MODELE DE ORGANIZARE A PIETEI AGRICOLE IN ROMANIA

MODELE DE ORGANIZARE A PIETEI AGRICOLE IN ROMANIA

In momentul de fata, in lume, exista o mare diversitate de modele nationale si zonale de organizare a pietelor agricole, cum sunt cele practicate de Piata Comuna, tarile OCDE, Asociatia Liberului Schimb, Piata Comuna a Americii Centrale, Uniunile Vamale etc., care au trasaturi comune, dar si identitati nationale si zonale.

Intr-o serie de tari europene, dar si in cadrul U.E., functioneaza organisme de reglare, organizate ca societati civile profesionale cu caracter comercial, insarcinate sa intervina asupra pietelor pentru a echilibra oferta si cererea. Aceste organisme cumpara, vand si stocheaza produse agricole in vederea regularizarii cursurilor pietelor agricole¹.

Trecerea la economia de piata a prins nepregatiti pe agentii economici ce actioneaza pe piata agricola din Romania, acestia adaptandu-se cu greu la noile cerinte ale pietei, liberalizate inca din anul 1990. In aceste conditii, desi Romana are traditie in legumicultura si pomicultura si este beneficiara de conditii pretabile pentru astfel de activitati, nu reuseste sa-si satisfaca din productia proprie, nevoile de consum. La acest fenomen participa in primul rand caracterul dezorganizat al comertului cu produse horticole, care nu este capabil sa puna in valoare conditiile agropedoclimatice favorabile de care dispune Romania.

Organizarea pietei agricole ar trebui sa fie o preocupare atat pentru producatori si comercianti, cat si pentru societate (in general), primii fiind interesati in valorificarea intregii productii cu maximum de profit, iar la nivel macro urmarindu-se satisfacerea, in conditiile optime, a nevoilor de consum ale populatiei autohtone si crearea disponibilitatilor pentru export care sa aduca venit national si sa echilibreze balanta comerciala a importului si exportului (intr-o prima etapa).

Organizarea pietei trebuie sa aiba in centrul atentiei organizarea ofertei (a productiei) horticole astfel incat sa poata fi adusa pe piata o oferta omogena (calitativ) si suficient de mare (cantitativ). Acest obiectiv poate fi realizat prin stimuarea infiintarii unor exploatatii horticole viabile (organizatii de producatori) care sa practice tehnologii moderne capabile sa contribuie la apropierea productiilor medii la ha, de cele realizate pe plan mondial (in prezent productiile medii la ha la legume si fructe ale Romaniei sunt cu mult sub cele inregistrate pe plan mondial).

Organizarea productiei trebuie insotita de organizarea distributiei, adica atat de colectarea produselor cat si de transportul, depozitarea, stocarea si vanzarea lor catre consumatorii finali (din tara sau din strainatate) sau catre consumatorii intermediari (unitatile de prelucrare). Organizarea distributiei are un inceput firav prin infintarea Pietei de Gros de legume, fructe si alte produse perisabile din Bucuresti si trebuie sa continuie prin infiintarea de noi astfel de piete (la Arad, Buzau, Constanta, etc.) si prin infiintarea cooperativelor de valorificare a produselor horticole.

Organizarea pietei agricole la nivel macro poate avea drept model de organizare a pietei horticole din Spania, model ce poate fi adaptat actualelor conditii de productie si comercializare de la noi din tara. Acest model devine nu numai posibil dar si necesar daca luam in calcul obiectiul strategic al agriculturii (si deci si al horticulturii romanesti) de integrare in U.E..

In concluzie, se poate spune ca, desi exista tendinta de a se confunda economia de piata cu lipsa de interventie a statului in crearea cadrului economico-legislativ de functionare a pietei, productia si comercializarea produselor agricole nu trebuie lasate la voia intamplarii, ci prin mecanisme de sustinere si reglare a ofertei si distributiei se poate ajunge la echilibrarea ofertei cu cererea interna (in prima etapa) si la crearea de diponibilitati pentru export (in a doua etapa).

Organizarea comercializarii produselor horticole prin infiintarea cooperativelor de productie si de valorificare.

Cooperativa de valorificare a produselor horticole reprezinta acea organizatie economica in care fermierii sau horticultorii colaboreaza permanent pentru a-si rezolva impreuna o anume parte din activitatea economica (valorificarea productiei), participa la pofit si risca in comun pentru a face activitatea economica respeciva, cat mai profitabila posibil, in timp ce alte functii ale producatorilor horticoli (aprovizinarea cu resurse materiale, productia propriu-zisa etc.) sunt rezolvate de ei insisi sau de alte organisme specializate.

Necestatea infiintarii unei cooperative de valorificare este data de urmatoarele fenomene economice:

q       Structura pietei. Cand oferta de legume si fructe este mai mare decat cererea, structura pietei este astfel organizata incat, prin puterea de cuparare a consumatorilor transmite un impuls suplimentar catre horticultori pentru a produce si valorifica in comun.

q       Caracterul perisabil al majoritatii produselor horticole determina unirea efortuilor producatorilor pentru valorificarea, in conditii de maxima eficienta a acestora. In cadrul cooperativelor de valorificare, procesul de productie este lasat in grija horticultorilor (individuali sau asociati), scopul acestia fiind de a obtine o valoare maxima pentru produsele membrilor sau sa cumpere cele necesare productiei cat mai ieftin posibil. O cooperativa de valorificare trebuie inteleasa ca o prelungire a fermei, iar pretul platit catre membrii cooperatori pentru produsele lor, este ceea ce ramane din procesul de valorificare a produselor (scazand cheltuielile de desfacere).

q       Nevoia de venituri ridicate, capable sa determine o putere de cumparare mai mare pentru horticultorii individuali; venituri care sunt obtinute aproae in exclusivitate din gradinarit.

q       Dezvoltarea cooperativelor de valorificare este strans legata de schimbarile fundamentale in mdelul productiei horticole, adica orientarea gradinaritului de la autoconsum catre piata, ceea ce impune infiintarea de cooperative de valorificare, ca instrumente de comercializare.

q       Concurenta puternica existenta pe piata intre producatorii idividuali autohtoni mici si mijlocii fata de marii producatori, cat si intre producatorii autohtoni si cei straini (mai ales cei din Turcia), impune organizarea gradinarilor in cooperative (de productie, aprovizinare si valorificare).

q       In marea lor parte, pietele nu sunt transparente pentru horticultori, iar pentru a cunoaste si anticipa fenomenele ce au loc pe piata (evolutia factorilor de influenta ai pietei) este nevoie de unirea eforturilor producatorilor individuali,eforturi ce vor fi rasplatite prin preturile ce le vor obtine de pe pietele cele mai avantajoase etc..

Rolul si importanta cooperativelor horticole in cadrul procesului de ajustare structurala a productiei si comecializarii consta in : mentinerea unor productii horticole viabile si sanatoase, reglarea pietelor, stabilizarea zonelor rurale (horticole), dezvoltarea agriculturii si a sectorului de prelucrare, astfel incat aceste sectoare sa devina competitive pe piata internationala.

Dintre factorii care cer cooperarea producatorilor horticoli in domeniul productiei si comercializarii pot fi amintiti:

posibilitatile individuale scazute de capitalizare a gospodariilor familiale proprii, care nu permit acestora sa-si asigure toate mijloacele necesare desfasurarii activitatilor proprii;

dificultati in cooperarea cu unitatile prestatoare de servicii;

inexistenta unor structuri de marketing in mediul rural;

accesul limitat al horticultorilor la tehnologiile perfectionate (moderne), care necesita fonduri financiare foarte mari si care nu pot fi procurate decat daca sunt unite eforturile mai multor producatori individuali;

sustinerea din partea statului este mai usor de realizat in cazul producatorilor asociati, comparativ cu cei individuali;

exploatarea mai buna a pamantului necesita crearea unor exploatatii viabile din punct de vedere economic, exploatatii ce se pot realiza numai prin cooperarea producatorilor individuali.

Pentru Romania exista insa "bariere psihologice" in infaptuirea cooperarii, mai ales in domeniul productiei, bariere dintre care pot fi amintite:³

Ø     experienta celor ce au trait cooperativizarea agriculturii, modul in care a fost infaptuita si functionarea efectiva a cooperativelor, au ca efect o anumita retinere din partea producatorilor horticoli;

Ø     in cadrul miscarii cooperatiste sunt cuprinsi proprietari care au trasaturi proprii de comportament, cu un anumit nivel de pregatire scolara si intelegere, ceea ce ingreuneaza procesul de unificare a eforturilor in vederea atingerii scopului propus;

Ø     exisenta unor stari conflictuale si a unor ambitii nejustificate fac ca sa fie cu greu recunoscuta, de catre toti producatorii, persoana care sa devina conducatorul cooperativei (managerul ei), etc..

Cu toate aceste neajunsuri, cooperarea in domeniile aprovizionarii cu resurse, depozitarii produseor horticole, preluarii si prelucrarii, comercializarii, creditarii si asigurarii contra riscurilor reprezinta modalitati de organizare care prmit integrarea agriculturii in exigentele pietei concurentiale si pot face horticultura romaneasca competitiva pe plan european.