IAS 23 - CHELTUIELI CU IMPRUMUTURILE

IAS 23    - CHELTUIELI CU IMPRUMUTURILE

Anumite active au o durata de fabricatie lunga (bunuri imobiliare). Pentru finantarea acestora , intreprinderea are nevoie sa imprumute fonduri. Problema care se pune este de a sti daca dobanzile aferente trebuie sa fie continute in cheltuielile exercitiului la care se aplica sau, din contra, sa fie considerate ca un element de cost al activului aferent.

Partizanii acestei ultime solutii estimeaza ca aceasta cheltuiala nu este diferita intrinsec de cele care intra in costul de revenire al activului. Adversarii capitalizarii pun in evidenta faptul ca aceasta cheltuiala ar reusi sa evalueze in mod diferit un bun dupa cum el este finantat printr-un imprumut sau prin capitaluri proprii. Norma IAS 23 considera ca modalitate de referinta inscrierea in cheltuieli.

Cheltuielile privind imprumuturile nu se limiteaza doar la dobanzi. Ele contin si alte cheltuieli ocazionate de imprumutul de fonduri:

amortismentul primelor de emisiune sau de rambursare;

amortismentul cheltuielilor accesorii de emisiune;

diferentele de cheltuieli aferente imprumuturilor in devize straine, in masura in care ele pot fi considerate ca si complementare dobanzilor;

precum si partea de inchirieri (locatii) financiare asimilate dobanzilor (IAS 17);

Definitii privind imprumuturile :

valoarea nominala (VN) = suma in functie de care sunt calculate dobanzile;

pretul de emisiune (PE) = suma varsata de subscriitori la emisiune;

pretul de rambursare (PR) = suma rambursata de debitor la scadenta.

Cel mai des aceste trei sume coincid. Totusi, in cazul imprumuturilor emise sub forma de obligatiuni, de diferite societati pentru care VN = PE = PR, se gasesc din ce in ce mai multe cazuri in care pretul de emisiune este superior valorii nominale. Astfel avem:

- prima de emisiune = diferenta dintre valoarea nominala si pretul de emisiune;

- prima de rambursare = diferenta dintre pretul de rambursare si valoarea nominala.

Aceste prime constituie cheltuieli complementare pentru imprumutator. Din punct de vedere contabil, ele sunt cel mai adesea repartizate pe durata imprumutului sub forma unui amortisment care face parte din cheltuielile de imprumut.

Modalitatea de contabilizare

IAS 23 se pronunta clar pentru necapitalizarea cheltuielilor de imprumut. Ea stipuleaza ca acestea trebuie sa fie contabilizate in cheltuieli ale exercitiului in cursul caruia ele sunt cuprinse. Aceasta solutie constituie modul de contabilizare de referinta.

Ea admite totusi ca sa fie incluse in costul anumitor active, cheltuieli aferente imprumuturilor direct atribuibile achizitionarii lor, constructiei sau productiei.

Activele aferente sunt acelea care presupun o lunga perioada de timp de pregatire pentru a putea fi utilizate sau vandute. De remarcat ca S

activele in cauza pot fi imobilizari dar si stocuri cu o durata de fabricatie sau de maturizare lunga (lucrari imobiliare, spirituale etc.).

in absenta precizarii, aprecierea caracterului suficient al duratei de punere in stare de utilizare sau de vanzare este de resortul intreprinderii (si a revizorilor sai).

Norma indica doar ca activele fabricate in mod obisnuit sau produse in cantitati mari intr-un mod repetitiv si pe o perioada scurta nu vor satisface conditiile de capitalizare. La fel si activele gata sa fie utilizate sau vandute in momentul achizitionarii lor, oricare ar fi fost durata lor de productie la furnizor.

Calculul cheltuielilor de capitalizare

Calculul valorii cheltuielilor cu imprumutul care ar putea fi incorporata in costul activelor presupuse de obtinut din imprumuturile aferente creditului sau pentru determinarea marimii imprumuturilor aferente si pentru delimitarea perioadei de calcul.

Imprumuturile

Cheltuielile pentru imprumuturile capitalizabile sunt, prin definitie, acelea care ar putea sa fie evitate daca activul in chestiune nu ar fi fost achizitionat (sau inchiriat daca este vorba de o inchiriere financiara). Identificarea lor este mai mult sau mai putin usoara, dupa cum finantarea activului a facut obiectul unui imprumut particular sau fondurile necesare au fost prelevate din ansamblul resurselor intreprinderii.

In primul caz, pot fi capitalizate cheltuielile reale aferente perioadei de punere in stare de functionare sau de vanzare a activului, deducand eventualele venituri obtinute dintr-un plasament temporar al fondurilor imprumutate.

Exemplu: O intreprindere a imprumutat 5.000.000 pentru a finanta constructia unei cladiri. Cheltuielile aferente acestui imprumut sunt de 300.000 in cursul exercitiului N. Suma imprumutata depasind nevoile imediate ale intreprinderii, o parte din suma a fost plasata, procurandu-se 30.000 venituri financiare. Suma dobanzilor capitalizate in exercitiul N se ridica deci la 300.000 - 80.000 = 220.000 .

Cand finantarea activului nu face obiectul unui imprumut specific, suma de cheltuieli capitalizabile se obtine multiplicand costul activului cu o rata reprezentativa pentru costul mediu al imprumuturilor intreprinderii in cursul perioadei. Suma astfel obtinuta nu trebuie sa depaseasca cheltuielile cu imprumutul real suportate in cursul perioadei.

IASC precizeaza ca costul mediu al activului pe o perioada (inclusiv o conexiune cu impozitele precedente incluse) constituie o buna aproximare a bazei de calcul a dobanzilor capitalizate.

Cand operatia face obiectul subventiilor, acestea trebuie deduse din costul activului.

Exemplu: O intreprindere al carei exercitiu coincide cu anul calendaristic a intreprins construirea unei cladiri fara a face apel la finatare particulara. Imprumuturile si lucrarile in curs la debutul si la finele exercitiului N sunt:

Pentru exercitiul N, dobanzile aferente imprumuturilor sunt de 170.000.

Rata dobanzii medii a imprumuturilor in cursul exercitiului N:

8 % x + 6 % x = 6,75 %

Dobanzile capitalizate in exercitiul N in functie de costul lucrarilor realizate :

2.800.000 x 6,75% = 189.000,

ce vor fi plafonate la 170.000 la nivelul limitei dobanzilor la imprumutul din anul N.

Sa remarcam ca acest mod de a prevedea duce la supraestimarea importantei indatorarii. Multiplicand costul unui activ cu rata medie a imprumuturilor intreprinderii inseamna de fapt a presupune ca acest activ este finantat integral din imprumuturi, ipoteza putin realista tinand cont de caracterul mixt (datorii si capitaluri proprii) al structurii financiare apartinand majoritatii intreprinderilor.

Perioada de calcul

Cheltuielile cu imprumuturile pot fi capitalizate doar din:

cheltuielile legate de activ ca si din cheltuielile de imprumut aparute

si inca din momentul cand activitatile necesare pregatirii activului sunt intreprinse.

Activitatile in chestiune depasesc simpla constructie fizica a activului. Ele contin si lucrari tehnice si administrative prealabile, cum ar fi demersurile necesare obtinerii permisului de constructie.

In schimb, cheltuielile cu imprumuturile aferente perioadelor in timpul carora dezvoltarea activului este suspendata nu sunt capitalizabile. Astfel, in caz de amanari prelungite in constructie, datorate de exemplu blocajelor administrative, dobanzile aferente acestei perioade nu pot fi in principiu incluse in costul constructiei.

Perioada de capitalizare a cheltuielilor cu imprumuturile se va termina cand activul atinge stadiul care-i permite sa fie utilizat sau vandut.

Cand un activ este constituit din mai multe unitati care pot fi puse in functiune inca de la terminarea lor, chiar daca constructia altora continua (de exemplu, un ansamblu imobiliar contine mai multe cladiri), perioada de capitalizare a cheltuielilor de imprumut este determinata unitate cu unitate.

Informatii de publicat

Trebuie sa fie indicate in anexa:

-modul de contabilizare a cheltuielilor cu imprumuturile;

-suma capitalizata in timpul exercitiului;

-precum si rata de capitalizare utilizata.