Abuzul de poziTie dominantA

1. Introducere

Nivelul la care opereaza art. 6 al Legii nr. 21/1996 este acela de neutralizare a consecintelor adverse in cazul absentei concurentei efective. Intreprinzatorii dominanti isi pot conduce afacerile eficient, mentinand preturi scazute si mentinand sau imbunatatit calitatea produselor lor; intr-adevar, existenta unei pozitii dominante are avantaje economice importante, ca de exemplu capacitatea intreprinzatorilor de a urma o politica curajoasa de cercetare si dezvoltare. Pe de alta parte, inexistenta presiunii concurentei poate incuraja obiceiuri comerciale proaste: de exemplu un intreprinzator poate alege sa-si limiteze productia si sa practice preturi mai mari decat sa-si creasca productia si sa practice preturi mai scazute.

Functia art. 6 este de a avea certitudinea ca atitudinea pe piata a intreprinzatorilor dominanti ramane in concordanta cu obiectivele Legii nr. 21/1996. Afirmatia ca un intreprinzator are o pozitie dominanta nu este o invinuire in sine, ci pur si simplu inseamna ca, indiferent de motivul care a creat pozitia dominanta, intreprinzatorul are o responsabilitate speciala de a nu permite incalcari ale regulilor concurentiale. Altfel spus, agentii economici dominanti au obligatii legale care nu sunt impuse si celor cu o putere economica mai mica.

Articolul 6 al Legii nr. 21/1996 prevede: 'Este interzisa folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute de catre unul sau mai multi agenti economici pe piata romaneasca sau pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comertului ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, in special, in:

a) impunerea, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor sau a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari;

b) limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice in dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor;

c) aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;

d) conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;

e) realizarea de importuri fara competitie de oferte si tratative tehnico-comerciale uzuale, in cazul produselor si serviciilor care determina nivelul general al preturilor si tarifelor in economie;

f) practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare, sub costuri, in scopul inlaturarii concurentilor sau vanzarea la export sub costul de productie, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni;

g) exploatarea starii de dependenta economica in care se gaseste un client sau un furnizor fata de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente, precum si ruperea relatiilor contractuale pentru singurul motiv ca partenerul refuza sa se supuna unor conditii comerciale nejustificate.

Pentru a fi sanctionat comportamentul unui agent economic potrivit art. 6 al Legii nr. 21/1996 trebuie sa fie indeplinite doua conditii generale:

- existenta pozitiei dominante;

- un comportament abuziv al agentului aflat pe o astfel de pozitie.

2. Conceptul de pozitie dominanta

Legea nr. 21/1996 nu defineste pozitia dominanta, dar intelesul si sfera actualului concept au fost clarificate de practica Consiliului Concurentei - si bineinteles de aceea a Comisiei Europene - precum si de doctrina.

Definirea pozitiei dominante, care a devenit una standard, a fost adusa in discutie prima oara de Curtea Europeana de Justitie in cazul United Brands cand s-a apreciat ca ea reprezinta : 'o pozitie de putere economica de care se bucura un intreprinzator si care ii permite sa impiedice mentinerea unei concurente efective pe o piata relevanta, prin permiterea unui comportament independent, pana la un punct, de al concurentilor, clientilor'.

Astfel inteleasa, o pozitie dominanta e compatibila cu supravietuirea unei anumite concurente, fiind suficient daca intreprinzatorul e capabil sa aiba o influenta apreciabila asupra conditiilor in care se dezvolta concurenta si sa actioneze fara a tine seama de ele.

In legislatia romana exista si o definitie legala a pozitiei dominante, ea fiind: ' situatia in care un agent economic este capabil, intr-o masura apreciabila, sa se comporte independent fata de concurentii si clientii sai de pe aceasta piata'.

Doctrina a definit pozitia dominanta ca fiind ' o deosebita putere economica a unei intreprinderi, ceea ce presupune din punct de vedere negativ, posibilitatea de a face abstractie de concurenta de pe piata relevanta, iar sub aspect pozitiv de a beneficia de o autonomie globala de comportament, in detrimentul celorlalti agenti economici, cat si al consumatorilor'.

In concluzie, un intreprinzator se afla pe o pozitie dominanta, daca are puterea de a se comporta independent, fara a tine cont de competitori, distribuitori sau furnizori. Intreprinzatorul se afla pe aceasta pozitie cand, datorita impartirii pietei, combinat cu nivelul cunostinetelor tehnice, al aparaturii si capitalului, el are puterea de a controla preturile, productia sau distributia ori o parte importanta a acestora.

3. Existenta pozitiei dominante

Procesul de determinare a existentei unei pozitii dominante intr-un caz particular trebuie sa urmareasca, in mod normal, doua directii:

definirea pietii relevante;

fixarea puterii pe care o are un intreprinzator pe piata.

3.1. Piata relevanta

Sintagma piata relevanta este folosita pentru a desemna campul de forte concurentiale in care opereaza intreprinzatorul, la un moment dat, in cadrul raportului cerere-oferta.

Din punct de vedere legal piata relevanta 'cuprinde un produs sau un grup de produse si aria geografica pe care acestea se produc si (sau) se comercializeaza'

Scopul definirii pietei relevante, e de a diferentia intre acele performante ale unor intreprinzatori, care trebuie luate in considerare in evaluarea pozitiei dominante, si acele performante care nu trebuie avute in vedere. Cele doua mari intrebari sunt cat de larga poate fi gama de produse si ce distributie geografica a ofertelor trebuie acoperita de evaluare. Actualele trei criterii de determinare a pietei relevante sun: criteriul material, cel geografic si cel temporal.

3.1.1. Criteriul material sau piata produsului

Definirea pietei produselor nu e totdeauna usoara. De exemplu, lucruri care sunt din punct de vedere fizic diferite, pot fi in competitie (sistemul de incalzire domestica pe gaz sau motorina) in timp ce, pe de alta parte, lucruri care sunt asemanatoare din punct de vedere fizic nu sunt in competitie (anvelope pentru camioane si anvelope pentru autoturisme). De aceea e un avantaj pentru intreprinzatori sa aiba definita piata produsului cat mai larg posibil, de vreme ce cu cat varietatea de produse e mai mare, cu atat va fi mai greu sa se stabileasca existenta unei pozitii dominante.

Piata relevanta a produsului cuprinde, potrivit Instructiunilor din Consiliului Concurentei , toate produsele care sunt considerate de cumparatori ca interschimbabile sau substituibile, datorita caracteristicilor, pretului si utilizarii date acestora.

In momentul de fata exista mai multe teste care aplicate pot determina piata produsului:

- testul fundamental e acela al interschimbarii produselor (produsul A poate fi inlocuit de produsul B); produsele trebuie sa fie suficient de asemanatoare astfel incat sa fie luate in considerare de consumatori sau beneficiari atunci cand le cumpara;

- flexibilitatea incrucisata a cererii; exista flexibilitate a cererii atunci cand creste substantial vanzarea de produse A, in momentul in care pretul produsului B creste doar putin, ceea ce dovedeste o indicatie clara a concurentei intre produse.

- un test mai ingust, al caracteristicilor speciale si al utilizatorilor, care demonstraza ca produsele strict specializate pot fi gasite intr-o piata

Alegerile economice ale unui consumator ar putea restrange gama ofertelor din care sa se faca cererile viitoare. De exemplu, petrolul, gazul si alti combustibili domestici pot forma o singura piata din punct de vedere al unei persoane ce doreste montarea unei noi centrale termice, insa numai pana la instalare.

Un alt mod de delimitare a pietei relevante a reprezentat-o identificarea subpietelor tinta. De exemplu, pietele pentru programele saptamanale TV si revistele in care au fost publicate au constituit subpiete distincte din piata informationala cu privire la programele TV in general.

O problema diferita a fost daca piata pentru materiile prime (sau pentru produsele primare sau intermediare) poate fi considerata ca fiind separata de piata produselor finite. In conformitate cu Curtea Europeana de Justitie, materia prima poate constitui o piata relevanta de sine statatoare, dar ar putea luata in calcul in determinarea abuzului unei pozitii dominante pe acea piata, daca exista efecte anticoncurentiale care pot fi resimtite pe piata produselor derivatelor.

3.1.2. Criteriul geografic

Distributia geografica a producatorilor si consumatorilor poate impiedica concurenta efectiva ce ar exista intre bunuri si servicii care, in alte imprejurari ar fi interschimbabile. De exemplu, un restaurant de pe autostrada poate fixa preturile intr-o gama foarte larga deoarece clientii nu doresc sa faca un ocol in cautarea de servicii echivalente. Este deci necesar in definirea pietei relevante pentru scopurile art. 6 sa se identifice teritoriul specific in care se poate lua in considerare suprapunerea ofertei si cererii, punctul de plecare fiind aria de vanzare a intreprinzatorului in cauza.

Potrivit Intructiunilor Consiliului Concurentei , piata geografica relevanta cuprinde zona in care sunt localizati agentii economici implicati in distribuirea produselor incluse in piata produsului, 'zona in care conditiile de concurenta sunt suficient de omogene si care poate fi diferentiata de arii geografice vecine, in special datorita unor conditii substantial diferite'.

Factorii care se au in vedere la determinarea pietei geografice sunt printre altii: caracteristicile produselor, preferintele consumatorilor, cotele de piata ale agentilor, diferentele dintre preturile de furnizare si costul transporturilor etc.

Pentru ca doua produse sa fie pe aceeasi piata geografica nu este important locul de fabricatie, ci posibilitatea ca ele sa ajunga si sa fie cumparate de aceiasi consumatori, acestia avand posibilitatea sa aleaga.

Factorii ce tind sa promoveze izolarea geografica ar fi: lipsa mijloacelor de transport sau costul transportului calculat la valoarea produsului oferind un avantaj de necombatut producatorilor locali.

Din punct de vedere geografic piata unui produs poate fi una mica (o parte dintr-o localitate, o regiune) sau una foarte mare (de exemplu o tara).

Articolul 6 al Legii nr. 21/1996 prevede ca abuzul de pozitie dominanta trebuie sa afecteze 'piata romaneasca sau o parte substantiala din aceasta', astfel ca regula 'de minimis' are din nou aplicare. Testul 'o parte substantiala' nu se refera la marimea geografica a teritoriului, ci la importanta economica a pietei din aceasta zona. Pentru a determina daca un anumit teritoriu e suficient de mare astfel incat sa fie considerat o parte substantiala, trebuie luat in considerare volumul productiei si costul produsului respectiv, pretul si posibilitatile economice ale vanzatorilor si cumparatorilor.

3.1.3. Criteriul temporal

Instructiunile Consiliului Concurentei privind definirea pietei relevante nu iau in calcul in vederea determinarii acesteia criteriul temporal, desi practica institutiilor comunitare europene a dovedit totusi ca in unele cazuri el este util.

Piata pe care opereaza un intreprinzator poate fluctua din cand in cand, atat in ceea ce priveste gama de produse cat si aria geografica acoperita si de aceea trebuie sa aiba in vedere si momentul la care se incearca delimitarea acesteia. De exemplu piata fructelor exotice este mai mare in sezonul rece decat in cel cald, cand exista si o oferta consistenta de fructe din productia interna.

Avand in vedere factorul timp si fluctuatiile de pe piata, un comerciant nu poate hotari politica de distribuire fara sa tina seama de clientii sai. El trebuie sa aiba in vedere ca odata ce urgenta s-a terminat, clientii isi vor aminti modul in care au fost tratati in timpul acelei perioade.

3.2. Determinarea puterii economice a agentului economic. Dominata

Printre criteriile de stabilire a dominantei se afla: cota de piata detinuta de agentii economici care actioneaza pe piata relevanta, barierele la intrarea pe piata relevanta, comportamentul agentului economic suspect de a avea o pozitie dominanta

3.2.1. Cota de piata

a) Cota de piata a agentului economic suspect de pozitie dominanta

Cel mai important factor in stabilirea dominantei este cota de piata a intreprinzatorilor pe o piata relevanta. Exista mai multe tipuri de sisteme legislative in acest domeniu

- care stabilesc o cota limita peste care apare dominanta ( Cehia, Croatia, Bulgaria);

- prevederea unor cote (minima si maxima) intre care probabilitatea sa existe dominanta este mai mare (Federatia Rusa, Slovacia);

- inexistenta unor reglementari exprese privitoare la cota de piata (U.E., S.U.A., Romania).

In sistemul ales de legislatorul roman, Consiliul Concurentei a avut in vedere la determinarea cotei de piata: cantitatea vanzarilor, capacitatea de productie, valoarea acestora s.a. . , cu accent pus pe primele doua. Astfel, intr-o decizie referitoare la abuz de pozitie dominanta pe piata unor curele textile utilizate in industria tutunului, Consiliul Concurentei a decis ca o cota de piata de 27% nu conduce la existenta dominantei

In concluzie, o parte substantiala din piata ca dovada a existentei unei pozitii dominante nu e un factor constant, iar importanta sa varieaza de la piata la piata in conformitate cu structura acestor piete, in special in ceea ce priveste productia, cererea si oferta.

b) Cota de piata a altor agenti economici

De multe ori poate fi de ajutor comparatia intre cota de piata care e investigata cu marimea cotelor detinute de alti operatori pe piata relevanta. Un intreprinzator cu o parte relativ mica din piata, de exemplu 30 - 40% poate fi intr-o pozitie dominanta daca restul pietei este foarte fragmentat astfel incat nici unul din ceilalti participanti sa nu constituie o amenintare la independenta sa.

Pe de alta parte, intr-un oligopol unde, de exemplu, trei operatori impart o piata intr-un mod mai mult sau mai putin egal intre ei, nici un intreprinzator unic nu va fi capabil sa actioneze fasa sa ia in considerare reactiile celorlalti. Nici unul dintre ei nu poate sa fie privit ca ocupand individual o pozitie dominanta desi ei ar putea fi priviti astfel in grup.

3.2.2. Conditiile de intrare pe piata

Chiar si o parte mare a pietei poate fi afectata cand este penetrata de concurenti noi si activi. Un exemplu il reprezinta declinul industriei britanice a motoarelor, care in anii '50 reprezenta 70% din piata mondiala, si care a fost incapabila sa faca fata concurentei producatorilor continentali si japonezi producatori de motoare mai mici. Un exemplu mai apropiat este oferit de majoritatea pietelor unor produse (agricole, zootehnice etc) in Romania anilor '90. O analiza atenta a pozitiei dominante ar trebui prin urmare sa se refere la avantajele de care se bucura intreprinzatorii si la orice dificultati pe care le-ar intampina noii veniti pe pietele potentiale.

Barierele la intrarea pe piata (sau conditiile de intrare pe piata) sunt acele obstacole pe care agentii economici le au de depasit la intrarea pe o anumita piata. Ele pot fi:

- de natura financiara: costuri de intrare ce includ investitiile initiale, publicitatea s.a.;

- de natura administrativa: obtinerea de avize, autorizatii s.a.;

- accesul la resurse , taxe vamale, etc.

Existenta unor bariere de intrare greu de trecut creaza in mod cert un avantaj competitorului existent pe piata, care se comporta fara teama de a pierde din clientela.

Din punct de vedere al unui potential competitor principala dificultate in suprimarea unor astfel de dezavantaje este pretul de cost. Ar putea fi necesare resurse foarte mari, de exemplu, pentru a finanta cercetarea sau publicitatea concurentiala.

Conditiile dificile de intrare pe o piata, creand avantaje unui agent economic, sunt deci si un factor obligatoriu avut in vedere in aprecierea dominantei acestuia.

3.2.3. Comportamentul agentului economic suspect de a avea opozitie dominanta

a) Resursele financiare

Capacitatea unui intreprinzator de a-si comanda politica financiara ii poate asigura libertatea de actiune. In practica ii va permite sa fie la curent cu ultima descoperire din tehnica, sa se adapteze rapid la schimbarile cererilor si sa-si extinda modul de operare atat vertical cat si orizontal.

b) Modul de administrare si performantele intreprinzatorilor

Criteriul examinat este legat de:

- starea pietei, adica trasaturile stabile ale mediului concurential in care opereaza un intreprinzator si in conformitate cu care deciziile acestuia trebuie modificate.

- starea actuala a intreprinzatorului, adica organizarea generala si resursele atat pentru scopurile unei anumite afaceri cat si pentru alte scopuri legate de aceste afaceri.

Pe scurt, prin mod de administrare se inteleg activitatile ce le desfasoara un intreprinzator pe parcursul afacerilor sale, de exemplu, politica de pret, iar prin performante se intelege rezultatul actual activ, de exemplu, nivelul profitului, eficienta productiei sau calitatea si gama de produse.

Modul de administrare si performanta unui intreprinzator ar furniza cele mai bune dovezi ale existentei sau inexistentei unei pozitii dominante. Daca un intreprinzator e capabil sa se poarte intr-un mod sau sa obtina rezultate ce nu sunt posibile in conditii de concurenta, concluzia ar fi ca restrictiile aduse acesteia exista.

Un astfel de rationament poate fi insa echivoc, dat fiind faptul ca in practica, ar fi posibil pentru un intreprinzator sa realizeze profituri foarte mari, sa-si limiteze productia sau sa impuna preturi discriminatorii, desi nu se bucura de o pozitie dominanta pe piata, in timp ce, pe de alta parte, un intreprinzator ce detine monopolul si care vrea sa-si pastreze pozitia pe termen lung isi poate trata clientii relativ favorabil. O practica precum scaderea pretului poate fi o indicatie a dorintei de a obtine o pozitie dominanta, mai degraba decat o pozitie de dominanta deja obtinuta.

Comportamentul agentului economic trebuie sa fie independent atat fata de clientii sai cat si fata de furnizori. In acest sens, Consiliul Concurentei a decis ca:

- nu exista pozitie dominanta atunci cand un agent economic e idependent fata de clienti dar depinde de singurul producator de alumina

- Trefo S.A. se afla pe o pozitie dominanta pe piata sarmei tari mate pentru cuie, desi detinea doar 18% din piata

In concluzie, doar doavada comportamentului nu trebuie sa fie considerata ca fiind suficienta pentru a stabili existenta unei pozitii dominante.

c) Comportamentul unuia sau mai multor agenti

Deoarece legea vorbeste in art. 6 de 'unul sau mai multi agenti economici' a aparut problema existentei sau nu a dominantei colective. Companiile distincte din punct de vedere legal pot fi considerate ca formand un singur agent economic daca in practica ei se supun unui control comun.

Sintagma 'unul sau mai multi intreprinzatori' implica o asa-zisa dominanta comuna a unor firme ce nu au legatura si care prin relatiile foarte stranse pot intra atat sub incidenta art. 5 dar si sub aceea a art 6 ale Legii nr. 21/1996. O astfel de pozitie dominanta trebuie sa fie delimitata de modurile paralele de administrare a agentilor economici.

O pozitie dominanta colectiva poate fi stabilita pe baza urmatoarelor criterii: capacitatea agentilor economici ce se afla singuri sau impreuna pe o pozitie dominanta de a se comporta independent pe piata si absenta unei concurente intre acestia

4. Abuzul de pozitie dominanta

4.1. Conceptul de abuz

Articolul 6 al Legii nr. 21/1996 indica faptul ca existenta unei pozitii dominante nu atrage interzicerea continuta in articol, aceasta intamplandu-se doar daca agentul economic o foloseste abuziv.

In decizia Hoffmann - La Roche, Curtea Europeana de Justitie a definit conceptul de abuz ca fiind unul obiectiv, legat de comportamentul unui intreprinzator intr-o pozitie dominanta, care influenteaza starea pietei, diminuand-se astfel concurenta .

Conceptul de abuz de pozitie dominanta presupune atat comportamentul nedrept si opresiv asupra, furnizorilor, clientilor si consumatorilor, cat si atitudinea unor concurenti actuali sau potentiali ce urmaresc sa protejeze si sa intareasca pozitia dominanta.

Articolul 6 al Legii nr. 21/1996 intaresete ideea ca nu e nevoie ca abuzul sa si produca efecte negative, fiind suficient sa existe doar intentia exteriorizata de a se comporta astfel, posibilile abuzuri fiind sanctionate atunci cand ' au ca obiect sau pot avea ca efect' afectarea cocnurentei.

Printre tipurile de abuzuri intalnite se afla: abuzul de exploatare (preturi excesive, vanzari conditionate), abuzul de excludere (de exemplu refuzul de a trata), abuzul structural ( de exemplu preluarea concurentului)

4.2. Exemple de abuzuri

4.2.1. Reglementare

Articolul nr. 6 al Legii nr. 21/1996 contine exemplele de abuzuri:

a) impunerea, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor sau a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari;

b) limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice in dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor;

c) aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;

d) conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;

e) realizarea de importuri fara competitie de oferte si tratative tehnico-comerciale uzuale, in cazul produselor si serviciilor care determina nivelul general al preturilor si tarifelor in economie;

f) practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare, sub costuri, in scopul inlaturarii concurentilor sau vanzarea la export sub costul de productie, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni;

g) exploatarea starii de dependenta economica in care se gaseste un client sau un furnizor fata de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente, precum si ruperea relatiilor contractuale pentru singurul motiv ca partenerul refuza sa se supuna unor conditii comerciale nejustificate.

Exemple de comportamente care sunt, sau pot deveni abuzive, potrivit art. 6 al Legii nr. 21/1996 sunt prezentate mai jos in mod grupat si nu in oridinea in care o face textul de lege.

4.2.2. Impunerea unor preturi incorecte

a) Preturile excesiv de mari stabilite de vanzatorii dominanti

Aceasta e probabil primul exemplu de abuz al unei pozitii dominante resimtit de consumatori. Totusi, nu e usor de formulat criterii practice si corecte din punct de vedere teoretic pentru a determina unde trebuie trasa o linie intre preturile corecte si cele incorecte.

Un prim criteriu extras din jurisprudenta comunitara il reprezinta comparatia intre pretul de vanzare a produsului si costul sau de productie care in realitate si dezvolta marimea profitului. Intrebarea este daca diferenta dintre costurile de productie necesare si pretul de vanzare e excesiva ?

Utilizarea acestei intrebari test nu este intotdeauna eficienta. De exemplu, profiturile mari pot fi rezultatul eficientei firmei, in timp ce profituri mici pot fi rezultatul ineficientei, chiar daca preturile sunt excesive. Sarcina de a stabili cat de eficient isi exploateaza resursele un intreprinzator dominant poate fi una deosebit de dificila daca nu imposibila.

b) Preturi excesiv de mici stabilite de cumparatorii dominanti

Un cumparator dominant poate obtine o reducere de pret intr-o masura nerezonabila. Posibilele obiectii pot fi profitabilitatea furnizorilor si capacitatea lor de a-si extinde productia sau de a o imbunatatii, acestea putand fi puse in pericol. Chiar si alti operatori, pe acelasi nivel al pietei, precum si cumparatorii pot fi pusi in dezavantaj din motive care nu au nimic de-a face cu eficienta cumparatorului.

c) Scaderea prea mare a preturilor (preturi de ruinare)

Un vanzator dominant poate adopta o tactica a preturilor foarte joase, chiar mai joase decat costurile pentru a-si elimina concurentii cu resurse mai limitate, care nu pot sustine pe termen lung pierderile. Consumatorii vor beneficia bineinteles de reducerile de pret pe termen scurt, dar risca sa se gaseasca la cheremul unui intreprinzator dominant dupa ce acesta a castigat o mare parte a pietii.

Practicarea unor preturi mai mici decat media costurilor variabile, prin care un intreprinzator dominant cauta sa elimine concurenta, trebuie sa fie privita ca un abuz. Un intreprinzator dominant nu are interes sa ofere astfel de preturi decat pentru a elimina concurenta, pentru ca apoi sa le creasca din nou bazandu-se pe pozitia sa de monopol.

d) Preturi discriminatorii

Un intreprinzator dominant poate incalca art. 6 prin schimbarea diferitelor preturi in tranzactii echivalente fara o justificare obiectiva.

Un abuz poate lua forma unei discriminari intre clientii de pe aceeasi piata sau a unor politici de pret diferite (desi in unele cazuri o justificare obiectiva poate exista). Nu este obligatoriu ca respectivii clientii sa fie in competitie unul cu celalalt: cel ce plateste pret mai mare sufera un dezavantaj concurential pur si simplu, deoarece este mai putin capabil sa faca fata concurentei, indiferent din ce sfera vine.

4.2.3. Conditiile de comert necinstite si inegale

In afara de determinarea nivelului de pret, un intreprinzator dominant incalca art. 6, atunci cand obliga comerciantii sa accepte alti termeni care sunt nerezonabil de dificili.

Sunt conditii de comert necinstite si inegale: aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala, exploatarea starii de dependenta economica in care se gaseste un client sau un furnizor fata de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente.

Potrivit Consiliului Concurentei un agent economic dominant s-a facut vinovat de incalcarea art. 6 li. d , atunci cand a conditionat service-ul post-garantie pentru echipamente achizitionate de la altii, de cumpararea unui numar minim de coli de hartie fotografica.

4.2.4. Dreptul exclusiv de livrare

Cumparatorii pot fi legati de un anume furnizor fie prin acceptarea unei obligatii directe de a cumpara toate sau cele mai multe bunuri de la el, fie prin presiunea exercitata de reducerea de loialitate a preturilor. Aceasta consta in reducerea pretului unui produs cu conditia ca beneficiarul acesteia sa formuleze o cerere foarte mare a produsului respectiv in mod constant. Practic, cel care face reducerea este cel care decide daca un cumparator este client permanent sau numai accidental.

In cazul unei reduceri-tinta, reducerea de pret e conditionata de cumpararea unei cantitati de produse convenita, de la furnizorul in discutie intr-o perioada de timp determinata.

Reducerea de loialitate si reducerea-tinta trebuie distinse de reduceri cantitative, unde reducerea pretului e determinata de volumul real de bunuri cumparate de la furnizor. Reducerile cantitative nu sunt considerate anticoncurentiale din cauza pretului final mai redus platit de cumparator.

Pe de alta parte, un drept de livrare exclusiv sau preferential, fie ca opereaza direct sau printr-un sistem de reduceri poate incalca art. 6 daca furnizorul se bucura de o pozitie dominanta pe piata. Astfel, impiedicarea distribuitorilor de a selecta liber oricand pe baza situatiei pietei cea mai favorabila oferta si de a-si schimba furnizorii fara a suferi dezavantaje economice apreciabile, datorita unui sistem de reduceri pus la punct de furnizor, a dus la un abuz al pozitiei dominante a acestuia din urma.

4.2.5. Refuzul de a distribui si de a trata

In circumstantele in care exista un refuz al unui intreprinzator dominant de a trata afacerile sale obisnuite, cu un alt intreprinzator - in special de livrare de bunuri sau servicii sau de a le livra in cantitati cerute, se poate ajunge la un abuz. O asemenea conduita este sanctionata de art. 6 lit. a si g.

Un intreprinzator aflat intr-o pozitie dominanta care vrea sa scoata productia pe piata ( aceasta beneficiind de pe urma reputatiei unei marci cunoscute si pretuite de consumatori) nu poate opri livrarea catre un client fidel care se sprijina pe practicile comerciale curente, daca comenzile acestuia nu depasesc limitele obisnuitului.

Refuzul de a furniza un serviciu este ilustrat in jurisprudenta comunitara de cazul Tele-marketing. Teleshoping-ul e o tehnica prin care o reclama include un numar de telefon la care publicul ar trebui sa telefoneze pentru a obtine mai multe informatii. Compania care opera cu televiziunea RTL in Luxemburg vindea timp de reclama numai daca numarul folosit era al unei agentii, Information Publicit, care apartinea aceluiasi grup. S-a sustinut ca un astfel de comportament a fost echivalent cu refuzul de a furniza servicii de difuzare altor intreprinzatori de acest gen.

4.2.6.Constrangerile

Exemple de constrangeri in art. 6 al Legii nr. 21/1996 sunt numeroase:

lit. a) ('impunerea' si ' refuzul de a trata' ) , lit d) ('conditionarea'), lit. g ('ruperea relatiilor contractuale').

In principiu constrangerea presupune acceptarea, pentru incheierea unui contract a unor 'obligatii' suplimentare care prin natura lor sau in conformitate cu uzantele comerciale nu au legatura cu subiectul unor astfel de contracte. De exemplu, achizitionarea unui frigider presupune obligatia de a cumpara lunar pachete cu mancare congelata; cumpararea unui sistem de fotocopiere include obligatia de a asigura service-ul timp de 5 ani. Chiar si includerea unei mese in pretul biletului de avion a fost analizat ca posibil exemplu de constrangere sanctionat de uzanta comerciala.