HRISCA

HRISCA

1. Importanta. Biologie. Ecologie

Hrisca (Fagopyrum esculentum Moench., sin. Fagopyrum sagittatum Gilib.) apartine, din punct de vedere botanic, familiei Polygonaceae. Este inclusa in grupa cerealelor (pseudocereala) datorita compozitiei chimice a boabelor si utilizarii acestora in alimentatie si in furajare, similar cu boabele cerealelor.

In mod traditional, boabele de hrisca sunt folosite in alimentatia umana sub forma de grisuri, pesmeti, biscuiti, amestecuri de cereale pentru micul dejun, crupe, clatite sau supe. De asemenea, pot fi folosite, cu bune rezultate, in furajarea animalelor (porci, pasari). Valoarea nutritiva a boabelor de hrisca este ceva mai scazuta decat a cerealelor, din cauza ponderii mai ridicate a invelisurilor fructului. Prin macinarea boabelor rezulta 65 - 72% faina, continand circa 70% glucide, 10% proteine, 1% lipide. Trebuie subliniat ca hrisca este singura cereala care nu este deficitara sub aspectul continutului in lizina (5-7 g/100 g proteina).

Din punct de vedere agronomic, hrisca prezinta interes deoarece este putin pretentioasa fata de tehnologia de cultivare, care este putin costisitoare. Planta acopera foarte repede terenul si inabusa buruienile. Creste foarte repede si poate asigura, in 3 luni, recolte de circa 4 - 6 t masa uscata, care poate fi utilizata ca furaj (nutret verde sau fan) sau ca ingrasamant verde. De asemenea, planta de hrisca contine rutina (pana la 6% din s.u.), un glucosid flavonic folosit in medicina pentru tratarea fragilitatii vaselor capilare sangvine.

Hrisca este originara din regiunile muntoase ale Chinei si Nepalului, unde, de altfel si-a pastrat importanta in alimentatia populatiei locale. S-a extins la inceputul Evului Mediu in Europa, o data cu invaziile turco-mongole, fiind consemnata in documente in sec. XIV - XV in Danemarca, Germania si Franta; ulterior, a fost introdusa de catre europeni in Canada, SUA, Argentina si Brazilia. A atins apogeul in preajma celui de-al doilea razboi mondial (3,5 mii. ha pe glob), apoi s-a restrans treptat in cultura (2 mii. ha in 1965; 1,85 mii. ha in 1968), ajungand, in prezent, la ceva mai mult de l mii. ha suprafata mondiala.

Culturile sunt concentrate indeosebi in Europa (Federatia Rusa). Dintre tarile cultivatoare de hrisca se mai mentioneaza Canada (25 mii ha), Franta (2,5 mii ha), Polonia, SUA. Aria de cultura se extinde pana la 70 latitudine nordica si pana la altitudini de 800 m.

Hrisca este o excelenta planta nectaro-polenifera, furnizand 50 - 150 kg nectar/ha.

Restrangerea in cultura are mai multe cauze: valoarea nutritiva a boabelor sub nivelul altor cereale (cum ar fi graul sau porumbul); productiile foarte fluctuante de la un an la altul; recoltarea dificila datorita maturitatii esalonate a boabelor si culcarii la pamant a plantelor la maturitate, care pot conduce la pierderi mari prin scuturare; valorificarea nesigura pe piata a recoltei. Ca urmare, obiectivele ameliorarii sunt: productivitatea, constanta productiilor, calitatea boabelor etc.

Hrisca a revenit in atentia consumatorilor din Franta datorita calitatilor dietetice ale boabelor. Din acest motiv, in ultimii ani Franta importa cantitati destul de importante de boabe de hrisca din China si Brazilia.

Hrisca este o planta anuala cu tulpina ramificata, de culoare rosietica (fig. 3.77). Frunzele sunt cordiforme, cu varful ascutit. Florile mici, foarte numeroase, sunt de culoare alba-roz si grupate in inflorescente de tip cima. Cresterea plantei este nedeterminata, planta formand noi ramificatii si flori pe o perioada lunga de timp. Fecundarea este dominant alogama, impusa de morfologia florii (lungimea diferita a stilurilor si a staminelor) si de autoincompatibilitatea polinica. inflorirea incepe la 30 - 35 zile de Ia semanat si dureaza circa 4 saptamani. Polenizarea incrucisata este asigurata de catre insecte, indeosebi de albinele melifere. Deschiderea florilor si formarea fructelor sunt esalonate pe o durata mai mare de timp.

Fructul este o achena trimuchiata, cu invelisul de culoare cenusie sau negricioasa. Coacerea esalonata determina pierderi mari de boabe prin scuturare, care pot atinge 10 - 40% din recolta.

Hrisca are un ciclu de vegetatie scurt, de 90 - 120 zile si un necesar termic pe perioada de vegetatie de 1.500 - 1.800C (temperaturi mai mari de 0C). Planta este adaptata la un climat umed si racoros. Semintele germineaza repede, rasarirea avand loc dupa 4-5 zile de la semanat, daca umiditatea este suficienta si temperatura depaseste 10C. Planta este sensibila la temperaturi scazute, astfel ca trebuie semanata primavara mai tarziu. Radacinile se formeaza superficial si sunt putin dezvoltate. Ca urmare, planta este sensibila la seceta prelungita, indeosebi daca insuficienta apei se instaleaza in perioada cresterii vegetative puternice. Dupa incheierea infloritului, vremea uscata si caldura favorizeaza formarea si maturarea boabelor.

Planta este putin pretentioasa fata de sol, valorificand solurile mai sarace, acide, precum si solurile nisipoase. Solurile bogate sau cele bine fertilizate an de an nu sunt intotdeauna potrivite, deoarece favorizeaza cresterile vegetative in dauna productiei de boabe, determina caderea plantelor si intarzierea vegetatiei. Solurile grele si rau drenate nu sunt suportate de hrisca.

Fig. 3.77. - Hrisca (Fagopyrum esculentum Moench.): a - tulpina cu inflorescente; b -fructe; c -floare cu stil scurt; d - floare cu stil lung

2. Tehnologia de cultivare

Rotatia. Semanatul. Hrisca poate fi semanata dupa orice cultura, neavand cerinte deosebite fata de planta premergatoare. Se seamana primavara mai tarziu, cand temperatura solului a depasit 10C; in tara noastra, de regula, perioada de semanat se situeaza in a doua jumatate a lunii aprilie - inceput de mai. In cultura succesiva se poate amplasa dupa diferite plante furajere sau dupa cereale paioase, semanatul efectuandu-se pana la sfarsitul lunii iulie.

Se seamana in randuri dese (12,5 cm la noi), in teren bine maruntit la suprafata, nivelat, fara resturi vegetale. Plantele cresc repede si acopera terenul, inabusind buruienile. Ca urmare nu sunt necesare, in conditii normale, prea multe lucrari de ingrijire.

Fertilizarea. Dozele de ingrasaminte care se aplica in culturile de hrisca sunt mici, de pana la 40 - 60 kg N/ha, 40 - 50 kg P₂O₅/ha si 60 - 80 kg K₂O/ha. Se recomanda sa se evite folosirea ingrasamintelor continand clorura de potasiu, deoarece hrisca este sensibila la prezenta clorului in sol.

Albina melifera este principalul agent polenizator al florilor de hrisca. Instalarea stupilor in apropierea lanurilor de hrisca determina sporirea considerabila a recoltelor de boabe. Pentru a obtine o polenizare eficienta, norma de polenizare este de 2 - 3 familii de albine puternice pe hectar (dupa I. CARNU, GH. V. ROMAN, ANA-MARIA ROMAN, 1982).

Recoltarea. Realizata, de regula, in luna septembrie, este o operatiune dificila din cauza maturitatii esalonate a boabelor. Se recolteaza cu combina pentru cereale, in momentul in care circa 70% din fructe au ajuns la maturitate, in conditii obisnuite se recolteaza 1.000 - 1.500 kg boabe/ha, dar productiile pot ajunge la 2.500 - 3.000 kg boabe/ha. Imediat dupa recoltare este necesara conditionarea recoltei, prin eliminarea impuritatilor umede si uscarea boabelor pana la 12 - 14 % umiditate.