REGLEMENTARI JURIDICE PRIVIND CONTABILITATEA MARFURILOR

REGLEMENTARI JURIDICE PRIVIND CONTABILITATEA MARFURILOR

1.1 Caracteristici generale

Contabilitatea financiara are ca obiect inregistrarea tuturor operatiilor si tranzactiilor care afecteaza patrimoniul agentilor economici, masurarea variatiilor la care acesta este supus, calcularea si explicarea rezultatelor financiare, intocmirea situatiei financiare de sinteza, documente care trebuie sa asigure mediului exterior imaginea fidela si retrospectiva a situatiei intreprinderii.

Reflectand relatiile de schimb ale intreprinderii cu mediul exterior, contabilitatea financiara trebuie organizata pe baza de norme unitare pentru a asigura informatiile necesare tuturor utilizatorilor cum sunt clientii, furnizorii, asociatii, bancile, statul, si sa permita comparabilitatea indicatorilor gestiunii economico-financiare intre diferite unitati.

Contabilitatea financiara se organizeaza la nivelul unitatilor patrimoniale - regii autonome, companii nationale, societati agricole, asociatii cooperative, asociatii de asigurari si reasigurari.

Contabilitatea financiara se organizeaza la sucursale si alte unitati fara persoana juridica cu sediul in strainatate dar care apartin persoanelor juridice din Romania.

Contabilitatea financiara trebuie organizata si de catre persoanele fizice care au calitatea de comerciant, presteaza activitati independente sau executa in mod obisnuit activitati economice.

Normele juridice care reglementeaza organizarea contabilitatii agentilor economici:

• legea contabilitatii 82/1991 republicata
• reglementarile de aplicare a legii contabilitatii (ordinul 306)
• ordinul 94/2001
• standardele internationale de contabilitate eliberate de Comitetul international de contabilitate
• reglementarilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1752/2005

1.2 Organizarea contabilitatii agentilor economici

Contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala.

Contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se tine atat in moneda nationala, cat si in valuta.

Pentru necesitati proprii de informare, persoanele juridice pot opta pentru intocmirea situatiei financiare pentru o moneda stabila.

Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului sau altei persoane juridice.

La baza organizarii contabilitatii financiare a agentilor economici trebuie avute in vedere principiile contabilitatii.

Principiile contabile prevazute explicit in reglementarile contabile din Romania (Legea contabilitatii nr. 82/1991, OMF nr. 94/2001, OMF nr. 306/2002) sunt:

1. Principiul continuitatii activitatii.

Aplicarea acestui principiu este in legatura directa cu respectarea cerintelor si altor principii si, in special, cu cele ale prudentei, permanentei metodei si independentei exercitiului. Continuitatea activitatii se bazeaza pe presupunerea ca, intr-un viitor previzibil, unitatea isi continua in mod normal activitatea, fara sa intre in starea de faliment, de lichidare sau de reducere sensibila a activitatii.

2. Principiul permanentei metodelor.

Acesta presupune continuitatea aplicarii acelorasi reguli si norme privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile.

3. Principiul prudentei

Consta in aprecierea rezonabila a faptelor astfel incat sa se evite riscul transferului asupra viitorului, a incertitudinilor prezentului, incertitudini ce pot greva patrimoniul si rezultatele unitatii patrimoniale.

Conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilitatii     nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior.

Normele contabile romanesti actualizate cer ca valoarea oricarui element patrimonial sa fie determinata pe baza principiului prudentei, avandu-se in vedere urmatoarele aspecte:

• luarea in considerare numai a profiturilor recunoscute pana la data incheierii exercitiului financiar;
• luarea in considerare a tuturor obligatiilor previzibile si a pierderilor potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar anterior, chiar daca asemenea obligatii sau pierderi apar intre data incheierii exercitiului si data intocmirii situatiilor financiare;
• luarea in considerare a tuturor ajustarilor de valoare datorate deprecierilor, indiferent daca rezultatul exercitiului financiar este profit sau pierdere.

Principiul independenta exercitiului

Este legata de sectionarea activitatii economice continue a unei unitati patrimoniale in exercitii contabile si fiscale. Exercitiul contabil se suprapune cu anul calendaristic; incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31 decembrie, cu exceptia primului an de activitate, cand acesta incepe la data infiintarii, respectiv inmatricularii, potrivit legii, la registrul comertului

Independenta exercitiului presupune delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor unei unitati patrimoniale, pe masura angajarii acestora, fara a se lua in considerare data platilor sau a incasarilor. Veniturile si cheltuielile influenteaza rezultatele la care se refera si nu ale exercitiului in care au loc platile si incasarile. Veniturile si cheltuielile care nu sunt aferente exercitiului respectiv, nu se trec asupra rezultatelor, ci se  stocheaza  in structura patrimoniului sub forma cheltuielilor constatate in avans, a veniturilor constatate in avans, sau sub alte denumiri.

Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere

Bilantul de deschidere al unui exercitiu financiar trebuie sa corespunda bilantului de inchidere al exercitiului precedent, cu exceptia corectiilor impuse de IAS 8 "Profitul sau pierderea neta a perioadei, erori fundamentale si modificari ale politicilor contabile". Practic, aplicarea acestui principiu interzice ca efectele schimbarii metodelor contabile sau ale corectarii unor erori contabile fundamentale sa fie imputate capitalurilor proprii cu care o intreprindere isi incepe noul exercitiu financiar. Ca urmare, este interzis ca schimbarile de procedee de lucru sau corectarea erorilor constatate sa influenteze situatia initiala (bilantul de deschidere) al noului exercitiu.

6. Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de pasiv

In vederea stabilirii valorii totale corespunzatoare unei pozitii din bilant se va determina separat valoarea aferenta fiecarui element individual de activ sau de pasiv.

Principiul necompensarii

Presupune evaluarea si inregistrarea separata a elementelor de activ si pasiv, precum si a veniturilor si cheltuielilor.

Nu se admite compensarea intre elementele de activ si elementele de pasiv, (intre creante si obligatii) precum nici intre venituri si cheltuieli, cu exceptia compensarilor intre active si pasive admise de Standardele Internationale de Contabilitate.

Aplicabilitatea principiului necompensarii presupune:

• necompensarea in bilant a creantelor cu datoriile fata de acelasi tert;
• necompensarea plusurilor cu minusurile de valoare in cazul aplicarii principiului prudentei;
• necompensarea elementelor valorice neomogene, cum ar fi de exemplu valoarea de intrare a unui element patrimonial cu provizionul creat pentru deprecierea acestuia.

Principiul prevalentei economicului asupra juridicului

Este principiul potrivit caruia, pentru ca informatia contabila sa fie credibila, trebuie ca evenimentele si tranzactiile pe care le reprezinta sa fie reflectate in contabilitate in concordanta cu realitatea economica si nu numai cu forma lor juridica.

Acest principiu cere ca informatiile prezentate in situatiile financiare sa reflecte nu numai forma juridica a evenimentelor si tranzactiilor, ci si realitatea lor economica. O aplicare a acestui principiu este tratamentul contabil al contractelor de leasing financiar.

9. Principiul pragului de semnificatie

Orice element care are o valoare semnificativa trebuie prezentat distinct in cadrul situatiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeasi natura sau cu functii similare trebuie insumate, nefiind necesara prezentarea lor separata.

Acest principiu este o expresie a semnificatiei sau importantei relative a unei probleme in contextul situatiilor financiare. O problema sau valoare este considerata semnificativa daca omiterea sa ar influenta in mod vadit deciziile utilizatorilor situatiilor financiare.

Pentru acele elemente a caror valoare este nesigura si care trebuie incluse in situatiile financiare, in contabilitate trebuie facute cele mai bune estimari. In acest scop este necesara uneori revizuirea valorilor lor pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei de inchidere a exercitiului financiar, schimbarile de circumstante sau dobandirea unor noi informatii, ori de cate ori acele valori sunt semnificative. Efectul unei asemenea modificari trebuie inclus in cadrul aceleiasi pozitii din bilant, respectiv din contul de profit si pierdere, unde a fost reflectata si estimarea contabila initiala.

Evenimentele care apar dupa data bilantului pot furniza, de asemenea, informatii suplimentare cu privire la estimarile facute de management la data bilantului. Daca aceste informatii ar fi fost cunoscute la data bilantului, managementul ar fi putut face estimari mai bune. Prin urmare, daca situatiile financiare nu au fost aprobate, ele trebuie ajustate pentru a reflecta si informatiile suplimentare.

I.3 Comerciantii

Comertul este exercitat de catre persoane fizice sau persoane juridice care sunt sau nu comercianti. Este conceptia Codului comercial roman care, in art.3 prevede ca legea comerciala se aplica oricarei persoane care savarseste fapte de comert obiective, indiferent de calitatea sa. Daca insa faptele de comert sunt efectuate cu caracter profesional persoana respectiva devine comerciant. Potrivit art. 7 din Codul comercial sunt comercianti aceia care pot face acte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale. In sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 "comerciantii sunt persoane fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste". Odata dobandita calitatea de comerciant, toate actele juridice ale acestei persoane sunt prezumate a fi comerciale.[1] Prevederile acestei legi nu se aplica meseriasilor si taranilor care isi desfac produsele din gospodaria proprie. De asemenea, daca o fapta de comert obiectiva este savarsita de o persoana, cu caracter accidental, desi raportul juridic nascut este supus reglementarii comerciale, totusi acea persoana nu poate fi considerata comerciant . Situatia este aceeasi si in cazul in care actul incheiat este o fapta de comert numai pentru una dintre partile actului juridic; raportul juridic este supus reglementarii dreptului comercial fara ca, prin aceasta, persoana pentru care actul nu este fapta de comert, sa devina comerciant.

Cu toate ca subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atat comerciantii cat si necomerciantii, totusi, in principal, activitatea comerciala se realizeaza de catre comercianti. Este comerciant, in sensul Codului comercial roman, orice persoana fizica, care savarseste acte obiective de comert, in nume propriu si ca o profesiune obisnuita (art. 7 C. com.) spre deosebire de societatile comerciale care sunt comercianti din momentul nasterii lor, fara sa se mai ceara indeplinirea vreunei conditii. Formuland o singura definitie pentru ambele categorii, persoane fizice si persoane juridice-societatile comerciale, vom spune ca: sunt comercianti acele persoane fizice sau persoane juridice care desfasoara activitate comerciala, adica o activitate de producere si de circulatie a marfurilor.

In conceptia obiectiva a Codului comercial roman este comerciant cel care :

1. exercita fapte obiective de comert;

2. savarseste aceste acte in nume propriu;

3. efectueaza acte de comert in mod sistematic, metodic, permanent, cu titlu de profesie obisnuita (comerciantii individuali).

4. exercitiul comertului se face in scop de castig.

Persoanele juridice au calitatea de comerciant de la constituirea lor, in scopul de a exercita fapte de comert prevazute de lege. In doctrina, in locul notiunii de comercianti prevazuta in Codul comercial, se foloseste notiunea de intreprinzatori, adica acele persoane care organizeaza o intreprindere. De aceea, Codul comercial precizeaza notiunea de comerciant si, printr-o serie de dispozitii, reglementeaza statutul juridic al comerciantilor. Codul comercial defineste comerciantul persoana fizica nu prin apartenenta sa la un grup profesional (sistemul subiectiv), ci prin actele si operatiunile, adica prin faptele de comert pe care le savarseste cu caracter profesional. In privinta persoanelor juridice, Codul comercial roman se multumeste sa precizeze ca au calitatea de comerciant si societatile comerciale. Deci, persoanele juridice au calitatea de comerciant daca imbraca forma juridica a societatilor comerciale. In diverse acte normative adoptate dupa anul 1989 se foloseste notiunea de agenti economici care acopera toate categoriile de persoane care participa la circuitul comercial. Continutul notiunii a fost precizat in art. 2 al Ordonantei Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor. In acest articol, se precizeaza ca agent economic este "orice persoana fizica sau juridica, care in cadrul activitatii sale profesionale fabrica , importa, transporta, sau comercializeaza produse ori parti din acestea ori presteaza servicii".[4]In notiunea de agent economic, definita de acest text de lege se includ comerciantii persoane fizice, societatile comerciale, regiile autonome, cooperativele de consum si cooperativele de credit, cooperativele mestesugaresti, asociatiile in participatie, asociatiile cu scop lucrativ fara personalitate juridica si asociatiile familiale, cu conditia ca, in cazul acestor doua asociatii din urma, sa efectueze acte obiective de comert. Notiunea de agent economic este mai mult o notiune de ordin economico - administrativ decat o notiune de ordin juridic. Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comertului si Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale nu folosesc aceasta notiune, astfel ca fata de terminologia consacrata de Codul comercial roman, de doctrina si de jurisprudenta, vom folosi in continuare notiunea de comerciant, ca subiect al raportului de drept comercial.

Calitatea de comerciant a unei persoane fizice se cere a fi delimitata de alte profesiuni pe care le exercita persoanele fizice. Avem in vedere pe meseriasi, pe cei care exercita profesii liberale si pe agricultori. Meseriasul este considerat comerciant in cazurile in care cumpara marfuri in vederea prelucrarii si revanzarii lor[5] sau, folosind forta de munca straina, isi organizeaza o intreprindere. Persoanele care exercita profesii liberale nu au calitatea de comerciant (exemplu medicii, avocatii, notarii publici). In cazul in care pentru exercitarea activitatii, cel care indeplineste o profesiune liberala (dentistul) cumpara si foloseste anumite materiale se considera ca aceste acte sunt accesorii si deci persoana in cauza nu devine comerciant. Intrucat vanzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamantul sau ori pe care le-a cultivat nu este fapta de comert, ci act juridic civil, inseamna ca agricultorii nu au calitatea de comercianti.