CONTRACTELE COMERCIALE

CONTRACTELE COMERCIALE

Definitie

Contractul, ca act juridic civil, este acordul dintre doua sau mai multe persoane in scopul de a produce efecte juridice.

Principiile pe baza carora se incheie contractele

1⁰. Principiul libertatii contractuale se traduce prin aceea ca o parte se afla obligata prin contract numai pentru ca si-a manifestat in acest sens vointa si numai in masura in care a voit acest lucru. In temeiul acestui principiu partile au libertatea de a incheia in limitele determinate de ordinea publica si bunele moravuri , orice fel de contracte, sa determine prin vointa lor, clauzele pe care contractul urmeaza sa le cuprinda si efectele pe care trebuie sa le produca; tot astfel partile pot prin acordul lor sa modifice sau sa atinga obligatiile contractate.

2⁰. Principiul consensualismului consta in aceea ca partile pot sa imbrace raporturile lor contractuale in haina juridica pe care o doresc, simplul acord de vointa fiind suficient pentru a da nastere la obligatii.

Clasificarea contractelor

Contractele se clasifica dupa urmatoarele criterii:

1⁰Dupa continut, contractele se impart in:

contracte bilaterale (sinalagmatice), care dau nastere la obligatii reciproce intre parti;

contracte unilaterale care genereaza obligatii doar in sarcina uneia din parti.

2^o Dupa modul de formare, contractele se impart in:

contracte consensuale care se formeaza prin simplul acord de vointa fara a fi nevoie (pentru valabilitatea lor) de vreo formalitate speciala de manifestare a vointei partilor;

contracte solemne, pentru a caror validitate pe langa acordul de vointa al partilor este necesara indeplinirea unor formalitati cerute de lege in mod imperativ;

contracte reale, care presupun pe langa acordul de vointa si remiterea unui lucru de una din parti catre cealalta.

3^o Dupa scopul urmarit de parti prin incheierea contractelor, acestea se impart in:

contracte cu titlu oneros - in care fiecare parte urmareste un folos, o contraprestatie in schimbul celei la care se obliga;

contracte cu titlu gratuit in care o parte procura celeilalte un folos fara a primi nimic in schimb.

4⁰. Dupa modul de executare intalnim:

contracte cu executare succesiva - care presupun fie o prestatie continua, fie o succesiune de prestatii realizate in timp;

contracte cu executare imediata (dintr-o data, uno ictu) care presupun o singura prestatie, sau mai multe prestatii (reciproce) executate intr-un singur moment.

5^o. Dupa modul reglementarii lor exista:

contracte numite - care dispun de o reglementare juridica speciala si o denumire aparte

contracte nenumite - care nu dispun de o reglementare proprie si o denumire aparte.

Elementele contractului

Elementele contractului sunt: capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza.

1^o. Capacitatea de a contracta este aptitudinea subiectului de drept de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor de drept civil.

In privinta persoanei juridice, regula capacitatii de a face acte juridice civile, este subordonata principiului specialitatii capacitatii, consacrat de art.34 din Decretul nr.31/1954 potrivit caruia 'persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut'.

2^o. Consimtamantul este o conditie de fond a contractului si consta in hotararea de a incheia un act juridic manifestata in exterior. El trebuie sa intruneasca patru conditii pentru a fi valabil:

sa provina de la o persoana cu discernamant si aceasta pentru ca subiectul de drept trebuie sa aiba capacitatea de a intelege efectele juridice care se produc in temeiul manifestarii sale de vointa;

sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice. Conditia nu este indeplinita daca hotararea de a incheia contractul a fost facuta in gluma, din prietenie sau sub conditie pur potestativa din partea celui care se obliga (1010 C.civ.);

sa fie exteriorizat in scris, verbal si prin gesturi ori fapte concludente, astfel spus hotararea cristalizata in sensul de a incheia un contract, dar ramasa la nivel ideatic in mintea unei parti, neexprimata celeilalte parti nu poate fonda in mod valabil un contract;

sa nu fie afectat de un viciu de consimtamant: eroare, dol sau violenta.

Eroarea este falsa reprezentare a unor imprejurari la incheierea unui contract. Dupa efectele pe care le produce ea poate fi:

- eroarea obstacol (sau distructiva de vointa) este forma cea mai grava. deoarece atrage nulitatea absoluta a actului, falsa reprezentare priveste fie natura actului ce se incheie - error in negotio - fie identitatea obiectului - error in corpore;

- eroarea - viciu de consimtamant, atrage nulitatea relativa a actului si priveste fie calitatile substantiale ale obiectului actului - error in substantiam - fie persoana cu care se incheie contractul - error in personam;

- eroarea indiferenta, nu afecteaza valabilitatea contractului (ea poate atrage eventual o diminuare valorica a prestatiei) pentru ca priveste imprejurari mai putin importante la incheierea actului.

Eroarea poate fi considerata viciu de consimtamant daca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este determinant, adica actul n-ar fi fost incheiat daca s-ar fi cunoscut realitatea iar in cazul contractelor sinalagmatice cu titlu oneros este necesar ca partea contractanta sa fi stiut ca acest element este hotarator pentru incheierea contractului.

Dolul sau viclenia consta in inducerea in eroare a unei persoane prin mijloace viclene sau dolosive pentru a o determina sa incheie un act juridic (cu alte cuvinte dolul este o eroare provocata). Si dolul trebuie sa fie determinant pentru incheierea actului juridic si sa provina de la cealalta parte sau de la mandatarul (reprezentantul) celeilalte parti.

Violenta consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat.

Si violenta trebuie sa fie determinanta pentru incheierea contractului si nelegitima (injusta).

3^o. Obiectul actului juridic consta in conduita partilor stabilita prin acel act juridic, adica actiunile sau inactiunile la care sunt indreptatite ori de care sunt tinute partile . Obiectul derivat al actului juridic civil, il reprezinta bunurile la care se refera conduita partilor. El trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

obiectul trebuie sa existe - in cazul in care conduita partilor se refera la un bun exista urmatoarele reguli - daca bunul a existat dar nu mai exista la data incheierii actului cerinta nu este indeplinita si ca atare actul nu este valabil. Pot constitui obiectul valabil al unui act juridic bunurile prezente in momentul realizarii acordului de vointa al partilor si bunurile viitoare adica bunuri ce nu exista in momentul incheierii actului dar vor exista la o data ulterioara incheierii acestuia;

obiectul trebuie sa fie in circuitul civil ceea ce inseamna ca bunurile inalienabile nu pot constitui obiectul valabil al unui contract;

obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil. Daca obiectul il constituie un bun individual determinat (res certa) conditia este indeplinita. Daca este vorba de bunuri determinate generic (res genera), cerinta este indeplinita fie prin stabilirea precisa a cantitatii, calitatii, valorii (obiectul fiind determinat), fie prin stabilirea numai a unor criterii de determinare, care se vor folosi in momentul executarii actului (obiectul este determinabil);

obiectul trebuie sa fie posibil - conditia este impusa de regula conform careia nimeni nu poate fi obligat la imposibil - ad impossibilum, nulla obligatio - si aceasta pentru ca imposibilitatea obiectului echivaleaza cu lipsa obiectului ce atrage nulitatea contractului;

obiectul trebuie sa fie licit si moral, in caz contrar intervine nulitatea absoluta a contractului;

in contractele translative de drepturi reale, trebuie ca persoana ce se obliga sa fie titularul dreptului; conditia este impusa de regula de drept conform careia nimeni nu se poate obliga la ceea ce nu are sau la mai mult decat are (nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet; nemo dat quod non habet).

4^o. Cauza (scopul) contractului consta in obiectivul urmarit de parti la incheierea lui si ea trebuie sa indeplineasca anumite cerinte:

sa existe pentru ca 'obligatia fara cauza nu poate avea nici un efect', art.966 C.civ.;

sa fie reala, pentru ca 'obligatia fondata pe o cauza falsa nu poate avea nici un efect art.966 C.civ.;

sa fie licita si morala, deoarece obligatia nelicita nu poate avea nici un efect.

Incheierea contractelor

Incheierea contractelor reprezinta realizarea acordului de vointa al partilor asupra clauzelor contractuale

Acordul de vointa (consensul) al partilor asupra clauzelor contractuale se infaptuieste prin intalnirea concordanta a doua sau mai multe manifestari de vointa. Aceasta intalnire are loc prin propunerea unei persoane facute alteia in sensul de a incheia un contract si acceptarea acestei propuneri.

1⁰. Oferta de a contracta este propunerea facuta de o persoana altei persoane determinate sau in general, publicului de a incheia un anumit contract. Deci primul pas pentru realizarea consensului il reprezinta oferta sau policitatiunea.

Ea poate fi facuta in scris, verbal sau chiar tacit (in anumite conditii), deci pentru a fi valabila ea nu trebuie sa imbrace o forma speciala.

Dupa cum rezulta din definitie ea poate fi facuta unei persoane anume, sau publicului; de asemenea ea poate sa includa in cuprinsul ei un termen in care trebuie acceptata sau poate sa nu se prevada un asemenea termen astfel, ca vorbim de oferta cu termen sau oferta fara termen.

Pe langa conditiile generale de valabilitate a oricarei manifestari de vointa oferta trebuie sa intruneasca anumite conditii specifice ei - oferta trebuie sa fie:

o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si exprimata cu intentia de a lega raporturi juridice;

ferm, adica sa reprezinte o propunere neindoielnica, propunere care prin acceptare sa formeze acordul de vointa;

neechivoca, adica sa nu determine dubii cu privire la scopul pentru care a fost emisa;

precisa si completa, adica sa includa toate clauzele necesare pentru formarea contractului astfel incat pentru incheierea acestuia sa fie necesara o simpla acceptare;

facuta de catre o persoana determinata in cazul contractelor care se incheie in considerarea calitatilor cocontractantului (intuitu personae).

Oferta nu trebuie confundata cu antecontractul (promisiunea de a contracta) pentru ca oferta este un act juridic unilateral (exprima vointa unei singure persoane) pe cand antecontractul este un act juridic bilateral (ce se realizeaza pe baza acordului de vointa a doua persoane).

2^o. Acceptarea ofertei este a doua conditie necesara si suficienta pentru incheierea contractului si consta in manifestarea de vointa a unei persoane (careia i se adreseaza oferta de a contracta) de a incheia un contract (in conditiile stabilite prin oferta).

Nici acceptarea nu este supusa unor conditii speciale de forma, singura conditie consta in aceea ca din ea trebuie sa rezulte vointa neindoielnica de a accepta oferta (ea poate sa fie expresa sau tacita, dupa cum poate sa rezulte din anumite imprejurari, atitudini ale acceptantului).

Acceptarea, ca si oferta, trebuie sa intruneasca pe langa conditiile generale de fond si conditii speciale:

sa fie pe deplin concordanta cu oferta, in caz contrar nu se realizeaza acordul partilor, ea fiind astfel o contraoferta;

sa fie neindoielnica;

sa provina de la persoana careia i-a fost adresata (cand oferta s-a adresat unei anume persoane);

sa intervina pana in momentul in care oferta ar deveni caduca sau ar fi revocata.

^{Momentul si locul incheierii contractului}

^{10 Momentul incheierii contractului este acela in care se formeaza acordul de vointa prin intalnirea dintre oferta si acceptare}

^{Raspunzand la intrebarea cand se realizeaza aceasta intalnire, sunt posibile mai multe situatii: partile (ofertant si acceptant) se afla in acelasi moment, in acelasi loc; partile se afla la distanta dar legatura dintre ele se realizeaza prin telefon; partile nu se afla in acelasi loc, legatura dintre ele realizandu-se prin corespondenta.}

^{In primele doua situatii nu exista probleme pentru ca partile cad de acord asupra incheierii contractului astfel ca momentul incheierii contractului va fi marcat de realizarea acordului.}

^{Probleme apar in cazul contractului incheiat prin corespondenta (intre absenti) pentru ca intre cele doua manifestari de vointa exista un interval de timp.}

^{In scopul rezolvarii problemei amintite au fost propuse patru sisteme:}

^{- sistemul emisiunii (al declaratiunii) conform careia acordul de vointa este format in momentul in care a fost acceptata oferta, chiar daca nu este comunicata acceptarea;}

^{- sistemul expedierii acceptarii conform caruia momentul incheierii contractului este acela in care destinatarul ofertei a expediat raspunsul de acceptare a ofertei, chiar daca acesta nu a ajuns la cunostinta ofertantului;}

^{- sistemul receptiei (al primirii acceptarii) potrivit cu care incheierea contractului se realizeaza in momentul in care raspunsul acceptantului a ajuns la propuitor (ofertant) chiar daca acesta nu a luat cunostinta in mod efectiv de cuprinsul sau;}

^{- sistemul informarii conform caruia contractul se incheie in momentul in care ofertantul a luat cunostinta de acceptare.}

^{Din cele patru sisteme practica imbratiseaza sistemul receptiei considerand ca primirea corespondentei, expediate de acceptant, de catre ofertant reprezinta o prezumtie relativa ca ofertantul a luat cunostinta de acceptare.}

^{20. Locul incheierii contractului.}

^{In cazul contractului incheiat intre prezenti locul incheierii contractului este locul unde se afla partile. In cazul incheierii contractului prin telefon, locul incheierii va fi acela in care se afla ofertantul. In cazul contractului incheiat intre persoane departate locul incheierii contractului este localitatea in care se afla ofertantul si unde i-a fost adresata corespondenta.}

^{Locul incheierii contractului ne intereseaza mai intai pentru a sti care este legea aplicabila unui contract ce include un element de extraneitate si apoi pentru stabilirea instantei competente sa solutioneze eventualele litigii nascute in legatura cu contractul.}

^{Efectele contractului}

^{Efectul oricarui contract consta in generarea de drepturi si obligatii pentru parti.}

^{Pentru a dezvalui efectele unui contract trebuie abordate aspecte ce tin de: interpretarea contractului; obligativitatea contractului; efectele specifice contractelor sinalagmatice.}

1^o. Interpretarea contractului este operatia tehnico-juridica prin care se stabileste sensul exact al clauzelor contractului prin cercetarea manifestarii de vointa a partilor in stransa legatura cu vointa lor interna.

Codul civil recomanda anumite reguli de interpretare:

- elementul prioritar in interpretarea contractului il reprezinta vointa interna, reala a partilor, regula este precizata de art.977 C.civ.

- contractul produce nu numai efectele expres aratate dar si alte efecte impuse de lege, obicei sau echitate, efecte ce tin de natura intima a contractului

- clauzele contractului se interpreteaza in mod coordonat pentru ca ele, impreuna alcatuiesc un intreg din care nu pot fi desprinse;

- clauzele primitoare de doua intelesuri se interpreteaza in sensul in care pot produce un efect (art.978) sau in intelesul ce se potriveste cel mai mult cu natura contractului (art.979 C.civ.).

- dispozitiile 'indoioase' (indoielnice, confuze, ambigue) se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul (art.980 C.civ.) sau in favoarea celui ce se obliga (art.983 C.civ.).

2^o. Obligativitatea contractului intre partile contractante si in raport cu persoane care nu au calitatea de parti contractante.

Trasatura obligativitatii contractului intre partile contractante reiese din art.969 C.civ., conform caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.

Altfel spus contractul este legea partilor care sunt tinute sa-l respecte intocmai, (pacta sunt servanda - conventiile trebuie respectate). Din art.969 C.civ. rezulta:

ca partile sunt tinute sa-si execute intocmai obligatiile asumate, ceea ce inseamna ca partea care a devenit titular de drepturi (obtinute din contract) are posibilitatea de a cere partii obligate satisfacerea acelor drepturi , la termenele si in conditiile stabilite;

ca un contract nu poate fi revocat prin vointa unilaterala ci prin 'consimtamant mutual

executarea cu buna credinta a contractului ceea ce presupune mai intai obligatia partilor de a se informa reciproc pe toata durata derularii contractului si apoi obligatia partilor de a-si facilita executarea prestatiilor altfel spus este vorba de obligatia de loialitate siobligatia de cooperare.

Referitor la obligativitatea contractului intre partile contractante si in raport cu persoane care nu au calitatea de parti contractante Codul civil la art.973 instituie principiul relativitatii efectelor contractului conform caruia.: 'conventiile n-au efect decat intre partile contractante', astfel inca un act juridic incheiat intre anumite persoane nu poate nici sa vatame si nici sa profite altor persoane' . Daca in ceea ce priveste prima parte (anume aceea ca obligatiile asumate privesc numai partile contractante) dreptul este strict (in sensul ca nu sunt admise exceptii) nu acelasi lucru se poate spune in legatura cu drepturile care pot fi stipulate in folosul unei terte persoane (stipulatia pentru altul).

Problema relativitatii contractului nu trebuie confundata cu aceea a opozabilitatii fata de terti a contractului pentru ca un contract ca fapt social este opozabil fata de toata lumea, tertele persoane fiind tinute sa respecte situatiile juridice create prin contract.

Pentru intelegerea principiului relativitatii efectelor contractului trebuie definite notiunile de parti si terti. Partile sunt persoanele fizice sau persoanele juridice care, personal sau prin reprezentare, au incheiat contractul. Tertii sunt persoanele care nu au participat la incheierea unui contract, ele fiind cu totul straine de contractul incheiat de parti.

Exista o categorie de persoane care suporta efectele unui contract desi nu au participat - nici personal, nici prin reprezentare - la incheierea sa. In aceasta categorie intra:

succesorii universali sunt acele persoane care au primit intregul patrimoniu (ca totalitate de drepturi si obligatii cu continut economic apartinand unei persoane) - activ si pasiv - al unei persoane;

succesorii cu titlu universal sunt acele persoane care au primit o fractiune dintr-un patrimoniu.

In momentul in care aceste persoane dobandesc calitatea de succesor, contractele incheiate de parti isi stramuta toate efectele asupra lor, locul partilor fiind luat de acesti succesori, astfel incat putem spune ca un contract produce efecte fata de parti si fata de succesorii universali si cu titlu universal.

succesorii cu titlu particular sunt persoane care au dobandit un drept singular. Acestia vor beneficia de drepturile autorului lor, numai daca sunt strans legate de dreptul dobandit (de exemplu garantiile unei creante).

creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garantie reala in privinta creantei lor. C.civil prin art.1718 C.civ. a instituit gajul general al creditorilor chirografari conform caruia patrimoniul debitorului privit ca universalitate constituie garantia pentru satisfacerea creantelor acestor creditori.

3^o. Efectele specifice contractelor sinalagmatice

Trasatura specifica a contractelor sinalagmatice o reprezinta reciprocitatea, interdependenta obligatiilor partilor astfel incat fiecare parte intruneste concomitent atat calitatea de debitor cat si pe cea de creditor. Datorita interdependentei obligatia unei parti contractante isi are cauza, reazemul juridic in obligatia reciproca a celeilalte parti.

Exceptia de neexecutare este un mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractante in cazul in care i se pretinde executarea obligatiilor ce-i incumba fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii. Reciprocitatea obligatiilor genereaza necesitatea executarii simultane a obligatiilor si pe cale de consecinta posibilitatea invocarii acestei exceptii. Efectul imediat al acestei exceptii il constituie suspendarea executarii obligatiilor de catre partea ce o invoca pana cealalta parte va intelege sa-si execute propriile obligatii.

In cazul in care o parte nu-si executa in mod culpabil obligatiile cealalta parte poate sa ceara rezolutiunea sau rezilierea contractului.

Rezolutiunea este o sanctiune de drept civil care consta in desfiintarea retroactiva a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu (dintr-o data) ca urmare a neexecutarii culpabile a obligatiilor de catre una din parti.

Rezilierea este o sanctiune de drept civil care consta in desfasurarea unui contract sinalagmatic cu executare succesiva ca urmare a neexecutarii culpabile a obligatiilor de catre una din parti.

Deci, rezolutiunea se aplica in caz de neexecutare a unor contracte sinalagmatice cu executare instantanee pe cand rezilierea se aplica in caz de neexecutare a unor contracte sinalagmatice cu executare succesiva. De aici rezulta deosebirea de efecte ale celor doua sanctiuni pentru ca rezolutiunea desfiinteaza in mod retroactiv contractul, repunand partile in situatia anterioara pe cand rezilierea produce efecte doar pentru viitor (ex.nunc.), lasand neatinse prestatiile realizate pana in momentul rezilierii.

Spre deosebire de rezolutiune si reziliere, nulitatea este o sanctiune de drept civil care lipseste un act juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila. Deci, aceasta sanctiune are drept cauza nerespectarea dispozitiilor legale care reglementeaza conditiile de validitate. Normele de drept sunt adoptate fie pentru ocrotirea unor interese generale, obstesti, fie pentru ocrotirea unor interese particulare a unor anumite persoane. Incalcarea unor norme adoptate pentru ocrotirea unor interese generale atrage nulitatea absoluta care poate fi invocata de orice persoana interesata, oricand si nu poate fi acoperita prin actul confirmarii. Incalcarea unor norme adoptate pentru ocrotirea unor interese particulare atrage nulitatea relativa care poate fi invocata doar de partea al carei interes a fost ocrotit prin legea incalcata, in termenul prevazut de Decretul nr.167/1958. Aceasta persoana poate sa acopere nulitatea prin actul confirmarii.

In legatura cu una din cauzele de stingere a obligatiilor, si anume imposibilitatea fortuita de executare a obligatiilor apare problema riscurilor contractului. Cand o obligatie contractuala nu mai poate fi executata datorita unui eveniment de forta majora - deci independent de vointa partilor - ea se stinge, astfel incat debitorul se afla eliberat de obligatie (pentru imposibilitate de executare).

Exista probleme in cazul in care obligatia a carei executare a devenit imposibila pentru forta majora s-a nascut dintr-un contract sinalagmatic pentru ca se pune intrebarea daca celalalt contractant ramane tinut de obligatia sa - din moment ce el nu mai poate obtine contraprestatia in considerarea careia si-a dat consimtamantul la incheierea contractului - sau va fi si el eliberat de obligatia sa. Altfel spus, cine suporta riscurile sau consecintele daunatoare ale imposibilitatii fortuite de executare a obligatiei uneia dintre parti?

Jurisprudenta admite regula 'res perit debitori', adica riscul neexecutarii este suportat de partea a carei obligatie, datorata fortei majore nu mai poate fi executata sau altfel spus debitorul obligatiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte parti sa-si execute obligatia corelativa, dar nici cealalta parte nu va putea pretinde despagubiri pentru neexecutare de la debitorul obligatiei imposibil de executat.

Daca obligatia a devenit imposibil de executat sunt posibile doua solutii in sensul ca celalalta parte are latitudinea de a solicita fie incetarea contractului, fie reducerea proportionala a prestatiei ce ar trebui executata de ea.

Specificul obligatiilor comerciale

1^o. Subiectele raporturilor juridice comerciale. Raporturile juridice comerciale se deosebesc de raporturile juridice civile in primul rand datorita subiectelor de care se leaga aceste raporturi.

In primul rand, subiectele raporturilor juridice comerciale sunt conform art.7 C.com. 'cei ce fac fapte de comert avand comertul ca o profesiune obisnuita si societatile comerciale'.

In al doilea rand consideratia persoanei care joaca un rol important in multe obligatii civile este cel mai adesea absenta in obligatiile comerciale cu o exceptie a unor contracte, ca de exemplu contractul de societate.

2^o. Vointa interna si vointa declarata.

Dreptul civil consacra libertatea contractuala si de aceea considera prioritara vointa reala, interna a partilor.

In raporturile dintre oamenii de afaceri valoarea vointei interne scade cu atat mai mult cu cat se dezvolta formalismul, astfel ca dreptul comercial este mai formalist decat dreptul civil. Se constata ca formalismul renaste ca instrument de securitate astfel ca in afara de formalismul cerut de lege cu caracter de solemnitate pentru anumite categorii de acte juridice partile insasi sunt interesate sa-si imbrace acordurile in anumite forme pentru ca ele atrag atentia asupra actului care se incheie mai mult decat o conversatie, mai mult actul trebuie conceput scris, corectat, semnat, lucruri care se realizeaza de regula in prezenta unui specialist ceea ce constituie astfel o garantie in plus pentru securitate.

3⁰. Solidaritatea codebitorilor.

In obligatiunile comerciale codebitorii sunt tinuti solidariceste afara de stipulatiunile contrare (art.42 alin. 1. C.com.). Mai mult, aceasta prezumtie exista si contra fidejusorului ^{chiar necomerciant care garanteaza o obligatiune comerciala (art.45 alin. 2 C.com.).}

^{Ea nu se aplica si la necomercianti pentru operatiuni care in ceea ce-i priveste nu sunt fapte de comert (art.45alin. 3. C.com.).}

^{Solidaritatea codebitorilor a fost impusa de cei 3 piloni ai comertului: credit, celeritate, securitate astfel ca un creditor are o garantie mai mare in ce priveste realizarea creantei sale deoarece are posibilitatea sa se indrepte impotriva oricaruia din debitorii sai pentru executarea in totalitate a obligatiei asumate.}

^{Prezumtia inscrisa in art.42 alin. 1 C.com., are caracter relativ, astfel ca ea poate fi inlaturata prin dovada contrara si prin stipulatia expresa a partilor.}

4^o. Curgerea de drept a dobanzilor.

Datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile (art.43 C.com.).

Datoriile civile, dimpotriva, produc dobanzi din ziua punerii in intarziere

Dobanda reprezinta in cazul obligatiilor civile neexecutate daune interese pentru prejudiciile rezultate din cauza neexecutarii la termen a obligatiei, dar aceasta dobanda nu poate fi ceruta decat dupa punerea in intarziere a debitorului, urmata de dovada existentei si intinderii prejudiciului.

Derogarea facuta de Codul comercial prin instituirea dobanzii in materie comerciala este justificata de pierderile pe care le realizeaza creditorul prin nefolosirea de catre el a capitalului sau. Apoi reprezinta un mijloc de asigurare a celeritatii si sigurantei in afaceri pentru ca perspectiva platii unor sume suplimentare il determina pe debitor sa-si onoreze la timp obligatia.

5^o. Neacordarea termenelor de gratie.

'In obligatiunile comerciale judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art.1021 C.civ.' (art.44 C.com.).

Prin termen de gratie intelegem amanarea sau esalonarea pe care judecatorul o acorda debitorului pentru executarea hotararii

Codul comercial nu numai ca interzice in art.44 acordarea termenului de gratie dar instituie prezumtia tacita de rezolutiune a contractelor sinalagmatice (adica un pact comisoriu de grad III) in art.67 C.com. ('cand mai inainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiei una din parti a oferit celeilalte predarea lucrului vandut sau plata pretului si aceasta nu-si indeplineste la termenul fixat obligatiunea sa atunci conditiunea rezolutorie se implineste de drept in favoarea partii care-si executase obligatiunea sa').

Cum marea majoritate a raporturilor juridice provin din obligatii sinalagmatice ar fi insemnat ca in baza art.1021 C.civ. judecatorul unui litigiu comercial sa poata acorda debitorului un termen de gratie. Pentru a evita aplicarea conditiei rezolutorii tacite partile contractante pot introduce in contractul lor clauza rezolutiunii cunoscuta sub denumirea de pact comisoriu care poate fi: pact comisoriu de grad 1 echivalent al conditiei rezolutorii tacite (art.1020 C.civ.) , pact comisoriu de grad II care include clauza conform careia contractul va fi rezolutionat de drept daca una din parti dupa punerea in intarziere nu va satisface angajamentul contractat; pact comisoriu de grad III in care partile convin ca in caz de neexecutare rezolutiunea sa opereze de plin drept, fara somatie si fara judecata.

6^o. Interzicerea retractului litigios.

Conventia prin care o persoana transmite dreptul sau de creanta altei persoane se numeste cesiune de creanta iar partile sunt cedentul (cel care-si transmite dreptul) si cesionarul (cel care dobandeste dreptul

Cand dreptul de creanta care se transmite este obiectul unui proces sau contestatii atunci dreptul este litigios . Daca se cesioneaza un drept litigios codul civil permite debitorului cedat sa se 'libereze de cesionar numarandu-i pretul real al cesiunii, spezele contractului si dobanda din ziua cand cesionarul a platit pretul cesiunii' (art.1402 C.civ.).

Conditiile retractului litigios sunt: sa existe un proces asupra dreptului cedat; cesiunea sa fie facuta in schimbul unui pret altfel spus cesiunea nu poate fi realizata prin acte cu titlu gratuit; procesul sa priveasca existenta dreptului si intinderea lui.

In cazul obligatiilor comerciale contractul litigios nu poate avea loc in caz de cesiune a unui drept derivand dintr-un fapt comercial.

7^o. Proba obligatiunilor comerciale.

Inscrisurile sunt autentice si sub semnatura privata. Inscrisul autentic - conform art.1171 C.civ. - 'este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut'. Cu ocazia intocmirii unui act autentic functionarul face unele constatari personale - ca de exemplu prezenta si identitatea partilor, semnarea inscrisului de catre parti in fata sa, data, locul intocmirii actului, remiterea unei sume de bani de catre o parte catre cealalta - care fac dovada pana la inscrierea in fals; de asemenea functionarul include in act mentiuni cu privire la declaratiile partilor, mentiuni care datorita faptului ca functionarul n-a avut posibilitatea de a controla daca ele corespund adevarului fac dovada pana la proba contrarie adica pot fi rasturnate prin dovada contrara facuta de oricare dintre parti. Totodata functionarul face si mentiuni straine de actul juridic care pot servi ca un inceput de dovada scrisa

Inscrisul sub semnatura privata este inscrisul semnat de cel ori cei de la care provine . Codul civil impune anumite conditii pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata:

potrivit art.1179 C.civ. 'actele sub semnatura privata care cuprind conventii sinalagmatice nu sunt valabile daca nu s-au facut in atatea exemplare originale cate parti cu interes contrar sunt. Este vorba de conditia pluralitatii de exemplare in cazul conventiilor sinalagmatice. Neindeplinirea acestei conditii atragand ca sanctiune nulitatea inscrisului

potrivit art.1180 C.civ. 'actul sub semnatura privata prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o catime oarecare trebuie scris in intregul lui de acela care l-a subscris sau cel putin acesta inainte de a subsemna sa adauge la finele actului cuvintele bun si aprobat, aratand totdeauna in litere suma sau catimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca'. Art.1180 C.civ. instituie pentru contractele unilaterale fie conditia scrierii in intregime a actului de catre partea care se obliga, fie conditia de a adauga dupa semnatura formula 'bun si aprobat' sau o alta formula important fiind ca debitorul sa scrie personal 'suma sau catimea lucrurilor'. Sanctiunea nerespectarii acestei conditii o constituie nulitatea inscrisului constatator care insa potrivit art.1197 C.civ. valoreaza inceput de dovada scrisa.

Marturia (proba testimoniala) reprezinta declaratia, relatarea verbala facuta de o persoana in fata instantei de judecata cu privire la acte sau fapte litigioase savarsite in trecut despre care are cunostinta personal.

Art.1191 C.civ. stabileste doua cazuri cand dovada cu martori nu este primita, astfel:

alin.1 dispune: 'dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei nu se poate face decat sau prin act autentic sau prin act sub semnatura privata';

alin. 2 dispune: 'nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, in timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau o valoare ce nu depaseste 250 lei'

'Regulile mai sus prescrise - dispune art.1197 C.civ. - nu se aplica - in cazul cand exista un inceput de dovada scrisa.

intotdeauna cand creditorului nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa despre obligatia ce pretinde sau a conserva dovada luata precum:

a. la obligatiile care se nasc din cvasicontracte, delicte sau cvasidelicte;

b. la depozitul necesar in caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu si la depozitele ce fac calatorii in ospataria unde trag;

c. la obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute cand nu era cu putinta partilor de a face inscrisuri;

d. cand creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisa din o cauza de forta majora neprevazuta.

Prezumtiile. Sunt conform art.1199 C.civ. 'consecintele ce legea sau magistratul trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut'. Din textul precizat intelegem ca prezumtiile sunt concluziile trase de lege sau magistrat in legatura cu un fapt necunoscut pornind de la un fapt cunoscut.

Prezumtiile pot fi legale (adica acelea care sunt determinate special prin lege); simple ('prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lasate la luminile si intelepciunea magistratului', art.1203 C.civ. Acestea sunt permise magistratului decat in cazurile cand este permisa si dovada prin martori); absolute - irefragabile (ele nu pot fi rasturnate prin proba contrara) ; relative (ele pot fi rasturnate prin proba contrara)

Marturisirea. Este recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt juridic pe care o alta persoana isi intemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei. Ea poate fi judiciara sau extrajudiciara, lucru care rezulta din art.1204 C.civ. care dispune: 'se poate opune unei parti marturisirea ce a facut sau inaintea inceperii judecatii sau in cursul judecatii'. Marturisirea extrajudiciara verbala nu poate servi de dovada cand obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori (art.1205 C.civ.).

Art.46 C.com. dispune: 'obligatiunile comerciale se probeaza: cu acte autentice; cu acte sub semnatura privata; cu facturi acceptate; prin corespondenta; prin telegrame; cu registrele partilor, cu martori (de cate ori autoritatea judecatoreasca ar crede ca trebuie admisa proba testimoniala si aceasta chiar in cazurile prevazute de art.1191 C.civ.) in fine, prin orice mijloace de proba admise de legea civila'.

Din acest text rezulta:

in materie comerciala sunt admise toate probele cunoscute de dreptul comun la care se adauga probe specifice: facturi, registrele partilor, telegrame, corespondente;

asa cum in dreptul comun probele nu au o valoare prestabilita ierarhic asa si dreptul comercial acorda valoare egala tuturor probelor;

proba testimoniala este admisa ori de cate ori instanta judecatoreasca apreciaza in acest sens si asta indiferent de valoarea obiectului actului juridic, precum si in contra sau peste ceea ce cuprinde actul. 'Cand codul comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisa decat in cazurile in care este permisa si de codul civil' art.55 C.com.

formalitatea dublului exemplar si formalitatea 'bun si aprobat' pentru actele sub semnatura privata sunt absente in materie comerciala

Facturile sunt documente justificative cu date amanuntite privind vanzarea-cumpararea de marfuri sau lasarea in pastrare sau custodie a unor marfuri sau executarea unor lucrari sau prestarea unor servicii. Aceste documente - acte sub semnatura privata includ mentiuni privind cantitatea si calitatea marfii, pretul acesteia, locul si conditiile predarii, partile. Fiind acte sub semnatura privata facturile fac dovada impotriva emitentului si in favoarea destinatarului. Daca este acceptata o factura de destinatar ea face dovada in favoarea emitentului ^(..). Acceptarea poate fi expresa (in sensul ca destinatarul semneaza cu mentiunea 'acceptat') sau tacita (in sensul ca destinatarul savarseste operatiuni din care rezulta in mod neindoielnic ca a acceptat factura - ca de exemplu revanzarea marfii).

Corespondenta comerciala care include scrisori, note, adrese, are forta probanta a oricarui inscris sub semnatura privata. Specific acestui mijloc de proba este ca are forta probanta nu numai originalul scrisorii ci si copia ei pastrata in registrul copier.

Telegrama este un mijloc modern cu ajutorul careia operatiile comerciale se incheie in mod rapid. Pornind de la prezumtia ca inscrisul primit de destinatar este conform inscrisului original prezentat de expeditor oficiului telegrafic legea atribuie telegramei calitatea de mijloc de proba asimiland-o inscrisului sub semnatura privata. In acest sens este art.47 al.1 C.com. care prevede: 'telegrama face proba ca act sub semnatura privata cand originalul este subscris de insasi persoana aratata intr-insa ca trimitatorul ei'.

'In comert - dispune art.49 C.com. - mandatul si orice declaratiune de consimtamant chiar judiciar transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentica de autoritatea competenta sunt valabile si fara proba in justitie' ceea ce inseamna ca un mandat si o declaratie de consimtamant pot fi transmise prin telegrama; daca legea cere pentru acestea o forma solemna se cere ca semnatura inscrisului original sa fie autentificata in conditiile legii.

Conform art.48 C.com. 'in caz de eroare, schimbare sau intarziere in transmiterea unei telegrame se aplica principiile generale asupra culpei' ceea ce inseamna ca in cazurile amintite - eroare, schimbare sau intarziere - va raspunde cel in culpa adica expeditorul, destinatarul sau oficiul telegrafic dupa caz.