CONTRACTUL DE RENTA VIAGERA

CONTRACTUL DE RENTA VIAGERA

Sectiunea I

Notiunea, caracterele juridice si conditiile de validitate a contractului de renta viagera

Notiune. Prin contractul de renta viagera o persoana instraineaza un bun sau plateste o suma de bani (capital) in schimbul unei prestatii periodice in bani, care urmeaza a i se plati pana la decesul sau (renta viagera). Persoana care instraineaza bunul sau plateste suma de bani se numeste credirentier (creditorul rentei), iar persoana care se obliga sa plateasca periodic suma de bani stipulata se numeste debirentier (debitorul rentei)[1].

Dupa cum rezulta din dispozitiile Codului civil, renta viagera poate fi constituita si cu titlu gratuit, iar plata ei periodica poate fi legata de durata vietii unei alte persoane decat instrainatorul bunului ori capitalului (art. 1639 si urm.).

Cuantumul ratei de renta se stabileste, in mod liber, prin vointa partilor. Chiar daca in schimbul rentei, credirentierul a platit o suma de bani (capital) si chiar daca s-a recurs la constituirea rentei pentru a micsora inconvenientele prohibitiilor in materie de imprumut cu dobanda, nu sunt aplicabile restrictiile legale referitoare la dobanda (cuantumul maxim, interzicerea anatocismului, sau a platii anticipate etc.) , deoarece renta nu reprezinta o dobanda si se plateste nu (numai) in schimbul folosintei, ci si ca echivalent (aleatoriu) al capitalului insusi, pe care il absoarbe

Ratele de renta se platesc in cuantumul prevazut in contract. In dreptul nostru[3] nu se practica revizuirea legala (indexarea) ratelor de renta, astfel incat riscul deprecierii valorii monedei nationale se suporta de catre credirentier. Avand in vedere caracterul alimentar al ratelor de renta, nu excludem insa posibilitatea revizuirii lor pe cale judecatoreasca si nici indexarea ratelor prin conventia dintre parti, intrucat 'renta viagera nu este supusa integral nominalismului' monetar[5].

. Potrivit legii, renta se poate constitui in favoarea unei sau mai multor persoane (art. 1643 C. civ.). Desi nu se prevede expres, calitatea de debirentier poate si ea sa apartina mai multor persoane. In aceste cazuri, cand in contract exista o pluralitate de parti, se pune intrebarea daca obligatia este conjuncta sau indivizibila (ori solidara)?

In materia contractului de intretinere se admite indivizibilitatea obligatiei de intretinere (activ si pasiv) datorita naturii ei. In schimb, renta viagera - avand ca obiect o suma de bani - este, prin excelenta, divizibila. Astfel fiind, ar urma ca indivizibilitatea (eventual solidaritatea) sa fie admisa numai daca a fost stipulata in contract. Cu toate acestea, se admite ca, in principiu, moartea unui credirentier nu duce la stingerea partiala a rentei, ea urmand a fi platita integral supravietuitorului, daca nu s-a stipulat contrariul[6]. De exemplu, in cazul decesului unuia dintre sotii credirentieri, cel ramas in viata beneficiaza de intreaga renta. Deoarece renta este stabilita, cu caracter aleatoriu, pana la sfarsitul vietii creditorilor - deci obligatia este privita de parti 'sub un raport de nedivizibilitate' (art. 1058 C. civ.) - se poate admite mentinerea integrala a obligatiei pana la decesul ultimului credirentier (implinirea termenului incert prevazut in contract), daca partile nu au prevazut altfel.

Iar daca exista o pluralitate de debirentieri sau unicul debirentier decedat are mai multi mostenitori, datorita indivizibilitatii oricare poate fi obligat la executare integrala, plata facuta de unul dintre ei fiind liberatorie pentru toti.

Caractere juridice. Contractul de renta viagera este, de regula, un contract cu titlu oneros, si anume un contract cu titlu oneros aleatoriu, deoarece exista sansa de castig - pierdere pentru ambele parti, aceste sanse depinzand de un eveniment viitor si incert; perioada cat va trai credirentierul. Daca prestatia periodica in bani se plateste pe un timp determinat contractul nu mai este aleatoriu si deci nu este renta viagera[7].

Renta viagera este un contract sinalagmatic intrucat presupune obligatii pentru ambele parti si consensual, incheindu-se prin simplul consimtamant al partilor.

. Contractul de renta viagera este translativ de proprietate, credirentierul fiind tinut de obligatia de garantie a vanzatorului si, in consecinta, se bucura si de privilegiul recunoscut de lege in favoarea acestuia. Aceasta pentru ca, in lipsa de alta reglementare, regulile privitoare la obligatia de garantie a vanzatorului sunt aplicabile nu numai in materia contractului de vanzare-cumparare, dar si in cazul altor contracte translative de drepturi reale. In masura in care anumite probleme de drept nu sunt reglementate in cadrul normelor special prevazute pentru contractul in cauza (de exemplu, renta viagera) si nici in cadrul partii generale a dreptului obligational aplicabila contractului de intretinere), se impune aplicarea normelor existente, desi aceste norme sunt prevazute in cadrul reglementarii unui contract special.

. Renta viagera se constituie in mod obisnuit cu titlu oneros, ea poate fi constituita si cu titlu gratuit, prin donatie[8] sau prin testament (art. 1640-1641 C. civ.). In aceste cazuri constituirea rentei este supusa regulilor de forma si de fond prevazute pentru donatii si testamente (forma actului, capacitate, revocare, reductiune etc.). Aceste reguli sunt aplicabile si daca titularul rentei - constituite cu titlu oneros sau cu titlu gratuit - o doneaza unui tert, ceea ce este posibil intrucat renta nu are caracter strict personal (intuitu personae)[9]. Este insa evident, ca renta se va plati tertului numai pana la moartea credirentierului initial.

Atunci cand renta viagera a fost constituita cu titlu gratuit contractul nu mai are caracter aleatoriu, ci este o liberalitate, deoarece pentru credirentier nu exista sanse de pierdere, iar pentru debirentier nu exista sanse de castig[10]. Unii autori considera ca renta viagera este un contract aleatoriu chiar daca a fost constituita cu titlu gratuit, deoarece se poate intampla ca previziunile autorului liberalitatii sa nu se realizeze ('sa fie dejucate')[11], de exemplu, credirentierul traieste mai mult decat s-a presupus.

Renta viagera constituie o liberalitate si in cazul in care renta se stipuleaza nu in favoarea persoanei care a instrainat bunul sau plateste suma de bani, ci in favoarea unui tert. In acest caz partile contractante se numesc: constituitor (stipulant) si debirentier (promitent), iar tertul beneficiar are calitatea de credirentier. Renta constituita in astfel de conditii - desi contractul este cu titlu oneros si are caracter aleatoriu - este supusa regulilor de fond prevazute pentru donatii (capacitate, reductiune, revocare etc.) pentru ca stipulantul contracteaza cu intentie liberala, dar nu se aplica conditiile de forma ale donatiilor (art. 1642 alin. 2 C. civ.). Intr-adevar, renta astfel constituita este o donatie indirecta, rezultand dintr-o stipulatie pentru altul (facuta donandi causa), iar pentru donatiile indirecte nu se cerc respectarea formelor solemne.

Conditii speciale de validitate. Daca persoana in favoarea careia renta a fost constituita (inclusiv tertul beneficiar) incetase din viata in momentul constituirii, contractul este lovit de nulitate absoluta (art. 1644 C. civ.), deoarece nu exista sanse de castig - pierdere pentru ambele parti, ceea ce face sa lipseasca cauza juridica a contractului[12].

Contractul este lovit de nulitate si in cazul constituirii rentei in favoarea unei persoane afectate de o boala de care a murit in interval de 20 de zile de la data incheierii contractului (art. 1645 C. civ.). Aceasta dispozitie, continand o prezumtie absoluta de lipsa a cauzei, nu se aplica constituirilor de renta cu titlu gratuit, fara caracter aleatoriu.

Controversata este problema validitatii contractului daca renta s-a constituit in favoarea mai multor persoane si numai una dintre ele a incetat din viata in momentul constituirii sau in intervalul de 20 zile. Consideram ca in acest caz, solutia validitatii contractului se justifica, fiindca sansele de castig - pierdere pentru ambele parti (cauza contractului) subzista[13].

Daca moartea credirentierului a intervenit dupa 20 zile, instanta poate constata nulitatea contractului pentru lipsa cauzei (alea) numai daca mostenitorii dovedesc ca debirentierul a avut cunostinta de moartea lui iminenta.

Sectiunea a - II - a

Efectele contractului de renta viagera

Plata rentei. Ratele de renta trebuie sa fie platite de debirentier, in cuantumul si la termenele stipulate in contract, pana la decesul credirentierului (contractant sau tert beneficiar) ori decesul tertului pana la moartea caruia credirentierul are dreptul la ratele de renta (art. 1642 C. civ.) . Sumele datorate cu titlu de renta se dobandesc in proportie cu zilele cat a trait credirentierul. Daca insa s-a stipulat in contract ca ratele de renta sa fie platite anticipat, atunci credirentierul dobandeste fiecare rata de renta din ziua scadentei (ari. 1649 C. civ.)[15]. Existenta persoanei de viata careia este legata plata rentei trebuie sa fie dovedita de credirentier (art. 1651 C. civ.).

Conform art. 1648 C. civ., debirentierul nu poate sa se libereze de plata rentei restituind lucrul sau suma primita si chiar daca ar renunta la restituirea ratelor de renta platite, intrucat contractul arc caracter aleatoriu si produce efecte obligatorii oricat de oneros ar fi pentru debirentier.

Precizam ca, in caz de moarte a debirentierului, obligatia de plata a rentei se transmite asupra mostenitorilor lui deoarece aceasta obligatie nu este legata de o calitate personala a defunctului (cum ar fi, de exemplu, pensia de intretinere datorata intre soti si rude in conditiile prevazute de Codul familiei) si nici contractata intuim personae. Daca plata rentei s-ar fi stipulat pana la moartea debirentierului (ipoteza semnalata in literatura de specialitate[16], dar neintalnita in practica) mostenitorii datoreaza ratele de renta scadente si neachitate de debirentier in timpul vietii, obligatia stingandu-se la moartea lui.

Sanctiunea neexecutarii. Daca la scadenta debirentierul nu plateste, credirentierul poate cere executarea silita asupra patrimoniului debirentierului (indiferent de faptul ca renta a fost constituita cu titlu oneros sau cu titlu gratuit) pentru realizarea unei sume suficiente in vederea asigurarii platii regulate a rentei[17]. In schimb, rezolutiunea contractului pentru neexecutare nu poate fi ceruta de credirentier (derogare de la regula generala prevazuta in art. 1020-1021 C. civ.), cu toate ca renta a fost constituita cu titlu oneros si contractul este sinalagmatic (art. 1647 C. civ.)[18]. Rezolutiunea poate fi ceruta numai daca debirentierul nu prezinta garantiile stipulate pentru asigurarea platii rentei (art. 1646 C. civ.), respectiv, le micsoreaza prin fapta sa (art. 1025 C. civ.) sau daca in contract s-a prevazut un pact comisoriu expres. In aceste cazuri (neprezentarea garantiilor sau daca pactul comisoriu este de gradul I), rezolutiunea trebuie sa fie ceruta instantei, potrivit regulilor generale[19]. Daca pactul comisoriu expres a fost de gradul II sau de grad subsecvent instanta constata rezolutiunea care se produce in baza pactului.

Se mentioneaza ca - spre deosebire de dreptul comun in care pactul comisoriu de gradul I nu are semnificatie proprie, deoarece repeta numai prevederile art. 1020 C. civ. ¹⁸¹ - in materia rentei viagere si pactul comisoriu de gradul I produce efecte proprii; in temeiul lui credirentierul poate cere rezolutiunea judiciara a contractului pentru neexecutare, ceea ce nu ar fi posibil in lipsa acestei clauze.

In caz de rezolutiune debirentierul trebuie sa restituie bunul sau suma de bani primita. In ceea ce priveste ratele de renta platite. In practica de multe ori partile stipuleaza ca ele nu se restituie in caz de rezolutiune. O asemenea clauza este valabila intrucat arc caracterul unei clauze penale prin care se fixeaza in mod conventional si anticipat daunele-interese suferite de credirentier.

Majoritatea autorilor considera ca ratele de renta nu se restituie chiar daca partile n-au stipulat in contract o clauza de acest sens[20]. Dupa cum vom vedea, aceasta solutie a fost admisa de instanta suprema in materia contractului de intretinere si se impune, datorita caracterului aleatoriu al contractului, si in cazul rentei viagere .

Urmarirea rentei de catre creditori. Potrivit Codului civil, numai renta constituita cu titlu gratuit poate fi declarata neurmaribila prin conventia partilor (art. 1650). In acest caz creditorii nu pot protesta caci debitorul lor (credirentierul) nu a dat nimic in schimbul rentei neurmaribile si deci nu si-a micsorai patrimoniul sau (care formeaza obiectul dreptului de gaj general al creditorilor). Totusi C. proc. civ. prevede posibilitatea urmaririi chiar si a rentelor constituie cu titlu gratuit si declarate de parti neurmaribile, dar numai pentru datorii de alimente, de chirii sau alte creante privilegiate asupra mobilelor, instanta avand dreptul sa fixeze masura in care poate fi urmarita (art. 408).

Daca renta n-a fost declarata neurmaribila va putea fi urmarita de orice creditor, iar renta constituita eu titlu oneros nici nu poate fi declarata neurmaribila, deoarece reprezinta echivalentul bunului instrainat sau sumei platite si cu acest mijloc un debitor de rea-credinta s-ar putea sustrage de la executarea obligatiilor sale .

Prescriptie. In ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune prin care se reclama ratele de renta neplatite, se aplica termenul general de prescriptie de 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/1958). Termenul de prescriptie se calculeaza separat pentru fiecare rata de renta (art. 12) din momentul in care ele au devenit exigibile (art. 7). Intrucat renta are caracter viager dreptul la renta al creditorului nu se prescrie, chiar daca o perioada indelungata (de peste 3 ani) nu ar reclama plata ratelor de renta scadente[23].