupa cum ii convine in acel moment, foarte repede si fara costuri prea mari. El va avea posibilitatea de a-si arbitra pozitiile dupa cum doreste.

Literatura propune diferite forma de eficienta, iar in ceea ce priveste pietele financiare se pot identifica trei forme de eficienta[3]: eficienta informationala, comportamentul rational al actorilor de pe piata si eficienta functionala sau organizationala. O piata este eficienta informational daca trateaza corect informatiile privind activele financiare.

Fama E. (1965, 1970) este cel care defineste pentru prima data o piata eficienta ca o piata pe care cursurile reflecta integral informatiile disponibile. Dupa el:

"O piata "eficienta" este definita ca una pe care exista un mare numar de agenti rationali care isi maximizeaza profiturile, angajati intr-o concurenta activa, si pe care informatia curenta este disponibila aproape gratuit pentru toti participantii.

Pe o piata eficienta pretul curent al actiunii va fi in orice moment un bun estimator al valorii sale fundamentale"

Definitia pe care Fama a elaborat-o este vaga din cel putin doua motive:

. trebuie oferite mai multe precizari in ceea ce priveste ansamblul informational disponibil;

. cand se invoca notiunea de "pret de echilibru" a unui titlu trebuie sa se faca referire la modelul de determinare a acestuia.

In 1970 Fama propune o noua definitie care este mai agreata decat cea initiala:

"o piata pe care pretul reflecta perfect si in permanenta informatia disponibila este eficienta"

Totodata, Fama propune trei forme ale eficientei informationale a pietelor financiare: