Fainarea vitei de vie - Uncinula necator

Fainarea vitei de vie - Uncinula necator

Fainarea sau oidiumul vitei de vie este o boala originara din America de Nord. In anul 1845 a fost observata in Anglia de catre C.M.Tuker si studiata in 1847 de catre J. M. Berkeley, de unde s-a raspandit in toate podgoriile din Europa.

La noi in tara, fainarea a fost descoperita in anul 1851, iar astazi este des intalnita in toate podgoriile tarii, fiind considerata ca o boala ce depaseste in unii ani, pierderile produse de mana.

Simptome. Ciuperca ataca frunzele, lastarii ierbacei, ciorchinii si boabele, din primavara pana toamna tarziu.

Pe frunze se observa un miceliu fin, ca o panza de paianjen, cu aspect prafos, ce se intinde formand pete albicioase pe ambele suprafete ale limbului. Sub pasla de miceliu, tesuturile se brunifica sau se inrosesc putin, dar frunzele nu cad decat spre toamna.

Lastarii nelignificati, prezinta aceleasi pete albicioase, uneori prafoase, sunt opriti din crestere, iar frunzele se incretesc.

Atacul pe ciorchini face ca acestia sa se brunifice si apoi sa se usuce pe timp de seceta. Pasla miceliana acopera si bobitele care, ca urmare a maririi volumului, de multe ori crapa, iar continutul acestora se scurge in afara, oferind un mediu excelent pentru dezvoltarea altor ciuperci. Pe timp secetos, bobitele se usuca, semintele ies in evidenta, iar ciorchinii distrusi in totalitate, au miros de mucegai. In toamnele ploioase, bobitele atacate de fainare sunt acoperite cu putregai cenusiu, pagubele putand fi foarte mari.

Spre toamna, pe pasla miceliana si pe organele parazitate se constata uneori prezenta fructificatiilor de rezistenta (cleistotecii), care apar ca niste puncte mici, de culoare neagra. Atacurile tarzii de pe bobitele ajunse la maturitate le depreciaza calitativ strugurii, la suprafata acestora formandu-se numeroase pete brune (fig. 15.4).

Transmitere-raspandire Principalele forme de iernare a parazitului sunt miceliu de rezistenta, mai ales din mugurii lastarilor infectati si in al doilea rand cleistoteciile (fructificatiile de rezistenta) din care in primavara ies spori.

Primele infectii se fac cu spori produsi de miceliile ce au rezistat in muguri.

Boala este favorizata de temperaturi mai ridicate, in jur de 20-25^oC, cand perioada de incubatie este de 7-10 zile, situatie des intalnita in verile secetoase. Dupa ce infectiile s-au produs, evolutia bolii este favorizata de temperaturi cuprinse intre 18-25^oC si de o umiditate relativa moderata a aerului (50-80 %), cand atacul pe ciorchini si boabe produce pagube deosebit de mari.

Sporii nu germineaza in picaturile de apa, iar ploile abundente impiedica evolutia bolii cat si efectuarea de noi infectii prin spalarea sporilor.

Soiurile de vita de vie cu coaja boabelor subtire, cu ciorchini cu boabe dese si albe sunt mai sensibile decat cele cu pielita groasa si boabe colorate.

Prevenire si combatere. Pentru a reduce sursa de infectie din plantatie, se recomanda ca lastarii atacati sa fie taiati si distrusi prin ardere. Importanta mai mare o are de asemenea,     aplicarea corecta a lucrarilor de intretinere (taiat, legat, copilit, prasit, combaterea buruienilor) cat si administrarea ingrasamintelor in complex cu evitarea azotului in exces. In podgoriile unde boala este frecventa si pagubitoare, alegerea soiurilor in vederea infiintarii noilor plantatii se face tinand seama si de rezistenta acestora la fainare.

Combaterea chimica se face cu produse ca : Gresfin 0,25-0,5 %; Sulf muiabil-0,4%;Sulf pulbere 11-20 kg/ha (t.p.4 z.); Thiocom 80 PU-    4 kg/ha (0,4 % in 1000 l sol/ha); Fluidosoufre-30 kg/ha (t.p. 4 z.); Kumulus DF -0,3 %; Kumulus G-0,3 %; Microthiol-0,4 %; Microthiol special 0,2-0,3 %; Oxicig 50 PU-6 kg/ha); Polisulfura de Ca L-2 % (t.p. 28 z.); Sulfomat P-20 kg/ha, s.a.