Procedee de calculatie a costurilor

Procedee de calculatie a costurilor

Obiective de atins:

De raspuns la urmatoarele întrebari:

Care sunt formele sub care se prezinta procedeul de repartizare a cheltuielilor indirecte?

Care sunt etapele celor doua forme?

De enumerat:

Procedee de delimitare a cheltuielilor de productie în fixe si variabile;

Procedee de calcul a costului pe unitate de produs, lucrare, serviciu;

Si de mentionat momentul de utilizare a lor.

Calcularea :

Costului unitar conform procedeului diviziunii simple

Costului pe unitatea de produs finit conform procedeului indicilor de echivalenta simpli calculati ca raport direct

Determinarea costului unitar are la baza raportul dintre cheltuielile întreprinderii si volumul produselor obtinute, al lucrarilor executate sau al serviciilor prestate. Metodele de calculatie a costurilor folosesc procedee cu caracter general sau procedee cu caracter specific

Procedeele cu caracter general se subordoneaza calculului matematic, începând cu operatiile aritmetice si algebrice elementare si continuând cu elemente de algebra superioara, modelare matematica.

Procedeele cu caracter specific calculatiei costurilor se folosesc numai de catre o singura metoda de calculatie. Aceste procedee specifice se grupeaza astfel:

procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte;

procedee de delimitare a cheltuielilor de productie în variabile si fixe;

procedee de calcul al costului pe unitatea de produs.

1 Procedee de repartizare a cheltuielor indirecte

Repartizarea cheltuielilor indirecte pe centre de costuri, sectoare, activitati, produse se realizeaza prin procedeul suplimentarii care se prezinta sub doua forme: forma clasica si forma cifrelor relative de structura.

Forma clasica a procedeului suplimentarii

Aceasta forma presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

alegerea bazei de repartizare comuna ca natura tuturor produselor, lucrarilor sau serviciilor, dar diferita ca marime de la un obiect de calculatie la altul;

Entitatile pot folosi ca si baza de repartizare: salariile directe, cheltuielile directe, numarul de ore-masina, valoarea utilajului, puterea motoarelor, suprafata atelierelor sau sectiilor.

calculul coeficientului de suplimentare, conform relatiei:

                          unde:

K_s = coeficientul de suplimentare;

Ch_r = cheltuielile de repartizat;

b_j = marimea bazei de repartizare

n = numarul de produse, sectoare de activitate, gen de activitate.

calculul cotei de cheltuieli „C” ce revine pe obiectul de calculatie „i”, astfel:

C_j = b_j x K_s

În forma clasica, procedeul suplimentarii prezinta trei variante, în functie de numarul si caracterul coeficientilor de repartizare calculati, si anume:

procedeul suplimentarii în varianta coeficientului unic sau global

procedeul suplimentarii în varianta coeficientilor diferentiati

procedeul suplimentarii în varianta coeficientilor selectivi .

Procedeul suplimentarii în varianta coeficientului unic sau global

Aceasta varianta presupune ca pentru întreaga masa de cheltuieli indirecte de repartizat se calculeaza un singur coeficient de suplimentare. Se foloseste si pentru repartizarea cheltuielilor generale de administratie.

Exemplu:

La societatea ALFA se fabrica produsele: A, B si C. În perioada de gestiune exemplificata obtinerea produselor a generat cheltuieli indirecte de produc­tie (comune de sectie) în suma de 5.184 lei. Se alege ca baza pentru repartizarea lor pe obiecte de calculatie salariile directe ale caror valori sunt: în cazul pro­dusului A = 448 lei, în cazul pro­dusului B = 1.440 lei, iar în cazul pro­dusului C = 1.872 lei.

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori.

Rezolvare:

Se parcurg etapele prezentate mai sus:

a)     marimea bazei de repartizare este mentionata în datele problemei:

A = 448 lei; B = 1.440 lei; C = 1.872 lei.

b) calculul coeficientului de suplimentare:

= = = 0,9

c)          calculul cotei de cheltuieli ce revine pe obiectul de calculatie astfel:

C_j = b_j x K_s, C_A = 448 x 0,9 = 203, C_B = 1.440 x 0,9 = 1.296, C_C = 1.872 x 0,9 = 1.685

Procedeul suplimentarii în varianta coeficientilor diferentiati

Aceasta varianta presupune repartizarea cheltuielilor indirecte cu ajutorul mai multor coeficienti, fiecare coeficient determinându-se în functie de alt criteriu, ca de exemplu: cheltuielile cu amortizarea cladirilor se repartizeaza în functie de suprafata acestora exprimata în m², cheltuielile cu energia electrica se repartizeaza în functie de consumul exprimat în kw, cheltuielile cu apa consumata se repartizeaza în functie de consumul specific, exprimat în m³ etc.

Exemplu[1]

Într-o întreprindere, pentru stabilirea cheltuielilor cu întretinerea si functionarea utilajelor pe sectii, situatia se prezinta astfel:

amortizarea cladirii monobloc a întreprinderii în care functioneaza doua sectii (I si II) este în suma de 4.560.000 lei, iar suprafata sectiilor respective este urmatoarea:

Sectia I = 60.000 m²; Sectia a II-a = 40.000 m²; .

energia electrica consumata în scopuri motrice indicata de contorul unic este de 1000.000 KW/h, iar puterea instalata a motoarelor electrice care actioneaza masinile este urmatoarea:

Sectia I = 56.000 KW,

Sectia a II-a = 46.000 KW,

Sectia a III-a: 18.000 KW, regimul de lucru al masinilor este acelasi.

Sa se repartizeze pe sectii cheltuielile cu amortizarea si energia electrica consumata.

Rezolvare:

Se calculeaza coeficientul de suplimentare:

- pentru amortizarea cladirii monobloc:

= = 45,6

- pentru energia electrica consumata în scopuri motrice:

K_s= = = 100

b) Se calculeaza cota de cheltuieli de repartizat pe fiecare sectie:

pentru amortizare:
Cj = bj x K_s

C_SI = 60.000 x 45,6 = 736.000 lei;

C_SII = 40.000 x 45,6 =    1.824.000 lei;

Total = 4.560.000 lei.

pentru energia electrica:

C_SI = 56.000 x 100 = 5.600.000 KW/h;

C_SII = 46.000 x 100 = 4.600.000 KW/h;

C_SIII = 18.000 x 100 = 1.800.000 KW/h;

Total = 1000.000 KW/h.

Procedeul suplimentarii în varianta coeficientilor selectivi

Aceasta varianta a procedeului suplimentarii presupune ca pe lânga alegerea de baze de repartizare diferentiate pe fel sau categorie de cheltuieli, sa se stabileasca si produsele asupra carora se face repartizarea. Se aplica în exclusivitate pentru repartizarea cheltuielilor indirecte de productie. Unele produse parcurg itinerarul tehnologic de fabricatie în anumite sectii de productie, altele prin alte sectii, dar exista si produse care parcurg itinerarul tehnologic prin toate sectiile. Prin urmare, cheltuielile indirecte de productie vor trebui repartizate numai asupra acelor produse care au suportat operatii tehnologice de fabricatie în acea sectie.

Cheltuielile indirecte de productie se împart în doua subgrupe, respectiv:

- cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor;

- cheltuieli generale ale sectiei sau ale centrului de responsabilitate.

Pentru fiecare dintre ele se calculeaza coeficienti de repartizare separati, la nivelul fiecarei sectii, itinerarul tehnologic al produselor prin sectii fiind luat în considerare pentru constituirea bazelor.

Exemplu:

O societate cu activitate industriala dispune de trei sectii : I, II si III. În cadrul sectiilor se fabrica trei produse (A, B, C) al caror flux tehnologic este: produsul A trece prin toate sectiile, produsul B trece prin sectiile I si III, iar produsul C prin sectiile I si II.

Situatia cheltuielilor indirecte de repartizat se prezinta astfel:

Situatia bazelor de repartizare pe produse, se prezinta astfel:

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori.

Rezolvare:

calculul coeficientilor de suplimentare selectivi pe grupe de cheltuieli în cadrul sectiilor, folosind relatia :

                                                     

calculul cotelor de cheltuieli indirecte de productie ce revin pe produs, folosind relatia : C_j = b_j x K_s

Forma cifrelor relative de structura

Aceasta forma a procedeului suplimentarii presupune parcurgerea urmatoarelor etape :

alegerea unei baze de repartizare ;

calculul ponderii bazei de repartizare corespunzatoare fiecarui obiect de calculatie fata de total baza, astfel :

, unde:

procentele obtinute se aplica asupra cheltuielilor care fac obiectul repartizarii (Ch_r), determinându-se cotele de cheltuieli indirecte de productie ce revin fiecarui obiect de calculatie, astfel:

C_j = P_j x Ch_r,   unde:

Exemplu:

La societatea ALFA se fabrica produsele: A, B si C. În perioada de gestiune exemplificata obtinerea produselor a generat cheltuieli indirecte de produc­tie (comune de sectie) în suma de 7.776 lei. Se alege ca baza pentru repartizarea lor pe obiecte de calculatie salariile directe ale caror valori sunt: în cazul pro­dusului A = 3.672 lei, în cazul pro­dusului B = 160 lei, iar în cazul pro­dusului C = 808 lei.

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori.

Rezolvare:

a)          Se iau ca baza de repartizare salariile directe ;

b)            Se calculeaza ponderea bazei de repartizare corespun­zând fiecarui produs fata de total baza:

= 0,425;             = 0,250; = 0,325

c)          Se calculeaza cota de cheltuieli indirecte de productie ce revine fiecarui produs:

C_A= 0,425 x 7.776 = 3.305;

C_B= 0,250 x 7.776 = 1.944

C_C= 0,325 x 7.776 = 527

Total: 7.776

Procedee de delimitare a cheltuielilor de productie în variabile si fixe

Principiul de baza al procedeelor de delimitare a cheltuielilor de productie în variabile si fixe consta în determinarea influentei pe care o are modificarea volumului productiei (activitatii) asupra evolutiei cheltuielilor de productie. Aceste procedee se utilizeaza atunci când se cunoaste o masa a cheltuielilor ( un total al cheltuielilor) si se impune o separare a acestora în variabile si fixe. Pentru efectuarea separarii este necesara cunosterea evolutiei în timp atât a volumului fizic al productiei cât si a nivelului cheltuielilor.

Separarea cheltuielilor de productie în variabile si fixe se realizeaza prin utilizarea urmatoarelor procedee:

- procedeul celor mai mici patrate;

- procedeul punctelor de maxim si de minim;

- procedeul analitic.

1 Procedeul celor mai mici patrate

Procedeul celor mai mici patrate presupune parcurgerea urmatoarelor etape :

calculul volumului mediu de productie pentru perioada luata în calcul, astfel :

, unde :

= volumul mediu de productie

Q = volumul productiei dintr-o perioada de gestiune (luna, trimestru, an) ;

t = perioada de gestiune (luna , trimestrul, anul) ;

n = numarul perioadelor luate în calcul.

calculul cheltuielilor medii pentru perioada luata în calcul, astfel:

, unde :

= cheltuielile medii;

Ch = cheltuielile dintr-o perioada de gestiune .

calculul abaterii volumului productiei din fiecare perioada de gestiune luata în calcul, fata de volumul mediu al productiei astfel:

, unde:

X = abaterea volumului productiei fata de volumul mediu al acesteia.

calculul abaterii cheltuielilor indirecte de productie din fiecare perioada de gestiune luata în calcul fata de volumul mediu al cheltuielilor, astfel:

, unde:

Y = abaterea cheltuielilor de productie fata de volumul mediu al acestora.

calculul abaterii medii patratice de la volumul fizic al productiei: X²

calculul produsului dintre abaterea de la volumul fizic al productiei (X) si abaterea de la cheltuiala medie (Y):        X * Y

calculul cheltuielilor variabile unitare conform relatiei:

, unde:

ch_v = cheltuieli variabile unitare

XY = produsul abaterilor de productie si cheltuieli

X² = abaterea patratica a volumului productiei.

calculul cheltuielilor variabile totale aferente unei perioade de gestiune luata în calcul, astfel:

Chv_t = ch_v x Q_t, unde :

Chv = cheltuieli variabile totale

O_t = productia programata

calculul cheltuielilor fixe :

Chf_t = Ch_t – Chv_t,    unde :

Chf = cheltuieli fixe

Ch = cheltuieli de productie

Nota : Cheltuielile fixe nefiind dependente de evolutia volumului productiei, în etapa 8 si 9 se vor efectua calcule pentru doua perioade de gestiune oarecare.

calculul cheltuielilor de productie standard pentru o perioada de gestiune viitoare :

Ch_s = Ch_f + (ch_v x Q_s), unde :

Ch_s = cheltuileli standard ;

Q_s = productia standard.

Exemplu:

Cheltuielile indirecte de productie ocazionate de activitatea unei sectii principale de productie si productia obtinuta în semestrul II au avut urmatoarea evolutie:

Sa se determine cheltuielile indirecte de productie standard ce vor fi ocazionate de productia lunii ianuarie a anului urmator care va fi de 9.600 ore, folosind procedeul celor mai mici patrate.

Rezolvare:

calculul volumului mediu de productie :

ore

calculul cheltuielilor medii pentru perioada luata în calcul, astfel:

lei

calculul abaterii volumului productiei din fiecare perioada de gestiune luata în calcul, fata de volumul mediu al productiei astfel:

X_iulie = 8.160 – 8.000 = 160 ore

calculul abaterii cheltuielilor de productie din fiecare perioada de gestiune luata în calcul fata de volumul mediu al cheltuielilor, astfel:

Y_iulie = 726.400 – 720.000 = 6.400 lei

calculul abaterii medii patratice a volumul productiei: X²

calculul produsului dintre abaterea de la volumul fizic al productiei (X) si abaterea de la cheltuiala medie (Y): X * Y

calculul cheltuielilor variabile unitare:

= = 40 lei/ ora

calculul cheltuielilor variabile totale:

în luna iulie :                  Chv_iulie = 40 x 8.160 = 326.400 lei

în luna august : Chv_august = 40 x 7.840 = 313.600 lei

calculul cheltuielilor fixe :

Chf_iulie = 726.400 – 326.400 = 400.000 lei

Chf_august = 713.600 – 313.600 = 400.000 lei

Nota : Cheltuielile fixe nefiind dependente de evolutia volumului productiei, în etapa 8 si 9 se vor efectua calcule pentru doua perioade de gestiune oarecare.

calculul cheltuielilor de productie standard pentru o perioada de gestiune viitoare (ianuarie anul viitor) :

Ch_s = Ch_f + (ch_v x Q_s) = 400.000 + (40 x 9.600) = 784.000 lei

Procedeul punctelor de maxim si minim

Acest procedeu presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

calculul cheltuielilor variabile unitare, conform relatiei:

, unde:

calculul cheltuielilor fixe ale unei perioade d gestiune oarecare:

Chf = Ch_t – (ch_v x Q_t)

calculul cheltuielilor indirecte de productie standard:

Ch_s = Ch_f + (ch_v x Q_s)

Utilizând datele din exemplul prezentat la procedeul celor mai mici patrate :

se parcurg etapele din metodologia prezentata mai sus :

calculul cheltuielilor variabile unitare:

= 40 lei /ora

calculul cheltuielilor fixe ale unei perioade de gestiune oarecare:

Chf_septembrie = 704.000 – (40 x 7.600) = 400.000 lei

Chf_decembrie = 745.000 – (40 x 8.640) = 400.000 lei

calculul cheltuielilor indirecte de productie standard:

Ch_s = Ch_f + (chv x Q_s) = 400.000 + (40 x 9.600) = 784.000 lei

Procedeul analitic

Acest procedeu se utilizeaza atunci când nu exista date referitoare la cheltuielile perioadelor precedente sau când datele existente reflecta o alta evolutie decât cea liniara. În aceste situatii specialistii din domeniul economic si tehnic analizeaza fiecare activitate în parte, în vederea gasirii metodelor optime de executare a operatiilor tehnologice si a tuturor lucrarilor, analizându-se atent cheltuielile pentru a se vedea care este comportamentul lor în raport cu evolutia volumului fizic al productiei. Astfel se stabilesc caracteristicile fiecarei cheltuieli: fixe, variabile sau mixte, precum si standardele sau normele pentru cheltuielile variabile cât si pentru cele fixe. Aceste standarde cantitative se transforma în marimi valorice prin ponderarea lor cu preturile, obtinându-se cheltuielile normate sau standardele economice.

Procedeele statistice de delimitare a cheltuielilor de productie în variabile si fixe au drept limita faptul ca nu iau în considerare o serie de factori care caracterizeaza costurile, cum ar fi: diversificarea productiei pe sortimente, limitele capacitatilor de productie, deciziile managerului entitatii etc.

Procede de calcul a costului pe unitatea de produs

La calculul costului unitar al produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate se folosesc procedee diferite, în functie de numarul produselor fabricate, caracterul si importanta lor, de legatura existenta între produse si cheltuielile de productie.

Aceste procedee ar fi :

- procedeul diviziunii simple;

- procedeul cantitativ;

- procedeul indicilor de echivalenta;

- procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal;

- procedeul deducerii valorii produselor secundare.

3.1.       Procedeul diviziunii simple:

Acest procedeu se utilizeaza pentru calculul costului unitar în cazul productiei perfect omogene, ca de exemplu în unitatile producatoare de energie electrica, centrala termica, sectia de transport etc. si are la baza urmatoarea relatie matematica :

, unde :

- costul unitar

- cheltuielile de productie pe articole de calculatie

i             - articolul de calculatie

Q - cantitatea de produse pentru care se calculeaza costul

j - produsul.

Exemplu:

O întreprindere are cheltuieli de productie de 100.000 RON pe parcursul lunii ianuarie a anului 2007. Stiind ca aceasta a realizat în decursul lunii 1.000 kg de produs, determinati costul unitar.

= = 100 lei/kg.

3.2 Procedeul cantitativ

Acest procedeu se utilizeaza pentru calculul costului unitar în cazul produselor colaterale (asociate, cuplate sau simultane), când acestea au valori de întrebuintare apropiate si sunt considerate în totalitate produse principale, iar la unele dintre ele nu se întrebuinteaza întreaga cantitate rezultata.

Aria de aplicabilitate a acestui procedeu este destul de restrânsa, utilizându-se în industria chimica la fabricatia sodei caustice prin electroliza clorurii de sodiu, la fabricarea semicocsului etc.

În momentul captarii, lichefierii, îmbutelierii sau depozitarii, la unele produse pot interveni pierderi de substante, care sa difere de la un produs la altul. În alte cazuri nu este utilizata întreaga cantitate de produs fabricat. În aceste situatii este necesara majorarea costului cantitatilor utilizate cu pierderile de substante ce ointervin la fiecare produs în parte.

Procedeul cantitativ presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

1. Determinarea costului mediu unitar pe produs pentru cantitatea teoretica produsa:

, unde:

- cost unitar mediu teoretic

Ch - cheltuielile de productie dintr-un anumit articol de calculatie

i            - articolul de calculatie

q - cantitatea obtinuta din fiecare produs (exprimata cu ajutorul aceleiasi unitati de masura)

j - felul produselor obtinute din fabricatie

Determinarea costului unitar efectiv pentru produsele la care intervin pierderi de substante, pierderi tehnologice, reutilizari :

, unde:

- cost unitar efectiv

- cantitate fabricata dintr-un anumit produs

- cantitate utilizata dintr-un anumit produs

Deci se majoreaza costul cantitatii utilizate cu pierderile de substante ce intervin în cazul unor produse.

Exemplu:

O întreprindere chimica obtine: 40.000 t lesie de soda caustica, 160 t hidrogen si 3000 t clor. Cheltuielile ocazionate sunt în suma de 7.216.000 lei. Apar unele pierderi pe timpul depozitarii produselor la cantitatile de hidrogen si clor fabricate, fiind utilizate doar 128 t hidrogen si 28.000 t clor. Sa se calculeze costul unitar al fiecarui produs.

Rezolvare:

1. Determinarea costului mediu unitar pe produs pentru cantitatea teoretica produsa:

= 100 lei / t

Determinarea costului unitar efectiv pentru cantitatile de hidrogen si clor utilizate:

- în cazul hidrogenului : = 125 lei / t

- în cazul clorului : = 114 lei / t

Costul unitar pe tona de lesie de soda caustica este de 160 lei / tona, cât pentru cantitatea teoretica, deoarece nu exista pierderi. Costul unitar efectiv al cantitatii de hidrogen utilizata se majoreaza cu 25 lei / t fata de costul mediu pentru cantitatea teoretica fabricata si respectiv cu o majorare la costul unitar efectiv al clorului cu 14 lei / t.

3.3 Procedeul indicilor de echivalenta

Acest procedeu este folosit pentru determinarea costului unitar în urmatoarele cazuri:

când din aceleasi cheltuieli de manopera si materii prime rezulta semifabricate sau produse finite sub diferite forme, tipuri, sorturi, dimensiuni sau calitati diferite, dar cu aceeasi valoare de întrebuintare;

când aceeasi materie prima se prelucreaza în diverse produse, cu cheltuieli de manopera diferite;

când toate, sau cel putin majoritatea din produsele obtinute simultan, sa fie considerate principale.

De exemplu în industria lemnului din prelucrarea bustenilor rezulta dulapi, sipci, grinzi etc. Fiecare din aceste tipuri diferite de cherestea au format, dimensiuni si calitati diferite.

Procedeul indicilor de echivalenta presupune determinarea unor caracteristici comune tuturor sorturilor care se obtin, diferentiate în acelasi timp ca nivel de la un produs la altul, caracteristici care stau la baza omogenizarii productiei în scopul diferentierii cheltuielilor[2] Utilizarea procedeului necesita o atentie deosebita în stabilirea indicilor de echivalenta care servesc pentru omogenizarea calculatorie a productiei, acestia determinând câte cheltuieli de productie se trec în costul fiecarui produs. Astfel, indicii de echivalenta trebuie sa exprime cât mai exact gradul de participare al fiecarui produs la formarea cheltuielilor de repartizat.

Indicii de echivalenta sunt de mai multe feluri, astfel:

a) dupa modul de calcul:

indici de echivalenta calculati ca raport direct;

indici de echivalenta calculati ca raport invers.

Indicii directi se calculeaza atunci când între caracteristica si cheltuielile de productie exista o relatie direct proportionala, ei având la formula de calcul numitorul fix si numaratorul variabil.

Indicii inversati se calculeaza atunci când între caracteristica si cheltuielile de productie exista o relatie invers proportionala, ei având la formula de calcul numaratorul fix si numitorul variabil.

Indiferent de modul cum sunt calculati, indicii de echivalenta au la baza unul sau mai multi parametri sau caracteristici, comuni ca natura tuturor produselor care se fabrica, dar diferentiati ca nivel de la un produs la altul.

Paramerii sau caracteristicile pe baza carora se calculeaza indicii de echivalenta pot avea caracter tehnic (cantitatea de materie prima încorporata în produse, greutatea, lungimea, suprafata sau volumul produselor fabricate, puterea calorica pentru combustibili, indicele de calitate al produselor, timpul de prelucrare al produselor exprimat în om-ore sau ore-masina etc.) sau caracter economic (valoarea materiilor prime încorporate în produse, salariile directe, totalul cheltuielilor directe etc.).

b) dupa numarul parametrilor (caracteristicilor) care stau la baza calcularii lor:

indici de echivalenta simpli, calculându-se pe baza unui singur parametru;

indici de echivalenta complecsi, calculându-se pe baza a doi sau mai multi parametri;

indici de echivalenta agregati, având la baza parametri diversi pentru fiecare articol de calculatie.

Procedeul indicilor de echivalenta presupune parcurgerea urmatoarelor etape[3]:

1. Alegerea parametrilor care servesc pentru calculul indi­cilor de echivalenta, precum si a produsului care serveste drept baza de comparatie. La indicii de echivalenta calculati ca raport direct se ia drept baza de comparatie oricare din cele „n”produse fabricate, iar la indicii de echivalenta calculati ca raport invers se ia drept baza de comparatie produsul cu marimea parametrului cea mai mica, deoarece o parte din cheltuielilede productie repartizabile (de regula cele de prelucrare) se afla în raport invers proportional fata de marimea unui anumit parametru care exprima efortul de fabricatie.

Calculul indicilor de echivalenta, conform relatiilor[4]:

indici de echivalenta simpli calculati ca raport direct, astfel:

;

indici de echivalenta complecsi calculati ca raport direct, astfel:

indici de echivalenta simpli calculati ca raport invers, astfel:

;

indici de echivalenta complecsi calculati ca raport invers, astfel:

în care:

- indicele de echivalenta corespunzator unui produs „j”;

- marimea parametrului corespunzator produsului pentru care se calculeaza indicele de echivalenta;

- marimea parametrului corespunzator produsului ales drept baza de comparatie.

3. Echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transformarea ei în unitati de masura conventionale, astfel:

Q_c = , în care:

Q_c - cantitatea totala de produse exprimata în unitati conventionale;

q - cantitatea dintr-un produs exprimata în unitati de masuri fizice;

k            - indicele de echivalenta corespunzator unui produs;

j - felul (numarul) produselor.

4.          Calculul costurilor pe unitatea conventionala, astfel:

; în care:

C_{uc -} costul unei unitati conventionale de produs;

Ch cheltuielile de productie pe articole de calculatie;

i             - articolul de calculatie.

5.          Calculul costului pe unitatea fizica de produs, astfel:

sau , în care:

c            - costul unitar pe produs;

j             - felul produselor;

q_uc - cantitatea de produs exprimata în unitati conventionale;

q - cantitatea de produs exprimata în unitati fizice.

Exemple:

Indici de echivalenta simpli calculati ca raport direct

O întreprindere cheltuie 10.200.000 lei pentru obtinerea urmatoarelor cantitati de produse: A = 18.000 bucati; B = 24.000 bucati; C = 30.000 bucati. Parametrul care serveste pentru calculul indicilor de echivalenta este greutatea produselor care în cazul produ­sului A este de 252 grame, în cazul produsului B este de 360 grame, iar în cazul produsului C este de 540 grame. Produsul B este considerat „produs etalon”.

Sa se calculeze costul pe unitatea de produs finit.

Rezolvare:

1.      Se ia drept baza de comparatie produsul „B”.

Calculul indicilor de echivalenta:

; = 0,7; =1; =1,5.

3. Echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transformarea în unitati de masura conventionale:

Q_c = ;                      A: 18.000 x 0,7 = 1600 u.c.

B: 24.000 x 1 = 24.000 u.c.

C: 30.000 x 1,5 = 45.000 u.c.

Q_c = 81.600 u.c.

4.        Calculul costului pe unitatea conventionala:

= = 125 lei

5.          Calculul costului pe unitatea fizica de produs:

;                               = 87,5 lei

= 125 lei

= 187,5 lei

sau

c_A = 0,7 x 125   = 87,5 lei

c_B = 1 x 125 = 125 lei

c_C = 1,5 x 125   = 187,5 lei

Indici de echivalenta complecsi calculati ca raport direct

Se considera o întreprindere unde se fabrica produsele A, B si C în urmatoarele cantitati: produsul A 36.000 t, produsul B 28.800 t, iar produsul C 21.600 t. Cheltuielile totale efectuate pentru fabricarea cantitatilor obtinute sunt în suma de 101.808.000 lei. Cei doi parametri (p₁ si p₂) alesi pentru determinarea indicilor de echiva­lenta prezinta urmatoarele valori:

în cazul produsului A: p₁ = 18.000, iar p₂ = 20;

în cazul produsului B:               p₁ = 14.400, iar p₂ = 31;

în cazul produsului C:               p₁ = 1000, iar p₂ = 26.

Produsul B este considerat „produs etalon”.

Sa se calculeze costul pe unitatea de produs finit.

Rezolvare:

1.      Se ia drept baza de comparatie produsul „B”.

Calculul indicilor de echivalenta:

= 0,8; =1; =0,7.

3. Echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transformarea în unitati de masura conventionale:

Q_c = ;                      A: 36.000 x 0,8 = 28.800 u.c.

B: 28.800 x 1 = 28.800 u.c.

C: 21.600 x 0,7 = 15.120 u.c.

Q_c = 7720 u.c.

4.        Calculul costului pe unitatea conventionala:

= = 1.400 lei

5.          Calculul costului pe unitatea fizica de produs:

;                               = 1.120 lei

= 1.400 lei

= 980 lei

sau c_A = 0,8 x 1.400 = 1.120 lei

c_B = 1 x 1.400 = 1.400 lei

c_C = 1,7 x 1.400 =980 lei

Procedeul cifrelor de echivalenta în marimi absolute

Procedeul indicilor de echivalenta calculati ca raport direct are la baza împartirea unui numar în parti proportionale cu alte numere. Prin nivelul lor, acesti indici exprima raportul de marime dintre parametri în functie de care sunt ei calculati. Pentru omogenizarea calculatorie a productiei se pot utiliza atunci, nu neaparat indici de echivalenta, ci de-a dreptul marimile absolute ale parametrilor luati în considerare pentru calculul lor.

În cazul acestui procedeu, metodologia pentru calculul costului pe unitatea de produs este aceeasi cu cea utilizata la indicii de echivalenta simpli calculati ca raport direct.

Etapele de calcul al costului pe unitatea de produs sunt:

echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transformarea ei în unitati de masura conventionale;

calculul costu­lui pe unitatea conventionala;

calculul costului pe unitatea fizica de produs.

Reluând datele utilizate în cazul indicilor de echivalenta simpli se calculeaza costul pe unitatea de produs finit.

O întreprindere cheltuie 10.200.000 lei pentru obtinerea urmatoarelor cantitati de produse: A = 18.000 bucati; B = 24.000 bucati; C = 30.000 bucati. Parametrul (p) care serveste pentru calculul indicilor de echivalenta este greutatea produselor care în cazul produ­sului A este de 252 grame, în cazul produsului B este de 360 grame, iar în cazul produsului C este de 540 grame. Produsul B este considerat „produs etalon”.

Sa se calculeze costul pe unitatea de produs finit.

Rezolvare:

1. Echivalarea calculatorie a productiei fabricate prin transfornmarea ei în unitati de masura conventionale:

Q_c = ;                      A: 18.000 x 252 = 4.536.000

B: 24.000 x 360 = 8.640.000

C: 30.000 x 540 = 16.200.000

Q_c = 29.376.000

Calculul costului pe unitatea conventionala:

= = 0,35 lei

3. Calculul costului pe unitatea fizica de produs:

                  = 87,5 lei

= 125 lei

= 187,5 lei

sau c_A = 252 x 0,35 = 87,5 lei

c_B = 360 x 0,35 = 125 lei

c_C = 540 x 0,35 = 187,5 lei

Se poate observa ca desi volumul productiei în unitati conventionale si cos­tul pe unitatea conventionala au rezultate diferite, costul unitar pe unitatea fizica de produs este acelasi indiferent ca se utilizeaza cifre de echivalenta absolute sau indici de echivalenta.

Indici de echivalenta calculati ca raport invers

Procedeul indicilor de echivalenta calculati ca raport invers se utilizeaza în cazul în care cheltuielile de productie de repartizat (de obicei cele de prelucrare) se afla în raport invers proportional fata de marimea unui anumit parametru care exprima efortul de fabricatie, ca de exemplu: la productia pieselor de orologerie, a aparatelor de masura sau cheltuielile de filare a fibrelor fata de grosimea ori finetea firului.

Pentru repartizarea cheltuielilor de prelucrare se utilizeaza indici de echivalenta inversati.

Etapele de lucru sunt aceleasi ca la indicii de echivalenta calculati ca raport direct, dar calculul coeficientilor de echivalenta se realizeaza prin raportarea parametrului de baza la parametru pe fel de produs.

Exemplu:

Presupunem ca o entitate fabrica cinci produse: A, B, C, D si E în urmatoarele cantitati:

Cheltuielile pentru obtinerea productiei sunt de 119.208.100 lei, din care:

Cele doua categorii de cheltuieli se afla în urmatoarea relatie cu productia fabricata: cheltuielile de materii prime si materiale sunt direct proportionale cu cantitatea de produse fabricata, iar cheltuielile de prelucrare se afla în raport invers proportional fata de marimea produselor.

Sa se calculeze costul pe unitatea fizica de produs, prin procedeul indicilor de echivalenta inversati, stiind ca cheltuielile de prelucrare se determina în functie de nivelul parametrului lungime exprimat în centimetri, astfel:

Rezolvare:

Se ia drept baza de comparatie (produs reprezentativ) produsul „D” (produsul cu marimea parametrului cea mai mica).

Se calculeaza cheltuielile cu materiile prime si materiale directe pe unitatea fizica de produs:

, unde:

= = 1.850 lei/kg

Determinarea cheltuielilor de prelucrare pe unitatea fizica de produs presupune mai întâi calculul indicilor de echivalenta în raport invers.

Se calculeaza indicii de echivalenta în raport invers (baza de comparatie produsulul „D”):

Determinarea cantitatilor exprimate în unitati echivalente se face prin ponderarea cantitatilor aferente produselor cu indicii de echivalenta calculati mai sus:

Se calculeaza cheltuielile de prelucrare pe unitatea conventionala de produs:

= = 1.972 lei/produs

Se calculeaza cheltuielile de prelucrare pe unitatea fizica de produs prin ponderarea cheltuielile de prelucrare pe unitatea conventionala de produs cu indicii de echivalenta ai fiecarui produs, astfel:

Se calculeaza costul unitar pe unitatea fizica de produs adunând cheltuielile cu materiile prime si materiale directe pe unitatea fizica de produs (Chm/kg) cu cheltuielile de prelucrare pe unitatea fizica de produs (Chp/kg):

3.4 Procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal

Acest procedeu se utilizeaza pentru determinarea costului unitar pe produs în unitatile industriale care obtin din procesul de productie un produs principal si unul sau mai multe produse care se considera secundare, productie cunoscuta sub denumirea de productie cuplata (cu aceeasi tehnologie si din aceeasi materie prima rezulta productie cu valori de întrebuintare diferite). Procedeul se utilizeaza la schelele petroliere, unde pe lânga titei se obtine si gaz de sonda ca produs secundar, sau în cazul bateriilor de cocs , unde concomitent cu cocsul metalurgic rezulta gazul de cocs ca produs secundar etc.

La determinarea costului unitar, cheltuielile de productie ce privesc ambele produse se separa, prin transformarea produsului secundar în produs în produs principal, pe baza unei relatii de echivalare.

În vederea calcularii costului unitar al produsului principal si a celui secundar se parcurg urmatoarele etape[5]:

1.          Se transforma productia secundara în productie teoreti­c principala. Astfel, întreaga productie obtinuta devine teoretic produs principal. Relatia de echivalenta este:

, unde:

Calculul cantitatii teoretice de produs principal:

Qp_t = Q_p + q_sp , unde:

Calculul costului pe unitatea teoretica de produs principal:

, unde:

Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar:

Ch_qs = q_sp x C _/Qpt, unde:

Calculul cheltuielilor aferente produsului principal:

Ch_Qp =- Ch_qs, unde:

6.          Calculul costului pe unitatea de produs principal:

, unde:

7.          Calculul costului pe unitatea de produs secundar:

, unde:

Exemplu[6]:

O sonda petroliera produce 100.000t titei si 6.000.000 m³ gaze de sonda. Cheltuielile ocazionate de obtinerea ambelor produse sunt în suma de 80.710.000 lei. Productia de gaze de sonda, considerat produs secundar, se echivaleaza cu pro­ductia de titei, considerat produs principal, dupa relatia:

1.000 m³ gaze de sonda = 1 tona de titei

Sa se calculeze costul unitar al produsului principal si al celui secundar.

Rezolvare:

1.          Se transforma productia secundara în productie teoreti­ca principala. Astfel, întreaga productie obtinuta devine teoretic produs principal. Relatia de echivalenta este:

= = 6.000 tone titei

Calculul cantitatii teoretice de produs principal:

Qp_t = Q_p + q_sp = 100.000 + 6.000 = 106.000 tone titei

Calculul costului pe unitatea teoretica de produs principal:

= = 761,41 lei/ tona

Calculul cheltuielilor aferente produsului secundar:

Ch_qs = q_sp x C _/Qpt = 6.000 x 761,41 = 4.568.460 lei

Calculul cheltuielilor aferente produsului principal:

Ch_Qp =- Ch_qs = 80.710.000 – 4.568.460 = 76.141.540 lei

6.          Calculul costului pe unitatea de produs principal:

= = 761,41 lei / tona

7.          Calculul costului pe unitatea de produs secundar:

= = 0,761 lei/m³

3.5 Procedeul deducerii valorii produselor secundare

Acest procedeu se aplica în cazul în care din procesul de productie rezulta concomitent un produs principal si unul sau mai multe produse secundare si nu exista alta posibilitate de separare a cheltuielilor pe fiecare produs în parte. Procedeul mai e cunoscut sub denumirea de procedeul valorii ramase sau al restului.

Costul unitar al produsului principal se calculeaza con­form relatiei:

, unde:

C_up - costul unitar al produsului principal;

Ch - marimea absoluta a cheltuielilor cuprinse într-un articol de calculatie;

i             - articolele de calculatie;

Q_s - cantitatea de produs secundar;

P_s          - pretul produsului secundar;

- cantitatea de produs principal;

j             - felul produselor secundare.

Costul la care sunt evaluate produsele secundare necesita o atentie deosebita. Cantitatea de produse secundare este evaluata, de regula, la pretul posibil de valorificare, din care se scad profitul societatii producatoare (daca produsul se livreaza la terti) si cheltuielile de desfacere, ambalare (daca produsul respectiv suporta asemenea cheltuieli).

= (q_su x p_sj) + ( q_sl x p_sj – Ch_s) ; unde:

q_{su            -} cantitatea produsului secundar utilizata în interiorul unitatii;

q_{sl             -} cantitatea produsului secundar livrata tertilor;

p_{sj             -} pretul produsului secundar;

Ch_s - cheltuieli suplimentare aferente productiei secun­dare livrata tertilor.

În vederea cunoasterii structurii costului privind produsul principal si al celui secundar, se defalca totalul cheltuielilor pe articole de calculatie, dupa care se parcurg etapele urmatoare:

Calculul ponderii valorii produsului secundar în totalul cheltuielilor de productie, conform relatiei :

,unde:

G    - ponderea valorii produsului secundar în totalul chel­tuielilor de productie;

Calculul cheltuielilor productiei secundare pe articole de calculatie, conform relatiei:

, unde:

- cheltuielile productiei secundare;

Calculul cheltuielilor productiei principale pe articole de calculatie, conform relatiei:

, unde:

- cheltuielile productiei principale

Calculul costului unitar al produsului principal, conform relatiei:

, unde:

Exemplu :

Într-o anumita perioada de gestiune o entitate produce 900 tone produs principal si 420 tone produs secundar, care nu mai necesita nici o operatie de prelucrare. Din cantitatea de produs secundar obtinuta, 180 tone se consuma în interiorul entitatii, iar restul de 240 tone se livreaza tertilor. Pretul de valorificare al produsului secundar este de 33.000 lei/tona, iar cheltuielile suplimentare ocazionate de cantitatea de productie livrata tertilor sunt de 400.000 lei.

Cheltuielile ocazionate de obtinerea întregii productii fabricate sunt de 80.088.000 lei si sunt defalcate pe articole de calculatie astfel:

Se cere sa se calculeze costul unitar al produsului principal.

Evaluarea produsului secundar si determinarea valorii acestuia :

= (q_su x p_sj) + ( q_sl x p_sj – Ch_s)

= (180 t x 33.000 lei/tona) + (240 t x 33.000 lei/tona - 400.000 lei) = 11.460.000 lei

Calculul costului unitar al produsului principal:

= 76.253,33 lei / tona.

Pentru calculul costului unitar al produsului principal detaliat pe articole de calculatie (tabelul 1.) se parcurg etapele prezentate anterior :

Calculul ponderii valorii produsului secundar în totalul cheltuielilor de productie:

= = 0,143093 ;

Calculul cheltuielilor productiei secundare pe articole de calculatie:

pentru materii prime si materiale directe:

= 43.000.000x 0,143093 = 6.15982 lei

pentru salarii directe :

= 19.000.000 x 0,143093 = 718.759 lei

Calculul cheltuielilor productiei principale pe articole de calculatie :

pentru materii prime si materiale directe:

= 43.000.000 - 6.15982 = 36.847.018 lei

pentru salarii directe :

= 19.000.000 - 718.759 = 16.281.241 lei

Calculul costului unitar al produsului principal pe articole de calculatie, conform relatiei :

pentru materii prime si materiale directe:

= = 40.941,13 lei

pentru salarii directe :

= = 18.090,27 lei

Tabelul 1.

În situatia în care dintr-un proces de fabricate se obtin un produs principal si mai multe produse secundare, structura costurilor produselor secundare se stabileste dupa o metodologie similara, separând din total, mai întâi cheltuielile privind toate produsele secundare si apoi delimitarea acestora pe produse, în functie de ponderea valorii fiecaruia fata de valoarea totala a produselor secundare.

Exercitii propuse:

1.          La societatea ALFA se fabrica produsele: A, B si C. În perioada de gestiune exemplificata obtinerea produselor a generat cheltuieli generale de administratie în suma de 6.221 lei. Se alege ca baza pentru repartizarea lor pe obiecte de calculatie salariile directe ale caror valori sunt: în cazul pro­dusului A = 938 lei, în cazul pro­dusului B = 1.728 lei, iar în cazul pro­dusului C = 246 lei.

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori, conform procedeului suplimentarii în varianta coeficientului unic sau global.

La societatea ALFA se fabrica produsele: A, B si C. În perioada de gestiune exemplificata obtinerea produselor a generat cheltuieli indirecte de produc­tie (comune de sectie) în suma de 9.331 lei. Se alege ca baza pentru repartizarea lor pe obiecte de calculatie salariile directe ale caror valori sunt: în cazul pro­dusului A = 4.406 lei, în cazul pro­dusului B = 592 lei, iar în cazul pro­dusului C = 3.370 lei.

Se cere: repartizarea cheltuielilor indirecte de productie pe purtatori, conform procedeului suplimentarii în forma cifrelor relative de structura.

3.          Cheltuielile indirecte de productie ocazionate de activitatea unei sectii principale de productie si productia obtinuta în semestrul II au avut urmatoarea evolutie:

Se cere: sa se determine cheltuielile indirecte de productie standard ce vor fi ocazionate de productia lunii iulie a anului respectiv, care va fi de 9.600 ore, folosind procedeul celor mai mici patrate.

4.          Suma totala a diferitelor cheltuieli ocazionate de productia unei perioade de gestiune este de 3.750.000 lei, iar cantiatatea de produs obtinuta este de 30.000 tone.

Se cere: sa se determine costul unitar conform procedeului diviziunii simple.

5.          O întreprindere cheltuie 11.900.000 lei pentru obtinerea urmatoarelor cantitati de produse: A = 21.000 bucati; B = 28.000 bucati; C = 35.000 bucati. Parametrul care serveste pentru calculul indicilor de echivalenta este greutatea produselor care în cazul produ­sului A este de 294 grame, în cazul produsului B este de 420 grame, iar în cazul produsului C este de 630 grame. Produsul B este considerat „produs etalon”.

Se cere: sa se calculeze costul pe unitatea de produs finit conform procedeului indicilor de echivalenta simpli calculati ca raport direct.

Bibliografie