CONVERGENTA - TRASATURA SPECIFICA MODELULUI EUROPEAN DE ECONOMIE

Convergenta - trasatura specifica modelului european de economie

Aspectul care particularizeaza modelul european tine nu de primele etape ale evolutiei sale, ci de stadiul la care a ajuns si functioneaza, cand functia sa de baza tinteste direct convergenta interna si coeziunea economica, sociala si teritoriala.

Varianta sub care a debutat modelul european a urmat logica teoriei neoclasice privind comertul international. Includerea progresiva a altor tari in mecanismul economic european a mutat accentele constructiei dinspre cele care vizau definirea pietei comunitare spre cele care aveau ca finalitate reglementarea acestora. Astfel, determinante au devenit procesele de convergenta si de coeziune pe baza politicilor comune, a caror finalitate este adaptarea la standardele nucleului performant al modelului.

Modelul european are ca finalitate asigurarea demnitatii sociale a indivizilor si pentru aceasta s-a realizat subordonarea pietei, exclusiv a functiei comunitare. Este un joc de echilibristica intre economic si social, cu scopul de a asigura stabilitate constructiei. Procesul de integrare europeana nu presupune numai o integrare a pietelor, ci si aplicarea politicilor de coeziune sociala, generand astfel castiguri de bunastare pentru toti. In prezent, mecanismele modelului european de economie au evoluat, inclusiv din perspectiva atitudinii teoretice, de la piata spontana la reglementarea pietei. Saltul a insemnat subordonarea pietei functiei comunitare pentru a se consolida finalitatea sociala a sistemului.

Procesul de convergenta vizeaza atat adaptarea structurii sistemului economic la ciclul economic global, cat si a economiilor componente la caracteristicile structurale ale modelului european. Aceasta din urma este rezultatul politicii comunitare de coeziune, dar si al politicilor nationale care influenteaza cresterea si modernizarea economica. Acest capitol analizeaza numai aspectele care tin de transformarea modelului european in concordanta cu evolutiile globale.

Semnificatia distinctiva a modelului european de economie este sustinuta de solutionarea problemelor dezvoltarii prin eliminarea compromisului dintre echitate si eficienta. Tocmai aceasta tintire a doua functii, care se exclud in viziunea neoclasica, eficienta si justitia sociala, acorda modelului capacitatea de a atenua socurile economice si sociale. In mod normal, performantele modelului pot fi interpretate ca fiind unele relativ reduse, in comparatie cu ale modelului american, insa finalitatea sa este aceea a stimularii dezvoltarii economice, si nu doar a cresterii economice. In prezent, are loc o schimbare de paradigma a manierei de abordare a finalitatii stiintei economice - de la o economie preglobala, care este un scop in sine, la economia globala, care este un mijloc prin care se repun ratiunea si rationalitatea umana in pozitie centrala.

Modelul european de integrare are ca finalitate cresterea standardului de viata al cetatenilor UE, in conditiile reducerii disparitatilor de dezvoltare. Acest obiectiv specific poate fi realizat prin armonizarea proceselor de convergenta (interna si externa) si de coeziune.

In literatura de specialitate, notiunile de coeziune si convergenta se confunda, sensul fiind acela al reducerii disparitatilor de dezvoltare. Atunci cand se discuta despre sursele interne ale convergentei, se au in vedere factorii care stimuleaza procesul de crestere economica. Daca acestia genereaza o transformare a economiei, atunci vor influenta pozitiv potentialul economiei si, prin urmare procesul, de convergenta economica pe termen lung. Modernizarea economica presupune atat adaptarea la structura modelului european, cat si la caracteristicile structurale ale ciclului de afaceri global.

Evolutia economiei UE este foarte bine sintetizata de Andre Sapir in cadrul Raportul intocmit in 2003: "Un sistem construit in jurul asimilarii tehnologiilor existente, a productiei de masa generatoare de economii de scara si o structura industriala dominata de firme mari cu piete stabile si scheme de angajare a personalului pe termen lung, nu mai este eficient in lumea de azi caracterizata prin globalizare economica si competitie externa puternica. Acum este nevoie de mai multe oportunitati pentru noii intrati pe piata, o mai mare mobilitate a angajatilor in cadrul firmei si intre firme, mai multa recalificare, o mai puternica dependenta de pietele financiare si mai multe investitii atat in cercetare-dezvoltare, cat si in educatie. Toate acestea cer o urgenta si masiva schimbare in politicile economice ale Europei."

Conceptul de convergenta se traduce prin diminuarea diferentelor dintre indicatorii economici ai diverselor tari membre ale unei zone geografice. Se inregistreaza un proces de convergenta economica reala daca tarile mai sarace inregistreaza o rata de crestere economica superioara tarilor mai bogate, ceea ce genereaza reducerea diferentialului de venit dintre ele. Atunci cand decalajul de crestere economica se mareste, se inregistreaza un proces de divergenta economica.

Indicatorul clasic de masurare a acestui concept este nivelul PIB pe locuitor, exprimat la paritatea puterii de cumparare.

Convergenta inseamna asadar evolutia catre atingerea unei anumite tinte. Drumul parcurs de fiecare tara pana la atingerea acesteia poate fi diferit, dar prin adoptarea acquis-ului comunitar, diferentele de perceptie si implementare ale politicilor tarilor participante se reduc, iar "parcursul comun", cu dificultatile si surprizele inerente, grabeste atenuarea diferentelor intre state. Unul dintre scopurile centrale ale UE, fixate in Tratatul de la Maastricht, (articolul 2) este acela de a "promova progresul social si economic si un nivel inalt de ocupare profesionala precum si de a atinge o dezvoltare echilibrata si durabila, in special prin crearea unui spatiu interior fara frontiere, prin consolidarea coeziunii economice si sociale si prin crearea unei uniuni economice si monetare". Aceasta implica faptul ca populatia nu trebuie sa fie dezavantajata, indiferent de locul unde locuieste sau munceste in spatiul Uniunii Europene.

Din acest motiv, in proiectul de Constitutie a fost inclusa coeziunea teritoriala (articolul 3) in vederea completarii obiectivelor de coeziune economica si sociala ale UE. Importanta acesteia este confirmata in articolul 16 (Principii) al Tratatului, care stipuleaza ca cetatenii trebuie sa aiba acces la serviciile esentiale, la infrastructura de baza si la invatamant, subliniind importanta serviciilor de interes economic general in vederea promovarii coeziunii sociale si teritoriale.

Conceptul coeziunii teritoriale depaseste notiunea de coeziune economica si sociala, o completeaza si ii intensifica semnificatiile. In termeni de politici, scopul este de a atinge o dezvoltare echilibrata prin reducerea decalajelor existente, prin prevenirea accentuarii discrepantelor teritoriale, contribuind la o coerenta mai ridicata a politicilor sectoriale cu impact teritorial si a politicii regionale. Solutia o constituie ameliorarea integrarii teritoriale si incurajarea cooperarii intre regiuni. Politicile care se promoveaza coeziunea economica, sociala si teritoriala sunt evaluate prin eficienta lor in reducerea disparitatilor regionale, in asigurarea de oportunitati egale pentru indivizi. In consecinta, politica de coeziune vizeaza asigurarea unei convergente interregionale si, pe aceasta baza, realizarea unei convergente intre statele membre.

Progresele realizate in aceasta directie sunt masurate prin instrumentele specifice procesului de convergenta economica, si anume reducerea dispersiei veniturilor intre regiuni, recuperarea decalajului fata de regiunile mai bogate, precum si impactul fondurilor structurale si al politicilor publice nationale asupra ratei de crestere economica. In consecinta, politica de coeziune reprezinta instrumentul comunitar prin care se promoveaza convergenta economica. Astfel, un concept neoclasic - convergenta - este insusit de modelul european, devenind finalitatea acestuia.

Politica de coeziune actuala este una compensatorie pentru a asigura coeziunea economica si sociala, dar trebuie sa vizeze si promovarea capacitatii de dezvoltare endogena a regiunilor. Aceasta reorientare este impusa de accentuarea disparitatilor regionale de dezvoltare, ca urmare a evolutiei procesului de integrare europeana.

Regiunile cu deficit de dezvoltare tind sa aiba dezavantaje competitive, ceea ce nu le va permite sa beneficieze pe termen lung de acumularea de capital, de tehnologii performante si de externalitati pozitive generate de aglomerarea activitatilor economice.

Pe de alta parte, realizarea pietei interne unice, ca etapa a integrarii europene, a avut fara indoiala efecte benefice asupra economiei europene in ansamblu, insa acestea nu au fost egal repartizate intre sectoarele productive, state, regiuni si grupuri sociale. In consecinta, se manifesta o dinamica teritoriala dezechilibrata ca urmare a procesului de liberalizare a pietelor. Piata este cel mai eficient mecanism de alocare a resurselor in economie, dar nu este si un instrument care sa asigure distribuirea uniforma a beneficiilor inregistrate. De aceea, s-au creat mecanismele politicii de coeziune, pentru a corecta tendintele catre concentrarea activitatilor economice odata cu intensificarea procesului de integrare economica. Aceasta combinatie integrare-coeziune este specifica modelului european.

Politicile promovate la nivelul Uniunii Europene vizeaza, din considerente de coeziune, impulsionarea localizarii activitatillor economice si in regiunile mai putin dezvoltate. Insa cresterea economica la nivel european este datorata in primul rand aglomerarilor urbane, acolo unde investitiile inregistreaza randamente mai ridicate. Se pune astfel problema dilemei eficienta-echitate. Aglomerarea activitatilor constituie un factor de crestere economica, permitand stimularea acumularii altor factori de productie, insa nu conduce la realizarea coeziunii (adica la atenuarea inegalitatilor regionale). Fenomenele de aglomerare creeaza o tensiune intre eficienta (crestere economica rapida) si echitate (coeziune economica).

Procesul de crestere mai ridicat dintr-o anumita regiune (stimulat fiind de aglomerarea economica) atrage alte activitati economice in acea zona (potentialul pietei de desfacere fiind mai mare), ceea ce va accentua procesul de aglomerare economica. Acesta este unul autointretinut de integrarea pe verticala a firmelor, de difuzarea mai rapida a externalitatilor tehnologice in regiunea centru, precum si de migratia lucratorilor catre aceasta regiune.

Daca analizam scopul politicii de coeziune si realitatea la nivel comunitar ar trebui sa concluzionam ca aceasta a esuat deoarece disparitatile de dezvoltare la nivel regional nu au fost reduse. Atata timp cat regiunile-centru tind sa se dezvolte ca urmare a manifestarii neingradite a stimulentelor economice, rata lor de crestere va fi una superioara si chiar sustenabila, ceea ce va induce persistenta disparitatilor de dezvoltare. De aceea, oficialii comunitari trebuie sa-si propuna cresterea potentialului productiv al regiunilor cu decalaj de dezvoltare, luand in considerare mai degraba efectele pe latura ofertei decat cele asupra cererii din aceste regiuni.

Folosind doar instrumentul fondurilor structurale, politica de coeziune nu poate realiza deopotriva o convergenta nationala si una regionala, datorita distribuirii inegale a activitatilor economice. Lipsa unei echitati spatiale genereaza insa o eficienta mai ridicata la nivel national.

In cazul noilor tari membre ale UE, exista o corelatie stransa intre procesele de crestere si de convergenta economica. Pana in momentul aderarii, sursele acestora au fost atat interne, cat si externe, fiind influentate de politicile nationale promovate in concordanta cu politicile comunitare. Asistenta structurala a fost una redusa, astfel ca nu voi analiza in cadrul acestui capitol componenta coeziune a convergentei economice.

Convergenta economica a noilor state membre presupune atat o rata ridicata de crestere economica, precum si un proces de transformare structurala a economiei.

In conformitate cu ipoteza structurala, Uniunea Europeana a dezvoltat anumite norme care au influentat mediul institutional intern; in cazul tarilor candidate, influenta s-a transmis pe toata durata procesului de aderare, instrumentul fiind acela al acquis-ului comunitar. Prin implementarea acestuia s-a urmarit sprijinirea procesului de convergenta in UE, deoarece se motiveaza ca tarile cu un PIB pe locuitor apropiat vor avea si o structura sectoriala similara; in consecinta, progresele in directia convergentei structurale sunt in masura sa asigure o eficienta mai mare a politicilor comune si un grad mai ridicat de convergenta a veniturilor. Acest ultim efect este explicat si prin intensificarea schimburilor comerciale si a fluxurilor de capital intre tarile care au o structura economica asemanatoare (din punctul de vedere al populatiei ocupate, a valorii adaugate).

Transformarea structurala a economiilor noilor tari membre ale UE a fost influentata de fluxurile de investitii straine directe, care au generat sporirea eficientei sectoriale, modernizarea structurilor productive, precum si convergenta veniturilor.

In concluzie, integrarea economica poate influenta procesul de convergenta a economiilor membre ale UE prin intermediul a doua surse potentiale - cresterea economica si ajustarea structurala a economiei. In ceea ce priveste prima sursa, se apreciaza ca nu a existat un impact pe termen lung al integrarii asupra cresterii. Apreciez ca numai trecerea catre o crestere economica endogena ar putea genera efecte permanente asupra potentialului de crestere al economiei integrate, prin difuzarea mai rapida a cunostintelor, prin reducerea costurilor de cercetare-dezvoltare, prin accesul mai rapid la noile tehnologii si prin mobilitatea fortei de munca superior pregatite. Referitor la transformarea structurala a economiei, aceasta este indusa de cresterea concurentei externe, care determina realocarea resurselor catre sectoarele cu o productivitate mai mare. Aceasta implica o crestere a productivitatii totale a factorilor, care, impreuna cu acumularea de capital, a contribuit la sporirea convergentei in cadrul UE.

Aceasta are atat surse interne (politicile nationale), cat si comunitare (politica de coeziune), asa cum au demonstrat tarile de coeziune. In cazul lor, aderarea la UE nu a generat o stimulare spontana a convergentei, afirmatie valabila si pentru noile tari membre. Evolutia viitoare a acestui proces poate fi interpretata atat in functie de prevederile teoriilor cresterii, precum si de natura transformarii structurale a acestora. Astfel, in conformitate cu modelul Solow, economiile caracterizate de grad redus de inzestrare tehnica, tind sa creasca mai rapid decat celelalte, inregistrandu-se astfel o reducere a decalajelor de dezvoltare. Acumularea de capital va constitui o sursa a convergentei si in urmatorii ani, deoarece nivelurile actuale sunt suboptimale celor de echilibru, conform regulii de aur stabilite de teoria cresterii. Descompunerea cresterii economice sugereaza de asemenea un impact pozitiv al investitiilor, dar si al productivitatii globale asupra produsului intern brut al noilor state membre.

Investitiile straine directe vor influenta in mod decisiv procesul de convergenta, determinand cresterea stocului de capital, a PTF (prin transferuri de tehnologie), precum si a exportului, contribuind totodata la transformarea structurala a respectivelor economii. Aceasta genereaza o convergenta atat inter-, cat si intrasectoriala cu UE. Astfel, tarile convergente din punct de vedere structural vor avea o pondere ridicata a comertului intraindustrial, ceea ce va influenta pozitiv simetria socurilor care afecteaza partenerii comerciali; aceasta simetrie este in masura sa asigure o corelatie mai ridicata a ciclurilor economice, odata cu cresterea gradului de deschidere a economiei, generand o majorare a beneficiilor adoptarii monedei euro.

Aceste relatii de dependenta sunt sustinute si de tendinta de respecializare a celor mai dezvoltate economii ECE in exportul de bunuri care folosesc tehnologiile si capitalul, in mod intensiv.

Convergenta economica caracterizata prin ajustarea structurala a economiei si printr-o rata ridicata de crestere economica este numita in literatura convergenta reala.

Aceasta este o premisa a integrarii economice si monetare a unei economii, deoarece aplicarea unor politici comune (inclusiv cea monetara) are o eficienta mai ridicata atunci cand structurile economice tind sa devina similare.

Aderarea la zona euro a unei tari membre a UE presupune indeplinirea criteriilor de convergenta nominala, insa integrarea economica nu se poate realiza fara progrese in procesul de convergenta economica reala (transformarea structurala a economiei si cresterea economica). In lipsa acestora, respectiva economie va deveni una periferica, putin flexibila, incapabila sa elimine socurile care o afecteaza. Deoarece structura economica este una divergenta cu cea a celorlalte economii, atunci socurile vor dobandi un caracter asimetric. In aceste conditii, convergenta cu ciclul de afaceri al zonei euro se va reduce, ceea ce va induce un impact asimetric al politicii monetare comune. Aceasta tara se va simti nedreptatita de deciziile Bancii Centrale Europene si va dori sa paraseasca Uniunea Economica si Monetara.

Pentru ca un astfel de scenariu sa nu aiba loc, atunci este nevoie de analiza ex-ante a costurilor si beneficiilor renuntarii la propria moneda. Costurile vor fi cu atat mai reduse cu cat acea economie inregistreaza un grad mai ridicat de convergenta reala cu zona euro. Acest proces presupune, in conformitate cu teoria zonelor monetare optime, cresterea gradului de integrare comerciala, a flexibilitatii economiei (in special a pietei muncii), sporirea concordantei structurilor economiei si exporturilor s.a.