ANALIZA STRATEGICA A PROGRESULUI TEHNIC

Progresul tehnic a devenit un vector hotarator al competitivitatii unei firme, influentand comportamentul si rezultatele unei firme pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu si lung. Influentele pe termen mediu si lung sunt cu atat mai importante cu cat "un avans" sau "o ramanere in urma" din punct de vedere tehnic, reprezinta atuuri sau amenintari, care pot fi foarte greu "recuperate" pentru a diminua consecintele negative in cazul "ramanerilor in urma", respectiv constituie bariere de intrare semnificative, in cazul unor pozitii favorizante. In acest sens este relevanta situatia Romaniei, care nu a reusit nici in 10 ani sa diminueze decalajul tehnic din anii 80-90 ai secolului trecut.

1. Impactul strategic al progresului tehnic

Progresul tehnic reprezinta o forta concurentiala a unei firme, avand in vedere impactul uneori decisiv pe care poate sa-l aiba asupra comportamentului acesteia. Astfel, progresul tehnic potenteaza pozitia concurentiala a firmei, din punct de vedere al diferitelor elemente componente, atat in ce priveste costul, cat si diferentierea care sunt recunoscute ca principalele fronturi pe care se doreste castigarea luptei concurentiale.

Progresul tehnic in general si in special tehnologia ca principal suport al progresului tehnic, este un element care defineste mediul concurential al unei firme si uneori influenteaza acest mediu. Aceasta, inseamna ca tehnologia trebuie abordata ca o arma strategica prin care firma poate sa-si creeze avantaje sau poate sa le potenteze pe cele existente.

Schimbarea tehnologica este una din principalele instrumente ale competitiei. Dintre toate posibilitatile care pot schimba regulile competitiei, schimbarea tehnologiei este printre cele mai importante.

Managementul schimbarii tehnologice este bazat pe un paradox crucial:

Pe de o parte este nevoia de adoptare a unei noi tehnologii, posibila prin obiectivul inovarii, schimbarea tehnologica insemnand introducerea incertitudinii in intreprindere;

Pe de alta parte, este nevoia de utilizare a tehnologiei in cel mai eficient mod posibil, cu alte cuvinte, tehnologia trebuie sa fie standardizata, ceea ce necesita stabilitate in intreprindere.

Paradoxul intre adoptarea noii tehnologii si rutinizarea prin standardizare este elementul central pentru orice tip de organizatie..

In mod traditional, fabricatia a fost terenul fertil pentru disciplinele in legatura cu ingineria mecanica, accentul fiind pus pe realizarea operatiilor in maniera obisnuita. Tehnologia firmei a fost si este influentata direct de schimbarile tehnologiei din industria de care apartine.

In diagnosticarea strategica a progresului tehnic se impun cateva considerente:

tehnologia firmei este evolutiva;

abordarea evolutiva a tehnologiei sugereaza interactiunea intre strategie si tehnologie ca o abordare atat din exteriorul firmei inspre interior, cat si dinspre interior inspre mediul exterior firmei;

tehnologia va influenta atat fabricatia, cat si subsistemul functional (de organizare) al firmei;

pentru performante superioare, firma trebuie sa realizeze o compatibilizare maxima intre mediul exterior, tehnologie si strategie;

starea de dezvoltare tehnologica a unei industrii la un moment dat poate fi descrisa in termenii de cunostinte tehnice si tehnologice (know-how) ale liderului tehnologic din acea industrie;

schimbarea tehnologica nu este importanta pentru propria opinie (orice modificare tehnologica pe care o firma o poate realiza tinde sa fie considerata a fi buna), ci este importanta numai daca ea afecteaza avantajul competitiv si structura industriala. Nu toate schimbarile tehnologice sunt benefice din puncte de vedere strategic, multe dintre tehnologiile de varf fiind mai putin profitabile decat cateva tehnologii joase din industrie;

fiecare firma are un numar mare de tehnologii proprii, pe care le aplica in productie. Oricare dintre tehnologiile detinute de firma poate avea un impact semnificativ in competitie;

tehnologia afecteaza avantajul competitiv, daca ea are un rol semnificativ in determinarea pozitiei de lider prin cost sau prin diferentiere, separat sau simultan.

tehnologia este, de asemenea, importanta pentru determinarea structurii generale a industriei. Schimbarea tehnologica poate afecta potential fiecare dintre celelalte forte competitive din industrie. Rezulta ca o firma nu poate introduce strategiile tehnologice fara a lua in calcul impactul acestora asupra structurii industriale.

In al doilea rand, evolutia progresului tehnic afecteaza segmentarea strategica, adica decuparea activitatii globale a firmei in segmente omogene si definirea sistemelor sau a campurilor concurentiale pe care se afla in competitii. Progresiv, schimbarile tehnologice pot atenua frontierele dintre industrii pana a le distinge unele de altele, pentru ca, in cele din urma, sa creeze un nou segment unic.

2. Alegerea tehnologiilor

In actiunea de ghidare a alegerilor tehnologice trebuie avute in vedere trei elemente fundamentale:

patrimoniul tehnologic;

tipologia concurentiala a tehnologiilor si portofoliul tehnologiilor;

ciclul de viata al tehnologiilor.

Identificarea ansamblului tehnologiilor necesare activitatilor firmei si a tehnologiilor inca neexploatate permit inventarierea patrimoniului tehnologic al firmei.

Compararea tehnologiilor utilizate de catre firma cu cele utilizate de catre rivali conduce la aparitia alternativelor tehnologice si permite identificarea eventualelor slabiciuni ale concurentilor.

Cabinetul de consultanta strategica ADL propune structurarea tehnologiilor in trei mari categorii :

tehnologii de baza, care sunt prezente in realizarea activitatii date, iar controlul lor de catre firma s-a aflat in trecut la originea activitatii. Impactul lor concurential nu mai este decisiv astazi, in masura in care ele sunt usor accesibile concurentilor;

tehnologii-cheie al caror impact concurential este cel mai puternic. Ele constituie baza concurentei, iar controlul lor corespunde unei competente distinctive, indispensabile pentru a reusi in activitatea data;

tehnologii emergente, care se afla la primele lor aplicatii si intervin numai marginal in finalizarea activitatii; ele au un potential important, unele transformandu-se in tehnologii-cheie.

Problema centrala privind strategia tehnologica aleasa de intreprindere este marcata de avantajul competitiv pe care firma incearca sa-l realizeze (avantaj prin costul de lider sau prin diferentiere).

Tehnologiile pe care ar trebui sa le dezvolte orice firma, sunt acelea care ar putea contribui cel mai mult la strategia generica a firmei.

Strategia tehnologica este un vector potential prin care o firma poate urmari fiecare dintre strategiile generice (tabel 7.1).

Tabel 7.1

In multe firme, programele de cercetare - dezvoltare sunt conduse mai mult din interese stiintifice decat pentru urmarirea avantajului competitiv al firmei. Prima preocupare pentru activitatile de cercetare - dezvoltare la nivelul firmei ar trebui sa vizeze strategiile generice ale unei firme.

Deseori firmele admit incorect faptul ca, schimbarile tehnologice de proces sunt orientate exclusiv pe strategia de lider prin cost, iar schimbarile tehnologice de produs, vizeaza strategiile prin diferentiere.

Trebuie mentionat ca strategia tehnologica a firmei trebuie sa se extinda dincolo de cercetarile tehnologiilor de produs si de proces, asa cum sunt ele definite in mod traditional. Trebuie vizate totodata si tehnologiile de transport, de manipulare a materialelor, comerciale, informationale etc.

Deseori, firmele se confrunta cu dileme privind decizia intre a incerca imbunatatirea unei tehnologii existente si investitia intr-o noua tehnologie. Referitor la aceasta dilema trebuie mentionat ca tehnologiile au un ciclu de viata in care imbunatatirile timpurii sunt calea spre dezvoltarea ulterioara.

Decizia unei firme de a se debarasa de propria tehnologie, poate fi dificila (de exemplu implementarea sistemelor flexibile automate de productie), deoarece aceasta ar fi putut fi dezvoltata in interiorul firmei. Alegerea tehnologiilor care vor fi dezvoltate nu trebuie limitata la doar cateva in care firma are posibilitati de patrundere.

Imbunatatirile modeste in cateva tehnologii proprii pot creste profiturile si pot duce la obtinerea avantajului competitiv. Imbunatatirile cumulative in mai multe tehnologii proprii, pentru care firma are experienta, pot fi mai profitabile decat o patrundere intr-o noua tehnologie, care este copiata si imitata de catre competitori.

3. Modele de analiza a tehnologiilor

Analiza tehnologiilor presupune o pozitionare a acestora din diverse puncte de vedere:

impact concurential;

pozitie concurentiala;

pozitie tehnologica;

gradul de accesibilitate (stapanire) etc.

De obicei, pozitionarile au loc pe baza unor analize matriceale dintre care se remarca matricea "Pozitia concurentiala - pozitia tehnologica".

Exista si modele tridimensionale de analiza cum ar fi cel propus de Dussange si Ramanantsoa.

Analiza tridimensionala

Aceasta analiza a fost realizata de catre doi specialisti in domeniu, Dussauge si Ramanantsoa care, in comparatie cu matricea BCG clasica, introduc inca o axa "grad de stapanire a tehnologiei" si inlocuiesc "rata de crestere" cu "potentialul de dezvoltare al activitatii" si "cota de piata" cu "prezenta pe piata" (figura 7.1).

Analiza este infinit mai bogata pentru ca, pe de o parte, face sa apara axa tehnologica si, pe de alta parte, evadeaza din determinismul strict al BCG.

Din aceasta analiza rezulta opt cazuri posibile, fiecare prezentand anumite caracteristici (tabel 7.2).

Tabel 7.2

Un model global de diagnostic integrand tehnologia

Dificultatea reprezentata de factorul tehnologic in analizele strategice conduce la a incerca punerea la punct a unui model normativ. Cel mai cunoscut a fost propus de catre Danilla; el se inspira din modelul clasic oportunitati/ amenintari/ puncte forte/ puncte slabe. Acest model conduce la o analiza in profunzime a patrimoniului tehnologic si arata ca alegerile sunt conditionate de cultura intreprinderii si de valoarea conducatorilor. (figura 7.2).

Contributia analizei tehnologice este reala si pune accentul pe necesitatea imperioasa pentru intreprindere de a combina, de o maniera dinamica, tehnologiile pentru a se deschide spatiul posibilitatilor reale.

Figura 8.5

Punerea in opera a strategiei impune sa se dispuna de tehnologia necesara. Doua mari optiuni sunt posibile: sa faca sau sa cumpere adica sa integreze sau sa achizitioneze.

Prima cale, cea a integrarii, poate fi costisitoare si necesita competente solide pentru a fi performanta. Ea poate fi realizata prin dezvoltare interna sau cercetare externa.

A doua cale este cea a achizitiei tehnologiei: ea poate lua diverse forme: subcontractare, colaborare orizontala sau verticala, achizitie de licente, cumpararea unei intreprinderi care dispune de un bun patrimoniu tehnologic.

In concluzie, vom prezenta un tablou recapitulativ al principalelor cai de acces la tehnologie (tabel 7.3).

Tabel 7.3

3. Progresul tehnic, sursa de avantaj concurential

Asa cum s-a mai aratat cele doua posibilitati majore de a castiga lupta concurentiala sunt:

strategiile de cost;

strategiile de diferentiere.

In elaborarea si implementarea ambelor tipuri de strategii, progresul tehnic si in special tehnologia au un rol determinant.

3.1. Progresul tehnic si avantajul bazat pe cost

Dupa cum se stie obtinerea unui avantaj de cost presupune obtinerea unor produse la un cost mai redus decat concurenta, ceea ce permite ori reducerea preturilor, ori cresterea marjei de profit.

Influenta progresului tehnic se regaseste ca o influenta cu dublu sens:

influenta pozitiva in sensul minimizarii costurilor;

influenta negativa in sensul cresterii costurilor.

1. Influenta pozitiva in sensul diminuarii costurilor - se manifesta prin intermediul efectului de experienta, la baza caruia se regasesc mai multi factori care pot fi grupati in 3 categorii:

factori ai efectului de invatare;

factori ai efectului de scara ;

factori inovationali.

2. Influenta negativa in sensul diminuarii efectului de experienta se regaseste atunci cand progresul tehnic presupune asimilarea de produse noi, care presupun practic, o reincepere a efectului de experienta de la un nivel superior, chiar anterior. De asemenea, asimilarea unor tehnologii noi, presupune si o crestere a costurilor fixe si pe aceasta baza, cresterea costurilor viitoare, daca nu se reuseste si o crestere a productiei in conditii de eficacitate.

Practic, in al doilea caz avem de a face cu "efectul de ruptura" care de obicei este specific intreprinderii "outsider" - in timp ce prima abordare (pozitiva efectului de experienta) este specifica firmelor lider - care isi intaresc pozitiile pe piata.

3.2. Progresul tehnic si avantajul bazat pe diferentiere

Diferentierea se realizeaza in general prin obtinerea unei specificitati a produselor, recunoscuta pe piata. Specificitatea ofertei in general este caracterizata prin performante, calitate, fiabilitate care sunt caracteristici obiective, dar poate fi obtinuta si prin caracteristici subiective (de perceptie): marca, imagine, notorietate, reputatie.

Specificitatea ofertei poate fi asigurata in doua modalitati majore:

prin capacitatea de a valorifica anumiti factori de productie, capacitate uneori protejata prin existenta unui brevet de licenta sau a unui atuu de marca;

prin capacitatea de a obtine o oferta la un cost mai redus decat concurenta, dar pastrand caracteristicile diferentierii.

Ambele tendinte nu se exclud, de obicei actionand impreuna, importanta fiind prioritatea acordata uneia sau alteia.

Progresul tehnic, ca sursa a diferentierii se poate regasi sub diverse forme:

competente tehnologice exclusive;

protejarea prin brevete.

In analiza influentei progresului tehnic, ca sursa de diferentiere in particular si ca sursa a avantajului concurential in general trebuie sa avem in vedere:

1. Progresul tehnic poate evolua:

sub presiunea inovatiilor tehnologice, caz in care se urmareste crearea de noi segmente de actiune strategica;

ca raspuns la cerinte ale pietei identificate si care trebuie satisfacute.