Metode de calcul a indicatorilor economici utili in managementul exploatatiilor agricole

Orientarea activitatii de productiei din cadrul exploatatiilor agricole in directia reducerii efortului facut pentru cresterea nivelului productiei medii la hectar, in conditiile reducerii cheltuielilor materiale si a consumului de energie, astfel incat efectul economic produs sa fie cat mai mare, reprezinta una din directiile prioritare de organizare si management a productiei agricole.

Eficientizarea economica a activitatii exploatatiilor agricole constituie un procedeu complex deoarece prin aceasta trebuie sa rezulte tehnologia optima cu ajutorul careia se obtine cea mai mare productie valorificand la maximum conditiile pedoclimatice si factorii de productie alocati.

Indicatorii analitici si sintetici de evaluare a productiei si a cheltuielilor se compara cu valorile potentiale si trebuie sa evidentieze, in final, eficienta economica prin raportul dintre efortul facut cu alocarea factorilor si efectul economic realizat. Acesti indicatori pot evidentia cauzele nerealizarii sau depasirii productiei, ca si cele ale depasirii sau reducerii cheltuielilor de productie in vederea fundamentarii deciziilor pentru obtinerea eficientei economice.

Sistemul de indicatori practicati in exploatatiile agricole si care ajuta in analiza economica a tehnologiilor de productie trebuie sa asigure caracterizarea rezultatelor din activitatea de productie in conditiile aplicarii unei anumite tehnologii, sa masoare volumul factorilor de productie alocati, evidentiind mijloacele materiale si financiare folosite si modul de utilizare in productie. Indicatorii economici folositi trebuie sa evidentieze aportul introducerii elementelor de progres tehnic in cresterea productiei si a eficientei economice, respectiv aprecierea raportului dintre efortul facut si efectul obtinut. Indicatorii care sunt luati in calcul pentru caracterizarea eficientei economice a tehnologiilor de productie noi sau perfectionate trebuie sa oglindeasca rezultatele obtinute fata de o tehnologie de baza sau initiala.   

Dintre principalii indicatori de analiza economica a tehnologiilor de productie mentionam:

productia totala (productia totala lei/hectar; productia totala lei/un lucrator si lei/an; productia totala la 1000 lei cheltuieli fixe; productia totala la 1000 lei cheltuieli de productie; productia totala la 1000 lei cheltuieli materiale; ponderea valorii productiei marfa in productia totala);

cheltuieli materiale (cheltuieli materiale la 1000 lei productie totala; cheltuieli materiale la 1000 lei productie principala; cheltuieli materiale la 1000 lei productie marfa; cheltuieli materiale pe unitatea de produs);

productia principala (productia principala lei/hectar si lei/an; productia principala la 1000 lei cheltuieli fixe; ponderea productiei principala in productia totala);

cheltuieli cu forta de munca (cheltuieli cu forta de munca pe hectar si an; ponderea cheltuielilor cu forta de munca in totalul cheltuielilor de productie);

cheltuieli totale de productie (cheltuieli totale pe hectar si pe an; cheltuieli totale de productie la 1000 lei productie totala; cheltuieli totale de productie la 1000 lei productie marfa);

costul de productie (costul de productie pe unitatea de produs(tona, kg, bucati);

profitul (profitul pe hectar; profitul la 1000 lei cheltuieli de productie; profitul la 1000 lei cheltuieli fixe, rata profitului);

productivitatea muncii (productie totala pe un lucrator sau pe total muncitori; productia totala pe unitatea de timp lucrata; productia principala pe un lucrator; profitul pe unitatea de timp lucrata), etc.

Pe langa aceasta lista lunga de indicatori dorim sa venim in continuare cu niste precizari si detalieri a altor indicatori specifici exploatatiei agricole.

1 Veniturile si cheltuielile exploatatiei agricole

Veniturile exploatatiei agricole

In analiza veniturilor trebuie facuta distinctia intre cele doua categorii economice: veniturile din exploatatie si veniturile din agricultura. Aceasta diferentiere releva faptul ca la nivelul unei exploatatii pot fi desfasurate si activitati neagricole ce pot mari venitul total, avand efecte pozitive asupra viabilitatii exploatatiei. In ceea ce priveste veniturile din agricultura trebuie mentionat faptul ca marimea acestora depinde de: productia obtinuta, nivelul preturilor practicate, cheltuielile cu factorii de productie, dobanzile la eventualele credite contractate, politicile de sprijinirea agriculturii de catre stat, precum si o serie de alti factori economici, naturali si biologici ce influenteaza productivitatea muncii si implicit veniturile agricole.

Venitul total este suma incasarilor din vanzarea produselor obtinute in sectoarele vegetal si zootehnic.

Venitul brut - se calculeaza ca diferenta intre venituri totale si cheltuieli totale.

Venitul din munca rezulta din insumarea profitului net cu salariul fictiv, obtinandu-se in acest fel totalul de care dispune in mod real exploatatia pentru remunerarea muncii. Este un element important pentru aprecierea rentabilitatii exploatatiei pe ansamblu.

Venituri din utilizarea capitalului, oarecum similar venitului din munca, se compune din profitul net si dobanda fictiva. Amandoua elementele constitutive sunt efectul utilizarii capitalului propriu investi in exploatatia agricola.

Valoarea productiei principale (VPP) se obtine prin inmultirea pretului de vanzare, la nivel de exploatatie, cu productia obtinuta.

Valoarea productiei secundare (VPS) se obtine prin inmultirea productiei secundare obtinute cu pretul de vanzare, la nivel de ferma.

Subventiile specifice (SS) sunt acordate atat producatorilor agricoli, cat si la nivel de ferma in baza respectarii anumitor criterii.

Profit total - se calculeaza la nivelul fermei. Daca veniturile totale ale fermei sunt mai mari decat cheltuielile totale, atunci ferma este profitabila. Profitul brut se calculeaza prin diferenta dintre veniturile totale (VT) si cheltuielile totale. Daca se cunoaste care este marja bruta la nivel de activitate de productie (MB)i, profitul poate fi calculat la nivel de ferma ca diferenta intre suma marjei brute ale tuturor activitatilor si cheltuielile fixe ale fermei (Profitul brut = VT - ChDP - ChF).

Profitul net al exploatatiei este dat de diferenta dintre profitul agricol si cheltuielile structurale fictive sau, altfel spus, reprezinta ceea ce ramane dupa plata tuturor cheltuielilor. Constituie indicatorul standard de apreciere a eficientei economice permitand o comparatie intre exploatatii diferite precum si o apreciere a performantelor economice ale unei exploatatii agricole fata de nivelul mediu pe ramura.

Rata profit % - se calculeaza ca raport intre profit si cheltuieli totale.

Produsul brut (PB) reprezinta suma valorii productiei principale (VPP) si a productiei secundare (VPS), la ere se adauga subventiile specifice (SS) aferente culturii.

PB = VPP + VPS + SS

Marja bruta

O analiza a veniturilor din activitatile agricole necesita luarea in considerare a anumitor indicatori precum produs brut, marja bruta si marja neta.

Marja bruta (MB) reprezinta diferenta intre produsul brut (PB) al culturii si cheltuielile directe proportionale (ChDP). Marja bruta se calculeaza la unitatea de activitate: suprafata (1 ha) sau cap de animal.

MB = PB - ChDP

Cheltuielile directe proportionale (ChDP) sunt cheltuieli care variaza direct cu schimbarile in dimensiunea productiei agricole (cheltuieli cu ingrasaminte, cu seminte, furaje, etc.). Se mai numesc si cheltuieli variabile. Aceste cheltuieli directe proportionale pot proveni din mijloace de productie achizitionate (pesticide, ingrasaminte) sau din mijloace de productie proprie (unele seminte, unele concentrate pentru animale consumate in ferma). Ele sunt calculate valoric la pretul estimativ de vanzare al fermei.

Cheltuielile directe neproportionale (ChDN) sunt cheltuieli directe care pot fi alocate unei anumite activitati de productie, dar nu variaza cu schimbarile in dimensiunea productiei. Aceste cheltuieli directe neproportionale pot proveni de la achizitia de utilaje speciale (ex: combina de recoltat sfecla de zahar) sau de la muncitori specializati angajati (ex: viticultor).

Alaturi de cheltuielile directe, la nivelul fermei, mai exista si cheltuielile generale, care la randul lor pot fi proportionale (ChGP) si neproportionale (ChGN).

Cheltuielile proportionale (ChGP) la nivelul fermei sunt reprezentate de cheltuielile cu apa, energia electrica.

Cheltuielile generale neproportionale (GhGN) sunt atunci cand raman - aceleasi, indiferent daca are loc sau nu o activitate de productie (ex: cheltuieli cu lucratorii angajati permanent, cheltuieli cu masini, utilaje, cladiri).

Cheltuielile generale, impreuna cu cheltuielile directe reprezinta cheltuielile totale la nivelul    fermei, iar cheltuielile generale (proportionale si neproportionale), impreuna cu cheltuielile directe neproportionale sunt numite uneori si cheltuieli fixe (ChF).

ChF = ChGN + ChGP + ChDN

Cu alte cuvinte, marja bruta este folosita pentru acoperirea, in primul rand a costurilor fixe ale fermei. Pentru a avea profit pe ferma trebuie ca suma marje brute pe activitati sa fie mai mare decat cheltuielile fixe.

Marja neta

Marja neta se obtine prin diminuarea din marja bruta a cheltuielilor structurale (cheltuieli date de organizarea si structura exploatatiei). Reprezinta profitul net obtinut la nivelul fiecarei activitati prin a caror insumare rezulta profitul la nivel de exploatatie.

Marja bruta standard

Marja bruta standard raportata la unitatea de suprafata reprezinta realizarile brute in expresie baneasca minus costurile variabile aferente. in cadrul studiului realizarile brute si costurile variabile s-au determinat pe baza datelor proiectate, referitoare la preturi, venituri si volume de productie, cat si pe baza datelor referitoare la nivelele medii ale veniturilor si costurilor.

La nivelul Uniunii Europene elementele de cheltuieli directe proportionale, respectiv variabile, au fost nominalizate, pentru fiecare cultura si activitate de productie in parte, prin reglementari care stabilesc continutul lor si modul concret de calculare.

In acest fel, marja bruta standard da posibilitatea compararii eficientei economice a diferitelor activitati intre ferme de productie, intre regiuni geografice, ajuta la stabilirea orientarii tehnico-economice (OTE) a fermelor de productie, la incadrarea fermei intr-o clasa de marime tehnico-economica, in functie de MB St la nivelul fermei, la stabilirea masurilor compensatorii nationale si comunitare pentru fiecare activitate.

Marja bruta standard a unei anumite activitati ( vita de vie), reprezinta diferenta dintre produsul activitatii (valoarea productiei) si cheltuielile variabile activitatii respective.

Produsul brut al activitatii (valoarea productiei) reprezinta productia rezultata in urma activitatilor dintr-o exploatatie agricola, in cursul unei perioade determinate (de regula 1 an agricol), evaluata la pretul de piata.

Cheltuielile de productie (exploatare) comensureaza totalitatea input-urilor si serviciilor consumate in procesul de productie agricola, distingandu-se doua categorii: cheltuieli variabile (operationale) si cheltuieli fixe (de structura).

Cheltuielile variabile standardizate sunt cheltuielile directe aferente activitatii de productie. Ele depind de natura activitatii (culturii) si sunt proportionale fie cu volumul respectivei culturi (seminte, ingrasaminte), fie cu volumul productiei (ambalaje etc.). La nivelul unei exploatatii agricole specializate in productia vegetala, cheltuielile variabile cuprind:

seminte si material de plantat;

ingrasaminte chimice si naturale;

produse fitosanitare;

combustibili pentru uscare, incalzire etc.;

forta de munca temporara (salarii + cheltuieli salariale);

cheltuieli cu apa de irigatie;

asigurarea culturilor;

costuri de comercializare: ambalaje, sortare, curatare

Cheltuielile fixe sunt cheltuielile legate de structura exploatatiei, fiind independente de natura, volumul si intensitatea activitatilor (culturilor) din cadrul exploatatiilor pe parcursul unui an agricol. Ele trebuie suportate chiar si atunci cand pamantul nu este cultivat si vizand in principal:

arenda;

cheltuielile cu forta de munca permanenta (salarii + cheltuieli salariale);

intretinerea echipamentelor si cladirilor;

carburanti si lubrifianti;

reparatii la cladiri si echipamente;

dobanzi la credite de productie;

amortizarea utilajelor, cladirilor, amenajarilor financiare;

impozitul funciar;

cheltuieli de gestiune etc.

Metodologia aprobata de UE privind marimea exploatatiei se exprima in unitati de masura a dimensiunii economice europene (UDE). in prezent, o unitate de masura a dimensiunii economice europene exprima o marja bruta standard egala cu 1200 EUR.

In functie de numarul de UDE, exploatatiile agricole pot fi clasificate in tipuri si clase de exploatatii agricole:

Cheltuielile exploatatiei agricole

Cheltuielile reprezinta consumurile de munca vie si materializata in orice fel de activitate. In agricultura cheltuielile ocazionate pentru realizarea unui produs agricol vegetal sau animal, se raporteaza la unitatea de suprafata (ha) in productia vegetala si pe cap de animal sau produs in productia animala.

Cheltuielile de productie reprezinta totalul cheltuielilor cu munca vie si materializata pentru realizarea productiei agricole vegetale si animale. In conditiile productiei de marfuri, cheltuielile de productie apar sub forma valorica. Cheltuielile de productie cuprind valoarea mijloacelor de productie consumata salariile si alte cheltuieli necesare pentru realizarea unui produs agricol si se includ in cost potrivit normelor de consumuri specifice. Cheltuielile de productie se calculeaza dupa mai multe criterii, in principal dupa natura mijloacelor cheltuite.

Cheltuielile materiale includ consumurile de materii si materiale, reprezentand munca trecuta, care se imparte in doua categorii distincte: cheltuieli cu obiectele muncii si cheltuieli cu mijloacele de munca. Cheltuielile materiale cuprind de asemenea cheltuielile pentru: samanta si material pentru plantat, ingrasaminte chimice si organice, amendamente, pesticide, lucrari mecanice, ingrasarea culturilor, material biologic, furaje, produse fito-farmaceutice, medicamente, energie electrica si energie conventionala, transporturi auto si hipo, aprovizionarea, amortizarea mijloacelor fixe, reparatii curente la tractoare, masini si alte obiecte de inventar. Cheltuielile materiale sunt considerate cheltuieli de productie numai in masura in care se consuma efectiv in procesul de productie.

Cheltuielile cu forta de munca (munca vie) includ salariile si sporurile aferente, CAS si ajutorul de somaj ce se consuma in procesul de productie pentru realizarea unui produs agricol.

Cheltuielile directe sunt cheltuieli care se pot determina direct - cum sunt cheltuielile materiale si cu forta de munca - si care se includ nemijlocit in costul de productie, servicii sau orice alt obiect de calculatie.

Cheltuielile indirecte sunt cheltuieli care privesc mai multe obiecte de calculatie (culturi, categorii de animale, produse, servicii, etc.)sau care se efectueaza in interesul general al conducerii si administrarii exploatatiei agricole, adica acelea care nu pot fi incluse nemijlocit pe obiectele de calculatie la care se refera. Cheltuielile din aceasta categorie se colecteaza in conturi speciale, de unde apoi se repartizeaza pe obiecte de calculatie dupa anumite criterii, procedee sau chei de repartizare. Cheltuielile indirecte se clasifica in cheltuieli comune si generale. Tot in cheltuieli indirecte sunt incluse dobanzile la credite, impozite si taxe locale, precum si asigurarea productiei agricole.

Cheltuielile comune sunt parte a cheltuielilor indirecte de productie care se refera la cheltuieli de deservire si de conducere a procesului de productie a unui sector al productiei agricole (vegetal: cereale si plante tehnice, legumicultura, pomicultura, viticultura, cresterea animalelor si sectii anexe). Structura cheltuielilor comune cuprinde: salarii de baza si suplimentare de interes comun, transport de interes comun, iluminat de interes comun, amortizarea fondurilor fixe de interes comun, uzura obiectelor de inventar de interes comun, intretinere si reparatii curente la mijloace fixe de interes comun, protectia muncii, cota anuala a amendamentelor.

Cheltuielile generale cuprind cheltuielile indirecte de productie care privesc conducerea si coordonarea activitatii de productie si de administratie a intregii exploatatii agricole. Cheltuielile generale se clasifica dupa efectul lor productiv in: cheltuieli administrative si gospodaresti si cheltuieli neproductive. Ele se includ in costul de productie dupa o cheie de repartizare, care difera ca procent in functie de fermele de productie (vegetala sau animala) si in functie de tipul de exploatatie (de stat, asociativa sau familiala).

Cheltuielile administrative si gospodaresti, prima grupa din cheltuielile generale ale exploatatiilor agricole, cuprind: salariile si sporurile de salariu acordate personalului de conducere si administrativ gospodaresc, cheltuielile cu deplasarile in interes de serviciu, intretinere transporturi pentru personalul de conducere, cheltuieli de birou, inclusiv telefon, intretinere si reparatiile curente la mijloacele fixe si obiectele de inventar de uz gospodaresc, intretinerea laboratoarelor si cheltuieli de incercari, experiente, cercetari, standarde si investitii, pregatire profesionala a personalului, protectia muncii, paza contra incendiilor si paza civila, alte cheltuieli.

Cheltuielile cu caracter neproductiv, grupa a doua din cheltuielile generale ale exploatatiilor agricole, sunt cheltuieli rezultate din: dobanzi amenzi si penalizari neimputabile, neexecutarea la timp a unor lucrari din motive obiective, lipsurile neimputabile de materiale si produse din magaziile exploatatiei agricole, alte cheltuieli. Ele nu se planifica dar vor fi cuprinse in costul de productie efectiv determinat de postcalcul.

Cheltuielile fixe reprezinta acea parte a cheltuielilor directe de productie care nu se modifica in raport cu nivelul productiei cum ar fi: cheltuieli cu lucrarile de arat, discuit, semanat, erbicidat, etc.

Cheltuielile variabile reprezinta acea parte din cheltuielile directe de productie care variaza ca proportie, in functie de nivelul productiei, cum ar fi: cheltuielile cu materii prime, materiale, forta de munca, combustibil si energie etc. Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care se modifica, in mod direct, cu numarul de unitati produse.

Cheltuielile preliminate sunt cheltuieli care se includ in costul de productie al perioadei curente, dar se platesc in perioade de gestiune viitoare, cum sunt premiile de productie. Sumele necesare se constituie din timp la banca.

Cheltuielile operative, cheltuieli care nu privesc direct costul de productie, fiind suportate de la bugetul statului, cum ar fi: cheltuieli privind combaterea epifitiilor, a epizotiilor sau cheltuielile pentru prevenirea si combaterea urmarilor unor calamitati etc., cheltuielile pentru tiparirea de normative, instructiuni, formulare, diverse planuri de productie etc.

Cheltuielile specifice sunt cheltuieli care privesc un singur produs de calculatie si se pot include direct in costul de productie al produsului respectiv si sunt specifice procesului de productie respectiv. De exemplu, amortismentul specific al combinei de recoltat.

Cheltuielile de exploatare reprezinta consumurile de mijloace economice, pentru desfasurarea activitatii curente (de baza), cum sunt: activitatea de productie, executarea de lucrari sau servicii, activitatea comerciala de cumparare a factorilor de productie si de vanzare a produselor obtinute etc. Ele includ acele cheltuieli care se efectueaza la exploatarea, intretinerea si administrarea de la o zi la alta in vederea mentinerii activelor angajate in asigurarea unei activitati economice. Aceste cheltuieli sunt inregistrate in conturi specifice, cu functie contabila de activ.

Cheltuielile anticipate sunt cheltuieli care se efectueaza in perioada de gestiune, dar privesc si se includ in costul de productie al perioadelor viitoare, cum sunt: cheltuieli cu infiintarea culturilor perene, abonamente la carti, reviste si ziare, asigurare contra incendiilor, inchirierea unor masini de calcul, plata chiriei in avans etc.

Cheltuielile curente sunt cheltuielile care se fac in cursul perioadei de gestiune si se includ in costul de productie in aceeasi perioada.

Cheltuielile preliminate reprezinta un gen de active similare cu cheltuielile anticipate. In aceeasi categorie intra: cheltuieli pentru introducerea unor elemente de progres tehnic sau pentru cercetare-dezvoltare. Beneficiile din aceste activitati vor fi culese peste cativa ani. Aceste cheltuieli nu se inregistreaza toate in anul in care s-au facut, ci se esaloneaza in timp.

Cheltuielile productive sunt cheltuieli determinate de existenta unor defectiuni in organizarea productiei, in activitatea financiara, in evidenta, in pastrarea valorilor materiale, in neindeplinirea obligatiilor contractuale etc. In cheltuielile neproductive intra: amenzile, majorarile si penalizarile pentru nerespectarea contractelor economice, dobanzile platite pentru imprumuturile nerambursate la termen si alte cheltuieli neproductive de natura subiectiva.

Cheltuielile de circulatie sunt cheltuieli cu operatiile legate de transportul produselor de la producator si valorificarea la consumator. Cheltuielile de circulatie sunt de doua feluri:

cheltuieli de circulatie legate de continuarea procesului de productie in sfera circulatiei, cheltuieli cu caracter productiv cum sunt: cheltuielile cu transportarea produselor de la locul de producere la consumator, cheltuieli cu sortarea, ambalarea, depozitarea si pastrarea produselor. Ele se adauga la cheltuielile efectuate in productie, sporind valoarea marfii;

cheltuieli de circulatie neproductive, care cuprind cheltuielile ocazionate de operatiile de vanzare-cumparare, salariile personalului care desfasoara activitate comerciala, valoarea mijloacelor materiale, consumate in procesul de comercializare, cheltuielile de reclama etc. Acestea se acopera din profitul creat in sfera productiei materiale, precum si pe seama valorii create prin continuarea procesului de productie in sfera circulatiei.

Cheltuielile financiare reprezinta cheltuielile ocazionate de activitatea financiar-bancara a unei exploatatii agricole: comisioane bancare, dobanzi platite la imprumuturi sau credite contractate etc. Conturile de cheltuieli financiare au functie contabila de activ.

Cheltuielile publice exprima relatii economico-sociale, in forma baneasca, care se manifesta intre stat, pe de o parte, si persoane fizice si juridice, pe de alta parte, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului, in scopul indeplinirii functiilor acesteia. Acestea se materializeaza in plati efectuate de stat din resursele mobilizate pe diferite cai, pentru achizitii de bunuri sau prestari de servicii necesare pentru indeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului, servicii publice generale, actiuni social-culturale, invatamant si cercetare, intretinerea armatei, actiuni economice etc. Cheltuielile publice devin parghii ale unor mecanisme financiare folosite de catre stat pentru incurajarea sau mentinerea unor domenii de activitate economica si sociala.

Profitul - expresia absoluta a rentabilitatii

Etimologic, profitul isi are originea latina, provenind de la verbul proficere, care inseamna a progresa, a da rezultate. Notiunii de profit i s-a acordat o mare atentie in toate sistemele de gandire.

Astfel, mercantilistii (J. Bodin, Th. Hurnn, J.B. Colbert) au considerat ca "scopul oricarei activitati lucrative, inclusiv al comertului este profitul care se obtine in procesul circulatiei marfurilor prin mijlocirea banilor ca rezultat al diferentei dintre pretul de vanzare si pretul (mai mic) de cumparare".

Fiziocrati precum Fr. Quesnay, A.R.J. Turgot, respingand conceptia mercantilista privind originea profitului in sfera comertului, considerau ca plusul de produse si deci de valoare peste cheltuielile facute poate fi creat numai in productie, mai precis intr-o singura ramura de baza a acesteia, in agricultura.

Clasicul A. Smith considera ca profitul este venitul proprietarului de capital deoarece, "marimea lui depinde, nu de ceea ce s-ar putea numi munca patronului, ci de marimea capitalului de care dispune patronul".

Pentru K. Marx, profitul este o forma de manifestare a plusvalorii, ca parte din valoarea creata de muncitorii salariati pe care si-o insusesc alte grupari sociale (patronii capitalisti sub forma de profit, bancherii sub forma de dobanda si proprietarii sub forma de renta funciara).

In conformitate cu unele lucrari relativ recente, in tarile cu economie de piata se foloseste termenul de profit, exceptand Franta care utilizeaza termenul de benefice si Italia - beneficio.

Pe plan national este definit si interpretat in forme variate. Notiunea de profit este privita, acceptata si inteleasa diferit de economisti prin prisma conceptiei globale, ca o rezultanta dintre efortul economic (costul de productie) si efectul concretizat in veniturile obtinute. Pentru a obtine profit, in toate situatiile veniturile totale trebuie sa fie mai mari decat cheltuielile totale. Privindu-l astfel, "profitul poate fi definit ca un excedent de venituri peste nivelul costurilor"23, el este "diferenta pozitiva dintre venitul obtinut prin vanzarea bunurilor realizate de un agent economic si costul lor, considerata ca expresie a eficientei economice."

Profitul se prezinta "ca venit net al intreprinderii, ca excedent peste costurile facute de unitate pentru a-si apropria incasarile ei totale." El este "o componenta a pretului de vanzare a bunurilor sau serviciilor realizate de firma; pretul final al acestora este determinat de marja (cota) de profit acceptata." Scopul comun al tuturor agentilor economici il constituie obtinerea profitului. Viabilitatea acestui tel depinde de capacitatea acestora de a previziona cat mai corect alternativele posibile de evolutie a activitatii lor economice. Derularea intregului proces de productie, prospectarea pietei, obtinerea pretului dorit in functie de cererea pietei presupune o seama de incertitudini sau riscuri.

Din acest punct de vedere, profitul "este o consecinta a riscului, o recompensa pe care o poate primi agentul economic pentru riscarea capitalului sau, este rezultatul prevederii viitorului cu mai mare acuratete decat au facut-o majoritatea celorlalti (concurenti)"27. Sub acest aspect, profitul poate fi privit ca "o compensatie a intreprinzatorului pentru riscurile pe care le poate avea in desfasurarea activitatii economice, materializate in pierderea capitalului".

Profitul este o valoare real pozitiva rezultata din procesele economice sau financiar-monetare conjugate cu cerintele pietei, valoare acceptata atat de catre intreprinzatori cat si de stat, pentru ambele parti reprezentand "sursa esentiala de fonduri necesare consumului si dezvoltarii".

Pentru analiza economica a activitatii unei intreprinderi este importanta cunoasterea urmatorilor termeni:

. Profitul contabil care reprezinta excedentul de venit net peste costul contabil. El este numit de unii autori profit oficial, legislativ si statistic. Acest profit se determina ca diferenta intre "activul" din bilantul de la sfarsitul anului fiscal (diminuat cu obligatiile aferente). Din aceasta diferenta se scad aportul la capitalul social operat in cursul anului si veniturile stabilite prin lege ca fiind neimpozabile si se adauga cheltuielile nedeductibile prevazute de lege si alte elemente prevazute in bilantul contabil, in functie de specificul activitatii contribuabilului. Profitul astfel calculat este numit si profit legitim sau legal, adica, "surplusul monetar obtinut in conditiile respectarii metodologiilor de calcul si a tuturor normelor juridice in vigoare".

. Profitul economic reprezinta diferenta dintre venitul total al firmei si costurile de oportunitate ale tuturor input-urilor utilizate de aceasta intr-o perioada de timp.

. Profitul normal consta dintr-un minim de profit pe care o firma trebuie sa-l obtina in scopul ca aceasta sa ramana in functiune. In acest caz, venitul total incasat este egal cu costurile totale de oportunitate. Prof. dr. T. Gherasim considera ca un nivel normal al profitului permite functionarea intreprinderii in conditiile de rentabilitate, dar fara a face sectorul economic "atractiv" pentru alti concurenti, ceea ce inseamna ca pe baza incasarilor, se poate asigura continuarea activitatilor la aceiasi parametri functionali.

. Supraprofitul este un venit net ce depaseste costurile totale de oportunitate. Este un profit suplimentar, considerat in comparatie cu un profit normal. Natura si formele bazei de comparatie (profit normal) determina natura si formele de supraprofit: supraprofit antreprenorial, supraprofit extra-antreprenorial. Atat profitul contabil cat si cel economic pot fi privite ca profit normal si ca supraprofit.

Oricare ar fi forma de profit, acesta exprima venitul obtinut dintr-o activitate economica in progres, el fiind atat rezultatul progresului cat si factor al acestuia.

Spre deosebire de celelalte forme de venit (dobanda, renta, salariul), profitul este aleatoriu si autonom. Privit astfel, profitul este un indiciu al rationalitatii economice, o motivatie a dezvoltarii si progresului tehnic, un factor incitant al sporirii efortului agentului economic pentru eficienta si calitati sporite.

Profitul reprezinta unul dintre cei mai sintetici indicatori ai activitatii economice a intreprinderilor. El sintetizeaza aproape intreaga activitate economica a acesteia privind: aprovizionarea, productia, desfacerea si rezultatele din alte activitati.

Analiza profitului intreprinderii vizeaza studierea de ansamblu a dinamicii si structurii profitului, evidentierea activitatilor si produselor rentabile, evidentierea si valorificarea resurselor interne in cresterea permanenta a rentabilitatii lor.

Reflectand eforturile intreprinderii in cresterea eficientei economice, profitul este un indicator deosebit de util in aprecierea activitatii economice, insa nu suficient.

Sistemul de indicatori utilizati in analiza rentabilitatii exploatatiilor agricole

In conformitate cu sistemul anual de planificare si de evidenta economico-financiara, indicatorii rentabilitatii pot fi grupati astfel:

Indicatori care reflecta rentabilitatea neta a exploatatiei agricole. Acestia permit efectuarea unei analize a rentabilitatii numai la nivelul activitatii totale a unitatii:

. Profitul net calculat ca diferenta intre profitul brut si impozitul pe profit. El ramane la dispozitia unitatii economice pentru a fi repartizat conform destinatiilor prevazute;

. Rata rentabilitatii nete din activitatea totala a exploatatiilor agricole, care se determina in functie de resursele consumate (cheltuieli totale), de veniturile din activitatea totala si resursele utilizate luate in considerare ca efort (forta de munca, fondul funciar, activele imobilizate, activele circulante, capitalul).

Indicatori care reflecta rentabilitatea bruta a exploatatiilor agricole. Acestia permit efectuarea unei analize a rentabilitatii atat la nivelul activitatii totale a unitatii cat si pe tipuri de activitati sau pe intreaga filiera a structurilor organizatorice, precum si pe fiecare produs:

. Profitul brut calculat ca diferenta intre veniturile totale si cheltuielile totale (fara a fi inclus impozitul pe profit al unitatii);

. Rata rentabilitatii brute calculata ca raport intre profitul brut si diversele resurse luate in considerare (inclusiv veniturile unitatii).

Pentru dobandirea unei imagini de ansamblu cu privire la situatia rentabilitatii unei exploatatii agricole, se considera urmatorul sistem de indicatori:

- profitul net si rata rentabilitatii nete din activitatea totala a exploatatiei agricole;

- profitul brut si rata rentabilitatii brute din activitatea totala a exploatatiei agricole;

- profitul brut si rata rentabilitatii brute pe tipuri de activitati (activitatea de exploatare, financiara si exceptionala);

- profitul brut si rata rentabilitatii brute pe structuri organizatorice;

- profitul brut si rata rentabilitatii brute pe diverse produse.

Pe baza acestui sistem de indicatori se pot identifica structurile organizatorice, domeniile de activitate si produsele unde s-a inregistrat o dinamica nefavorabila a rentabilitatii sau o dinamica favorabila dar care nu se ridica la nivelul de competitivitate cerut de piata interna si externa, dand posibilitatea luarii unor masuri pentru cresterea rentabilitatii intregii activitati economico-financiare pe o treapta superioara.

Calculul indicatorilor economici ai rentabilitatii prezinta inca numeroase deficiente la nivelul societatilor agricole din Romania. Aceasta se poate ilustra prin urmatoarele aspecte:

- in cadrul fermelor agricole se manifesta inca un real dezinteres pentru determinarea rentabilitatii;

- in prezent, ca urmare a deficientelor existente in evidenta contabila, lipsesc datele statistice in majoritatea societatilor producatoare. Se impune astfel, in baza datelor operative si contabile, calculul indicatorilor care sa permita obtinerea unei imagini de ansamblu privind acest aspect pentru conducerea societatilor si implicit, efectuarea analizei rentabilitatii atat fata de prevederi cat si in dinamica;

- exista inca ideea conform careia, importanta este cantitatea obtinuta, in scopul valorificarii ei imediate si obtinerii unui profit cat mai mare, indiferent daca acesta este obtinut sau nu in conditii de rentabilitate.

Particularitati referitoare la calculul si analiza rentabilitatii exploatatiilor agricole

Spre deosebire de industrie, in procesul de productie agricola, intervin factori specifici, care determina particularitati in utilizarea fortei de munca, a mijloacelor de productie si a obiectelor muncii. Astfel, prin caracteristicile proprii de formare, existenta si dezvoltare, factorii specifici care actioneaza asupra procesului de productie agricola -pamantul, plantele, animalele, conditiile pedoclimatice - imprima trasaturi aparte in ce priveste strategia de dezvoltare dar si in privinta proceselor de productie cu cele doua laturi: tehnologica si economica, determinand anumite particularitati cu efecte asupra metodologiei de analiza economica.

Aceste particularitati ale analizei rentabilitatii in exploatatiile agricole vor fi prezentate in continuare.

Pamantul - baza productiei agricole - are caracter de factor de productie special ce-i confera o importanta exceptionala. Activitatea economica din agricultura este legata direct si indirect de pamant, ca principal mijloc de productie, cu potential productiv diferit in raport cu diferite zone, influentand productiile la unitatea de suprafata, natura si nivelul de alocare a factorilor de productie, costul produselor si implicit rentabilitatea exploatatiei agricole.

In comparatie cu celelalte mijloace de productie, pamantul are o serie de trasaturi care-i confera un rol specific in productia agricola:

este un factor de productie nesubstituibil sau greu substituibil;

este limitat ca intindere dar nelimitat ca putere productiva avand capacitatea sa-si sporeasca fertilitatea prin investitii;

nu poate fi multiplicat si este de neinlocuit pentru agricultura;

ca mijloc de productie nu se poate deplasa, ceea ce imprima procesului agricol dependenta de un anumit spatiu si o anumita organizare a structurii de productie;

utilizat rational, pamantul nu se uzeaza ci isi amelioreaza puterea productiva.

Pamantul poate fi utilizat intensiv sau extensiv, rezervele cresterii rentabilitatii vizand volumul productiei depind in proportie hotaratoare de latura intensiva cu limite totusi, cerute de noul concept de dezvoltare durabila.

De asemenea, este necesara utilizarea in analiza rentabilitatii a indicatorului "beneficiu la 100 ha", el constituind principalul mijloc de productie al agriculturii.

Renta funciara este partea din venitul net creat in agricultura care remunereaza factorul pamant. Calculul rentei funciare este necesar pentru stabilirea cuantumului arendei (costul factorului pamant) pentru calculul impozitului agricol si pentru fundamentarea politicilor de sustinere a veniturilor agricultorilor. Interdependentele dintre pret, cost, profit si renta sunt foarte stranse. Fara calculul fiecarei categorii economice enuntate, nu se pot determina nivelurile celorlalte. Evaluarea economica a pamantului inclus in patrimoniul exploatatiei agricole este necesara in calculul amortizarii si a includerii in costuri a acesteia, toate acestea influentand rentabilitatea exploatatiei (pretul pamantului fiind direct proportional cu profitul pe hectar si invers proportional cu rata dobanzii).

Pentru managementul modern, cumpararea, arendarea, concesionarea sau inchirierea pamantului constituie subiecte de analiza economica si trebuie apreciate prin costurile de productie ce le genereaza pe termen lung.

Capitalul din agricultura are numeroase caracteristici si particularitati, de care trebuie sa se tina seama in analiza rentabilitatii, in procesul de luare si implementare a deciziilor.

Capitalul fix (sub cele trei forme ale sale date de: pamant, masini si utilaje, animale de reproductie si de munca) are durata lunga de utilizare si este limitat. De asemenea, el are un caracter eterogen in spatiu si pe tipuri de unitati agricole.

Capitalul circulant se utilizeaza intr-un ciclu de productie, poate fi asimilat consumurilor intermediare (seminte, material de plantat, furaje, ingrasaminte, substante chimice, apa, animale de productie). Caracteristicile lui se abordeaza diferentiat pe elementele lui componente si se are in vedere importanta cresterii vitezei de rotatie a acestuia si a alocarilor necesare pentru a obtine o unitate de valoare adaugata.

Structura de productie - suportul material al structurii economice - este exprimata de proportiile dintre costurile de productie generate de imbinarea si combinarea ramurilor, in special de proportiile dintre costurile fixe si cele variabile si de impactul acestor proportii asupra veniturilor sau profitului fermei.

Structura de productie poate fi:

extensiva (caracterizata de predominarea culturilor cerealiere in suprafata cultivata si in productia marfa si a altor culturi care valorifica slab pamantul) - ceea ce determina exploatatiile agricole sa-si sporeasca suprafetele pentru a realiza venituri mari;

intensiva (caracterizata prin ponderea ridicata a zootehniei in productia agricola totala sau prin ponderea ridicata a culturilor intensive in cadrul productiei vegetale) - in acest caz obtinandu-se venituri mari prin cresterea alocarilor de factori variabili la hectar si pe animal.

Procesul de organizare a noilor structuri de productie in tara noastra se realizeaza neuniform in timp si spatiu, pe forme si tipuri de unitati agricole: pe ramura sau produs, pe niveluri organizatorice (exploatatie, ferma, sector), pe faze ale procesului tehnologic si specializare zonala. Concomitent cu adancirea specializarii are loc diversificarea tipurilor de unitati specializate, nu numai pe ramuri sau produs ci si pe faze ale fluxului tehnologic.

Profilul complex al unei intreprinderi agricole (vegetal, zootehnic si industrial) precum si structura organizatorica a acestor unitati (ferme si sectoare, compartimente etc.) fac necesara urmarirea contributiei fiecarei ramuri de productie si verigi organizatorice la formarea rentabilitatii intreprinderii.

Rezervele cresterii rentabilitatii pe total intreprindere depind si de profilarea si specializarea rationala a unitatii, mai ales de imbinarea armonioasa a productiei vegetale cu cea animala. Interdependentele structurale, influentate de caracterul aleator al productiei agricole si de impactul specific al resurselor utilizate in contextul concurentei crescande, necesita abordarea sistemica a elementelor structurale ale intreprinderii agricole, in vederea identificarii solutiilor optime de functionare in conditiile pietei libere.

Sistemul de productie este original nu numai zonal ci si in fiecare unitate agricola datorita caracterului aleatoriu al productiei agricole, necesitatii mentinerii echilibrului biologic, diversitatii conditiilor naturale si economice. Ca urmare, gestiunea resurselor si a produselor agricole imbraca particularitati fata de alte sectoare economice si necesita abordari de la caz la caz.

Alegerea sistemului de productie sta la baza programarii procesului de productie in toate fazele sale componente. Realizarea unei structuri favorabile a productiei marfa pe destinatari, pe perioade de livrare si categorii de calitate, precum si livrarea la fondul de stat, de pe fiecare hectar si cap de animal, a unei cantitati cat mai mari de productie determina cresterea preturilor medii de productie, ca rezerva de sporire a rentabilitatii produselor marfa.

Munca agricola ocupa un loc important in productia agricola, fiind factorul determinant pentru punerea in valoare a capitalului funciar si a capitalului de exploatare. Importanta economica a muncii vii rezulta din faptul ca detine o pondere ridicata in cheltuielile de productie ale exploatatiei agricole (pana la 25% in functie de specie, cultura, sistem de crestere), ridicand aspecte sociale mai ales in gospodariile familiale, unde reprezinta o cheltuiala fixa neplatita.

Formele de implicare corelativa a castigului si costului lunar cu alti indicatori sintetici, productia si valoarea adaugata bruta din agricultura au un rol esential, aceasta deoarece reprezinta principalul element ce conditioneaza insasi calitatea vietii. Costul lunar al fortei de munca influenteaza invers proportional, atat productia totala cat si valoarea adaugata bruta din agricultura. Munca in agricultura are caracteristici tehnice, economice si sociale variabile in ce priveste complexitatea si intensitatea sa, astfel:

este variabila in timp datorita conditiilor climaterice si factorilor biologici, ceea ce genereaza o serie de consecinte asupra gradului de ocupare a fortei de munca si a calendarului lucrarilor agricole indeosebi in sectorul vegetal;

conditiile de munca din agricultura sunt dificile, remunerarea muncii neputand exprima suficient aceste eforturi depuse de agricultori;

deoarece comportamentele umane nu pot fi incluse in scheme strict logice si rationale, calitatea si structura factorului uman are preponderenta asupra cantitatii acestuia.

Ciclurile lungi de productie (durata proceselor de productie fiind de zeci de ori mai mare fata de celelalte ramuri), influenta conditiilor naturale, sezonalitatea utilizarii resurselor naturale si umane, determinata de neconcordanta dintre timpul de munca si timpul de productie impun urmarirea rentabilitatii in dinamica.

Produsele finite ramase in stoc la finele anului cu destinatia de a fi livrate, fiind incluse in totalul veniturilor, afecteaza rentabilitatea totala (determina o crestere a beneficiului din activitatea totala).

Rentabilitatea poate fi cunoscuta definitiv numai dupa incheierea ciclului de productie, respectiv dupa incheierea calculatiei.

In unitatile agricole au loc procese primare si secundare cu implicatii majore in conducerea si organizarea unitatii agricole. Aici, procesele tehnologice se impletesc cu cele biologice, se suprapun chiar, ceea ce confera o particularitate fundamentala, de care trebuie sa se tina seama in deciziile economico-financiare si in cele de politica fiscala adoptate. Astfel, actionandu-se cu organisme vii, care se inmultesc, dezvolta si produc in urma unor transformari biologice in timp, cheltuielile efectuate cu acestea se recupereaza mult mai tarziu, odata cu valorificarea si comercializarea productiei.

De asemenea, trebuie avuti in vedere si factorii de risc si incertitudine ce se manifesta in agricultura, atat cei naturali - seceta, inundatii, inghet, boli, daunatori, cat si cei previzibili - sol, relief, clima, ceea ce determina o actiune considerabila asupra productiei obtinute, variabila insa in functie de natura productiei.

O pondere importanta in activitatea agricola si in volumul cheltuielilor o au activitatile de transport si supraveghere, datorata atat distantelor mari pe care se executa cat si necesitatii repetarii unora pe aceeasi suprafata

Tehnologiile de productie, asigura in conditiile date, obtinerea unor productii vegetale ridicate cu cheltuieli minime. Noile tehnologii trebuie sa asigure obtinerea unor produse in partizi mari, nepoluate, de calitate superioara, ieftine.

Principalele modele de analiza a rentabilitatii exploatatiilor agricole

Realizarea unui management performant, in agricultura, ca in orice ramura a economiei nationale, este posibila numai cunoscand perfect evolutia diverselor fenomene economico-financiare pe parcursul unui an de activitate, variatia lor fata de prevederi si in dinamica, precum si diagnosticul corect al perioadei.

Pe baza acestor date, se pot stabili masurile de corectie a aspectelor negative constatate si de extindere a celor pozitive, pentru ridicarea pe o treapta superioara a rentabilitatii intregii activitati economico-financiare a exploatatiilor agricole, la acel nivel de competitivitate impus de cerintele si exigentele economiei de piata. O asemenea competenta poate fi dobandita cu ajutorul analizei economico-financiare a activitatii din cadrul exploatatiei agricole. Teoretic, analiza studiaza metodologia cunoasterii activitatii economico-financiare a intreprinderii agricole a factorilor si cauzelor care le-au determinat, precum si a rezervelor interne de imbunatatire a rezultatelor prin utilizarea cat mai eficienta a resurselor disponibile. Practic, analiza economico-financiara se manifesta ca instrument al cercetarii stiintifice a exploatatiilor agricole. Ea are, in egala masura:

o functie de diagnoza - ajutand la diagnosticarea diverselor rezultate economico-financiare prin prisma relatiilor cauzale ce le-au determinat si a exigentelor etapei si

o functie de reglare - contribuind la imbunatatirea acestor rezultate.

Analiza economico-financiara utilizeaza o serie de metode specifice de analiza:

. calitativa: metoda concordantei, metoda diferentei, metoda combinata, metoda variatiilor concomitente, metoda descompunerii pe elemente, metoda diviziunii in timp si spatiu, metoda gruparii, metoda comparatiei, metoda soldului;

. cantitativa: metode de determinare de tip dinamic: metoda substituirii in lant, metoda determinarii izolate a actiunii factorilor, metoda calcului matriceal, metoda balantiera, ansamblul de metode aferente cercetarilor operationale (programare liniara, programare dinamica, teoria deciziei, teoria jocurilor, metoda drumului critic); metode de determinare de tip probabilistic-statistic: metoda corelatiei, metode aferente cercetarilor operationale (lanturile Markov, procesele Poisson, teoria firelor de asteptare, metoda Pert).

Model de analiza a situatiei generale a rentabilitatii

Pentru analiza situatiei generale a rentabilitatii dintr-o exploatatie agricola, se considera urmatorul sistem de indicatori:

profitul net si rata rentabilitatii nete din activitatea totala a exploatatiei agricole;

profitul brut si rata rentabilitatii brute din activitatea totala a exploatatiei agricole;

profitul brut si rata rentabilitatii brute pe tipuri de activitati (activitatea de exploatare, financiara si exceptionala);

profitul brut si rata rentabilitatii brute pe structuri organizatorice;

profitul brut si rata rentabilitatii brute pe diverse produse.

Pe baza acestui sistem de indicatori se pot identifica structurile organizatorice, domeniile de activitate si produsele unde s-a inregistrat o dinamica nefavorabila a rentabilitatii sau o dinamica favorabila dar care nu se ridica la nivelul de competitivitate cerut de piata interna si externa, dand posibilitatea luarii unor masuri pentru cresterea rentabilitatii intregii activitati economico-financiare pe o treapta superioara.

Avand in vedere si dinamica inregistrata de indicatorii rentabilitatii, este necesara efectuarea urmatoarelor comparatii de indici:

comparatia intre indicii aferenti profitului si ratei rentabilitatii la nivelul fiecarei trepte a sistemului de indicatori prezentati anterior;

comparatia intre indicele profitului net din activitatea totala si indicele profitului brut din activitatea totala;

comparatia intre indicele ratei rentabilitatii nete din activitatea totala si indicele ratei rentabilitatii brute din activitatea totala.

Pe baza acestora se poate constata daca exploatatia agricola a reusit sau nu sa adopte o strategie factoriala judicioasa privind cresterea rentabilitatii.

Analiza structurala si factoriala a rentabilitatii (nete si brute) din activitatea totala a exploatatiei agricole

Analiza structurala si factoriala a rentabilitatii (nete si brute) din activitatea totala a exploatatiei agricole poate fi ordonata astfel:

a. Analiza structurala si factoriala a profitului net din activitatea totala a exploatatiei agricole

Analiza structurala a profitului net din activitatea totala a exploatatiei agricole se efectueaza utilizand cele doua metode corespunzatoare celor doua modalitati de determinare a profitului net la acest nivel de investigare:

Ca parte componenta a valorii adaugate totale a exploatatiei agricole, pe baza urmatoarei relatii:

P_fn = VA − E_a

unde:

VA - valoarea adaugata din activitatea totala a unitatii

E_a - elemente care intra in componenta valorii adaugate totale, potrivit metodei repartitiei (cheltuieli cu personalul salariat, impozite si taxe, cheltuieli financiare si amortizarea) cu exceptia profitului net

Ca parte componenta a rezultatului economic-financiar din activitatea totala a exploatatiei agricole, pe baza urmatoarei relatii:

P_fn = P_fb - I_pf = (V - Ch) - Ipf

unde:

P_fn - profitul brut din activitatea totala a exploatatiei agricole aferent livrarilor

V - venituri din activitatea totala a exploatatiei agricole

Ch - cheltuieli privind activitatea totala a exploatatiei agricole

I_pf - impozit pe profit (aferent veniturilor incasate si neincasate).

Operatiile de cuantificare a actiunii elementelor componente asupra profitului net vor fi efectuate cu ajutorul metodei balantiere.

Analiza pe o baza factoriala a profitului net din activitatea totala a exploatatiei agricole se realizeaza utilizand urmatorul model de calcul:

unde:

^rV - venituri diminuate cu impozitul pe profit

^rCh - cheltuieli totale amplificate cu impozitul pe profit

Acest model permite sa se constate aportul direct pe care-l exercita asupra profitului nivelul eficientei economice a cheltuielilor. Operatiile de cuantificare a actiunii factorilor asupra profitului net vor fi efectuate cu ajutorul metodei substituirilor in lant.

b. Analiza factoriala a ratei rentabilitatii nete din activitatea totala

Modelele sintetice pe baza carora poate fi efectuata analiza factoriala a ratei rentabilitatii nete din activitatea totala a exploatatiei agricole sunt urmatoarele:

Rata rentabilitatii nete a resurselor consumate se calculeaza prin raportarea unui rezultat potential la consumurile de resurse implicat in obtinerea lui.

unde:

P_fn - profitul net din activitatea totala a exploatatiei agricole

^rCh - cheltuieli totale amplificate cu impozitul pe profit

Aceasta rata caracterizeaza eficienta costurilor. Se utilizeaza in estimarea si negocierea preturilor de vanzare a produselor sau tarifelor pentru prestari servicii. Ea permite pozitionarea produselor sub aspectul rentabilitatii fata de media pe intreprindere.

Rata rentabilitatii nete a veniturilor:

unde:

P_fn - profitul net din activitatea totala a exploatatiei agricole

^rV - venituri totale diminuate cu impozitul pe profit

Rata rentabilitatii fortei de munca:

unde:

P_fn - profitul net din activitatea totala a exploatatiei agricole

N_p - numarul mediu anual de persoane sau cheltuielile cu remunerarea personalului

Rata rentabilitatii fondului funciar:

unde:

P_fn - profitul net din activitatea totala a exploatatiei agricole

F_f - suprafata totala a terenului exploatatiei agricole sau valoarea de patrimoniu a acestui teren

Rata rentabilitatii activelor (rata rentabilitatii economice) exprima gradul de valorificare al activelor totale in ansamblul activitatii intreprinderii si este evidentiata de relatia:

unde:

P_fn - profit net al exercitiului

A_t - activ total (active imobilizate si active circulante)

Aceasta rata prezinta importanta in gestionarea capitalului in dimensionarea eforturilor pentru obtinerea unui anumit profit in raport de rezultatele concurentei, caracterizand eficienta elementelor materiale angajate in activitatea firmei.

Deprecierea monetara poate introduce distorsiuni grave intre rezultatul exercitiului evaluat la preturi recente si activele achizitionate in perioade diferite si evaluate la preturi istorice. Din aceasta cauza, la determinarea ratei, imobilizarile din bilant exprimate in valoare contabila se vor corecta cu un indice reflectand cresterea preturilor perioadei.

Relatia de mai sus poate fi redata si astfel:

Un alt model de analiza a ratei rentabilitatii activului, este urmatorul:

unde:

(in care R - randamentul activelor imobilizate)

(in care n - viteza de rotatie a activelor circulante )

- rata rentabilitatii veniturilor

Aceasta relatie pune in evidenta factorii care influenteaza modificarea ratei rentabilitatii economice a activelor si anume: rata rentabilitatii veniturilor; viteza de rotatie a activelor circulante; randamentul activelor imobilizate.

Rata rentabilitatii capitalurilor proprii (rentabilitate financiara neta):

Rata rentabilitatii capitalurilor proprii poate fi descompusa pe componente astfel:

rata marjei nete rata de rotatie a de acumulare capitalurilor proprii unde:

P_fn - profit net al exercitiului

CA - cifra de afaceri

C_pr - capitaluri proprii

Aceasta relatie evidentiaza dependenta rentabilitatii financiare de conditiile de exploatare.

Rentabilitatea capitalurilor proprii poate fi descompusa pe componente si cu urmatoarea relatie:

unde:

P_fn - profit net al exercitiului

CA - cifra de afaceri

A_t - activ total

P_t - pasiv total

C_pr - capitaluri proprii

R_gi - rata globala de indatorare

R_re - rentabilitatea economica

Avand originea in rentabilitatea economica, rentabilitatea financiara va fi influentata de aproximativ aceeasi factori si anume:

rata marjei nete de acumulare (factor cantitativ) care masoara profitabilitatea intreprinderii - indicator de politica industriala;

rotatia activului total prin cifra de afaceri (factor calitativ) - indicator de politica comerciala;

rata globala de indatorare (factor calitativ) - indicator de politica financiara a intreprinderii.

Literatura de specialitate propune urmatorul model factorial al ratei rentabilitatii financiare:

unde:

R_re - rata rentabilitatii economice, calculata ca raport intre profitul brut si capitalul permanent al exploatatiei

R_d - rata medie a dobanzilor la capitalul imprumutat, calculata ca raport intre suma dobanzilor si datoriile financiare ale exploatatiei

- coeficientul capacitatii de indatorare a exploatatiei, unde D - suma totala a datoriilor financiare ale exploatatiei (imprumuturi si credite bancare)

C_i - cota de impozit pe profit

Aceasta relatie pune in evidenta cei patru factori care influenteaza direct rata rentabilitatii financiare si anume:

rata rentabilitatii economice;

rata dobanzii imprumuturilor si creditelor bancare;

coeficientul capacitatii de indatorare;

cota de impozit pe profit.

Rata rentabilitatii financiare poate fi definita si ca rentabilitatea totala a capitalului imobilizat si cheltuielile efectuate in perioada de realizare si functionare a unui obiectiv productiv.

Situatia optima pentru exploatatia agricola este atunci cand rata rentabilitatii nete inregistreaza o crestere performanta, in sensul cel putin al atingerii nivelului mediu competitiv de pe piata interna si externa a perioadei date.

Variatia ratei rentabilitatii nete poate fi explicata si apreciata mai precis cuantificand in acest scop actiunea a doi termeni luati in calculul acestui indicator:

numitorul - factor cantitativ ce vizeaza efortul luat in considerare;

numaratorul - factor calitativ ce vizeaza efectul economic obtinut cu ajutorul metodei substitutiei in lant.

Analiza structurala si factoriala a profitului brut din activitatea totala

Analiza structurala a profitului brut din activitatea totala a exploatatiei agricole se face cu ajutorul unui model, bazat pe relatia:

P_fb = V −Ch

In structura veniturilor si cheltuielilor, practica romaneasca, a adoptat o clasificare dupa natura. Astfel, veniturile corespund resurselor obtinute prin realizarea operatiunilor industriale, comerciale, financiare, exceptionale, iar cheltuielile corespund resurselor consumate cu ocazia realizarii acestor operatiuni.

Modul specific de calcul si impozitare a profitului in Romania genereaza la inchiderea exercitiului financiar definirea in plan teoretic a relatiei de calcul a rezultatului contabil. In componenta cheltuielilor corespondente veniturilor realizate se includ si cheltuielile cu impozitul pe profit calculat si evidentiat (platit) in cursul exercitiului. De aceea, se poate aprecia ca rezultatul contabil inainte de impozitare este caracterizat prin formula:

P_fb = (V − Ch) + Ch_i

unde:

V - veniturile realizate

Ch - cheltuieli corespondente veniturilor realizate

Ch_i - cheltuieli cu impozitul pe profit si evidentiat in cursul exercitiului

In sistemul de contabilitate din Romania, potrivit legislatiei si reglementarilor fiscale, respectiv OG nr.17/2000 privind impozitul pe profit, masa profitului impozabil se determina pe baza relatiei:

P_fb = V − Ch + Ch_n − D_f

unde:

V- venituri realizate

Ch - cheltuieli corespunzatoare veniturilor realizate

Ch_n - cheltuieli nedeductibile

D_f - deduceri fiscale

In consecinta, compensarea veniturilor obtinute cu cheltuielile efectuate permite obtinerea unui profit, care in Contul de Profit si Pierdere este inregistrat sub termenul de rezultat global.

Utilizand un model de analiza factoriala, profitul brut din activitatea totala a exploatatiei agricole se calculeaza cu ajutorul urmatoarei relatii matematice:

In conformitate cu sistemul contabil, exista trei tipuri de activitati: activitatea de exploatare, activitatea financiara si activitatea exceptionala. Tinand seama de aceste tipuri de activitati, modelul de mai sus poate fi exprimat si cu relatia urmatoare:

unde:

Ch_i1000 - cheltuielile la 1000 lei venituri pe tipuri de activitati

g_i - structura veniturilor totale ale exploatatiei agricole pe tipuri de activitati (ponderile veniturilor din fiecare tip de activitate fata de totalul veniturilor)

In cazul exploatatiilor agricole cu activitate complexa, in care exista structuri cu profil industrial, datorita relatiilor cauzale cu caracter de proportionalitate specifice acestor subunitati (activele imobilizate si cele circulante isi exercita o actiune cu caracter de proportionalitate asupra volumului productiei si implicit asupra veniturilor), se poate folosi in analiza profitului brut din activitatea totala, urmatorul model:

unde:

M - valoarea medie a activelor imobilizate si circulante

V - venituri totale

Ch₁₀₀₀/ V - cheltuielile la 1000 lei venituri

Corelarea celor doua modele de analiza (structurala si factoriala) a profitului brut din activitatea totala, permite o diagnosticare mai complexa a situatiei constatate, inclusiv in ceea ce priveste strategia adoptata de unitate in privinta cresterii rentabilitatii brute.

Operatiile de cuantificare structurala si factoriala vor fi efectuate cu ajutorul metodei balantiere, respectiv metodei substitutiei in lant, similar profitului net.

Analiza factoriala a ratei rentabilitatii brute din activitatea totala a exploatatiei agricole

Analiza factoriala a ratei rentabilitatii brute din activitatea totala a exploatatiei agricole se efectueaza pe baza urmatoarelor relatii matematice:

Rata rentabilitatii brute a resurselor consumate:

Rata rentabilitatii brute a veniturilor:

Rata rentabilitatii fortei de munca:

Rata rentabilitatii fondului funciar:

Rata rentabilitatii activelor :

Rata rentabilitatii capitalului permanent (rata rentabilitatii economice):

unde:

C_p - capital permanent al exploatatiei agricole

Se mai pot utiliza si urmatoarele modele, mai putin intalnite in planificare si evidenta, dar cu o utilitate cognitiva evidenta:

Conform acestor modele, nivelul ratei rentabilitatii brute din activitatea totala este o functie de doi factori directi: veniturile care revin pe unitatea de resursa luata in considerare (la 100 lei din resursa respectiva); profitul brut care revine pe unitatea de venit (la 100 lei venituri) adica nivelul eficientei economice a cheltuielilor.

Analiza structurala si factoriala a rentabilitatii brute pe tipuri de activitati

Efectuarea unei analize a profitului brut si a ratei rentabilitatii pe tipuri de activitati, permite desprinderea unor concluzii care sa vizeze toate laturile rentabilitatii pana la cele mai concrete aspecte. Indiferent de tipul activitatii (activitate de exploatare, activitate financiara, activitate exceptionala), modelul structural utilizat in analiza profitului brut este urmatorul:

P_fbi = V_i − Ch_i

Analiza profitului brut si a ratei rentabilitatii brute pe tipuri de activitati se realizeaza cu urmatoarele modele factoriale:

unde:

P_fbi - profit brut aferent tipului respectiv de activitate

R_rbi - rata rentabilitatii brute aferente tipului respectiv de activitate

V_i - venituri aferente tipului respectiv de activitate

Ch_i - cheltuieli aferente tipului respectiv de activitate

Rata rentabilitatii veniturilor poate fi scrisa si astfel:

unde:

gv_i - structura veniturilor

r_i - rata rentabilitatii pe categorii de venituri, care reprezinta factorii prin intermediul carora poate fi explicata modificarea fata de criteriul de comparatie

Relatiile de mai sus reliefeaza, daca exploatatia agricola a reusit sau nu sa puna accent mai mare pe cresterea eficientei economice a cheltuielilor (pe fiecare tip de activitate), aceasta constituind conditia esentiala a accelerarii nivelului ratei rentabilitatii brute la un nivel competitiv.

Analiza factoriala a rentabilitatii brute aferente productiei totale vandute

Intr-o societate comerciala agricola pe actiuni, cu profil complex, realizarea unei rentabilitati competitive din vanzarea productiei marfa, constituie o problema manageriala fundamentala. Din motive de operativitate mai ales, este necesara o analiza-diagnostic cu caracter sintetic privind dinamica rentabilitatii brute aferente productiei marfa totale, ca expresie a eficientei economice finale a intregii activitati a intreprinderii.

Analiza factoriala a profitului brut aferent productiei marfa totale

Pentru analiza factoriala a profitului brut aferent productiei marfa totale se utilizeaza mai multe modele.

Unul din aceste modele este urmatorul:

P_fb = ΣQvp − ΣQvc = ΣQv(p − c)

unde:

Qv - volumul fizic al productiei marfa vandute pe produs in expresie naturala sau stas

c - costul pe unitatea de produs-marfa

p - pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs-marfa fara TVA

Acest model reliefeaza influenta directa asupra profitului brut, a urmatorilor factori:

volumul fizic (Qv) al productiei marfa vandute pe produs in expresie naturala sau stas (factor cu caracter cantitativ);

structura productiei marfa totale (s), adica ponderile diverselor produse vandute in expresie valorica fata de totalul valoric al productiei vandute (factor cu caracter structural);

costul pe unitatea de produs-marfa(c) (factor cu caracter calitativ);

pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs-marfa (p), fara TVA (factor cu caracter calitativ)

Un alt model utilizat in analiza factoriala a profitului brut aferent productiei marfa totale este urmatorul:

unde:

ΣQvp - valoarea productiei marfa totale

P_fb1000/ ΣQvp - profit brut la 1000 lei venituri aferente productiei marfa totale

Ch₁₀₀₀/ ΣQvp - cheltuieli la 1000 lei venituri aferente productiei marfa totale

Potrivit acestui model, profitul brut aferent productiei marfa totale este o functie de doi factori directi si anume:

valoarea productiei marfa totale, respectiv veniturile aferente productiei marfa totale (ΣQvp ) - cifra de afaceri (factor cu caracter cantitativ);

profitul brut la 1000 lei venituri aferente productiei marfa totale (Pf b1000 / ΣQvp), respectiv cheltuielile la 1000 lei venituri aferente productiei marfa totale ( Ch1000/ ΣQvp ) - rata rentabilitatii acestor venituri (factor cu caracter calitativ).

de asemenea, potrivit acestui model, profitul brut aferent productiei marfa totale depinde de urmatorii factori indirecti:

prin intermediul veniturilor aferente productiei marfa totale depinde de volumul fizic al productiei marfa pe produs (Qv) si pretul mediu de vanzare (p), fara TVA, pe unitatea de produs-marfa

prin intermediul profitului brut la 1000 lei venituri aferente productiei marfa totale, respectiv prin intermediul cheltuielilor la 1000 lei venituri aferente productiei totale vandute, depinde de structura productiei marfa totale (s), pretul mediu de vanzare (p), fara TVA, pe unitatea de produs-marfa si costul pe unitatea de produs-marfa (c).

In practica, cel de al doilea model este mai putin utilizat, dar in analiza economica prezinta o utilitate cognitiva deosebita deoarece permite sa se constate daca exploatatia agricola a reusit sau nu sa tina seama tocmai de una din cerintele esentiale ale cresterii eficientei economice finale in conditiile unei economii de piata si anume: pentru obtinerea unui cuantum sporit al profitului brut este necesar sa se depuna eforturi nu numai in directia cresterii veniturilor din productia totala vanduta ci si in directia cresterii eficientei economice a cheltuielilor aferente acestor venituri, respectiv a reducerii cheltuielilor la 1000 lei venituri.

In structurile organizatorice cu activitati industriale, literatura de specialitate recomanda si alte modele pe baza carora poate fi efectuata analiza factoriala a profitului brut aferent productiei marfa totale:

unde:

A_e - valoarea medie a mijloacelor economice aferente exploatarii (active imobilizate + active circulante)

- eficienta mijloacelor economice

ΣQvfp - valoarea productiei marfa fabricate

- raportul static dintre valoarea productiei marfa vandute si valoarea productiei marfa fabricate (gradul de valorificare al productiei marfa fabricate si al celei stocate)

- valoarea productiei marfa vandute

- rata rentabilitatii veniturilor din vanzarea productiei marfa (profitul brut la 1 leu productie vanduta)

Qv - volumul fizic al productiei marfa vandute

p - pretul de vanzare pe unitatea de produs, fara TVA

cv - costul variabil pe unitatea de produs

Ch_f - suma cheltuielilor fixe

v_m =(p-cv) -venitul marginal pe unitatea de produs

T - numarul mediu de persoane sau timpul total de munca (in zile-om sau ore-om)

- productivitatea muncii

- gradul de inzestrare tehnica a muncii

- eficienta economica a utilizarii mijloacelor fixe

Mf - valoarea medie a mijloacelor fixe

In structurile organizatorice care practica o activitate comerciala, analiza structurala a profitului brut se poate efectua pe baza urmatorului model:

P_fb =Sa-Sc

Analiza factoriala a profitului brut pentru acest tip de structura organizatorica se efectueaza dupa urmatorul model:

unde:

Sa - suma totala a adausului comercial obtinut din desfacerea marfurilor cu amanuntul

Sc - suma totala a cheltuielilor de circulatie aferente desfacerii marfurilor cu amanuntul

D - volumul total al desfacerilor de marfuri cu amanuntul (in expresie valorica)

- cota medie generala a adaosului comercial

- nivelul mediu general al cheltuielilor de circulatie

d - volumul desfacerilor de marfuri cu amanuntul pe grupe de marfuri (in expresie valorica)

s - structura desfacerilor de marfuri pe grupe de marfuri (ponderile grupelor de marfuri fata de volumul total al desfacerilor de marfuri cu amanuntul)

nc - nivelul cheltuielilor de circulatie pe o grupa de marfuri (%)

ac - cota de adaus comercial pe o grupa de marfuri (%)

Analiza factoriala a ratei rentabilitatii brute aferente productiei marfa totale

Pentru efectuarea analizei factoriale a ratei rentabilitatii brute aferente productiei marfa totale, se utilizeaza urmatorul model:

Aceasta relatie reliefeaza influenta directa a trei factori:

structura productiei totale vandute (s);

costul pe unitatea de produs vandut (c);

pretul mediu de vanzare, fara TVA, pe unitatea de produs vandut (p).

Se observa ca structura productiei marfa totale si costul pe unitatea de produs-marfa actioneaza asupra nivelului ratei rentabilitatii brute aferente productiei marfa totale atat prin intermediul cheltuielilor ( ΣQvc ) cat si prin intermediul profitului ( ΣQvp − ΣQvc ), ceea ce face ca ritmul variatiei ratei rentabilitatii in comparatie cu ritmul variatiei profitului sa fie mai accentuat. Volumul fizic al productiei marfa pe produs isi exercita o actiune indirecta asupra nivelului acestui indicator, prin intermediul cheltuielilor si prin intermediul profitului brut, ceea ce reliefeaza necesitatea concentrarii eforturilor exploatatiei agricole pe linia celor trei factori cu actiune directa mentionati.

La nivelul diverselor structuri organizatorice ale exploatatiilor, analiza rentabilitatii productiei marfa totale comporta anumite particularitati, fiind necesara o cercetare a sistemului cauzal sub cele mai concrete aspecte ale sale.

Astfel, in structurile organizatorice cu activitati industriale analiza factoriala a ratei rentabilitatii se realizeaza pe baza urmatorului model:

unde:

ΣQvfp - valoarea productiei marfa fabricate (obtinute)

A_i - valoarea medie a activelor imobilizate

A_c - valoarea medie a activelor circulante

Relatia de mai sus pune in evidenta influenta a trei factori de importanta deosebita in economia de piata:

- nivelul eficientei economice al resurselor avansate (ocupate)

- coeficientul vanzarii productiei marfa fabricate

- rata rentabilitatii veniturilor din productia marfa vanduta.

In structurile organizatorice care practica o activitate comerciala, analiza factoriala a rentabilitatii brute se poate efectua pe baza urmatoarelor modele:

unde:

Sa - suma totala a adausului comercial obtinut din desfacerea marfurilor cu amanuntul

Sc - suma totala a cheltuielilor de circulatie aferente desfacerii marfurilor cu amanuntul

D - volumul total al desfacerilor de marfuri cu amanuntul (in expresie valorica)

(%) - cota medie generala a adausului comercial

(%) - nivelul mediu general al cheltuielilor de circulatie

d - volumul desfacerilor de marfuri cu amanuntul pe grupe de marfuri (in expresie valorica)

s - structura desfacerilor de marfuri pe grupe de marfuri (ponderile grupelor de marfuri fata de volumul total al desfacerilor de marfuri cu amanuntul)

nc - nivelul cheltuielilor de circulatie pe o grupa de marfuri (%)

ac - cota de adaus comercial pe o grupa de marfuri (%)

Operatiile de cuantificare a actiunii celor doua variabile independente (cu rol de elemente componente) din modelul structural al profitului brut si al ratei rentabilitatii brute vor fi efectuate cu metoda balantiera.

Operatiile de cuantificare a variabilelor independente (cu rol de factori) din modelul factorial al profitului brut si ratei rentabilitatii brute vor fi efectuate cu ajutorul metodei substitutiilor in lant.

Analiza factoriala a rentabilitatii brute aferente productiei marfa pe produs

Analiza factoriala a rentabilitatii brute aferente productiei marfa pe produs utilizeaza modele diferentiate in functie de modul de exprimare a volumului productiei marfa (in expresie naturala sau in expresie stas) sau conventionala, de conditiile livrarii productiei marfa (pe destinatari, pe anumite perioade, pe categorii de calitate) si de sfera investigarii (unitatea agricola in ansamblul sau organizatoric sau o structura organizatorica componenta a acesteia).

Astfel, in cazul produselor agricole care se livreaza fizic, dar in expresie naturala pe clase de calitate, sfera investigarii fiind exploatatia agricola, analiza factoriala a rentabilitatii brute se bazeaza pe urmatorul model:

Se constata ca profitul brut este influentat direct de trei factori:

volumul fizic al productiei vandute (Qv);

costul pe unitatea de produs fizic (c);

pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs fizic, fara TVA (p).

Structura productiei marfa fizice pe clase de calitate (sk) si pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs fizic pe o clasa de calitate (fara TVA) (pk) influenteaza indirect profitul brut prin intermediul pretului mediu de vanzare pe unitatea de produs fizic.

Rata rentabilitatii brute este o functie de doi factori cu actiune directa:

costul pe unitatea de produs fizic (c);

pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs fizic (fara TVA) (p).

Structura productiei marfa fizice pe clase de calitate (sk), pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs fizic pe o clasa de calitate (fara TVA) (p) influenteaza indirect rata rentabilitatii brute prin intermediul pretului mediu de vanzare pe unitatea de produs fizic. Volumul fizic al productiei marfa influenteaza indirect rata rentabilitatii brute prin intermediul costului pe unitatea de produs.

In cazul produselor marfa ce se livreaza in expresie STAS, sfera investigarii fiind exploatatia agricola, analiza factoriala a rentabilitatii brute utilizeaza urmatorul model:

Se observa ca profitul brut este influentat direct de patru factori:

volumul fizic al productiei marfa (Qv);

costul pe unitatea de produs fizic (c);

pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs STAS, fara TVA (p);

cresterea sau diminuarea veniturilor aferente volumului fizic al productiei vandute [(rQv −Qv)*p] ca urmare a imbunatatirii sau inrautatirii parametrilor stas ai calitatii productiei.

Factorii cu actiune directa asupra ratei rentabilitatii sunt:

costul pe unitatea de produs fizic (c);

pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs stas, fara TVA (p);

calitatea productiei ( vk = [(rQv − Qv)*p]).

Volumul fizic al productiei marfa isi exercita o actiune indirecta asupra nivelului ratei rentabilitatii brute prin intermediul costului pe unitatea de produs.

In exploatatiile agricole organizate pe baze industriale se pot utiliza urmatoarele modele de analiza factoriala a rentabilitatii brute aferente productiei vandute:

pe total productie vanduta:

unde:

C - capacitate de productie exprimata in numarul de grajduri (adaposturi), numar hale, numar baterii la pasari, numar sere, metri patrati teren aferent

pfc - profit brut ce revine in medie pe unitatea de capacitate de productie

pe un produs vandut:

In cazul produsului "carne greutate vie" (in complexele pentru ingrasarea animalelor sau pasarilor), se utilizeaza urmatorul model de analiza a rentabilitatii brute aferente productiei vandute:

unde:

- numarul animalelor sau al pasarilor vandute

- numarul existent de animale sau de pasari destinate vanzarii

kl - coeficientul de vanzare a animalelor sau a pasarilor calculat ca raport intre numarul de animale sau pasari vandute si numarul existent de animale sau pasari destinate vanzarii

- numarul total de locuri utilizate din adaposturile pentru animale sau de baterii utilizate din halele pentru pasari

na - numarul de animale destinate vanzarii pe un loc utilizat in adaposturi sau de pasari destinate livrarii pe o baterie utilizata in hale

Ng - numarul de adaposturi (grajduri) pentru animale sau de hale pentru pasari

nl - numarul de locuri pentru animale intr-un adapost sau de baterii pentru pasari intr-o hala conform capacitatii maxime

gu - gradul de utilizare (in %) a adapostului la animale sau a halei la pasari calculat ca raport intre numarul de locuri de adapostire sau de baterii utilizate dintr-un adapost si respectiv dintr-o hala si numarul de locuri de adapostire sau de baterii conform capacitatii maxime a adapostului sau a halei

kr - coeficientul mediu de rulaj al unui adapost la animale sau a unei hale la pasari (calculat ca raport intre numarul de zile ale anului si numarul de zile necesare pentru realizarea greutatii vii de livrare a unui animal sau a unei pasari, precum si pentru dezinfectarea si repopularea adapostului sau a halei cu animalele sau pasarile necesare)

- profitul brut pe animal sau pasare vandute

G - greutatea medie a unui animal sau a unei pasari vandute (in kg carne greutate-vie)

c - costul mediu pe unitatea de produs vandut (pe un kilogram carne greutate-vie)

p - pretul mediu de vanzare (fara TVA) pe unitatea de produs vandut (pe un kilogram carne greutate-vie)

In cazul produsului "oua de pasare pentru consum", se utilizeaza urmatorul model:

unde:

- numarul de oua vandute

- numarul de oua obtinute

- numarul total de locuri de utilizare pentru producerea oualor din halele pentru pasari ouatoare (este egal cu numarul total de gaini ouatoare)

Nh - numarul de hale pentru pasarile ouatoare

nl - numarul de locuri pentru producerea oualor intr-o hala conform capacitatii maxime (numarul de gaini ouatoare dintr-o hala conform capacitatii maxime a halei)

gu - gradul de utilizare (in %) a unei hale pentru pasarile ouatoare

no - numarul de oua obtinute pe un loc utilizat in halele pentru pasari ouatoare (numarul de oua obtinute destinate vanzarii pe o gaina ouatoare)

kl - coeficientul de vanzare a oualor obtinute

pfo = p − c - profitul brut pe un ou vandut

c - costul mediu al unui ou vandut

p - pretul mediu de vanzare (fara TVA) al unui ou vandut

In cazul produselor legumicole de sera, se utilizeaza modelul urmator:

unde:

- volumul fizic total al productiei legumicole vandute (in tone)

- volumul fizic total al productiei legumicole obtinute (in tone)

- numarul total de metri patrati-sera utilizati

Ns - numarul de sere pentru cultivarea legumelor

nm - numarul de metri patrati dintr-o sera conform capacitatii maxime a serei

gu- gradul de utilizare (in %) a unei sere

nc - numarul ciclurilor de productie legumicola intr-un an

q - productia medie fizica de legume obtinuta pe un metru patrat-sera utilizat

kl - coeficientul de vanzare a productiei legumicole obtinute

pft = p − c - profitul brut pe o tona de legume vandute

p - pretul mediu de vanzare (fara TVA) pe unitatea de produs vandut

c - costul mediu pe unitatea de produs vandut

Analiza factoriala a profitului brut si a ratei rentabilitatii brute, in cazul produselor vandute care se livreaza in expresie stas se poate face si pe baza urmatoarelor modele:

sau

unde:

^rQv - volumul stas al productiei vandute (volumul fizic recalculat al productiei vandute in functie de parametrii stas ai calitatii acestei productii)

^rc - costul pe unitatea de produs stas

^rp - pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs fizic (fara TVA) calculat ca raport intre suma incasata din vanzarea productiei si volumul fizic al productiei vandute

Potrivit acestor modele calitatea productiei nu mai apare ca factor cu actiune directa asupra profitului si a ratei rentabilitatii, ci factor cu actiune indirecta prin intermediul factorilor ^rQv si ^rc (dupa primul model) sau prin intermediul factorului ^rp (dupa al doilea model). Aceasta determina ca modelele sa fie mai putin utilizate in cercetarea economico-financiara.

Analiza rentabilitatii brute pe produs pe baza punctului critic

In conditiile economiei de piata, agentii economici sunt interesati sa cunoasca, pe langa masa profitului si rata rentabilitatii, acel prag de rentabilitate sau punct critic al intreprinderii, prin care urmaresc sa stabileasca de la ce volum de productie intreprinderea realizeaza profit si devine rentabila.

Tinand seama de specificul agriculturii, pragul de rentabilitate se poate stabili fie la hectar sau pe animal, fie pe intreaga cultura sau categorie de animale. Nerespectarea unei marimi optime in ceea ce priveste suprafata cultivata sau efectivul de animale aflate in exploatare influenteaza nefavorabil atat cheltuielile totale (ca efort) cat si veniturile totale (ca efect).

De asemenea, pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs marfa (fara TVA) depinde de structura productiei marfa pe subunitati ale productiei, pe destinatari, pe perioade de obtinere si de livrare si pe clase de calitate. Din aceste motive, pragul de rentabilitate se stabileste pe intreaga cultura sau categorie de animale.

Analiza previzionala a rentabilitatii brute pe produs pe baza pragului de rentabilitate permite stabilirea pe baze stiintifice a volumului fizic la care productia obtinuta si livrata devine rentabila si indica totodata volumul fizic al productiei obtinute si vandute (inclusiv structura si pretul mediu de vanzare ale acesteia pe destinatari, subunitati, perioade si calitati) in vederea realizarii nivelului competitiv al rentabilitatii brute de pe piata interna si externa a produsului respectiv pentru perioada urmatoare.

Volumul minim al productiei (obtinute si vandute) la nivelul pragului de rentabilitate (x) se poate calcula pe baza urmatoarei relatii:

unde:

Ch - suma totala maxima a cheltuielilor de productie aferente unei culturi sau categorii de animale

p - pretul mediu de vanzare minim pe unitatea de produs (fara TVA)

Conform acestei relatii, costul pe unitatea de produs marfa va fi egal cu pretul mediu de produs marfa (fara TVA), ceea ce inseamna ca atat pe unitatea de produs marfa (kilogram, tona, litru, hectolitru) cat si pe intreaga cantitate de productie marfa, nu se obtine profit, dar nici pierdere. In conditiile economiei de piata concurente si exigente, acest lucru contravine "legii viabilitatii" agentilor economici. Pentru a realiza profit este necesar sa se obtina si sa se livreze cel putin productia prevazuta (cantitativ si calitativ) care trebuie sa fie mai mare decat productia admisa de punctul critic al gestiunii, costul pe unitatea de produs marfa fiind mai mic decat pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs marfa (fara TVA). In acest caz va fi indeplinita una din conditiile esentiale ale rentabilitatii produselor in conditiile economiei de piata.

O situatie "optima" a rentabilitatii brute a produselor agricole s-ar obtine in cazul depasirii productiei prevazute (cantitativ si calitativ) cu acelasi efort sau cu un efort mai mic decat cel prevazut initial, in conditiile realizarii unei structuri favorabile (optime) a productiei obtinute si vandute pe subunitati (ferme), pe destinatari (clienti), pe perioade de producere si livrare, pe clase de calitate si cu cel mai avantajos pret mediu de vanzare (fara TVA) pe unitatea de produs marfa pe clase de calitate, pe diverse perioade si pe clienti.

In structurile organizatorice cu specific industrial, elementele cheltuieli de productie se prezinta sub forma de cheltuieli variabile (ce devin constante pe unitatea de produs) cat si de cheltuieli fixe (ce devin variabile pe unitatea de produs). In acest caz, stabilirea cantitatii minime ce trebuie obtinuta (fabricata) pe fiecare produs astfel incat veniturile incasate din vanzarea productiei sa acopere in intregime cheltuielile efectuate, se poate face cu ajutorul urmatoarelor relatii:

unde:

VT - suma veniturilor

p - pretul mediu de vanzare pe unitatea de produs (fara TVA)

Q - volumul fizic al productiei pe produs

CT - suma totala a cheltuielilor de productie

CF - suma cheltuielilor fixe (constante)

CV - costuri variabile totale

v - cheltuieli variabile pe unitatea de produs

Rezolvand sistemul de ecuatii se obtine volumul minim al productiei ce trebuie obtinuta (in vederea vanzarii) la nivelul "punctului critic al gestiunii":

Pentru a realiza profitul brut prevazut pe fiecare produs, volumul fizic al productiei se stabileste cu ajutorul urmatorului sistem de ecuatii:

Rezolvand sistemul de ecuatii, se obtine volumul fizic prevazut al productiei ce urmeaza a fi fabricata si vanduta in vederea realizarii profitului brut prevazut:

Daca se adopta ideea mai realista a neliniaritatii intre evolutia eforturilor (cheltuieli variabile) si cea a efectelor (venituri totale) se remarca aparitia mai multor praguri de rentabilitate.

Cea mai mare rentabilitate (Qoptim) se obtine la acel nivel al cifrei de afaceri care egaleaza costul marginal cu venitul marginal. Costul marginal exprima cresterea costului total antrenata de obtinerea ultimului produs.

El este dat de variatia cheltuielilor de productie determinata de variatia cu o unitate a productiei, conform relatiei urmatoare:

Venitul marginal obtinut din vanzarea ultimei unitati de productie este derivata incasarilor totale in raport cu cantitatea vanduta, conform relatiei:

Panta curbei costurilor totale (tgα) corespunde costului marginal, iar panta veniturilor totale corespunde venitului marginal. Cand cele doua pante devin identice, abaterea intre cele doua curbe va fi maxima si profitul total (PT) va atinge valoarea maxima in punctul Qoptim.

PT = VT - CT.

In regimul concurentei perfecte caracterizat prin transparenta pietei si perfecta mobilitate a factorilor de productie, producatorul isi vinde produsul sau la un pret constant impus de piata. Acest pret nu poate fi modificat oricare ar fi volumul productiei, ceea ce impune ca maximizarea profitului sa se faca doar prin variatia productiei.

In conditiile concurentei imperfecte, producatorul isi poate maximiza profitul atat prin variatia productiei cat si a pretului. Astfel, venitul marginal va fi descrescator.

PT = VT - CT

VT = f(q)

CT = g(q).

Profitul va admite un maxim in punctul in care derivata intai in raport cu productia va fi zero (prima conditie):

adica P'_T = V'T - C'T

V'T = f'(q)

C'T = g'(q)

deci, in punctul optim:

f'(q) - g'(q) = 0 rezulta f'(q) = g'(q),

ceea ce inseamna ca, pentru a realiza un profit total maxim, volumul productiei trebuie ales, astfel incat venitul marginal sa fie egal cu costul sau marginal.

In conditiile concurentei imperfecte, insa, maximizarea cere si o a doua conditie si anume, aceea ca derivata a doua sa fie mai mica decat zero:

PT" < 0 adica

PT" = VT" - CT"

PT" < 0

Din ultimele doua ecuatii rezulta VT" < CT", ceea ce inseamna ca ritmul de crestere al incasarii marginale este mai mic decat ritmul cresterii costului marginal. Analiza pragului de rentabilitate este importanta nu numai pentru aprecierea performantelor unitatii pe plan economic ci si pentru alegerea celor mai eficiente masuri privind finantarea cresterii sale economice, deoarece pragul de rentabilitate realizeaza jonctiunea dintre strategia industriala si cea financiara.