Protectia marcilor la nivel european si international

Protectia marcilor la nivel european si international

Datorita cresterii ofertei de marfuri si a dezvoltarii comertului mondial a aparut necesitatea protectiei proprietatii industriale si intelectuale, in cadrul careia protectia marcilor ocupa un loc important.

In Conventia Uniunii de la Paris din 1884 se prezinta formele de proprietate industriala care fac obiectul reglementarii si anume: brevetele de inventii, desenele si modelele industriale, marcile de fabrica, de comert, de servicii, numele comercial, indicatiile de provenienta sau denumirile geografice. Tara noastra a devenit membra a acestei conventii in 1920 si-si pastreaza aceeasi calitate si in prezent.

In baza conventiei s-au incheiat mai multe aranjamente privind diferite aspecte ale proprietatii industriale si intelectuale.

Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor, care prevede posibilitatea obtinerii unei marci in mai multe tari, printr-o inregistrare unica.

Caracteristicile Aranjamentului de la Madrid sunt:

depunerea cererii de inregistrare internationala este conditionata de domiciliul solicitantului (sa faca parte dintr-o tara membra a Aranjamentului si sa aiba firma intr-o astfel de tara);

marca sa fie inregistrata in prealabil la nivel national, la organismul cu atributii in acest domeniu;

cererea de depunere la Biroul International al Organizatiei nationale cu atributii in domeniul marcilor;

cererea de inregistrare internationala trebuie sa contina pe langa indicatiile uzuale (numele solicitantului, reproducerea marcii, lista produselor si serviciilor), indicarea tarilor-parte la Aranjament pentru care este ceruta protectia, precum si o declaratie a organismului national cu atributii in domeniul protectiei marcilor din tara de origine, care sa certifice ca marca este inregistrata in registrul sau national;

Biroul National al OMPI inregistreaza marca in registru international (dupa plata taxelor si indeplinirea tuturor cerintelor) si o publica in revista lunara     Marcile internationale;

Marca inregistrata international este supusa aceluiasi regim in fiecare tara desemnata ca si o marca depusa direct la organismul national, sub rezerva dispozitiilor Aranjamentului privind durata inregistrarii si innoirea sa, durata protectiei marcii inregistrate international este de 20 de ani.

Sistemul stabilit prin Aranjamentul de la Madrid a fost perfectionat prin Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor in 1989 semnat de 27 de tari inclusiv Romania.

In Uniunea Europeana protectia marcilor s-a pus dupa 1970 si mai ales dupa 1986 cand a avut loc semnarea Actului Unic European.

Dreptul marcilor prevede coexistenta regiunilor nationale ale marcilor cu cea a marcii comunitare.

Masurile intreprinse de UE in domeniul marcilor vizeaza urmatoarele aspecte:

necesitatea armonizarii legislatiilor nationale referitoare la marci printr-o directiva a Consiliului[1]

instituirea unei marci comunitare[2]

interzicerea importului in cadrul UE a produselor cu marci contrafacute[3] precum si a produselor falsificate

Romania este pregatita sa intre in Uniunea Europeana din punct de vedere al inregistrarii si protectiei marcilor. Cea mai noua lege in domeniu a fost adoptata in 1998 si respecta in foarte mare masura principiile europene aplicate in prezent.

Potrivit legislatiei in domeniu, marcile inregistrate in Romania sunt delimitate teritorial, fiind recunoscute doar pe teritoriul tarii. Pentru a fi, insa, recunoscute si in spatiul comunitar de exemplu, un detinator roman va trebui sa-si inregistreze marca (dupa proceduri asemanatoare cu cele interne) si in Uniunea Europeana, chiar daca Romania este membru cu drepturi depline al UE. In sens invers, cele aproximativ 600.000 de marci europene isi vor extinde automat protectia si in Romania, odata cu momentul integrarii. In aceste conditii, nu sunt excluse situatiile in care pot sa apara conflicte intre marcile europene si cele autohtone.

In cazul unor conflicte intre marci din Uniunea Europeana, inregistrate anterior aderarii si marci din Romania, inregistrate tot anterior aderarii, una dintre modalitatile de rezolvare este instanta judecatoreasca. Principiul de rezolvare pe care il are instanta este acela al senioritatii sau principiul vechimii marcii. Cu alte cuvinte daca marca din UE este mai veche decat marca romaneasca, in acel moment titularul marcii comunitare poate face cerere de anulare a marcii romanesti. Invers, daca marca romaneasca este mai veche decat marca comunitara, titularul marcii romanesti poate sa ceara sa nu se permita accesul titularului strain in Romania.

Inregistrarea unei marci la Oficiul pentru Armonizarea in Piata Interna (organism de inregistrare la nivelul a 25 de state comunitare) poate ajunge in medie cam la 1.200 de euro sau mai mult, in functie de complexitatea procedurii. Aceasta valoare este mai mare decat valoarea medie a unei inregistrari din Romania, situata undeva in jurul a 300-400 de euro. Si timpul de inregistrare poate fi mai mare (chiar daca procedurile sunt similare), verificarea la nivelul fiecarui stat membru poate dura mai mult.

Referitor la proceduri, in prezent OSIM examineaza conflicte din oficiu pentru toate marcile. In practica europeana, procedura difera prin modul de raportare al institutiei de inregistrare fata de noile inregistrari.

Legea actuala prevede ca anumite insemne sa nu poata fi inregistrate ca marca. Tendintele in acest domeniu sunt dintre cele mai inovative. Astfel, si in tara noastra vor putea fi inregistrate, pe langa cele deja existente, marci in miscare, marci olfactive sau auditive. Acest fapt nu ar trebui sa ne surprinda, deoarece in strainatate, de exemplu, a fost lansata o marca a unei mingi de tenis cu miros de iarba proaspat cosita. Totusi, astfel de marci sunt greu de explicitat grafic, fiind astfel greu de reprezentat pentru a fi luate in considerare ca marci unice.

In continuare este prezentata Legea privind marcile si indicatiile geografice, publicata de Parlamentul Romaniei.