Conceptul de pret

In acest capitol am facut o scurta analiza a conceptului de pret, a functiilor pe care acesta le indeplineste si structura pe care o are. Pornind de la aceste premise am incercat sa ii gasesc locul pretului in cadrul achizitiilor publice si ponderea pe care o are in cadrul acestor achizitii.

Conceptul, functia si structura pretului

Conceptul de pret este vazut ca un element central in cadrul stiintei economice. Daca am face o scurta istorie a pretului putem observa evolutia sa ca concept si functionalitate. Pentru a putea vorbi despre pret trebuie sa vorbim despre legaturi comerciale. Nu stim exact cand au aparut acestea, probabil odata cu primele asezari umane, si nici forma pe care acestea au capatat-o la momentul respectiv. Supozitiile mentioneaza trocul ca principala modalitate de schimb de bunuri. Evolutia ne demonstreaza aparitia monedei batute si totodata aparitia pretului. Astfel apare valoarea bunurilor si serviciilor exprimata in bani. Sub aspect economic pretul reprezinta reflectarea baneasca a valorii bunurilor sau serviciilor, comparate si corelate prin prisma cantitatii, calitatii si a altor criterii. In practica economica se intalnesc doua mari categorii de preturi: preturi de aprovizionare (pret de achizitie, pret negociat, pret cu ridicata, pret de import, pret de livrare al importatorului, pret de vanzare al firmei de comert cu ridicata, pretul bursei) si preturi de vanzare (pretul de vanzare al producatorilor, al importatorilor, al firmelor de comert cu ridicata si cu amanuntul).

Pretul bunurilor si serviciilor trebuie plasat in contextul redistribuirii acestora, care se mai numeste si proces de schimb. Procesul de evaluare a bunurilor si serviciilor consta in aprecierea utilitatii acestora prin comparatie cu alte bunuri si servicii .

Pretul este un instrument al pietei si un indicator al realitatii. In virtutea functiei de corelare a cererii cu oferta el capata un caracter complex ce este amplificat in contextul actualului dinamism economico- social, atat de caracteristicile pietei pe care le manifesta, cat si de cadrul legislativ care reglementeaza formarea preturilor, el insusi perfectibil.

Pretul unui bun sau al unei resurse este un element care arata la ce trebuie sa renunte pentru a se obtine respectivul bun sau resursa.

O definitie a pretului, unanim acceptata este cea formulata inca din antichitate de catre Aristotel si Xenofon care reprezinta pretul ca o cantitate de moneda pe care cumparatorul este dispus si o poate oferii producatorului (vanzatorului) in schimbul bunului pe care acesta il prezinta pe piata. Acesta este pretul absolut. De obicei pretul este exprimat in termeni banesti (pret absolut), dar poate fi exprimat in termenii cantitatii din alt bun la care trebuie sa renunte pentru procurarea produsului necesar (pretul relativ). Rezulta ca daca toate preturile cresc in aceeasi proportie, preturile absolute cresc, dar relativ raman neschimbate. Un alfel de pret este pretul etalon care reprezinta pretul unui bun asupra caruia se convine; de cele mai multe ori acesta se fixeaza asupra salariului nominal sau asupra unor bunuri reprezentative pentru aprecierea nivelui de trai.

Conceptul de pret a avut mai multe definitii si aspecte in timp. S-au evidentiat mai multe teorii care pot fi grupate astfel: teoria clasica; teoria neoclasica si teoriile mixte.

In teoria clasica, pretul are suport in valoarea economica a bunurilor supuse tranzactiilor, valoare determinata de consumul de factori de productie si de renumeratiile revendicate de catre posesorii acestora. Situatia concreta de pe piata face ca pretul sa se fixeze la nivelul valorii economice ori sa oscileze in jurul sau, dar in conditii normale el nu se rupe de baza sa obiectiva, valoarea economica[2].

Teoria neoclasica a pretului ia in considerare utilitatea marginala si raritatea respectivului bun sau serviciu si de cantitatea in care bunul se afla comparativ cu trebuintele si cererea solvabila. Astfel valoarea economica a unui bun si pretul acestuia sunt cu atat mai mari cu cat respectivul bun este de o utilitate mai mare si este mai rar.

Teoria mixta sau contemporana a valorii economice si a pretului a luat nastere la inceputul secolului trecut si apartin adeptilor scolii Cambridge. Se pleaca de la premisa ca cele doua teorii enuntate mai sus nu sunt opuse ci reprezinta doar explicatii incomplete privind conceptul. Astfel pretul este determinat atat de consumul de factori de productie cat si de utilitatea marginala si raritatea bunului respectiv. Relativitatea acestei teorii se datoreaza punctului de referinta prin care este privit pretul astfel: in prisma consumului de factori de productie pretul reprezinta interesele producatorului iar prin prisma utilitatii marginale si raritatii pretul exprima interesele cumparatorului[3].

Producatorul este agentul ofertei, iar consumatorul, cel al cererii, raportul dintre interesele celor doua parti determinand raportul dintre cerere si oferta, ceea ce reprezinta substanta pretului si influenteaza nivelul si dinamica lui .

Functiile pretului in economia concurentiala sunt urmatoarele: functia de calcul, de evaluare si masurare a cheltuielilor, rezultatelor, veniturilor, fluxurilor si circuitului de ansamblu care se deruleaza la toate nivelurile si toti subiectii actiunii economice.

Pretul informeaza agentii economici asupra starii de tensiune dintre resurse si nevoi. Cresterile preturilor absolute si relative semnifica cresterea tensiunii si invers, cu cat pretul este mai ridicat cu atat respectivul bun este potential mai insuficient in raport cu nevoile.

Pretul are o puternica incarcatura informationala pentru elaborarea deciziilor privind alegerea producatorilor si cumparatorilor[5].

Pentru producatori, pretul este principalul element prin care isi recupereaza cheltuielile, asigura profitul si creaza premisele pentru continuitatea activitatii economice.

In anumite conditii, in special cand se practica preturi administrate, pretul este un factor de distribuire a veniturilor si parimoniului intre diferite categorii de agenti, ramuri si sectoare de activitate.

Raporturile complexe dintre costuri, cantitati vandute si pret pot fi formalizate si abstractizate, punctul de plecare fiind reprezentat de ceea ce specialistii numesc structura pretului.

Din multiplele posibilitati de abordare, formula cea mai generala a structurii pretului poate fi dedusa din ecuatia de bilant a unei perioade de timp, care poate fi de forma urmatoare:

PROFIT = VENITURI - CHELTUIELI

Simpla analiza a acestei ecuatii de bilant evidentiaza daca activitatea firmei a fost profitabila sau nu, intr-o anumita perioada:

activitate profitabila, daca: Veniturile > Cheltuieli

activitate fara profit, daca: Veniturile = Cheltuieli

activitate neprofitabila, daca Veniturile < Cheltuieli

2. Rolul si ponderea pretului in licitatii

In ceea ce priveste rolul pretului in cadrul unei achizitii publice acesta este determinat de felul achizitiei si obiectul achizitiei. Desigur se urmareste o relatie de echilibru intre autoritatea contractanta si operatorul economic in momentul stabilirii valorii estimate a achizitiei. In functie de aceasta valoare este selectata si procedura prin care se va face atribuirea contractului de achizitie publica.

In functie de procedura aplicata si de complexitatea acesteia, pretul are rolul de a stabili intr-o mai mare sau mai mica masura castigatorul contractului de achizitie.

Voi supune atentiei totusi un alt aspect al rolului pe care pretul il joaca in cadrul unei achizitii din punct de vedere al operatorului economic. Daca luam in considerare procedura licitatiei deschise sau inchise sau a cererii de oferte, fiecare concurent inainteaza o oferta de pret, tinand seama de preturile pe care acesta crede ca le vor stabili ceilalti concurenti. Operatorul economic care participa la licitatie se confrunta cu doua situatii antitetice: cu cat nivelul propus de pret este mai mare, cu atat este mai mica probabilitatea de a fi selectat; cu cat pretul propus este mai mic, cu atat profitul pe care il poate obtine este mai scazut. Pentru a diminua aceste contadictii se poate folosi un model matematic privind oferta de pret ce conduce la optimizarea rezultatelor.

E(X)= P(X)*Z(X) unde: X - oferta de pret;

E(X) - profitul asteptat (scontat) pentru nivelul X al pretului de licitare;

P(X) - probabilitatea ca nivelul X al pretului sa fie acceptat;

Z(X) - profitul in cazul in care nivelul X al pretului a fost acceptat.

Din punctul de vedere al autoritatii contractante situatia sta cu totul altfel, fiind interesata direct sa obtina pretul cel mai mic la un nivel al cantitatii bunului sau serviciului cat mai mare. Prin OG 34/2006 cu completarile ulterioare, conform art. 198 criteriul de atribuire a contractului de achizitie publica poate fi:

fie, oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic;

- fie, in mod exclusiv, pretul cel mai scazut.

In primul caz pretul, de regula, trebuie sa aiba o pondere de cel putin 50% din totalul punctajului rolul sau fiind in continuare predominant in atribuirea contractelor de achizitie publica. Desigur exista exceptii in cazuri puternic intemeiate in care functionalitatea bunurilor sau calitatea serviciilor trebuie sa predomine. In cel de al doilea caz pretul este singurul element care poate departaja ofertele prezentate prin urmare atat rolul sau cat si ponderea in cadrul achizitiilor publice este evident.