FASOLEA

FASOLEA

1. Importanta. Biologie. Ecologie

1.1. Importanta

Boabele de fasole sunt folosite in alimentatia umana, ca unul dintre alimentele de baza; dupa unele statistici FAO, peste 500 milioane de oameni consuma curent preparate din boabe de fasole. Timp indelungat, fasolea a fost denumita "carnea oamenilor saraci", datorita continutului ridicat al boabelor in proteine de foarte buna calitate, bogate in aminoacizi esentiali (lizina, arginina, triptofan) si mai accesibile ca pret, prin comparatie cu proteinele de origine animala. Valoarea energetica a boabelor de fasole este, de asemenea, considerabila, apreciata la circa 335 calorii furnizate de 100 g boabe uscate.

Preparatele culinare din fasole uscata au calitati gustative foarte apreciate; nu sunt de neglijat nici proprietatile lor dietetice, fapt pentru care sunt indicate in dieta care insoteste tratarea anumitor boli, printre care afectiunile ficatului.

Faina de fasole poate fi folosita in proportie de 5 - 10% in amestec cu faina de grau, pentru obtinerea unei paini gustoase si hranitoare.

Pastaile verzi reprezinta o leguma foarte apreciata, iar in bucatariile chinezeasca sau japoneza lastarii tineri de fasole sunt preparati sub forma de salata.

Vrejii (substante proteice - 8,1% din s.u.; glucide - 31% din s.u.; celuloza - 36% din s.u.) si tecile reprezinta un furaj valoros, indeosebi pentru ovine si caprine. Tecile au si utilizare medicinala, fiind folosite sub forma de ceai in tratarea diabetului.

Fasolea se recolteaza vara, destul de devreme (lunile iulie-august), lasand terenul imbogatit in azot, curat de buruieni, fara resturi vegetale, lucrarile solului se fac in conditii bune, astfel ca este o premergatoare buna pentru alte culturi agricole si indeosebi pentru graul de toamna.

1.2. Compozitia chimica

In compozitia chimica a boabelor de fasole predomina glucidele (50,8 -58,0%, din care 47,3% amidon) si proteinele (17 - 32%, in medie 23 - 25%). Boabele mai contin lipide (0,8 - 2,8%), saruri minerale (2,1 - 2,3%), celuloza (3,8 - 7,9%, in proportie mai mare la formele de fasole cu bob mic si tegument seminal gros) (tabelul 4.4, dupa N. OLARU, 1982).

Prezenta unor aminoacizi esentiali in proportie mai ridicata: lizina (1,59 g/100 g boabe), triptofan (0,21 g/100 g), tirozina (0,81 g/100 g), valma, leucina, fenilalanina, a carotenului (provitamina A) si a acidului ascorbic (vitamina C) confera o valoare nutritiva exceptionala boabelor de fasole (tabelul 4.5., dupa N. OLARU, 1982)). Dintre glucide, zaharoza reprezinta 3 - 4%, iar glucoza 4 - 5%. Durata de fierbere este un indice important de apreciere a soiurilor de fasole si care este influentat, printre altele, de grosimea invelisului si de vechimea boabelor.

Tabelul 4.4

Repartizarea in bobul de fasole a principalilor constituenti chimici (% din s.u.)

1.3. Raspandire

Fasolea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. Prin denumirea de "phaseolus" latinii intelegeau, de fapt fasolita, cultivata in antichitate si inlocuita destul de tarziu in cultura, cu fasolea propriu-zisa, adusa din America.

Formele americane de fasole au existat in cultura in Peru si Mexic inca din perioada preincasa; ele au insotit porumbul, cerintele fata de factorii climatici fiind foarte asemanatoare.

Speciile de origine asiatica isi au originea in sudul Asiei (Birmania, India), popoarele asiatice cultivandu-le inca din vechime.

In Europa fasolea a fost introdusa pentru prima data Ia 1542 si apoi s-a extins foarte mult.

Suprafata mondiala cultivata cu fasole in anul 2003 a fost de 23,24 mii. hectare, iar productia medie mondiala a fost de 721 kg boabe/ha (dupa F.A.O. Yearbook, 2001). Printre tarile mari cultivatoare de fasole se mentioneaza: India -7,1 mii. ha, Brazilia - 3,4 mii. ha, Mexic - 1,7 mii. ha, China - 1,05 mii. ha.

In Europa fasolea se cultiva mai putin 0,43 mii. ha, cele mai mari suprafete existand in Belarus (315 mii ha) si Romania (45 mii ha).

In Romania, fasolea este o cultura agricola importanta. In perioada 1934 -1938 se cultivau cu fasole 49 mii ha in cultura pura si 917 mii ha in cultura intercalata prin porumb. In deceniile urmatoare suprafetele au crescut pana la 170 mii ha in cultura pura si 1.400 mii in cultura intercalata (in perioada 1985 - 1989). In ultimii ani cultura fasolei a cunoscut un regres evident (58 mii ha si 717 kg/ha in 1992, sau 45,0 mii ha si 888 kg/ha in 2001), astfel incat exista un mare deficit de fasole uscata, fata de necesarul pentru consumul intern.

Tabel 4.5.

Continutul in aminoacizi esentiali in boabele de fasole, comparativ cu alte produse alimentare (g la 100 g

Productiile medii pe tara situeaza fasolea printre culturile cele mai putin productive, rareori acestea depasind 1.000 kg boabe/ha (655 kg/ha in 1930- 1939, 229 kg/ha in 1979-1981, 841 kg/ha in 1989 - 1991, 737 kg/ha in 1994). Trebuie subliniat, insa, ca exista exploatatii agricole care realizeaza si peste 2.000 kg boabe/ha.

1.4. Sistematica. Origine. Soiuri

Genul Phaseolus cuprinde aproximativ 20 de specii cultivate, de origine americana sau asiatica.

Phaseolus vulgaris (L.) Savi. (fasolea comuna) este specia de origine americana cea mai raspandita. Originara din Mexic si Argentina (unde au fost gasiti stramosii salbatici), are forme numeroase, grupate in 4 varietati, care se diferentiaza dupa forma boabelor ("sphaericus", "ellipticus", "oblongus", "compressus"), existand si multe tipuri intermediare, date de un anumit procent de polenizare incrucisata.

Aceasta specie este cultivata pe suprafete intinse in Europa, America de Sud, Africa. Boabele sunt de culori foarte diferite, dar predominand culoarea alba.

Ph. multiflorus Wild. (sin. Ph. coccineus L.) (fasolea de Spania) este o specie anuala sau bienala cultivata ca planta anuala, indeosebi in zona Mediteranei. Se caracterizeaza prin germinatie hipogeica, tulpina urcatoare, flori albe sau rosii, pastai mari, late si boabe mari (MMB = 600-1.250 g), patate cu negru, foarte decorative. Este cultivata in America si Europa ca planta alimentara, furajera sau ornamentala.

Ph. lunatus L. (fasolea de Lima), are forme anuale, bienale sau perene. Tulpina este urcatoare, florile mici, de culoare violeta, pastaile sunt late, turtite si contin 2-3 boabe albe sau colorate, cu dungi radiale. Specia este cultivata in S.U.A. (California), in numeroase tari din climatele calde si, mai rar, in Europa. Boabele sunt folosite in alimentatie, mai ales in stare conservata.

Dintre speciile de origine asiatica (Ph. aureus (Roxb.) Piper, Ph. angularis (Wild.) W. (fasolea de Azuki) sunt plante anuale, puternic ramificate, urcatoare sau culcate, cu pastai lungi, inguste, cilindrice, cu 6 - 15 boabe mici (MMB = 55 - 110 g), de culori diferite. Sunt cultivate in Asia (India, China, Coreea, Japonia, Filipine, Tadjikistan, Uzbechistan) si in unele insule din Africa.

In Romania se cultiva aproape in exclusivitate fasolea comuna. Sortimentul de soiuri existente, in prezent, in cultura in Romania (tab. 4.6) cuprinde 10 soiuri de creatie romaneasca, care se diferentiaza dupa o serie de caracteristici, cum ar fi tipul de crestere, pozitia plantelor la maturitate, rezistenta la boli si la seceta.

1.5. Particularitati biologice

Radacina plantei de fasole este mai slab dezvoltata decat a celorlalte leguminoase, majoritatea radacinilor fiind raspandite in stratul arabil (0-25 cm).

Nodozitatile care se formeaza pe radacini sunt mici si rotunde, fiind situate indeosebi spre extremitatile radacinii, pe ramificatiile mai subtiri.

Tabelul 4.6.

Soiurile de fasole de camp existente in cultura in Romania

Fig. 4.13. - Planta de fasole pitica

Fig. 4.14. Samanta de fasole - aspectul exterior; 1- micropil; 2 - hil; 3 - salaza (dreapta); structura anatomica: a - cotiledon; b - tegument; c - primordiile

primelor doua frunze; d - gemula; e -punct de prindere a celui de-al doilea cotiledon; f - radicula; g - cotiledon (stanga)

Tulpina. La fasolea oloaga sau pitica, cu crestere determinata, tulpina este scunda, cu port erect, de 30-50 cm inaltime si ramificata. Acest tip de fasole se preteaza pentru cultura mare (fig. 4.13). La formele urcatoare sau volubile, cu crestere nedeterminata, tulpina poate fi lunga, chiar pana la 3-6 m, necesitand suporti de sustinere; nu este potrivita pentru cultura mare. Exista si forme intermediare, semivolubile care merg in cultura mare. Diferentierea intre formele pitice si cele volubile apare la cateva zile dupa formarea primelor frunze trifoliate, cand incepe alungirea tulpinii subtiri, specifice, cu tendinta de rasucire si catarare (dupa N. OLARU, 1982).

Dupa rasarire, marcata prin aparitia cotiledoane lor la suprafata solului, planta de fasole formeaza primele 2 frunze adevarate, care sunt simple; urmatoarele frunze sunt trifoliate, avand foliolele cordiforme, cu varful ascutit.

Florile au culori diferite (predomina culoarea alba) si sunt situate la subsuoara frunzelor, grupate in raceme scurte. Fecundarea este dominant alogama, dar cu numeroase cazuri de alogamie.

Fig. 4.15. - Sectiune prin tegumentul seminal la fasole: 1 - cuticula; 2 - celule palisadice; 3 - celule mosor; 4 - parenchim

Deschiderea florilor are loc de la baza spre varful plantei, inflorirea este esalonata pe o perioada cuprinsa intre 20 de zile la fasolea oloaga si pana la 60 zile la formele de fasole urcatoare. Seceta si caldura scurteaza aceasta perioada, iar vremea umeda si racoroasa o prelungeste.

Fructul este o pastaie, dehiscenta la maturitate, care cuprinde seminte de culori diferite (predomina culoarea alba) si marimi foarte variabile (MMB intre 200 si 400 g) (fig. 4.14). Tegumentul seminal are straturile periferice formate din celule cu peretii ingrosati si cu celulele strans unite, adesea greu permeabile pentru apa si gaze (fig. 4.15, dupa M. SEIFFERT, 1981); ca urmare, materialul semincer la fasole contine, adesea, un numar mare de seminte tari, care germineaza cu intarziere.

1.6. Cerinte fata de clima si sol

Datorita originii sale tropicale, fasolea este o planta termofila; pentru un ciclu de vegetatie de 90 - 120 zile, necesarul de caldura este de 1.400 - 3.900C (suma temperaturilor mai mari de IOC).

Boabele germineaza la minimum 8 - 10C (similar cu porumbul) si absorb pentru germinat o cantitate mare de apa (110 - 120% din masa uscata a bobului). La temperaturi de 18C si umiditate suficienta, boabele de fasole germineaza in 3 - 4 zile.

Germinatia este epigeica la majoritatea speciilor de fasole si hipogeica la specia Ph. multiflorus. Datorita tipului de germinatie, germenii au putere mica de strabatere, indeosebi pe solurile grele care sunt predispuse la formarea crustei, ceea ce impune atentie la efectuarea lucrarilor solului si la respectarea adancimii de semanat. In cazul in care crusta intarzie rasaritul, precum si pe solurile slab drenate si reci, cu multa apa, semintele putrezesc usor.

In conditii favorabile de temperatura si umiditate, rasarirea are loc, de obicei, dupa 10-12 zile de la semanat.

Dupa rasarire, plantutele sunt distruse de temperaturile usor negative (de -1 -2C sau chiar de brume usoare); sensibilitatea maxima se manifesta imediat dupa rasarire, cand cotiledoanele degera foarte usor.

In perioada urmatoare, cerintele plantei de fasole fata de temperatura cresc, optimum termic la inflorire situandu-se in jur de 22 - 25C; la temperaturi mai ridicate, insotite de seceta atmosferica, florile raman nefecundate, se usuca si cad (avorteaza). Maturitatea este accelerata de temperaturile mai ridicate si de conditiile de seceta, dar in detrimentul nivelului recoltei.

Desi nu necesita o cantitate de apa mai mare decat alte culturi, fasolea este deosebit de sensibila la asigurarea umiditatii, mai ales in fazele de germinare-rasarire si Ia inflorire-formarea pastailor si a boabelor (cand se inregistreaza consumul maxim de apa).

In perioadele de seceta planta se ofileste in orele de amiaza, iar in conditii extreme pastaile raman mici si avorteaza.

Plantele de fasole suporta mai bine seceta din sol decat seceta atmosferica; vanturile uscate si calde sunt deosebit de daunatoare. Ca urmare, in zonele de stepa a aparut necesitatea culturii intercalate a fasolei (de regula, prin porumb). Fasolea 'oloaga' este mai rezistenta la seceta, datorita precocitatii sale (plantele infloresc si isi formeaza pastaile inainte de instalarea secetelor din vara) si masei vegetale mai reduse. Adesea, in zona de sud a tarii este necesar un aport suplimentar de apa, prin irigare, pentru a asigura vegetatia normala a culturilor de fasole pana la maturitate si a obtine productii bune.

Umiditatea prea ridicata este, de asemenea, daunatoare. Precipitatiile prea bogate si timpul umed prelungesc perioada de inflorire si stanjenesc fecundarea. Excesul de umiditate mareste sensibilitatea plantelor la boli si depreciaza calitatea boabelor.

Un sol potrivit pentru fasole trebuie sa fie bine afanat in adancime, pentru a permite patrunderea in adancime a radacinilor si sa nu formeze crusta, pentru a favoriza aerarea si incalzirea solului si o rasarire cat mai rapida. Reactia optima a solului pentru fasole este cea neutra (pH = 6 - 7,5), care este potrivita pentru formarea nodozitatilor si pentru asigurarea unui regim normal de nutritie cu azot.

Este adevarat, fasolea poate vegeta pe soluri foarte diferite, chiar pe solurile superficiale, cu conditia sa fie asigurata umiditatea necesara. Prefera solurile cu textura mijlocie, fertile, din categoria cernoziomurilor, solurile brun-roscate si aluviunile fertile.

Fasolea se comporta slab pe solurile podzolite, acide, sau pe cele umede, nisipoase sau salinizate. Se adapteaza mai bine decat mazarea pe solurile grele, dar trebuie evitata formarea crustei. Fara conditii de irigare, solurile nisipoase sunt improprii pentru cultura fasolei.

1.7. Zone ecologice

Zona foarte favorabila pentru fasole este situata in Campia de Vest (in jurul Aradului, mai ales pe Valea Muresului, pe aluviunile fertile ale Timisului si vaile Crisurilor, pe Valea Somesului) si in Transilvania (pe luncile Muresului si Tarnavelor). in aceste areale, conditiile de temperatura si umiditate sunt favorabile, solurile sunt fertile, cu reactie si textura favorabile, apa freatica nu prea adanca (fig. 4.16, dupa O. BERBECEL, 1960).

Zona favorabila se intinde pe cea mai mare parte a terenurilor arabile din Romania (in Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania), existand unele diferente de favorabilitate in cuprinsul acesteia, legate de fertilitatea solurilor si de cantitatile de precipitatii care cad in lunile iunie si iulie. Se evidentiaza, prin favorabilitate, vaile inferioare ale Jiului si Oltului, Valea Siretului, Depresiunea Jijiei.

Conditii favorabile pentru cultura fasolei se intrunesc si in lunca indiguita a Dunarii unde sunt asigurate umiditatea atmosferica mai ridicata si aportul freatic, dar este necesar un drenaj bun al terenului, care sa evite baltirea apei sau excesul de umiditate in sol, in zona radacinilor. In zona de sud a tarii, amplasarea culturilor de fasole (in cultura principala sau succesiva) trebuie facuta cu prioritate in perimetrele irigate.

Fig. 4.16. Aria raspandirii in cultura a fasolei in Romania

2. Tehnologia de cultivare a fasolei

2.1. Rotatia

Fasolea este o planta cu pretentii moderate fata de cultura premergatoare. Cere un teren bine lucrat inca din toamna, curat de buruieni si fara resturi vegetale, intr-o stare buna de fertilitate si afanat profund, avand in vedere ca sistemul radicular al fasolei este destul de slab dezvoltat si are tendinta de a se dezvolta in stratul superficial al solului.

Premergatoarele cele mai favorabile sunt cerealele paioase (in primul rand graul si orzul de toamna), precum si prasitoarele bine intretinute (porumb, sfecla de zahar, cartof), recoltate cat mai devreme (tab. 4.7, dupa C. OLARU. 1982).

Tabelul 4.7

Productiile de boabe de fasole dupa diferite plante premergatoare

Se interzice amplasarea culturilor de fasole dupa porumbul erbicidat cu triazine, deoarece fasolea este foarte sensibila la efectul remanent al acestora. Totodata, nu se recomanda amplasarea dupa plante cu care are boli comune (floarea-soarelui, sola, alte leguminoase); dupa asemenea culturi, fasolea nu trebuie sa revina mai devreme de 3 - 4 ani.

Cultura repetata a fasolei nu este acceptata, indeosebi din cauza atacului de boli (antracnoza, bacterioza, rugini, putregai cenusiu), si in acest caz fiind necesar un interval de pauza de minimum 3 ani.

La randul sau, fasolea este o foarte buna premergatoare pentru majoritatea culturilor si o excelenta premergatoare pentru graul de toamna.

2.2. Fertilizarea

Fasolea are cerinte ridicate fata de elementele nutritive din sol, in primul rand din cauza sistemului radicular slab dezvoltat. Totusi, planta reactioneaza moderat la ingrasaminte, deoarece isi poate asigura cea mai mare parte din necesarul de azot (pana la 75%) pe cale simbiotica si poate valorifica destul de bine efectul remanent al ingrasamintelor aplicate la planta premergatoare.

Fosforul, ingrasarea cu fosfor in cultura fasolei este obligatorie pe toate tipurile de sol. Pe solurile mijlociu aprovizionate cu fosfor (2-5 mg P₂O₅/100 g sol) se recomanda sa se aplice 30 - 40 kg P₂O₅/ha, iar pe cele slab aprovizionate (< 2 mg P₂O₅/100 g sol) doza se mareste la 40 - 60 kg P₂O₅/ha; administrarea ingrasamintelor se face inainte de aratura (sub forma de superfosfat) sau la pregatirea patului germinativ (sub forma de ingrasaminte complexe) (dupa recomandarile ICCPT. Fundulea, 1990).

Azotul. Necesitatea administrarii ingrasamintelor cu azot la fasole se stabileste in functie de mai multi factori: planta premergatoare, fertilitatea naturala a solului, eficienta activitatii de fixare simbiotica a azotului.

In principiu, pe solurile fertile si daca au fost efectuate tratamente cu preparate bacteriene, nu se administreaza ingrasaminte cu azot inainte de semanat. Ulterior (la circa 20 - 25 de zile dupa rasarit) se recomanda efectuarea unor controale asupra dezvoltarii nodozitatilor si a activitatii acestora, in functie de rezultatul controlului se stabileste marimea dozei de azot. In mod obisnuit se aplica 30 - 50 kg N/ha, doza marindu-se pana la 50 - 90 kg N/ha daca "bacterizarea" nu a reusit, ingrasaminte le se administreaza concomitent cu lucrarile de prasit mecanic, cu ajutorul echipamentelor de fertilizare montate pe cultivator.

Potasiul. Necesitatea ingrasarii cu potasiu apare numai pe solurile insuficient aprovizionate cu acest element (sub 14 mg K₂O/100 g sol); se folosesc doze de 40 - 60 kg K₂O, epoca de aplicare fiind similara cu cea a fosforului.

In cultura fasolei este semnalata posibilitatea aparitiei simptomelor insuficientei unor microelemente (bor, zinc sau molibden), in asemenea situatii se recomanda sa se foloseasca ingrasaminte cu microelemente, aplicate inainte de semanat sau in timpul vegetatiei, prin stropiri pe frunze.

In cazul cultivarii fasolei pe soluri cu reactie acida, este obligatorie amendarea solului (amendamente calcaroase), avandu-se in vedere ca fasolea nu suporta reactia acida.

2.3. Lucrarile solului

Fasolea are o serie de particularitati (putere redusa de strabatere a germenilor spre suprafata, necesar mare de apa pentru germinat) care impun o atentie mai mare decat pentru alte culturi (de exemplu, porumb) la efectuarea lucrarilor solului.

Lucrarile solului constau din dezmiristit, efectuat imediat dupa recoltarea premergatoarei si urmat de aratura adanca (la 25 - 30 cm), pentru afanarea profunda a solului si distrugerea buruienilor perene.

Pana in toamna, se efectueaza lucrari repetate de grapat, pentru maruntirea si nivelarea araturii si pentru distrugerea buruienilor. Foarte importanta este evitarea denivelarii terenului prin lucrarile de pregatire. Atunci cand situatia existenta pe teren impune, se fac lucrari speciale pentru nivelarea terenului, aceasta este o cerinta obligatorie, pentru a se putea realiza un semanat uniform si a obtine o dezvoltare uniforma a culturii si care sa faciliteze recoltarea mecanizata, cu pierderi minime.

Imediat dupa zvantarea solului in primavara este necesara, de regula, o lucrare de grapat, cu scopul afanarii si mobilizarii solului, care s-a tasat peste iarna. Patul germinativ se pregateste chiar inainte de semanat, printr-o lucrare cu combinatorul, efectuata superficial (6-7 cm adancime). Pe terenurile tasate, insuficient nivelate, imburuienate, precum si in cazurile in care se administreaza erbicide usor volatile (si care necesita incorporare adanca), ultima lucrare inainte de semanat se face cu grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colti si lama nivelatoare.

In cultura fasolei trebuie evitat un numar prea mare de lucrari in primavara: solul pierde multa apa prin evaporare si, ca urmare, se va semana in sol uscat, rasaritul va fi intarziat si neuniform, eficacitatea inocularii bacteriene scade; pulverizarea solului faciliteaza formarea crustei dupa semanat.

2.4. Samanta si semanatul

Samanta de fasole destinata semanatului trebuie sa posede o puritate fizica de minimum 98%, o facultate germinativa de minimum 75% si sa provina din culturi neinfestate cu boli. in mod frecvent, cultivatorii de fasole din tara noastra practica alegerea la masa a semintelor, cu scopul eliminarii boabele patate si a celor sparte sau fisurate.

Tratarea semintelor inainte de semanat, cu scopul distrugerii agentilor patogeni prezenti pe tegumentul semintei este obligatorie. In acest scop, se recomanda folosirea preparatelor pe baza de tiuram (Tiradin 70 PUS, 4 kg/t de samanta), benomil (Benlate 50 WP, 2 kg/t de samanta) sau tiofanat metil (Metoben 70 PU, 3 kg/t de samanta).

Tratarea cu preparate bacteriene (preparatul romanesc Nitragi n -fasole, continand bacteria specifica Rhizobium phaseoli) se face chiar inainte de semanat, folosind o suspensie bacteriana preparata din 4 flacoane de Nitragin si 2 l apa pentru samanta la un hectar; exista si posibilitatea administrarii preparatului in timpul semanatului, prin pulverizarea suspensiei bacteriene in brazdarele semanatorii.

Semanatul. Perioada optima pentru semanatul fasolei corespunde cu perioada de semanat a porumbului (cand se realizeaza in sol, la adancimea de semanat, temperaturi de 8 - 10C si vremea este in curs incalzire). Calendaristic, semanatul culturilor de fasole din Romania se efectueaza in intervalele: 10-25 aprilie in Campia Romana, Dobrogea, Campia de Vest; 15 - 30 aprilie in centrul Moldovei si Campia Transilvaniei; 10 - 15 mai in zonele nordice si in depresiunile reci.

Trebuie mentionat ca exista frecvent tendinta de a semana fasolea mai tarziu, dupa ce s-a incheiat semanatul porumbului si vremea s-a incalzit bine. Efectele intarzierii semanatului sunt extrem de daunatoare: solul pierde apa si se usuca, astfel incat germinarea si rasarirea intarzie si sunt neuniforme; infloritul si fecundarea intarzie si se prelungesc in perioada secetoasa si cu arsita din vara, ceea ce amplifica procesele de avortare si sterilitate; productiile se reduc considerabil. Semanatul prea timpuriu al fasolei este, de asemenea, daunator: in solul umed si rece, rasarirea este intarziata, favorizand clocirea si putrezirea boabelor.

La stabilirea densitatii de semanat la fasole se are in vedere ca trebuie realizata, la recoltare, o densitate de 25 - 35 plante/m² in cultura neirigata si 40 -45 plante/m² in cultura irigata. Pentru a obtine aceste densitati, si tinand cont de pierderile de plante pe parcursul vegetatiei (in primul rand datorita atacului de boli), este necesar sa fie semanate 35 - 45 boabe germinabile/m² la neirigat si 50 -55 boabe germinabile/m² la irigat. Trebuie retinut ca densitatile prea mici (situatie frecvent intalnita in culturile de fasole de la noi) favorizeaza ramificarea plantelor, din care cauza se prelungeste perioada de inflorire si maturarea pastailor si boabelor vor fi foarte neuniforme.

Cantitatile de samanta necesare pentru semanat, corespunzatoare densitatilor recomandate, sunt cuprinse intre 80 si 200 kg/ha (in functie de marimea semintelor).

In conditiile din Romania, fasolea este semanata in benzi de cate 3 randuri, distantate la 45 cm si lasand 70 cm intre benzi; se folosesc semanatori de precizie pentru semanat in cuiburi, prevazute cu 9 sectii. Exista si posibilitatea de a semana echidistant, la 50 cm intre randuri, folosind semanatoarea echipata cu 8 sectii; in acest caz, se pune conditia existentei in dotare a unor tractoare de putere mijlocie, destinate efectuarii lucrarilor de intretinere, in situatiile in care se va iriga pe brazde, se seamana in benzi de cate 3 randuri la 45 cm si 80 cm intre benzi, distanta care permite deschiderea brazdelor.

Respectarea adancimii de semanat este foarte importanta la fasole, pe de o parte, din cauza puterii relativ mici de strabatere a germenilor, iar pe de alta parte, din cauza necesarului mare de apa pentru germinat. Se impune sa se realizeze un semanat foarte uniform, adancimea fiind corelata cu umiditatea si textura solului: 4 - 5 cm in solurile cu textura mijlocie si umiditate suficienta; 5-6 cm in solurile usoare si ceva mai uscate. In primaverile umede, cand solul este reavan, se poate semana chiar mai superficial, la 3 - 4 cm adancime (trebuie urmarita zilnic pierderea umiditatii din stratul superficial al solului).

2.5. Lucrarile de ingrijire

Combaterea buruienilor. Cea mai importanta lucrare de ingrijire din tehnologia de cultivare a fasolei este combaterea buruienilor. Fasolea este o planta care lupta destul de slab cu buruienile; ca urmare, este sensibila la imburuienare, indeosebi la inceputul vegetatiei, dar este expusa si la imburuienarea tarzie. Este necesara o strategie complexa de combatere integrata a buruienilor, prin asocierea masurilor preventive (rotatie, lucrarile solului) cu masurile de combatere.

Folosirea erbicidelor asociate este obligatorie pentru realizarea unor culturi curate de buruieni. De regula, se administreaza inainte de semanat un erbicid antigramineic si un erbicid pentru controlul dicotiledonatelor, in vegetatie. Pentru monocotiledonate (si unele dicotiledonate) sunt generalizate tratamentele cu preparate pe baza de trifluralin (Treflan 48 CE sau Triflurom 48, 1,75 - 2,5 l/ha), aplicate inainte de semanat si incorporat imediat si adanc in sol, prin lucrari cu grapa cu discuri, sau alaclor (Mecloran 35 CE, 8-13 l/ha sau Alanex 48 EC, 6 - 9 l/ha) administrate preemergent.

Combaterea dicotiledonatelor se face in vegetatie, prin administrarea unor erbicide continand bentazon (Basagran, 2-4 l/ha) sau fomesafen (Flex, 1-1,5 l/ha); se pot efectua l - 2 tratamente: in faza cand fasolea a format prima pereche de frunze trifoliate (primul tratament) si cand a doua generatie de buruieni dicotiledonate este in faza de rozeta (al doilea tratament).

Pe terenurile imburuienate cu costrei din rizomi se recomanda tratamente cu cicloxidim (Focus Ultra, 3-4 l/ha), administrat cand costreiul are 10-30 cm inaltime. Dupa tratament se suspenda lucrarile de prasit, pentru a nu intrerupe translocarea substantei active in rizomii de costrei si a nu diminua eficacitatea tratamentului. Sunt recomandate si alte preparate cu efect similar si aceeasi faza de aplicare: quizalofopetil (Traga Super EC, 2-3 l/ha), propaquizafop (Agil 100 EC, 0,8 - l l/ha).

Combaterea chimica se completeaza cu 2-3 prasile mecanice si, eventual, o lucrare de prasit + plivit manual pe rand (prasile selective), cu scopul distrugerii buruienilor rezistente la erbicide. Se recomanda ca lucrarile de prasit sa fie incheiate, cel mai tarziu la inceputul infloritului plantelor de fasole, pentru a nu stanjeni procesele de fecundare a florilor si de legare a fructificatiilor.

Lucrarile de combatere a bolilor constau din tratamente la samanta si din tratamente in vegetatie. Cea mai raspandita boala este antracnoza (Colletotrichum lindemuthianum), mai frecventa si mai pagubitoare in zonele si in anii cu precipitatii abundente. Ciuperca se transmite prin miceliile din tegumentul semintei si prin resturile de plante ramase pe teren dupa recoltare, in vederea unui control eficient al bolii, se recomanda controlarea repetata a culturilor si tratamente in vegetatie, la avertizare. Primul tratament se face, de regula, imediat dupa rasarit, in cazul ca se constata atac in faza de cotiledoane; in perioada urmatoare, tratamentele se repeta la inceputul infloritului si la formarea pastailor. Se folosesc preparate pe baza de captan (Captadin 50 PU, 0,25%), hidroxid de cupru (Cuzin 15 SC, 28 l/ha), oxiclorura de cupru (Turdacupral 50 PU, 4 kg/ha).

Bacterioza (Xanthomonas phaseoli) este o boala raspandita si pagubitoare, care se transmite prin samanta si prin resturile vegetale ramase dupa recoltare. In vegetatie se fac 3 tratamente, primul dupa rasarit si pana la aparitia frunzelor trifoliate, al doilea inainte de inflorire, iar al treilea la formarea pastailor. Se folosesc Turdacupral sau Oxiclorura de cupru, in doza de 4 kg/ha.

Combaterea daunatorilor. Cea mai pagubitoare este gargarita fasolei (Acanthoscelides obtectus), care ataca boabele si in care roade galerii numeroase. Are o singura generatie pe an in camp si 2 - 3 generatii in depozite, in camp este necesar sa fie efectuat un tratament la avertizarea aparitiei in masa a adultilor (a doua jumatate a lunii iulie) cu dimetoat (Sinoratox 35 CE, 2 l/ha) sau malation (Carbetox 37 CE, 2 l/ha. De asemenea, sunt obligatorii tratamente preventive la depozitare, prin gazare, in spatii inchise, cu permetrin (Coopex 25 WP, 20 g/t de samanta), clorpirifos metil (Reldan 40 EC, 12,5 ml/t de samanta).

Irigarea este o lucrare foarte importanta din tehnologia de cultivare a fasolei - planta deosebit de sensibila la seceta si care reactioneaza favorabil la irigare. Adesea, in zonele de campie din sud, irigarea este o conditie esentiala pentru a realiza recolte economice la fasole, in mod obisnuit, se recomanda sa se aplice o udare la inceputul infloritului, dupa care udarile se repeta la interval de 10-15 zile; de regula sunt necesare 2-3 udari, aplicate prin aspersiune sau pe brazde (dupa VL. IONESCU-SISESTI si col., 1982).

2.6. Recoltarea

Lucrarile de recoltare a culturilor de fasole de camp pun probleme deosebite din cauza: coacerii neuniforme a pastailor si a boabelor; dehiscentei pastailor; plantele au la maturitate portul culcat, rar semiculcat; pastaile bazaie au insertia joasa; boabele se sparg usor la treierat.

Ca urmare, momentul optim de recoltare este dificil de surprins la fasole. Se recomanda sa se inceapa recoltatul atunci cand 75% din pastai s-au maturizat si boabele au ajuns la 17% umiditate sau mai putin.

Recoltarea lanurilor de fasole se face divizat: in prima faza, se disloca sau se smulg plantele cu diferite utilaje mecanice (masini speciale pentru recoltat fasole, dislocatoare) sau manual (pe suprafete mici). Plantele sunt lasate cateva zile pe teren (2-3 zile), pentru uscare, in brazda continua sau in capite mici, adunate cu manual, cu furca, apoi se treiera cu combina, reglata corespunzator; in timpul treieratului alimentarea combinei se asigura prin montarea ridicatoarelor de brazda sau manual, cu furca. Pentru a limita spargerea boabelor, este necesar sa se lucreze cu turatii mici la aparatul de treier si cu distante mai mari intre batator si contrabatator; totodata, este obligatorie refacerea reglajelor la combina de 2 - 3 ori pe zi, in functie de evolutia vremii. Se poate afirma ca problema recoltatului fasolei de camp nu este rezolvata in Romania, fapt care limiteaza extinderea suprafetele cultivate cu aceasta planta si obtinerea unor productii care sa satisfaca cerintele pentru consumul intern, in tara noastra se apeleaza inca, destul de frecvent, la recoltatul manual al culturilor de fasole de camp: lucrarea este foarte laborioasa si costisitoare, necesita multa forta de munca si dureaza mai mult timp. In cazul recoltarii manuale pierderile sunt, insa, minime (daca lucrarea este bine organizata), spargerea boabelor este mult diminuata si rezulta o recolta de foarte buna calitate (procent redus de spargere sau fisurare si putine impuritati).

In tara noastra, productiile medii nu depasesc, de regula 1.000 kg boabe la ha. in ultimii 15 ani, acestea au oscilat intre 229 kg/ha in 1979 - 1981 si l .377 kg/ha in 1991, cauza principala constituind-o favorabilitatea conditiilor meteorologice, si indeosebi regimul precipitatilor in lunile de vara. In conditii de irigare si la o tehnologie corecta de cultivare, se recolteaza peste 2.000 kg boabe/ha.

Pe plan mondial, retin atentia productiile injur de 1.500 kg/ha obtinute in unele tari din Asia, cultivatoare importante de fasole (China, Indonezia, Iran, Japonia). Potentialul de productie al speciilor de fasole este evaluat la 4.000 -6.000 kg boabe/ha.

3. Cultura intercalata

In mod traditional, in tara noastra se practica pe suprafete mari semanatul fasolei in cultura intercalata prin porumb. Plantele de fasole sunt protejate, astfel, de efectul vanturilor uscate si al arsitei din lunile de vara si se asigura un microclimat favorabil fecundarii si formarii pastailor. In plus, acest sistem de cultura permite obtinerea a doua recolte pe acelasi teren.

Cultivarea fasolei prin porumb necesita, insa, un volum mare de munca manuala, pentru efectuarea semanatului, combaterea buruienilor si recoltare.

Exista diferite sisteme de cultivare a fasolei prin porumb. De regula, la porumb se aplica tehnologia obisnuit recomandata, deci nemodificata (de exemplu, in ceea ce priveste densitatea) si se urmareste ca productia sa nu scada prin comparatie cu o cultura normala. Fasolea este considerata o recolta suplimentara; ca urmare, la fasole se seamana densitati mai mici decat in cultura pura, de 10-20 mii cuiburi/ha.

Semanatul porumbului se efectueaza mecanizat, dupa tehnologia obisnuita. Fasolea poate fi semanata, de asemenea, mecanizat (concomitent cu porumbul, utilizand semanatori anume pregatite, dotate cu brazdare speciale) sau poate fi semanata manual, in cuiburi (cu 3-4 boabe/cuib), in momentul in care porumbul a inceput sa rasara.

Combaterea buruienilor se realizeaza prin prasit mecanic, intre randuri si prasit + plivit manual pe rand. Este exclusa administrarea erbicidelor pe baza de atrazin (fasolea este sensibila la triazine); este posibila aplicarea, inainte de semanat, a unor erbicide pe baza de EPTC + antidot (Eradicane 72 EC, 6-10 l/ha, cu incorporare adanca), alaclor (Mecloran 35 CE, 8-13 l/ha) sau metalaclor (Dual 500 EC, 4-6 l/ha), cu incorporare superficiala.

Fasolea se recolteaza prin smulgerea manuala a plantelor, urmata de treieratul efectuat la stationar.

In cultura intercalata se pot realiza productii de 150 - 400 kg boabe/ha; la porumb se inregistreaza, uneori, o usoara diminuare de recolta, prin comparatie cu productiile realizate in cultura pura de porumb.

4. Cultura succesiva

Cultura succesiva a fasolei se poate practica cu bune rezultate in sudul tarii, unde regimul termic al zonei si perioada scurta de vegetatie a plantelor de fasole permit ajungerea la maturitate pana Ia racirea vremii in toamna. Este obligatorie amplasarea culturilor succesive de fasole in conditii de irigare, apa fiind factorul limitativ in aceste zone, mai ales in lunile de vara (dupa I. PICU, 1984).

Fasolea in cultura succesiva este semanata dupa plante care parasesc devreme terenul, cum ar fi orzul, soiurile timpurii de grau sau unele culturi furajere.

Pregatirea terenului in vederea semanatului se face diferit, in functie de starea terenului. In situatia in care solul este prea tasat si prezinta buruieni si resturi vegetale, trebuie efectuata imediat aratura, dupa care terenul se pregateste prin lucrari repetate cu grapa si combinatorul; aceasta modalitate de pregatire a terenului este, insa, greoaie, necesita un consum mare de energie, intarzie semanatul si solul pierde multa apa. Mai potrivita este cultivarea fasolei fara aratura, numai prin discuirea terenului; acest sistem cere o lucrare foarte buna a solului la planta premergatoare; dupa recoltarea acesteia, terenul trebuie sa fie curat de buruieni, rara resturi vegetale, netasat. Este, de asemenea, posibil semanatul fasolei in teren nelucrat,, folosind semanatori speciale; acest sistem se poate practica doar in conditiile unei cultivari impecabile a terenului, an de an (araturi adanci, combaterea buruienilor), conditie mai greu de realizat, in prezent, in majoritatea exploatatiilor agricole de la noi.

Pentru cultura succesiva au prioritate ingrasamintele cu azot, aplicate in doze moderate; fosforul este asigurat prin efectul remanent ai ingrasamintelor aplicate premergatoarei.

Semanatul trebuie efectuat cat mai repede posibil si nu mai tarziu de 1 - 5 iulie (parametri semanatului sunt cei descrisi la cultura principala).

Lucrarile de ingrijire nu difera de cultura principala; se pune accent pe aplicarea erbicidelor antigramineice, cu scopul de a distruge buruienile monocotiledonate si samulastra de paioase. Aplicarea udarilor (imediat dupa semanat si apoi in functie de evolutia umiditatii solului si regimul precipitatiilor) este obligatorie in cultura succesiva.

In anii cu o evolutie normala a vremii, recoltarea se poate efectua pana la 15 octombrie. Rezulta productii similare sau chiar mai mari decat in cultura principala; in luna septembrie (cand plantele de fasole sunt la inflorire-fecundare), conditiile de temperatura si umiditate sunt, uneori, mai favorabile decat in lunile de vara.