CONSIDERATII GENERALE PRIVIND SOCIETATILE COMERCIALE

Consideratii generale privind societatile comerciale

1.1. Notiunea si istoricul societatilor comerciale

Functia economica a societatii comerciale. Societatea comerciala, ca si toate celelalte institutii ale dreptului, isi datoreaza aparitia unor cauze economice si sociale.[1]

Pe masura ce societatea omeneasca s-a dezvoltat, iar nevoile economice si sociale au crescut, oamenii si-au dat tot mai mult seama ca energiile individuale, oricat de mari ar fi fost ele, nu mai erau indestulatoare pentru satisfacerea acestor nevoi. O actiune individuala, indiferent de marimea resurselor de munca si financiare ale intreprinzatorului, nu mai putea face fata realizarii unor activitati economice de amploare. In aceste conditii s-a nascut ideea cooperarii intre mai multi intreprinzatori, care sa realizeze impreuna astfel de activitati. Aceasta idee si-a gasit expresia, pe planul dreptului, in conceptul de societate comerciala, care implica asocierea a doua sau a mai multor persoane, cu punerea in comun a unor resurse, in vederea desfasurarii unei activitati economice si impartirii beneficiilor rezultate.

Pentru a-si indeplini rolul sau economic, societatea comerciala a fost conceputa ca un organism autonom, caruia legea i-a conferit personalitate juridica.

Asa cum s-a spus, societatea comerciala a fost o descoperire a timpurilor moderne, de aceeasi valoare ca si descoperirea fortei aburului si cea a electricitatii.

Folosindu-se aceasta cucerire a mintii omenesti, la inceput au aparut colectivitati restranse, formate din cateva persoane, care puneau in comun bunurile si priceperea lor, in vederea realizarii unei afaceri. Mai tarziu, prin perfectionarea tehnicii juridice au aparut colectivitati mult mai mari, cu sute sau chiar mii de persoane, necunoscute intre ele, care, prin capitalurile lor, contribuiau la realizarea unor mari afaceri in toate domeniile de activitate.

Asemenea grupari de persoane si capitaluri, imbracate in haina juridica a societatii comerciale, au facut posibile marile realizari ale veacului al XIX-lea, cum sunt: Canalul de Suez, Canalul Panama, exploatarea minelor si zacamintelor, retelele de cai ferate etc.

Societatile comerciale au contribuit la dezvoltarea n asini sinului si comunicatiilor, care au permis extinderea pietelor, cu toate consecintele benefice asupra civilizatiei moderne.

Societatile comerciale au fost si sunt si in prezent cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane si financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca si pentru satisfacerea unor interese personale ale intreprinzatorilor.

Perioada veche (antica). Germenii institutiei juridice a societatii au aparut inca din perioada antichitatii.

In dreptul roman, societatea era de mai multe feluri[2]: societatea tuturor bunurilor prezente si viitoare ale asociatilor (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect un singur lucru (societas unius rei) si societatea al carei obiect il formau veniturile (societas questus).

Ceea ce trebuie remarcat este faptul ca, indiferent de forma sa, societatea era lipsita de personalitate juridica.[3] Bunurile care formau fondul social erau considerate ca apartin asociatilor in proprietate, iar nu societatii, ca patrimoniu distinct al acesteia.

Perioada evului mediu. Societatea comerciala cu principalele ei atribute caracteristice apare in evul mediu. incepand din secolul al XII-lea, in republicile italiene Genova, Florenta si Venetia, comertul maritim si terestru cunosc o mare inflorire. Dezvoltarea comertului a declansat o mare nevoie de credite. Dar, clericii, nobilii si militarii, detinatori de mari capitaluri, nu puteau sa acorde imprumuturi cu dobanda comerciantilor, datorita interdictiei impuse de dreptul canonic, respectiv incompatibilitatii cu rangul de nobil-sau militar.

Pentru a eluda aceste oprelisti, comerciantii au folosit contractul de commenda. In temeiul acestui contract, o persoana (sau mai multe persoane) denumita commendator, incredinteaza unei alte persoane (comerciant) numita tractor, o suma de bani ori o cantitate de marfuri pentru a face comert in alte tari, urmand ca beneficiile sa se imparta intre ele.

Prin folosirea acestui contract, creditorul (imprumutatorul de fonduri) devine asociat al comerciantului. Pentru creditor, riscul este limitat la suma ori bunurile puse in joc.

In scopul protejarii tertilor, sumele de bani si bunurile puse in comun de catre asociati constituie un patrimoniu distinct si care are drept titular persoana juridica, recunoscuta ca atare de catre autoritati.

Aceasta institutie a fost folosita si in Franta, sub numele de contract de command. Ea a fost reglementata, pentru prima oara, prin Ordonanta lui Ludovic al XIV-lea privind comertul terestru din 1673, sub denumirea de societate in comandita.

In secolul al XVII-lea apar primele societati pe actiuni. Infiintarea acestor societati este legata de expansiunile coloniale ale unor tari maritime, ca Olanda, Anglia si Franta. Au luat fiinta, Compania Olandeza a Indiilor Orientale (1602), Compania Olandeza a Indiilor Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea Insulelor Martinica si Guadelup, Compania Noii Frante (1628) pentru colonizarea Canadei etc.

Aceste companii erau constituite pe baza unor patente regale sau concesiuni, cu participarea unui mare numar de posesori de fonduri (regele, curtenii, negustorii etc). Contributiile asociatilor formau un patrimoniu distinct de cel al asociatilor si aveau ca titular compania, in calitate de persoana juridica. Pentru prima oara, contributiile la formarea patrimoniului au primit numele de 'actiuni'. In sfarsit, riscurile asociatilor erau limitate la contributiile lor la formarea patrimoniului companiei.

Perioada moderna. Prima reglementare sistematica si cuprinzatoare a societatilor comerciale o reprezinta Codul comercial francez din 1807. El continea dispozitii privind formele de societate existente in activitatea comerciala.

Astfel, o forma de societate cunoscuta sub numele de socit generale este consacrata sub denumirea de societate in nume colectiv. Societatea are personalitate juridica, iar asociatii au o raspundere nelimitata si solidara pentru toate obligatiile societatii.

Apoi, pe baza contractului de command se reglementeaza societatea in comandita. Aceasta societate cuprinde doua categorii de asociati: comanditatii, care au o raspundere nelimitata si solidara, si comanditarii, care raspund numai in limita contributiilor lor.

In sfarsit, preluand principiile care reglementau marile companii coloniale, Codul comercial francez reglementeaza societatea anonima, cu cele doua forme ale sale: societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni.

Societatea pe actiuni putea functiona numai pe baza autorizatiei guvernului, motiv pentru care aceasta societate va cunoaste o adevarata expansiune abia dupa adoptarea legii din 1867, care suprima aceasta autorizatie.

Aceste forme ale societatilor comerciale au fost preluate de reglementarile din alte tari, ca Italia, Olanda, Belgia, Spania etc. Ele au fost consacrate si de Codul comercial roman din 1887, prin intermediul Codului comercial italian din 1882, care     i-a servit ca model.

In cursul secolelor al XIX-lea si al XX-lea, societatile comerciale au cunoscut o mare dezvoltare. Pe fondul marilor cuceriri ale stiintei si tehnicii, industria si comertul au cunoscut mari prefaceri, atingand niveluri de crestere nebanuite. In acest proces, societatile comerciale, permanent adaptate la cerintele economice si sociale, au jucat un rol deosebit in asigurarea si fructificarea capitalurilor in beneficiul intreprinzatorilor si al societatii.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, nevoile practicii comerciale au impus crearea unei forme noi de societate comerciala si anume societatea cu raspundere limitata. Aceasta forma de societate ingemaneaza trasaturi ale societatii in nume colectiv si ale societatii pe actiuni. Ea cuprinde un numar restrans de asociati si raspunderea acestora este limitata la partea lor de capital.

Societatea cu raspundere limitata a fost reglementata, pentru prima oara, in Germania in 1892, de unde a fost preluata si reglementata in Franta in 1925 si apoi in alte tari.

Datorita caracteristicilor sale, societatea cu raspundere limitata a devenit, alaturi de societatea pe actiuni, forma de societate cea mai raspandita in activitatea comerciala din toate tarile lumii.

1.2. Clasificarea societatilor comerciale

Criteriile de clasificare. Societatile comerciale pot face obiectul unor clasificari. In doctrina dreptului comercial sunt folosite mai multe criterii de clasificare, cu o valoare diferita si deci cu consecinte diferentiate pe planul dreptului.

Dintre criteriile mai des folosite mentionam: natura societatii, intinderea raspunderii asociatilor, impartirea capitalului social, putinta emiterii unor titluri de valoare si provenienta capitalului social.[4]

Prezentarea acestor clasificari are un interes deosebit pentru intelegerea regimului juridic al societatilor comerciale.

Societati de persoane si societati de capitaluri. Dupa natura lor sau dupa prevalenta evenimentului personal ori a celui material, societatile comerciale se impart in doua categorii: societati de persoane si societati de capitaluri.

Societatile de persoane se constituie dintr-un numar mic de persoane, pe baza cunoasterii si incredere reciproce, a calitatilor personale ale asociatilor (intuitu personae). Fac parte din aceasta categorie: societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla. Prototipul societatii de persoane este societatea in nume colectiv.

Societatile de capitaluri se constituie dintr-un numar mare de asociati, impus de nevoile capitalului social, fara sa prezinte interes calitatile personale ale asociatilor. Elementul esential il reprezinta cota de capital investita de asociat (intuitu pecuniae). Intra in aceasta categorie: societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni. Prototipul societatii de capitaluri este considerat societatea pe actiuni.

Deosebirile dintre cele doua categorii de societati comerciale implica anumite consecinte.[5]

Intrucat in societatile de persoane, factorul personal este preponderent, aportul asociatilor poate fi nu numai in numerar ori in natura, ci si in munca asociatilor. In schimb, in societatile de capitaluri, unde factorul personal este irelevant, aportul asociatilor nu poate fi decat in numerar ori in natura, cu excluderea prestatiilor in munca.

Datorita rolului factorului personal, societatile de persoane au un caracter 'inchis'; prin lege se instituie anumite conditii restrictive de transmitere a partilor de interes (partilor sociale). In schimb, irelevanta calitatilor personale ale asociatilor asigura societatilor de capitaluri un caracter 'deschis'; transmiterea actiunilor este reglementata in conditii extrem de favorabile.

Potrivit legii, in cazul retragerii, excluderii falimentului, incapacitatii sau mortii unuia dintre asociati, societatea se dizolva daca datorita acestor cauze numarul asociatilor s-a redus la unul singur si nu exista clauza de continuare cu mostenitorii (art.170 din Legea nr.31/1990). Aceste societati se dizolva numai daca numarul actionarilor s-a redus sub limita prevazuta de lege (cinci actionari), indiferent de cauza reducerii numarului actionarilor.

Din cele aratate rezulta ca societatea cu raspundere limitata nu se incadreaza in nici una din cele doua categorii. Aceasta forma de societate imprumuta unele caractere, atat de la societatile de persoane, cat si de la societatile de capitaluri.

In ce priveste raspunderea asociatilor pentru obligatiile societatii, asociatii raspund numai in limita aportului lor, ca si in cazul societatilor de capitaluri.

Societati in care asociatii au o raspundere nelimitata si societati in care asociatii au o raspundere limitata. Asa cum am aratat, raspunderea asociatilor pentru obligatiile sociale este diferita in raport de forma juridica a societatii.

In societatea in nume colectiv, asociatii raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii.

In privinta societatii in comandita simpla sau pe actiuni, raspunderea asociatilor este diferita; asociatii comanditati raspund nelimitat si solidar, iar asociatii comanditari numai in limita aportului lor.

Cum se poate observa, pentru obligatiile societatii, toti asociatii, indiferent de forma societatii, raspund in limita aportului lor. Raspundere asociatilor in aceasta limita echivaleaza, de fapt, cu raspunderea societatii pentru obligatiile sociale.    Intr-adevar, societatea raspunde cu capitalul social, care este format din totalitatea aporturilor asociatilor. Dar, in plus, asociatii din societatea in nume colectiv si asociatii comanditati din societatea in comandita simpla sau pe actiuni, raspund peste limita aportului lor, nelimitat si solidar, cu patrimoniul propriu.

Societati cu parti de interes si societati pe actiuni. Dupa structura capitalului social si modul de impartire a acestuia, societatile comerciale se clasifica in doua categorii: societati in care capitalul social se divide in parti de interes si societati in care capitalul social se imparte in actiuni.

Capitalul social se divide in parti de interes in cazul societatii in nume colectiv si societatii in comandita simpla (societati de persoane), precum si in cazul societatii cu raspundere limitata. In cazul acestei din urma societati, legea desemneaza aceste diviziuni prin denumirea de parti sociale.

Capitalul social este impartit in actiuni in cazul societatii pe actiuni si societatii in comandita pe actiuni (societati de capitaluri).

Intre partile de interes, respectiv partile sociale, si actiuni exista multe puncte comune.[6]

Astfel, atat unele, cat si celelalte se cuvin, in proportiile stabilite de contractul de societate, asociatilor, in schimbul aportului lor la formarea capitalului social.

Apoi, ele confera asociatilor dreptul de a participa la luarea hotararilor in organele societatii, precum si de a primi dividende.

In sfarsit, in caz de retragere sau de excludere, precum si in cazul dizolvarii si lichidarii societatii, asociatii au dreptul la contravaloarea aportului lor.

Intre partile de interes, respectiv partile sociale si actiuni exista o deosebire. Ea priveste modul deosebit de transmitere catre terti.

Fiind legate de societatile care se constituie pe principiul intuitu personae, partile de interes nu sunt transmisibile, iar partile sociale se pot transmite in mod exceptional si in conditiile prevazute de lege (art.150 din Legea nr.31/1990). Orice transmitere a partilor de interes ori a partilor sociale ar avea drept consecinta substituirea asociatului cedent cu o alta persoana, fapt care ar putea leza increderea si cunoasterea reciproca.

Dimpotriva, actiunile, specifice societatilor de capitaluri, in care factorul personal este irelevant, pot fi transmise, putand face obiectul unei negocieri (in anumite conditii, la bursa de valori).

Asa cum s-a observat, aceasta deosebire in privinta gradului de transmitere a partilor de interes, respectiv a partilor sociale, si a actiunilor are un caracter relativ. Intr-adevar, prin contractul de societate, asociatii pot stabili anumite cazuri cand partile de interes, respectiv partile sociale, pot fi transmise, dupa cum pot si restrange posibilitatea transmiterii actiunilor.

Societati care emit titluri de valoare si societati care nu pot emite asemenea titluri. In raport cu existenta sau inexistenta posibilitatii de a emite titluri de valoare, societatile comerciale pot fi clasate in societati care au dreptul sa emita titluri de valoare si societati carora lise interzic asemenea acte.

In prima categorie intra societatea pe actiuni, societatea in comandita pe actiuni si societatea cu raspundere limitata.

In cea de-a doua categorie sunt cuprinse societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla.

Titlurile de valoare emise poarta denumirea de actiuni, in societatea pe actiuni sau comandita pe actiuni, si certificate de parti sociale, in cazul societatii cu raspundere limitata.

Aceste titluri de valoare au un element comun: ele materializeaza dreptul asociatilor asupra unei fractiuni din capitalul social.

Intre aceste titluri de valoare exista insa o deosebire esentiala; actiunile fac parte din categoria titlurilor de valoare negociabile (titluri de credite); certificatele de parti sociale nu sunt titluri negociabile, ci titluri de legitimare.[7]

Societati cu capital romanesc si societati cu participare straina. In raport cu provenienta capitalului, societatile pot fi societati cu capital romanesc si societati cu participare straina. Societatile cu capital romanesc sunt societatile in care asociatii sunt cetateni romani ori persoane juridice de nationalitate romana. Aceste societati sunt carmuite de regulile cuprinse in Legea nr.31/1990.

Societatile cu participare straina sunt societatile care se constituie cu capital integral strain ori in asociere cu persoane fizice sau juridice romane (art.1 din Legea nr.35/1991). Regimul juridic al acestor societati este cel prevazut de Legea nr.31/1990 si Legea nr.35/1991.

1.3. Armonizarea legislatiei europene in domeniu

AUDITUL FINANCIAR

a) Armonizarea legislatiei

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, ca si prin Legea nr. 133/2002 pentru aprobarea acesteia au fost transpuse in legislatia nationala prevederile Directivei a opta. De asemenea, au fost elaborate, publicate si difuzate reglementarile specifice activitatii de audit financiar (Codul privind conduita etica si profesionala in domeniul auditului financiar, aprobat prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 880/2002), standardele de audit, normele privind procedurile minimale de audit (aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1267/2000), normele privind procedurile de control al calitatii auditului financiar (aprobate prin Hotararea Camerei Auditorilor din Romania nr. U/2001), regulile privind pregatirea continua a auditorilor (aprobate prin Hotararea Camerei Auditorilor din Romania nr. 9/206l).

Obligativitatea auditarii de catre auditori financiari, membri ai Camerei Auditorilor din Romania, a situatiilor financiare anuale, intocmite de persoanele juridice care aplica reglementarile contabile armonizate cu Directiva nr. 78/660/CEE si cu Standardele internationale de Contabilitate, a fost instituita prin Ordonanta Guvernului nr. 61/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 82/1991 a contabilitatii, republicata.

b) Capacitatea administrativa

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, aprobata prin Legea nr. 133/2002, a fost creat cadrul legal de organizare si exercitare a activitatii de audit financiar. Totodata, s-a infiintat Camera Auditorilor din Romania, ca organizatie profesionala de utilitate publica, fara scop lucrativ, careia statul roman i-a delegat atributiile sale privind punerea in practica a Directivei nr. 84/253/CEE.

ANEXA

Legislatia comunitara relevanta in

domeniul controlului financiar

31984L0253

Eighth Council Directive 84/253/EEC on the 10^th or April 1984 based on Article 54 (3) (g) of the Treaty on the approval of persons responsible for carrying out the statutory audits of accounting documents

Directiva a opta nr. 84/253/CEE a Consiliului din 10 aprilie 1984, intemeiata pe Art. 53 alin. 3 lit. g) din Tratat, privind autorizarea persoanelor responsabile pentru efectuarea auditului documentelor contabile.

Publicatia: OJ L 126 12.05.1984 p.20

Incorporata prin 21994A0103(72) (OJ L 001 03.01.1994 p. 517)

Continut: Directiva stabileste cerintele foarte stricte referitoare la calificarea persoanelor care au sarcina sa efectueze controlul documentelor contabile la care se refera directivele a patra si a saptea. Ea le completeaza pe acestea din urma, alcatuind impreuna un adevarat cod al legislatiei contabile armonizate la un nivel foarte inalt.

Key words: financial control; management accounting; supervisory power; examination; professional qualification; publication of accounts.

Cuvinte cheie: control financiar, gestiune contabila, putere de control, examen, calificare profesionala, publicarea conturilor.

3I989L0667

Twelfth Council Company Law Directive 89/667/EEC on the 21^th of December 1989 ou singlc-member private limited-liability companies.

Directiva a douasprezecea nr. 89/667/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind societatile cu raspundere limitata cu asociat unic.

Publicatia: OJ L 395 30.12.1989 p.40

Amendamente 194N

Incorporat prin: 21994A0103

Continut Directiva impune publicitatea intr-un registru ad-hoc a acestor societati unipersonale.

Key words company law; private limited company.

Cuvinte cheie: dreptul societatilor comerciale, societate cu raspundere limitata.

32001H0256

Commission Recommendation on the 15^th of November 2000 on quality assurance for the statutory audit in the European Union: minimum requirements (Text with EEA relevante) (notified under document number C(2000) 3304)

Recomandarea Comisiei din 15 noiembrie 2000 cu privire la cerintele minime in materie de control al calitatii auditului in Uniunea Europeana (text cu relevanta pentru Spatiul Economic European).

Publicatia: OJ L 091 31.03.2001 p.91

Continut Comisia recomanda statelor membre sa ia toate masurile care se impun pentru a se asigura un control de calitate efectuat de auditori. Astfel, statele trebuie sa controleze pe auditori cel putin o data la sase ani sau chiar dupa o perioada mai scurta daca exista motive intemeiate. Astfel, se va verifica daca auditorul a respectat normele legale si regulile deontologiei profesionale.

Key words auditing; professional qualification; EC countrics.

Cuvinte cheie audit, calificare profesionala, state membre ale Comunitatii Europene.

32001H0453

Commission Recommendation on the 30^th of May 2001 on the recognition, measurement and disclosure of environmental issues in the animal accounts and annual reports of companies (notified under document number C (2001) 1495)

Recomandarea Comisiei din 30 mai 2001 cu privire la recunoasterea, masurarea si publicitatea anumitor probleme de mediu in bilanturile si rapoartele anuale ale societatilor comerciale.

Publicatia: OJ L 156 13.06.2001 p.33

Continut Comisia recomanda ca datele privind interactiunea activitatii societatii comerciale cu mediul inconjurator sa se reflecte in rapoartele financiare anuale si folosindu-se modalitati care sa completeze informatiile furnizate in rapoartele separate privind interactiunea cu mediul inconjurator. Astfel, este necesara cunoasterea, de exemplu, a cheltuielilor (inclusiv amenzi) ocazionate de interactiunea cu mediul inconjurator sau de necesitatea protejarii lui.

Key words report; organization; accounting; Consolidated account; environmental policy; information transfer.

Cuvinte cheie raport, societate, contabilitate, cont consolidat, politica privind mediul inconjurator, schimb de informatii.

ROMANIA IN PROCESUL ADOPTARII ACQUIS-ULUI COMUNITAR IN DOMENIUL CONTROLUL FINANCIAR

Sistemul de control financiar conform legislatiei romane este alcatuit din urmatoarele elemente:

A. Controlul financiar public intern - Auditul public intern

a. Armonizare legislativa

In vederea armonizarii cu legislatia comunitara in acest domeniu Guvernul, prin Ministerul Finantelor Publice, a elaborat Strategia dezvoltarii controlului financiar public intern, adoptata de Guvernul Romaniei in luna octombrie 2001. Aceasta urmareste realizarea urmatoarelor obiectivele:

q         Baza juridica coerenta si exhaustiva

q         Proceduri si sisteme adecvate de control si audit intern

q         Independenta functionala a auditului intern

q         Stabilirea unui sistem corespunzator pentru prevenirea iregularitatilor si lupta impotriva fraudei

q         Perfectionarea pregatirii profesionale a controlorilor si auditorilor, in concordanta cu standardele europene, in cadrul unui sistem de pregatire profesionala continua si graduala, pe nivele de competenta si domenii de specializare in cadrul Scolii de Finante Publice, avand la baza strategii proprii de formare a auditorilor interni si controlorilor financiari.

Pentru indeplinirea acestor obiective strategice au fost adoptate urmatoarele acte normative:

q         Legea nr.672/2002 care defineste auditul public intern ca fiind
'activitatea functional independenta si obiectiva, care da asigurari si
consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor si
cheltuielilor publice, perfectionand activitatile entitatii publice; ajuta
entitatea publica sa isi indeplineasca obiectivele printr-o abordare
sistematica si metodica, prin care se evalueaza si se imbunatateste
eficienta si eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea
riscului, a controlului si a proceselor de administrare'. Legea a fost
modificata si completata prin OG nr.37/2004.

q         OG nr.67/2002 pentru modificarea si completarea OUG nr.75/1999
privind activitatea de audit financiar (aprobata prin Legea
nr.12/2003), care defineste auditorul financiar ca fiind acea persoana
fizica sau juridica, care este membra a Camerei Auditorilor Financiari
din Romania si care in exercitarea independenta a profesiei poate
desfasura mai multe tipuri de activitati, printre care si cea de audit
intern. Conduita etica a auditorului intern este reglementata in
Ordinul Ministrului Finantelor nr.252/2004.

q         Ordinul nr.38/2003 al Ministrului Finantelor Publice pentru
aprobarea Normelor generale privind exercitarea activitatii de audit public intern.

q         HG nr.235/2003 pentru aprobarea normelor privind modul de
nominalizare a membrilor Comitetului pentru Audit Public Intern.

b. Capacitate administrativa

Ministerul Finantelor Publice, prin structura de audit intern de la nivel central si prin structurile de audit intern de la nivel teritorial, asigura:

q         auditarea, pe baza planului anual de audit intern, a activitatii Directiei Generale 'Fondul National de Preaderare' si a Oficiului de Plati si Contractare PHARE, care sunt directii in cadrul Ministerului Finantelor Publice;

q         misiuni de audit ad-hoc, efectuate atat la Directia Generala 'Fondul National de Preaderare', cat si la Oficiul de Plati si Contractare PHARE;

q         inspectii punctuale, reprezentand forme de control operativ, realizate la cererea responsabilului national cu autorizarea finantarii (NAO), la nivelul tuturor structurilor care deruleaza fonduri comunitare;

q         verificari, pe baza planului anual de audit intern, a modului cum sunt respectate metodologiile si procedurile de catre toate entitatile de implementare pentru fondurile comunitare.

Legea nr.672/2002 reglementeaza trei categorii de organisme ce au ca atributii realizarea activitatii de audit public intern:

Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI)

Unitatea Centrala de Armonizare pentru Audit Public intern
(UCAAPI)

Compartimente de audit public intern din entitatile publice.

Aceste structuri sunt responsabile, conform art.12 din lege, pentru
conducerea si realizarea urmatoarelor tipuri de audit:

q         auditul de sistem (evaluarea sistemelor de conducere si control intern, eu scopul de a stabili daca acestea functioneaza economic, eficace si eficient)

q         auditul performantei (evaluarea criteriilor stabilite pentru implementarea obiectivelor si sarcinilor entitatii publice pentru a verifica daca acestea sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor)

q         auditul de regularitate (examinarea actiunilor cu incidenta asupra
fondurilor publice pentru a vedea daca respecta ansamblul
principiilor, regulilor procedurale si metodologice care le sunt
aplicabile)

Prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr.939/25.07.2003 sunt desemnati membrii Comitetul pentru Audit Public intern, care functioneaza pe langa Unitatea Centrala de Armonizare pentru Auditul Public Intern, in cadrul Ministerului Finantelor Publice, comitet avand caracter consultativ.

B. Controlul financiar preventiv

Obiectul controlului financiar preventiv il formeaza verificarea tuturor proiectelor de operatiuni cu incidenta asupra angajarii si utilizarii de fonduri publice, verificarea urmarind legalitatea, regularitatea si incadrarea in prevederile bugetare. Sunt astfel de proiecte de operatiuni cele care vizeaza angajamentele bugetare si legale, efectuarea de plati din fonduri publice, vanzarea, gajarea, concesionarea sau inchirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale.

Exista doua modalitati de control financiar preventiv: propriu si delegat. Controlul financiar preventiv propriu este exercitat in toate entitatile publice de catre persoane autorizate (de exemplu contabilul sef) si vizeaza toate proiectele de operatiuni din acea unitate. Controlul financiar preventiv delegat este organizat si exercitat de catre Ministerul Finantelor Publice prin intermediul Corpului controlorilor delegati. Acest tip de control se aplica doar ordonatorilor principali de credite, agentiilor de implementare a fondurilor PHARE, ISPA si SAPARD si altor institutii publice cu grad ridicat de risc.

a. Armonizare legislativa

In vederea implementarii angajamentelor asumate in cadrul documentului de 'Control financiar', au fast adoptate urmatoarele acte normative:

q         Legea nr.84/2003 de modificare si completare a OG nr.119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventiv, are rolul si modul de organizare si functionare a controlului financiar preventiv din fiecare institutie publica.

q         Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv au fost adoptate prin Ordinul Ministrului finantelor publice nr.522/2003, cu modificarile ulterioare.

b. Capacitate administrativa

Asa cum rezulta din Legea nr.84/2003, autoritatea de coordonare si reglementare a controlului financiar preventiv pentru toate entitatile publice este Ministerul Finantelor Publice. Acesta are atat atributii in domeniul elaborarii bazei legale si a normelor metodologice, cat si a coordonarii sistemului de formare profesionala a persoanelor care vor exercita controlul.

Auditul extern - Curtea de Conturi

a. Armonizare legislativa

Curtea de Conturi a Romaniei este principalul organ de control financiar ulterior extern (audit extern) asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. Ea este organizata si functioneaza in baza Legii nr.94/1992, cu modificarile ulterioare. In vederea consolidarii capacitatii administrative a Curtii de Conturi, a fost adoptata Legea nr.77/2002 de modificare si completare a Legii nr.94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi a Romaniei, prin care aceasta a fost abilitata sa efectueze operatiuni de audit a fondurilor puse la dispozitia Romaniei de catre UE prin programul SAPARD si a cofinantarii aferente, precum si a fondurilor provenite din asistenta financiara acordata Romaniei de UE.

In anul 2002 Curtea de Conturi a elaborat si publicat Manualul de Audit Financiar.

b. Capacitate administrativa

Revizuirea Constitutiei Romaniei din octombrie 2003 a intarit independenta membrilor Curtii de Conturi si pozitia acesteia ca institutie de audit extern, inlaturandu-i totodata competentele de autoritate jurisdictionala administrativa avute pana atunci. Stabileste in art. 140 principalele atributii ale acestei Curti de Conturi. Astfel, Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public.

Curtea de Conturi este un organism autonom. Controalele Curtii de Conturi se initiaza din oficiu. Camera Deputatilor si Senatul sunt singurele institutii care pot cere Curtii de Conturi efectuarea unor controale, iar Parlamentul este singura institutie care poate opri aceste controale, doar in conditiile in care Curtea de Conturi si-a depasit atributiile,conferite prin lege.

Consilierii de conturi sunt numiti de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care mi poate fi prelungit sau innoit. Membrii Curtii de Conturi sunt independenti in exercitarea mandatului lor si inamovibili pe toata durata acestuia.

In exercitarea functiei sale, Curtea de Conturi controleaza:

q         formarea si utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetelor
asigurarilor sociale de stat si ale bugetelor unitatilor administrativ
teritoriale, precum si miscarea fondurilor intre aceste bugete;

q         constituirea, utilizarea si gestionarea fondurilor speciale si a fondurilor de tezaur;

q         formarea si gestionarea datoriei publice si situatia garantiilor guvernamentale pentru credite externe si interne;

q         utilizarea alocatiilor bugetare pentru investitii, a subventiilor si a
altor forme de sprijin financiar clin partea statului sau a unitatilor
administrativ teritoriale;

q         constituirea, administrarea si utilizarea fondurilor publice de catre autoritatile administrative autonome, institutiile publice infiintate prin lege, precum si de catre organismele autonome de asigurari sociale ale statului;

q         situatia, evolutia si modul de administrare a patrimoniului public
si privat al statului si al unitatilor administrativ teritoriale de catre
institutiile publice, regiile autonome, companiile si societatile nationale, precum si concesionarea sau inchirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publica;

q         constituirea, utilizarea si gestionarea resurselor financiare privind
protectia mediului, imbunatatirea conditiilor de viata si de munca;

q         utilizarea fondurilor puse la dispozitia Romaniei de catre Uniunea Europeana prin programul SAPARD si a co-finantarii aferente;

q         utilizarea fondurilor provenite din asistenta financiara acordata
Romaniei de Uniunea Europeana si din alte surse de finantare
internationala;

q         alte domenii in care, prin lege, s-a stabilit competenta Curtii de Conturi.

Autoritatile publice supuse controlului Curtii de Conturi a Romaniei sunt:

q         statul si unitatile administrativ teritoriale, in calitate de persoane
juridice de drept public, cu serviciile si institutiile lor publice
autonome si neautonome;

q         Banca Nationala a Romaniei;

q         regiile autonome;

q         societatile comerciale la care statui, unitatile administrativ teritoriale, institutiile publice sau regiile autonome detin, singure sau impreuna, integral sau mai mult de jumatate din capitalul social;

q         organismele autonome de asigurari sociale sau de alta natura,
care gestioneaza bunuri, valori sau fonduri, intr-un regim legal
obligatoriu prevazut prin lege sau prin statutele lor.

Curtea de Conturi a Romaniei poate hotari efectuarea de controale si la alte persoane juridice in afara de cele mentionate anterior, care:

q         beneficiaza de garantii guvernamentale pentru credite, subventii
sau alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unitatilor
administrativ-teritoriale sau a institutiilor publice;

q         administreaza, in baza unui contract de concesiune sau inchiriere,
bunuri apartinand domeniului public sau privat al statului sau al
unitatilor administrativ-teritoriale;

q         nu isi indeplinesc obligatiile financiare catre stat, unitatile administrativ-teritoriale sau institutiile publice, verificarile efectuandu-se impreuna cu reprezentantii institutiilor competente in domeniul supus controlului;

q         sunt societati de investitii financiare, asociatii si fundatii care
utilizeaza fonduri publice, verificarile urmand a se efectua in
legatura cu legalitatea utilizarii acestor fonduri.

Controlul executiei bugetelor Camerei Deputatilor, Senatului, Administratiei prezidentiale, Guvernului, Curtii Supreme de Justitie, Curtii Constitutionale, Consiliului Legislativ si Avocatului Poporului se exercita exclusiv de Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi verifica de asemenea si :

q         contul general anual de executie a bugetului de stat;

q         contul anual de executie a bugetului asigurarilor sociale de stat;

q         conturile anuale de executie a bugetelor locale;

q         conturile anuale de executie a bugetelor fondurilor speciale;

q         conturile fondurilor de tezaur;

q         contul anual al datoriei publice a statului si situatia garantiilor
guvernamentale pentru credite interne si externe primite de catre
alte persoane juridice;

q         respectarea de catre autoritatile cu atributii in domeniul privatizarii, a metodelor si procedurilor de privatizare, prevazute de lege, precum si asupra modului in care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare;

q         economicitatea, eficacitatea si eficienta achizitiilor publice.