SCURT ISTORIC AL APICULTURII

SCURT ISTORIC AL APICULTURII

1. APARITIA ALBINELOR PE PLANETA

Momentul aparitiei albinelor pe planeta este considerat acela in care au apǎrut pe pǎmant si plantele faneograme plante cu flori), care prin nectarul si polenul lor ofereau hrana necesarǎ acestora.

Polenul acestor plante, in urma miscǎrilor tehtonice, a rǎmas impregnat in diferite roci, formand astfel polenul fosil, religva a vegetatiilor care s-au succedat in framantata istorie a erelor geologice. Descoperirile facute in urma cercetarilor palinologice au pus in evidenta incluziuni microscopice de polen fosil in diferite roci.

Palinologia formeaza acea parte a stiintei care se ocupa cu studiul urmelor de polen fosil, in scopul stabilirii speciilor de plante fanerogame care au existat si datorita carora albinele au putut sa-si procure hrana.

Se considera, in mod logic, ca albinele au apǎrut si au evoluat intr-o perfecta interdependenta cu plantele. Ramasitele cu fanerogame intalnim pe la sfarsitul perioadei secundare si tot in aceastǎ perioada gasim si resturi de insecte himenoptere fosile pastrate in masa rocilor sedimentare, stratificate in scoarta pǎmantului. Cercetarile paleontologice ne confirma faptul ca albinele au apǎrut pe pǎmant cu mult timp inainte de aparitia omului.

Primele insecte fara aripi au apǎrut in devonian, odata cu cucerirea uscatului de catre plantele vasculare. Stramosii albinei semanau cu viespile si au trecut de la hrana vegetala grosiera (frunze) la cea concentrata (polen si nectar). Cea mai veche albina fosila din specia Apis aquitaniensis de Rilly a fost gasita in Franta la Aix en Provence si dateaza din oligocen. Zeuner si Manning (1976) au prezentat provenind din perioade geologice diferite si descoperite in zone geografice distantate.

In sprijinul afirmatiilor lor, autorii au prezentat clasificarea albinelor merifere fosile, redata in tabelul 1.

Clasificarea albinelor melifere fosile

Tabel 1.

In urma studiilor efectuate a fost descoperit un fragment provenit dintr-o roca fosila considerata ca originara din eocenul superior, prima parte a perioadei, tertiare, in care au fost identificate sase albine si un fluture de gaselnita (un parazit al cerii), fixat in rasina unui conifer (Ambra) din regiunea baltica. Aceasta dovedeste ca inca de pe atunci albinele isi cladeau faguri din ceara, avand si parazitul respectiv. De asemenea, se mentioneaza si descoperirea in Malaezia a unui fagure fosilizat, socotit a fi opera albinei melifere si care provine de la sfarsitul tertiarului si inceputul cuaternarului. Istoricul Grigore Tocilescu mentioneaza ca in tara noastra, in comuna Siliste, s-au gasit faguri preistorici fosilizati.

Dupa resturile organice pietrificate, paleontologii apreciaza ca plantele producatoare de nectar si polen, precum si insectele culegatoare au apǎrut inca din perioada jurasic-cretacic, in urma cu 150-100 milioane de ani.

Albinele sociale ce strang rezerve de miere au apǎrut in miocen, acum 20-10 milioane de ani, iar omul a apǎrut in preistocen, cu unul sau cateva milioane de ani in urma (date mentionate de Eva Crane in lucrarea "Mierea", editura Apimondia 1979)

Este suficient sa amintim ca in epocǎ aparitiei omului, albinele isi aveau deja o organizare bine stabilita. Procesul evolutiei a desavarsit la albina melifera o serie de caractere morfologice si biologice, care o fac cea mai adaptata insecta pentru polenizare, albinele avand nevoie de flori ca sa traiasca, iar florile de albine ca sa rodeascǎ . Dacǎ aceasta reprezintǎ preistoria, atunci istoria apiculturii incepe cu aparitia primelor dovezi ale omului pe pǎmant .

2 ISTORICUL APICULTURII

Asa cum s-a intamplat pretutindeni, primele triburi primitive ce reprezentau si primele forme de organizare a societǎtii umane s-au grupat in apropierea cursurilor de ape si al padurilor,unde-si putea procura hranǎ prin vanat si pescuit.

In cǎutarea hranei, ei au descoperit in scorburile arborilor dulceatǎ si aroma fagurilor cu miere pe care la inceput, ii culegeau cu riscuri mari din cauza intepǎturilor , folosind apa pentru apǎrare. Dupǎ descoperirea focului, fumul s-a dovedit un protector mai bun contra agresivitǎtii albinelor. Asa a inceput vanǎtoarea cuiburilor de albine, indeletnicire care a durat si milenii si care se practicǎ si azi in unele zone din Africa si Asia.

Cu timpul, omul a observat felul lor de viatǎ si si-a apropiat albinele de casa. Pentru aceasta a tǎiat scorbura cu albine din pǎdure si a mutat-o langa casa sa. Mai tarziu a impletit din nuiele cosnite in formǎ de clopot, a confectionat tuburi din piatrǎ sau din alte materiale, pe care le-a lipit pe dinafara cu argilǎ muiatǎ creand primii stupi primitivi. Asa s-a format primele prisǎci, unde oamenii au inceput sa creascǎ si sa inmulteascǎ albinele fǎcand ceea ce numim noi , apicultura. Aceastǎ indeletnicire incepe si se dezvoltǎ odata cu sedentarismul determinat de aparitia agriculturii, dar culegerea de miere din scorburile pǎdurilor a continuat si dupǎ constituirea stupinelor. In felul acesta fagurele cu miere, pastura si larve a intrat in alimentatia curentǎ a oamenilor satisfǎcand cerintele organismului de hranǎ cu gust dulce.

De asemenea, ceara albinelor a fost si ea apreciatǎ si folositǎ din timpuri strǎvechi la impermeabilizarea imbrǎcǎmintii si a diferitelor obiecte de uz casnic, iar mai tarziu la confectionarea tablelor cerate intrebuintate pentru scriere. In mod deosebit ceara a fost apreciatǎ in iluminatul caselor, indeosebi pentru faptul ca dǎdea mai multa luminǎ si nu produce fumul caracteristic altor grǎsimi animale. Ceara de albine a cǎpǎtat o larga utilizare in medicina populara, fiind folositǎ la tǎmǎduirea mai multor boli.

3. IMPORTANTA ECONOMICA, ECOLOGICA SI

SOCIALA A APICULTURII

Importanta economicǎ

Manifestarea accentuatǎ a instinctului de acumulare a hranei la albine face ca familiile sǎ-si adune, prelucreze si depoziteze, in sezonul activ, rezerve de hranǎ ( miere si polen ) in cantitǎti care depǎsesc necesarul de consum in sezonul rece.

Mierea si polenul excedentare sunt recoltate si utilizate de crescatorii de albine in limite rationale,astfel ca in familii se lasǎ suficiente cantitǎti de hranǎ pentru buna traversare a iernii. Legat de rolul economic al apiculturii trebuie pornit de la adevarul ca nectarul si polenul acumulat in florile plantelor constituie o resursa naturala, care fara prezenta albinei s-ar irosi, neexistand pana in prezent o metoda eficienta de prelucrare.Tot astfel nici exudatele dulci ale unor afide si cele care apar ca unele specii vegetale nu ar putea fi valorificate in absenta albinelor.

Productia totala de miere obtinuta in 1996 in tarile CEFTA (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Slovenia) a fost la 40,5 mii tone, Romania este o tara cu o productie multianuala medie de 10-15 mii tone, ce o situeaza pe unul din primele locuri in Europa.

Mai importanta insǎ decat productia directa de miere, ceara si alte produse este cresterea recoltelor agropomicole,ca urmare a polenizarii culturilor,crestere care este insotita de importante sporuri calitative de seminte,legume si fructe.

S-a dovedit ca prin polenizarea cu albine sporurile cantitative de recolta ( produse agroalimentare) depǎsesc valoric de circa 30 ori valoarea produselor directe (mierea si ceara) . In conditiile intensificarii agriculturii prin mecanizare si chimizare, entomofarea spontan-polenizatoare dispar treptat, astfel ca albinele dobandesc rolul de unic agent polenizator pentru numeroase culturi ( arbori si arbusti,fructiferi,leguminoase furajere plante tehnice si oleaginoase,seminceri legumicoli,etc). De aceea interesele agricultorilor,pomicultorilor,legumicultorilor converg cu cele ale apicultorilor si cooperarea lor trebuie sa se desfasoare in conformitate cu afirmatia conform careia `` albina este aliatul cel mai loial si statornic al agriculturii `` . Estimari economice evidentiaza ca in conditiile tarii noastre expresia valorica a sporurilor de seminte,legume si fructe obtinute ca urmare a polenizarii cu albine se situeaza anual la nivelul a sute de milioane de lei.

Importanta socialǎ

Datorita particularitǎtilor pe care le prezinta , cresterea albinelor are un rol social , fiind o indeletnicire care pe langǎ realizarea unor venituri materiale, asigura posibilitatea ca cei care indragesc albinele sa petreaca timpul liber in natura, intr- un mod placut si reconfortant, conditii pe care alte foarte putine preocupari le poate oferi. Dacǎ privim din punct de vedere material si mai indeaproape lucrurile, rezulta ca apicultura este o meserie exacta si pentru exercitarea careia cei care o practicǎ trebuie sa aiba calitati fizice si morale deosebite, precum si o pregatire profesionala corespunzǎtoare.

Acei care practicǎ apicultura in tara noastra, si sunt peste o sutǎ de mii de persoane, apartin tuturor categoriilor sociale, constituind o masa de oameni extrem de eterogens, care detin un numar foarte diferit de familii de albine. Astfel cei care poseda un numar mic de familii de albine, si acestia sunt foarte numerosi indragesc albinele si asteapta de la apicultura o placuta preocupare a timpului liber si uneori bucuria obtinerii unui fagure de miere. Pentru ei apicultura nu constituie numai o meserie chiar dacǎ multumita cunostintelor teoretice pe care le poseda sunt buni practicieni.

Detinatorii, unui numar mare de familii de albine practicǎ apicultura ca semi-profesionisti pentru ca sǎ-si realizeze, de pe urma acestei indeletniciri, completarea mijloacelor de existenta. In aceste conditii cunostintele de teorie si practicǎ apicola le sunt necesare in vederea realizarii unui cadru tehnic corezpunzator nevoilor pe care le reclama activitatea respectiva.

Pentru cei care isi propun sa traiasca insa din veniturile pe care le obtin din practicarea cresterii albinelor, sau care incearca sa-si creeze o parte importanta din mijloacele de existenta din apicultura si intretin un numar mare de familii de albine, aceastǎ indeletnicire devine realmente o profesie agricola, cu toate avantajele, obligatiile, riscurile si neajunsurile pe care le comporta.

Intr-o privire globala integratoare nu trebuie neglijat nici rolul social important privind ocuparea fortei de munca pe care o asigura producerea stupilor, uneltelor, utilajelor, fagurilor artificiali, medicamentelor de uz apicol si altor bunuri necesare practicarii apiculturii. Un rol social de mare importanta este si ocuparea fortei de munca care conditioneaza si prelucreazǎ produsele apicole, asigurand pe baza acestor produse, fabricarea unor preparate destinate consumului larg ca si reteaua comerciala prin care aceste preparate se desfac la populatie. De asemenea, nu trebuie uitat nici rolul social care deriva din valoarea alimentara, bioenergizanta si medicala a mierii si celorlalte produse ale stupului utilizate in apiterapie, precum si rolul benefic al acestora pentru copii, sportivi, bolnavii si batranii carora le sunt cu precadere destinate.

Amintesc ca marele savant, fizicianul Albert Einstein, apreciind la adevǎrata dimensiune importanta albinelor, afirma ca : `` dacǎ ar dispare albinele de pe suprafata globului, omul ar mai avea doar patru ani de viata. Cu cat exista mai multa polenizare, cu atat iarba este mai multa, sunt mai multe animale, mai multi oameni `` .

Importanta ecologica

In afara profitului direct, beneficiile unei astfel de activitati apicole sunt un impact deosebit asupra mediului si asupra sanatati populatiei,astfel:albina. Apis mellifica este barometru al gradului de poluare a mediului, cat si un bun pentru economia agrara prin polenizarea culturilor entomofile. Se stie ca datorita chimizarii intense a agriculturii in anii anteriori a adus la disparitia si reducerea drastica a insectelor polenizatoare salbatice, astfel incat salvarea multor specii de plante depinde de albina de crescatorie. Mai mult, datorita aplicarii unor tratamente specifice familiilor de albine, tratamente care exclud antibioticele, conform Directivei Consilului Europei nr 96/23/E.C din 29 aprilie 1926, directiva la care a aderat si Romania, produsele rezultate sunt biologice, cu efect benefic asupra populatiei.

Asigurarea unui mediu inconjurator sanatos impune obligatia de a conserva resursele naturale tinand seama de raportul ce exista intre conservarea nealterata a acestor resurse si insasi existenta oamenilor. Albinele pot fi considerate resurse biologice de importanta vitala. Prin polenizarea plantelor spontane si cultivate, proces in urma careia se produc fecundarea si ca atare formarea semintelor , legumelor si fructelor, albinele au un rol esential in perpetuarea vegetatiei terrei.

Din surse anorganice si energie solara in plante se creeaza prin fotosinteza materie organica, iar aceasta s-a format si se formeaza stratul de sol fertil si se produce hranǎ pentru insecte, mamifere si alte vietuitoare.

Aceste relatii ecologice-trofice sunt esentiale pentru existenta noastra si pentru mediul inconjurator. Dacǎ vrem sa pastram in continuare nealterate aceste relatii in inlantuirea si dependenta lor logica si necesara, trebuie sa mentinem apicultura ca ramura importanta a activitatii umane. Mai mult, cu inteligenta, cu prevedere si perspectiva trebuie sa creeam toate conditiile pentru apicultura in vederea conservarii si dezvoltarii nerestrictive a potentialului national apicol.

Organisme speciale ale ONU au asezat albinele pe locul al - IV - lea intr- o clasificare a senzorilor poluarii mediului. Desfasurandu-si activitatea pe o raza de zbor de cca. 3 km ( albina acopera suprafata de circa 2500 ha ) la diferite inaltimi fata de sol si ca urmare a interceptarii elementelor poluante , mai ales a celor din aer, din apa si din plante ( noxe industriale , noxe rutiere , pesticide , particule radioactive ) care influenteaza negativitatea si activitatea acestora prin intoxicare manifestata evident intr-un mediu nociv, albinele devin senzori ai poluarii mediului.

Cresterile economice, sporurile demografice trebuie obligatoriu insotite de cresteri tehnologice si de dezvoltari industriale accelerate. Graba si necorelarea sau determinat accentuarea poluarii mediului, astfel ca unele procese de degradare a naturii au inceput sa aiba un caracter ireversibil. Dacǎ acceptam ca albinele constituie un element important de echilibru ecologic, atunci ocrotirea, protejarea si cresterea lor conform unor tehnologii moderne si eficiente constituie un postulat ce nu mai trebuie demonstrat.