Masurare si evaluare in contabilitatea financiara

Masurare si evaluare in contabilitatea financiara

Bazele de evaluare in contabilitate

In teoria si practica de contabilitate, trei criterii s-au conturat cu privire la evaluarea fluxurilor si stocurilor de active si pasive, cheltuieli-venituri: valoarea de utilitate (fr. valeur d'utilit) sau valoarea reala (corecta, justa din engl. fair value), valoarea de piata ca referinta de pret si timpul. Primul criteriu, valoarea de utilitate, considera ca valoarea trebuie sa reprezinte "costul" sau "sacrificiul" consimtit pentru a aduce bunul respectiv in patrimoniu sau ceea ce ar aduce bunul respectiv daca l-am utiliza in intreprindere sau vinde la piata. La aceasta definitie, adaugam si precizarea ca valoarea de utilitate poate fi privita si prin prisma "pierderii" sau "sacrificiului" pe care l-ar suporta o intreprindere daca ar fi lipsita de bunul respectiv. In cadrul pasivelor circumscrise numai la datorii, valoarea de utilitate se traduce prin sumele acceptate a fi platite in schimbul obligatiei create sau sumele asteptate a fi platite pentru satisfacerea obligatiilor fiscale.

Intr-o alta formulare, valoarea de utilitate este valoarea pe care un cumparator potential accepta sa o plateasca pentru cumpararea lui, in starea in care se afla. Sau prin referinta la valoarea reala, valoarea de utilitate este valoarea recunoscuta de parti in cadrul tranzactiilor directe.

In reglementarile contabile din Romania6, prin articulare la IAS/IFRS prin intermediul directivelor europene, valoarea justa (reala sau corecta) este definita prin prisma valorii la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de buna voie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv. Sau intr-o forma mai explicita, valoarea reala este valoarea recunoscuta de piata in cadrul tranzactiilor directe. De asemenea, se foloseste sintagma "valoare utila" definita ca o valoare actualizata a fluxurilor de numerar viitoare estimate din utilizarea continua a unui activ si din cedarea sa la sfarsitul duratei utile de viata.

Interes prezinta si valoarea venala asa cum este definita in Planul de Conturi General francez. Valoarea venala este valoarea actuala (la o data oarecare) a unui element de activ sau pasiv. Prin esenta sa, valoarea venala reprezinta pretul prezumat a fi acceptat la plata de catre un cumparator eventual, in starea si locul in care se afla elementul patrimoniala aceasta valoare trebuie apreciata in functie de situatia intreprinderii.

Definita astfel, valoarea venala tine cont atat de utilitatea bunului pentru intreprindere, dar si de "piata" in calitatea sa de referinta de pret. In felul acesta pretul are o dimensiune juridica externa, el se impune celor doua parti intrate in tranzactie deoarece rezulta din acordul lor si are un caracter obiectiv.

Valoarea de piata folosita in cadrul tranzactiilor directe, reprezinta pretul care poate fi obtinut / platit pe o piata activa caracterizata prin:

a) activele de pe piata sunt relativ omogene;

b) sunt cantitati suficiente de asemenea active tranzactionate, in asa fel incat oricand pot fi gasiti potentiali cumparatori si vanzatori;

c) preturile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de catre public.

Cele trei criterii prezentate mai inainte capata noi dimensiuni in masura in care intra in rol costurile alternative. Orice "cost sau sacrificiu acceptat" este o "sansa" nevalorificata, deoarece intreprinderea, pentru a functiona, trebuie sa renunte intrucat resursele sale nu sunt disponibile pentru utilizari alternative. In consecinta, costul folosit in masurarea valorii reale poate fi definit prin prisma sacrificiilor consimtite (costuri angajate) plus costul asociat sanselor nevalorificate (venituri pierdute).

In afara categoriilor de valori prezentate mai sus IAS-urile/IFRS-urile mai utilizeaza si altele cum sunt: valoarea actualizata (ca forma estimata a valorii viitoarelor fluxuri nete de numerar); valoarea actualizata a unei datorii; valoarea de inregistrare sau contabila; valoarea realizabila sau de decontare a unei datorii; valoarea realizabila; valoarea realizabila neta; valoarea recuperabila; valoarea reziduala; valoarea reevaluata a unui activ; valoarea ajustata.

Timpul vizeaza momentul plasarii evaluarii, in trecut, in prezent sau viitor. Orice evaluare, in virtutea continuitatii activitatii intreprinderii, gliseaza intre timpul trecut, trece prin timpul prezent si se ingrijeste de reproductia valorilor economice la timpul viitor.

Astfel, evaluarea tranzactiilor si evenimentelor se efectueaza la timpul prezent si se bazeaza la intrare pe costul istoric, iar la iesire pe pretul de vanzare.

Dar in cadrul fluxurilor de tranzactii si evenimente apar retineri sau stationari concretizate in active si pasive. In acest ultim caz evaluarea se face la timpul prezent si se misca intre valorile provenite din trecut si timpul viitor cand are loc iesirea activelor si pasivelor.

Intr-adevar, evaluarea in contabilitate se face la timpul prezent. Dar obiectul evaluarii il reprezinta activele si pasivele, cheltuielile si veniturile.

Asa cum bine se arata in Cadrul general IASB, elaborat de Comitetul de Standarde Contabile Internationale (IASB), activul reprezinta o resursa prezenta controlata de intreprindere, care provine ca rezultat al unor evenimente din trecut si care aduce in favoarea intreprinderii beneficii viitoare; dupa cum pasivul se defineste ca o obligatie prezenta a intreprinderii provenind din evenimente din trecut, care la achitare genereaza fluxuri de beneficii economice dinspre intreprindere.

Intre activ si pasiv se aseaza capitalul propriu care reprezinta interesele reziduale in activele intreprinderii dupa ce au fost stinse toate obligatiile. Din acelasi cadru se degaja definitia potrivit careia veniturile constituie cresteri ale beneficiilor pe perioada exercitiului financiar (deci perioada curenta) sub forma cresterilor (intrarilor) de active sau a reducerilor de pasive care au ca rezultat cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele legate de contributiile proprietarilor la capitalul propriu. In schimb, cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice pe perioada exercitiului financiar, sub forma micsorarilor (iesirilor) de active sau a cresterilor de pasive care au ca rezultat diminuari ale capitalului propriu, altele decat cele legate de sumele distribuite participantilor la capitalul propriu.

Pornind de la cele patru criterii, valoarea de utilitate, valoarea reala , valoarea de piata si timpul s-au conturat urmatoarele baze de evaluare: costul istoric, costul curent, valoarea de realizare si valoarea actualizata.

Costul istoric este o valoare reala din momentul intrarii activelor si crearea datoriilor. In termeni monetari sau in putere de cumparare, reprezinta "sacrificiul" care a fost consimtit pentru a aduce bunul in patrimoniul intreprinderii la data sa de intrare.

Daca se face recurs la Cadrul pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare elaborat de IASB, costul istoric al activelor reprezinta valoarea aferenta sumei de bani cu care au fost platite sau valoarea reala considerata la momentul achizitiei sau productiei. In ceea ce priveste costul istoric al pasivelor, acesta reprezinta valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in anumite imprejurari (obligatiile fiscale) la valoarea ce se asteapta sa fie platita in numerar sau echivalente ale numerarului pentru a stinge datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.

Costul curent sau de inlocuire reprezinta costul pe care intreprinderea il accepta pentru a dobandi, la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel delimitat ca obiect al evaluarii. In cazul activelor, costul curent reprezinta valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care ar trebui platita daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat sau produs in prezent. Pasivele sunt evaluate la valoarea aferenta sumelor nominale ce ar trebui platite pentru stingerea in prezent obligatiei.

Valoarea realizabila (valoarea actuala de iesire) consta in valoarea pe care intreprinderea ar primi-o daca ar vinde azi in mod normal activul sau ar achita datoriile. Pentru active valoarea realizabila este egala cu valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a acestora. In cazul datoriilor, valoarea realizabila reprezinta o valoare neactualizata in numerar sau echivalente ale numerarului care trebuie platita pentru a achita obligatiile potrivit cursului normal al afacerilor. Ea poate fi egala cu valoarea bruta de realizare, cu valoarea neta, adica valoarea de vanzare minus costurile cu vanzarea, cu valoarea de cedare (cesiune) efectuata in conditii normale sau o valoare de lichidare. Pentru bunurile la care se continua utilizarea, este o valoare minima, stabilita pornind de la pretul pietei corectat in functie de starea (gradul de uzura) si locul unde se afla bunul.

Valoarea actualizata sau valoarea capitalizata reprezinta o estimare la timpul prezent a valorii in functie de fluxurile de beneficii viitoare ce apar in desfasurarea normala a activitatii adica aducerea la zi a unei valori care devine disponibila mai tarziu. Altfel spus, este vorba de o valoare actuala care este determinata cu ajutorul viitorului. Prin recurs la Cadrul IASB, pentru active, valoarea actualizata echivalenta fluxurilor viitoare de intrari de numerar pe care este de asteptat ca bunul sa le genereze in desfasurarea normala a activitatii. In cazul pasivelor, valoarea actualizata a fluxurilor nete de numerar viitoare (de iesire) care sunt asteptate a fi necesare pentru stingerea obligatiilor aparute in desfasurarea normala a activitatii.

In literatura de specialitate, la bazele de evaluare, prezentate mai sus, este adaugata si valoarea de intreprindere sau de privare. Aceasta este o combinatie a valorii de inlocuire, valorii actualizate si valorii de realizare. Ea reprezinta pretul pe care un conducator de intreprindere, avizat si prudent, ar consimti sa-l plateasca pentru a dobandi bunul sau pierderea maxima (costul de privare sau de penurie) pe care ar accepta-o intreprinderea azi, daca ar fi lipsita de bunul respectiv. De cele mai multe ori, acesta este costul de inlocuire si se termina, de regula, prin corelatie, adica cautarea valorii unui bun echivalent cu cel ce formeaza obiectul evaluarii. Daca valoarea realizabila si valoarea actualizata sunt inferioare costului de inlocuire, se retine dintre cele doua valori cea mai mica. Rationamentul trebuie cautat in aceea ca lipsa bunului ar antrena o pierdere mai mica decat costul de inlocuire. Chiar daca intreprinderea ar detine suma necesara pentru inlocuire, ar utiliza mai bine aceste fonduri neinlocuind bunul, deoarece costul de inlocuire ar fi mai mare decat ceea ce ar putea obtine prin vanzarea sau utilizarea bunului.

Nicio baza de evaluare nu are o aplicabilitate generala si nu este satisfacatoare in mod absolut si, in consecinta, se ridica o problema de optiune in acest sens. Normele contabile europene si internationale s-au orientat spre costul istoric, fara a pierde din vedere combinarea sa cu alte baze de evaluare sau folosirea unor alternative. In acest scop, situatiile financiare sunt intocmite conform modelului contabil bazat pe costul istoric recuperabil si pe conceptul de mentinere a nivelului capitalului financiar sau fizic De exemplu, stocurile sunt, de regula, evaluate in bilant si decontate la minimul dintre costul istoric si valoarea realizabila neta. Mai mult, unele intreprinderi utilizeaza costul curent ca raspuns la incapacitatea modelului contabil bazat pe costul istoric de a rezolva problemele legate de efectele inflatiei asupra activelor monetare.

Regulile evaluarii ca sistem de referinta in formularea politicilor contabile

In raport de natura elementelor patrimoniale, sensul miscarilor intervenite in masa patrimoniului si momentul cand se face evaluarea se delimiteaza urmatoarele reguli si forme de evaluare: evaluare la intrare, evaluare la iesire, evaluare la inventar si evaluare la bilant.

. Evaluarea la intrare se intemeiaza pe costul istoric calculat pe baza documentelor justificative, care capata statutul de valoare contabila de intrare sau valoare la prima inregistrare.

In mod concret, valoarea contabila de intrare se identifica cu:

a) Valoarea de utilitate pentru bunurile intrate prin aport in natura, obtinute cu titlu gratuit sau prin donatie. Ea se stabileste in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru intreprindere, starea si amplasarea sa. O asemenea valoare este asimilata costului de achizitie.

b) Costul de achizitie pentru bunurile procurate cu titlu oneros. Costul de achizitie este format din pretul de cumparare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport - aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate sau intrare in gestiune a bunului respectiv.

c) Valoarea de productie sau costul de productie pentru bunurile produse in unitatea patrimoniala. Costul de productie cuprinde costul de achizitie al materiilor prime si materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de productie, precum si cota cheltuielilor indirecte de productie atasate rational (proportional cu gradul de folosire a activitatii) bunului produs in societatea comerciala.

Cheltuielile generale de administratie, cheltuielile de desfacere si cele financiare, de regula, nu se includ in costurile de productie. Pot fi incluse dobanzile aferente perioadei de fabricatie, in cazul bunurilor materiale si lucrarilor cu ciclu lung de fabricatie.

Fata de cele trei categorii de valori prezentate mai sus, in evaluarea la intrare intervin unele cazuri particulare. Astfel, pentru titlurile de valoare - de participare, imobilizate, mobiliare, de plasament - valoarea de achizitie sau costul de achizitie este egala cu pretul de cumparare la care au fost dobandite sau determinata prin termenii contractuali. Cheltuielile fiscale si accesorii se exclud, ele fiind inscrise direct in cheltuieli de exploatare ale exercitiului.

Creantele si datoriile se evalueaza la valoarea nominala, egala cu suma de lichiditati sau echivalente de lichiditati ce se vor incasa sau plati in schimbul lor.

In cazul cheltuielilor si veniturilor, valoarea contabila este cea asociata elementelor de activ si pasiv cu care intra in corespondenta. Astfel, veniturile sunt evaluate, dupa caz, in acelasi timp ca o crestere de activ (deci cu valoarea creantei sau lichiditatii in cazul vanzarilor si costul de productie al stocurilor sau imobilizarilor) sau ca o diminuare de pasiv. Cheltuielile sunt evaluate, dupa caz, ca o crestere a pasivului (in cazul angajamentelor) sau o diminuare a activului (in cazul consumurilor stocate).

Pentru bunurile intrate exprimate in moneda straina, valoarea acestora este convertita in lei la cursul zilei cand a avut loc operatia.

. Evaluarea la iesire. La data iesirii din patrimoniu sau la darea in consum, bunurile se evalueaza si se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau contabila. Daca bunuri de natura stocurilor si titlurilor de valoare similare sau identice au valori de intrare diferite si nu exista posibilitatea identificarii valorilor de intrare, evaluarea la iesire se poate face, dupa caz, pe baza costului mediu ponderat, dupa metoda primul intrat - primul iesit sau dupa metoda ultimul intrat - primul iesit. Decizia apartine agentului economic, criteriul de alegere fiind relevanta si evaluarea credibila.

. Evaluarea la inventar se intemeiaza pe valoarea actuala, care capata statutul de valoare de inventar si opereaza in evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii lor. Valoarea actuala este stabilita in functie de utilitatea bunului in economia intreprinderii si pretul pietei. Pentru estimarea unei asemenea valori se utilizeaza referintele si tehnicile cele mai adecvate, cum sunt: preturile de piata, baremele, mercurialele, indicii specifici de preturi.

Valoarea de utilitate a creantelor si datoriilor se stabileste in functie de valoarea lor probabila de incasat, respectiv de plata, stabilita in functie de termenii clauzelor din contract (dobanzi sau disconturi).

Necesitatea evaluarii elementelor patrimoniale la valoarea de inventar porneste de la realitatea potrivit careia valoarea de intrare, bazata pe costul de origine, are numai o valoare istorica. Orice schimbare semnificativa dupa intrare in valoarea reala a bunurilor tinde sa faca costul de origine inselator in luarea deciziei.

. Evaluarea la bilant se intemeiaza pe valoarea neta contabila calculata pe baza valorii contabile de intrare diminuata cu amortizarile si provizioanele pentru deprecieri. Rezultatul este acelasi si in conditiile in care se compara valoarea contabila de intrare cu valoarea de inventar, cu retinerea in evaluare a valorii celei mai mici in cazul activelor si valorii celei mai mari in cazul pasivelor.

In aceste conditii, pentru elementele de activ diferentele constatate in plus intre valoarea de inventar si valoarea contabila nu se inregistreaza in contabilitate, acestea mentinandu-se la valoarea de intrare. Diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar si valoarea contabila se inregistreaza pe seama cheltuielilor prin intermediul amortizarilor, in cazul activelor amortizabile (deoarece deprecierea este ireversibila) si pe calea provizioanelor pentru deprecieri, in cazul activelor neamortizabile (deoarece deprecierea este reversibila).

Se precizeaza ca activele raman mai departe inregistrate la valoarea contabila sau de intrare. Pentru elementele de pasiv, diferentele constatate in minus intre valoarea de inventar si valoarea contabila nu se inregistreaza in contabilitate, aceste elemente se mentin la o valoare de intrare. Diferentele constatate in plus - deocamdata solutia este numai teoretica, nu si practica - se inregistreaza in contabilitate pe seama cheltuielilor prin constituirea de provizioane pentru cresteri reversibile privind valoarea pasivelor, valoarea acestor elemente mentinandu-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.Pentru politicile contabile trebuie retinuta si regula potrivit careia "metodele de evaluare adoptate de entitatea contabila trebuie sa fie aceleasi in tot cursul exercitiului, precum si de la un exercitiu la altul. In cazuri justificate, entitatea contabila poate schimba metodele de evaluare, facand, in acest sens, mentiuni in anexa la bilant, inclusiv influenta asupra situatiei patrimoniale si financiare, precum si asupra rezultatului exercitiului.

Alternative la evaluarea bazata pe costul istoric

Reglementarile contabile din Romania7 accepta si alternativele prezentarii in bilant a elementelor la o alta valoare decat cea bazata pe costul istoric. Astfel, potrivit art. 33 din Directiva a IV-a a CEE, statele membre pot autoriza si alte metode de evaluare decat costul istoric, cum sunt:

a) evaluarea pe baza valorii de inlocuire a imobilizarilor corporale a caror durata de utilizare este limitata in timp, precum si a stocurilor. Aceasta exprima consumurile de fonduri care trebuie efectuate la data evaluarii pentru a cumpara sau a obtine un bun identic sau echivalent;

b) evaluarea elementelor prezentate in conturile anuale, inclusiv a capitalurilor proprii, pe baza unor metode diferite de acelea prevazute la lit. a, menite sa tina seama de inflatie;

c) reevaluarea imobilizarilor corporale si a imobilizarilor financiare.

Aplicarea uneia dintre cele trei metode, prin reglementarile legale trebuie prevazute continutul, limitele si regulamentul de aplicare.

Diferentele in plus, sau minus rezultate intre evaluarea efectuata pe baza metodei utilizate si evaluarea facuta pe baza costului de achizitie sau a costului de productie, sunt reflectate in debitul sau creditul contului 105 'Rezerve din reevaluare", dupa caz. Rezerva din reevaluare poate capata urmatoarele tratamente:

a) rezerva din reevaluare poate fi capitalizata, in totalitate sau partial, in oricexmoment;

b) rezerva din reevaluare este redusa (resorbita) in masura in care sumele inregistrate la acest post bilantier nu mai corespund metodei de evaluare utilizata sau realizarea obiectivelor sale;

c) rezerva din reevaluare nu poate face obiectul unei distribuiri, directe sau indirecte, daca ea nu corespunde unei plusvalori efectiv realizate.

In contextul alternativelor si corectivelor de mai sus pot fi plasate si o serie de paleative fiscale, cum sunt: amortizari degresive si amortizari accelerate, provizioanele reglementate, impozitarea esalonata in timp a plusvalorii din cesiunea imobilizarilor si, aplicarea metodelor LIFO, NIFO si ultimul pret de intrare in evaluarea stocurilor etc.

Corectivele si alternativele, mentionate mai sus, nu sunt suficiente pentru a corija limitele costului istoric. Ele nu acopera intreaga masa a patrimoniului si, "in ciuda corectivelor, valoarea contabila de la finele exercitiului a bunurilor detinute de intreprindere reflecta foarte rar valoarea reala. Aceasta este valabila mai ales pentru investitii. Acestea sunt, in general, subevaluate in contabilitate si importanta subevaluarii lor depinde de ritmul inflatiei, de durata lor reala de folosire si de modul in care este calculata deprecierea lor"8.

Concepte-cheie: contabilitate financiara; contabilitate de gestiune; normalizare; cadrul contabil general; utilizatori de situatii financiare; obiectivul situatiilor financiare; pozitia financiara a intreprinderii; modificarea pozitiei financiare; inteligibilitate; relevanta; sinceritate; fidelitate; resurse controlate; credibilitatea evaluarii; capital financiar; credibilitate; comparabilitate; imagine fidela; regularitate; capital fizic; mentinerea capitalului; evaluare; valoare de utilitate; valoare reala; valoare de piata; cost istoric; cost curent; valoare realizabila; valoare actualizata.