FONDUL DE COMERT

FONDUL DE COMERT

Notiunea si definitia fondului de comert

Orice comerciant, indiferent de activitatea pe care o desfasoara (comert, prestari servicii, activitati industriale), de marimea sa (mic comerciant sau o structura societara), de faptul ca este un comerciant individual sau un comerciant persoana juridica, poseda un fond de comert pe care-l utilizeaza in folosul atragerii clientelei sale. Comerciantul, alaturi de bunurile pe care le are orice persoana, are in patrimoniul sau si anumite bunuri care au un caracter specific fiindca sunt aservite cu preponderenta comertului sau. Astfel, el utilizeaza in folosul comertului sau un ansamblu de bunuri mobile (corporale si incorporale) si imobile care folosite in mod corespunzator vor putea atrage clientela, prin aceasta implinindu-se dezideratul oricarui comerciant: profitul .

Desi fondul de comert constituie o creatie a dreptului comercial, Codul comercial nu cuprinde dispozitii prin care sa reglementeze regimul sau juridic .

Legislatia comerciala recenta, resimtind inca lipsa unei reglementari exhaustive a acestei institutii, face totusi unele mentiuni sporadice privind fondul de comert, pe care le amintim in ordinea cronologica:

Legea nr. 26/1990, privind registrul comertului, republicata si modificata, prin prevederile art. 21 impune inregistrarea mentiunilor privind donatia, vanzarea, locatiunea, gajul sau incetarea fondului de comert, iar art. 42 mentioneaza ca "Firma nu poate fi instrainata separat de fondul de comert la care este intrebuintata";

Legea nr. 99/1999 prin art. 10 din Titlul VI privind Regimul juridic al garantiilor reale imobiliare stabileste ca garantia reala poate sa aiba ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile. In cazul in care bunul afectat garantiei consta intr-o universalitate de bunuri mobile, inclusiv un fond de comert, continutul si caracteristicile acestuia vor fi determinate de parti pana la data constituirii garantiei reale. In acest caz, nu este necesar ca partile care compun bunurile afectate garantiei sa se afle intr-o stare de independenta functionala;

In prezent, expresia "fond de comert" este utilizata de legiuitor in Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 298/2001.

Conform dispozitiilor art. 11 lit. c) din acest act normativ "constituie fond de comert

ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si necorporale (marci, firme, embleme, brevete de inventii, vad comercial) utilizate de un comerciant in vederea desfasurarii activitatii sale

Pana la aparitia unei definitii legale, literatura juridica de specialitate a definit fondul de comert ca un ansamblu de bunuri mobile, corporale si incorporale, afectat de comerciant exercitiului profesiunii sale, destinat atragerii clientelei si realizarii de profit .

Se poate constata ca legiuitorul s-a inspirat din aceasta definitie doctrinara, rezultand doua importante elemente definitorii:

fondul de comert este un ansamblu de bunuri;

fondul de comert se constituie de comerciant in vederea desfasurarii activitatii sale profesionale.

Interesul determinant al regimului juridic al fondului de comert rezulta din necesitatea

protectiei bunurilor pe care comerciantul le afecteaza comertului sau, precum si din necesitatea protejarii intereselor creditorilor comerciantului[4].

Delimitarea notiunii de fond de comert de alte notiuni

Notiunea fondului de comert trebuie delimitata de alte notiuni, respectiv notiunea de patrimoniu si cea de intreprindere.

. Fondul de comert si patrimoniul. Notiunea de fond de comert este distincta fata de notiunea de patrimoniu. Spre deosebire de fondul de comert, care este un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale sau incorporale, afectate de comerciant desfasurarii unei activitati comerciale, patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor comerciantului, care au o valoare economica.

Aceasta inseamna ca fondul de comert nu cuprinde creantele si datoriile comerciantului, cu toate ca ele fac parte din patrimoniul acestuia.

In literatura de specialitate, fondul de comert mai este denumit si patrimoniu comercial. Notiunea de patrimoniu comercial are o acceptiune exclusiv economica; ea se refera la bunurile destinate desfasurarii activitatii comerciale. Aceasta notiune nu poate avea nici o semnificatie juridica, deoarece, in sistemul nostru de drept, o persoana nu poate avea doua patrimonii, unul civil si altul comercial, ci un singur patrimoniu.

In cazul unei societati comerciale, intrucat este subiect de drept, ea are un patrimoniu distinct de patrimoniile asociatilor. Dar, nici in acest caz, fondul de comert al societatii nu se confunda cu patrimoniul acesteia.

. Fondul de comert si intreprinderea. Exista opinia ca cele doua notiuni - a fondului de comert si a intreprinderii - sunt echivalente: fondul de comert este considerat in forma sa statica, pe cand intreprinderea este fondul de comert in stare dinamica de functionare.

Dar, intr-o alta opinie, pe care o consideram intemeiata, notiunile de fond de comert si intreprindere sunt distincte.

Fondul de comert este ansamblul bunurilor pe care comerciantul le afecteaza prin vointa sa exercitarii comertului.

Intreprinderea este, asa cum am aratat, o organizare sistematica de catre comerciant a factorilor de productie, intre care se afla si bunurile afectate desfasurarii activitatii comerciale. Dar, organizarea priveste nu numai aceste bunuri, ci si capitalul si munca. Deci, intreprinderea inglobeaza si elemente care nu fac parte din fondul de comert.

Natura juridica a fondului de comert

Desi, de-a lungul timpului, au fost emise mai multe teorii privind natura juridica a fondului de comert, doar trei dintre acestea isi mai pastreaza actualitatea:

. Teoria universalitatii de bunuri. Aceasta teorie se prezinta sub doua forme: teoria universalitatii de drept si teoria universalitatii de fapt.

Teoria universalitatii de drept asimileaza fondul de comert unui patrimoniu autonom, de afectatiune comerciala, cu drepturi si obligatii distincte de cele civile; aceasta teorie contravine principiului unitatii patrimoniului, potrivit careia o persoana are un singur patrimoniu. Nu exista patrimoniu fara titular, iar un titular nu poate avea mai multe patrimonii.

Teoria universalitatii de fapt, potrivit careia fondul de comert reprezinta doar o universalitate de fapt si nu una de drept, creata de vointa titularului; a fost criticata si ea, intrucat nu explica natura juridica a acestei institutii.

. Teoria patrimoniului de afectatiune a fost imbratisata de doctrina germana moderna si a fost consacrata legislativ in aceasta tara; potrivit acesteia, fondul de comert e un patrimoniu afectat comertului. Teoria reprezinta o interpretare moderna a teoriei universalitatii de drept.

. Teoria fondului de comert privit ca un bun mobil incorporal, asupra caruia titularul exercita un drept de proprietate incorporala, este imbratisata in doctrina moderna , considerandu-se ca organizarea elementelor fondului de comert in vederea atragerii clientelei reprezinta un act de creatie intelectuala. O asemenea conceptie vizeaza, in primul rand, drepturile pe care titularul fondului de comert le dobandeste asupra elementelor incorporale ale fondului de comert si care intra in sfera proprietatii industriale; asa cum s-a remarcat in doctrina de specialitate "titularul unui brevet de inventie, al unei marci inregistrate sau altei componente din sfera proprietatii industriale, fie creatie utilitara, fie semn distinctiv, detine un drept privat (exclusiv), pe o anumita durata de timp, stabilita de lege. Prerogativa aratata este opozabila erga omnes, depasind astfel limitele firesti ale unui drept personal, fara sa poata fi totusi asimilata cu un drept real. In fond, avem de a face cu o specie noua, caracterizata ca drept de proprietate incorporala".

Pe de alta parte, aceasta teorie se sprijina si pe argumente de ordin legislativ; astfel, legea pentru infiintarea unui registru al comertului din 10 aprilie 1931 stabilea ca firma si emblema devin proprietatea persoanei care a cerut inmatricularea, prin inregistrarea lor, cu incepere de la data cererii. Desi Legea nr. 26/1990, republicata si modificata, nu mai reia aceste dispozitii, asigurand comerciantului doar un drept de folosinta exclusiva asupra firmei si emblemei (art. 30 alin. (4) din lege), calificarea juridica a dreptului de proprietate incorporala, ce este atribuit titularului firmei si emblemei, subzista si in prezent .

Recenta definire a fondului de comert ca "un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale" (art.1¹ lit. c) din Legea nr. 11/1991, modificata) si mentionarea fondului de comert ca "o universalitate de bunuri mobile" (art. 10, Titlul VI, Legea 99/1999) repun, insa, in circulatie teoria universalitatii de bunuri - chiar daca acestea nu explica, in mod satisfacator, o serie de caracteristici ale fondului de comert, privit ca un bun unitar.

3.1. Caracteristicile fondului de comert

Atat in doctrina juridica de specialitate, cat si in practica judecatoreasca, au fost relevate urmatoarele trasaturi caracteristice ale fondului de comert:

a)      fondul de comert constituie un bun unitar, distinct de elementele care il compun; universalitatea de bunuri se transforma, prin actul de creatie intelectuala al titularului, intr-un bun unitar ce poate face obiectul unei vanzari sau locatiuni si poate constitui obiectul unei garantii reale;

b)      fondul de comert constituie un bun mobil, pentru ca in structura sa predomina bunurile mobile; poate fi executat silit, ca un bun unitar, in conditiile Codului de procedura civila, in ceea ce priveste lucrurile mobile; dar, pentru bunurile imobile cuprinse in fondul de comert, urmarirea se face cu respectarea regulilor prevazute pentru bunurile imobile;

c)      fondul de comert constituie un bun incorporal, intrucat este rezultatul unei creatii intelectuale, in structura caruia predomina bunurile incorporale (marca, emblema, firma, brevetele de inventii, vad comercial); nu face obiectul prescriptiei instantanee reglementata de art. 1909 C. civ., specifica bunurilor mobile corporale; poate face obiectul unui drept de uzufruct si i se aplica teoria accesiunii mobiliare.

4. Elementele fondului de comert

4.1. Generalitati

Fondul de comert cuprinde acele bunuri necesare desfasurarii activitatii comerciale avute in vedere de catre comerciant. Astfel ca fondul de comert nu are o compozitie unitara, ci una variata, in functie de specificul activitatii comerciantului.

Totodata, compozitia fondului de comert nu este fixa, ci variabila; elementele fondului de comert se pot modifica, in functie de nevoile comertului, insa fondul de comert continua sa subziste.

Oricare ar fi obiectul activitatii comerciale, in general, fondul de comert cuprinde doua categorii de bunuri: incorporale si corporale. Fiecare categorie subsumeaza anumite bunuri care au un regim juridic propriu.

4.2. Elementele corporale ale fondului de comert

In categoria elementelor corporale sau materiale intra bunurile imobile si bunurile mobile corporale.

Bunurile imobile. In activitatea sa, comerciantul se serveste si de anumite bunuri imobile. Acestea pot fi imobile prin natura lor (de exemplu, cladirea in care se desfasoara comertul) sau imobile prin destinatie (de exemplu, instalatii, utilaje, masini etc.).

Cu privire la natura juridica a actelor referitoare la bunurile imobile cuprinse in fondul de comert se impune o precizare.

In temeiul dispozitiilor din Codul comercial, actele de vanzare-cumparare privind bunurile imobile sunt de natura civila si nu comerciala.

Majoritatea autorilor si jurisprudenta au decis, insa, ca atunci cand bunurile imobile constituie elemente ale fondului de comert, contopindu-se in masa fondului, actele de vanzare-cumparare referitoare la bunurile imobile sunt acte de comert .

Solutia este pe deplin justificata, avand in vedere ca fondul de comert este un ansamblu de bunuri, o universalitate de fapt, care cuprinde toate bunurile necesare comerciantului pentru desfasurarea activitatii comerciale.

Dar, in absenta unor reguli speciale, transmiterea dreptului de proprietate privind bunurile imobile, ca si executarea silita a acestora, urmeaza regulile dreptului comun.

Bunurile mobile corporale. Fondul de comert cuprinde si bunurile mobile corporale cum sunt: materiile prime, materialele etc., destinate a fi prelucrate precum si produsele (marfurile) rezultate din activitatea comerciala.

Aceste elemente sunt socotite elemente ale fondului de comert, numai in masura in care pot atrage clientela.

Aceasta inseamna ca ele trebuie sa fie foarte specializate, sa prezinte noutate sau sa functioneze foarte bine, ori sa posede particularitati prin care ar putea sa atraga clientela.

In privinta marfurilor, rezultate din activitatea comerciantului ori achizitionate de acesta pentru a fi revandute, trebuie subliniat ca ele au o legatura mai slaba cu fondul de comert, deoarece sunt destinate valorificarii prin vanzare catre clientela. De aceea, in literatura de specialitate s-a discutat daca aceste bunuri sunt ori nu elemente ale fondului de comert.

Avand in vedere ca, in comertul de interpunere, marfurile reprezinta un element principal in exercitarea comertului, doctrina a considerat ca marfurile sunt elemente ale fondului de comert.

Intrucat fondul de comert este o universalitate si, deci, cuprinde toate bunurile afectate activitatii comerciale, marfurile trebuie considerate ca elemente ale fondului de comert, in consecinta actele juridice privind fondul de comert privesc si marfurile, afara de stipulatia contrara.

4.3. Elementele incorporale ale fondului de comert

In categoria elementelor incorporale ale fondului de comert sunt cuprinse drepturile care privesc: firma, emblema, clientela si vadul comercial, brevetele de inventii, marcile si indicatiile geografice, dreptul de autor, know-how etc.

Aceste drepturi, denumite si drepturi private, confera comerciantului dreptul exclusiv de a le exploata in folosul sau, in conditiile stabilite de lege.

Drepturile private au o valoare economica si sunt ocrotite de lege.

Firma. Conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 26/1990, privind registrul comertului, modificata si completata, "firma este numele sau, dupa caz, denumirea (inscrisa in registrul comertului) sub care un comerciant este inmatriculat in registrul comertului, isi exercita comertul si sub care semneaza".

Firma difera, de la caz la caz, dupa cum titularul ei este persoana fizica sau societate comerciala. In acest din urma caz, legea face distinctie intre firmele societatilor comerciale, dupa forma lor juridica.

In cazul comerciantului persoana fizica, firma se compune din numele comerciantului, scris in intregime, adica numele si prenumele, sau din numele si initiala prenumelui. Prin urmare, firma comerciantului persoana fizica coincide, in principiu, cu numele civil al comerciantului.

Legea interzice adaugarea altor elemente care ar putea induce in eroare asupra naturii sau intinderii comertului ori situatiei comerciantului. Sunt admise, insa, mentiunile care sunt menite sa arate mai precis persoana comerciantului sau felul comertului sau.

In cazul unei societati comerciale, firma are un continut diferit, in functie de forma juridica a societatii comerciale.

→ Firma unei societati in nume colectiv se compune din numele a cel putin unuia dintre asociati, cu mentiunea "societate in nume colectiv", scrisa in intregime. Intrucat legea se refera la numele unui asociat, in conceptia art. 12 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 trebuie sa intelegem ca se are in vedere numele de familie si prenumele asociatului. Se accepta, insa, si numele si initiala prenumelui (in temeiul art. 31 din Legea nr. 26/1990).

→ Firma unei societati in comandita simpla se compune din numele a cel putin unuia dintre asociatii comanditati (numele de familie si prenumele acestuia), cu mentiunea "societate in comandita", scrisa in intregime. Totodata, legea prevede, in scopul protejarii tertilor, ca daca numele unei persoane straine de societate figureaza, cu consimtamantul sau, in firma unei societati in nume colectiv ori comandita simpla, aceasta devine raspunzatoare nelimitat si solidar de toate obligatiile societatii (art. 34 din Legea nr. 26/1990). Aceeasi solutie se aplica si asociatului comanditar al carui nume figureaza in firma unei societati in comandita.

→ Firma unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societati si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime "societate pe actiuni" sau prescurtat "S.A." ori, dupa caz, "societate in comandita pe actiuni".

→ Firma unei societati cu raspundere limitata se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adauga numele unuia sau mai multor asociati, insotita de mentiunea scrisa in intregime "societate cu raspundere limitata" sau prescurtat "S.R.L."

Potrivit legii, firma comerciantului, persoana fizica ori societate comerciala, trebuie scrisa in limba romana. Nu este interzisa folosirea unei limbi straine, dar "firma trebuie scrisa in primul rand in limba romana" (art. 30 alin. (3) din Legea nr. 26/1990).

Intrucat este un atribut de individualizare a comerciantului in sfera activitatii comerciale, firma trebuie sa se caracterizeze prin noutate. De altfel, acest aspect este prevazut si de art. 38 din Legea nr. 26/1990, potrivit caruia "orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente".

In conformitate cu dispozitiile art. 40 din Legea privind registrul comertului, "nicio firma nu va putea cuprinde o denumire intrebuintata de comerciantii din sectorul public". Oficiul registrului comertului are obligatia sa refuze inscrierea unei firme care, fara a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme inregistrate.

Asadar, prin inregistrarea unei firme, care se realizeaza prin inmatricularea comerciantului in registrul comertului, comerciantul dobandeste dreptul de folosinta exclusiva asupra ei.

In exercitarea comertului, firma devine un element de atragere a clientelei, dobandind, in acest mod, o valoare economica, ea confera un drept patrimonial. Asupra firmei, comerciantul dobandeste un drept de proprietate incorporala, care poate fi transmis in conditiile legii .

Potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 26/1990, firma se poate transmite numai odata cu fondul de comert la care este intrebuintata.

In cazul incalcarii dreptului asupra firmei, prin inmatricularea (inregistrarea) unui comerciant cu aceeasi firma, titularul dreptului se poate adresa instantei judecatoresti si cere radierea inmatricularii, in conditiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicata si modificata.

In apararea firmei comerciantul beneficiaza de urmatoarele actiuni:

actiunea in contrafacerea sau uzurparea firmei;

actiunea in concurenta neloiala;

actiunea in daune (despagubiri) materiale si morale.

Comerciantul se bucura de protectie juridica numai daca firma a fost inregistrata in registrul comertului. Conform art. 30 alin. (4) din Legea nr. 26/1990, republicata si modificata, dreptul de folosinta exclusiva este protejat din momentul inregistrarii firmei[11].

Emblema. Emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de un altul de acelasi gen sau o intreprindere de alta de acelasi gen.

Regimul juridic al emblemelor este reglementat in Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata si modificata.

Spre deosebire de firma, care individualizeaza persoana fizica ori juridica in calitate de comerciant, emblema serveste la individualizarea unui comerciant fata de alt comerciant care desfasoara o activitate comerciala de acelasi gen.

Emblema, ca element de identificare, asigura un supliment de individualizare, printr-un semn sau o denumire, intre comerciantii care exercita activitatea comerciala in acelasi domeniu.

Din definitia emblemei rezulta ca acest supliment de individualizare se raporteaza la comerciant, care este subiectul raporturilor comerciale, iar nu la modul de organizare a activitatii comerciantului.

Subliniem faptul ca, spre deosebire de firma, care este un element obligatoriu pentru individualizarea comerciantului, emblema are un caracter facultativ.

Continutul emblemei poate fi un semn sau o denumire.

semnul poate fi o figura grafica avand ca obiect: un utilaj, o figura geometrica, un animal etc. El nu poate consta in reproducerea obiectului unei activitati comune;

denumirea poate fi fantezista sau un nume propriu. Ea nu poate fi o denumire generica, fara nici un fel de specificatie.

Datorita finalitatii sale, emblema trebuie sa fie un semn distinctiv mai sugestiv decat firma, deoarece numai astfel va fi apt sa atraga clientela.

Pentru a fi recunoscuta si ocrotita, emblema trebuie sa aiba caracter de noutate, in sensul ca trebuie sa se deosebeasca de emblemele inscrise in acelasi registru al comertului pentru acelasi fel de comert, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul isi desfasoara activitatea, in conditiile art. 43 din Legea privind registrul comertului.

Legea nu prevede obligatia oficiului comertului de a refuza inscrierea unei embleme care nu are caracter de noutate, asa cum prevede in cazul firmei. Solutia se explica prin aceea ca, spre deosebire de firma, care are un caracter obligatoriu, emblema are un caracter facultativ.

Potrivit art. 30 alin. (4) din Legea nr. 26/1990, republicata si modificata, prin inscrierea emblemei in registrul comertului, comerciantul dobandeste dreptul de folosinta exclusiva asupra emblemei.

Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclama, oriunde ar fi asezate (pe facturi, scrisori, note de comanda, tarife, prospecte, afise, publicatii), si in orice alt mod numai daca vor fi insotite in mod vizibil de firma comerciantului.

In ce priveste apararea emblemei, aceasta poate fi protejata prin urmatoarele actiuni:

actiunea in "revendicare", in cazul uzurparii emblemei de catre alt comerciant;

actiunea in concurenta neloiala;

actiunea in daune materiale si morale pentru prejudiciul cauzat;

actiunea penala in cazul cand fapta savarsita de alt comerciant in legatura cu

emblema unui comerciant intruneste elementele constitutive al vreunei infractiuni.

Clientela si vadul comercial. Clientela are un rol foarte important pentru activitatea unui comerciant; ea determina, prin numar, calitate si frecventa, situatia economica a comerciantului, succesul ori insuccesul acestuia. De aceea, clientela apare ca un element indispensabil al fondului de comert, iar, dupa unii autori, chiar principalul element al fondului de comert .

O conceptie mai moderna asupra fondului de comert observa insa ca nu se justifica integrarea clientelei in structura unitara si unificatoare a fondului de comert. De altfel, este impropriu ca aceeasi notiune sa constituie atat un element, cat si un scop al fondului de comert. Clientela, prin contrast cu celelalte elemente ale fondului de comert, privita in acceptiunea ei de masa de persoane variabila, neorganizata si neomogena, chiar daca are o anumita valoare economica, nu poate fi asimilata unui bun, stricto sensu. Comerciantul nu are nici un drept subiectiv asupra publicului, iar consumatorii sunt liberi sa-si aleaga fondul pe langa care se aprovizioneaza; singura protectie juridica a dreptului comerciantului la clientela este cea realizata prin normele legale care sanctioneaza concurenta neloiala, respectiv acele manifestari prin care competitorii incearca sa racoleze, prin procedee neoneste, o clientela atasata unui fond de comert. Asadar, in aceasta conceptie, clientela nu mai constituie un element al fondului de comert, ci scopul determinant al acestuia, in vederea realizarii caruia sunt afectate toate celelalte elemente ale fondului de comert. Excluderea clientelei din structura fondului de comert este consacrata si prin definitie legala cuprinsa in art. 1¹ din Legea nr. 11/1991, modificata si completata .

Cu toata importanta pe care o are clientela in activitatea comerciantului, legea nu cuprinde o reglementare referitoare la aceasta.

Clientela este definita ca totalitatea persoanelor fizice si juridice care apeleaza in mod obisnuit la acelasi comerciant, adica la fondul de comert al acestuia, pentru procurarea unor marfuri si servicii.

Factorii care influenteaza clientela se grupeaza in doua categorii:

. factori interni care fac parte din fondul de comert:

obiectivi (de exemplu: locul unde este amplasat magazinul sau sediul comerciantului, calitatea imobilizarilor productive, calitatea produselor);

subiectivi (legati de regula de personalul intreprinderii, de exemplu: fidelitatea, calitatea prestatiei efectuate, dinamismul, publicitatea etc.).

. factori externi care influenteaza clientela si supravaloarea firmei, de exemplu: elementele legate de concurenta, piata detinuta, posibilitatea obtinerii creditelor etc.

Clientela poate fi permanenta (sau atrasa) desemnand acei consumatori care se adreseaza fondului, in virtutea unei anumite fidelitati create in timp, dar fara baza contractuala; poate sa fie angajata (sau captiva) atunci cand ea intretine cu comerciantul raporturi contractuale de aprovizionare caracterizate prin durata si anumite facilitati; si poate fi clientela ocazionala (sau de pasaj) atrasa indeobste de proximitatea sau amplasamentul favorabil al fondului de comert.

Comerciantul nu are un drept subiectiv asupra clientelei, dar, cu toate acestea, clientela este evaluata in momentul transmiterii de catre comerciant a fondului de comert; deci comerciantul considera ca are o clientela proprie.

Clientela se afla intr-o stransa legatura cu vadul comercial, care reprezinta o aptitudine a fondului de comert de a atrage publicul. Aceasta potentialitate a fondului de comert este rezultatul unor factori multipli care se particularizeaza in activitatea fiecarui comerciant.

Asemenea factori se grupeaza in doua categorii:

. factori interni

obiectivi: - locul amplasarii magazinului sau sediului comercial;

- calitatea produselor sau a serviciilor;

subiectivi: - publicitatea comerciantului;

- calitatea personalului angajat.

. factori externi: reputatia bancherilor, a clientilor sau a partenerilor de afaceri ai comerciantului.

Prin natura sa, vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comert, ci numai impreuna cu clientela.

Drepturile de proprietate industriala. Fondul de comert poate cuprinde si anumite drepturi de proprietate industriala.

In literatura juridica de specialitate, obiectele dreptului de proprietate industriala se impart in doua categorii: categoria creatiilor noi (inventiile, know-how-ul, desenele si modelele industriale) si categoria semnelor noi (marcile si indicatiile geografice).

Drepturile asupra inventiei sunt recunoscute si aparate prin brevetul de inventie, eliberat de Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci . Ca titlu de protectie a inventiei, brevetul de inventie confera titularului sau un drept exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a acestuia.

Marcile sunt semne distinctive folosite de agentii economici pentru a deosebi produsele, lucrarile si serviciile lor de cele identice sau similare ale altor agenti economici . Titularul dreptului la marca are dreptul exclusiv de a folosi sau exploata semnul ales ca marca, precum si dreptul de a interzice folosirea aceluiasi semn de catre altii .

Potrivit dispozitiilor art. 21 din Legea nr. 26/1990, drepturile de proprietate industriala sunt recunoscute si ocrotite in conditiile stabilite de lege. In scopul asigurarii protectiei prevazute de lege, comerciantii au obligatia sa ceara inscrierea in registrul comertului a mentiunilor privind brevetele de inventie, marcile si indicatiile geografice.

Drepturile de autor. Fondul de comert poate cuprinde alaturi de alte elemente si anumite drepturi de autor rezultate din creatia stiintifica, literara si artistica.

Titularul fondului de comert, in calitate de dobanditor al drepturilor patrimoniale de autor, are dreptul de reproducere si difuzare, de reprezentare sau folosire, in alt mod, a operei si, in consecinta, dreptul la foloasele patrimoniale corespunzatoare .

In temeiul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, valorificarea drepturilor patrimoniale de autor are loc in conditiile prevazute de legea privind dreptul de autor.

Regimul creantelor si datoriilor. Creantele si datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de comert. Aceasta concluzie are la baza faptul ca fondul de comert, desi cuprinde un ansamblu de elemente corporale si incorporale, totusi, el nu constituie o universalitate juridica, un patrimoniu in sens juridic.

Intrucat creantele si datoriile nu sunt cuprinse in fondul de comert, ele nu se transmit dobanditorului in cazul instrainarii fondului de comert. Cu toate acestea, se admite ca anumite drepturi si obligatii izvorate din contractele de munca, contractele de furnitura (apa, gaz, electricitate, telefon etc.) se transmit dobanditorului, daca aceste contracte nu au fost reziliate .

Actele juridice privind fondul de comert

Fondul de comert, ca bun unitar, precum si elementele sale componente pot face obiectul unor acte juridice: vanzare-cumparare, locatiune, garantie reala mobiliara etc.

Intrucat nu exista o reglementare legala speciala in Codul comercial, actele juridice privind fondul de comert sunt guvernate de principiile generale ale dreptului civil, cu luarea in considerare a specificului obiectului acestor acte juridice.

Vanzarea fondului de comert se poate realiza atat ca un bun unitar, cat si partile, prin instrainarea unor elemente componente.

Componentele care se pot vinde separat de fondul de comert sunt emblema, dreptul de proprietate industriala, dreptul de autor.

Daca fondul de comert a fost vandut in integralitatea sa, ca un bun unitar, atunci comertul va putea fi exercitat, de regula, sub aceeasi firma, cu mentiunea succesiunii intervenite si cu acordul proprietarului anterior sau al succesorilor acestuia.

Vanzatorul unui fond de comert are obligatia de a nu face concurenta fondului de comert instrainat. Publicitatea vanzarii fondului de comert se asigura prin inregistrarea ei in registrul comertului.

Transmiterea fondului de comert ca aport in societatea comerciala reprezinta o operatiune juridica ce nu se confunda cu vanzarea fondului, intrucat ceea ce obtine aportatorul nu este un pret, ci un titlu de participare (actiuni sau parti sociale), care confera titularului un ansamblu complex de drepturi (de a participa la distributia profitului si rezultatului lichidarii societatii, de a vota in adunarea generala, de a alege si de a fi ales, de a participa la conducerea si de a controla activitatea societatii etc.).

Locatiunea fondului de comert permite locatarului sa exercite acelasi comert, fie sub nume propriu, fie sub firma anterioara, cu pastrarea destinatiei initiale a fondului de comert; in acelasi timp locatorul trebuie sa se abtina a face concurenta locatarului.

Constituirea fondului de comert ca garantie reala mobiliara, se realizeaza (in conditiile dispozitiilor Titlului VI privind regimul juridic al garantiilor reale mobiliare din Legea nr. 99/1999), prin incheierea unui contract de garantie, care constituie titlu executoriu. Publicitatea si ordinea de preferinta a garantiilor reale mobiliare se asigura prin inscrierea avizului de garantie reala mobiliara in Arhiva electronica a garantiilor reale mobiliare.