Alegerea consumului rational

Alegerea consumului rational

1 Consumul public si consumul privat individual

Consumul reprezinta actul final al activitatii economice care consta in folosirea bunurilor economice, de catre populatie si stat, in scopul satisfacerii nevoilor personale si sociale.

Consumul poate fi clasificat dupa criterii diferite:

- dupa obiectul consumului,

- dupa subiectul consumului,

- dupa durata lui,

- dupa modul de procurare a bunurilor si serviciilor utilizate etc.

Consumul final de bunuri si servicii este destinat satisfacerii nevoilor personale sau sociale si el poate fi:

- public,

- privat (individual).

Consumul public sau consumul guvernamental de bunuri si servicii, include cheltuielile administratiei de stat pentru achizitionarea de bunuri si servicii cu destinatie sociala.

Guvernul ofera bunuri si servicii pe care sistemul economiei de piata nu le poate asigura, pentru a fi sigur ca asemenea cheltuieli de consum se fac efectiv deoarece firmele private nu sunt dispuse sa le suporte din urmatoarele cauze:

- unele bunuri si servicii sunt costisitoare, iar profiturile obtinute sunt incerte (iluminatul public, sistemul national de drumuri, poduri, aeroporturi, cai ferate etc.);

- profiturile anticipate nu justifica investitiile particulare (intretinerea rezervatiilor naturale, a muzeelor, amenajarea parcurilor etc.);

- externalitatile sunt efecte ale activitatii economice care ies in afara pietei, deoarece costurile si beneficiile acestora au caracter extern (poluare, eliminarea produselor toxice, reciclarea deseurilor etc.);

- programele de asistenta sociala a unor categorii defavorizate (orfani, someri, batrani) sunt costisitoare si nu exista profit.

Consumul privat (individual) reprezinta totalitatea cheltuielilor facute de o persoana sau un menaj pentru achizitionarea de bunuri si servicii destinate satisfacerii nevoilor de viata.

Ca fiinta rationala si afectiva, fiecare consumator decide, in mod liber, asupra marimii consumul sau si a structurii acestuia, astfel incat consumatorul este confruntat, permanent cu problema alegerii.

Principiul care sta la baza acestor alegeri este cel al maximizarii satisfactiei, utilitatii de consum prin minimizarea eforturilor, respectiv prin sacrificarea venitului limitat de care dispune pentru a obtine cea mai mare satisfactie posibila.

Maximizarea utilitatii se realizeaza in urmatoarele cazuri:

a) cand preturile unitare ale diferitelor bunuri sunt identice; se obtine utilitate maxima atunci cand, folosind bugetul sau limitat si achizitionand cantitati diferite, consumatorul obtine o utilitate marginala identica;

b) cand preturile unitare sunt diferite, un consumator obtine maximum de utilitate, in conditiile venitului disponibil dat, atunci cand raportul dintre utilitatea marginala si pretul unitar al bunurilor respective este identic, sau cand raportul dintre utilitatile marginale ale bunurilor respective este egal cu cel dintre preturile lor unitare. Daca se au in vedere cele doua bunuri, consumatorul realizeaza maximum de utilitate atunci cand:

U_mA / P_A = U_mB / P_B

sau

U_mA / U_mB = P_A / P_B

unde

U_mA = utilitatea marginala a bunului A;

U_mB = utilitatea marginala a bunului B;

P_A = pretul unitar al bunului A;

P_B = pretul unitar al bunului B.

Capacitatea unui bun de a satisface o anumita nevoie reprezinta utilitatea in sens general, baza utilitatii fiind data de proprietatile caracteristice ale bunului respectiv.

Utilitatea economica poate fi definita ca fiind capacitatea reala sau presupusa a unui bun (intermediar, de capital, de consum sau serviciu) de a satisface o anumita necesitate umana sau de a crea conditiile favorabile si necesare acestui tip de satisfactie.

Pentru ca unui bun sa i se confere utilitate economica, trebuie indeplinite anumite conditii:

1. consumatorul nu trebuie sa detina bunul respectiv, sa si-l doreasca si sa fie dispus sa faca sacrificii pentru a-l cumpara;

2. consumatorul trebuie sa raporteze proprietatile bunului respectiv la nevoile pe care le are la un moment dat;

3. consumatorul trebuie sa fie convins ca prin insusirile sale, bunul pe care si-l doreste ii poate satisface o anumita nevoie, reala sau iluzorie, conforma normelor morale, sistemului de nevoi, traditiilor si obicieurilor sau in dezacord cu acestea;

4. consumatorul trebuie sa fie capabil sa utilizeze bunul respectiv, avand cunostintele, aptitudinle necesare.

Utilitatea se prezinta sub doua aspecte:

a) tehnic - utilitatea scoate in evidenta proprietatile intrinseci ale bunului economic;

b) economic - utilizarea cuprinde nu numai proprietatile corporale ale bunului, ci si raportarea lo la o trebuinta a neproducatorului marfii.

Utilitatea economica se prezinta sub trei forme:

1. utilitate individuala - reprezinta satisfactia pe care o produce fiecare cantitate consumata dintr-un bun economic;

2. utilitate marginala:

- reprezinta utilitatea aditionala, adica satisfactia pe care o aduce fiecare noua unitate consumata dintr-un bun economic;

- variatia utilitatii totale rezultata din cresterea cu o unitate a cantitatii consumate dintr-un bun;

3. utilitatea totala

- reprezinta satisfactia resimtita prin consumarea tuturor cantitatilor unei multimi de bunuri omogene;

- satisfactia resimtita de un individ in urma consumului unor cantitati succesive dintr-un bun, intr-o perioada data.

Masurarea utilitatii se poate face prin doua metode:

1. Metoda cardinala care presupune ca:

a) orice consumator este capabil sa acorde fiecarei cantitati dintr-un bun economic o anumita utilitate;

b) consumatorul poseda suficiente cunostinte, incat poate masura precis utilitatea bunului dorit;

c) consumul poate compara utilitatea diferitelor bunuri printr-o metoda precisa putand efectua un calcul riguros, pe baza caruia sa-si poata alcatui programul de achizitii.

In realitate, folosirea metodei cardinale este dificil de aplicat deoarece consumatorului ii este aproape imposibil sa masoare utilitatea bunului si sa o masoare in unitati utilitate, si nici nu dispune de timpul necesar pentru a efectua acest calcul ori de cate ori face cumparaturi.

De aceea, se considera ca oamenii actioneaza pe piata conform metodei ordinale de masurare a utilitatii.

2. Metoda ordinala presupune asezarea preferintelor si nevoilor intr-o anumita ordine, in functie de intensitatea si urgenta acestora si achizitionarea bunurilor in functie de ierarhia stabilita, cumparand mai intai produsele de stricta necesitate, apoi pe cele de lux.

Cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus sa renunte in schimbul unei unitati suplimentare dintr-un alt bun, pastrandu-si acelasi nivel de satisfactie, bun de utilitate agregata se numeste rata marginala de substitutie a bunurilor.

In timp ce utilitatea economica exprima totalitatea proprietatilor unui produs de a satisface anumite necesitati, calitatea produsului exprima gradul in care utilitatea produsului satisface trebuinta sociala.

Utilitatea individualizeaza produsele in functie de diversele trebuinte ale oamenilor in timp ce calitatea diferentiaza produsele de acelasi tip, in functie de caracteristicile utile, pe care le poseda si in masura in care nu poate fi separata de nici una din sferele productiei sociale, fiind produsul sau efectul acestora.