ANALIZA STRATEGICA
A INFLUENTEI PUTERII PUBLICE. STATUL

In subcapitolele anterioare s-a pus in evidenta faptul ca diferite categorii de agenti economici se intalnesc si se confrunta liber pe diverse piete, fara a suporta nici o influenta sau constrangere externa. Insa, in realitate, in jocul concurential pe piata, intervine un nou agent economic - Statul. Aceasta interventie poate fi directa, statul actionand ca oricare alt agent economic prin intermediul intreprinderilor publice, sau indirecta, definind regulile jocului concurential intre diferitele categorii de agenti economici. Avand in vedere aceste aspecte, s-a inteles ca sloganul "lasam economia sa functioneze conform regulilor economiei de piata", atat de drag unora, nu este chiar asa de adevarat, astfel incat toate statele, chiar si cele declarate cu o ideologie totalmente liberala, intervin in cadrul mediului concurential pentru a corecta anumite nereguli rezultate din jocul liber pe piata, pentru a mentine sau restabili concurenta pe piata. Statul uneori se substituie pietei, o influenteaza sau vegheaza la buna functionare a pietei.

1. Forme ale interventiei statului

Asa cum s-a mai aratat, statul poate sa influenteze direct si indirect comportamentul unei firme.

1.1. Interventia directa

Cazul extrem de interventie a statului in mediul concurential consta in inlocuirea totala de catre stat a jocului pietei, fiecarei intreprinderi impunandu-i-se de autoritatea centrala cantitatile de produse ce urmeaza a fi produse, clientii si preturile la care trebuie sa vanda produsele, furnizorii de la care trebuie sa se aprovizioneze. Este vorba de situatia planificarii supercentralizate, situatie bine cunoscuta in economia tarilor foste socialiste. Insa aceasta situatie o putem intalni si in cazul unei economii de piata, intr-o forma mult mai restransa, de exemplu, in cazul unor domenii de activitate de extragere a unor materii prime de importanta strategica, a penuriei unui produs esential, in situatia cand piata actioneaza prea lent si poate conduce la rezultate contrare obiectivelor statului sau social inacceptabile.

Principala forma de interventie directa a statului intr-o economie de piata o reprezinta controlul preturilor, respectiv fixarea de catre stat a unui pret maximal, motivatiile acestui tip de interventie fiind multiple:

controlul preturilor poate fi instaurat din motive conjuncturale pentru a lupta impotriva inflatiei. Dupa anul 1990, Romania, de exemplu, a cunoscut diferite etape in ce priveste interventia statului in stabilirea preturilor. Desi tendinta generala este aceea de liberalizare completa a preturilor tuturor produselor si serviciilor in cadrul economiei tarii noastre, atat din motive privind stoparea fenomenelor inflationiste cat si din motive sociale, in momentul actual exista domenii de activitate in care preturile sunt complet libere, in care preturile sunt supravegheate de organele statului si domenii de activitate in care preturile sunt impuse de stat.

controlul preturilor poate fi mentinut pe o anumita perioada de timp din motive sociale. In general, in cazul unor perioade de criza sau de transformari profunde in cadrul economiei unei tari (cum este si cazul Romaniei in perioada actuala) se justifica un control al preturilor unor produse sau servicii de stricta necesitate pentru intreaga populatie a tarii (de exemplu, controlul pretului energiei de toate tipurile), o liberalizare a acestora, intr-o perioada de criza sau instabilitate economica putand determina perturbari sociale grave.

1.2. Interventia indirecta

Statul poate interveni in mediul concurential, in mod indirect, actionand asupra fortelor care determina echilibrul jocului concurential pe piata. In aceasta situatie statul respecta mecanismul pietei, insa el poate devia punctul de echilibru actionand asupra cererii sau ofertei. Astfel, modificand procentul de TVA al unui produs, de exemplu, statul modifica pretul si volumul productiei vandute, de asemenea, puterea publica poate utiliza fiscalitatea indirecta pentru promovarea sau franarea utilizarii unor categorii de produse.

In cadrul Uniunii Europene exista reglementari exprese privind interventia indirecta a statelor membre in jocul concurential pe piata, legal ele nu mai dispun de putere de directionare a pietei. Astfel, articolul 91 al Tratatului de la Roma declara incompatibile cu piata unica europeana interventiile statelor care deformeaza sau risca sa deformeze concurenta pe piata si afecteaza schimburile comerciale in cadrul pietei unice europene.

Insa, in cadrul oricarei tari, intr-o forma mai mult sau mai putin voalata, intalnim o interventie indirecta a statului in scopul determinarii sau influentarii regulilor jocului concurential, sub forma unor reglementari vizand urmatoarele aspecte principale:

Reglementari de utilizare. Scopul acestor reglementari este acela de a proteja interesul utilizatorului si de a evita efectele externe daunatoare (poluare, zgomot etc.), ele avand un caracter profund social. Insa, aceste reglementari, indiferent daca apartin unui anumit stat sau este vorba de reglementari comune mai multor state (in cazul statelor apartinand Uniunii Europene), ele influenteaza regulile jocului concurential la nivel national si international.

Pozitii dominante. Cazurile veritabile de monopol sunt rare in cazul tarilor dezvoltate economic, dar o intreprindere poate avea o pozitie dominanta pe o piata, fara a fi vanzator unic. Tinand cont de inconvenientele absentei concurentei, in toate tarile dezvoltate economic statul a intervenit pentru a preintampina sau a elimina situatiile de pozitie dominanta sau, cel putin, pentru a limita efectele sale nocive.

Acorduri. Traditia europeana este mult mai favorabila acordurilor intre firme decat cea americana. O legislatie privind acordurile intre firme a fost elaborata dupa cel de al doilea razboi mondial, in majoritatea tarile europene occidentale. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene exista reglementari in acest sens (articolul 85 al Tratatului de la Roma condamna acordurile intre vanzatori avand drept obiect restrangerea concurentei si indeosebi acordurile privind "fixarea de o maniera directa sau indirecta a pretului de cumparare sau vanzare, limitarea sau controlul productiei, a debuseelor"), insa aceste prevederi legislative existente in Europa raman destul de diferite fata de cele americane.

2. Impactul sectorului public asupra mediului concurential

2.1. Domenii de activitate specifice intreprinderilor publice

Pe langa formele de interventie a statului in mediul concurential prezentate anterior, prezenta statului prin intermediul intreprinderilor publice, in unele domenii de activitate, alaturi de intreprinderile private, modifica mult regulile jocului concurential pe piata.

De mentionat faptul ca in orice tara dezvoltata economic statul este prezent pe piata prin intermediul intreprinderilor publice, teoretic acestea pot exista in orice domeniu de activitate, insa, in mod practic industriile in care sectorul public este traditional important sunt urmatoarele:

industriile specifice monopolurilor naturale;

industriile strategice importante;

industriile in declin;

industriile grele;

industriile de "inalta tehnologie".

1. Industriile specifice monopolurilor naturale

Aceasta situatie o intalnim adesea in cazul unor tari mici, unde piata interna este limitata, justificandu-se, din acest rationament, ramanere in proprietatea statului (sau chiar nationalizarea) a unor domenii de activitate (de exemplu, distributia energiei electrice, transporturile feroviare etc., acestea fiind monopol de stat in marea majoritate a tarilor mici si in Europa Occidentala).

2. Industriile strategice importante

Este vorba de industriile care sunt cruciale pentru apararea si securitatea unei natiuni. Din acest motiv, in marea majoritate a tarilor, inclusiv a celor declarate cu o "economie liberala", intalnim intreprinderi de stat in urmatoarele domenii considerate de importanta strategica pentru independenta nationala: armament, transport (cai ferate, transport aerian etc.), siderurgie, energie (carbune, petrol, gaze), comunicatii (telecomunicatii, posta).

3. Industriile in declin

Evident statul nu se preocupa de toate industriile in declin, el intervenind numai in cazurile cand disparitia unor industrii ar fi contrara intereselor statului (interes strategic, social, de comert exterior etc.).

In general, de cele mai multe ori interesul social joaca unor rol important. Poate fi vorba de domenii de activitate a caror inchidere si trecere in somaj a salariatilor poate dezechilibra economia intregii zone.

4. Industriile grele

In cazul unor tari in curs de dezvoltare, industrializarea este considerata ca fiind o etapa ce cuprinde dezvoltarea unor industrii "de baza" ca: siderurgia, petrochimia, materiale de constructii, extractie de materii prime. Insa lansarea in aceste industrii necesita investitii considerabile si adesea inaccesibile investitorilor locali privati. Statul, care nu doreste ca aceste investitii sa depinda de societati straine, este adesea obligat sa se angajeze in aceste investitii.

5. Industrii de "inalta tehnologie"

Fara a intra in aspectele contradictorii privind conceptul de "inalta tehnologie" (si industriile traditionale au probleme tehnologice complexe de rezolvat), in cadrul acestor industrii intra acele domenii de activitate in care efortul de cercetare-dezvoltare este relativ important, iar tehnicile utilizate evolueaza foarte rapid. In consecinta, aceste industrii sunt prin natura lor foarte riscante, investitiile efectuate avand sanse foarte limitate de recuperare (de exemplu, industria aeronautica, industria nucleara etc).

3. Rolul statului in cadrul competitiei internationale

Daca ne raportam la dimensiunea internationala a pietei se poate vorbi de o influenta a statului asupra mediului concurential, competitia mondiala izbindu-se de diverse obstacole legate de puterea publica nationala, motivate de cele mai multe ori de pretextul protejarii intreprinderilor nationale, sau de o serie de avantaje directe sau indirecte acordare intreprinderilor nationale. Evantaiul acestor obstacole si ajutoare este foarte larg plecand de la taxe vamale si contingente cantitative impuse produselor din import, comenzi publice preferentiale pentru firmele nationale, insistenta puterii publice ca activitatea de cercetare-dezvoltare sa se efectueze pe plan local sau ca toate componentele produsului sa fie fabricate pe plan local, tratament fiscal preferential, si pana la traditionalele subventii acordate unor firme nationale, pentru a face fata concurentei internationale, sau ajutor direct comercial la nivel national (impunerea cumpararii produselor anumitor firme) si international (anumite exporturi, rezultat al negocierilor intre state).

Pentru optimizarea prezentei sale pe scena internationala, fiecare stat trebuie sa combine in mod armonios trei serii de initiative:

Actiuni ofensive pentru intarirea atractivitatii teritoriului sau;

Actiuni defensive impotriva concurentei neloiale;

Actiuni de negociere la nivel supranational.

Pentru intarirea atractivitatii teritoriului, puterea publica din orice stat, si cu atat mai mult din tara noastra (avand in vedere imposibilitatea practica de dezvoltare a tarii noastre fara ajutorul extern, precum si dorinta declarata de integrare in Uniunea Europeana), va trebui sa aiba in vedere sase mari categorii de politici vizand urmatoarele aspecte:

fiscalitatea;

infrastructura si importanta sectorului public;

formarea personalului si activitatea de cercetare-dezvoltare;

promovarea investitiilor;

concentrarea intreprinderilor;

protectia sociala si mentinerea consensului.

Simpla enumerare a acestor aspecte si confruntarea cu realitatea practica din economie demonstreaza ca tara noastra mai are multe de facut in privinta cresterii atractivitatii teritoriului sau, atat din punct de vedere legislativ (reglementari clare si sigure in domeniul fiscal, privind promovarea investitiilor interne cat si externe, privind protectia sociala etc), cat si din punct de vedere practic (dezvoltarea infrastructurii, relansarea activitatii proprii de cercetare-dezvoltare, dezvoltarea invatamantului etc.).

Legat de actiunile defensive impotriva concurentei neloiale, este vorba de actiuni duse de stat pentru a lupta impotriva fenomenelor de dumping social si dumping monetar.

Pentru o intreprindere implicata intr-o concurenta internationala, protectia sociala poate crea un handicap de neinlocuit, in particular in cazul industriilor in care costurile legate de forta de munca au o pondere ridicata in costul total al produselor, in cazul in care unele state cauta sa exploateze in avantajul intreprinderilor nationale "avantajul" protectiei sociale (nivel foarte scazut al salariilor, al taxelor salariale, lipsa asigurarilor sociale, sau chiar utilizarea fortei de munca a copiilor).

Daca in tarile dezvoltate economic se poate vorbi de o armonizare a nivelurilor salariilor si ale diferitelor taxe legate de forta de munca, a conditiilor de munca, asigurari sociale etc. (daca ne referim la Europa Occidentala si S.U.A. si aici intalnim diferente, de exemplu, indemnizatiile de somaj si nivelul salariului minim sunt mult mai ridicate in Europa Occidentala decat in S.U.A.), nu acelasi lucru il intalnim in tarile in curs de dezvoltare, unde aceste aspecte variaza foarte mult de la o tara la alta si sunt mult diferite de cele din tarile dezvoltate economic (nivelul salariului este foarte scazut, conditiile de munca sunt uneori inumane, durata zilei de munca este excesiva, in unele cazuri se foloseste forta de munca a copiilor etc.)

Consideram ca este ridicol sa acuzam de dumping social si concurenta neloiala tarile mai putin dezvoltate economic, avand in vedere faptul ca insasi dezvoltarea initiala a economiilor tarilor occidentale dezvoltate a fost facilitata de nivelul scazut al salariilor si chiar exploatarea muncii copiilor, iar in perioada actuala, mult raspandita forma de cooperare in productie intre intreprinderile din tarile dezvoltate economic si cele din tari mai putin dezvoltate economic - lohnul, are drept motivatie economica tocmai costul scazut al fortei de munca din aceste tari.

De altfel, reputatul specialist, Maurice Allois, laureat al premiului Nobel in economie, considera ca "a vorbi de dumping social si concurenta neloiala a tarilor mai putin dezvoltate este un argument lipsit de orice fundament. Fiecare tara are o structura sociala proprie si nu se poate vorbi de dumping social si concurenta neloiala decat in cazul in care avantajele sociale ale unei tari ar fi voluntar mentinute la niveluri foarte scazute".

Referitor la dumpingul monetar, este foarte dificil de determinat daca o tara practica sau nu dumpingul monetar, iar tehnica paritatii puterii de cumparare aduce informatii limitate cu privire la faptul daca cursurile de schimb ale unei tari corespund sau nu situatiei reale, sau este vorba doar de o situatie cu caracter speculativ.

Daca ne referim la tarile in curs de dezvoltare, in randul carora intra si tara noastra, cu cat productivitatea muncii este mai scazuta, cu atat este mai normal ca raportul de schimb sa fie inferior celui privind paritatea puterii de cumparare.

Referitor la actiunile de negociere la nivel supranational, statul poate avea un rol important, cu influente directe asupra competitiei internationale, printr-o prezenta activa in cadrul diferitelor organisme si reuniuni supranationale cu ocazia incheierii unor acorduri privind facilitatile acordate diferitelor state (scutiri de taxe vamale, eliminarea contingentelor etc.), precum si cu ocazia stabilirii unor programe comune de dezvoltare sau intrajutorare a unor tari din fondurile diferitelor organisme internationale, prin sustinerea participarii la aceste programe a intreprinderilor romanesti etc.

In concluzie, se poate afirma ca rolul statului ca vector concurential nu s-a diminuat, cum gresit afirma unii pseudospecialisti ai economiei de piata, dar se poate afirma cu certitudine ca a crescut. Pe de alta parte, trebuie inteles foarte clar ca acest rol s-a schimbat si trebuie sa se schimbe esential fata de perioadele trecute, aspect cu atat mai evident in cazul tarilor foste socialiste. Astfel, statul stabileste "regulile jocului" si NU "joaca", influentele indirecte devenind preponderente.