Teorii clasice privind comertul international

Teorii clasice privind comertul international

1. Mercantilism(modelul Thomas Mun, William Petty, Antoine de Montchretien)

Reprezinta filosofia economica a comerciantilorsi oamenilor de stat din secolele XVI si XVII. Baza acestei filosofii a constituit-o "revolutia comerciala", respective tranzitia de la economii locale la economii nationale, de la feudalism la capitalism, de la un comert exterior rudimentar la un comert international extins.

Descoperirile geografice de la inceputul secolului XV si deschiderea minelor de metalepretioase din America din secolul XVI nu numai ca au stimulat comertul exterior, dar au produs un flux de metale adegvate pentru utilizarea ca bani, ceea ce a incurajat economia bazata pe bani si preturi. Toate acestea au stimulat cresterea intreprinderilor private si aparitia capitalistului comerciant ca figura dominanta in economie.

Doctrina mercantilista s-a centrat pe puterea statului, care trebuia intarita. O autoritate centrala puternicaera considerata ca fiind esentialapentru expansiunea pietelorsi protectia intereselor comerciale. Interesele indivizilor erau privite ca subordonate celor statale.

Cerinta pentru ca un stat national sa fie puternicpunea un accent deosebit pe tezaur, respectiv pe acumularea de metale pretioase, privite ca forma cea mai de dorit a bogatiei. Tarile neproducatoare de materiale pretioase au promovat, in consecinta, o politica de stimulare a exporturilor si de restrictionare a importurilor, astfel incat sa obtina balante comerciale active, deficitele fiind acoperite de tarile importatoareprin livrari de metale pretioase. Aceasta orientare a fost definita in istoria gandirii economice ca mercantilism.

2. Teoria avantajului absolut (modelul Adam Smith)

In a doua jumatate a secolului XVIII, politicile mercantiliste merg au inceput sa fie privite ca obstacol pentru progresul economic. Un punct de cotitura in acest sens a fost cartea "Avutia Natiunilor"(The Wealth of Nations), publicata de Adam Smith in anul 1776, in care s-a argumentat ca politicile mercantiliste au favorizat pe producatori, dar au neglijat interesele consumatorilor, care au fost obligati sa plateasca pentru produsele necesare lor preturi tot mai mari.

Teoria lui Adam Smith in domeniul comertului international porneste de la ideea caexportul este avantajos in masura in care cu ajutorul lui se pot importa marfuri care ar satisface mai deplin pe consumatori decat producerea acestora la intern. Aceasta teorie este cunoscuta sub numelede avantaj absolute.

In argumentarea avantajului absolute se presupune ca in lume exista tarile A si B, care produc fiecare produsele X si Y. Tara A este mai productiva(unitati de productie pe unitatea de timp) decat B la productia produsului X, deci are avantaj absolut la acest produs, iar tara B este mai productiva decat tara A la produsul Y, la care are avantaj absolut.

In loc ca fiecare tara sa produca ambele produse, ele decid ca A sa produca marfa X la care este mai productiva, iar B marfa Y la care este mai productiva. Rezultatul este ca in tara A productia la produsul X creste la mai mult decat suma productiilor separate ale celor doua tari, iar tara B, deasemenea, produce la produsul Y mai mult decat suma productiei separate la acest produs.

Tabelul     Demonstrarea specializarii in productie si avantajului din comert prin prisma avantajului absolut

Facand schimb de produse intre ele, X contra Y, cele doua tari castiga din comert, intrucat vor dispune pentru consum de o mai mare cantitate de produse decat in cazul productiei separate si nefacand comert.

3. Teoria avantajului comparativ (modelul David Ricardo)

Modelul avantajului absolut, pe langa meritul sau privind cresterea productiei mondiale prin specializarea tarilor, are si o serie de deficiente, ca de exemplu: nu explica ce se intampla in situatia in care o tara renunta la productia unui produs, iar cealalta continua sa produca ambele produse; nu analizeaza motivele pentru care productivitatea in cele doua tari este diferita.

Cea mai cunoscuta dezbatere pe tema comertului liber intre state a avut loc in parlamentul britanic la inceputul secolului XIX. Un mare numar de ani, in timpul razboaielor napoleoniene, importul de cereale al Angliei din Franta, a fost supus unor obstacole severe (taxe vamale, restrictii cantitative), regelemntate prin Corn Laws (Legile Cerealelor), care au avantajat pe latifundiarii englezi.

Economistul David Ricardo, reprezentant al capitalismului in formare, a utilizat argumentul avantajului comparativ pentru a demola Corn Laws. Potrivit acestui argument, tarile au de castigat din comert, chiar si atunci cand una dintre ele este mai putin productiva decat cealalta la toate marfurile pe care le produce, deci nu exista avantaj absolut.

Pentru a-si argumenta teoria, David Ricardo a utilizat, ca si Adam Smith, tot un model bazat numai pe productivitate, cu doua tari, A si B, care produc doua produse, X si Y. Tara A este mai productiva atat la productia de X cat si la productia de Y. In acest caz, tara A are avantaj absolut atat la X, cat si la Y, in timp ce tara B are dezavantaj absolut la ambele produse. Concluzia care s-ar degaja, conform modelului avantajului absolut, ar fi ca lipsesc stimulentele pentru transferul muncii de la un produs la altul, ca atare comertul nu are loc, iar productia si consumul mondial nu cresc.

Tabel 5.2. Unitati de munca (ore) necesare pentru productia produselor X si Y

Avantajul comertului dintre tari, chiar si atunci cand o tara este mai productiva decat alta la toate produsele, rezulta din existenta avantajului comparativ. Aceasta inseamna, in exemplul dat, ca tara A este relativ mai eficienta (cost oportun: raportul dintre productivitatea X fata de Y la intern) la produsul X, comparativ cu tara B (0,5 fata de 2), iar tara B este relativ mai eficienta la produsul Y fata de tara A (0,5 fata de 2).

Specializandu-se in productia la care au avantaj comparativ si facand comert intre ele, ambele tari au de castigat.

Tara A poate sa "produca" marfa Y mai efficient fabricand mai mult din marfa X pe care sa o schimbe cu marfa Y din import (productie indirecta). Daca ar produce direct marfa Y, tara A ar produce intr-o ora numai 0,5 UM. Aceeasi ora de munca poate fi utilizata pentru a produce 1 UM din marfa X, in schimbul careia poate sa importe 1 UM din marfa Y.

In mod similar, tara B ar putea utiliza o ora munca pentru a produce 1/6 UM din marfa X. Ea poate utiliza aceeasi ora prentru a produce 1/3 din marfa Y pe care sa o schimbe cu 1/3 UM din marfa X din import.

In acest exemplu, fiecare tara poate folosi de doua ori mai eficient munca, specializandu-se in productia la care are avantaj comparativ si, deci, producand indirect marfa la care a renuntat in productia directa.