Dimensiuni istorice privind bilantul contabil

Dimensiuni istorice privind bilantul contabil

Desi contabilitatea in partida dubla are o existenta de ami bine de o jumatate de mileniu,abia in secolul al XIX-lea, prin marile intreprinderi industriale si comerciale, incepe sa se realizeze si sa se masoare contului de profit si pierdere , deci, sa se faca distinctia care deriva de aici intre capital si venit. O astfel de practica,remarca Bernard Colasse, isi gaseste explicatia prin cateva fenomene: numarul societatilor pe actiuni se mutiplica , se separa conducerea intreprinderilor de proprietari , conducatorii fiind obligati sa informeze periodic asupra modului in care au gestionat patrimoniul si activitatea; contabilul apare ca mediator intre proprietari si conducatori, ramanand subordonatul acestora din urma; cateva dintre principiile actuale isi au obarsia in practica de intocmire a documentelor de sinteza ,din secolul trecut .

Pana in secolul al XIX-lea, conform lui Basil Yamey,lui Pollard, lui Pollard si lui Richard Brief, exista adesea tendinta de a confunda, in procesul contabil, bunurile intreprinderii ce cele ale proprietarilor sai. Incepand ce acest secol,se poate vorbi de actiunea principiului entitatii in contabilitate.

Intr-o formula generala, deci simplificatoare , bilantul a fost si este considerat ca un documentr care permite sa se cunoasaca, la un moment dat , patrimoniul uniu comerciant , persoana fizica sau juridica, patrimoniul definit ca ansamblul drepturilor si obligatiilor acestui comerciant.

De asemenea , bilantul a fost,si mai este inca, recunoscut ca un instrument static.

Viziunii statice despre bilant i s-a opus, o data cu opera genialului profesor german Eugen Schmanlenbach (Dynamische Bilanz, 1920),o viziune diametral opusa.

Viziunii traditionale despre bilant, asimilat unui inventar patrimonial condensat,Schmalenbach i-a opus conceptia sa referitoare la un bilant ca reprezentare a fortelor intreprinderii.el considera ca este mult mai important pentru conducatorul intreprinderii sa masoare sanatatea intreprinderii lor decat sa cunoasca valoarea intrinseca a elementelor care compun activul si pasivu.

Iata ce scria Schmalenbach in acest sens: "pentru a lua decizii utile, seful unei intreprinderi trebuie sa stie daca afacerea sa prospera, daca bate pasul pe loc sau daca ea este in declin. Cu ocazia fiecarei mari crize , economistii au putut observa ca foarte multe falimente sunt datorate pur si simplu unei cunoasteri prea tardive a declinului afacerilor lor. Dar noi nu avem nevoie numai de a determina rezultatul,atunci cand o intreprindere incepe sa fie in primejdie; este indispensabil sa luam cunostinta de prosperitatea sa. Un sef capabil trebuie sa profite de o astfel de perioada de inflorire, indiferent ca ea este provocata de conjuctura sau de structura economica. Nu putem lasa sa treaca vanturile favorabile fara sa ridicam panzele, caci ele (vanturile) nu vor sufla totdeauna", citat regasit si in Controverse contabile (Niculae Feleaga,Editura Economica, 1996, pagini 114-115).

Admirator al lui Schmalenbach, Jacques Richard (Comptabilites et practiques comptables, Dalloz, 199 ) contrapune cele doua tipuri de contabilitati: (i) o contabilitate care, pentru a construi bilantul, nu tine decat valorile corespunzatoare lichidarii intreprinderii: contabilitate statica; (ii) o contabilitate care tine cont de valorile in miscare, independent de ce se intampla cu ele in caz de lichidare a intreprinderii: contabilitatea dinamica, si pledeaza pentru o contabilitate de tip dinamic.

Lucrarea "Bilantul dinamic" a generat un alt mod de a gandi contabilitatea. Multe dintre ideile lui Schmalenbach au constituit puncte de plecare pentru reflectii ulterioare. In definitiile date astazi elementelor care compun bilantul este prezenta sintagma " avantaje economice viitoare".