Clasificarea contractelor comerciale internationale

Clasificarea contractelor comerciale internationale

Contractele comerciale internationale sunt clasificate pe baza mai multor criterii, dintre care unele sunt specifice dreptului civil, iar altele dreptului comertului international.

1. Criterii de clasificare specifice dreptului civil

1.1. In raport de finalitatea urmarita de parti, actele juridice civile pot fi oneroase sau cu titlu gratuit.

Contractele comerciale internationale au caracter oneros pentru ca fiecare parte contractanta se obliga sa execute o prestatie in vederea obtinerii unui avantaj material prin executarea prestatiei celeilalte parti; de altfel, activitatea comerciantilor are un caracter lucrativ, adica este desfasurata in vederea obtinerii unui profit.

De aceea au caracter oneros si contractele care in dreptul comun sunt, in principiu, cu titlu gratuit precum mandatul, depozitul, contractul de imprumut al unei sume de bani.

Chiar actele juridice care in aparenta au caracter gratuit (precum distribuirea fara plata de esantioane, vanzarea de marfa in regim de solduri, vanzarea promotionala si contractul de licenta gratuita a unui brevet de inventie) in realitate, au caracter oneros pentru ca le lipseste intentia de gratificare (animus donandi), care este de esenta actelor juridice cu titlu gratuit. De exemplu:

a) distribuirea de esantioane fara plata indeplineste functii publicitare, de reclama, avand ca scop atragerea clientelei si obtinerea, in consecinta, de avantaje materiale viitoare;

b) vanzarea de marfa in regim de solduri, adica vanzarea sub cost, are ca scop evitarea de pierderi si mai mari, pentru ca sunt soldate marfurile existente in stoc si care au devenit greu vandabile, fie pentru ca nu mai sunt competitive sub aspectul parametrilor tehnico-calitativi, in raport cu marfurile concurente, fie pentru ca au iesit din moda, ori sezon. Prin trecerea timpului, vanzarea unor asemenea marfuri ar deveni mai dificila si chiar imposibila.

1.2. In functie de cognoscibilitatea in momentul incheierii contractului a prestatiilor asumate de parti, contractele comerciale internationale pot fi comutative, cand prestatiile la care se obliga partile sunt determinate sau determinabile (majoritatea operatiilor comertului international apartin acestei categorii) sau aleatorii, cand intinderea prestatiilor partilor depinde de un eveniment viitor si incert (de exemplu, contractul de asigurare internationala si contractul de reasigurare internationala impotriva riscurilor).

1.3 In functie de numarul partilor care se obliga, contractele comerciale internationale pot fi contracte sinalagmatice perfecte (cand genereaza la data incheierii lor obligatii corelative fiecarei parti si obligatia fiecarei parti isi are cauza juridica in obligatia celeilalte) sau contracte sinalagmatice imperfecte - denumire improprie sub care este, uneori, desemnat un contract unilateral (cand pe parcursul executarii lui s-au nascut obligatii si in sarcina celeilalte parti, izvorul obligatiilor acestei parti fiind un fapt ulterior si fara legatura cu contractul - de exemplu, gestiunea de afaceri).

Regula este ca operatiile de comert international genereaza obligatii reciproce intre parti.

Sunt contracte sinalagmatice perfecte nu numai cele care au acest caracter in dreptul comun (precum vanzarea, transportul, antrepriza etc.), ci si contractele care potrivit Codului civil au, de regula, caracter unilateral (de exemplu, depozitul, mandatul, imprumutul etc.).

Prin exceptie, contractul de gaj comercial (amanetul) isi pastreaza caracterul sinalagmatic imperfect pentru ca, in principiu, creaza obligatii numai in sarcina creditorului garantat, in masura in care nu a prilejuit cheltuieli de conservare si intretinere (care sunt in sarcina debitorului in temeiul art. 1691 alin. 2 Cod civil).

1.4 Din punct de vedere al modului de formare, contractele comerciale internationale pot fi consensuale, solemne si reale.

De regula, contractele comerciale internationale se realizeaza in forma scrisa, dar o asemenea forma este impusa de lege ad probationem, nefiind afectat principiul consensualismului.

1.5. In raport de efectele pe care le genereaza, contractele pot fi constitutive, translative sau declarative de drepturi.

In raporturile de comert international, prin contractele constitutive, se creeaza, de regula, drepturi de creanta (de exemplu, contractele de mandat, comision, depozit, antrepriza, transport etc.). In general, contractele de prestari de servicii sunt cele care genereaza drepturi de creanta.

Uneori, prin contractele constitutive se creeaza drepturi reale. De exemplu, contractul de ipoteca, utilizat mai ales in dreptul bancar, genereaza un drept de ipoteca (drept real accesoriu) in favoarea creditorului garantat. Tot astfel, contractul de antrepriza genereaza in favoarea beneficiarului un drept de proprietate asupra constructiei edificata de antreprenor.

Contractele translative de drepturi au ca efect, de regula, transmiterea unor drepturi reale de la un titular la altul.De exemplu: a)vanzarea comerciala internationala are ca efect principal transmiterea dreptului de proprietate asupra marfii care este obiectul contractului, de la vanzator la cumparator;

b)contractul de schimb presupune un dublu transfer de proprietate intre copermutanti pentru marfurile ce formeaza obiectul schimbului.

Uneori, contractele translative au ca efect numai transmiterea unui drept real de folosinta (de exemplu, contractul de licenta de brevet de inventie, contractul de leasing).

Alteori, in cazuri rare, este intalnit in comertul international contractul translativ de drepturi de creanta (cesiunea de creanta).

Contractele declarative de drepturi(de exemplu, contractul de tranzactie) sunt, de asemenea, rar intalnite in comertul international.

1.6. In functie de corelatia dintre ele, pot fi contracte principale si accesorii. Majoritatea contractelor comerciale internationale sunt principale (de exemplu, vanzarea comerciala internationala, mandatul comercial international, transportul international de marfuri si calatori etc.).

Contractele accesorii nu au o existenta si valoare juridica de sine statatoare, ci depind de existenta altui contract (de exemplu, au caracter accesoriu: contractul de gaj, unele contracte de garantie bancara, precum fidejusiunea, clauza penala, clauza compromisorie ).

1.7. Tinand seama de felul obligatiilor pe care le genereaza, pot fi facute mai multe clasificari ale contractelor comerciale internationale:

1.7.1.o prima clasificare a contractelor care are in vedere obiectul lor si vizeaza mai ales aspectul economic, distinge intre urmatoarele tipuri de contracte) de livrare de marfuri (de exemplu, contractul de vanzare, contractul de schimb);

b) de executare de lucrari (de exemplu, contractul de antrepriza pentru lucrari de constructii-montaj, contractul de engineering, de proiectare);

c) de prestari de servicii (de exemplu, contractul de mandat, de comision, de depozit, de transport, de asigurare, de consulting).

1.7.2. O alta clasificare are in vedere obiectul obligatiilor la care dau nastere contractele; astfel:

a) obligatii de a da, genereaza contractele translative de drepturi reale si cele care implica o contraprestatie pecuniara (de exemplu, plata pretului, navlului, comisionului, primei de asigurare, chiriei etc.);

b) obligatii de a face, rezulta din contractele de executari de lucrari (in special antrepriza) sau din cele de prestari de servicii (transport, comision, mandat, consulting etc.);

c) obligatii de a nu face rezulta, de exemplu, din contractele care contin obligatia de a nu face concurenta.

Contractele nu pot fi delimitate riguros dupa aceste tipuri de obligatii la care dau nastere pentru ca multe dinte ele (mai ales cele sinalagmatice) genereaza o pluralitate de obligatii diferite sub aspectul obiectului lor. De exemplu, un contract de vanzare comerciala internationala da nastere intotdeauna la obligatii diferite sub aspectul obiectului lor si anume : la obligatii de a da (de a preda bunul vandut) si de a face (de a efectua acte sau fapte care sunt necesare pentru a opera transferul dreptului de proprietate; de exemplu, individualizarea lucrurilor de gen), dar poate da nastere si la obligatia de a nu face (cand cumparatorul isi asuma obligatia de a nu se aproviziona cu marfa de la alt furnizor).

Interesul practic al acestei clasificari este dat de faptul ca anumite clauze (precum clauza "de a depune toate eforturile") pot fi stipulate numai in contractele care au ca obiect obligatii de a face (de exemplu, contractul de consignatie, de vanzare exclusiva, de service, de publicitate comerciala, de agentie exclusiva, de cercetare etc.).

1.7.3. O alta clasificare se refera la distinctia dintre contractele care dau nastere la obligatii de rezultat si cele care dau nastere la obligatii de mijloace (de diligenta).

De regula, contractele comerciale internationale dau nastere la obligatii de rezultat.

Dar aceste contracte pot genera si obligatii de mijloace. Astfel: a)in contractele care au ca obligatie principala o obligatie de a face, partile pot include o clauza prin care debitorul isi asuma obligatia sa depuna "toate eforturile" pentru indeplinirea obligatiei principale fata de creditor;

b)in contractele de vanzare comerciala internationala, partile isi pot asuma obligatia de a depune toate diligentele pentru obtinerea autorizatiilor de export/import pentru marfa care este obiect al contractului, daca legislatiile tarilor lor cer o astfel de formalitate.

1.8. In functie de modalitatea de executare, sunt contracte cu executare imediata, cu executare succesiva si cu executare continua.

1.8.1. Contractele cu executare imediata sau instantanee sunt mai rar intalnite in comertul international.

1.8.2. Contractele cu executare succesiva, denumite si contracte pe termen lung, au ca specific faptul ca cel putin obligatiile uneia dintre parti urmeaza sa fie executate la o data viitoare, in raport cu momentul incheierii contractului.

Astfel, de exemplu, in cazul vanzarii internationale de marfuri, chiar daca obligatia de livrare a marfii se indeplineste imediat dupa incheierea contractului, daca obligatia de plata a pretului se executa esalonat, la intervale de timp regulate sau neregulate, contractul este considerat cu executare succesiva sau pe termen lung. Tot astfel, in cazul contractului de leasing, obligatia utilizatorului de a plati chiria pentru folosinta bunului obiect al contractului se indeplineste esalonat, printr-o pluralitate de prestatii executate la intervale prestabilite de timp (lunar sau trimestrial, pe intreaga durata a contractului).

1.8.3. Contractele cu executare continua au ca nota definitorie faptul ca obligatiile debitorului pot fi aduse la indeplinire numai printr-o activitate neintrerupta, desfasurata de acesta pe intreaga durata a contractului. De pilda, au acest caracter contractul international de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale, contractul de leasing (daca avem in vedere obligatia finantatorului de a asigura utilizatorului folosinta lucrului inchiriat).

2. Criterii de clasificare specifice dreptului comertului international

2.1. In functie de subiectele de drept care participa la incheierea contractelor, se face distinctie intre:

a) contracte perfectate intre subiecte de drept apartinand ordinii juridice interne din tari diferite, denumite in doctrina si contracte obisnuite; (acestea detin ponderea in ansamblul raporturilor de comert international) si

b) contracte perfectate intre subiecte de drept apartinand ordinii juridice interne din diverse tari, pe de o parte si subiecte de drept apartinand ordinii juridice internationale, indeosebi statele , pe de alta parte, denumite de doctrina contracte mixte sau semi-internationale sau state contracts.

Aparitia acestor contracte in comertul international a fost determinata de procesul de industrializare din tarile in curs de dezvoltare.

Prezenta statului in contractele mixte (desi el actioneaza iure gestionis, nu iure imperii) face ca acestea sa aiba un regim juridic specific pentru ca ele sunt supuse atat regulilor aplicabile contractelor obisnuite, cat si unor principii proprii dreptului international public .

2.2. In functie de complexitatea lor sunt contracte unitare si contracte complexe.

a) Contractele unitare sunt cele care implica, prin natura lor, un singur acord de vointa intre parti. Sub aspectul structurii lor, aceste contracte pot avea o structura monolitica, in sensul ca in continutul lor se gasesc numai elemente ce tin de specificul unui anumit contract (precum vanzarea, mandatul, depozitul etc.) sau o structura mixta, cand contractul cuprinde pe langa elementele specifice lui si elemente specifice altui contract diferit (de exemplu, in contractul de antrepriza realizata cu materiale procurate de antreprenor se gasesc si elemente specifice vanzarii, pentru ca executantul lucrarii vinde beneficiarului materialele incorporate in lucrare, dar vanzarea isi pierde identitatea de sine integrandu-se in contractul de antrepriza care o asimileaza).

Realizarea anumitor tranzactii comerciale impune de multe ori gruparea contractelor unitare, intre acestea stabilindu-se raporturi de determinare, dar fiecare contract din grupare isi pastreaza trasaturile caracteristice si autonomia. Astfel, o vanzare internationala de marfuri se completeaza, de regula, cu contractul de asigurare si cu cel de transport, eventual si cu conventia bancara de credit documentar, cu angajamentul de control calitativ asumat de un organ de specialitate si cu contracte incheiate cu diversi intermediari (expeditionar, broker etc.). In aceasta situatie, contractul de baza (vanzarea internationala) determina o pluralitate de raporturi juridice, cu care nu formeaza insa un ansamblu contractual complex, adica o entitate juridica noua care sa desfiinteze individualitatea contractelor care fac parte din grupare.

b) Contractele complexe reprezinta un ansamblu contractual cu o structura plurivalenta, fiind alcatuit din mai multe contracte interdependente, care au o finalitate economica comuna si constituie o entitate juridica cu reguli proprii, distincte de cele ale contractelor componente.

In masura in care legea nu dispune sau partile nu au convenit altfel, contractului complex ii sunt aplicabile dispozitiile care reglementeaza contractele simple componente.

Sunt considerate contracte complexe, de exemplu, contractul de leasing, contractul de factoring, contractul de constructii-montaj, contractul de turism international, contractul de vanzare in contrapartida, unele forme ale contractului de consulting-engineering (de exemplu, vanzarea "la cheie"), ale contractului de cooperare economica internationala, operatiunile de aport valutar.

Contractul complex poate fi constatat intr-un singur inscris sau in mai multe inscrisuri, aspect fara semnificatie pentru existenta ansamblului.

In doctrina s-a evidentiat faptul ca delimitarea dintre contractele unitare si cele complexe nu este lipsita de dificultati, fiind necesara interpretarea de la caz la caz, tinandu-se seama de intentia comuna a partilor.

Astfel, pot exista in practica, forme intermediare pentru care exista dificultati de integrare in categoria contractelor unitare sau contractelor complexe. De exemplu, vanzarea "la cheie" a unei uzine este in aparenta un contract unitar, dar, in realitate, este un contract complex ca entitate juridica de sine statatoare, care cuprinde un contract principal (cel de antrepriza) si contracte adiacente de prestari de servicii, de transfer de know-how etc.

2.3. In functie de durata, contractele comerciale internationale au fost impartite in trei grupe: contracte de scurta durata, contracte de durata medie si contracte de lunga durata.

a) contractele de scurta durata sunt cele care, de regula, se executa dintr-o data sau a caror executare nu depaseste in timp durata unui an;

b) contractele de durata medie sunt cele incheiate pentru o durata pana la cinci ani; aceste contracte sunt frecvent intalnite in practica, datorita avantajelor pe care le ofera ambilor parteneri contractuali si faptului ca durata medie a contractelor permite estimarea corecta a evolutiei preturilor si celorlalte elemente ale conjuncturii economice si politico-administrative din momentul contractarii;

c) contractele de lunga durata sau contractele pe termen lung sunt considerate cele incheiate pe o durata mai mare de cinci ani. Durata oricarui tip de contract o stabilesc partile contractante in functie de particularitatile fiecarui contract. Dar avand in vedere practica relatiilor comerciale internationale, putem spune ca de regula, contractele pe termen lung se incheie pentru aprovizionarea cu materii prime si energie, pentru activitatea de cooperare economica internationala, pentru livrari de marfuri, pentru coproductie, prestari de servicii si executari de lucrari in conditii de reciprocitate.

Anumite contracte, precum cele de cooperare pentru construirea si exploatarea in comun cu partenerul strain, a unor obiective economice noi si cele pentru modernizarea de obiective deja existente in industrie, agricultura sau alte ramuri sau cele pentru realizarea de activitati comerciale pe terte piete se incheie pentru intreaga perioada necesara realizarii obiectivului avut in vedere.

Sub aspectul regimului juridic, contractele pe termen lung prezinta unele aspecte specifice in comparatie cu contractele pe termen scurt sau pe termen mediu:

c.1) astfel, pentru ca executarea lor se prelungeste pe durata mai multor ani, este necesar ca in continutul lor sa fie incluse unele clauze asiguratorii (de mentinere a valorii contractelor sau de adaptare a contractelor) care sa le asigure derularea ritmica conform programului global stabilit si sa mentina echilibrul valoric intre prestatiile partilor contractante in cazul realizarii unor riscuri comerciale de natura economica, politico-administrativa sau de alta natura;

c.2) totodata, pentru ca in momentul incheierii acestei categorii de contracte nu pot fi anticipate toate aspectele legate de executarea corespunzatoare a contractului, de regula, se intocmeste initial un contract-cadru, cu continut generic, care este detaliat ulterior, eventual la termene prestabilite, prin contracte complementare, adaptate stadiului in care se afla executarea contractului de baza.