REALIZAREA UNIUNII ECONOMICE SI MONETARE - Planul Werner

REALIZAREA UNIUNII ECONOMICE SI MONETARE

Pentru analiza modului de realizare a Uniunii Economice si Monetare voi propune in continuare o etapizare a intregului proces, incepand de la primele discutii institutionalizate cu privire la realizarea acestui proiect integrationalist si pana la generalizarea circulatiei monedei unice europene in zona euro. Acest mod de structurare va include etapizarea deja consacrata in literatura de specialitate, pe faze de realizare a Uniunii Economice si Monetare, analizand, in cadrul fiecarei perioade, pasii inainte facuti spre obiectivul final, contradictiile si crizele cu care s-a confruntat procesul integrationist si implicatiile asupra vietii cetateanului european, a carui bunastare este obiectivul principal al Uniunii Europene.

1. Optimizarea cailor de realizare a integrarii monetare

Pana in anul 1960, cele sase tari semnatare ale Tratatului de la Roma s-au orientat, prioritar, spre realizarea unei integrari regionale a pietelor de bunuri si crearea unei piete comune. Integrarea monetara a inceput sa fie pusa in discutie dupa 1960, fiind privita mai mult dintr-o perspectiva mai larga, ce depasea granitele "celor sase": refacerea convertibilitatii externe complete a monedelor nationale in cadrul sistemului Bretton-Woods.

La 9 martie 1960 o decizie a Consiliului European stabileste modul de coordonare a politicilor conjuncturale de catre statele membre ale Comunitatii Economice Europene. Din acest moment fiecare tara considera politicile sale conjuncturale si politicile in domeniul cursurilor de schimb drept elemente ale unui consens reciproc acceptabil, iar la 11.05.1960 este adoptata prima directiva a Consiliului de implementare a articolului 67 din Tratatul de la Roma, referitoare la miscarea capitalurilor. Incepusera astfel sa se creeze premisele unor discutii de mai mare substanta cu privire la realizarea - intr-un orizont de timp greu de estimat la acea vreme - a Uniunii Economice si Monetare.

In anul 1962 Directoratul General pentru Afaceri Monetare siFinanciare din cadrul Comisiei Europene elaboreaza, pe baza unor materiale intocmite de autoritatile nationale ale tarilor membre, un studiu cu privire la posibilitatea crearii unei uniuni monetare . Acesta poate fi considerat primul plan de creare a Uniunii Monetare, cu aceasta ocazie fiind avansat si un termen pentru realizarea acesteia:noua ani. Pionierii crearii Uniunii Monetare se vor dovedi prea optimisti pentru un plan atat de ambitios. Aspectul pozitiv pe care l-a adus acest plan a fost faptul ca, imediat dupa lansare, a fost urmat de o serie de noi initiative de consolidare a uniunii economice a tarilor europene, ce au creat un entuziasm pro-integrationist, ce parea sa indice ca demersurile lor sunt pe deplin realizabile.

In capitolul referitor la politica monetara se mentioneaza ca uniunea monetara ar putea deveni obiectivul perioadei 1966-1969, respectiv al stadiului trei de creare a pietei comune. Pentru stadiul doi al acestui proces, in domeniul monetar se aveau in vedere consultari prealabile oricarei decizii de politica monetara, cum ar fi modificari ale ratei de scont, stabilirea rezervelor minime obligatorii, acordarea de imprumuturi ale bancii centrale in favoarea statului, modificari ale ratelor de schimb etc.

Documentul a generat reactii atat din partea societatii civile - asociatii economice, grupuri de analisti - cat si din partea bancilor centrale, care au propus, intre altele, crearea unui consiliu al guvernatorilor bancilor centrale comunitare. In 1964 au fost create trei noi comitete - pentru politica economica pe termen mediu, politica bugetara si Comitetul guvernatorilor, ceea ce a impus Comisia ca un actor principal in domeniul monetar, cu drept de initiativa in acest domeniu, dandu-i drept de participare la intrunirile Comitetului guvernatorilor, un adevarat bilet permanent de intrare in universul bancilor centrale.

Reprezentantii Comisiei nu au pierdut aceasta ocazie pentru a-si prezenta tehnicienilor bancari ideile de uniune monetara. Chiar din a doua intrunire a Comitetului guvernatorilor, Comisia a remis Consiliului un set de propuneri "care sa ne aduca mai aproape de o uniune monetara".

O imagine mai clara a situatiei create in acel moment este ilustrata in cronologia principalelor evenimente cu relevanta pentru perioada analizata pe care o vom prezenta in continuare:

- Elaborarea memorandumului Comisiei cu privire la programul de actiune in perioada urmatoare. In capitolul VIII documentul abordeaza problematica politicii monetare;

- A doua directiva a Consiliului, de modificare a primei directive de implementare a articolului 67 din Tratat, cu privire la miscarile de capital;

- Decizia Consiliului de infiintare a unui Comitet de Politica Economica pe termen mediu[3];

- Adoptarea unui numar de trei documente cheie ale momentului, care se refera la:

cooperarea dintre bancile centrale ale statelor membre ale Comunitatii Economice Europene .[4]

cooperarea dintre statele membre in domeniul relatiilor monetare internationale[5];

realizarea unor consultari intre statele membre inainte de orice schimbare a paritatilor cursurilor de schimb ale monedelor lor nationale.[6]

- Comunicarea Comisiei catre Consiliu si statele membre, cunoscuta sub numele "Initiativa 1964";

- prezentarea "Raportului Dichgans" cu privire la Uniunea Monetara, care se refera la activitatea Comunitatii Economice Europene in domeniul politicii monetare si crearii, in perspectiva, a unei "uniuni monetare europene";

- Se elaboreaza programul economic pe termen mediu (1966-1970);

- Memorandumul Comisiei, ce va fi prezentat Consiliului la 111968, cu privire la politica ce ar trebui promovata de Comunitatea Economica Europeana pentru rezolvarea problemelor economice si monetare ale momentului respectiv.

Perioada mentionata in aceasta cronologie a fost caracterizata de o stabilitate economica relativ mare, in toate tarile membre ale Comunitatii Economice Europene somajul fiind extrem de redus, iar preturile stabile, situatie in care nu era necesara o interventie masiva a autoritatilor in economie.

Singurele probleme cu care s-a confruntat Comunitatea Economica Europeana, in perioada analizata, in domeniul integrarii monetare, au fost cele de ajustare a cursurilor de schimb. Acest aspect afecta atat finalizarea uniunii vamale, ca stadiu de integrare economica asumat de tarile respective, cat si politicile lor sectoriale, in special Politica Agricola Comuna.

Problemele aparute au determinat insa o perioada de aproape doi ani de relativ blocaj in care, in cronologia selectata in acest capitol a principalelor decizii in domeniul crearii Uniunii Economice si Monetare, nu putem mentiona nici o initiativa relevanta de avansare a tarilor europene pe calea integrarii monetare.

Apreciez ca in perioada 1960-1969 Comisia incepe sa isi intareasca rolul in problemele macroeconomice si monetare, reusind sa realizeze un echilibru intre principiile germane, bazate pe economie de piata si politici comerciale liberale, si cele franceze, care considerau ca este nevoie de un rol mai important al statului in viata economica.Aceste abordari contradictorii erau greu de conciliat, intrucat traditia republicana a francezilor dadea maxima legitimitate natiunii suverane, pe cand sistemul federal german acorda credit descentralizarii si punctelor multiple de putere.

Preocuparea Comisiei fata de aspectele monetare este relativ limitata, lucru determinat si de faptul ca tratatul comunitar lasa problematica macroeconomica in competenta statelor membre, Comisia incercand mai mult sa orienteze si sa coordoneze politicile macroeconomice. Un exemplu edificator este faptul ca, in tratat, capitolul "Politici conjuncturale" cuprinde un singur articol, care stipuleaza ca politicile macroeconomice, desi sunt aspecte de interes comun, raman in responsabilitatea statelor membre. Abia in 1960, la initiativa Germaniei, a fost creat Comitetul pentru politici economice pe termen scurt.

Inceputurile Uniunii Economice si Monetare (1969-1971)

Pe fondul deteriorarii situatiei monetare pe plan international in a doua jumatate a anilor 1960, care ameninta insasi existenta Comunitatii[7], Comisia a elaborat un memorandum confidential, numit "Memorandum cu privire la actiunea Comunitatii in domeniul monetar", in care propunea Consiliului:

modificarea ratelor de schimb numai dupa acordul reciproc prealabil al tuturor statelor membre;

eliminarea marjelor de fluctuatie;

instituirea unui sistem de sprijin reciproc;

crearea unei unitati de cont european unice;

actiuni concertate ale tarilor membre in cadrul institutiilor monetare internationale.

Propunerile Comisiei au fost criticate de Germania si Olanda, care au     sustinut ca o abordare unilaterala a problemei uniunii monetare nu are nici un sens. Dupa declansarea crizei francului francez, in mai 1968, Franta a devenit mai sceptica fata de perspectiva realizarii Uniunii Economice si Monetare, pozitie exprimata explicit, de altfel, de Raymond Barre, in octombrie 1968. Intr-o declaratie in Parlamentul European acesta a sprijinit pozitiile grupului de gandire economist, exponent al ideilor germane, care sustineau necesitatea coordonarii politicilor economice si convergenta performantelor economice, in special in domeniul inflatiei, ca o preconditie a trecerii la Uniunea Economica si Monetara, ca etapa finala a procesului de integrare economica, renuntand la ideile monetariste, tipic franceze, ce dadeau credit ideilor unei mai mari stabilitati a cursurilor de schimb si mecanismelor de sprijinire a acestora.

1. Planul Barre

La 101969 a fost elaborat "planul Barre", un memorandum al Comisiei, inaintat Consiliului, privind coordonarea politicii economice si cooperarea monetara in cadrul Comunitatii Economice Europene.

Ca urmare, planul Barre se axeaza pe urmatoarele trei linii de actiune:

Convergenta politicilor economice pe termen mediu

Documentul propune mai multa concretete cu privire la gradul de convergenta al politicilor pe termen mediu, pentru a se asigura astfel compatibilitatea lor. Se incearca astfel realizarea unui amalgam intre abordarea franceza si cea germana, propunand obiective acceptabile ambelor parti, legate de cresterea economica, evolutia preturilor si situatia balantelor de plati.

Coordonarea politicilor economice pe termen mediu

Documentul propune aplicarea mai eficienta a procedurilor de consultare, inainte ca statele membre sa decida o anume politica economica, precum si instituirea unui sistem de indicatori de avertizare timpurie a posibilelor derapaje economice.

Mecanismul comunitar de realizare a cooperarii monetare

In linii generale, documentul propune ca acest mecanism sa fie alcatuit din doua parti: una destinata sprijinului monetar pe termen scurt si alta pentru asistenta financiara pe termen mediu.

Analizand planul Barre, in comparatie cu studiul elaborat in 1962 de Comisia Europeana cu privire la posibilitatea crearii Uniunii Economice si Monetare, remarc ambitiile mult mai reduse ale lui Raymond Barre, care nu mai vorbeste de unificarea monetara si nu incearca sa mai stabileasca termene si faze de realizare a acesteia. El devine mult mai pragmatic si tine cont de scaderea apetitului politic pentru un astfel de experiment, in intreaga Comunitate si in special in Franta.

Guvernatorii bancilor centrale au intampinat cu scepticism planul, dar au acceptat, dupa numai o luna, ca mecanismul de cooperare propus "poate fi justificat din punct de vedere politic" si sunt de acord ca o decizie politica este esentiala. Dupa o serie de discutii cu caracter mai mult tehnic, in luna februarie 1970 intra in functiune mecanismul comunitar de asistenta monetara pe termen scurt.

Stadiul de piata comuna insemna ca:

ultimele taxe vamale intra-comunitare aplicabile la comertul cu produse manufacturate sunt eliminate, lucru realizat in iulie 1968 ; se introduce tariful vamal comun extern;

se incheie etapa de tranzitie spre Politica Agricola Comuna, realizandu-se libera circulatie a produselor agricole, un buget agricol comun, aspecte decise , la conferinta la nivel inalt de la Haga, a sefilor de stat si de guvern.

Mecanismele comunitare erau insa departe de a fi rodate si, cu toate aceste realizari, in 1965-1966 finantarea Politicii Agricole Comune a provocat asa-numita "criza a scaunului liber", cand Franta a refuzat sa-si ocupe locul in Consiliu, intr-o actiune unilaterala de boicotare a institutiilor comunitare[8].

In pofida fortelor centripete dovedite si de aceasta criza, ca si a unei anumite divergente inca greu de estompat dintre economiile tarilor membre, Europa se dovedeste capabila sa-si focalizeze tot mai mult atentia spre trecerea la noi stadii integrationiste - Piata Comuna si Uniunea Economica si Monetara. Statele membre au avut in vedere, in paralel cu aceasta adancire a integrarii, extinderea comunitatii. Acesta este si momentul in care sunt lansate si primele initiative oficiale de creare a Uniunii Economice si Monetare.

Principalele evenimente legate de aceasta perioada sunt mentionate in cronologia de mai jos:

- Raportul interimar al Comitetului Monetar pe problema coordonarii politicii economice, intarirea procedurilor preliminare si imbunatatirea mijloacelor de informare in aceste domenii;

- "Planul Barre" - memorandum al Comisiei catre Consiliu privind coordonarea politicii economice si cooperarea monetara in cadrul Comunitatii Economice Europene;

- Propunerea Comisiei de aprobare a programului de lucru al Comunitatii Economice Europene pentru urmatorii trei ani, pentru care Consiliul isi da acceptul la 105.1969.

- Intrunirea la nivel inalt a sefilor de stat si de guvern de la Haga, in care acestia isi reafirma hotararea[9] de a continua procesul de creare a "unei Comunitati veritabile" si de a sustine realizarea unei Uniuni Economice si Monetare in anii urmatori.

S-a convenit un "plan in mai multe etape" in acest sens, a carui elaborare avea ca termen de finalizare anul 1970. La 14.01.1970 Comisia a luat decizia de elaborare a acestui plan.

Planul Werner

Intrunirea la nivel inalt a sefilor de stat si de guvern de la Haga, a marcat deschiderea oficiala a discutiilor pe tema crearii Uniunii Economice si Monetare.

Aceasta intrunire relanseaza procesul de integrare europeana printr-un cumul de trei idei: finalizarea politicii agricole comune, largirea si adancirea integrarii.

Daca finalizarea politicii agricole comune era un obiectiv de asteptat, extinderea comunitatii si adancirea integrarii in domeniul economic, inclusiv printr-o uniune monetara, sunt aspecte ce vor determina evolutii calitative importante in viitor. Aducerea lor in prim plan a fost determinata de:

finalizarea cu succes a realizarii uniunii vamale;

nemultumirile legate de rolul SUA in sistemul Bretton-Woods;

polarizarea tot mai mare a comunitatii in jurul a doi lideri puternici - Georges Pompidou in Franta si Willy Brandt in Germania;

temerile fata de viitorul cursurilor de schimb fixe si a implicatiilor lor asupra politicii agricole comune.

Preluarea functiei de cancelar al Germaniei de catre Willy Brandt a stimulat pe sustinatorii realizarii uniunii monetare, liderul german fiind un federalist european, membru al Comitetului de Actiune condus de Jean Monnet, care milita pentru realizarea Statelor Unite ale Europei.

La intrunirea sefilor de stat si de guvern de la Haga, din decembrie 1969, acestia au cerut Consiliului elaborarea unui plan de creare a Uniunii Economice si Monetare.

Ideea realizarii Uniunii Economice si Monetare infierbantase spiritele integrationistilor si crease o adevarata frenezie printre specialistii in domeniul financiar-bancar, dand nastere mai multor propuneri si scenarii de realizare a unei astfel de uniuni. Cateva dintre acestea (al Comisiei, al Belgiei, Germaniei si al Frantei) au fost inaintate sub forma de planuri alternative bine inchegate. Situatia risca sa iasa de sub control si de aceea ministrii de finante ai celor sase

state membre iau hotararea de a desemna comisia de experti condusa de Pierre Werner sa elaboreze un plan comun unic, pe baza planurilor inaintate pana la acea data.

Planul Werner isi propunea realizarea unei Uniuni Economice si Monetare in perioada 1971-1980, cu o prima etapa stabilita a se incheia in 1973. Pentru indeplinirea acestui scop ar fi trebuit atinse urmatoarele obiective:

convertibilitatea "deplina si ireversibila" a monedelor statelor membre;

eliminarea fluctuatiilor cursurilor de schimb si fixarea irevocabila a paritatilor;

liberalizarea completa a fluxurilor de capital si crearea unei piete financiar-monetare integrate.

In prima faza urmau sa fie mentinute monedele nationale ale statelor, dar obiectivul final al Uniunii Economice si Monetare era clar definit: crearea Bancii Centrale Comunitare si a unei monede unice comunitare. Dupa incheierea primei etape, in 1973, trecerea la etapa a doua ar fi trebuit decisa de Comisie, functie de progresele inregistrate pana la acea data.

In 1971, cand trebuia demarata prima faza, autoritatile germane si olandeze au permis ca monedele lor sa fluctueze la doar cateva saptamani dupa Rezolutia Consiliului Ministerial cu privire la Uniunea Economica si Monetara. Cele doua guverne au incercat sa convinga partenerii sa accepte o flotare comuna a monedelor fata de dolar, dar Franta si Italia au respins aceasta initiativa, pentru a nu spori foarte mult rolul marcii germane in arhitectura procesului.

Raportul Werner a fost relevant in ceea ce priveste politicile comune fata de tarile neparticipante la Uniunea Economica si Monetara, mentionand necesitatea crearii, in subordinea Parlamentului European, a unui centru de decizie pe probleme de politica economica, apt sa influenteze politica economica a Comunitatii si, in special, politica fiscala. Aceasta ar fi trebuit decisa la nivel comunitar, in timp ce politicile regionale si structurale ar fi trecut din competenta tarilor membre in competenta Comunitatii.

Remarcam ca nivelul relativ scazut al inflatiei din statele membre si micsorarea continua a nivelului de divergenta economica dintre acestea i-a facut pe autorii Raportului Werner sa dea o importanta ma redusa indicatorilor economici din categoria celor vizati de criteriile de convergenta din acceptiunea actuala.

Cronologia principalelor evenimente si documente din perioada ianuarie 1970 - iunie 1971 cu relevanta pentru procesul de integrare.

23.01.1970 - Directorul general al DG-II (Directia Afaceri Economice si Financiare) este mandatat sa infiinteze un grup de lucru cu specialisti din toate directiile, cu sarcina de a elabora planul mai sus mentionat.

- Acordul Consiliului cu privire la proiectul de decizie pe probleme de procedura, legate de consultarile premergatoare de coordonare a politicilor pe termen scurt ale statelor membre. Odata cu aprobarea deciziei, la 16.01970, se da acordul oficial pentru sistemul de sprijin monetar pe termen scurt, ce va fi implementat de bancile centrale ale statelor membre.

- Comisia isi prezinta planul de realizare in etape a Uniunii Economice si Monetare sub forma unui memorandum adresat Consiliului.

- Ministrii de finante ai "celor 6" dezbat la Paris problematica Uniunii Economice si Monetare si desemneaza o comisie de experti[12], prezidata de Pierre Werner, care sa elaboreze, pe baza planurilor inaintate pana la acea data de Comisie, ca si de Belgia, Germania si Franta, un plan comun de realizare a Uniunii Economice si Monetare.

- Grupul Werner prezinta primul raport intermediar, care este aprobat de Consiliu la 8-9 iulie 1970, cu recomandarea ca grupul sa-si continue activitatea.

- Remiterea formei finale a Raportului Werner catre Consiliu si Comisie. Pe baza concluziilor prezentate de Comisie la data de 30.10.1970, raportul este supus unei prime discutii in Consiliu, la 23.11.1970. La 18.11.1970 avusese loc si un schimb de vederi intre Parlament, Consiliu si Comisie, cu privire la uniunea economica si perspectivele uniunii monetare.

- Adoptarea de catre Consiliu si guvernele statelor membre a programului de politica economica pe termen mediu, dupa discutarea a trei proiecte in acest sens (la 111969, 11.07.1970 si 23.10.1970).

- Adoptarea oficiala de catre Consiliu a:

rezolutiei privind realizarea etapizata a Uniunii Economice si Monetare;

deciziei de intarire a coordonarii politicilor economice pe termen scurt a statelor membre;

deciziei de intarire a cooperarii intre bancile centrale ale statelor membre;

deciziei de creare a unui mecanism pentru asistenta financiara pe termen scurt.

- Rezolutia Consiliului cu privire la situatia monetara, ca urmare a flotarii libere a marcii germane si a guldenului olandez.

3. Impactul crizelor economice din anii 1970 asupra procesului de creare a Uniunii Economice si Monetare

Adoptarea Planului Werner si inceperea procesului de extindere pareau sa dovedeasca faptul ca Europa se indreapta spre o noua epoca de progres. Referendumul din Norvegia, prin care populatia acestei tari a respins aderarea la Comunitatea Economica Europeana, a aratat insa ca in Europa nu exista o incredere generala in Comunitate, iar conjunctura economica mondiala a inceput sa se deterioreze rapid, inca din prima parte a anilor 70'.

In luna august 1971, presedintele american Richard Nixon a anuntat suspendarea convertibilitatii in aur a dolarului, exacerband criza monetara si blocand practic integrarea monetara europeana.

Cronologia principalelor evenimente ale anilor 1971-1975, cu relevanta pentru procesul de realizare a Uniunii Economice si Monetare, se prezinta dupa cum urmeaza:

- Decizie a Consiliului, luata ca urmare a masurilor SUA din 15.08.1971[13], menita sa adapteze Comunitatea la noua situatie monetara internationala, prin adoptarea unei pozitii comune a Comunitatii Economice Europene de reformare a Sistemului Monetar International.

- Comunicare a Comisiei catre Consiliu cu privire la organizarea relatiilor monetare si financiare in cadrul Comunitatii Economice Europene.

- Semnarea la Bruxelles a tratatului de aderare a Danemarcei, Irlandei, Norvegiei[14] si Marii Britanii la Comunitatea Economica Europeana.

- Analiza a sistemului ratelor de schimb al valutelor comunitare si a problemelor cu unitatea de cont, in special in domeniul agricol.

- Se adopta urmatoarele documente:

Rezolutia Consiliului si a reprezentantilor guvernelor si statelor membre cu privire la realizarea etapizata a uniuniimonetare (in aplicarea rezolutiei din 205.1971);

Directiva Consiliului de regularizare a fluxurilor internationale de capital si de neutralizare a efectelor lor nedorite asupra lichiditatilor interne.

- Acordul de la Basel[15] dintre bancile centrale ale statelor membre ale Comunitatii Economice Europene de ingustare a marjelor de fluctuare.

Se creeaza "sarpele valutar".

- Opinie a Comisiei urmare a anuntarii la Fondul Monetar International a noii paritati a dolarului.

- Acordul de la Luxemburg al ministrilor de finante din Comunitatea Economica Europeana de mentinere a Acordului de la Basel si dupa decizia Marii Britanii de a permite flotarea lirei sterline si autorizarea bancii centrale italiene de a interveni cu dolari pentru a se incadra in marjele de fluctuatie.

- Comunicat final al Conferintei sefilor de stat si de guvern ai Comunitatii Economice Europene extinse la noua membri de reafirmare a hotararii de a continua drumul spre realizarea Uniunii Economice si Monetare.

- Lira sterlina paraseste sistemul ratelor de schimb.

- Comunicare a Consiliului dupa devalorizarea cu 10% a dolarului in raport cu aurul.

- Sunt elaborate urmatoarele documente:

Comunicarea Comisiei catre Consiliu cu privire la implementarea unui sistem al ratelor de schimb comunitar;

Declaratia Consiliului cu privire la situatia ce a determinat inchiderea pietelor de schimb valutar din Europa.

- Declaratia Consiliului de eliminare a obligatiei bancilor centrale de a interveni in cazul fluctuarii dolarului prin mentinerea permanenta a unei marje de maxim 2,25% intre francul belgian, cel luxemburghez, coroana daneza, marca germana, francul francez si guldenul olandez.

- Comunicat al intrunirii ministeriale de la Paris pe probleme monetare cu participarea celor noua state membre ale Comunitatii Economice Europene, a SUA, Canadei, Elvetiei, Suediei si Japoniei.

- Reglementarea nr. 907/73 a Consiliului de infiintare a Fondului de Cooperare Monetara Europeana si a statutului acestui fond.

- Comunicare a Comisiei catre Consiliu[16] cu privire la:

progresele realizate in prima etapa de realizare a Uniunii Economice si Monetare;

alocarea competentelor si responsabilitatilor intre institutiile comunitare si statele membre pentru a asigura functionarea adecvata a Uniunii Economice si Monetare;

masurile ce ar trebui luate in a doua etapa a UniuniiEconomice si Monetare.

- Elaborarea regulilor de procedura provizorii ale Fondului de Cooperare Monetara Europeana, a carui locatie (provizorie, decisa la 24.07.1973) este in Luxemburg.

- Document de lucru prezentat de Comisie catre Consiliu, cu privire la crearea Uniunii Economice si Monetare, continand:

propunere de rezolutie a Consiliului privind implementarea fazei a doua a Uniunii Economice si Monetare;

propunere de directiva a Consiliului privind stabilitatea, cresterea si deplina angajare a fortei de munca in Comunitatea Economica Europeana;

propunere de decizie a Consiliului privind realizarea unui inalt grad de convergenta a politicilor economice duse de statele membre;

proiect de decizie de infiintare a Comitetului de Politica Economica.

- Intalnire la varf a sefilor de stat si de guvern si a ministrilor de externe ai Comunitatii Economice Europene finalizata cu un comunicat in care:

se cere institutiilor comunitare sa progreseze mai rapid in procesul de implementare a deciziilor deja luate de creare a Uniunii Economice si Monetare;

se prezinta o pozitie comuna privind reforma Sistemului Monetar International;

se anunta cresterea resurselor la dispozitia Fondului de Cooperare Monetara Europeana.

- Francul francez paraseste sistemul european al ratelor de schimb, in timp ce alte cinci state membre iau decizia de a continua acest sistem, cu marje limitate de fluctuatie.

- Se elaboreaza:

Decizia Consiliului nr. 74/120/EEC[19] de atingere a unui inalt grad de convergenta a politicilor economice ale statelor membre ;

Rezolutia Consiliului privind sprijinul monetar pe termen scurt.

- Declaratia ministrului olandez de finante, Wim Duisenberg, dupa intalnirea de la Haga a guvernatorilor bancilor centrale si a ministrilor de finante ai "celor 5"[20] care au decis sa se sprijine reciproc, nelimitat, pentru mentinerea in functiune a "sarpelui valutar".

- Intrunirea de la Zeist (Olanda) a ministrilor europeni de finante, care au convenit ca bancile centrale ale Comunitatii Economice Europene sa poata cumpara si vinde aur la preturi apropiate de cele ale pietei.

- Comunicarea Comisiei catre Consiliu cu privire la masurile economice si monetare de urgenta.

- Raport anual cu privire la situatia economica in Comunitatea Economica Europeana, elaborat in baza art. 4 al Deciziei Consiliului din 18.01974 de atingere a unui nivel de convergenta a politicilor economice.

- Comunicare a Comisiei catre Consiliu cu privire la situatia economica si financiara a Comunitatii Economice Europene dupa extindere (cuprinde si o trecere in revista a evenimentelor ce vor urma).

- Summit-ul de la Paris care reafirma, intre altele, obiectivele Uniunii Economice si Monetare.

- Directiva Consiliului de acordare a unei asistente financiare pe termen mediu Italiei.

- Reglementarea nr. 398/75 a Consiliului de aplicare a reglementarii nr. 397/75, privind imprumuturile comunitare.

Martie 1975 - Raport al grupului de studiu a problematicii Uniunii Economice si Monetare, cu sarcina de revedere a programului de realizat pana in anul 1980.

- Decizia Consiliului guvernatorilor Bancii Europene de Investitii privind ratele de conversie a valutelor nationale in unitati de cont ale Bancii Europene de Investitii, care se vor baza pe ratele de schimb ale noii unitati europene de cont, compusa dintr-un "cos" cu valute ale tarilor Comunitatii Economice Europene.

Conjunctura economica dificila a inceputului anilor 1970 a convins tarile europene ca numai impreuna pot trece peste dificultatile economice cu care se confrunta si a impulsionat tendintele integrationiste. In acelasi timp, exista un optimism real ca, extinsa la noua membri, Comunitatea are noi perspective de a intra intr-o noua faza de dezvoltare.

Ca urmare, in octombrie 1972 sefii de stat si de guvern au fost de acord cu o ordine de zi extrem de ambitioasa pentru urmatorii ani si nu numai ca au reconfirmat hotararea de a continua procesul de realizare a Uniunii Economice si Monetare si de finalizare a acestui proces pana in anul 1980, dar au decis si rezolvarea dezechilibrelor regionale prin crearea unui Fond de Dezvoltare Regionala, intensificarea cooperarii politice printr-o incercare de coordonare in domeniul politicii externe, de eficientizare a aparatului birocratic comunitar si de intarire a atributiilor de supervizare a Parlamentului European.

4 Crearea Sistemului Monetar European

Instabilitatea monetara a perioadei a scindat practic cele noua state membre in doua grupuri divergente din punct de vedere economic, in cadrul carora regimurile cursurilor de schimb ale valutelor lor aveau putine elemente comune. Functie de interesele nationale de moment ale fiecarui stat membru apareau pozitii divergente cu privire la directia reformei monetare, unul dintre putinele elemente comune ale pozitiilor statelor fiind dorinta lor de a initia o reforma care sa duca la crearea unui Sistem Monetar European.

Pozitiile partilor erau atat de divergente, incat cu numai cateva luni inaintea crearii Sistemului Monetar European, in martie 1979, la Paris, era greu de anticipat ca un astfel de demers este viabil. Si totusi, Sistemul Monetar European a devenit realitate urmare vointei politice a statelor membre, printr-o decizie "de sus in jos", luata de sefii de stat si de guvern din statele membre fara legatura cu mecanismul decizional din cadrul Comunitatii Economice Europene.

Sistemul Monetar European se baza pe urmatoarele principii:

includerea tuturor monedelor Comunitatii Economice Europene in Sistemul Monetar European, care ramane deschis si altor valute; stabilirea unor cursuri de schimb fixe, dar cu posibilitatea de ajustare a acestora intr-un orizont de timp relativ mare, prin definirea unei paritati de baza a fiecarei monede fata de etalonul comun ECU;

asumarea de catre statele membre a unor obligatii de interventie si ajustare proportionale;

crearea unei rezerve valutare comune si acordarea reciproca de credite, in cazul unor debalante cronice sau pentru finantarea interventiilor;

inlocuirea Fondului de Cooperare Monetara Europeana cu un Fond Monetar European, cel mai tarziu dupa doi ani de la crearea Sistemului Monetar European (deziderat care nu a mai fost realizat din mai multe motive, cel mai serios fiind imposibilitatea convenirii transferului de autoritate in domeniul monetar de la nivel national la cel comunitar).

Crearea Sistemului Monetar European urmarea castigarea unei mai mari autonomii monetare fata de SUA si a fost o reusita, in primul rand prin faptul ca intr-o perioada de criza, dupa esecul de facto al "sarpelui monetar", Europa si-a gasit echilibrul in domeniul monetar, fiind realizata o relativa stabilitate a cursurilor valutare, cu efecte in domeniul reducerii inflatiei.

Sistemul Monetar European a creat unitatea monetara comuna ECU, element esential al unei uniuni monetare, dar nu a reusit sa formeze identitatea monetara a statelor membre, intrucat aceasta moneda compozita avea un rol monetar limitat.

Iata cronologia principalelor evenimente cu relevanta pentru perioada analizata:

- Decizia nr. 75/361/EEC a Consiliului de ajustare a liniilor directoare de politica economica pentru anul 1975.

- Raport al Comisiei cu privire la Uniunea Europeana.

- Reintrarea francului francez in "sarpele valutar".

- Masuri de combatere a recesiunii - recomandari ale Comisiei pentru statele membre.

- Propuneri ale Comisiei catre Consiliu de infiintare a unui institut de cercetare si analiza economica al Comunitatii Economice Europene.

- Se adopta:

Decizia Consiliului de reinnoire a mecanismului de acordare a asistentei financiare pe termen mediu (opt ani in loc de patru). Primul beneficiar: Italia.

Decizia Comisiei privind definirea ECU si rata de conversie a acestuia in cazul folosirii lui in documente comunitare.

- Raportul Leo Tindemans asupra Uniunii Europene.

In partea a III-a documentul se refera la politica economica si monetara.

- Raportul grupului independent de experti (OPTICA '75) cu privire la echilibrul si unificarea monetara in Europa.

- Se consemneaza urmatoarele:

francul francez iese din ""sarpele monetar";

se acorda un imprumut de 1 miliard dolari Italiei si 300 milioane dolari Irlandei.

- Al doilea raport al grupului de experti OPTICA privind inflatia si ratele de schimb.

- Coroana suedeza iese din "sarpele monetar". Restul participantilor la sistem isi reitereaza intentia de a continua mentinerea unor fluctuatii limitate.

- Intrunirea informala a Comisiei in La Roche (Ardeni) pentru a discuta aspectele institutionale si consecintele economice ale extinderii si perspectivele Uniunii Economice si Monetare.

- Discursul lui Roy Jenkins la Universitatea din Florenta care a relansat dezbaterile pe tema UEM .

- Comunicare a Consiliului cu privire la perspectivele Uniunii Economice si Monetare.21.11.1977 - Decizia Consiliului de adoptare a raportului anual cu privire la situatia economica a Comunitatii Economice Europene si de stabilire a liniilor economice pentru anul 1978.

- Consiliul European de la Bruxelles, care reafirma obiectivele Uniunii Economice si Monetare, introduce unitatea europeana de cont drept unitate de calcul a bugetului Comunitatii Economice Europene de la 01.01.1978 si aproba noile instrumente de imprumut ale Comunitatii si de management a imprumuturilor de catre Banca Europeana de Investitii.

- O noua modificare a mecanismului de asistenta financiara pe termen mediu (dublarea plafoanelor angajate, folosirea unitatii europene de cont).

- Consiliul European de la Copenhaga, la care se decide crearea unei zone de stabilitate monetara in Europa.

- Consiliul European de la Bremen, la care se convin liniile generale ale Sistemului Monetar European.

- Consiliul European de la Bremen, care hotaraste crearea Sistemului Monetar European.

- Acord al Bancilor Centrale ale statelor membre cu privire la procedurile de lucru ale Sistemului Monetar European: ratele de schimb in ECU, regulile de interventie, modul de operare a indicatorului de divergenta, finantarea pe termen foarte scurt, utilizarea ECU.

- Revalorizarea cu 2% a marcii germane fata de monedele din Sistemul Monetar European, fara coroana daneza, care se devalorizeaza fata de monedele din SME cu 3% (exceptie marca).

- Devalorizarea coroanei daneze fata de toate monedele din Sistemul Monetar European si reajustarea ratelor centrale ale tuturor monedelor functie de ECU, conform definitiei cosului valutar din care acesta era format.

- Consiliul isi da acordul pentru propunerile Comisiei de intarire a coordonarii politicilor economice.

- Consiliul elibereaza a doua transa de imprumut de 400 milioane ECU, conform "noului instrument comunitar" decis la 16.10.1978, ce permite Comisiei sa contracteze imprumuturi pentru promovarea investitiilor in Comunitatea Economica Europeana, in special in energie si infrastructura.

Pentru a face pasul hotarator spre uniunea monetara era nevoie de o etapa de trecere, care a fost realizata prin adoptarea Actului Unic European. Acesta a fost primul document de revizuire a Tratatului de la Roma, realizata pe baza a trei principii: al recunoasterii reciproce, al competentei de control a autoritatilor nationale de supraveghere si al minimei armonizari a reglementarilor.

Desi era prevazuta intarirea coordonarii politicilor economice, in domeniul monetar, tarile au avut pentru inca mult timp politici proprii, orientate dupa interesele lor nationale. Si in aceasta faza o serie de elemente cheie ale uniunii monetare avuta in vedere de liderii politici - moneda unica europeana si Banca Centrala Europeana - au fost definite mai mult la nivel principial.

4.1. Caracteristicile Sistemului Monetar European

Dupa negocierile dificile din cursul anului 1978, factorii politici au fost aceia care au convenit crearea Sistemului Monetar European, specialistilor revenindu-le doar sarcina de a defini cat mai clar acest concept. Capacitatea celor care au reusit sa invete atat din greselile, cat si din reusitele acestei experiente integrationiste si sa ajusteze functie de nevoile practice acest sistem, a permis pregatirea terenului pentru intrarea in faza cea mai inalta a integrarii monetare:moneda unica europeana.

La 01.01.1979, cand a intrat in vigoare, Sistemul Monetar European se caracteriza prin urmatoarele trei tipuri de obligatii si un set de drepturi:

A. obligatia statelor membre de a-si mentine moneda nationala in limitele marjei de fluctuatie, prin interventii nelimitate;

B. obligatia statelor membre de a mentine indicatorul de divergenta al monedei nationale sub pragul de divergenta (stabilit, ad-hoc, la nivelul de 75%);

C. obligatia statelor membre de a participa la mecanismul de decontare in ECU;

D. dreptul statelor membre de a apela la o serie de facilitati de creditare (pe termen foarte scurt, scurt si mediu).

A. Obligatia de incadrare in limitele marjei

Dupa ce guvernatorii bancilor centrale si ministrii de finante ai statelor membre conveneau rata oficiala de schimb a unei monede in raport cu celelalte valute participante la Sistemul Monetar European, flotarea cursului era monitorizata permanent pentru a nu depasi nivelul de +/- 2,25%[21].Atunci cand variatia unei monede fata de cursul central depasea aceste limite, statul in cauza era obligat sa intervina.

B. Obligatia de incadrare a indicatorului de divergenta al monedei nationale sub 75%

Indicatorul de divergenta a fost introdus ca masura suplimentara de precautie impotriva fluctuatiilor valutare necontrolate, in incercarea de a evita dificultatile cu care s-a confruntat "sarpele valutar", in cadrul caruia nu era calculat un astfel de indicator.

In momentul in care, indicatorul de divergenta depasea nivelul de 75%, statul membru in cauza era obligat sa ia masurile corective adecvate.

C. Participarea statelor membre la mecanismul de decontare in ECU

D. Facilitati de creditare

Sistemul Monetar European prevedea dreptul statelor de a apela la imprumuturi destinate redresarii balantelor de plati, operatiuni care erau justificate doctrinar de obligatia statelor membre de a interveni nelimitat pentru incadrarea in marjele de fluctuatie ale monedei lor nationale.

a) Facilitatea de creditare pe termen foarte scurt permitea unei banci centrale, ajunsa in situatia de a interveni in mod obligatoriu in sprijinul monedei sale, sa-si completeze rezervele oficiale, relativ limitate pe care le are in alte valute, prin imprumuturi de la bancile centrale partenere. Banca centrala emitenta de moneda putea acorda un imprumut in suma de maxim doua ori mai mare decat cota tarii debitoare aferenta asistentei financiare pe termen mediu. Sistemul mentionat functiona datorita interesului bancii debitoare de a restitui cat mai rapid imprumutul obtinut.

b) Sprijinul monetar pe termen scurt permitea accesul automat la un credit, de dimensiuni relativ reduse,[22] functie de nivelul cotelor alocate debitorilor.

c) Asistenta financiara pe termen mediu era acordata prin decizii ale ECOFIN, luate cu majoritate calificata, printr-o procedura foarte apropiata celei folosite de Fondul Monetar International: respectarea unor conditii care, de obicei, presupuneau aplicarea unor programe economice de ajustare, acordarea fondurilor in transe. Procedurile s-au modificat apoi, prin Tratatul de la Maastricht, cand decizia se lua prin unanimitate, in baza unui pact de stabilitate ce conditiona politicile economice pe termen mediu).

4. Aparitia si evolutia monedei compozite ECU

Moneda ECU a fost creata de legislatia comunitara in contextul realizarii Sistemului Monetar European, fiind definita ca o moneda scriptuala, al carei curs depindea de cursul unui cos de monede ale tarilor participante la Sistemul Monetar European. Acest curs se determina prin insumarea cursului fiecarei monede din cos, ajustat cu o valoare stabilita functie de:

ponderea in comertul intracomunitar al fiecarei tari;

produsul national brut al acestora;

gradul de participare al bancii centrale din tara respectiva la sustinerea monetara pe termen scurt.

Precursorul monedei ECU a fost "unitatea europeana de cont", definita de Decizia Consiliului European din 21.04.1975, functie de un cos de monede ale tarilor comunitare.

Consiliul European de la Bremen din 6-7 iulie 1978 a fost cel care a marcat aparitia oficiala a ECU, moneda care pastra caracteristicile unitatii europene de cont si devenea pilonul Sistemului Monetar European, definit in linii generale la acea data.

ECU a devenit operational la 01.01.1979 cand, conform reglementarilor in vigoare toate operatiunile monetare urmau a fi efectuate in ECU.

Tabel nr. 1. Evolutia valorii monedelor nationale din cosul valutar

Nota: In tabel este prezentata evolutia cosului valutar de la crearea     sistemului Monetar European, la 13.03.1979, pana la adoptarea ultimei ajustari obligatorii, in anul 1989.

Moneda scriptuala ECU a fost prin structura o moneda compozita unica, dar a avut o utilizare duala - privata sau oficiala, functie de circuitele sale distincte in aceste sfere de activitate.

ECU oficial era reglementat de normativele comunitare si avea trei vectori principali:

Calitatea de etalon a monedei ECU pleca de la premisa ca stabilitatea si fixitatea sa ii confereau caracteristicile necesare acestei functii. Fiecare moneda a Sistemului Monetar European avea un curs pivot, legat de ECU, acesta fiind si baza pentru cursurile bilaterale centrale si pentru stabilirea indicatorilor de divergenta. Mentinerea unui raport fara mari fluctuatii intre ECU si monedele comunitare, precum si intre acestea, se putea realiza prin interventii pe piata valutara ori de cate ori se atingeau marjele de fluctuatie de +/-2,25%.

Calitatea de instrument de rezerva, conferita in baza reglementarilor ce prevedeau trecerea in rezerva valutara a statelor a unor sume in ECU, emise pe baza a 20% din rezervele de aur si valuta forte ale statelor membre. In aceasta postura ECU era mai stabil decat orice alta componenta a rezervelor si mai lichid chiar decat componenta aur a rezervelor, intrucat putea fi folosit in orice moment pentru interventii valutare. In plus, permitea si primirea unei anumite dobanzi.

Calitatea de unitate de cont comunitara folosita pentru exprimarea preturilor produselor agricole, a taxelor vamale din tariful vamal extern comun, a bugetului comunitar, precum si in relatiile financiare cu alte tari. Tranzactiile efectuate pe pietele financiare nternationale de catre Comisie in numele Comunitatii Economice Europene[23]se efectuau preponderent in ECU, iar asistenta externa acordata tertilor se evidentia tot in aceeasi unitate de cont. Capitalul si operatiunile Bancii Europene de Investitii erau exprimate, de asemenea, in ECU.

ECU privat a fost un raspuns al sectorului bancar comercial, la nevoile concrete ale clientilor lor de a derula operatiuni internationale in aceasta moneda, cu risc valutar redus. In calitatea sa privata, ECU a intrat in rezervele valutare ale unor tari din afara Comunitatii si a fost folosit pentru crearea de depozite de catre clientii bancilor comerciale. Treptat, ECU privat s-a dezvoltat intr-o moneda internationala, fiind cotat nu numai la banci europene, ci si la cele de pe alte continente. Caracteristica ei de "moneda apatrida", care nu reprezenta si nu depindea de evolutiile dintr-o singura tara, ii dadea o stabilitate mai mare decat a altor monede, lucru deosebit de apreciat in cercurile de afaceri.

ECU privat indeplinea toate functiile unei monede: mijloc de circulatie, de plata si de depozit. Circulatia sa era realizata, in principal, prin operatiuni interbancare. Aparitia depozitelor bancare in ECU a permis crearea unei piete a creditelor in ECU.

5. Intrarea Sistemul Monetar European in criza in timpul primei faze de realizare a U.E.M.

La 01.07.1990 intra in vigoare prima faza a Uniunii Economice si Monetare, care si-a propus realizarea urmatoarelor obiective :

I. Liberalizarea completa a miscarii capitalurilor.

Acest obiectiv este realizat, in linii generale, chiar de la inceputul acestei faze, cand a intrat in vigoare Directiva Consiliului din data de 24.06.1988, de liberalizare a miscarii intra-comunitare a capitalurilor. S-a acordat insa o derogare Irlandei, Greciei, Spaniei si Portugaliei, care au obtinut o perioada de tranzitie pana in 1992 (extinsa apoi pana in anul 1995).

II. O mai stransa cooperare monetara a bancilor centrale.

Se avea in vedere intarirea rolului Comitetului Guvernatorilor bancilor centrale prin extinderea unor prerogative ale acestuia in domeniul monetar si o anumita coordonare in domeniul politicilor fiscale si bugetare.

III. Integrarea tuturor monedelor nationale in Sistemul Monetar European si inghetarea compozitiei "cosului monetar".

Escudo, ultima moneda care inca nu intrase in mecanismul cursurilor de schimb din cadrul Sistemului Monetar European a aderat la sistem la 04.04.1992, urmare unei decizii a ministrilor de finante si a guvernatorilor bancilor centrale. Au urmat o serie de turbulente valutare, cu suspendari din sistem si incapacitati de interventie conform regulilor convenite, ceea ce a determinat largirea marjei de fluctuare a monedelor la +/-15% din 008.1993.

IV. Convenirea modificarilor necesare ale tratatelor comunitare pentru a permite crearea Uniunii Economice si Monetare conform deciziei politice a statelor membre.

Acest deziderat este realizat prin semnarea, in februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht, care a inclus modificarile necesare. Acestea au intrat in vigoare in noiembrie 1993. Intre acestea mentionam "inghetarea" compozitiei cosului ECU si intrarea in vigoare a noilor reglementari pentru fazele a doua si a treia ale Uniunii Economice si Monetare.

Planul si calendarul realizarii Uniunii Economice si Monetare cuprins in Tratatul de la Maastricht isi au originea in planul presedintelui Comisiei Europene, Jaques Delors, prezentat Consiliului European de la Madrid.

Ultima parte a primei faze de realizare a Uniunii Economice si Monetare este si momentul in care Sistemul Monetar European intra intr-o perioada de criza, ceea ce a obligat statele membre sa largeasca, temporar, marja de fluctuatie de la +/-2,5% (sau +/-6% pentru monedele tarilor carora li s-a acordat, in perioada de tranzitie,aceasta marja) la +/-15%.

Stabilitatea prea mare a cursurilor a lipsit tarile de un important mecanism de ajustare a economiilor lor in perioada de criza pe care o parcurgeau tarile europene. Cum trecerea la uniunea monetara cerea imperativ o ajustare rapida a economiilor, s-a recurs la aceasta largire temporara a marjei de fluctuatie, ceea ce a permis reechilibrarea devizelor supraevaluate ale sistemului.

6. A doua faza de realizare a Uniunii Economice si Monetare (1994-1998)

In pofida scepticismului manifestat de o serie de analisti cu privire la posibilitatea continuarii procesului de realizare a Uniunii Economice siMonetare, hotararile adoptate la Maastricht au continuat sa fie implementate si faza a doua a acestui proces a demarat, asa cum era planificat, la 01.01.1994. La aceasta data a fost infiintat Institutul Monetar European, precursor al Bancii Centrale Europene.

In acest context, Fondul de Cooperare Monetara Europeana si Comitetul Guvernatorilor bancilor centrale sunt desfiintate, cu precizarea ca sarcinile lor au fost preluate de catre Institutul Monetar European.

La 01.05.1994 Institutul Monetar European infiinteaza Fondul European de Investitii, conform atributiilor statutare ce i-au fost conferite prin statutul sau aprobat de Consiliul European de la Edinburg in luna decembrie 199 La data de 06.06.1994 Consiliul decide participarea Comunitatii in nume si pe cont propriu ca membru al Fondului European de Investitii.

Dupa ce Institutul Monetar European elaboreaza un "scenariu de tranzitie" catre moneda unica europeana, la Consiliul European de la Madrid din 15-16.11995 se decide ca numele oficial al viitoarei monede europene sa fie "euro".

In faza a doua de realizare a Uniunii Economice si Monetare incepe pregatirea accelerata a statelor membre pentru introducerea monedei unice. Pentru aceasta era nevoie ca economiile care urmau sa foloseasca moneda unica sa indeplineasca o serie de criterii, numite criterii de convergenta, stabilite de statele membre la Consiliul European de la Maastricht:

criteriul inflatiei, aici se precizeaza ca rata inflatiei in fiecare dintre tarile ce vor adopta moneda europeana unica nu poate depasi cu mai mult de 1,5% media ratelor inflatiei din cele mai performante trei tari in acest domeniu.

deficitul bugetar al tarilor care vor adopta moneda europeana unica trebuie sa fie mai mic de 3% din PIB.

nivelul datoriei publice a acestor tari trebuie sa nu depaseasca 60% din PIB.

rata dobanzii pe termen lung sa nu depaseasca cu mai mult de 2% media ratelor dobanzii practicate de cele trei tari cu cea mai mica rata a inflatiei.

integrarea monedei nationale in Mecanismul Cursurilor de Schimb din cadrul Sistemului Monetar European pe o perioada de cel putin doi ani inainte de momentul trecerii la moneda unica, cu mentinerea marjei de fluctuatie, fara sa fi fost necesara devalorizarea ei in raport cu celelalte monede.

Alt aspect important al etapei a doua de realizare a Uniunii Economice si Monetare este legat de scaderea treptata a atentiei pe care piata a acordat-o monedei de cont ECU, dupa s-a anuntat oficial ca moneda unica europeana va fi euro.

La Consiliul European de la Amsterdam din luna iunie 1997 statele membre au convenit doua rezolutii importante:

prima, cunoscuta si sub numele de "Pactul de Stabilitate si Crestere" obliga tarile membre sa mentina o stricta disciplina bugetara si le permita sa se monitorizeze una pe cealalta, pentru a nu permite deraparea vreuneia dintre ele in zona deficitelor excesive. Totodata, stabileste un nou Mecanism al Cursurilor de Schimb, menit a asigura rate

stabile intre euro si monedele nationale ale statelor membre care raman in afara zonei euro. La aceeasi data se decide forma si modelul monedelor si bancnotelor euro.

a doua se refera la cresterea economica si reitereaza intentia statelor membre si a Comisiei de a mentine problema somajului ca prioritate pe ordinea de zi a Uniunii Europene. Pentru a mentine convergenta, tarile din afara zonei euro, care vor sa participe in viitor la moneda unica, isi elaboreaza programe de convergenta care urmaresc teluri similare. Comisia si Consiliul monitorizeaza evolutia tarilor membre si fac recomandari de eliminare a eventualului deficit excesiv al acestora.

Tara aflata in situatie de deficit excesiv primeste - cel mai tarziu in luna mai a anului urmator celui in care a aparut deficitul - recomandari de reglementare a situatiei. In cazul in care tara respectiva nu intreprinde masurile corective necesare, ea este sanctionata .

In decembrie 1997 Consiliul European din Luxemburg a decis continuarea procesului de coordonare a politicilor economice ale statelor membre, adoptand o decizie care depasea problematica uniunii monetare si intra in sfera politicilor financiare, bugetare, sociale si fiscale.

Tot in luna decembrie a aceluiasi an este semnat la Amsterdam noul Tratat asupra Uniunii Europene. Acesta nu aduce elemente noi in ceea ce priveste Uniunea Economica si Monetara, ci doar reitereaza vointa politica a statelor membre de trecere la moneda unica euro si decide ca aceasta trecere sa se realizeze in trei etape.

7. Faza a treia de realizare a Uniunii Economice si

Monetare (1999-2002)

Conform prevederilor Tratatului de la Maastricht, la 01.01.1999 Uniunea Economica si Monetara a intrat in faza a treia, moment din care cele 11 tari care indeplineau criteriile de convergenta au trecut la utilizarea monedei unice europene euro, competentele lor in domeniul monetar au fost transferate Eurosistemului si ratele de schimb intre monedele statelor participante la zona euro au fost irevocabil fixate. Pentru ca ECOFIN sa-si dea acceptul pentru aceste cursuri de schimb irevocabile, la propunerea Comisiei si cu consultarea Bancii Centrale Europene, a fost nevoie de o procedura tehnica extrem de fina, care sa nu produca perturbatii pe pietele financiare.

La 01.01.1999 euro a devenit moneda unica europeana, iar ECU si-a incetat existenta. Ultima functie a monedei ECU a fost de a realiza conversia de la monedele nationale la euro, fiind folosit raportul 1:1 intre ECU si euro. Transparenta procesului a fost foarte mare, pentru a nu inflama piata, un rol deosebit avandu-l comunicarea cursurilor de schimb bilaterale in luna mai 1998, cu mult inainte de data limita de trecere la euro.

Functie de cursul de schimb intre dolar si ECU s-a calculat cursul de schimb al fiecarei monede nationale fata de euro. Cursurile de schimb rezultate in acest mod au fost considerate irevocabile pe tot parcursul fazei a treia a Uniunii Economice si Monetare.

Operatiunile de schimb valutar in euro au inceput la 04.01.1999 la un curs initial de aproximativ 1 euro = 1,18 dolari SUA. Trecerea la euro prin stabilirea cursurilor irevocabile ale monedelor europene fata de noua moneda unica europeana a fost rezultatul unui calcul matematic exact si transparent, menit a nu afecta puterea de cumparare a cetateanului.

La 01.01.1999 s-a intrat in etapa a doua de trecere la moneda unica prevazuta de Tratatul de la Amsterdam. De la aceasta data, euro s-a putut folosi doar pentru plati fara numerar si depozite, circulatia lui fiind in paralel cu monedele nationale. Bancile puteau oferi anumite servicii in euro, iar extrasele de cont ale clientilor lor erau emise cu indicarea soldurilor atat in euro, cat si in moneda nationala.

Conversia dintr-o moneda nationala in euro si invers se efectua fara perceperea de comisioane bancare, daca erau implicate monede ale unor tari din zona euro. Pana la introducerea fizica a monedei euro la 01.01.2002, cele 11 monede ale tarilor din zona euro, carora li s-a adaugat la 01.01.2001 drahma greceasca, au fost denumite generic Unitati Monetare Nationale.

8. Generalizarea circulatiei euro si retragerea treptata

din circulatie a fostelor monede nationale

Trecerea la folosirea efectiva a monedei euro s-a realizat la 01.01.2002 si a reprezentat o operatiune de anvergura deosebita, constand in inlocuirea a aproximativ 14,5 miliarde bancnote, dintre care 10 miliarde pentru a fi puse in circulatie si 4,5 miliarde pentru stocuri de rezerva. La acestea se adauga un numar de 50 miliarde monede.

Pentru o scurta perioada, care a fost diferita de la tara la tara, incepand de la 01.01.2002, monedele nationale au circulat in paralel cu moneda euro, dupa care monedele nationale au putut fi schimbate numai la bancile centrale, dupa un grafic temporal indelungat, incepand de la 10 ani sau fara a avea limita de timp.

Toate monedele si bancnotele euro au avut inca de la inceput aceeasi putere circulatorie indiferent de tara emitenta.

Astfel, monedele emise de Vatican au inregistrat cresteri ale valorii lor din cauza transformarii lor in monede de colectie. Dupa moartea Papei Ioan Paul al II-lea, ca urmare a transformarii subite a monedelor euro in raritati numismatice, in perspectiva inlocuirii lor cu alte monede avand pe avers figura noului papa, moneda de doi euro emisa de Vatican a ajuns la o cotatie de 160 euro pe piata monedelor de colectie, iar un set complet de opt monede emise in 2004 depaseste acum valoarea de 500 euro[25].

O situatie similara s-a inregistrat in Principatul Monaco, dupa decesul Printului Rainier, in primavara anului 2005. Moneda de un euro a principatului a atins valoarea de aproximativ 60 euro.

Inca din anul 2002 monedele emise de cele doua state s-au apreciat rapid pe piata monedelor de colectie odata cu aparitia speculatiilor ca dupa moartea sefilor acestor state vor fi emise noi monede avand pe revers figurile noului papa si pe cea a printului Albert al II-lea.

De la 01.07.2001 bancile au inceput sa distribuie, la cererea clientilor, chitantiere cec in euro. Chitantierele in euro nu puteau fi folosite pentru efectuarea de plati in moneda nationala si nici chitantierele cec in moneda nationala nu puteau fi folosite pentru a face plati in euro. Pentru a se face o plata cu fila cec in euro trebuia sa existe si acceptul beneficiarului platii. Dupa 01.01.2002 toate platile scripturale se puteau face numai in euro.

In perioada 01.01.1999 - 31.12001 s-a aplicat regula "nici-nici", care insemna ca, nu exista nici obligatia si nici interdictia de a folosi moneda euro. In aceeasi perioada de tranzitie a fost obligatorie afisarea dubla a preturilor, in moneda nationala si in euro, cu pretul in euro scris mai mare decat cel in moneda nationala.

In procesul de trecere la euro tarile au respectat programul strict impus la nivelul Uniunii Europene, cu mici diferente legate, de exemplu, de data exacta de retragere din circulatie a monedelor nationale.

In procesul de trecere la euro tarile au respectat programul strict impus la nivelul Uniunii Europene, cu mici diferente legate, de exemplu, de data exacta de retragere din circulatie a monedelor nationale. Acestea sunt prezentate in tabelul de mai sus.

Statele membre au convenit sa aplice principiul ireversibilitatii procesului de trecere la euro, ceea ce teoretic inseamna ca indiferent de modul de incadrare al unei tari in prevederile Pactului de Stabilitate si Crestere, oricare ar fi derapajele economice ale unei tari, aceasta nu va fi eliminata din zona euro.