Rolul, continutul si structurarea capitalurilor

Rolul, continutul si structurarea capitalurilor

Capitalul este o categorie economica complexa, care comporta trei dimensiuni distincte cu proiectii diferite si anume:

w        acceptiunea economica, conform careia capitalul exprima resursele materiale care, prin asociere cu ceilalti factori de productie, natura si munca, participa la obtinerea de bunuri economice cu scopul de a obtine profit;

w        acceptiunea     financiara, conform careia capitalul este o resursa care genereaza in timp profit;

w        acceptiunea juridica, conform careia capitalul este privit ca un drept intre aportanti si ansamblul bunurilor existente in patrimoniul unei unitati.

In consonanta cu O.M.F.P. nr. 94/2001, cu Standardele Internationale de contabilitate si cu prevederile O.M.F.P. 306/2002, capitalul propriu reprezinta interesul rezidual al actionarilor sau asociatilor in activitatea unei intreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor. Indiferent de marimea si natura societatii comerciale, capitalul conditioneaza constituirea juridica a unei societati comerciale, exprima garantia partenerilor antrenati in tranzactii cu unitatea economica, conditioneaza angajarile de ereditate, motive pentru care trebuie specificat in toate documentele care circula in afara intreprinderii.

Capitalul societatilor comerciale constituie o componenta a pasivului patrimoniului, destinat a finanta de o maniera durabila activul patrimonial. Pe considerentul ca aceste capitaluri raman la dispozitia unei entitati economice pe o perioada mai mare de timp de un an, ele sunt cunoscute si sub denumirea de capitaluri permanente. Privite intr-o acceptiune mai larga, capitalurile reprezinta expresia valorica a aporturilor asociatilor la constituirea patrimoniului (pozitiei financiare) societatii comerciale.

Privite din punct de vedere structural, capitalurile permanente cuprind:

capitalurile proprii, reprezentate de capitalul subscris si cel varsat, in cazul societatilor comerciale; patrimoniul regiei si cel public, in cazul regiilor; primele legate de capital; rezervele din reevaluare; rezerve; rezultatul reportat; rezultatul exercitiului;

provizioanele pentru riscuri si cheltuieli;

subventii pentru investitii;

capitalurile straine, reprezentate de: imprumuturi de obligatiuni; credite bancare pe termen lung; datorii ce privesc imobilizarile financiare; alte imprumuturi si datorii asimilate si dobanzile aferente imprumuturilor si datoriilor asimilate.

Fata de aceasta structurare a capitalurilor permanente, in situatiile financiare, acestea sunt recunoscute la diferite posturi bilantiere. De exemplu, subventiile pentru investitii sunt plasate la "venituri in avans", iar imprumuturile cu termenul de peste un an la posturile bilantiere "datorii ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an".