BANII SI MECANISMUL DE TRANSMISIE A POLITICII MONETARE

BANII SI MECANISMUL DE TRANSMISIE A POLITICII MONETARE

1 Conceptia keynesista (timpurie)

Desi in prezent keynesistii accepta ideea ca banii au un efect important asupra activitatii economice, keynesismul timpuriu al anilor 1950 - 1960 se caracteriza prin afirmatia ca politica monetara nu influenteaza in nici un fel oferta agregata si, prin urmare, ciclul economic. Aceasta afirmatie se baza pe trei elemente rezultate din modelele structurale utilizate:

In timpul Marii Crize din 1929 - 1933 ratele dobanzilor la certificatele de trezorerie americane au atins niveluri extrem de scazute (sub 1 la suta in cazul ratei dobanzii la certificatele de trezorerie cu scadenta de trei luni). Conceptia keynesista de la acea vreme considera ca politica monetara afecteaza cererea agregata in exclusivitate prin intermediul ratelor nominale ale dobanzilor, care, la randul lor afecteaza investitiile. Astfel, in conceptia acestora, ratele scazute ale dobanzilor trebuiau sa se reflecte in incurajarea investitiilor si sa nu aiba un efect de contractie a productiei. Incapacitatea politicii monetare de a explica persistenta crizei a dus la concluzia ca modificarea ofertei de bani nu are nici un efect asupra ofertei agregate, cu alte cuvinte, ca banii nu conteaza.

Studiile empirice timpurii nu au evidentiat nici o legatura intre miscarile ratelor nominale ale dobanzilor si cheltuielile de investitii. Intrucat keynesistii vedeau aceasta legatura drept canalul prin care oferta de bani afecteaza oferta agregata, concluzia fireasca a fost ca oferta de bani nu influenteaza oferta agregata.

Sondajele efectuate la nivelul firmelor productive a aratat ca deciziile referitoare la investitiile in capital fix nu au fost influentate de ratele de piata ale dobanzilor. Acesta a fost un argument in plus in favoarea faptului ca legatura intre ratele dobanzilor si cheltuielile de investitii este foarte slaba si a intarit concluzia ca banii nu conteaza.

Obiectii la concluziile keynesismului timpuriu

Curentul monetarist, cristalizat in jurul lui Milton Friedman, a obiectat la interpretarea keynesista prin faptul ca modelul structural utilizat de keynesisti era departe de a fi perfect. In lucrarea "Istoria monetara a SUA" publicata in 1963, M. Friedman si Anna Schwartz au aratat ca, contrar opiniilor keynesiste, politica monetara in perioada Marii crize a fost extrem de contractionista, fapt evidentiat de numarul mare de falimente bancare si reducerea substantiala a masei monetare. Astfel, politica monetara restrictiva poate explica agravarea crizei economice si acest fapt contrazice afirmatie keynesista a neutralitatii banilor. In ceea ce priveste argumentul referitor la situarea la niveluri foarte scazute a ratelor dobanzilor la certificatele de trezorerie americane, Friedman a aratat ca ratele dobanzilor la alte instrumente financiare (bonds-uri ale firmelor) au atins niveluri extrem de inalte, fapt ce sustine restrictivitatea politicii monetare.

In acelasi timp, in analizarea conditiilor economiei, nu este suficienta luarea in considerare a unei singure rate a dobanzii, ci a tuturor ratelor dobanzii. Desi in perioade normale ratele dobanzilor se misca in acelasi sens, in perioade de criza pot exista diferentieri mari intre ratele dobanzilor la diferite instrumente de datorie. In aceasta situatie, modelele structurale bazate pe o singura rata a dobanzii (certificate de trezorerie) pot duce la rezultate irelevante.

Al doilea argument adus de monetaristi s-a referit la faptul ca analizarea ratelor nominale ale dobanzilor in timpul Marii Crize este de natura a provoca o imagine gresita. In perioade de recesiune puternica, cand preturile se afla in scadere, ratele scazute ale dobanzilor nu inseamna neaparat ca politica monetara este relaxata. Ca urmare a procesului de deflatie, ratele nominale scazute ale dobanzii pot in fapt reflecta costuri extrem de inalte ale imprumuturilor, ca urmare a ratelor puternic real pozitive ale dobanzilor. In acest fel, raspunsul monetaristilor la afirmatia ca nu exista o legatura intre ratele nominale ale dobanzilor si cheltuielile de investitii a fost evidentierea legaturii dintre ratele reale ale dobanzilor si investitii.

2 Conceptia monetarista (timpurie)

Conceptia monetarista timpurie, bazata pe relatia de dependenta dintre variabile pentru explicarea legaturii puternice dintre bani si activitatea economica, se bazeaza pe trei elemente: (i) evidenta de timp, care arata daca modificarea unei variabile precede in mod normal o alta; (ii) evidenta statistica, care se refera la aplicarea unor teste statistice prin care sa se probeze corelatia dintre miscarile variabilelor analizate; (iii) evidenta istorica, care examineaza experientele trecute pentru a vedea daca modificarea unei variabile a produs modificarea alteia.

(i) Evidenta de timp a aratat cum rata de crestere a ofertei de bani a evoluat comparativ cu ciclul economic. Friedman si Schwartz prezinta in lucrarea mentionata faptul ca in toate ciclurile economice studiate reducerea ratei de crestere a masei monetare a precedat caderea productiei. Concluzia a fost ca rata    de crestere a ofertei de bani a cauzat fluctuatii ale ciclurilor economice, dar ca efectul se produce cu "intarzieri lungi si variabile".

(ii) Evidenta statistica examineaza corelatia dintre bani si productia obtinuta, sau cheltuielile totale prin folosirea testelor statistice. Modelul propus de monetaristi considera M drept sursa fluctuatiilor in cheltuielile totale, astfel incat M trebuie sa fie in corelatie cu Y (spre deosebire de keynesisti, al caror model era interpretat de monetaristi drept statuind legatura intre cheltuielile autonome A (cu investitii si guvernamentale) si Y). Studiile efectuate au aratat, in opinia monetaristilor, ca modelul lor este cel corect.

Obiectii la aceasta interpretare

a      poate apare cauzalitatea inversa, sau poate exista un al treilea factor, exterior, care sa determine modificarea de acelasi sens a celor variabile;

a      modelul keynesist este caracterizat prea simplist. Modelul contine o multitudine de variabile si corelatii neluate in considerare in analiza monetaristilor.

a      modul de constructie a cheltuielilor autonome A este facut intr-un mod deficitar care impiedica modelul sa aiba rezultate bune.

(iii) Evidenta istorica. Cazurile in care declinul (de natura exogena) a ofertei de bani a fost urmat de o perioada de recesiune ofera un argument puternic in favoarea pozitiei monetariste. Un exemplu relevant este majorarea ratelor rezervelor obligatorii in 1936 - 1937 in SUA, care a condus la o scadere substantiala a ofertei de bani si a ratei de crestere a acesteia. Masura a fost luata pentru cresterea eficientei politicii monetare a Fed si nu a fost implementata ca raspuns la modificarea conditiilor economice. Ca urmare, anii 1937 - 1938 au adus o recesiune foarte severa a economiei americane.

Monetaristii au demonstrat in cele din urma ca pozitia keynesismului timpuriu potrivit careia banii nu conteaza deloc este gresita. Aceasta nu inseamna in mod necesar ca afirmatia ca variatia masei monetare este singurul lucru care conteaza este intru totul adevarata. Pozitia adoptata ulterior de Keynesisti a fost una mai apropiata de monetaristi, considerand ca banii, politica fiscala, exportul net si "animal spirits" contribuie la fluctuatiile in cererea agregata. Rezultatul a fost o convergenta a vederilor keynesiste si monetariste asupra importantei banilor in activitatea economica.