Libera circulatie a capitalurilor

Libera circulatie a capitalurilor

"Circulatia capitalurilor" este diferita de "platile curente".

Circulatia capitalurilor nu beneficiaza de o definire printr-un act normativ comunitar, asa cum s-a facut la libera circulatie a serviciilor. Definirea s-a facut de Curtea de Justitie. Desemneaza operatiunile financiare care vizeaza in mod esential plasarea si investirea sumelor in cauza si nu plata pentru o anumita prestatie. Curtea de Justitie a mai statuat ca transferul fizic de bancnote nu poate fi considerat o deplasare de capital atunci cand el corespunde unei obligatii de plata decurgand dintr-o tranzactie.

Beneficiarii liberei circulatii a capitalurilor sunt cetatenii Statelor Membre, dar si cetatenii unor state terte care au resedinta pe teritoriul unui Stat Membru UE, in conformitate cu directiva de liberalizare din 1988 (Directiva nr. 361 din 24.06.1988).

Liberalizarea circulatiei capitalurilor in UE s-a facut treptat prin trei directive (din 18 decembrie 1962, JOCE, L49, 22 ianuarie 1963; 17 noiembrie 1986; nr. 86/566, JOCE, L332 din 26 noiembrie 1986 si nr. 88/361 din 24 iunie 1988, JOCE, L 178, 8 iulie 1988) si prin Tratatul de la Maastricht.

Prin liberalizarea circulatiei in UE s-a realizat o mai buna repartitie a capitalurilor si o crestere globala a eficacitatii acestora.

Un Stat Membru poate lua masuri restrictive privind libera circulatie a capitalurilor, pentru ratiuni de interes general proprii, dar nu pot fi aplicate numai de o maniera nediscriminatorie.

In scopul prevenirii spalarii banilor, au fost emise doua directive (nr. 301/1991 si 97/2001) prin care, printre alte masuri, a fost instituita obligatia bancilor de a verifica identitatea clientilor care efectueaza operatiuni cu sume ce depasesc anumite plafoane. La sume de peste 15.000 de euro, identificarea este obligatorie pentru orice operatiune bancara.