Introducere in contractul de leasing - Aspecte generale privind contractul de leasing

Introducere in contractul de leasing

Sectiunea I. Aspecte generale privind contractul de leasing

A. Finantarea prin leasing

Finantarea operatiilor comerciale este o expresie ce desemneaza punerea la dispozitie a unor fonduri banesti, din anumite surse si in conditii bine determinate pentru comertul cu marfuri. Finantarea poate avea loc in urmatoarele modalitati:

a)      acordarea de credite comerciale in marfuri de catre furnizor ;

b)      credite bancare acordate in numerar sau in alte instrumente de plata;

c)      emiterea de obligatiuni;

d)      forme de finantare a comertului prin contracte comerciale de finantare[1].

In literatura de specialitate parerea unanima a specialistilor atrage atentia ca leasingul este o modalitate moderna de finantare a investitiilor determinata de modificarea structurii si valorii masinilor si utilajelor, precum si de uzura morala rapida a acestora . Acest lucru impune un volum tot mai mare de investitii pentru extindere si modernizare.

Ca modalitate specifica de finantare, leasingul reprezinta un pas inainte in finantarea societatilor comerciale care doresc sa isi achizitioneze utilaje si echipamente, dar care nu au posibilitati financiare . Originalitatea leasingului consta, in principal, in conceptia dinamica asupra finantarii, intemeiata pe ideea ca o investitie poate fi finantata chiar din resursele proprii ale societatilor de leasing, folosite in activitatea acestora adica o autofinantare a investitiilor .

Aceasta tehnica de finantare vine sa dea satisfactie agentilor economici care nu pot sa obtina credite bancare, sau nu doresc sa-si greveze bunurile mobile sau imobile .

Astfel leasingul constituie o tehnica moderna de creditare, de regula pe termen mediu si lung, dar nu financiara , ci in bunuri mobile si imobile .

Leasingul prezinta interes si utilitate practica prin aceea ca asigura o finantare integrala fara a apela la resursele agentului economic, permitand realizarea unei economii de fonduri proprii, care pot fi utilizate in alte scopuri, dar avantajand si pe celelalte parti implicate in contract . De aceea leasingul se deosebeste de traditionala creditare a investitiilor unde intreprinderea beneficiara suporta o parte din valoarea investitiei.

B. Istoricul leasingului

1. Fiducia cum creditare

Din antichitate s-a observat ca beneficiile sunt obtinute prin folosinta unui lucru, avand mai putina importanta cine detine titlul de proprietate. Aristotel spunea ca "bogatia nu se masoara prin titlurile de proprietate, ci prin efectiva utilizare a unor lucruri, chiar daca sunt proprietatea altora "[8].

Leasingul isi afla radacinile in forma arhaica a creditului numita in dreptul roman fiducia: imprumutatorul isi rezerva pentru garantia creantei sale proprietatea unui lucru.

Exista o mare asemanare a leasingului si in special a modalitatii "sale and lease back" cu forma arhaica a gajului din dreptul roman "fiducia cum creditare".

Fiducia cum creditare presupunea ca imprumutatul (fiduciant) transfera proprietatea unui lucru in patrimoniul imprumutatorului (fiduciar) cu titlu de garantie a imprumutului. La randul sau, fiduciarul se obliga sa-i restituie bunul la inapoierea datoriei.

In practica imprumutatul pastra adesea folosinta bunului vandut. Debitorul devenea astfel un detentor precar al bunului vandut, platind periodic o suma de bani cu titlu de chirie, ca pret al folosintei bunului.

Imprumutatul nu-si schimba calitatea de detentor precar impiedicand astfel ca prescriptia achizitiva sa opereze pana la data platii debitului. Uzucapiunea se producea in termen de un an de la stingerea datoriei, in favoarea debitorului ce a folosit bunul.

Alaturi de gaj si ipoteca, fiducia cum creditare era o garantie reala care permitea creditorilor sa-si asigure finantarile, aceasta din urma oferind un plus de securitate creditorului. Drepturile nascute din contract erau garantate printr-o actiune "in factum" si printr-o actiune "in jus" .

Citandu-l pe Gaius autorul M. V. Jakota arata ca fiducia cum creditare avea functia de garantie si "transmitea proprietatea prin mancipatiune sau in jure cesio" .

Desi nu exista o continuitate de evolutie de la fiducie catre leasing, in opinia specialistilor , vechea institutie din dreptul roman este folositoare pentru stabilirea naturii juridice a contractului de leasing.

2. Safeway Stores

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea aveau loc in S.U.A. primele operatiuni care prefigurau leasingul.

In anul 1887 aparatele de telefon au fost inchiriate abonatilor, iar acest contract avea sa fie denumit "lease".

In anul 1937, Safeway Stores Inc. a cumparat un teren pe care ulterior a construit magazinul "Safeway Stores". Avand nevoie de capital l-a vandut unui grup de investitori care, la randul lor, l-au lasat spre exploatare fostului proprietar, in regim "lease", pe o perioada indelungata.

Cam in aceeasi perioada o operatiune similara lease-back-ului avea loc in Ohaio. Astfel s-a vandut un imobil catre o banca, cu titlu de garantie, imobil ce urma sa fie exploatat in regim de "lease" timp de 99 ani, cu optiunea utilizatorului de a cumpara bunul dupa trecerea termenului.

3. Sale and lease-back

Leasingul (lease financing) s-a folosit in S.U.A. in anii '30 pentru finantarea bunurilor imobile. La inceputul anilor '50, el a inceput sa fie folosit si ca instrument de finantare a echipamentelor mobiliare.

Operatiunile de lease financing s-au dezvoltat foarte mult dupa al II-lea razboi mondial si datorita facilitatilor fiscale acordate de S.U.A.

Principalele sustinatoare ale operatiunilor de "sale and lease-back" au fost marile companii de asigurare.

Leasingul echipamentelor (finance equipment leasing) a aparut in 1952, odata cu societatile specializate de leasing.

4. United States Leasing Corporation

Omul de afaceri californian Schoenfeld a fondat impreuna cu alti parteneri, intre care si D. P. Booth Jr., "United States Leasing Corporation". Aceasta era prima societate specializata in operatiuni de leasing al echipamentelor mobiliare, fiind si astazi una din cele mai puternice din domeniu. Doctrina ii considera pe Shoenfeld si D. P. Booth Jr. "parinti" ai leasingului modern.

Ideea i-a venit lui Schoenfeld dintr-o experienta personala, pe cand era directorul unei intreprinderi din domeniul industriei alimentare. El a beneficiat de o mare comanda, dar s-a confruntat cu nevoia de masini suplimentare pentru a o putea executa la timp. Astfel, el a convins un alt comerciant sa-i inchirieze in regim asemanator contractului de "lease", utilajele de care avea nevoie, pentru un termen indelungat. In urma afacerii, Schoenfeld si-a dat seama ca aceasta poate fi o metoda eficienta de finantare in viitor.

5. Implicarea bancilor in leasing

Principalele sustinatoare ale leasingului echipamentelor industriale au fost bancile. Acestea au actionat fie indirect prin intermediul unor societati specializate de leasing, fie direct dupa ce acestea au primit autorizatia sa desfasoare asemenea operatiuni.

In anul 1963, cea mai importanta banca, National Banks, a primit aceasta autorizatie, urmata de Bank Holding Companies in anul 1970.

Pana in anul 1975 bancile fusesera autorizate sa desfasoare operatiuni de leasing in mod direct in 41 de state americane.

Dezvoltarea rapida a leasingului in America a avut loc pe fondul unei economii expansive si intr-un climat fiscal incurajator.

6. Leasingul englez

Foarte rapid, aceasta operatiune a fost preluata in Marea Britanie, pentru ca apoi, incepand cu anii '60, sa se raspandeasca in Europa continentala.

Leasingul si-a gasit rapid locul in dreptul britanic datorita similitudinilor pe care acesta le are cu dreptul american.

Precum in tara de origine, prima forma de leasing care s-a raspandit in Marea Britanie a fost "sale and lease-back".

In Marea Britanie, cele mai multe dintre societatile de leasing (leasing companies) sunt infiintate si sustinute de banci. Ele beneficiaza de un regim fiscal foarte favorabil . Marea Britanie a cunoscut o dezvoltare exploziva a acestor societati, ele finantand un sfert din totalul investitiilor de la finele deceniului opt.

Sectiunea a-II-a. Definitia leasingului

A. Notiunea de leasing

In doctrina s-au formulat numeroase definitii ale acestei operatiuni. Astfel lesingul este operatiunea prin care o persoana cumpara unele bunuri de la un vanzator in scopul de a le inchiria unui client solicitant .

O alta definitie priveste leasingul ca o "operatie juridica triunghiulara prin care o persoana (de regula o societate comerciala specializata pe acel profil) cumpara un bun spre a-l inchiria ulterior altei persoane, numita utilizator, care la finele contractului de locatie are facultatea sa exercite o optiune intre trei posibilitati, si anume: de a rezilia contractul respectiv, de a continua raportul juridic de locatie ori de a cumpara bunul ce-i fusese inchiriat" .

Leasingul poate fi definit atat din punct de vedere economic, cat si juridic.

Din punct de vedere economic, leasingul este o operatiune de finantare in care finantatorul asigura fondurile necesare pentru intreaga investitie .

Din punct de vedere juridic, leasingul este un contract complex care permite unei persoane sa obtina si sa utilizeze un lucru fara a plati imediat pretul, cu posibilitatea de a-l cumpara la un pret rezidual .

Definitia leasingului trebuie sa arate elementele esentiale ale acestuia precum si modalitatile de realizare.

Legislatiile nationale ale diferitelor state europene care definesc leasingul prezinta aceleasi caracteristici esentiale ale acestuia. Aceasta identitate de structura i-si are explicatia in preluarea din dreptul american a definitiei leasingului.

Definitia leasingului in legea franceza

In Franta a fost data prima definitie a leasingului in Europa, definitie data prin lege, unde operatiunea juridica poarta denumirea de "credit-bail" .

Contractul de "credit-bail" reglementat prin Legea nr. 64-455 din 2 iulie 1966 prevede ca operatiunile de "credit-bail" sunt urmatoarele:

"a) Inchirierea unor bunuri de echipament, ori de materiale sau utilaje, cumparate in vederea acestei inchirieri de catre intreprinderea avand calitatea de locator specializat in asemenea operatiuni, care pastreaza calitatea de proprietar al bunurilor inchiriate, dar care transmite locatarului prerogativele posesiei si folosintei, permitand totodata acestuia din urma, posibilitatea de a le cumpara, in totalitate ori in parte, la data expirarii contractului, platind o suma care reprezinta deducerea din pretul initial al varsamintelor periodice facute de locatar;

b) Operatiunile prin care o intreprindere da cu chirie bunuri imobile, pentru a se exercita asupra lor posesia cat si folosinta de catre un comerciant al carui obiect de activitate nu poate fi indeplinit fara aceste valori, bunuri pe care le edifica ori le cumpara locatorul pentru care primeste periodic suma convenita cu locatarul, iar acesta din urma la expirarea contractului, daca doreste, este indreptatit sa devina proprietarul imobilului respectiv" .

Trebuie mentionat ca aceasta definitie se refera doar la leasingul imobiliar .

In doctrina franceza leasingul este definit prin evidentierea functiilor economice ale acestuia. Astfel, s-a retinut ca leasingul reprezinta o finantare, in principiu integrala, a unei investitii productive, garantata de beneficiar cu proprietatea investitiei finantate .

Definitia leasingului in legea germana

Leasingul a fost definit sumar in Germania, prin circularele fiscale din anul 1971 si 1972, stabilind drept criteriu unic in caracterizarea contractului, durata sa fixa si perioada in care este reesalonata restituirea capitalului investit de finantator .

Astfel circularele prevad urmatoarele:

a)      contractul este incheiat pe o perioada determinata (irevocabila), timp in care nici una din parti nu poate cere rezilierea contractului;

b)      plata facuta de utilizator in timpul perioadei irevocabile cuprinde in afara costului de achizitie si toate cheltuielile accesorii suportate de finantator.

Cele doua circulare cuprind si cateva solutii:

contracte ce prevad expres optiunea utilizatorului de a cumpara bunul la sfarsitul perioadei irevocabile;

contracte care nu prevad o asemenea optiune pentru utilizator, sau care pot cuprinde numai acordul partilor, in sensul ca la expirarea perioadei irevocabile va fi prelungita relatia contractuala;

contracte de leasing incheiate in legatura cu bunuri specializate, care pot fi utilizate viabil din punct de vedere economic doar de beneficiar ceea ce implica transferul dreptului de proprietate asupra bunului atunci cand perioada a luat sfarsit.

Definirea leasingului in legea belgiana

Legea belgiana, care defineste leasingul location-financement, precizeaza toate elementele specifice operatiunii de leasing avand in vedere transmiterea riscurilor catre utilizator si sarcinile ce decurg din folosinta bunului.

Decretul-lege nr.55 din 10 noiembrie 1967 arata trasaturile contractului de leasing imobiliar:

a)         priveste doar echipamentele ce pot fi folosite de utilizator doar in scopuri imobiliare;

b)        bunurile trebuie achizitionate de la furnizori, in vederea predarii lor in leasing, tinand seama de specificatiile, detaliile si performantele indicate de utilizator;

c)         durata contractului de leasing trebuie sa corespunda perioadei in care se prezuma ca bunul este util din perspectiva performantelor economice;

d)        pretul locatiei (ratele chiriei) trebuie stabilit astfel incat sa permita amortizarea valorii bunului in perioada de utilizare prevazuta prin contract;

e)         beneficiarul locatar are drept de optiune de a cumpara bunul la un pret rezidual[22] ori de a restitui bunul .

In ce priveste imobilele prin art.1 al Decretului regal nr.30 din 28 decembrie 1970 , analizat de D. Clocotici si Gh. Gheorghiu, s-au prevazut urmatoarele :

contractul are ca obiect un imobil existent la acea data, construit sau cumparat de finantator la indicatiile utilizatorului, astfel incat sa poata fi folosit de beneficiar in vederea exercitarii activitatilor sale comerciale[24];

folosirea edificiului si a terenului pe care este construit trebuie sa fie predata utilizatorului in temeiul unui contract care nu poate fi reziliat dar care nu este translativ de proprietate, finantatorul pastrand nuda proprietate[25];

la data expirarii contractului si avand in vedere totalitatea sumelor platite in perioada de locatiune, utilizatorul poate dobandi proprietatea bunului;

totalul sumelor platite de utilizator in perioada contractului, dar care nu-si manifesta dorinta de a dobandi proprietatea bunului, trebuiesc folosite de finantator pentru a-si reconstitui in intregime capitalul investit initial, majorat chiar cu dobanzile primite.

4. Definirea leasingului in legea italiana

In Italia, leasingul este denumit locatione finafinanciario si este prevazut in Legea nr.183 din 2 aprilie 1986. Aceasta defineste leasingul ca fiind "inchirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care finantatorul le dobandeste, ori le confectioneaza, in raport cu indicatiile date de utilizator, acesta din urma asumandu-si toate riscurile pe timpul valabilitatii contractului, avand dreptul de a deveni proprietarul bunului primit in locatiune, cu conditia de a plati pretul stabilit la data incheierii".

Definitia legii italiene nu prevede insa si natura platilor si a pretului.

5. Definirea leasingului in legea elena

Datorita faptului ca Grecia a aderat la Comunitatea Europeana dupa ce aceasta si-a format o conceptie solida in materia leasingului, se remarca in legea elena preferinta pentru reliefarea obiectivelor economice si juridice prin care este definita aceasta figura juridica. Potrivit Legii nr.1665 din anul 1986, partile sunt pe de o parte furnizorul finantator, iar pe de alta parte beneficiarul locatar (utilizatorul). Prin lege este stabilita o durata minimala de cel putin 3 ani a contractului cu posibilitatea de optiune a beneficiarului de a dobandi dreptul de proprietate al bunului inchiriat .

6. Reglementarea leasingului in legea romana

In legislatia romana operatiunile sunt definite ca acele operatiuni prin care "o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale" .

In forma initiala a legii, definitia era mult diferita, leasingul insemnand acele operatiuni prin care "o parte, denumita locator, se angajeaza la indicatia unei alte parti, denumita utilizator, sa cumpere sau sa preia de la un tert denumit furnizor, un bun mobil sau imobil si sa transmita utilizatorului posesia asupra acestuia contra unei plati numita redeventa, in scopul exploatarii sau, dupa caz, a achizitionarii bunului".

Definitia era construita pe structura clasica a unui contract: parti, continut si obiect, de asemenea ea nu concorda cu continutul unor articole, fiind mai restrictiva.

Asa cum era formulata definitia, se intelegea ca nu intra in sfera operatiunilor de leasing bunurile fabricate de locator, ori un bun achizitionat de la utilizator[28].Aceasta formulare se contrazicea dealtfel cu urmatoarele articole ale aceleiasi Ordonante.

Nu in ultimul rand, defintia initiala a leasingului, nu facea referire la dreptul de optiune al beneficiarului, drept ce este de esenta leasingului.

B. Precizari privind leasingul

1. Terminologie

Termenul de leasing este susceptibil de interpretari diferite si de extindere la contracte care nu fac parte din sfera sa, cum ar fi inchirierea sau vanzarea afectata de termen.

Diferente de sens ale termenului de leasing exista si in tarile anglo-saxone unde desemneaza multiple tranzactii, insa, doar "financial leasing" corespunde operatiunii juridice de leasing.

Legislatia romaneasca a preluat termenul ca un neologism, aplicandu-se unei operatiuni noi, distincte de institutiile juridice deja reglementate.

Leasingul in forma preluata de europeni, respectiv "financial-lease", se deosebeste de "operating lease" care este o simpla locatiune cunoscuta sub numele de "rentig".

Termenul de leasing, alaturi de alti termeni consacrati la scara mondiala: marketing, factoring, forfaiting, know-how, avand o origine americana, arata "vocatia economico-practica a spiritului american" .

2. Etimologie

Etimologic, cuvantul "lease" este de origine franceza . La randul sau, "lease" provine din mai vechiul "lais", derivat al verbului "laiser", care isi are originea in latinescul "laxare"[30].

In S.U.A., contractul numit "lease" desemna "locatiunea" bunurilor imobile. Acest contract are foarte putin in comun cu "locatiunea imobiliara" din sistemul de drept romano-german[31].

La origine termenul "lease" era folosit exclusiv in domeniul imobiliar, ulterior desemnand si inchirierea bunurilor mobile. Astazi in S.U.A. aproape toate modalitatile de inchiriere se numesc "lease".   

3. Financial lease

Expresia "financial lease", ce corespunde acceptiunii continentale a "leasingului", a aparut in perioada cand contractul de "lease" desemna doar o tranzactie imobiliara. Ulterior, "financial lease" avea sa desemneze atat operatiunile de finantare a imobilelor, cat si a echipamentelor mobiliare.

Trecerea catre un mijloc de finantare a fost aparitia dreptului de achizitie a bunului la un pret rezidual.

Termenul leasing sau expresia echivalenta "credit-bail" din dreptul francez are semnificatia de tehnica de inchiriere ce permite realizarea operatiunilor de creditare.

Diferenta fata de contractul de vanzare in rate consta in faptul ca finantatorul ramane proprietarul bunului pana la sfarsitul operatiunii. Utilizatorul este un simplu locatar care poate deveni proprietar numai la sfarsitul contractului.

4. Lease-back

Pentru definirea completa a leasingului este necesara si analiza "lease-back"-ului ca forma particulara a leasingului.

In cadrul "lease-back"-ului proprietarul vinde propriile bunuri unei societati de leasing, iar aceasta i le inchiriaza cu posibilitatea ca la expirarea contractului beneficiarul sa redobandeasca proprietatea bunurilor.

In aceasta modalitate de creditare, furnizorul este una si aceeasi persoana, care insa vinde bunul unei institutii financiare, cu care atunci incheie contractul de leasing. In temeiul acestui contract institutia financiara inchiriaza bunul beneficiarului cu promisiunea de a i-l vinde la expirarea termenului contractual.

Interesul economic al acestei modalitati de contractare este creditul, intrucat beneficiarul vinde bunuri pentru a obtine fondurile necesare pe care le restituie in mod reesalonat.

Beneficiarul isi procura fondurile banesti in numerar, fara a pierde posesia si folosinta bunurilor si fara a fi nevoit sa ceara credite de la banci comerciale.

Contractul de "lease-back" se foloseste in special in cazul imobilelor, beneficiarul finantarii obtinand un credit pe termen lung cu pastrarea folosintei si posesiei bunului mobil.

Acest contract se practica si pentru bunuri mobile de valoare insemnata cum ar fi aparatura electronica utilizata pentru informatica.

In dreptul francez aceasta operatiune este reglementata prin Legea din 2 iulie 1966 referitoare la intreprinderile ce practica "credit-bail" Ordonanta din 29 septembrie 1966, referitoare la operatiunile de "credit-bail" si la societatile imobiliare pentru comert si industrie.

In S.U.A., denumirea acestei operatiuni este "sale and lease-back", adica vanzare si inchiriere inapoi.

Sectiunea a III a. Natura juridica a operatiunilor de leasing

1. Proprietatea si utilitatea bunurilor

Leasingul este o operatiune complexa care suscita foarte multe intrebari relative la natura sa juridica.

Incadrarea in mod fortat si nefiresc a acestei operatiuni intr-una din figurile juridice traditionale se poate solda cu un esec din partea celui ce porneste in determinarea naturii juridice a leasingului.

Leasingul are in domeniul doctrinei comerciale un merit cel putin egal cu cel din domeniul economic si financiar. Prezenta sa a fost o provocare pentru Europa traditionalista pentru ca "nu realitatea se modeleaza pe forma teoriei, ci teoria este sintetizarea realitatii"[32].

Leasingul este o creatie a sistemului anglo-american, care reliefeaza disocierea pe care o fac traditional americanii intre titlul de proprietate asupra unui bun si utilitatea materiala a acestuia.

Treptat, leasingul s-a evidentiat ca o institutie de sine statatoare, mai bine conturat ca realitate economica decat ca figura juridica.

2. Decizia Curtii de Apel Paris

Printr-o decizie din 19 februarie 1978, Curtea de Apel din Paris, arata ca "din punct de vedere economic leasingul (credit-bail) este, cert, o operatiune financiara, dar care se realizeaza juridic cu ajutorul contractelor de tip clasic: o locatiune, insotita de o operatiune de finantare si de o promisiune de vanzare"[33] .

Demersul Curtii de Apel a fost de a gasi cu orice pret o norma care sa guverneze raporturile comlexe dintre parti.

3. Decizia T.G.I.[34]

Tribunalul de Inalta Instanta (T.G.I.) din Paris, prin decizia din 8 ianuarie 1979, a analizat diferentele dintre o inchiriere comerciala si un contract de leasing (imobiliar).

Intr-un contract de locatiune se urmareste , in principal, protejarea fondului inchiriat pe baza dreptului comun: plata chiriei si garantia pentru evictiune.

In contractul de leasing , avand valoarea unui credit, se va urmari recuperarea investitiei si realizarea unui profit.

Instanta concluzioneaza ca leasingul imobiliar nu este o inchiriere insotita de o promisiune de vanzare, ci il considera un contract specific.

In acelasi an , delimitandu-se de conceptia locativa, Curtea Suprema a S.U.A. a admis ca, in cadrul unei operatiuni de "sale and lease-back", utilizatorul poate fi considerat, din punct de vedere fiscal, drept adevaratul proprietar.

4. Delimitarea leasingului de alte contracte

a) Delimitarea leasingului fata de locatiune

La prima vedere leasingul are natura locatiunii. Analizand, insa, operatiunea din punctul de vedere al utilizatorului, aceasta apare ca un procedeu de finantare a investitiilor productive mobiliare si imobiliare[35].

Spre deosebire de chiria pentru locatiune, redeventele contractului de leasing includ si ratele de amortizare a bunului.

De asemenea, daca chiriile locatiunii sunt considerate fructe ale bunului exploatat, redeventele leasingului pot fi numite producte[36] pentru ca, prin amortizarile cuprinse, ele consuma din substanta bunului pana il aduc la o valoare reziduala.

In fine, in cadrul leasingului opereaza transferul catre utilizator a tuturor riscurilor ce apartin in mod normal proprietarului.

Desi utilizatorul nu este proprietarul bunului, dar tinand cont de atributiile sale, el se comporta ca un cvasi-proprietar. In raporturile cu furnizorul, finantatorul nu intervine decat la plata pretului, toate drepturile si obligatiile aflandu-se in sarcina utilizatorului, care va trata conditiile de calitate, de achizitie si de garantie a bunului.

Printr-o sentinta a Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa C.C.I. a Romaniei s-a transat diferenta dintre contractul de leasing si contractul de inchiriere:

"Referitor la natura juridica a contractului reclamanta sustine ca este o operatiune de leasing pe cand parata ii atribuie calificarea de inchiriere, deoarece a fost incheiat la o data cand in Romania nu exista o reglementare a contractului de leasing. Aceasta divergenta se explica prin lipsa de corelare intre titulatura contractului
(inchiriere) si denumirile date partilor (proprietar si lesant), care se folosesc de regula in raporturile de leasing, iar nu de locatiune uzuala.

Examinarea clauzelor stipulate, coroborata cu oferta din 16 Iunie 1997, prin care se propune paratei sa devina proprietara a masinilor de tesut la expirarea termenului de folosinta, invedereaza ca reclamanta care le-a cumparat in acest scop din Austria, a inteles efectiv sa incheie un contract de leasing, iar nu de inchiriere traditionala.

Faptul ca partile au perfectat contractul in discutie la data de 16 Iunie 1997, deci anterior Ordonantei Guvernului nr.51/1997 (M.Of. 224/30August 1997) care a reglementat pentru prima oara in legislatia romana operatiunile de leasing, nu infirma validitatea conventiei litigioase, dat fiind principiul libertatii de vointa consacrat de art.969 Cod Civil in domeniul acordurilor patrimoniale de drept civil si comercial"[37].

b) Comparatie intre leasing si credit

Leasingul, in forma sa clasica, se aseamana cu un credit de investitii, chiar daca beneficiarul nu devine imediat proprietarul acestuia.

Din acest motiv, leasingul a fost calificat drept "un credit in natura" sau "operatiune cu scop financiar grevata de un contract de inchiriere" .

In ce-l priveste pe finantator, "este un credit mediu sau lung, garantat de un drept de proprietate".

Spre deosebire de un credit traditional, prin leasing se asigura finantarea integrala a unei investitii. De asemenea, prin creditul traditional investitia este grevata de sarcini reale (gaj, ipoteca) care sunt stingheritoare si nesigure, pe cand in cazul leasingului garantia este chiar dreptul de proprietate.

c) Comparatie intre leasing si imprumut

In acelasi timp leasingul se aseamana si cu un imprumut, daca avem in vedere obligatia de restituire integrala a finantarii[39] si caracterul irevocabil al contractului pe timpul derularii sale.

d) Comparatie intre leasing si contractul de vanzare -cumparare (in rate si cu termen)

Leasingul se deosebeste de vanzarea cu plata pretului in rate care este un contract potrivit caruia cumparatorul isi asuma obligatia de a plati pretul unui bun din veniturile salariale realizate prin retineri lunare.

Transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor se face in momentul incheierii contractului.

Diferenta fata de leasing este ca finantatorul pastreaza proprietatea bunului, iar toate celelalte obligatii, inclusiv riscurile revin utilizatorului. Redeventele nu au natura juridica a ratelor, respectiv de plata a pretului, insa vor fi deduse in cazul in care utilizatorul cumpara bunul folosit.

De asemenea, leasingul se deosebeste si de contractul de vanzare-cumparare, cu pastrarea proprietatii pana la plata pretului. Aceasta forma de vanzare, desi nu transfera proprietatea decat la termen, naste toate celelalte efecte specifice vanzarii. Mai trebuie precizat ca la plata pretului cumparatorul devine automat proprietar, pe cand, in cazul leasingului, utilizatorul nu are decat posibilitatea de a cere achizitionarea bunului la finele contractului.