DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

In conditiile actualei dezvoltari tehnologice, stiintifice si informationale, producerea in una si aceeasi tara a tuturor bunurilor si serviciilor necesare traiului cotidian este economic nerentabila si tehnic imposibila. De aceea, statele lumii sunt nevoite, motivate obiectiv sa participe la circuitul comercial mondial. Acesta participare nu se poate desfasura haotic, fiind disciplinata de reguli obligatorii de conduita.

DCI disciplineaza relatiile ce se stabilesc in sfera schimbului mondial de valori materiale si spirituale ( sfera comertului international = comertul propriu-zis + cooperarea economica si tehnico-stiintifica internationala).

Nu exista o definitie sintetica unanim acceptata a DCI si cuprinsa intr-un instrument de aplicatiune mondiala. S-a incercat in repetate randuri o asemena definitie, elemente avansate fiind obtinute cu prilejul Conferintei de la Helsinki pentu Securitate si Cooperare in Europa (1992-1993).

Astfel, la nivelul expertilor s-a stabilit ca:

1. DCI este o materie pluridisciplinara si multidisciplinara

DCI reglementeaza rapoturile stabilite intre state sau intre comercianti din diferite state sau intre state, pe de o parte, si comercianti din alte state, pe de alta parte, in sfera comertului international.

DEFINITIE:

Astazi, majoritatea covarsitoare a specialistilor considera DCI ca reprezentand totalitatea normelor juridice apartinand unor ramuri si sisteme de drept diferite ce reglemeteaza raporturile ce se stbilesc intre state suverane si egale in drepturi, intre state si comercianti (persoane fizice sau juridice) sau intre comercianti-persoane fizice sau juridice din diferite state, in sfera comertului mondial.

Datorita diversitatii de raporturi juridice si de subiecte ale acestor raporturi, DCI se prezinta ca o materie interdisciplinara - la confluenta sistemelor nationale de drept cu dreptul international public, dar si o materie pluridisciplinara - cuprinde normele ce organizeaza si reglementeaza pentru fiecare stat comertul exterior al respectivei entitati statale. De aici rezulta ca vor face parte din DCI norme de drept constitutional, fiscal, vamal, comercial, civil, penal, national, drept international privat si public.

Desi materie interdisciplinara si    pluridisciplinara, DCI nu se prezinta ca un conglomerat haotic, ci ca o materie de sine statatoare, definita, ca orice disciplina juridica, printr-un raport propriu de reglementari specifice si metode de reglementare specifice.

Ca expresie a acestei caracteristici, raportul juridic de comert international se deosebeste de celelalte raporturi juridice prin prezenta, concomitenta, a doua trasaturi: comercialitatea si internatinalitatea.

Comercialitatea este definita de fiecare sistem de drept in parte. Astfel, sistemele de drept se impart in doua mari categorii: unele care pornesc in definirea comercialitatii de la caracterul subiectiv al participantilor, si altele care considera caracterul obiectiv.

Prima categorie e reprezentata de sistemul de drept german: sunt considerate dreptr comerciale raporturile juridice incheiate de societati comerciale sau de persoane fizice care au o firma inmatriculata la Registrul Comertului. Pentru acest sistem de drept, inmatricularea firmei are efect constitutiv.

Alte sisteme de drept ( francez si de inspiratie franceza) retin drept criteriu esential criteriul obiectiv, acela al naturii intrinseci obiective a actului sau faptului juridic considerat.

Internationalitatea consta in prezenta in structura raportului juridic considerat a unui element de extraneitate de asemenea intensiatate incat sa faca posibila reglementarea raportului juridic considerat a cel putin 2 sisteme de drept diferite. Acest element de extraneitate e definit de legislatiile nationale. Astfel, din economia dreptului roman, rezulta ca raport cu elemente de extraneitate rapoturile stabilite cu strainatatea sau pe piete straine. Dat fiind faptul ca elementul de extraneitate atrage posibiliatea aplicarii unei alte legi decat cea nationala (conflict de legi), de regula, instrumentele interstatale ce cuprind norme uniforme reglementand norme comerciale cuprind si o definitie unitara a elementului de extraneitate ce caracterizeaza raporturile juridice respective:

Conventia de la Montreal privind transportul aerian considera un transport aerian ca avand caracter international daca locul de incarcare si de descarcare se gasesc pe terotorii statale diferite sau se gasesc pe acelasi teritoriu statal, dar in asigurarea transportului aerian aeronava survoleaza un teritoriu tert cu escala.

Conventia de la Haga din 1978 privind legea aplicabila intermedierii considera un contract de intermediere ca avand caracter international daca reprezentantul si intermediarul isi au sediul, domiciliul sau resedinta obisnuita pe teritorii statale diferite.

Conventia de la Viena din 1980 privind vanzarea internationala de marfuri cosidera un contract de vanzare-cumparare ca avand caracter international daca la momentul incheierii contractului vanzatorul si cumparatorul isi au sediul, domiciliul sau resedinta obisnuita pe teritorii statale diferite.

Asadar, un raport juridic caracterizat concomitent prin comercialitate si internationaliatate e un raport de drept al comertului international.

Metode de reglementare

Prezenta elementului de extraneitate face ca DCI sa imprumute din dreptul international privat metoda conflictuala de reglementare - metoda care sa conduca la stanilirea sau alegerea dintre legile in conflict apartinand diferitelor sisteme de drept pasibile a se apliva, legea pertinenta. Dar, DCI are si o metoda proprie de reglementare _________ - metida dreptului uniform, care se realizeaza in principal prin efortul statelor:

-Conventia de la Geneva din 1958 privind reprezentarea in vanzarea internationala de marfuri;

-Conventia de la Geneva din 1956, renegociata in 1957, privind transportul international de marfuri pe sosele cu mijloace de transport auto articulate (CMR);

-Conventia de la Hamburg din 1978 privind transportul de marfuri pe mare sub conosament;

-Conventia de la New York din 1974 privind prescriptia extinctiva in vanzarea internationala de marfuri;

-Conventia de la Otawa din 1988 privind contractul international de leasing si cea privind contractul international de afaceri.

Acesta specificitate a DCI de a fi o materie pluridisciplinara si multidisciplinara impune si o delimitare pe ramuri si sisteme de drepr conexe:

A. Dreptul international public este un sistem de drept ce coexista cu sistemele nationale de drept si reprezinta totaliatea normelor juridice elaborate de state ce reglementeaza raporturile de lupta (?) si colaborare dintre aceste state suverane si egale in drepturi. Spre deosebire de dreptul _____________ - normele juridice sunt elaborate de chiar subiectele a caror conduita o reglementeaza (statele). Dreptul international public are ca subiect originar tipic de drept - statul suveran si, in anumite situatii, poate avea ca subiect derivat de drept atipic - organizatia interstatala daca si in masura in care statele membre ale acesteia i-au conferit o asemenea capaciatate.    

DCI are, concomitent, o sfera de reglementare mai larga si mai restransa decat dreptul international public:

"mai larga" - pe langa raportutile interstatale, DCI reglementeaza si raporturile dintre persoanele fizice/juridice din diferite state in sfera comertului mondial, subiecte ce exced sfera subiectelor dreptului international public

"mai restrans" - din totalitatea raporturilor juridice interstatale reglementate de normele dreptului international public, normele DCI le reglementeaza numai pe acelea stabilite in sfera comertului international si cooperarii economice si tehnico-stiintifice mondiale.

Punctul de interferenta il reprezinta statul suveran ca subiect comun de drept si izvoarele de reglementare, izvoarele dreptului international public fiind, in cea mai mare parte, si izvoare ale DCI.

B. Dreptul international privat este o ramura a fiecarui sistem national de drept si consta in totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile civile in sens larg avnd un element de extraneitate - este vorba despre raporturile patrimoniale si personal-nepatrimoniale legate intre persoane fizice/juridice aflate picior de egalitate juridica avand un caracter de extraneitate.

In dreptul international privat, calificarea (care consta in incadrarea juridica a situatiei de fapt cu care se confrunta forul) se face intotdeauna potrivit legii forului(lex fori).

In temeiul normei de drept international privat a forului, pe teritoriul statului de drept al forului se poate aplica o lege straina; acest lucru e posibil datorita principiilor de drept privat si de drept public (statutul egalitatii in drepturi a statelor se traduce si prin egaliatea sistemelor de drept) si aplicarea legii straine rezultadin exercitarea suveraniatatii de stat a forului.

Aplicarea legii straine cunoaste in dreptul international privat 2 limite:
1) frauda la lege

2) ordinea publica

1) Frauda la lege in dreptul international privat reprezinta folosirea de catre partea interesata a unor mijloace permise de lege pentru inlocuirea punctului de legatura (elementul de extraneitate) si prin aceasta prin inlocuirea legii straine competente defavorabile partii interesate cu o alta lege favorabila. Exceptia se ridica de partea interesata si are drept consecinta inlocuirea aplicarii legii aduse prin frauda cu legea fraudata. In dreptul roman, potrivit legii 105/1992, legea adusa prin frauda se inlocuieste cu legea corespunzatoare din dreptul roman.

2) Ordinea publica in dreptul international privat reprezinta totalitatea normelor juridice de maxima imperativitate care consfiintesc si apara valorile esentiale definitorii

pentru sistemul social, politic, economic, cultural considerat. Este diferita de la un stat la altul si e diferita de ordinea publica in dreptul intern pentru acelasi stat; astfel, toate normele de ordine publica din dreptul international privat sunt si norme de ordine publica in dreptul intern, dar nu toate normele de ordine publica din dreptul intern sunt si norme in dreptul international privat. Exceptia de ordine publica in dreptul international privat se invoca si din oficiu si are drept consecinta inlaturarea normei straine normal competente cu legea corespunzatoare din dreptul forului.

Retrimiterea a aparut in dreptul international privat in legatura cu problema de a sti daca daca norma conflictuala a forului cand trimite la o lege straina, trimite la legea materiala straina sau la intreg sistemul strain de drept. Se apreciaza ca: trimiterea normei conflictuale a forului opereaza cu privire la intregul sistem de drept strain, iar retimiterea se face cu privire la dreptul material. Se accepta 2 grede de retrimitere:

de grad I : cand dreptul forului trimite la sistemul de drept strain si acesta retrimite la legea materiala a forului

de gradul II : cand dreptul forului trimite la un sistem de drept strain si acesta retrimite la norma materiala a unui stat tert

Potrivit legii 105/1992, in dreptul roman se accepta numai retrimiterea de gradul I. In ipoteza in care sistemul de drept strain trimite la o lege a altui stat se va aplica legea romana.

Retrimiterea e o institutie de natura a oferi incertitudine mai ales comerciantilor. Normele uniforme elaborate de state, in principal in materie comerciala, au in vedere certitudinea sau eliminarea caderii in incertitudinea retrimiterii prin precizarea legii aplicabile raportului respectiv.

Raportul dintre DCI si dreptul international privat : DCI are o sfera de reglementare concomitent mai larga si mai restransa decat dreptul international privat:

"mai larga" - chiar daca ar insuma toate sistemele de drept international privat, spre deosebire de raporturile civile in sens larg, cu elemente de extraneitate, dintre persoanele fizice/juridice, DCI reglementeaza si raporturile interstatale, deci sfera subiectelor DCI e mai larga

"mai restransa" - dintre totalitatea raporturilor juridice civile, in sens larg, cu un element de extraneitate, DCI reglementeaza numai raporturile legate intre comerciantii persoane fizice/juridice, cu prioritate raporturile patrimoniale.

Punctul de interferenta il reprezinta comerciantii persoane fizice/juridica comune si metoda conflictuala de reglementare.corelatiile si departajarile cu privire la DCI obliga si la anumite precizari:

raportul DCI - drept international economic

Dreptul international economic e o ramura a sistemului de drept international public ce reglementeaza raporturile de drept public stabilite intre state in sfera economica (conventiile interstatale pentru garantarea reciproca a ISD tin de dreptul international economic, statele asumandu-si obligatii cu privire la crearea pe plan national a facilitatilor prevazute). DCI reglementeaza si raporturile interstatale de drept privat care se leaga in sfera comerciala.

raportul DCI - drept comercial

Ori de cate ori legea starine aplicabila e legea romana, urmeaza a se aplica legea comerciala.

raportul DCI - drept international privat

Unii considera ca substanta DCI e data de normele de drept international privat datorita prezentei elementului de extraneitate, in timp ce altii considera ca DCI nu cuprinde norme de drept international privat. Ambele sunt exagerate deoarece:

se ignora raporturile comerciale dintre state

se ignora specificitatea comertului international care duce obligatoriu la aplicarea    _______________

Denumirea:

1) drept international privat al comertului este nestiintifica. Daca se accepta acesta denumire inseamna acceptarea ideii ca exista un drept international privat unic si unitar de aplicatiune internationala, insa fiecare siestem national de drept are propriile norme de drept international privat. Pe de alte parte, acceptarea acestei denumiri ar lasa in afara reglementarii raporturile comerciale intre state (statul nu e subiect al dreptului internationalprivat)

2) drept international comercial e nestiintifica. Daca se accepta aceasta denumire ar trebui considerata aceasta disciplina ca ramura a dreptului international public si ar insemna sa lasam in afara reglementarii raporturile intre comerciantii persoane fizice/juridice care nu sunt subiecte ale dreptului international public

3) drept comercial international e nestiintifica, fiind utilizata pe ratiuni istorice. Daca acceptam aceasta denumire, ar insemna sa acceptam ca exista un drept comercial unic si unitar pentru intregul mapamond, ceea ce e un deziderat si, apoi, denumirea nu ar avea corespondent in sistemele de drept nationale care nu au o ramura de drept comercial.

dreptul comertului international e denumirea cea mai apropiata pentru ca sugereaza caracterul de sine statator al acestei materii, dar si caracterul interdisciplinar. Astfel, DCI e un drept, o totalitate de norme diferite dar cu un obiect propriu de reglementare.

Izvoarele DCI

Fiind o materie interdisciplinara, se disting izvoare interne si internationale.

Izvoare interne

Pe mapamond, exista mai multe sisteme de drept, principale fiind:

1) sistemele de drept de sorginte romanista (au ca punct de plecare dreptul roman), se mai numesc si si sisteme neolatine. Aceste sisteme au 2 componente:

- sisteme ce cunosc dualitatea dreptului privat, de influenta franceza - se face distinctia intre raporturile civile si raporturile comerciale

- sisteme ce cunosc unitatea dreptului privat (reglementeaza indistinct raporturile civile si comerciale)

Pentru acest sistem, izvorul principal de drept il reprezinta legea si apoi actele normative bazate pe lege.

Pentru sistemele ce cunosc dualitatea dreptului privat, izvorul principal special intern va fi cadrul comercia si legile, in timp ce pentru sistemele ce cunosc unitatea dreptului privat, izvorul principal special intern il reprezinta cadrul civil si legile speciale. La acestea se adauga Constitutia, legile administrative, fiscale, vamale, penale, care, pentru fiecare stat in parte, organizeaza si reglementeaza comertul exterior al acestor state. In materie penala se adauga obiceiurile si uzurile.

2) sistemele de common-law (anglo-american) - specificitatile acestora se gasesc in modul lor de formare; uniformizarea reglementarilor s-a realizat in conditiile faramitarii

din perioada feudala, prin judecatorii itineranti. Izvorul principal de drept e precedentul judecatoresc, solutiile date de o instanta judecatoreasca sunt obligatorii in spete similare pentru instante de acelasi grad sau inferioare. Urmeaza obiceiurile sau cutumele si apoi legea.

3) sistemele religioase (sistemele de drept islamic) sunt prezente in statele islamice. Izvorul principal de drept este Coranul si Sunele (interpretari date Coranului de catre imami) si apoi obiceiul pamantului si legea in foarte mica masura.