Comertul - Functiile comertului

Definitii

Comertul este unul dintre acele lucruri pe care le intelegem in mod natural, dar intampinam dificultati atunci cand trebuie sa-l definim. Dificultatea se datoreaza tocmai continutului foarte diferit pe care-l primeste termenul, ca atare, in forme derivate sau in expresii. Acesta este motivul pentru care ne propunem sa formulam nu una, ci mai multe definitii.

Etimologic, termenul de comert vine din cuvantul latin "comercium" prin care se desemna schimbul efectuat cu ceva sau cu cineva. Noul Dictionar explicativ al limbii Romane furnizeaza urmatoarele definitii:

1. Activitate economica de valorificare a marfurilor prin procesul de vanzare-cumparare; negot.
2. Ramura a economiei nationale in care se realizeaza circulatia marfurilor.

Dictionarul de sinonime indica pentru comert: negot, negustorie.

Dupa dictionarul Wikipedia[1], prin comert se intelege schimbul voluntar (trading) intre doua entitati al unor bunuri valoroase, comertul fiind conceptul central din care a derivat capitalismul si toate celelalte sisteme economice, iar prin comercializare intelegandu-se procesul de transformare a unui bun sau serviciu intr-o valoare echivalenta (mai pretioasa).

In prefata lucrarii "The Penguin Dictionary of Commerce", autorul acestuia, Michael Greener scrie urmatoarele: " O anumita distinctie ar trebui facuta intre comert si economie, intrucat cele doua teme se suprapun. Nu se intentioneaza a se da aici o definitie cuprinzatoare comertului intrucat aceasta ar fi destul de provocator. Dar se poate mentiona, in general, ca un dictionar de comert ar trebui sa se ocupe de larga diversitate de institutii care servesc industria prin facilitarea in orice fel a distributiei bunurilor si serviciilor."[2]

Din perspectiva teoriei economice, comertul este asociat cu schimbul oneros.

Alain Samuelson il citeaza pe Adam Smith aratand ca acesta din urma identifica o dubla relatie intre diviziunea muncii si schimb. Pe de o parte, schimbul este la originea diviziunii muncii[3], pe de alta parte diviziunea muncii progreseaza, amplificand piata, respectiv proportiile schimbului in societate. Prima dintre aceste asertiuni, fondata pe ideea ca oameni urmaresc sa-si satisfaca interesele prin intermediul celorlalti, prin schimb, a generat conceptul de "Homo Economicus", puternic exploatat ulterior de catre Vifredo Pareto. Astfel comertul este considerat un element central al existentei sociale. Cum arata tot Adam Smith: "Fiecare om devine un fel de negustor si societatea insasi devine o societate comercianta" . Potrivit lui Alain Samuelson, pentru Adam Smith si discipolii sai analiza societatii din punctul de vedere al economiei politice se rezuma la explicarea modului in care functioneaza schimbul, aceasta avand ca o consecinta secundara si faptul ca bunurile nu mai sunt considerate ca satisfacand trebuinte de consum, ci, ca mijloace de a obtine alte bunuri.

"Specializarea trebuie sa fie insotita de comert. Oamenii care produc un singur bun, trebuie sa comercializeze cea mai mare parte din cantitatea produsa pentru a putea obtine toate celelalte lucruri de care au nevoie"[5]. Intrucat in "economia de schimb" satisfacerea trebuintelor se bazeaza pe specializare, comertul (schimbul) este omniprezent si defineste mecanismul fundamental prin care alegerile oamenilor conduc la repartizarea si valorificarea resurselor in economie. In economie, schimbul este alternativa la autoconsum, iar specializarea alternativa la pluriproductie. Cele doua - specializarea si schimbul - s-au impus datorita capacitatii lor de a asigura un grad mai ridicat de satisfacere a nevoilor, pe ansamblul societatii.

O abordare mai restrictiva in privinta conceptului teoretic de comert ofera profesorul Ion Stanescu. Acesta arata ca numai o parte din bunurile consumate sau utilizate in economie fac obiectul schimbului (altele nu: autoconsum, bunuri libere, binefacere, dobandirea prin forta), dar nu toate cele care fac obiectul schimbului sunt marfuri, ci numai acelea destinate schimbului prin insusi scopul producerii lor. Ansamblul proceselor prin care marfurile trec de la producator la consumator reprezinta circulatia marfurilor. Aceasta se poate realiza prin relatii directe sau prin intermediari specializati: negustorii.

Figura Nr. Sfera comertului

Din perspectiva teoriei distributiei (miscare fizica [si economica] a bunurilor materiale si serviciilor spre consumatorul/utilizatorul final) si a marketingului, conceptul inrudit cu comertul este acela de veriga a canalului de distributie sau a lantului de aprovizionare, unde comertul este in pozitie de intermediar, distingandu-se activitatile de intermediere cu ridicata si cu amanuntul.

Din perspectiva structurilor economiei nationale, exista doua reprezentari: una care porneste de la calificarea activitatii drept activitate de comert si una care se refera la gruparea actorilor (persoane fizice, intreprinderi) care au comertul ca activitate principala.

Definind ramura economiei nationale ca ansamblu de activitati omogene delimitate pe baza diviziunii sociale a muncii si desfasurate de agenti economici specializati in asemenea operatiuni, Ion Stanescu arata ca in acceptiunea de ramura a economiei nationale comertul cuprinde activitatea agentilor economici specializati in operatiuni de intermediere a schimbului dintre producatori si consumatori. "Acestia formeaza categoria profesionala a comerciantilor, iar acceptia comertului de ramura a economiei nationale priveste activitatea practica a acestora" . Tot astfel, Dumitru Patriche arata, intr-un enunt succint, ca notiunea de comert defineste si "profesiunea unui corp de agenti economici care actioneaza in cadrul pietei asigurand actele de schimb" . In linii generale, acelasi continut este atribuit comertului si in statistica. Trebuie remarcat, insa, ca, pana la operationalizarea definitiei incat sa permita masurari si determinari cantitative si analize comparative, este necesara recurgerea la o metodologie complexa si utilizarea unor conventii. Acestea sunt oferite de Clasificarea activitatilor din economia nationala (CAEN) . Intrucat toate datele utilizate in prezenta lucrare sunt culese si prelucrate pe baza acestei metodologii, fie ca se refera la Romania fie ca se refera la Uniunea Europeana, este necesara, in acest stadiu, o trecere in revista a principalelor aspecte privind comensurarea statistica a comertului.

Comertului i s-a atribuit una dintre cele 19 sectiuni - sectiunea fiind gruparea cu nivelul de agregare cel mai inalt a clasificarii - 3 diviziuni, 19 grupe si 80 de clase. Sectiunea G atribuita comertului acopera toate formele de comercializare cu exceptia acelora al caror obiect il constituie bunuri netransportabile (imobile, aranjamente de voiaj, spatii publicitare etc), precum si activitati de intermediere comerciala (comisionari, agenti), repararea si intretinerea autovehiculelor si motocicletelor, repararea si intretinerea bunurilor personale sau casnice; includerea la sectiunea comert a activitatilor din urma este justificata prin aceea ca astfel de activitati sunt asociate "uneori" cu comercializarea; in fapt asocierea acestor servicii cu comercializarea este, foarte probabil mult mai puternica in unele dintre tarile membre ale Uniunii Europene, iar la noi solutia a fost adoptata pentru a asigura comparabilitatea statistica cu Uniunea Europeana. Sectiunea H poarta denumirea de "Comert cu ridicata si cu amanuntul, repararea si intretinerea autovehiculelor, motocicletelor si a bunurilor personale si casnice", denumire, in sine, cat se poate de sugestiva in legatura cu continutul. In aceasta sectiune se cuprind toate unitatile a caror activitate economica principala - determinata potrivit unei metodologii specifice - consta in achizitionarea de bunuri transportabile si revanzarea lor, precum si unitatile care au ca obiect intermedieri intre vanzari si cumparari de bunuri mobile. Astfel de bunuri sunt supuse, in mod obisnuit, o singura data miscarii si ambalarii si nu suporta transformari in mod semnificativ. Se cuprinde aici nu numai comertul direct dintre doua parti ci si cel efectuat in numele unor terti.

Ceea ce este esential pentru incadrarea la comert a activitatii unei unitati este ca produsele revandute sa nu fi suferit modificari substantiale in ce priveste forma fizica si destinatia in consum. Miscarea obisnuita in comert a bunurilor nu influenteaza caracterul fundamental al acestora si include frecvent, fara a se limita la acestea: alcatuirea loturilor, amestecarea, ambalarea. Un exemplu tipic il constituie ambalarea marfurilor in cursul miscarii acestora in cadrul verigii cu ridicata. Serviciul de ambalare/reambalare realizat de catre o unitate care are ca obiect comertul se considera a fi o activitate auxiliara comertului si, ca atare, se ataseaza activitatii principale, spre deosebire de cazul in care ambalarea se realizeaza de unitati specializate intr-o asemenea activitate (pentru care ambalarea este activitatea principala), acestea fiind incadrate la clasa "Activitati de ambalare" din cadrul diviziunii "Alte activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor".

Activitatile importatorilor si exportatorilor precum si ale celor care intermediaza tranzactii de import-export in contul tertilor se includ in comertul cu ridicata. Se considera intermediari in comert unitatile a caror activitate principala este comertul cu bunuri in numele sau pe contul altora. Activitatea intermediarilor in comertul cu ridicata este clasificata ca o diviziune distincta a comertului cu ridicata, in timp ce activitatea intermediarilor cu amanuntul nu se clasifica distinct, ci se considera comert cu amanuntul (sunt considerati vanzatori cu amanuntul platiti pe baza de comision in raport cu valoarea marfurilor vandute).

In diviziunile si clasele comertului cu ridicata se cuprind unitatile care au ca activitate principala vanzarea marfurilor catre vanzatorii cu amanuntul, utilizatorii industriali, comerciali, institutionali sau profesionali sau, in unele cazuri, chiar catre alti vanzatori cu ridicata. Este interesant sa se observe solutia practica retinuta pentru delimitarea comertului cu ridicata: dupa criteriul clientilor si nu dupa acela al marimii loturilor (alternativa din urma ar fi fost mai greu de administrat). De asemenea, subdiviziunile comertului cu ridicata se stabilesc in functie de natura produselor ce fac obiectul comertului (produse agricole, produse alimentare, bunuri de consum nealimentare etc.) fara a se tine seama de alte criterii cum ar fi daca produsele comercializate sunt destinate unui consum intermediar sau final, ori daca comertul se realizeaza in limitele pietei interne sau ca activitate de import-export.

La delimitarea comertului cu amanuntul s-a retinut acelasi criteriu, natura clientilor, ca si in cazul comertului cu ridicata. Se considera comert cu amanuntul vanzarea marfurilor catre consumatori, altii decat cei enumerati la comertul cu ridicata, in special persoane fizice si gospodarii. Spre deosebire, insa, de comertul cu ridicata, comertul cu amanuntul - ce se realizeaza in cea mai mare parte in sedii accesibile publicului - se clasifica, inainte de toate, dupa tipul de magazin (loc sau punct de vanzare) si, dupa caz, forma de vanzare. Numai pe urmatorul nivel de subdivizare intervine criteriul grupei de produse ce fac obiectul comertului cu amanuntul. Exista o metodologie specifica pentru incadrarea pe grupe si clase a unitatilor care au ca activitate principala comertul cu amanuntul pe grupe si clase ce recurge la o serie de conventii pentru a putea operationaliza clasificarea intr-un mediu atat de variat si volatil precum comertul cu amanuntul; incadrarea unei unitati la comert cu amanuntul nespecializat sau specializat intr-o anumita grupa de marfuri, este, frecvent, un demers foarte delicat.

O alta operatiune care implica utilizarea unor conventii este compararea, in vederea determinarii activitatii principale, a ponderilor cifrei de afaceri obtinute de catre o unitate din activitati de productie (fabricatie), pe de o parte, si din activitati de comert, pe de alta parte. Dificultatea compararii consta in aceea ca, la o cifra de afaceri egala, valoarea adaugata de unitatea in cauza in activitatea de productie este mult mai mare decat cea corespunzatoare activitatii de comert. Ca urmare, prin conventie, pentru a asigura comparabilitatea, cifra de afaceri obtinuta din vanzarea carburantilor si din vanzarea tutunului se divide cu 9, iar cifra de afaceri realizata in toate celelalte activitati ale comertului se divide cu 3.

Se mai recomanda urmatoarele conventii terminologice:

Scurt istoric

Textul prezentului subcapitol se este preluat din lucrarea Economia comertului, (autori Dumitru Patriche, Viorica Ionascu si Manoela Popescu), editura Uranus, Bucuresti, 2002

In contextul dezvoltarii economico-sociale, comerciantului i-a revenit un rol important. Locul sau de intermediar intre productie si consum, incepand cu secolul al XIX-lea ca un raspuns al corelarii posibilitatilor societatii cu nevoile de consum ale membrilor sai si de realizare a marfurilor creste in importanta. In acest context, intermediarul este plasat pe o pozitie speciala in politica de dezvoltare a fiecarei societati, bucurandu-se, intr-o masura mai mare sau mai mica atat de atentia intreprinzatorilor, cat si de cea a puterii politice.

De-a lungul timpului, s-au conturat cateva etape mai importante in dezvoltarea comertului:

prima etapa, dezvoltarea comertului in cadrul ,,economiei pre-industriale', caracterizata prin:

vanzarea produselor se face fara dificultati;

mestesugarii nu produceau decat foarte putine produse;

cererea practic nu era satisfacuta;

predomina starea de penurie;

sarcina comertului consta in asigurarea unor proximitati de timp si de loc pentru populatia consumatoare care cauta produsele respective.

a doua etapa are in vedere evolutia comertului in cadrul ,,economiei de productie', generata de progresul masinismului, care nu mai producea la cerere, ca in etapa precedenta, ci in serie si in avans, caracterizata prin:

o asemenea productie se impunea a fi vanduta pe o piata greu de saturat si, mai mult, pe o piata foarte larga, situata atat in interiorul frontierelor, cat si in exteriorul acestora;

comertul devine indispensabil si, drept urmare, se dezvolta puternic;

dar, atat activitatea comertului, cat si influentele sale sunt limitate la zonele de intermediere, produsul se situeaza in centrul atentiei, pentru ca el este inca rar, iar consumatorul cauta doar prezenta si calitatea intrinseca a acestuia, nu si alte facilitati sau trasaturi acorporale ale produsului respectiv.

a treia etapa, care a inceput in jurul anului 1950 si este in plina dezvoltare in actuala perioada, are in vedere evolutia comertului intr-o ,,economie de consum', caracterizata prin:

productia de masa atinge apogeul sau;

societatea se dezvolta pe baza unei economii de piata;

penuria a cedat locul unei concurente puternice intre producatori si, mai ales, intre distribuitori;

profilul problematicii distributiei nu mai este dat de produs, ci de vanzare, care devine anevoioasa si costisitoare;

sunt necesare eforturi continue de a pune la punct tehnici susceptibile de a permite intreprinzatorilor sa cucereasca piata;

se modifica optica de abordare a pietelor, trecandu-se de la ideea de a vinde ceea ce se fabrica la conceptia potrivit careia trebuie produs in permanenta ceea ce se vinde;

comertului ii revin sarcini multiple, adaugand produsului, pe langa utilitatile sale intrinseci, proximitatile de spatiu si timp, servicii complexe, esalonate pe intregul parcurs al actului de cumparare si utilizare, precum si o serie de conditii ambientale privind realizarea actului de vanzare;

actul de vanzare - cumparare devine un fenomen complex, generator de placeri si satisfactii emotionale.

Avand in vedere cele mai semnificative evenimente prin care a trecut economia nationala a Romaniei si, implicit, piata interna, se pot retine urmatoarele etape[8]:

pana in anul 1914 (demarata inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea), etapa in care a avut loc procesul de formare a pietei nationale;

perioada primului razboi mondial (1914 - 1918), etapa cand s-a realizat consfintirea statala a pietei romanesti;

perioada 1919 - 1939, caracterizata prin dezvoltarea sectoarelor de circulatie si schimb;

perioada 1940 - 1945, etapa celui de-al doilea razboi mondial, cu consecinte dramatice, ceea ce a condus la un regres al pietei interne si a economiei romanesti in ansamblu;

perioada 1946-1989, schimbarea regimului politic din tara noastra, sub ocupatia sovietica, a determinat luarea unor masuri in totala contradictie cu mecanismul economiei de piata, menite sa statueze un nou mecanism specific socialismului monopolistic. Statul s-a implicat tot mai amplu in mecanismul pietei, extinzandu-si controlul asupra productiei si circulatiei marfurilor, instaurandu-se perioada specifica economiei de comanda, hipercentralizata;

perioada 1990 pana in prezent, Romania parcurge un proces de tranzitie de o deosebita amploare si profunzime. Evenimentele din decembrie 1989 au declansat procesul abolirii sistemului monopolist statal, de comanda, deschizand perspectivele promovarii unei politici bazate pe un sistem social, politic si economic profund democratic, care ofera conditii pentru asigurarea unui standard de viata, la nivelul civilizatiei europene, Romania fiind o tara europeana.

O lucrare interesanta pentru istoria comertului pe teritoriul Romaniei este cea a prof. Ion Schileru, intitulata "Stiinta marfurilor in Romania: premize si evolutie", respectiv capitolul 3 (pag. 45-78) , "Repere in evolutia productiei de bunuri, a comertului si a consumului in spatiul romanesc" si capitolul 5 (pag. 111-154), "Informatii merceologice in literatura privind calatorii straini in spatiul romanesc".

De asemenea, exista articole foarte interesante despre istoria comertului in general si cea a comertului liber in Wikipedia.

Functiile comertului

Inca din prezentarea continutului notiunii de comert, s-a prefigurat rolul, important, al acestuia in economie. In prefata unei lucrari recente inchinata comertului , directorul general al Eurostat, Yves Franchet, sintetiza in felul urmator rolul comertului: "Activitatile comerciale distributive , denumite frecvent "comert", creeaza legatura necesara intre producerea unui bun in economie si consumul final al acestuia. Prin aceasta se asigura pentru consumatori accesul la cea mai larga gama de bunuri posibila, oriunde si oricand doresc acestia, precum si accesul la servicii mai numeroase si mai bune. Iar noi suntem, toti, consumatori - in fiecare zi."

Intr-o maniera mai analitica, rolul comertului se dezvaluie prin intermediul functiilor pe care le indeplineste in economie, prin beneficiile pe care le genereaza in raport cu producatorii si consumatorii, prin contributia sa la calitatea vietii, prin responsabilitatea etica si sociala ce-i revine.

Pentru a realiza legatura dintre productie si consum, comertul indeplineste o serie de functii, mai importante intre acestea fiind urmatoarele:

Constituirea unei oferte diversificate de marfuri prin cumpararea de la producatori a bunurilor produse de acestia, in conformitate cu caracteristicile anticipate ale cererii clientilor efectivi si potentiali;

Mentinerea unei oferte diversificate si corespunzatoare ca dimensiuni in conditiile manifestarii fluctuante si imprevizibile a cererii, in special prin alcatuirea si mentinerea de stocuri de marfuri;

Pregatirea marfurilor pentru vanzare, functie prin care comertul asigura o mai buna adecvare a marfurilor in raport cu cerintele clientelei, fara a altera prin aceasta insusirile esentiale ale produsului, care, in principiu, nu sufera un nou stadiu de prelucrare. In pregatirea pentru vanzare se incadreaza activitati de fractionare a loturilor mari, combinare amestecare a unor produse, asortare, ambalare, etc.

Organizarea miscarii marfurilor, asigurand disponibilitatea in sens fizic a marfii acolo unde (dar si atunci cand) aceasta este sau ar putea fi ceruta, constituie o functie care dobandeste o importanta particulara in prezent, in conditiile progreselor tehnologice inregistrate in special in informatica si comunicatii

Asigurarea conditiilor necesare realizarii actului de vanzare-cumparare (prin care se face transferul proprietatii asupra bunurilor). Dincolo de aparenta simplitate a realizarii acestui act, se ascund procese de o deosebita complexitate a caror povara o preia in mare masura comertul (asigurarea corespondentei intre calitatea anuntata si cea efectiva, garantarea produselor pentru defectele aparute ulterior vanzarii, intocmirea documentatiei de credit la vanzarile in rate, incasarea, evidenta si virarea unor impozite etc.). In plus, realizarea acestor conditii presupune existenta unor conditii tehnico materiale si a unui personal cu calificare corespunzatoare^[10].

Asigurarea circulatiei informatiilor si realizarii comunicarii in cadrul pietei intre clientii aflati in aval si furnizorii din amonte; mai mult decat atat, comertul constituie un instrument de comunicare, educare si influentare a consumatorilor utilizat si de catre administratia publica sau de catre organizatii neguvernamentale;

Promovarea produselor, este la randul sau o functie importanta a comertului care conduce la accelerarea circulatiei marfurilor si reducerea, din perspectiva consumatorilor, a costurilor de tranzactie, avand, prin urmare efecte benefice pentru intreaga economie;

Cunoasterea cerintelor consumatorilor si exercitarea unei influente asupra producatorilor de a-si adapta produsele potrivit cererii. Din punctul de vedere al evolutiei social economice, probabil ca aceasta este cea mai importanta functie a comertului, chiar daca nu ii este atribuita in exclusivitate^[11]. Potrivit ideii impartasite de marea majoritate a economistilor si cercetatorilor pietei, in economia actuala consumatorul final este cel care dicteaza, pentru ca are puterea de a alege intre produsele substituibile ale unui numar mare de producatori aflati intr-o viguroasa competitie pentru cote de piata. In acest context, pozitia mai aproape de consumator a comertului constituie, in principiu, un avantaj in raport cu industria, ceea ce a si dat nastere la preocupari de integrare verticala din partea ambelor sectoare. Oricum, cu cat comertul poate contribui la o adaptare mai prompta si mai precisa a produselor la cerintele consumatorilor, cu atat se va accelera cresterea bunastarii sociale.

Comertul este activitate productiva!

Potrivit autorilor James D. Gwartney si Richard L.Stroup, a caror lucrare "Economie si prosperitate" este apreciata de catre Milton Friedman drept "o splendida si competenta expunere a principiilor de baza ale stiintei economice"[12], "Exista trei motive principale pentru care comertul (inteles aici ca schimb voluntar) este productiv - motive pentru care sporeste avutia oamenilor":

Comertul canalizeaza bunurile si serviciile catre cei care le pretuiesc mai mult. "Preferintele, cunoasterea si scopurile oamenilor sunt foarte variate. Astfel, un bun care este practic lipsit de valoare pentru cineva, poate fi pentru altcineva o comoara". In concluzie, comertul sporeste avutia ambilor parteneri in tranzactie si in final avutia nationala.

Schimbul permite partenerilor comerciali sa castige specializandu-se in producerea acelor bunuri pe care le fac cel mai bine. Acest principiu este numit avantaj comparativ, si se aplica atat indivizilor cat si colectivitatilor si natiunilor.

Comertul permite realizarea de castiguri si de pe urma diviziunii muncii, efortului cooperativ si adoptarii unor metode de productie pe scara larga. "In absenta schimbului, activitatea productiva ar fi limitata la gospodaria individuala. Autarhia si productia pe scara restransa ar constitui regula. Schimbul permite existenta unei piete mult mai vaste pentru rezultatele muncii umane ." conducand "la enorme cresteri ale productivitatii".

Manifestare a diviziunii muncii, existenta mai multor verigi intermediare intre producator si consumator contribuie la sporirea, la scara societatii, a eficientei cu care se satisfac cerintele de consum. Prin functiile pe care le indeplineste, comertul asigura mai buna satisfacere a unor interese atat ale producatorilor cat si ale consumatorilor.

Producatorii beneficiaza din relatia cu comertul pe mai multe cai, din care doua se cuvin a fi amintite aici:

In primul rand, comertul se deruleaza, de regula, pe anumite arii teritoriale unitatile comerciale realizand economii prin comercializarea de produse provenind de la un numar mare de producatori; in incercarea de a stabili un sistem de distributie directa, cei mai multi producatori ar fi cu siguranta descurajati de costurile ridicate ale asigurarii unei prezente comerciale pe o arie geografica extinsa;

In al doilea rand, industria realizeaza cu o ritmicitate continua serii mari de produse identice, aceasta fiind inca o cale principala de a reduce costurile unitare de fabricatie, in timp ce cererea pentru produsele respective se manifesta in mod neregulat, in alte perioade si cu oscilatii semnificative; comertul preia o parte din povara mentinerii stocurilor si sarcinile financiare aferente, permitand astfel furnizorilor de bunuri sa mentina un ritm de productie uniform. Legat de aceasta, dar chiar mai important din perspectiva selectivitatii mecanismului pietei, comertul preia, odata cu marfa si riscul privind vanzarea acesteia.

Din perspectiva consumatorilor, rolul esential al comertului consta in largirea posibilitatilor de informare si alegere dintr-o gama variata de produse concurente pe piata (inclusiv a posibilitatilor de a alege intre forme de comert). In plus comertul constituie, cel mai adesea, o bariera in calea produselor falsificate precum si a produselor care pot afecta viata, sanatatea sau interesele materiale ale consumatorilor. Prin toate aceasta, se reduc corespunzator costurile de tranzactie si se intareste concurenta pe piata cu efect benefic asupra bunastarii generale. Mai mult decat atat, insa, comertul este tot mai mult considerat un factor socializant care se opune tendintei de izolare a indivizilor si permite mentinerea si promovarea valorilor comunitare. Desigur, societatea , ai carei membrii sunt toti, zilnic, consumatori, beneficiaza in multe alte forme de pe urma unui comert profesionalizat, bine structurat si performant: unele au fost deja amintite, altele vor fi evocate in capitolele care urmeaza.

De altfel, se recunoaste contributia insemnata pe care o are comertul, intr-un sens mai general, la cresterea calitatii vietii. Aceasta se realizeaza, nu numai prin aportul valorii adaugate in comert la Produsul Intern Brut, ci si prin efectul de antrenare pe care comertul il exercita asupra tuturor celorlalte activitati economice. Mai mult, comertul se adapteaza cu mai mare usurinta cerintelor variate si schimbatoare ale pietei, fiind foarte sensibil la oscilatiile economiei, dar ramanand, chiar si in perioade de recesiune pronuntata, un factor esential in ocuparea fortei de munca.

Discutand rolul comertului, este important sa se evidentieze importanta tot mai mare ce se acorda aspectelor ce privesc responsabilitatea sociala si etica a intreprinderilor din comert. Daca comertul este o oglinda a gradului de civilizatie si bunastare pe care l-a atins o anumita comunitate, el este, in egala masura, o reflectare a sistemului de valori dominant in cadrul acelei comunitati. Utilizarea sau nu a muncii "la negru", comercializarea sau nu a unor produse de provenienta dubioasa, promovarea sau nu a marfurilor produse local etc., acestea toate sunt alegeri care reflecta respectul fata de valorile si bunastarea comunitatii in cadrul careia isi desfasoara activitatea. Pe de alta parte, comertul este o activitate mai transparenta publicului - in special comertul cu amanuntul se desfasoara in contact nemijlocit cu acesta. Ca urmare, exigenta pentru modul in care este condusa afacerea este mai ridicata. In acelasi timp, insa, prin aceasta transparenta inerenta activitatii, comertul are oportunitatea de a castiga o mai mare notorietate si incredere in randul populatiei servite. Este sugestiv, in acest sens, experimentul publicat recent in care publicul a fost intrebat daca considera firesc si oportun ca firme cunoscute din domeniul marii distributii sa-si diversifice activitatea in domenii atat de indepartate de profesia lor de baza cum ar fi furnizarea de utilitati (apa, gaze, electricitate) sau servicii de asigurari. Raspunsul majoritar a fost ca publicul considera ca ar fi de dorit ca intreprinderi de comert sa furnizeze astfel de produse si servicii, ilustrand, prin aceasta, increderea pe care intreprinderile in discutie au reusit sa o cladeasca ca baza a relatiilor lor cu comunitatea.

Locul comertului in economia contemporana

Autorii unui studiu publicat de Productivity commission din Australia[13] prezinta in mod sugestiv - bazandu-se la randul lor pe cercetarile lui Barger si Oi - cresterea importantei comertului in lumea contemporana:

"Pe masura ce economia se dezvolta, progresul tehnologic in privinta productiei si dorinta de a extinde vanzarile pe piete mai indepartate - cuplate cu reducerea costurilor de transport - conduc la inmultirea tranzactiilor intre producatori si consumatori. Adesea aceste tranzactii pot fi realizate mai eficient de catre institutii de comert cu ridicata si cu amanuntul specializate in a asigura deplasarea de bunuri, furnizarea de informatii cu privire la produse, potrivirea cererii cu oferta si reducerea costului schimbului. Cresterea comertului este demonstrata in lucrarile lui Berger (1955) si, mai recent, in cele ale lui Oi (1992). De exemplu, in Statele Unite, pentru fiecare 100 de persoane care produc bunuri, era nevoie, in 1880 de circa 9 lucratori in comert. Aceasta cifra a crescut progresiv la 13 in 1900, 46 in 1950 si 77 in 1980."

Tabelul Nr.

Evolutia ponderii unor activitati in valoarea adaugata bruta in perioada 1995-2003 in Romania