| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
| Transporturi | Turism | Zootehnie |
Contractul commercial international - Partea speciala
Vanzarea internationala de marfuri
Conventia ONU asupra contractului international de marfuri - Conventia de la Viena - 11aprilie 1980, Romania a ratificat prin Lg 24/1991
Conventia a fost adoptata ca act final al unei Conferinte organizate sub egida ONU(CV)
E cea mai importanta si mai larga reglementare internationala a vanzarii
E una din cele mai importante conventii internationale prin obiect si apli???
E rodul mai multor ani(~2decenii) de dezbateri
Ceea ce o particularizeaza este faptul ca ea exprima o imbinare intre cele 2 mari sisteme de drept ale lumii: romanist(si contractul roman face parte) si cel anglo-saxon
Are 4 parti
cele 2 parti centrale sunt importante
partea privind formarea contractului e adoptata sub influenta sistemului de drept romanist; Romania a avut un rol f important in elaborarea acestei parti a CV; delegatia romana a fost condusa de prof. Tudor Popescu(fondatorul disciplinei noastre in ,50); aceasta parte este f aproape de dreptul roman.
Partea privind continutul contractului e mai mult sub influenta sistemului anglo-saxon
Aceasta imbinare intre cele 2 sisteme este cheia succesului CV
Prevederile CV sunt supletive - partile pot deroga fie in totalitate, fie in parte, in mod explicit sau implicit(prevede in contract o alta reglementare decat cea pe care CV o prevede).
Domeniul de aplicare
e reglementat sub 3 aspecte
CV a intrat in vigoare la nivel international la 1 ian 1988, in prezent sunt peste 35 de state parte la CV, Romania a ratificat in 1991 prin Lg 24/1991, nu am facut rezerve la CV.
Din punct de vedere personal, CV se poate aplica ori de cate ori se intruneste unul din urmatoarele 2 cazuri(alternative, nu cumulative):
Daca partile nu au prevazut aplicarea dreptului roman ca lex causae, CV se va aplica pt ca prin vointa partilor se trimit la sistemul de drept roman. Asadar se va aplica CV, desi cealalta parte nu apartine unui stat parte la conventie.
In cazul contractului, norma conflictuala poate fi exprimata prin vointa partilor(lex voluntatis), in caz contrar contractul se va localiza dupa criterii obiective de catre instanta de judecata, in sfera sistemului de drept cu care are legaturile cele mai stranse. Asadar fie ca partile au ales dreptul roman prin vointa lor, fie ca instanta a facut o localizare obiectiva, in ambele situatii se va aplica CV.
Din punctul de vedere al obiectului CV, ea se aplica vanzatorului interesat de marfuri. In mod paradoxal CV nu defineste nici notiunea de "vanzator", nici notiunea de "marfa", dar neindoielnic, din intregul ansamblul prevederiloor ei rezulta acestea. CV reglementeaza cateva situatii punctuale cand, pe de o parte, ea se aplica, si cand, pe de alta parte ea nu se aplica. In partea in care se aplica art. 3: "sunt supuse prevederilor CV contractul de furnizare de marfuri care urmeaza a fi fabricate sau produse". Prin aceste prevederi CV subliniaza ideea ca ea se aplica pt vanzari de bunuri viitoare care urmeaza a fi fabricate sau produse. E importanta prevederea CV. Mult mai multe sunt situatiile in care CV nu se aplica.
Situatiile in care nu se aplica sunt urmatoarele
Pt vanzarea-cumpararea de bunuri destinate folosintei persoanei, familiei si casnice
Vanzari prin licitatie(licitatiile sunt supuse unei proceduri speciale, uneori stabilite imperativ de legile nationale)
Vanzari de sub sechestru sau alte vanzari facute de autoritatile judiciare
Vanzari de valori mobiliare, de efecte de comert si de monede(adica vanzari de titluri de valoare - actiuni, obligatiuni, cambie, bilet la ordin - si nu se aplica pt schinbul valutar)
Vanzari de nave si aeronave(desi bunurile mobile au un regim cvasi-mobiliar)
Vanzari de electricitate si gaze naturale(vanzarea de bunuri care se transforma continuu)
Nu se aplica privind anumite aspecte, institutii ale contractului de vanzare
a) Privind valabilitatea contractului(viciile de consimtamant, conditiile de valabilitate)
b) Privind efectele pe care contractul le produce asupra transferului proprietatii(pt ca statele nu s-au inteles)
c) Insa, transferul riscurilor este reglementat de CV
Interpretarea, forma si proba contractului
CV reglemeteaza cateva reguli de reglementare a prevederilor sale, dar sunt totodata si reguli de interpretare a contractului propriu-zis:
Art. 7 paragraful 1:"La interpretarea CV se va tine seama de caracterul sau international si de necesitatea de a promova respectul bunei-credinte in CI." Sunt 2 principii concentrate intr-un singur text: contractul trebuie interpretat avand in vedere caracterul international si cu buna-credinta.
Art. 7 alin. 2:"Materiile carmuite de CV care nu sunt rezolvate in mod expres de aceasta vor fi reglementate potrivit cu principiile generale din care CV se inspira sau in lipsa unor asemenea principii, in conformitate cu legea aplicabila in temeiul normelor de drept international privat." Prin notiunea de "principii din care CV se inspira" trebuie inteles ceea ce se numeste fondul comun al reglementarilor vanzarii internationale de marfuri si acest fond comun se regaseste f bine in principiile contractului international comercial.(principiul UNIDROIT)
Art. 2 paragraful 1:"Manifestarile de vointa ale partilor trebuie interpretate dupa intentia acestora, cand cealalta parte cunostea sau nu putea sa ignore aceasta intentie - principiul de influenta romanista se acorda importantei vointei interne, nu celei declarate.
Art. 8 paragraful 2 - influneta anglo-saxona :"In cazul in care intentia unei parti contractante nu poate fi stabilita, indicatiile si celelalte manifestari de vointa ale acestora trebuie interpretate potrivit cu semnificatia pe care le-ar fi acordat-o o persoana rezonabila, cu aceeasi pregatire si aflata in aceeasi situatie" - teorie a omului rezonabil, figura abstracta.
Art. 9 :"Partile sunt legate prin uzantele la care au consimtit si de obisnuintele care s-au stabilit intre ele"
Art. 9 alin 2 :"in afara de conventie contara, partile sunt considerate ca s-au referit in mod tacit in contract la orice uzanta pe care o cunosteau sau ar fi trebuit sa o cunoasca si care in CI e larg cunoscuta si in mod regulat respectata de catre partile la contractele de acelasi tip in ramura comerciala avuta in vedere."
Textul reglementeaza, asadar, ideea conform careia contractul se interpreteaza conform uzantei la care partile au trimis, dar prevede ca si celelalte uzante sunt obligatorii in cazul in care partile le-au cunoscut sau ar fi trebuit sa le cunoasca si sunt larg cunoscute in ramura.
Forma contractului
Art. 11 prevede :"Contractul nu trebuie sa fie incheiat, nici constatat in scris si nu e supus nici unei alte conditii de forma" - principiul consensualismului. In art. 29, acelasi principiu este extins si in ce priveste modificarea sau rezilierea contractului (acestea pot fi facute fara vreo conditie de forma).
Proba
Art. 11 consacra principiul libertatii probelor :" Contractul poate fi probat prin orice mijloc, inclusiv prin martori". Acest principiu e o consecinta fireasca a principiului consensualismului in materia formei.
Formarea contractului
Nu se foloseste termenul de incheiere a contractului - fiind ultima parte a formarii contractului, formarea insemnand intregul mecanism de corelare a celor 2 parti ale consimtamantului: oferta si acceptarea.
Oferta de a contracta
Def: Art. 14 defineste oferta ca fiind propunerea de incheiere a unui contract care pt a fi valabila trebuie sa indeplineasca urmatoarele 3 conditii:
a) Oferta sa fie adresata uneia sau mai multor persoane determinate(diferita de civil, ofera = numai propunerea adresata uneia sau mai multor persoane determinate, nu si oferta publica (invitatie la oferta, propunere de oferta)
b) Oferta trebuie sa fie "suficient de precisa" - e suficient de precisa o propunere in cazul in care defineste marfuri si, expres sau implicit, stabileste cantitatea sau pretul sau da indicatii care permit ca acestea sa fie determinate.
Din acest text rezulta ca urmatoarele elemente sunt esentiale pt a defini caracterul precis al ofertei:
Sa se denumeasca marfurile si cantitatea lor
In ce priveste pretul, acesta sa fie determinat si determinabil
In ce priveste determinabilitatea pretului insa este o reglementare speciala in partea a 3-a a CV referitoare la continutul contractului.
c) Oferta trebuie sa denote vointa autorului ei de a se angaja in caz de acceptare (oferta data in stare de angajament juridic)
Problema retractarii si revocarii ofertei - art. 15 si urmatoarele
CV face distinctie intre retractare si revocare.
Art. 15 :"Oferta poate fi retractata daca retractantul ei ajunge la destinatar inainte sau in acelasi timp cu oferta." Retractarea e , asadar, o forma de revocare, care se produce cel mai tarziu in momentul in care oferta ajunge la destinatar.
Retractarea poate fi facuta de ofertant fara nici o restrictie, chiar in cazul in care in cuprinsul ofertei e mentionat caractrelui ei de irevocabilitate, pt ca atata timp cat retractantul intervine ceva mai tarziu, inseamna ca destinatarul nu a putut cunoaste oferta si nu-l prejudiciaza cu nimic.
In ce priveste revocarea, insa, art. 16 instituie o regula si exceptii. Regula e in sensul ca oferta poate fi revocata pana la incheierea contractului daca revoc. Soseste la destinatie inainte ca acesta sa fi expediat acceptarea sa - element specific anglo-saxon. Momentul incheierii contractului - momentul expedierii( la noi, teoria receptiuniii si informatiunii), chiar daca acceptarea nu a ajuns la ofertant.
Prin exceptie, oferta nu poate fi revocata in urmatoarele situatii:
a) cand se prevede ca ea este irevocabila fie prin fixarea unui termen determinat pt acceptare, fie in alt mod. De regula se precizeaza :"prezenta ofertei este valabila 3 luni.", in cadrul acestui termen e socotit.
b) Cand e rezonabil pt destinatar sa considere ca oferta este irevocabila si daca destinatarul a actionat in consecinta, "pt determinarea intentiei acceptantului, precum si pt ceea ce ar fi considerat o persoana rezonabila aflata in aceeasi situatie se va tine seama de circumstante pertinente, de obisnuintele dintre parti, precum si de uzante." Asadar aceasta formula "daca e rezonabil pt destinatar sa" se interpreteaza prin prisma ideii omului rezonabil( in functie de circumstante, obisnuinte si uzante).
Acceptarea ofertei
In art. 18 e o definitie: "Acceptarea este o declaratie sau o alta manifestare de vointa a destinatarului ofertei care exprima acordul acestuia cu privire la oferta". Aceasta definitie acopera atat acceptiunea expresa, cat si tacita.
Art. 18 alin 1 reglementeaza regimul juridic al tacerii sau inactiunii: "Tacerea sau inactiunea, prin ele insele, nu pot constitui acceptare". Se instituie astfel o regula similara din dreptul comercial roman: tacerea nu valoreaza acceptare. "Prin ele insele" - admite si exceptii: inseamna in cazul in care pur si simplu se tace, pot produce efecte juridice cand ac. Ef.
Momentul cand acceptarea produce efecte
Termenele de acceptare
1)acceptarea expresa - in cazul acceptarii exprese, CV realizeaza o distinctie dupa cum formarea contractului se realizeaza intre prezenti si intre absenti
2)acceptarea tacita - consta in indeplinirea de catre destinatarul ofertei a unui act prin care acesta arata ca accepta oferta fara a comunica insa acceptarea ofertantului.
CV prevede faptul ca intentia destinatarului ofertei de a accepta oferta trebuie sa fie concordanta cu termenii acesteia, cu uzantele sau obisnuintele stabilite intre parti( livrarea marfurilor). Momentul de la care acceptarea tacita isi produce efectele e acela in care actul de acceptare a fost indeplinit.
Continutul acceptarii
CV stabileste o regula, o exceptie si o exceptie de la exceptie care revine la regula. Ca regula, un raspuns care tinde sa fie acceptarea unei oferte, dar care tine completari, limitari sau alte modificari fata de continutul ofertei constituie o contraoferta (art. 19 para 1). Acceptarea trebuie sa fie pura si simpla, concordanta cu continutul ofertei. Prin exceptie, constituie acceptare un raspuns care tinde sa fie acceptarea unei oferte, desi contine elemente modificatoare sau complementare acesteia, elemente care insa nu altereaza in mod substantial termenii ofertei.
Se considera ca altereaza substantial termenii ofertei termeni diferiti referitori la pret, plata, cantitatea si calitatea marfii, locul si momentul predarii, raspunderea uneia dintre parti, termeni diferiti referitori la litigii( art. 19 para 3). Textul instituie o prezumptie relativa a faptului ca aceste modificari altereaza in mod substantial termenii ofertei( e susceptibila de proba contrara, judecatorii sunt cei care in functie de sustinerile partilor vor stabili daca termenii ofertei au fost intradevar modificati in mod substantial).
In toate celelalte situatii in care acceptarea contine termeni diferiti, contractul se considera incheiat in termenii ofertei cu modificarile continute in acceptare.
Exceptia la exceptie : un raspuns, care, desi nu altereaza in mod substantial termenii ofertei, nu va fi considerata acceptare in cazul in care ofertantul, fara o intarziere nejustificata, a relevat verbal diferentele sau a adresat destinatarului ofertei o notificare in acest sens si a indicat totodata faptul ca nu e de acord cu aceste modificari( diferente).
Acceptarea tardiva
Este acceptarea care parvine ofertantului dupa expirarea termenului prevazut in oferta sau al unui termen rezonabil.
Efectele acceptarii tardive
CV face distinctie dupa cum intarzierea implica sau nu culpa acceptantului:
Retractarea acceptarii
Acceptarea poate fi retractata daca ajunge la ofertant inainte de momentul in care acceptarea produce efecte, adica inainte sau in acelasi moment in care ajunge acceptarea, intrucat in acest moment contractul se formeaza.
Formarea contractului
Contractul se formeaza in momentul in care cele 2 vointe concordante ale partilor contractante se intalnesc. In cazul acceptarii exprese, intre absenti, momentul formarii contractului e acela in care acceptarea parvine ofertantului. In cazul acceptarii exprese, intre prezenti, momentul incheierii contractului e momentul in care se realizeaza acordul de vointa al partilor. In cazul acceptarii tacite, momentul incheierii contractului e momentul in care actul de acceptare tacita a fost indeplinit.
Efectele contractului de vanzare de bunuri mobile corporale( Drepturile si obligatiile partilor)
reglementata in 2 mari sectiuni - obligatiile vanzatorului si obligatiile cumparatorului
Obligatiile vanzatorului
Sunt enumerate in art. 30 din CV; e vorba de obligatia de predare a marfii, de transfer a proprietatii, de remitere a documentelor referitoare la marfa, de conformitate si obligatia de conservare a marfurilor.
1)Obligatia de predare a marfii
Locul predarii
Conform art. 31, obligatia de predare consta in urmatoarele elemente care se aplica in scara:
I rand locul predarii e cel prevazut in contract, asadar se acorda prioritate autonomiei de vointa a partilor
II cand partile nu au prevazut locul predarii marfurilor, marfa se socoteste predata cand e remisa catre primul transportator, pt a fo remisa cumparatorului, atunci cand contractul implica transportul marfii.
III daca nu ne aflam in nici una din ipotezele de mai sus, cand contractul se refera la un bun individual determinat sau la un bun determinat prin caractere generice care trebuie prelevat dintr-o masa de bunuri, sau care trebuie fabricat ori produs, locul predarii e locul special in care marfurile se gaseau sau urmeaza sa fie produse, in cazul in care cumparatorul cunostea ca marfa se afla sau urmeaza a fi produsa in acel loc special. Aceasta este ipoteza in care obiectul contractului il constituie un bun individual determinat care se afla intr-un anumit loc in momentul incheierii contractului, loc cunoscut de parti, in acest caz predarea trebuie facuta in acel loc. Ipoteza se refera de asemenea si la situatia in care obiectul contractului e un bun de gen( res genera) care trebuie prelevat dintr-o masa de bunuri( 5 tone grau din silozul X). In fine, situatia unor marfuri ce trebuie fabricate sau ce urmeaza a fi produse, adica a unor bunuri viitoare; cand partile stiu ca aceste bunuri viitoare vor fi produse intr-un anumit loc, locul predarii va fi acolo.
IV e in toate celelalte cazuri, locul predarii e la sediul vanzatorului din momentul incheierii contractului. Asadar conform CV plata in sensul de obligatie a vanzatorului de predare e cherabila, iar nu portabila( cumparatorul trebuie sa vina sa ridice marfa de la sediul vanzaotrului).
Momentul predarii
e reglementat in art. 33 din CV si CV face o distinctie intre urmatoarele 3 ipoteze:
a) Daca o data fixa de predare e stabilita prin contract sau poate fi determinata prin raportare la contract, atunci predarea trebuie facuta la acea data. Asadar data poate fi determinata prin contract sau determinabila prin referire la contract.
b) Cand prin contract e stabilita o perioada de timp pt predare, in acest caz predarea se face in orice moment in cursul acelei perioade. Alegerea datei precise, exacte in cadrul perioadei pt predare apartine vanzatorului, caci el este debitorul obligatiei de predare, dar, desigur, partile pot prevedea in contract ca alegerea datei revine cumparatorului. Cand partile nu au prevazut nimic in contract cu privire la alegere, alegerea revine vanzatorului, pt ca in caz de indoiala, contractul se interpreteaza in favoarea celui care se obliga( "in dubio pro reo"). Cand partile prevad o perioada de timp pt predarea marfii, mai rar partile stabilesc o zi precisa, e des intalnit in practica.
c) In toate celelalte cazuri, predarea trebuie facuta intr-un termen rezonabil calculat de la data incheierii contractului.
2)Obligatia de remitere a documentelor referitoare la marfa
Art. 34:" Cand vanzatorul e tinut sa remita documentele referitoare la marfa, el trebuie sa execute aceasta obligatie la momentul, locul si in forma prevazuta in contract." Asadar principiul autonomiei de vointa prevaleaza. Cand in contract nu se prevede nimic referitor la aceasta obligatie, in acest caz vanzatorul trebuie sa remita documentatia rezonabila in functie de natura marfii.
3)Obligatia de conformitate
CV a realizat un important progres din punct de vedere legislativ cand a unificat intr-un singur text obligatiile referitoare la conformitatea marfii. In dreptul romanist, nu exista o notiune generica de acest tip, ci exista obligatii de garantie a vanzatorului pt calitate, cantitate si evictiune.
In CV conform sistemului de drept anglo-saxon( care se manifesta masiv in aceasta parte a CV) toate obligatiile legate de conformitatea marfii sunt reglementate intr-un singur text: art. 35:"Obligatia de efectuare a marfurilor se socoteste indeplinita de vanzator in urmatoarele situatii:
A - in cazul in care calitatea, cantitatea, tipul, ambalajul sau conditionarea marfii sunt prevazute in contract, obligatia de conformitate se socoteste indeplinita daca aceste elemente coincid stipulatiilor contractului;
B - in lipsa unor asemenea stipulatii contractuale, marfurile se socotesc conforme in urmatoarele imprejurari:
a) Daca ele sunt adecvate intrebuintarilor la care servesc in mod obisnuit marfuri de acelasi tip
b) Sunt adecvate orice intrebuintari speciale care au fost aduse expres sau tacit la cunostinta vanzatorului de catre cumparator in momentul incheierii contractului
c) Marfa poseda acele calitati pe care vanzatorul le-a prezentat cumparatorului ca esalon sau model
d) Ambalajul si conditionarea marfii: marfurile sunt adecvate cand sunt ambalate/ conditionate in mod obisnuit pt marfuri de acelasi tip, iar in lipsa unui mod obisnuit, atunci cand sunt ambalate sau conditionate intr-o maniera adecvata pt a le conserva si proteja
Acestea sunt obligatiile vanzatorului legate de conformitatea marfii.
CV prevede si anumite obligatii ale cumparatorului legate de conformitatea marfii. De fapt aceste obligatii ale cumparatorului sunt conditionate sau preconditionate pt ca acel cumparator sa poata sa reclame lipsa de conformitate si aceste obligatii ale cumparatorului sunt reglementate in art. 38 si 39.
Art. 38: "Cumparatorul trebuie sa examineze marfurile sau sa le supuna examinarii intr-un termen cat se poate de scurt de la predare tinand seama de imprejurari. Cand contractul implica transportul marfii, acest examen poate fi amanat pana la sosirea marfii la destinatie."
Art. 39: "Cumparatorul trebuie sa denunte vanzatorului lipsa de conformitate precizand natura defectului, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a se prevala de acea lipsa de conformitate."
Pt exercitarea obligatiei cumparatorului de denuntare a lipsei de conformitate, CV instituie 2 termene de decadere:
4)Obligatia de predare a marfurilor libere de orice drept sau pretentie a unui tert
Aceasta obligatie e similara, comparabila cu obligatia de garantie pt evictiune din dreptul romanist.
CV spune in art. 41: "Vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert, excaptand cazul in care cumparatorul accepta sa preia marfa si in aceste conditii." Asadar textul instituie o regula si o exceptie. Regula e de la sine inteleasa, vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de drepturi sau pretentii din partea tertilor. Exceptia prezinta interes. Aceasta exceptie permite vanzarea unui drept asupra caruia un tert are o pretentie care poate fi si o revendicare a marfii. Asadar CV permite vanzarea lucrului altuia( aceasta solutie este noua pt dreptul romanesc) pt ratiunea ca in DCI marea majoritate a bunurilor care fac obiectul contractului sunt bunuri fungibile si exista prezumptia ca vanzatorul, chiar daca pierde proprietatea asupra bunului pe care avea intentia sa o transmita cumparatorului, are posibilitatea sa cumpere o marfa similara de pe piata si sa o predea cumparatorului.
CV are o reglementare interesanta in ceea ce priveste obligatia de garantie a vanzatorului intemeiata pe un drept de proprietate intelectuala invocat de un tert.
Art. 42 : "Vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a unui tert intemeiate pe proprietatea industriala sau pe alta proprietate intelectuala pe care vanzatorul le cunostea sau nu putea sa le ignore in momentul incheierii contractului."
Pt a exista aceasta obligatie de garantie a vanzatorului e necesar ca dreptul de proprietate intelectuala invocat de tert sa se intemeieze:
In aceeasi sectiune care se refera la obligatiile vanzatorului, CV se refera la mijloacele de care dispune cumparatorul in cazul incalcarii contractului de catre vanzator, adica raspunderea contractuala a vanzatorului.
Interdictia acordarii unui termen judiciar de gratie
Art. 47 din CV prevede : "Judecatorul sau arbitrul nu poate acorda vanzatorului nici un termen de gratie atunci cand cumparatorul se prevaleaza de unul din mijloacele de care dispune in cazul incalcarii contractului de catre vanzator."
Aceasta solutie de interdictie a acordarii unui termen judiciar de gratie e influentat de sistemul de drept romanist. In CV se permite celeilalte parti, adica cumparatorului, sa acorde un termen conventional de gratie. Asadar termenul judiciar e interzis de CV, cel dat de judecator/ arbitru, nu si cel dat de cealalta parte.
Mijloacele de care dispune cumparatorul in cazul incalcarii contractului de catre vanzator
sunt reglementate in mai multe texte: art. 46, 48, 49, 50, 51, 52 din CV
3 mari categorii:
I. Cumparatorul poate sa ceara executarea in natura a obligatiei de catre vanzator
II. Cumparatorul poate sa ceara rezolutiunea contractului
III. Cumparatorul are 3 asa-zise posibilitati speciale (art. 51 si 52)
I. Exercitarea in natura a obligatiei de catre vanzator
Aceasta posibilitate este subclasificata in 2 categorii:
Este posibilitatea generala de a cere executarea contractului indiferent de natura obligatiei incalcate de vanzator. Este reglementata in art. 46: "Cumparatorul poate cere vanzatorului executarea oricareia dintre obligatiile sale, cu exceptia cazului in care s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu o asemenea cerere." Aceasta este posibilitatea cea mai larga pe care CV o ofera cumparatorului, e posibilitatea incurajata de CV pt ca ea are ca finalitate executarea in tocmai a contractului, adica cumparatorul poate cere vanzatorului care nu a predat marfa, sa o predea. Aceasta inseamna executarea in natura a contractului, e executarea specifica a obligatiei.
Cumparatorul este tot in situatia executarii in natura care se aplica cand vanzatorul si-a incalcat obligatia de conformitate. Si in acest caz, CV reglementeaza 3 posibilitati ale cumparatorului:
a) Poate sa ceara vanzatorului predarea unor marfuri de inlocuire
b) Poate sa oblige pe vanzator sa repare lipsa de conformitate, in afara de cazul in care o asemenea solutie ar fi nerezonabila
c) Poate sa reduca proportional cu diferenta de valoare intre marfurile efectiv livrate si cele care ar fi trebuit sa fi elivrate conform contractului
d) Posibilitatea vanzatorului de a repara pe cheltuiala sa orice lipsa de conformitate dupa data predarii
Art. 48 : "Vanzatorul poate chiar dupa data predarii sa repare pe cheltuiala sa orice lipsa de conformitate cu conditia ca aceasta sa nu atraga o intarziere nerezonabila in executare si nici sa nu cauzeze cumparatorului inconveniente nerezonabile."
II. Rezolutiunea contractului
are ca finalitate incetarea efectelor contractului
se produce in anumite cazuri expres prevazute de CV
sunt 2 cazuri alternative:
a)cand neexecutarea de catre vanzator a oricareia dintre obligatiile sale contractuale constituie o incalcare esentiala a contractului( "o contraventie esentiala la contract")
E vorba de o conditie care trebuie indeplinita : de a fi vorba de o incalcare esentiala a contractului. Notiunea de "incalcare esentiala a contractului" e reglementata de CV in sensul ca exista o incalcare esentiala in cazul in care cumparatorul este lipsit de ceea ce era in drept sa se astepte de la contract, iar o persoana rezonabila aflata in aceeasi situatie nu ar fi incheita contractul respectiv.
b)in cazul in care vanzatorul nu-si indeplineste obligatia de predare a marfii, cumparatorul ii poate acorda un termen suplimentar pt executare. In cazul in care si acest termen suplimentar este incalcat incalcarea devine esentiala si cumparatorul are dreptul la rezolutiunea contractului.
Se observa asadar ca in CV se face distinctie intre obligatia de predare a marfii si celelalte obligatii. Desi obligatia de predare e cea mai importanta obligatie a vanzatorului, totusi incalcarea ei nu atrage imediat rezolutiunea, ci numai daca vanzatorul depaseste, incalca si termenul suplimentat acordat de cumparator.
Regimul juridic al rezolutiunii conform CV
rezolutiunea e extrajudiciara( in dreptul nostru e judiciara, trebuie pronuntata de instanta de judecata) - rezolutiunea se declara unilateral de partea interesata
declaratia de rezolutiune a contractului nu are efecte decat daca e facuta prin notificare de catre cealalta parte; e esentiala in conceptia CV notificarea
instanta de judecata nu poate acorda niciuneia dintre parti un termen de gratie, in schimb cealalta parte poate sa acorde co-contractantului sau un termen suplimentar pt executare.
III. Situatii speciale de responsabilitate a vanzatorului ( 3) - art. 51 si 52 din CV
a) In cazul in care vanzatorul efectueaza o predare partiala a marfurilor sau numai o parte din margurile predate nu e conform cu contractul, cumparatorul beneficiaza de toate mijloacele prevazute de CV dar numai cu privire la partea lipsa sau neconforma
b) In cazul in care vanzatorul face o predare anticipata( inainte de scadenta), cumparatorul are facultatea de a accepta marfa sau de a refuza
c) In cazul in care vanzatorul preda o cantitate superioara celei prevazute in contract, cumparatorul poate accepta sau refuza preluarea cantitatii excedentare; in cazul in care o accepta este obligat sa o plateasca la pretul contractului.
Obligatiile cumparatorului
1)Obligatia de plata a pretului
Intinderea obligatiei
CV da o definitie moderna a platii: "Obligatia cumparatorului de a plati cuprinde si pe aceea de a lua toate masurile si de a indeplini toate formalitatile destinate a permite plata pretului potrivit legii, contractului sau uzantelor."
Determinarea pretului
CV reglementeaza o regula si o situatie speciala.
Regula e in sensul ca pretul trebuie sa fie determinat si determinabil( pretul trebuie sa fie stabilit in mod expres sau implicit in contract sau in contract sa existe o dispozitie care sa permita ca el sa fie determinat). Aceasta regula e inscrisa in art. 14 din CV care e inclus in prima parte a CV si e expresia sistemului de drept romanist. Pt ca insa sistemele de drept anglo-saxon sunt mai flexibile si admit ca un contract sa fie valabil fara ca pretul sa fie determinat sau determinabil, CV a reglementat si situatia speciala.
Situatia speciala e in art. 55; conform acestui text un contract este valabil chiar in cazul in care pretul nu e determinat, nici cel putin determinabil. Conditia e insa ca sistemul de drept aplicabil ca lex causae sa permita un contract fara pret. Cand exista o asemenea situatie, CV instituie o prezumptie legala relativa de determinare a pretului si anume CV spune astfel: "in lipsa unor indicatii contrare, partile sunt reputate ca s-au referit in contract in mod tacit la pretul practicat in mod obisnuit in momentul incheierii contractului in ramura comerciala respectiva pt marfurile de acelasi tip vandute in imprejurari comparabile." Contractul e valabil si in caz de litigiu, pretul va fi stabilit de judecator, arbitru sau expert.
Locul platii pretului - art. 57
Sunt prevazute urmatoarele locuri in scara( alternativ):
a) Locul prevazut in contract
b) Sediul vanzatorului - plata pretului e portabila iar nu cherabila; pretul se socoteste platit nu in momentul in care banii au plecat de la cumparator ci in momentul in care au ajuns in contul bancar al avnzatorului( solutie diferita de dreptul nostru)
c) Cand plata pretului trebuie facuta conform contractului contra remiterii marfii sau documentelor cu privire la marfa, plata trebuie facuta la locul acelei remiteri. Aceasta ultima situatie acopera ipoteza frecvent intalnita in CI in care plata se face contra remiterii titlului cu privire la marfa ( transportul maritim- conosament=titlu de valoare)
Momentul platii pretului
a) Momentul stabilit in contract
b) In lipsa unui moment determinat prin contract, pretul trebuie platit in momentul in care conform contractului vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului fie marfurile fie documentele reprezentative ale acestora. E consacrat asadar principiul simultaneitatii intre plata marfii si predarea marfii sau documentelor
c) E o situatie speciala, vanzatorul poate face din plata pretului o conditie prealabila remiterii marfii sau documentelor.
Retinem prevederile art. 59 din CV care reglementeaza ideea punerii de drept in intarziere a cumparatorului pt plata pretului. Textul spune : "Cumparatorul trebuie sa plateasca pretul la data stabilita prin contract fara a fi necesara nicio cerere sau alta formalitate din partea vanzatorului." Se instituie asadar principiul dies interpellat pro hominem( termenul pune in intarziere in locul omului), principiu care reprezinta o exceptie (consacrata si de codul comercial), fata de principiul civil "dies non interpellat pro hominem".
Obligatia de preluare a marfii predate
Art. 60: "Cumparatorul trebuie sa indeplineasca orice act care e de asteptat in mod rezonabil din partea lui pt a permite vanzatorului sa efectueze predarea si totodata cumparatorul e obligat sa preia efectiv marfa predata. Ea implica 2 idei.
Mijloacele de care dispune vanzatorul in cazul incalcarii contractului de cumparator( Raspunderea contractuala a cumparatorului)
Exista 2 posibilitati ale vanzatorului:
I. Vanzatorul poate cere executarea in natura a obligatiei de plata a pretului, cu exceptia cazului in care s-a prevalat de un mijloc incompatibil cu o asemenea cerere (art. 62)
II. Vanzatorul poate declara rezolutiunea contractului - 2situatii:
a) Vanzatorul poate cere rezolutiunea contractului daca neexecutarea de catre cumparator a oricareia dintre obligatiile sale constituie o contraventie esentiala la contract
b) In cazul in care cumparatorul nu isi executa obligatia de plata a pretului ori nu preia marfurile predate, vanzatorul poate sa-i acorde un termen suplimentar pt executare; in cazul in care si acest termen suplimentar este incalcat, incalcarea devine esentiala si vanzatorul poate cere rezolutiunea contractului
III. Exista o situatie speciala de responsabilitate a cumparatorului in cazul in care el nu comunica vanzatorului specificatiile cu privire la marfa. Acest text se refera la ipoteza in care, conform contractului, vanzatorul trebuie sa execute marfa dupa specificatiile furnizate de cumparator, adica dupa o mostra, esantion, model, In consecinta, cumparatorul trebuie sa furnizeze vanzatorului acele specificatii.
CV spune ce se intampla daca nu o face. Asadar cand cumpartorul nu comunica vanzatorului la data convenita sau intr-un termen rezonabil de la acea data specificatiile cu privire la acea marfa, vanzatorul va efectua singur specificarea potrivit cu nevoile cumparatorului care i-ar putea fi cunoscute.
Transferul riscurilor de la vanzator catre cumparator
In legatura cu transferul riscurilor, CV face o distinctie:
Dupa cum conform contractului marfa face sau nu obiectul transportului
Cand conform contractului face obiectul transportului ( se interpune un caraus), riscurile se transmit dupa urmatoarea subdistinctie:
a) Daca vanzatorul e tinut prin contract sa remita marfa transportatorului intr-un loc determinat, riscurile sunt transferate cumparatorului in momentul in care vanzatorul a remis marfurile transportatorului in acel loc determinat. Transportatorul este una si aceeasi persoana cu cumparatorul din punct de vedere ar riscurilor.
b) Cand prima ipoteza nu e intrunita, riscurile sunt transferate cumparatorului in momentul remiterii acestora catre primul transportator pt a fi remise cumparatorului.
Cand marfa nu face obiectul unui transport - 2 subsituatii:
a) Cand cumparatorul e tinut sa preia marfurile intr-un alt loc decat la sediul vanzatorului, riscurile sunt transferate cand predarea e facuta, iar cumparatorul stie ca marfurile sunt puse la dispozitia sa in acel loc. Aceasta ipoteza pt bunuri generice( ex. Cereale) care se afla intr-un siloz, depozit, in alt loc decat la sediul vanzatorului; cand cumparatorul stie ca marfa ii e predata acolo, momentul transmiterii riscurilor e momentul in care marfa e predata acolo sau e individualizata ca apartinand acelui cumparator.
b) E ipoteza aplicabila ori de cate ori nu ne aflam in niciuna din situatiile de mai sus. Riscurile se transfera in momentul in care marfa e predata cumparatorului sau in cazul in care cumparatorul nu se prezinta pt a o ridica in termenul contractual in momentul in care marfa individualizata ca fiind pt acel cumparator e pusa la dispozitia acestuia.
Asadar sunt 2 idei
Daca respectivul cumparator se prezinta in termenul contractual pt ridicarea marfii, riscurile se transmit in momentul predarii
Daca respectivul cumparator nu se prezinta in termenul contractual pt ridicarea marfurilor, riscurile se trasfera de asemenea catre cumparator, dar cu o conditie, ca marfa sa fie individualizata ca fiind pt acel cumparator.
Regimul juridic al daunelor interese
Toate mijloacele de care oricare dintre parti dispune pt incalcarea obligatiei de catre celalata parte se pot corobora cu plata de daune interese. Ea poate insoti oricare din mijloace si le poate dubla. Asadar daunele-interese sunt o masura care se aplica insotind orice alt remediu prevazut de CV.
Intinderea daunelor-interese
Art. 74: "Daunele-interese pt incalcarea de catre o parte a obligatiilor sale contractuale sunt egale cu pierderea suferita si cu castigul nerealizat de cealalta parte ca urmare a incalcarii." Asadar - principiul dezdaunarii totale. Tot art. 74 prezinta o reglementare sub aspectul intinderii : "Daunele-interese nu pot fi superioare pierderii efectiv suferite si castigului nerealizat de cealalta parte pe care partea in culpa le-a prevazut sau ar fi trebuit sa le prevada in momentul incheierii contractului." La aprecierea previzibilitatii se iau in considerare faptele de care co-contractantul culpabil avea cunostinta sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta ca fiind consecintele posibile ale incalcarii de catre el a obligatiilor contractuale.
Se raspunde numai pt daune previzibile, nu si cele imprevizibile. Previzibilitatea se apreciaza dupa un criteriu subiectiv( partea a prevazut), dar si dupa un criteriu obiectiv(partea ar fi trebuit sa prevada), se apreciaza de judecator sau arbitru in imprejurari rezonabile in functie de situatie.
Modalitati specifice de stabilire a daunelor-interese in cazul rezolutiunii contractului (2)
Vanzarea coactiva
In cazul in care contractul e rezolvit, iar cumparatorul a procedat la o cumparare de inlocuire sau vanzatorul a procedat la o vanzare compensatorie ,partea care cere daune-interese poate obtine diferenta dintre pretul din contract si pretul cumpararii de inlocuire sau al vanzarii compensatorii.
In cazul in care contractul e rezolutiv daca marfurile au pret curent, se pot cere daune-interese echivalente cu diferenta dintre pretul stabilit prin contract si pretul curent din momentul rezolutiunii.
Problema exonerarii de raspundere - art. 79
Conform textului, o parte este exonerata de raspundere pt neexcutarea oricareia din obligatiile sale contractuale daca dovedeste ca aceasta neexecutare a fost determinata de o piedica care indeplineste urmatoarele caracteristici cumulative:
a) E indeplinita de vointa acelei parti
b) E fortuita, adica partea nu se putea astepta in mod rezonabil sa o ia in considerare in momentul incheierii contractului( vine pe neasteptate)
c) E imprevizibila si insurmontabila adica partea nu putea sa o previna sau sa o depaseasca, nici sa-i previnsa sau sa-i depaseasca consecintele.
Remarcam ca nu se foloseste termenul de "forta majora" desi din continutul reglementarii rezulta ca este vorba de o imprejurare de forta majora. Definitia pe care "forta majora" o gaseste in acest text e o definitie sintetica specifica dreptului romanist pt ca sunt 3 feluri ale definitiei fortei majore : sintetica, analitica si mixta.
CV contine tot in art. 79 si cateva reglementari de natura procedurala privind forta majora : partea care nu a executat datorita faptului ca a fost impiedicat datorita unui eveniment mentionat mai sus trebuie sa anunte cealalta parte despre impiedicare si despre efectul impiedicarii asupra capacitatii ei de executare a contractului.
In cazul in care nu instiinteaza ci invoca forta majora mai tarziu(cand e chemat in judecata) , partea care nu a avertizat va suporta consecintele, prejudiciile pe care cealalta partea le-ar fi putut evita daca ar fi fost anuntata la timp. Asadar aceasta situatie este bazata pe culpa, nu are legatura cu forta majora.
Prevederile CV asupra prescriptiei
in materie de vanzare internationala de marfuri - Conventia de la New York - 1974
C asupra prescriptiei - adoptata sub egida ONU, e anterioara CV, dar in 1980, cand s-a adoptat CV, s-a adoptat si un protocol modificator al CNY care a avut ca scop armonizarea celor 2 Conventii internationale
Are tot 4 parti - parte introductiva, dispozitii generale si domeniu de aplicare - sunt identice
CNY caracter supletiv ca si CV
Specific este chiar din art. 1 stabilind domeniul de aplicare al CNY: "Conventia determina conditiile in care drepturile si actiunile reciproce ale vanzatorului si cumparatorului nascute dintr-un contract de vanzare internationala de bunuri mobile corporale nu mai pot fi exercitate ca urmare a expirarii unui anumit interval de timp."
Acest interval de timp este numit "termen de prescriptie".
Asadar CNY priveste prescriptia extinctiva din punctul de vedere al dreptului romanist, iar nu achizitiva, in materia vanzarii de bunuri mobile corporale.
Continutul CNY
Termenele de prescriptie potrivit CNY
Art. 8: "Termenul de prescriptie este de 4ani." E un termen scurt, putin mai mare decat in dreptul roman, dar mai scurt fata de celelalte sisteme de drept. Acesta este motivul pt care CNY nu a avut atat succes ca CV si a fost ratificata de mult mai putine state. Romania a ratificat prin Legea 24/1992.
CNY in ce priveste lungimea termenului are o dispozitie speciala in art. 23 in care e reglementata o limitare generala a termenului de prescriptie: "in cazul in care pe parcursul curgerii termenului de prescriptie, intervin cauze de intrerupere sau de suspendare a termenului, acest termen de prescriptie se poate prelungi, dar nu mai mult de 10ani din momentul in care a inceput sa curga.
Decretul 167/1958 nu contine o asemenea prevedere.
Sunt aplicabile o regula generala si mai multe reguli speciale. Regulile speciale nu sunt exceptii de la regula generala, ci sunt aplicatii ale regulii generale in anumite cazuri concrete.
Regula generala - art. 9: "termenul de prescriptie curge de la data la care actiunea poate fi exercitata." Textul e perfect concordant cu Decretul 167/1958("de la nasterea dreptului la actiune"). In art. 9 se precizeaza ca termenul de prescriptie sau curgerea acestuia nu este intarziata , regula generala nu este inlaturata de la aplicare in urmatoarele cazuri:
a) Cand o parte e obligata prin contract sau prin legea aplicabila contractului sa adreseze o notificare celeilalte parti sau sa indeplineasca orice act, altul decat deschiderea unei noi proceduri, sub sanctiunea de a nu putea exercita dreptul sau.
Aceasta limitare e f importanta pt ca sunt multe sisteme de drept care prevad ca inainte de introducerea unei actiuni in justitie, reclamantul e obligat sa efectueze o procedura prealabila fie de notificare, fie de conciliere prealabila. Sunt asa-numitele fire de neprimire a actiunii. Aceste proceduri prealabile care sunt extrajudiciare nu modifica data la care termenul incepe sa curga. Asadar aceasta procedura prealabila trebuie facuta cu suficient timp inainte de expirarea termenului, rezulta ca termenul poate expira fara ca aceasta procedura sa fie facuta - actiunea respinsa ca prescrisa.
b) Momentul inceperii termenului de prescriptie nu e influentat si in cazul in care Conv de arbitraj prevede ca nici un drept nu va lua nastere atata timp cat o sentinta arbitrala nu va fi pronuntata.
Reguli speciale
Art. 10 : o actiune rezultata dintr-o incalcarea a contractului poate fi exercitata incepand cu data la care aceasta incalcare s-a produs. Acest text exprima momentul cand incepe sa curga termenul de prescriptie al actiunii in raspunderea contractuala in general. Cand o parte incalca acel contract, cealalta parte are dreptul la actiune, iar prescriptia incepe sa curga din momentul in care incalcarea s-a produs
O actiune sprijinita pe neconformitatea lucrurilor poate fi exercitata incepand cu data la care lucrul a fost in mod efectiv remis cumparatorului sau oferta de remitere a lucrului a fost refuzata de cumparator. Acest text instituie regula privind inceperea curgerii termenului de prescriptie pt actiunile bazate pe viciile aparente ale lucrului vandut. Asadar, pt reclamatia privind viciile aparente ale lucrului vandut, termenele incep sa curga de la data remiterii lui catre cumparatorul care vede si constata sau din momentul in care i-l ofera spre a-l remite dar cumparatorul refuza sa-l primeasca.
O actiune sprijinita pe dol poate fi exercitata incepand cu data la care faptul dolosiv a fost sau ar fi trebuit in mod rational sa fie descoperit. Se observa ca termenele de prescriptie incep sa curga in functie de 2 momente alternative: subiectiv - cand victima dolului a cunoscut dolul si obiectiv - cand ar fi trebuit sa-l cunoasca si se apreciaza in mod rezonabil de instanta de judecata sau de arbitraj.
Daca vanzatorul a dat cu privire la lucrul vandut o garantie expresa valabila pe durata unui termen determinat sau determinabil termenul de prescriptie al actiunii cumparatorului sprijinit pe aceasta garantie incepe sa curga de la data la care cumparatorul notifica vanzatorului faptul care motiveaza exercitarea actiunii sale, dar cel mai tarziu de la data expirarii garantiei. Acest text se refera la prescriptia dreptului la actiune referitor la viciile ascunse ale lucrului vandut.
Art. 12 - reglementeaza curgerea termenului de prescriptie in cazul rezolutiunii contractului: "Cand o parte poate declara rezolutiunea contractului, curgerea termenului de prescriptie pt acesta e supus urmatoarelor distinctii:
a) daca declaratia de rezolutiune este facuta inaintea datei fixate pt exercitarea contractului, termenul de prescriptie curge de la data la care rezolutiunea contractului este notificata celeilalte parti. Aceasta prevedere se refera la asa-numita rezolutiune anticipata, adica cea care intervine inainte de executarea contractului. Rezolutiunea trebuie notificata celeilalte parti(rezolutiunea e conventionala conform CV).
b) Daca rezolutiunea este declarata dupa data fixata pt executare(dupa scadenta), termenele de prescriptie incep sa curga de la data fixata pt executare.
CV reglemeteaza cele 2 incidente care pot aparea in cursul termenelor de prescriptie si anume intreruperea si suspendarea, dar folosind alti termeni: pt intrerupere - incetarea cursului prescriptiei iar pt suspendare - prelungirea termenului de prescriptie.
Sunt 3 cazuri:
Conventia e mai larga - momentul in care creditorul introduce orice procedura
a) judiciara(o actiune in justitie - Decretul 167/1958)
b) arbitrala
c) orice alta procedura inclusiv una administrativa impotriva debitorului(o procedura de faliment, dizolvare, lichidare a debitorului).
Conventia spune : "recunoasterea trebuie facuta in scris(recunoastere expresa) sau tacit". Conventia reglementeaza si un ex. : plata dobanzilor sau executarea partiala a unei obligatii de catre debitor valoreaza executarea contractului.
Prin aceasta reglementare CNY a dorit sa dea satisfactie sistemelor de drept national care au reglemetari f diferite. Este de fapt o trimitere la lex causae(sediul debitorului).
CNY reglementeaza in art. 21 un singur caz de prelungire al termenului de prescriptie - forta majora insa nu e folosit acest termen ci sunt mentionate numai conditiile acestuia. Termenele de prescriptie se prelungesc cand au intervenit urmatoarele imprejurari care indeplinesc urmatoarele conditii:
a) Nu sunt imputabile creditorului
b) Acesta nu le putea evita nici invinge
c) Il aduc pe creditor in imposibilitatea de a face sa inceteze cursul prescriptiei
Cand survin asemenea imprejurari termenele de prescriptie se prelungesc cu un an din momentul in care respectivele imprejurari au incetat sa existe. Reglementarea difera la un moment dat de Decrertul 167/1958(termenul e fix de un an).
Efectul expirarii termenului de prescriptie
Art. 25 prevede ca nici un drept nu este recunoscut si nici nu devine executoriu in nici o procedura inceputa dupa expirarea termenului de prescriptie. Din acest text rezulta ca prescriptia afecteaza dreptul la actiune iar nu dreptul de a cere executarea silita, CNY reglementand numai prescriptia dreptului la actiune. Efectul propriu-zis e acela ca dreptul la actiune se stinge in momentul implinirii termenului de prescriptie si "nici un drept nu mai poate fi recunoscut si nici o procedura nu mai poate fi inceputa."
In art. 26, CNY reglementeaza efectul prescritpiei asupra dreptului subiectiv: "Daca debotorul executa obligatia sa dupa expirarea termenului de prescriptie, el nu are dreptul sa ceara restituirea, chiar daca a ignorat in momentul executarii obligatiei faptul ca termenul de prescriptie expirase."
Din aceasta reglementare rezulta o solutie identica celei din dreptul nostru si anume dupa expirarea termenului de prescriptie, dreptul subiectiv al creditorului nu se stinge, ci acest drept devine imperfect, in sensul ca el nu mai poate fi realizat pe cale de actiune(pt ca e prescrisa), dar dreptul poate fi realizat pe cale de exceptie si anume daca debitorul excuta de buna-voie, el nu mai poate sa ceara restituirea prestatiei astfel executarea sau altfel spus executarea nu mai poate fi repetita pt ca acel creditor va invoca executarea titlului sau, va paraliza in acest fel actiunea in repetitiune a debitorului. Asadar dupa expirarea termenului de prescriptie, drepturile si obligatiile debitorului devin imperfecte.
Modul de calcul al termenelor de prescriptie
CNY se refera la modul de calcul al termenelor pe ani.
Art. 28 prevede: "Termenul de prescriptie e calculat aftfel incat sa expire la miezul noptii a zilei a carei data corespunde celei la care termenul a inceput sa curga." Asadar daca termenul a inceput sa curga la 11ian 2004, expira la 11ian 2008. Daca e situatia lunii februarie, expira in ultima zi a lunii respective.
Uzantele uniformizate in materia contractului de vanzare internationala de marfuri
INCOTERMS 2000
INCOTERMS - o juxtapunere a prescurtarii urmatoarelor cuvinte:
Incoterms e o parte a Camerei de Comert International din Paris, Camera de Comert cu vocatie internationala la care sunt reprezentate societatile si organizatiile din majoritatea statelor lumii; are o activitate complexa : prima organizare de comisii de lucru care se ocupa cu uniformizarea, elaborarea de diferite forme de uniformizare a comertului, elaborarea de proiecte de Conventii Internationale, de legi model, de contracte cadrul, de clauze tip(clauza de hardship, de forta majora). Una din operele majore o constituie aceste reguli INCOTERMS, deoarece e f mult aplicabila, peste 70% din vanzarea internaternational comerciala se refera la INCOTERMS.
Opera de uniformizare a uzantelor, prima varianta a I e din 1936. Ea nu a avut succes datorita opozitiei comerciantilor britanici care au considerat-o prea continentala. Lucrarile au continuat si s-a adoptat o varianta post-belica in 1953 acceptata de britanici. A fost modificata apoi in 1971, 1976, 1980. In 1990 s-a adoptat o varianta de baza (modificari substantiale), e asa-numita varianta a comertului electronic. In 2000 au survenit cateva modificari a variantei din 1990, dar tot aceasta din urma ramane de baza.
Natura juridica a INCOTERMS
Regulile I reprezinta o uniformizare de uzante in materia contractului de vanzare internationala de marfuri pe zona europeana. Mecanismul de lucru original a fost cel al punerii in paralel a uzantelor din principalele state europene si alegerea dintre variante a celei considerate cea mai potrivita - e o succesiune logica de analiza si sinteza. Regulile I sunt in momentul de fata exprimate printr-un termen definitoriu al regulii si sub fiecare termen definitoriu exista o explicatie a regulii respective.
In momentul de fata sunt 13 reguli I , 13 termeni comerciali, fiecare exprimand un anumit tip de vanzare si o anumita impartire a obligatiilor intre cele 2 parti contractante.
Ca forta majora, regulile I au caracter facultativ, nu sunt o Conventie Internationala, nu sunt nici o lege model, ci reprezinta pur si simplu un pachet de reguli oficiale partilor, de aceea, pt a se aplica intr-un raport juridic concret, trebuie ca partile sa accepte una din cele 13 reguli I si sa o incorporeze contractului lor. Mecanismul juridic prin care o regula este incorporata contractual e cunoscuta sub denumirea de "receptiune contractuala"("per relationem").
Partile pot trimite la o regula I in mod expres - frecvent, iar trimiterea expresa consta in inserarea in contract a unei clauze care face referire la o regula. De pilda, partile spun : "livrarea care face obiectul prezentului contract se face FOB Constanta Incoterms 2000". Aceasta e clauza contractuala prin care regula FOB e receptionata contractual devenind parte a acelui contract. Trimiterea la regulile I poate fi facuta si tacit dar mai rar( e o problema de interpretare pe care o face judecatorul sau arbitrul).
Obiectul regulilor I
Obiectul il constituie contractul de vanzare internationala comerciala de marfuri. Asadar regulile I reglementeaza drepturi si obligatii ale vanzatorului si cumparatorului. Datorita insa faptului ca un contract de vanzare comerciala internationala de marfuri e practic interconectat cu alte contracte(contractul de transport, contractul de asigurare), regulile I antameaza tangential si acele contracte altele decat vanzarea.
Continutul regulior I
Sunt 13 reguli aparent diferite dar putem desprinde cateva idei comune, directoare. Regulile I se refera la urmatoarele 3 mari categorii de obligatii ale partilor:
E categoria de obligatii principala. Acest moment este momentul esential de separatie al obligatiilor partilor. Regulile I nu reglementeaza transferul proprietatii asemenea CV. Nu exista o reglementare uniforma internationala si aceasta problema a ramas in sfera sistemului de drept national la care trimite norma conflictuala aplicata in cauza.
Regulile aferente vanzarilor maritime (6)
Sunt cele mai vechi, ele formeaza nucleul, apoi s-au extins la cele rutiere care includ si pe cele fluviale si apoi cele aeriene. Fiecare din aceste reguli exprima un anumit mod de impartire a obligatiilor intre vanzator si cumparator.
Prima regula din transporturile maritime: FAS implica cele mai putine obligatii pt vanzator si cele mai multe pt cumparator. Apoi, celelate reguli una cate una, transfera din obligatiile ce cadeau in sarcina cumparatorului catre vanzator, astfel incat ultima regula DEQ exprima cele mai multe obligatii pt vanzator si cele mai putine pt cumparator.
Alegerea uneia sau alteia din cele 6 reguli nu e o intamplare, ci e o problema de negociere si bineinteles ca se va impune partea in favoarea careia dicteaza regulile pietei. Si anume, daca o piata favorizeaza vanzatorul( seller's market) adica exista marfa putina pe piata si vanzatorul are de unde alege, in acest caz, vanzatorul va alege o regula mai favorabila lui, cu obligatii mai putine pt el si mai multe pt cumparator. Daca, dimpotriva, e o piata favorabila cumparatorului, daca e mai multa marfa pe piata de unde cumparatorul are de ales(buyer's market) , in acest caz, cumparatorul va stabili o regula cu mai putine obligatii pt el si mai multe pt vanzator. De obicei, partile se plaseaza undeva la mijloc(FOB, CIF).
Se completeaza cu portul de incarcare.
Ex de lucru: contractul de vanzare-cumparare incheiat intre un vanzator roman si un cumparator francez. Marfa e incarcata intr-un mijloc de transport terestru la Bucuresti, e transportanta pana in Constanta, e transportata pe un vas, e transportata la Istanbul, e descarcata pe alt vas Marsilia, e incarcata pe mijloc terestru, Paris.
Regula FAS din contract :"Livrarea marfii se face FAS Constanta Incoterms 2000". Trebuie indicata regula FAS. Trebuie indicata sursa: I 2000, pt ca partile se pot referi la orice varianta a I. E importanta sa ne referim la sursa regulii.
Nu numai Camera de Comert din Paris a facut codificari ci si Camera de Comert din Washington RAFTD - 1946 = revice American foreign trade definition, e o varianta care s-a aplicat paralel cu I mult timp, insa au cazut in desuetudine. Se completeaza cu portul de incarcare Constanta.
Cum se impart obligatiile
Momentul livrarii si transmiterea riscurilor la regula FAS e momentul in care marfa , individualizata ca fiind pt un anumit cumparator e depusa pe cheiul portului de incarcare convenit - Constanta la data stabilita in contract.
Asadar, daca data livrarii e 11martie 2008, la aceasta data e depusa si individualizata marfa pe cheiul portului , acela e momentul livrarii si transmiterii riscurilor. Cumparatorul trebuie sa preia marfa , s-o incarce pe vas, etc. , daca nu o face, daca vasul nu a ajuns, vanzatorul va depune marfa astfel individualizata intr-un doc, depozit in functie de natura marfii pe riscul cumparatorului(obligatia de cooperare).
Cheltuielile de transport, asigurare, conservare si celelalte cheltuieli privind marfa
La clauza FAS , vanzatorul e obligat sa aduca marfa in portul de incarcare convenit Constanta, plateste transportul Bucuresti - Constanta. Din acel moment, toate cheltuielile de transport revin cumparatorului. Cumparatorul e cel care trebuie sa incheie contractul de transport maritim - contractul de navlosire = contractul prin care cumparatorul inchiriaza un vas sau o parte din vas, nava trebuie sa fie apta pt a incarca intreaga cantitate de marfa care face obiectul acelei livrari, partide de marfuri si sa o transporte pana in portul de destinatie convenit Marsilia. Vasul trebuie sa fie in port la data stabilita in contract. Neindeplinirea oricarora din obligatiile mentionate atrage raspunderea cumparatorului, caci el e obligat sa navloseasca.
Cumparatorul trebuie sa incheie contract de asigurare si sa plateasca primele de asigurare. El trebuie sa se ocupe de conservarea marfii, sa ia masurile potrivite privitor uzantelor in functie de natura marfii pt conservare.
Exportul, tranzitul si importul
In legatura cu obligatia de export din Romania, in varianta de baza I 1990, vanzarea FAS era o vanzare interna , adica vanzatorul se comporta ca si cum ar fi vandut oricarui alt cumparator de pe teritoriul national. Era vorba de o vanzare interna. Aceasta solutie a I 1990 era corecta din punct de vedere juridic pt ca momentul si locul transferului riscurilor si momentul livrarii erau pe teritoriul national, in portul Constanta. Asta inseamna ca acel cumparator trebuia sa suporte toate cheltuielile de export din Romania si sa faca toate formalitatile aferente. Cumparatorul trebuie sa desemneze un brocker in portul Constanta.
In varianta I 2000, lucrurile s-au schimbat, vanzarea FAS a devenit o vaznare externa. Cheltuielile de export din Romania revin vanzatorului. Cheltuielile de tranzit si cele de import in Franta revin cumparatorului.
1)Momentul livrarii si transmiterea riscurilor e momentul in care marfa individualizata ca fiind pt un anumit cumparator e trecuta peste balustrada vasului in portul de incarcare convenit Constanta.
2)Toate cheltuielile legate de marfa pana la aducerea ei in Constanta precum si incarcarea ei revin cumparatorului. Vanzatorul suporta cheltuielile de incarcare, in plus fata de FAS. In rest toate celelate cheltuieli sunt suportate de cumparator. Cumparatorul trebuie sa navloseasca un vas( sa inchirieze un vas sau o parte din vas apt sa incarce intreaga cantitate de marfa) si sa o transporte in portul de destinatie Marsilia.
Tot cumparatorul trebuie sa aduca acel vas la data si locul stabilit in contract, in caz contrar marfa va fi depusa de vanzator intr-un doc, depozit pe cheltuiala cumparatorului. Cumparatorul trebuie sa suporte cheltuielile legate de asigurare, sa incheie un contract de asigurare, sa plateasca primele de asigurare. Cumparatorul va suporta toate cheltuielile legate de conservarea marfii pe parcursul drumului in functie de natura ei si conform uzantelor.
3)Cheltuielile de export din Romania sunt suportate de vanzator, e o vanzare externa pt ca marfa trece o frontiera cand trece peste balustrada vasului. Vanzatorul suporta cheltuielile legate de tranzit prin terte porturi si cheltuielile de import in tara de destinatie - Franta.
Exista o varianta a regulii FOB - FOB stivuit( FOB and Trimmed), varianta conform careia obligatiile vanzatorului sunt impinse cu un pas mai inainte: vanzatorul suporta cheltuielile si riscurile legate de stivuirea marfurilor in vas.
Operatiunea de stivuire prezinta o importanta deosebita in unele cazuri: in cazul transportului de autoturisme, transportul de marfuri care pe timpul drumului se pot deplasa dintr-o parte in alta - se degradeaza, se plaseaza intr-o singura parte a vasului - scufundare. Riscul legaturii de stivuire - riscul pieirii marfii.
Se completeaza cu numele portului de destinatie - Marsilia. Ex. : "Livrarea marfii se face CFR Marsilia Incoterms 2000". Toate celelate reguli de acum incolo se completeaza cu numele portului de destinatie.
CFR = FOB + navlu
Asadar , toate regulile sunt ca la FOB cu o singyra exceptie: nu cumparatorul, ci vanzatorul e cel care va suporta plata navlului. CFR transfera una din obligatiile majore legate de vanzare, pretul navlului, de la cumparator catre vanzator.
Se completeaza cu numele portului de destinatie. Ex. :"Livrarea marfii se face CIF Marsilia Incoterms 2000".
CIF = FOB + I + F(FOB+asigurare+navlu)
Asadar inca o obligatie care revenea cumparatorului e acum transferata vanzatorului, respectiv asigurarea.
CIF si FOB sunt cele mai folosite, cele mai echilibrate, iar alegerea intre FOB si CIF depinde de negociere si de echilibrul economic dintre parti. In general, daca vanzatorul are nave proprii(navloseste nave nationale), si societatile de asigurari, capabile sa acopere asigurari enorme prefera clauza CIF pt ca inchiriind nave nationale si asigurand la societati nationale in principiu, platesti mai putin, atunci pretul marfii e mai mic si marfa va fi mai competitiva. In pretul marfii va include: pretul de cost, navlul si asigurarea(3 elemente esentiale).
Regula CIF a fost folosita si pt ratiunea ca aduce avantaje vanzatorului, marfa circula pe cheltuiala vanzatorului, dar pe riscul cumparatorului. CIF a fost des folosita de societatile americane - al II-lea Razboi mondial, can aproviziona Europa(daca marinele germane scufundau vasul, riscul revenea cumparatorului).
- se completeaza cu numele portului de destinatie - Marsilia
Impartirea obligatiilor intre vanzator si cumparator se schimba fundamental:
6. DEQ - delivered ex quay = livrat pe cheiul portului de descarcare
E simetrica regulii FAS, numai ca lucrurile nu se intampla pe cheiul portului de incarcare, ci pe acela de descarcare.
Implica cele mai multe obligatii pt vanzator si cele mai putine pt cumparator:
In I 1990, cumpararea DEQ era pt cumparatorul francez o cumparare interna pt ca marfa era pusa la dispozitia lui pe chei, pe teritoriul Frantei, cheltuielile interne revenind vanzatorului. Era dificil, practic, pt vanzator, (la regula FAS, pt cumparator), pt ca trebuia sa angajeze un broker care sa se ocupe de formalitatile vamale franceze - obligatie pt strain.
Motivul pt care I 2000 - cumpararea DEQ a devenit o cumparare externa - cheltuielie de import au revenit cumparatorului francez. Exista insa o varianta a regulii DEQ - DEQ duty paid( cu taxe vamale platite), unde taxele vamale in Franta revin vanzatorului. Asadar, aceasta implica si cheltuielile de import in sarcina vanzatorului.
Operatiunile de contrapartida in comertul international
Fac parte din categoria operatiunilor comerciale complexe, a acelor operatiuni care implica in structura lor existenta mai multor acorduri de vointa , in sensul de negotium, care sunt legate intre ele printr-o finalitate juridica si economica comuna.
Cele mai cunoscute cu reguli bine conturate
Def :
E operatiunea contractuala complexa, care se caracterizeaza prin existenta in structura ei a 2 sau mai multe contracte( in sensul de negotium) autonome, dar pe care partile le considera prin vointa lor ca fiind legate, interdependente, in vederea realizarii unei finalitati economice si juridice comune si anume compensarea totala sau partiala a importurilor cu exporturile
Ex:
O firma straina A vinde unei societati romane B o anumita marfa. Intre A si B se incheie un contract de vanzare-cumparare, care este un contract de import pt partea romana B. Paralel cu acest contract sau legat de el, intre aceleasi parti sau intre alte parti se incheie un contract de export care are ca scop compensarea valorica totala sau partiala a primului contract( de import). Daca cele 2 contracte se incheie intre aceleasi parti, A si B, contrapartida este bilaterala. E posibil ca operatiunea de export sa nu se faca de aceeasi firma romana B, ci de o alta C care vinde catre A; in acest caz, contrapartida e trilaterala.
Asadar, exista un contract de import intre A si B, si un contract de export in C si A.
E posibil, de asemenea, ca vanzarea marfii compensatorii sa nu se faca catre acelasi A, ci catre o alta; caz in care, opera de contrapartida e quadrilaterala. Primul contract de import intre A si B, iar cel de-al doilea contract de export intre C si D.
Ceea ce e important e faptul ca toate contractele, ca negotium, sunt interconectate si interdependente. Asadar exista o finalitate economica si juridica unica, comuna. Legatura dintre contractele care alcatuiesc contrapartida e elementul esential al operatiunii.
Temeiul juridic al legaturii dintre contractelor care alcatuiesc contrapartida
economic, si anume dorinta, vointa partilor de a compensa total sau partial importurile cu exporturile;
juridic, si anume pe taramul institutiei cauzei actului juridic comuna compensarea importurilor cu exporturile
Aceasta operatiune se foloseste destul de frecvent ( in domenii strategice). Contractul de off set( in engleza - campusare).
Formele contrapartidei
In principiu, 3 forme:
Acordurile de vointa care alcatuiesc contrapartida sunt contractele de vanzare-cumparare. Aceasta imbraca la randul ei 2 forme:
a) Contrapartida formata din 2 sau mai multe contracte de import si export paralele. Aceste contracte sunt cele care functioneaza concomitent. Contractul pe fluxul de import si un contract paralel pe fluxul de export legate intre ele.
b) Contrapartida formata din 1 sau mai multe contracte de import insotite de un contract cadru de export in temeiul caruia se incheie ulterior contracte de export propriu-zise.
Tehnica contractuala e , in general, urmatoarea: partiel incheie un contract de import prin care e adusa o anumita marfa in Romania si paralel cu acest contract, partile incheie un contract de cooperare economica internationala care poate consta, de pilda, in constituirea unei societati, obiectul contractului de societate constituindu-l prelucrarea marfii importate si vanzarea produselor realizate inapoi in tara vanzatorului.
Aceasta inseamna, in esenta, marfa contra marfa, dar ceea ce particularizeaza aceasta operatiune e faptul ca nu ne aflam in fata unei operatiuni uno ictu(schimb curat), ci e vorba de operatiuni esalonate in timp atat pe un flux, cat si pe celalalt, se transfera partizi de marfa pe o perioada mai indelungata in timp, iar intre livrarile succesive pe un flux si celalalt exista o interconditionare.
In final, valoric, cele 2 fluxuri se compenseaza total sau partial, realizandu-se astfel un echilibru intre cele 2 parti.
In CI, contrapartida poate imbraca si forme speciale, cum e , de pilda, barter-ul = schimbul de marfuri efectuat direct intre cele 2 parti, fara intermediul burselor de marfuri( deal-eri specializati). E in general o contrapartida axata pe schimb.
Cumpararea inapoi sau buy back-ul - operatiune complexa prin care o parte cumpara un bun, iar vanzatorul se angajeaza ca dupa o anumita perioada de timp sa cumpere inapoi bunul( mai uzat), dand eventual o diferenta de pret folosit de regula pt cumpararea unui produs similar.
Loan-ul este un tip de contrapartida des folosit si inseamna ca o parte furnizeaza celeilate furnituri, modele, tipare; cealalta parte, forta de munca, urmand ca produsul, in tot sau in parte, sa fie reexpediat in tara furnizorului materialului(Asia, China).
Continutul contractelor care alcatuiesc contrapartida(axata pe vanzare)
In cazul contractelor paralele, ideea esentiala e aceea a legaturii dintre contractele care alcatuiesc contrapartida; conexiunea dintre contractele paralele e in principiu arata formal, expres in ele si intre ele exista legaturi sub urmatoarele aspecte:
Contractele cadru de export
Contractul cadru nu genereaza obligatii de transfer de proprietate, deci nu genereaza obligatii de a da, ci numai obligatia de a face si anume de a incheia in viitor contractele de import si export propriu-zise( facere in contra hendo). Pe baza acelor contracte se va proceda la transferul de proprietate.
Clauze specifice
Arbitrajul comercial international
E modalitatea cea mai frecventa de solutionare a litigiilor din CI. Nu exista o definitie legala a arbitrajului. In dreptul roman, principala reglementare privind arbitrajul o gasim in CPC, in Cartea a IV-a "Despre arbitraj", e o reglementare interna. In cuprinsul acestei carti, exista si cateva prevederi legate de arbitrajul international, dar principalul domeniu de studiu il reprezinta nu CPC, ci Conventia Internationala la care Romania e parte privind arbitrajul si anume Conventia europeana de arbitraj, Conventia de la Geneva - 1961 - Romania 1963 ratifica. Exista si alte Conventii: Conventia de la New York 1958 cu privire la recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale. Definitia arbitrajului si elementele lui definitorii sunt mai mult opera doctrinei.
Def:
Arbitrajul comercial international e o jurisdictie pt solutionarea litigiilor comerciale internationale arbitrabile intre persoanele de drept privat sau intre acestea si persoanele de drept public actionand de iure gestionis, jurisdictie efectuata de un tribunal arbitral compus din persoane neinvestite cu autoritate publica denumite arbitrii, si a caror competenta izvoraste din vointa partilor litigante sau , in cazuri exceptionale, din Conventii Internationale, jurisdictie desfasurata pe baza unei proceduri speciale care se poate finaliza printr-o hotarare definitiva si obligatii pt partile litigante.
Aceasta definitie o impartim in elemente definitorii(esentiale) ale arbitrajului comercial international:
a) E o jurisdictie, o forma de justitie, deoarece arbitrii sunt competenti sa judece litigiul, adica sa aplice legea la o situatie de fapt concreta. Asaadar, e o forma jurisdictionala de solutionare a litigiilor; iuris dictio=a spune legea, arbitrul face un act de justitie. Prin aceasta participare, se deosebeste de formele nejurisdictionale(adere alternative dispute solutions). Ex: medierea, concilierea, expertiza - nu se realizeaza o opera de justitie, nu se pronunta o hotarare posibila de a fi adusa la indeplinire prin forta coercitiva a statului, dar se aseamana cu instantele judiciare ordinare care fac o opera de justitie, spun dreptul, pronunta o hotarare care poate fi investita cu forta coercitiva a statului, adusa la indeplinire pe calea autoritatii publice.
b) Jurisdictie pt solutionarea litigiilor comerciale internationale - prin aceasta sintagma exprimam obiectul arbitrajului. Obiectul il constituie litigiile nascute in legatura cu raporturile, relatiile comerciale internationale. De fapt, caracterul comercial international al arbitrajului ca jurisdictie e dat de obiectul sau.
c) Solutionarea litigiilor comerciale internationale arbitrabile - nu orice litigii sunt supuse arbitrajului. Arbitrajul, spre deosebire de instantele judiciare ordinare, nu are competenta generala, ci solutioneaza numai litigiile arbitrabile = cale care poarta asupra unor raporturi juridice cu privire la care partile pot face o tranzactie(=intelegere care implica concesii reciproce; sunt arbitrabile acele drepturi, obligatii cu privire la care partile pot tranzactiona. Aceasta definitie e prevazuta de CPC si e justificata prin aceea ca temeiul arbitrajului il constituie vointa partilor exprimata in conventia de arbitraj. Asadar, numai litigiile cu privire la care partile pot face o asemenea conventie pot fi arbitrate(nu divortul, de ex).
d) Natura partilor litigante - persoane de drept privat sau intre acestea si persoane de drept public care actioneaza de iure gestionis. Neindoielnic, in majoritatea cazurilor, arbitrajul judeca litigii intre persoane fizice/juridice de drept privat. Exista si posibilitatea ca prin arbitrajul comercial international sa se solutioneze litigiul dintre o persoana privata si o autoritate publica( stat, unitate administrativ-teritoriala), dar acea autoritate publica trebuie sa fi actionat de iure gestionis, adica sa fi actionat ca un comerciant obisnuit, pe picior de egalitate cu cealalta parte. Asadar, nu e posibil ca statul, de ex., sa actioneze de iure imperii, ca putere suverana. Daca actioneaza ca putere suverana, e posibil ca litigiul sa fie solutionat prin arnitraj de drept public( arbitrajul Tribunalului de la Haga= arbitraj public, intre state).
e) Aceasta jurisdictie arbitrala e efectuata de un tribunal arbitral. Tribunalul arbitral nu se confunda cu institutia sub egida careia el se poate constitui - diferit de Curtea de Arbitraj, = completul, echipa de arbitrii care solutioneaza litigiul, are legaturi functionale cu Curtea.
f) Tribunalul arbitral e compus din arbitrii, persoane neinvestite cu autoritate publica - particularitate esentiala a arbitrajului; judecatorii se deosebesc fundamental de arbitrii, prin faptul ca judecatorul este un functionar public, e un demnitar, pe cand arbitrul e o persoana particulara, nu e investit cu autoritate statala, e desemnat de parti dintr-o lista, iar unicele criterii pt care e acolo sunt competenta sa profesionala, cunostintele pe care le are in materie de CI si relatiile economice internationale, deci calificare si experienta in acest domeniu, precum si o reputatie nestirbita.
g) Izvorul competentei arbitrilor - competenta arbitrilor izvoraste in majoritatea cazurilor dintr-o conventie de arbitraj(= acord de vointa prin care partile hotarasc ca un litigiu intre ele sa fie solutionat pe cale arbitrala). In foarte putine cazuri, competenta arbitrilor poate izvori dintr-o reglementare internationala, conventie internationala prin care partile convin ca litigiul sa se solutioneze prin arbitraj.
h) Arbitrajul se desfasoara pe baza unei proceduri speciale. Aceasta procedura e derogatorie de la dreptul comun. Asadar, arbitrajul e o jurisdictie speciala guvernata de reguli proprii care prezinta numeroase particularitati fata de jurisdictia statala. In cazul in care nu reglementeaza o problema, de regula, ele trimit la CPC statale, nationale.
i) Arbitrajul se finalizeaza printr-o hotarare definitiva si obligatii pt partile litigante. Aceasta e expresia caracterului jurisdictional al arbitrajului. De fapt, ca natura juridica, arbitrajul are o natura mixta, e o justitie conventionala, voluntara, din punct de vedere al pornirii, al punctului de plecare, dar o data pornit, i se contureaza mai multe carcatere jurisdictionale, finalizandu-se printr-o hotarare definitiva si obligatii. Cand nu se executa de buna voie va putea fi investita cu formula executarii si va fi adusa la indeplinire prin forta coercitiva a statului, ca si hotararile judecatoresti.
Clasificarea arbitrajului
A institutional( permanent) - se judeca in drept
A ad-hoc( temporar) - se judeca in echitate
A institutional e efectuat de catre o institutie de arbitraj care preexista unui anumit arbitraj si subzista lui. De aceea e un A permanent pt ca viata lui nu e legata de un anumit A. Spre deosebire de acesta, A ad-hoc e cel care se constituie pt un anumit litigiu care se administreaza sigur si isi inceteaza existenta in momentul cand se pronunta hotararea.
Felurile A institutional
a) A cu competenta materiala generala - care judeca litigii din toate domeniile CI( toate litigiile comerciale interntionale)
b) A cu competenta materiala specializata - care judeca litigii din anumite domenii ale CI (A care functioneaza pe langa bursele de marfuri, pe langa asociatiile profesionale); ex.: A GAFTA - Londra - cereale si nutret, Liverpool Cotton Asociation, exista burse de navluri.
a) A cu competenta teritoriala generala - judeca litigii dintre parti indiferent de nationalitatea lor. Aceasta e regula. Aici se incadreaza si Curtea de Arbitraj International de la Bucuresti de pe langa Camera de Comert si Industrie.
b) A cu competenta regionala - solutioneaza litigiile dintre partile dintr-o anumita zona geografica. Comisia scandinavica, Comisia de arbitraj de la Marea Baltica, Comisie interamericana de arbitraj, NAFTA.
c) A bilateral - judeca litigii intre 2 state, sunt de obicei stabilite prin acorduri bilaterale.
A in drept strict( A de iure )
A in echitate( A ex aequitae)
A in drept strict, care reprezinta regula, e cel in care arbitrii trebuie sa respecte normele juridice din sistemul de drept indicat ca fiind aplicabil de catre partile litigante(lex voluntatis) sau desemnat potrivit unei loclizari obiective(lex causae).
A in echitate e cel in care arbitrii au voie, partile le permit sa judece in echitate, adica sa inlature din acel sistem de drept aplicat in speta acele prevederi legale care considera ca nu sunt echitabile in litigiul respectiv.
Puterile arbitrului in echitate sunt mai largi decat puterile arbitrului in dreptul strict, dar nu nelimitate.
Limite:
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2026
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
