INTEGRAREA ECONOMICA : CONCEPTE DE BAZA SI STADII

INTEGRAREA ECONOMICA : CONCEPTE DE BAZA SI STADII

In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane

verbul "a integra" = "a include, a ingloba, a incorpora, a armoniza intr-un tot";

substantivul integrare = "actiunea de a (se) integra si rezultatul ei".

Termenul provine din latinescul "integro-are" care inseamna: a pune la un loc, a intregi, a completa, a reuni mai multe parti intr-un tot unitar sau pentru constituirea unui intreg, a restabili.

Termenul de integrare este folosit si in sens sociologic pentru a desemna stabilirea unei stranse interdependente intre partile unei fiinte vii sau intre membrii unei societati, ale unei uniuni formate din multiple entitati sau din mai multe grupari de indivizi.

Din punct de vedere economic, in literatura de specialitate, termenul este utilizat atat la nivel macroeconomic (integrare regionala, integrare europeana, integrare internationala, integrare interstatala, etc.) cat si microeconomic (integrarea intreprinderii[1]).

CONCEPTE DE BAZA ALE INTEGRARII ECONOMICE

In ceea ce ne priveste, ne vom referi in continuare la integrarea economica internationala.

In Dictionarul Enciclopedic T "integrarea economica internationala este o trasatura esentiala a evolutiei economiei mondiale in perioada postbelica, care consta intr-o cooperare adancita si permanenta, convenita si programata intre tari, de regula vecine, pe baza unor acorduri sau tratate interguvernamentale, prin care se prevad infiintarea unor organizatii internationale cu caracter integrationist (respectiv a unui spatiu economic unificat)"; ea reflecta o treapta calitativ superioara de adancire a interdependentelor economice, stiintifice si tehnice si a specializarilor intre economiile diferitelor tari.

Dictionarul de economie (coord. Nita Dobrota) confera notiunii de integrare economica internationala numeroase sensuri: trecerea de la microspatii la macrospatii, crearea unor ansambluri economice tot mai vaste; absenta discriminarilor sau eliminarea progresiva a acestora din raporturile economice intre diferite state; stabilitatea si eficienta economica a relatiilor dintre state.

Integrarea economica nu este un scop in sine, ci un mijloc, o cale spre realizarea unor obiective ca: ridicarea prosperitatii tuturor partilor, mentinerea pacii prin reducerea sansei de conflict armat intre parteneri.

Jan Tinbergen, laureat al Premiului Nobel in domeniul stiintelor economice, defineste integrarea ca fiind "crearea celei mai de dorit structuri economice mondiale, prin suprimarea obstacolelor artificiale din calea functionarii optime si prin introducerea deliberata a tuturor elementelor necesare coordonarii si unificarii". El face distinctia intre conceptele de integrare negativa (eliminarea tuturor discriminarilor si restrictiilor din calea circulatiei marfurilor si a mijloacelor de productie) si integrare pozitiva (modificarea instrumentelor si institutiilor existente precum si crearea unora noi, formarea si aplicarea unor politici coordonate si comune in vederea realizarii unor obiective economice si de bunastare, altele decat eliminarea discriminarilor).

Acceptiunilor de mai sus acordate termenului de integrare li se adauga si distinctia care este facuta relativ recent de catre teoriile integrarii intre integrarea formala (ce presupune schimbari ale reglementarilor juridice si de alta natura in directia compatibilizarii reciproce si atingerii functionalitatii eficiente a comunitatii) si integrarea informala (care se refera la dinamica productiei, a comertului cu bunuri si servicii si a sistemelor de comunicatie). Daca integrarea formala depinde direct de initiative politice, integrarea informala se desfasoara mai mult prin forta mecanismelor civilizatiei europene actuale (Andrei Marga - Filosofia unificarii europene).

STADII ALE INTEGRARII ECONOMICE

In afara simplei zone preferentiale (ce implica reduceri ale taxelor vamale si a anumitor bariere comerciale, cum ar fi contingentele), Bela Balassa distinge cinci grade (stadii sau trepte) ale integrarii clasate in ordine crescatoare din punct de vedere al intensitatii, fiecare grad retinut fiind constituit din precedentul la care se adauga un nou element:

zona de liber schimb se caracterizeaza prin faptul ca tarile membre elimina (dintr-o data sau treptat) taxale vamale si restrictiile cantitative care franeaza libera circulatie a marfurilor intre ele, fiecare tara participanta pastrandu-si protectia initiala fata de terti si deci propria ei politica comerciala fata de restul tarilor lumii;

uniunea vamala - se distinge de forma precedenta de integrare prin adoptarea unui tarif vamal comun si prin practicarea unei politici comerciale comune fata de terti . Atat zonele de liber schimb cat si uniunile vamale pot fi perfecte (sau complete) cand vizeaza toate produsele care se schimba reciproc si cu tertii sau imperfecte (incomplete) cand se refera numai la o parte din produsele care se schimba reciproc si cu tertii;

piata comuna (piata unica sau piata interna unica in cazul Comunitatii Europene) - este o forma de organizare a relatiilor economice internationale mult mai ambitioasa, ea presupunand in plus fata de o uniune vamala trei elemente: libera circulatie a persoanelor (favorizata prin anumite masuri ce asigura echivalarea diplomelor, elimina discriminarile bazate pe nationalitate in domeniul angajarilor, al remunerarii, al conditiilor de lucru); libera circulatie a capitalurilor (prin armonizari fiscale si prin eliminarea tuturor masurilor de control al cursurilor de schimb); libertatea de stabilire a intreprinderilor pe intregul teritoriu al pietei comune. Piata comuna amplifica substantial legaturile intre economii pentru ca se unifica nu numai pietele bunurilor, dar si cele ale capitalurilor, serviciilor financiare si fortei de munca. Astfel, se mareste campul efectelor benefice ale concurentei internationale si ale largirii pietelor, pentru ca libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si lucratorilor ca si libertatea de stabilire a intreprinderilor creeaza conditiile pentru ca activitatile de productie a bunurilor si serviciilor sa fie realizate acolo unde ele sunt cel mai eficiente;

uniunea economica - presupune pe langa principiile pietei comune, armonizarea politicilor economice nationale pentru a intari coerenta si eficienta lor;

uniunea economica si monetara sau integrarea economica totala - implica unificarea politicilor monetare, fiscale, sociale si conjuncturale, facand necesara instaurarea a fortiori a unei adevarate autoritati supranationale daca crearea unei zone de cursuri de schimb stabile in interiorul uniunii este insotita de crearea unei monede comune sau unice.

Urmarea logica a integrarii economice este uniunea politica. Integrarea politica presupune o politica externa si de aparare comune, precum si institutii cu caracter supranational, acceptate de toate statele participante.

OBSERVATII :

Dominique Redor - economist francez, considera ca piata comuna si piata unica reprezinta grade diferite ale integrarii economice, piata unica fiind un stadiu superior celui al pietei comune ; in acest sens, piata comuna presupune  libera miscare a lucratorilor si a capitalurilor , in timp ce piata unica  armonizeaza pentru toti agentii economici din zona, toate conditiile de acces catre pietele tarilor membre, si implica un anumit nivel de coordonare a politicilor economice si a politicii cursului valutar .

Desi exista o logica cumulativa a integrarii economice, acest proces nu trebuie vazut ca un proces linear, in care fiecare grad trebuie sa fie realizat inainte de a trece la urmatorul.

Tranzitiile intre diferitele stadii de integrare sunt fluente si nu pot fi intotdeauna definite cu claritate.

Astfel de exemplu, Comunitatea Europeana a instituit rapid o uniune vamala ca si elemente ale pietei unice sau ale uniunii economice si monetare (politica agricola comuna, apoi mai tarziu Sistemul Monetar European).