Obligatia de consiliere

OBLIGATIA DE CONSILIERE

1. Observatii introductive

21. Spre deosebire de notiunea cu care se invecineaza cea de obligatie de

informare33 obligatia de consiliere revenind profesionistului in contactul sau contractual cu

profanul nu a retinut, deocamdata, atentia doctrinei si practicii judecatoresti romane decat cu

titlu precar si cel mult sporadic34. Lipsa de interes fata de analiza consilierii obligatorii a fost,

in plus, o marca a intelegerii acesteia ca fiind un simplu apendice al obligatiei de informare ori,

la rigoare, o obligatie accesorie unei alte obligatii principale a profesionistilor comertului. O

asemenea calificare este criticabila, in opinia noastra, motiv pentru care, in cele ce urmeaza,

vom incerca detalierea reperelor ce pot fi fixate in materia naturii juridice si obiectului (I)

datoriei de consiliere, insotita de o trecere in revista necesara a criteriilor de delimitare (II)

a amintitei obligatii fata de institutiile juridice proxime, ca si de conturarea campului specific

de aplicare a acesteia (III), pentru a enunta, in final, cateva observatii in privinta limitelor

obligatiei de consiliere (IV).

O precizare se cuvine, in plus, a fi facuta: intelegem sa tratam obligatia de sfatuire

prioritar din perspectiva incidentei sale in materia formarii contractelor (indeosebi a celor de

consum), consilierea post-contractare nefiind amintita, aici, decat cu titlu secundar.

2. Natura juridica si obiectul datoriei de consiliere. Consilierea obligatie de

rezultat

22. Putine figuri, in dreptul consumatiei, au ramas la fel de misterioase precum

obligatia de consiliere. La prima vedere, nimic nu pare sa obstaculeze analiza: conceptul

amintit descrie datoria forjata mai intai jurisprudential a profesionistului de a orienta

alegerea profanului, (indeosebi) la momentul incheierii contractului, ori de cate ori este vorba

33 Dezvoltata cu suficienta acribie in literatura noastra de specialitate; a se vedea D. Chirica, Obligatia de

informare si efectele ei in faza precontractuala a vanzarii-cumpararii, in Revista de drept comercial nr. 7-

8/1999, p. 50 si urm.

34 Consilierea ca datorie civila este amintita, de exemplu, de I.-F. Popa, Raspunderea civila medicala, in Dreptul

nr. 1/2003, p. 50, in contextul discutarii obligatiei medicului de a-si sfatui pacientul in privinta tratamentului pe

care il considera cel mai adecvat.

despre bunuri de o tehnicitate sporita. La o a doua privire, enuntul deconcerteaza: obligatia de

informare, odata indeplinita intrucat a presupus livrarea unui set de date ar trebui dublata de

executarea unei a doua obligatii, cea de consiliere? Daca da, in ce situatii? Este aceasta a

doua obligatie una de mijloace ori una de rezultat? In fine, intrebarea-tampon: cum rezolvam

cazurile in care consumatorul, desi informat si consiliat intr-un sens anume, staruie in prima

sa optiune, escamotand sfaturile profesionistului si procedand astfel sufera un prejudiciu

devenit ulterior sursa de litigiu? In acest context, nu este limpede ca lumina zilei ca obligatia

de consiliere ar trebui inteleasa ca o simpla obligatie de mijloace? Raspunsul afirmativ pare a fi

inclus in intrebare. Credem ca nu este totusi cel corect, urmand sa dezvoltam, in continuare,

argumentele pe care ne intemeiem optiunea.

23. Dar intrebarea cea mai stanjenitoare, in materia aici abordata, ramane

urmatoarea: daca admitem existenta (in special) in perioada precontractuala, a unei obligatii

de informare si a unei obligatii de consiliere, cand incepe una si cand sfarseste cealalta? In

cazul unuia si aceluiasi contract, implicand o tehnicitate sporita achizitionarea unui

echipament informatic de ultima generatie, de pilda, ori a unui dispozitiv electronic de alarma

si supraveghere a locuintei, care presupune uzul unei instalatii complicate de emisie-receptie

cand anume, in ce moment al dialogului pregatitor de contract putem afirma transant: aici

sfarseste obligatia de informare, livrarea acestor date a fost suficienta pentru a o considera

indeplinita. De acum incolo trebuie sa asistam la executarea obligatiei de consiliere?

Putem face, in chip credibil, o asemenea demarcatie? Cat de vizibila (si

cuantificabila juridic) este granita dintre obligatia de informare si cea de consiliere revenind

aceluiasi profesionist? Miza practica a discutiei este importanta: daca postulam existenta a nu

mai putin de doua asemenea obligatii, este limpede ca nimic nu trebuie sa ne intereseze mai

tare decat momentul executarii lor si obiectul fiecareia!

La urma urmelor, problema ar fi putut fi pusa in termeni ceva mai simpli: natura

obligatiei de consiliere si fixarea obiectului acesteia ar fi, per se, indeajuns de lamuritoare.

Dar tocmai natura indatoririi juridice de sfatuire este cea care a invrajbit, vreme de

un deceniu35, literatura de specialitate franceza! Traditional, delimitarea a fost, uneori, una

35 Reamintim ca problema obligatiei de consiliere este formulata fatis, la nivelul doctrinei franceze, de abia in

lucrarea lui M. Fabre-Magnan, De l'obligation d'information dans les contrats. Essai d'une thorie, L.G.D.J.,

Paris, 1992, si nu autonom, ci in contextul mai complicat al obligatiei de informare.

cronologica36 in etapa pregatitoare a contractului, cu o obligatie de informare avem de-a face;

odata incheiat contractul, pe umerii profesionistului subzista conjunctural indatorirea de a

sfatui consumatorul in privinta amplasamentului pertinent pentru bunul achizitionat ori asupra

conditiilor optime de valorificare si intretinere. Subtire, rationamentul astfel livrat: nu

intotdeauna ci episodic obligatia de consiliere are ca obiect intretinerea, amplasamentul

bunului s.a., in alti termeni: executarea (la un anumit nivel a) contractului. De cele mai multe

ori, consilierea are drept tinta orientarea profanului in materia conditiilor optime de contractare

si intervine pe chiar terenul formarii conventiei

24. Este contextul in care un autor francez37 sustinea o teorie care avea sa faca o

importanta si surprinzator de nemeritata cariera: obligatia de consiliere (mai mult chiar

decat obligatia de informare) ar fi o obligatie de mijloace. Piesa centrala in argumentatia

autorului amintit: consumatorul ramane liber in orice moment al dialogului pregatitor purtat

cu profesionistul sa valorifice informatiile primite ori, dimpotriva, sa le ignore in mod

deliberat. Intrucat creditorul obligatiei (de consiliere) este singurul indreptatit sa decida in ceea

ce priveste luarea sau nu in considerare a informatiei / sfaturilor primite, nu am putea retine

in sarcina profesionistului altceva decat simpla diligenta de a livra, frust si obiectiv, datele

relevante.

Daca, pe acest esafodaj tehnic, obligatia de informare este una de mijloace, cu atat

mai mult ar fi astfel o obligatie de consiliere. Orientarea consumatorului, consilierea acestuia

dat fiind gradul de libertate apartinand destinatarului nu ar putea nicicand cuantificata intr-un

rezultat precis. Daca ma oblig la prestarea unui serviciu concret cum ar fi cel de transport

de la destinatia X catre destinatia Y cand promit, fireste, un rezultat precis nu va fi acelasi

lucru cu a fi obligat sa orientez, prin judecati de valoare, alegerea consumatorului intre mai

multe oferte. Consilierea ar fi o operatiune psihologica ce in interpretarea autorului francez

amintit nu s-ar solda cu un rezultat palpabil.

25. Dar cine spune ca obligatie de rezultat insemna obligatie de a procura un

rezultat palpabil? Dincolo de malitiozitate, unde gresea autorul citat: in usurinta de a

transvaza conduita creditorului in sfera executarii de catre debitor a obligatiei! In

incercarea de a stabili daca o obligatie a fost sau nu executata38, conduita debitorului si

nicidecum cea a creditorului se cuvine a fi luata in calcul. Desi just ca, odata primite indicatiile

aferente, consumatorul ramane liber sa tina cont sau nu de sfaturile profesionistului39, obligatia

de consiliere va fi considerata indeplinita de indata ce ultimul a procedat la enuntarea reperelor

informationale apte de a-l orienta pe consumator.

26. La drept vorbind, niciuna din obligatiile forjate in dreptul consumatiei nu pot fi

altcumva decat obligatii de rezultat. Aparitia obligatiei de securitate, a obligatiei de informare,

a celei de conformitate, a celei de transparenta s.a. a avut loc tocmai datorita faptului ca

simplele diligente - la care, in baza bunelor moravuri, moralei colective si a principiului quasiuniversal

al bunei-credinte, profesionistii ar fi fost oricum obligati prin parghiile dreptului civil

clasic s-au dovedit ineficiente, pernicioase si inselatoare. Intregul esafodaj ridicat pe pilonii

individualismului liberal, ca si temperarea acestuia prin resorturile echitatii nu livreaza in

dreptul civil clasic40 - decat remedii imperfecte, greu sau imposibil de aplicat in materia

protectiei depline a consumatorului. Limitele dolului, erorii, violentei, raspunderii

contractuale, garantiei pentru viciile ascunse ale lucrului etc. sunt cele care, in final, au

activat nevoia de imaginare a unor noi solutii, inovate si eficiente.

27. Relevanta afirmatiei: si obligatia de consiliere din aceleasi pricini ca si

obligatia de informare s-ar dovedi o notiune superflua si lipsita de reverberatii practice, daca

am intelege-o ca pe o simpla obligatie de mijloace. Nu mai putin decat in cazul obligatiei de

informare, consilierea trebuie sa fie efectiva si reala si sa se materializeze in enuntarea unor

judecati de valoare pertinente, menite sa orienteze alegerea consumatorului. Nu impactul

psihologic al respectivelor enunturi trebuie sa intereseze, ci existenta lor concreta, posibil de

probat. Misiunea profesionistului este, in sfera acestei obligatii, nu aceea de a persuada cu orice

pret consumatorul indaratnic, ci de a-l ghida, de a-i indrepta optiunile pe fagasul pertinent, de

a-l asista cu judecati de valoare in demersul sau de evaluare a oportunitatii contractarii. Atat

si nimic mai mult. Doar ca aceasta inseamna o obligatie de rezultat si nu una de simpla

prudenta si diligenta. In aceasta materie, profesionistului nu i se poate cere sa fie diligent; lui

trebuie sa i se ceara sa fie eficace.

3. Conjugare versus suprapunere: obligatia de consiliere ca varianta speciala a

obligatiei de informare

28. De o habitudine cel putin anacronica se loveste analiza obligatiei de consiliere,

atunci cand se incearca delimitarea ei de obligatia de informare stricto sensu: relativ constant,

doctrina (franceza) obisnuieste ruperea setului de date transmis consumatorului, pentru

luminarea consimtamantului acestuia, in doua fragmente. O prima parte a datelor ar avea

caracter obiectiv si s-ar circumscrie exclusiv prezentarii neutre a caracteristicilor, limitelor,

pericolelor bunului / serviciului oferit. Obligatia de informare se considera a fi indeplinita de

indata ce acest set de informatii obiective sunt aduse la cunostinta celui profan. Daca bunul este

de o tehnicitate aparte ori daca se pune problema conturarii printr-un al doilea set de anunturi

subiective a oportunitatii contractarii, apare in scena obligatia de consiliere care, in

asemenea imprejurari, trebuie sa o dubleze pe cea de informare, prin judecati de valoare.

Doua obligatii, in loc de una, pe umerii unuia si aceluiasi profesionist, in anumite

circumstante. Asa sa fie, oare? La drept vorbind, adevarul poate fi exprimat si astfel. Dar el ar

fi un adevar partial.

Sa luam cazul celebrei decizii IBM contra Flammarion41 in speta, un ordinator

insuficient adaptat nevoilor unei intreprinderi a dus la dezorganizarea si bulversarea activitatii

acesteia. Judecatorii fondului au considerat ca revenea furnizorului obligatia de a orienta

alegerea clientului catre un echipament apt sa execute sarcinile prevazute si chiar indatorirea de

a descuraja optiunea clientului pentru respectivul aparat, prin punerea sa in garda cu privire la

eventualele dificultati de operare.

Un al doilea caz edificator: in speta42, vanzatorul si-a informat clientul asupra

caracteristicilor (si varietatilor) unui registrat alimentar (un soi de vopsea destinata aplicarii

in interiorul recipientelor de pastrare a anumitor produse alimentare), dar s-a abtinut sa

semnaleze desi cunostea intentia cumparatorului de a folosi recipientul pentru pastrarea

vinului ca, aplicat unor asemenea vase, registratul imprima vinului un miros si un gust

care-l faceau impropriu consumului. Din nou, judecatorii retin responsabilitatea vanzatorului,

in temeiul neindeplinirii obligatiei de consiliere.

29. Doar ca, un strop de atentie: atat in cazul logicianului informatic, cat si in cazul

furnizorului vopselei pentru recipiente destinate pastrarii produselor alimentare, profesionistul

a livrat cumparatorului un prim set de informatii despre caracteristicile bunului. In cel dintai

caz, echipamentul informatic avea caracteristicile enuntate de furnizor, doar ca nu era apt

pentru utilizarea particulara dorita de societatea cumparatoare. In cea de-a doua speta,

vopseaua putea fi intr-adevar destinata acoperirii interiorului unor recipiente pentru produse

alimentare, cu exceptia vinului, care prelua, prin forta lucrurilor, mirosul acesteia!

Obligatie de informare indeplinita obligatie de consiliere neexecutata? Daca da,

impactul asupra rezolvarii nu va fi neglijabil: intrucat doar una din cele doua obligatii a fost

nesocotita, iar in prima speta doar disuadarea cumparatorului nu a avut loc (neexistand simple

carente in informare), daunele - interese datorate clientului se vor diminua considerabil. Mai

mult chiar, in absenta unor judecati de valoare percutante provenind dinspre profesionist, in

cazul cumparatorilor inflexibili dar cata vreme un set de informatii relevante au fost totusi

livrate profanului am fi tentati sa trecem cu usurinta peste neexecutarea unei asa-zise

indatoriri de consiliere43

In aceste cazuri, executarea obligatiei de informare, nu si a celei de consiliere

inseamna, credem, un drum parcurs pe jumatate. Or, consimtamantul consumatorului nu se

poate forma valabil doar pe jumatate! Executarea obligatiei se informare este aici pur

iluzorie. Si aceasta, intrucat in cazul bunurilor de o tehnicitate sporita ori ale caror limite in

utilizare sunt incidente doar in imprejurari aparte, profesionistului nu i se poate cere o simpla

informare a clientului sau. Din start, si nu intr-o a doua etapa profanul trebuie orientat,

calauzit in alegerea bunului / serviciului potrivit trebuintelor sale.

30. In aceasta materie a protejarii consimtamantului partii slabe, nu incap

jumatatile de masura. Consimtamantul ori este unul avizat, liber si neviciat, ori nu este astfel.

Zonele de gri nu-si au locul in analiza. Dimpotriva, opinam ca in ipoteza tehnicitatii ori

periculozitatii sporite si in cea a limitelor deosebite in utilizarea bunului va trebui sa vorbim,

de la bun inceput, nu despre o obligatie de informare (indeplinita44) si o obligatie de consiliere

(neindeplinita), ci despre o unica obligatie cea de consiliere vizibil neexecutata de catre

profesionistul comertului.

Conchidem, asadar, ca, in asemenea situatii, obligatia de consiliere include o

obligatie de informare incipienta, dar o excede, in sensul ca orientarea clientului presupune

depasirea schimbului de informatii - mai mult sau mai putin neutre - si intregirea obligatorie a

acestora cu date menite sa elucideze consumatorului dilema oportunitatii contractarii.

31. Obligatie de consiliere inseamna obligatie de orientare. Or, astfel definita, ea nu

dubleaza obligatia de informare stricto sensu, ci o cuprinde, intr-un concept mult mai vast si

a carui substanta este mult mai densa. Executarea obligatiei de informare in aceste cazuri

ramane a fi un nonsens; dupa cum, executarea obligatiei de consiliere include automat si

livrarea, alaturi de judecatile de valoare, a unor date cu caracter neutru, obiectiv.

Obligatia de consiliere, in imprejurari de genul celor amintite mai sus, se suprapune

in opinia noastra peste obligatia de informare si o impinge dincolo de zona neutralitatii

obisnuite. Orice alta interpretare ne face sa esuam in perimetrul unei vicieri partiale a

consimtamantului45, la fel de absurda ca figura juridica pe cat de ridicola.

4. Delimitarea obligatiei de consiliere de obligatia de informare stricto sensu:

functie specifica si camp de aplicare

32. Ceea ce particularizeaza obligatia de consiliere este, mai intai, functia sa

specifica: in discutie este o obligatie de orientare, menita sa fixeze, (inclusiv) prin judecati de

valoare, repere pertinente pentru optiunea celuilalt contractant, indeosebi in privinta

oportunitatii contractarii46. La un nivel funciar, atat consilierea, cat si informarea tintesc, in

fond, la facilitarea formarii unui consimtamant avizat, ceea ce ne-ar putea determina sa credem

ca functia celor doua indatoriri este, la rigoare, aceeasi. Ar fi o asertiune credibila? Da si nu.

Da, pentru ca, la un nivel bazic, protejarea consimtamantului partii slabe este cea asigurata.

Nu, pentru ca, la un nivel superior al analizei, operatiunea de consiliere este mult mai complexa

decat cea de informare, dat fiind caracterul neutru, obiectiv al ultimeia.

33. Orientarea alegerii clientului inseamna, vrand-nevrand, mult mai mult. Astfel,

instantele franceze au retinut constant, in context, indatorirea notarului public, de exemplu, de

a descuraja47 incheierea (uneori doar in anumiti termeni) a unui act juridic48 a carui

instrumentare ar eluda dispozitiile legii ori ar contraveni moralei publice. In asemenea cazuri,

doctrina a vorbit chiar despre metamorfozarea obligatiei de orientare a deciziei partii intr-o

indatorire de substituire in locul celuilalt, pentru a decide! O viziune deloc utopica, la urma

urmelor: dupa cum s-a aratat intr-o decizie de referinta a judecatorilor francezi, profesionistul

este dator sa refuze executarea anumitor lucrari, ori de cate ori ii este limpede , in baza

cunostintelor sale tehnice, ca o decizie conforma optiunii clientului s-ar solda cu un rezultat

dezastruos49. Nimic bizar totusi, chiar si pentru un spirit mai putin progresist: ar fi inacceptabil

sa se admita edificarea pe un teren nisipos sau mlastinos, de exemplu, ori edificarea unui

imobil cu incalcarea unor parametri tehnici obligatorii s.a., chiar daca, procedand astfel,

profesionistul se subroga deciziei profanului.

Concluzia este surprinzatoare daca o privim prin prisma dreptului civil clasic si

chiar banala, daca o analizam cu un ochi atent: nici unde in istoria dreptului privat nu s-a

sustinut ca una din partile la act ar trebuie sa achieseze, neconditionat, la propunerile

inabordabile50 provenind dinspre contractant.

Obiectul obligatiei de consiliere este, asadar, mai larg decat cel al informarii, intrucat

debitorul nu se poate limita la enuntarea unor chestiuni de fapt, ci trebuie sa evidentieze

clientului oportunitatea in plan tehnic si / sau pecuniar a incheierii contractului

preconizat51. O viziune de un roz optimist, dar de care instantele Frantei au tinut seama in mod

constant, in ultimele decenii52

5. Campul de aplicare al obligatiei de consiliere. Incercare de taxonomie

34. O eroare care trebuie corectata este obiceiul de a raporta indeplinirea obligatiei

de consiliere la furnizarea unor simple informatii tehnice, profanului care cumpara un

echipament informatic, un material complex, un micro-ordinator sofisticat si lista exemplelor

poate continua la nesfarsit. Or, buna executare a datoriei de consiliere nu consta in simpla

atentionare a cumparatorului asupra aspectelor de ordin tehnice ale unui echipament sau altul,

ci in asigurarea ca profanul a achizitionat un bun corespunzator trebuintelor sale concrete53 O

tipologie a cazurilor in care obligatia de orientare exista se poate dovedi utila din aceasta

perspectiva:

a). consilierea circumstantiata;

35. Domeniul predilect al obligatiei de consiliere a fost, la origini, vinderea de

echipamente informatice54 - care, in urma cu cateva decenii, surclasau in complexitate tehnica

(orice) alte materiale oferite spre vanzare. Insusi termenul de profan atasat consumatorului a

fost rostit, pentru prima data, in contextul contractelor privitoare la domeniul informaticii.

Treptat, rationamentul a fost extins asupra vanzarii de echipamente de navigatie sportiva,

schelete metalice pentru construirea unui hangar, vopsele speciale destinate aplicarii pe

suprafete din beton55 s.a.

Dar consilierea nu este un proces extrinsec in care se aditioneaza pur si simplu

contingente. Dimpotriva, sunt frecvente cazurile in care bunul achizitionat este familiar

clientilor si corespunde unor trebuinte - standard, orice incercare de orientare a alegerii

cumparatorului fiind, in acest caz superflua. Nu este necesara, de exemplu, atentionarea

clientului asupra diferentei dintre un vehicul de teren si un model familial, ori dintre un model

cabrio si unul care nu este astfel. Chiar si cea mai inalta tehnologie poate prezenta,

conjunctural, o anumita doza de banalitate

b). consilierea solicitata;

36. Stiind, uneori, ca bunul a carui achizitionare o intentioneaza va primi o destinatie

aparte, cumparatorul poate solicita sfaturile profesionistului, menite sa-i clarifice limitele si

neajunsurile utilizarii produsului. Particularismul consilierii la initiativa cumparatorului

rezida in largirea campului strict al obligatiei de orientare, dinspre zona tehnicitatii

exceptionale catre spatiul tehnicitatii relative: in alti termeni, de aceasta data consilierea

poate interveni chiar si atunci cand in absenta solicitarii celui profan, obligatia de consiliere nu

s-ar fi nascut, fiind vorba despre bunuri cunoscute de catre clientul - etalon.

6. Limitele obligatiei de consiliere

37. Sa incercam, prin intermediul limitelor obligatiei de consiliere, deslusirea

varietatilor ce intervin in interiorul acesteia. Pana unde este indreptatit (ori obligat)

profesionistul sa impinga sfaturile si sugestiile facute clientului sau? Cat de mult conteaza

colaborarea cu profanul, in elucidarea trebuintelor specifice ale acestuia din urma si in

conturarea oportunitatii contractarii? Un client inflexibil ori unul refractar se cuvine a fi

consiliat cu tot dinadinsul?

Cel putin la prima intrebare, raspunsul nu este deloc simplu. Consilierea trebuie

fortata, cel putin uneori; este cazul antreprenorului indreptatit sa refuze contractarea si / sau

executarea unor lucrari periculoase ori care ar urma sa fie efectuate, la solicitarea clientului, in

baza unor parametri tehnici precari. Aici, disuadarea este sinonima cu orientarea alegerii

clientului.

In alte imprejurari, refuzul clientului de a tine cont de sfaturile cocontractantului nu

poate fi cenzurat, profesionistul fiind chemat sa dea curs cererii acestuia de a incheia contractul

in anumiti termeni. Asadar, cat de mult poate fi constrans clientul sa accepte consilierea din

partea profesionistului?

a). datoria de colaborare incumband cumparatorului56

Este vorba despre o dualitate esentiala a procesului de consiliere: datoria

profesionistului de orientare a alegerii clientului are drept corolar datoria ultimului de a

colabora in sensul definirii trebuintelor sale specifice si a obiectivelor pe care intentioneaza sa

le atinga, prin achizitionarea acelui bun. Un refuz de colaborare se traduce, cu necesitate, in

estomparea pana la disparitie a responsabilitatii profesionistului.

b). ignorarea legitima a trebuintelor cumparatorului;

De ordinul evidentei este si precizarea ca obligatia de consiliere inceteaza acolo

unde incepe alegerea cumparatorului de a pastra, in mod deliberat, tacerea asupra destinatiei pe

care urmeaza sa o imprime bunului. Opacitatea trebuintelor consumatorului fixeaza o granita

de netrecut pentru incercarea profesionistului de a-i orienta optiunea. Putem afirma, aici, ca nu

ar exista o obligatie de consiliere?

Adevarul se afla, si de aceasta data, undeva la mijloc. Ignorarea trebuintelor

cumparatorului de catre profesionist trebuie sa fie legitima. Or, debutul in schimbul reciproc de

informatii apartine vanzatorului. Acesta din urma, in baza specializarii sale, este dator sa

solicite cumparatorului sa-si precizeze intentiile si obiectivele, numai refuzul ultimului de a

comunica asemenea date fiind cel care pune capat procesului de consiliere. Nu orice tacere a

clientului, asadar, ci o tacere provocata, o tacere obstinata va fi cea care stopeaza legitim

executarea obligatiei de consiliere57

c). competenta notorie a cumparatorului;

38. Consilierea nu este altceva decat un repertoriu de date vitale pentru formarea

unui consimtamant avizat, in ipoteza dezechilibrului informational dintre partenerii

contractuali. Or, de o asemenea asistenta are trebuinta, in principiu, numai profanul, nu si cel

care impartaseste comunitatea de specializare cu vanzatorul bunului / prestatorul serviciului.

Si totusi Am spune mai degraba ca vom asista la o estompare a datoriei de consiliere si nu

la o disparitie totala a acesteia. Este atenuata consilierea circumstantiata, nu si cea solicitata.

Apartine clientului dreptul de a cere partenerului sau sa-i orienteze alegerea potrivita, chiar si

atunci cand specializarea lor coincide ori cand, cel putin, clientul detine informatii de baza in

domeniul in care contracteaza58

d). cumparatorul asistat de un consilier profesionist;

Circumstantial, faptul ca clientul a fost asistat la contractare de un consilier

profesionist (un agent de afaceri, un avocat, un expert ori chiar un confrate de-al

cumparatorului, ultimul fiind el insusi specialist in domeniu) este de natura sa atenueze pana

la disparitie intensitatea obligatiei de consiliere a partenerului sau59, in respectiva afacere.

e). contractarea constientizata pe riscul si pericolul clientului;

39. Ipoteza in care cumparatorul accepta deliberat si in cunostinta de cauza sa

contracteze in termeni care se pot dovedi inadecvati ori chiar periculosi exclude posibilitatea

acestuia de a actiona ulterior profesionistul in judecata, pentru angajarea raspunderii ultimului.

Prima precautie pe care trebuie sa ne-o luam atunci cand ne apropiem de tema amintita este

insa investigarea absentei unei patologii (juridice) a discernamantului partii care alege sa

contracteze in acesti termeni. Cu alte cuvinte, asumarea riscurilor si pericolelor trebuie sa aiba

loc intr-o maniera constientizata si suficient reflectata, ceea ce echivaleaza cu a spune ca cel

putin pentru prima etapa a apropierii (precontractuale) dintre profesionist si clientul sau

primul are obligatia de a-si informa cocontractantul in legatura cu limitele, neajunsurile si

pericolele ce pot decurge din utilizarea in anumite conditii a bunului, cat si de a-i orienta

alegerea, printr-un rudiment al obligatiei de consiliere, pentru varianta cea mai adecvata de

contractare. Daca existenta unei obligatii de informare, cat si necesitatea initiativei de

consiliere a profesionistului nu pot fi negate, in schimb procedura efectiva de consiliere va

putea fi stopata prin refuzul clientului de a fi orientat. Cel putin in teorie.

Astfel, clientul care comanda un dispozitiv informatic complet, hotarand sa

procedeze singur la efectuarea studiilor de adaptare a sistemului la trebuintele afacerii sale nu

poate invoca, ulterior, obligatia furnizorului de a-l fi sfatuit in aceasta privinta60. Decizia a fost

similara in cazul clientului care s-a angajat in mod deliberat in operatiuni bursiere hazardate61

ori a cumparatorului unui echipament informatic care a luat, pe cont propriu, hotararea de a

opta in pofida avertismentului profesionistului pentru o investitie intr-un material

insuficient adaptabil62, in locul celui pertinent, mai costisitor.

40. Nu poate fi totusi ocultat un aspect important, la nivelul analizei tehnice a

situatiilor amintite: strict tehnic, contractarea pe riscul si pericolul cumparatorului indica, in

mod necesar, prezenta in fiecare caz in parte ori de cate ori alegerea acestuia s-a dovedit

neinspirata si, deci, prejudiciata a faptei victimei ca motiv de temperare si, uneori, de

excludere a responsabilitatii furnizorului63. In alti termeni: refuzul clientului de a da curs

sfaturilor primite si persistarea sa in mod constient64 intr-o alegere riscanta constituie o culpa

(de diferite grade) si este de natura sa conduca la exonerarea (cel putin partiala) a partenerului

sau contractual. Pe de alta parte, daca acceptarea riscurilor se concretizeaza intr-o clauza

contractuala expres convenita in acest sens, respectiva stipulatie valoreaza clauza eliziva de

responsabilitate, in privinta (simplelor) daune materiale65 rezultand din culpa ordinara a

debitorului66. In plus, in masura in care disjungerea intre clauzele relative la continutul

obligational al contractului si clauzele de amenajare a raspunderii va putea fi, in concret,

practicata, asumarea riscurilor si pericolelor de catre cumparator poate valora, conjunctural,

o clauza de excludere a oricarei obligatii de rezultat a profesionistului in contract, o astfel de

obligatie fiind transformata intr-o indatorire de mijloace67

7. Observatii conclusive

41. Comentariile din literatura romana de specialitate in materia obligatiei de

consiliere nu sunt numeroase. In cele de mai sus, intentia noastra a fost de a puncta principalele

observatii ce pot fi facute in privinta naturii juridice si obiectului acestei indatoriri a

profesionistului in raporturile cu profanul, dar si in privinta limitelor ce se cuvin a fi fixate

asupra intinderii amintitei obligatii. In acest context, am retinut ca datoria de colaborare

incumband cumparatorului (a), ignorarea legitima de catre profesionist a trebuintelor

clientului sau (b), competenta notorie a cocontractantului (c), asistarea cumparatorului de un

consilier profesionist (d) si contractarea constientizata pe riscul si pericolul clientului (e)

sunt tot atatea prilejuri de exonerare ori limitare a raspunderii profesionistilor comertului

pentru o consiliere absenta, incompleta ori deficitara.

Obligatia de consiliere este o obligatie de orientare a alegerii clientului si chiar o

obligatie de disuadare a acestuia, ori de cate ori contractarea in respectivii termeni ar fi

periculoasa, ilicita, in contrast cu normele imperative ale legii ori cu cele ale deontologiei

profesiei. Privita din aceasta perspectiva, consilierea nu este un simplu accesoriu al obligatiei

de informare, ci o varianta autonoma a acesteia, al carei camp de aplicare este mai restrans

decat cel al datoriei de informare sablon, dar a carei profunzime, din perspectiva executarii

obligatiei, este mult mai pronuntata, in raport cu informarea obisnuita a clientului asupra

limitelor si neajunsurilor produsului / serviciului oferit.