COMERTUL INTERNATIONAL

COMERTUL INTERNATIONAL

Introducere

Evolutia economiilor nationale ale statelor lumii a determinat cresterea interdependentelor dintre acestea si intensificarea participarii la circuitul economic mondial. Au reusit ele, insa, sa valorifice pe deplin, pe piata mondiala, rezultatele muncii productive nationale?

Scopul acestui capitol este de a analiza comertul international privit ca o forma de legaturi intre pietele nationale, intre producatorii de marfuri din diferite tari, legatura ce apare pe baza diviziunii internationale a muncii si care exprima interdependentele economice dintre state.

Obiective operationale

Dupa parcurgerea acestui capitol veti intelege:

- teoriile aupra comertului liber;

- legea "avantajelor comparative" a lui D. Ricardo;

- trasaturile generale si particularitatile comertului international;

- clasificarea preturilor pe piata mondiala.

Cuvinte cheie

Principalele cuvinte cheie ale acestui capitol sunt: avantaj absolut, avantaje comparative, teoria neotehnologiilor, fluxul schimburilor comerciale, internationalizare.

Comertul international este un important factor al cresterii economice. Orice activitate de comert international inseamna un schimb de bunuri si servicii economice intre tari, schimb menit sa asigure eficienta economica, cresterea potentialului economic al tarii.

Structura economiilor tarilor lumii a produs modificari in structura comertului international. Atat pe plan intern, cat si pe plan extern, comertul ca activitate economica a aparut inainte de consolidarea economiei mondiale.

Primii teoreticieni care s-au pronuntat asupra schimburilor externe de marfuri au fost mercantilistii (sec. XV-XVIII). Conform acestui curent de gandire economica, forma ideala a bogatiei o constituiau banii, aurul, argintul. Balanta comerciala era "forta" de distribuire a bogatiei intre tari, iar soldul activ o cerinta fundamentala. De aceea, statul trebuia sa incurajeze agentii economici autohtoni in detrimentul celor straini. Dupa folosirea creditului si a banilor de hartie, mercantilistii realizeaza ca balanta comerciala nu este totul pentru sporirea intrarilor de bani si ideile lor vor fi inlocuite cu cele referitoare la comertul liber.

Teoriile asupra comertului liber le gasim in lucrarile reprezentantilor scolii clasice burgheze, Adam Smith si David Ricardo. Primul a fundamentat teoria "avantajului absolut" in lucrarea "Avutia natiunilor". Conform acestei teorii, munca nationala trebuie cheltuita economicos, adica producerea de marfuri si servicii sa se faca cu costuri avantajoase. "Daca o tara poate furniza bunuri mai ieftine decat le-am produce noi, e mai bine sa cumparam de la ea cu o parte a produsului activitatii noastre" - sustine Adam Smith.

D. Ricardo formuleaza legea "avantajelor comparative". Conform acesteia, fiecare tara se va specializa in producerea si exportul acelor bunuri pe care le fabrica cu costuri relativ mai scazute (eficienta relativ mai mare), in schimb fiecare tara va importa acele bunuri pe care le produce la costuri relativ ridicate (in care eficienta este relativ mai mica decat in alte tari).

Avantajul comparativ sau relativ poate functiona numai in conditiile liberului schimb, a pietei si concurentei libere.

Desi unii au adaugat elemente noi acestei teorii, iar altii au combatut-o, teoria clasica a stat la baza teoriei moderne asupra comertului international. Aceasta teorie moderna este cunoscuta sub denumirea de teoria "egalizarii preturilor factorilor de productie si a veniturilor" (Heckscher - Ohlin) in perioada interbelica si sustinuta de majoritatea economistilor postbelici.

Pornind de la aceasta teorie unii autori sustin ca in perspectiva istorica se va realiza o apropiere sau chiar o egalizare a nivelurilor preturilor factorilor de productie prin intermediul comertului international. Cei doi teoreticieni suedezi, Heckscher si Ohlin considera ca tarile sunt inzestrate cu factori de productie diferiti iar schimbul dintre ele va fi un schimb de factori de productie abundenti contra unor factori de productie mai mari (ex. pamant australian contra capital englez).

Aceasta teorie arata ca fiecare tara are interes sa se specializeze si sa exporte produse si servicii care incorporeaza factori de productie relativ abundenti si ieftini. Invers, ea incearca sa importe produse si servicii care necesita inputuri mari de factori de productie cu care ea este suficient dotata (factori deficitari si scumpi). Deci, inevitabil in comertul exterior se creeaza o egalizare a preturilor factorilor de productie intre tari.

Aceasta teorie este respinsa de Leontief, R. Prebisch si Urquidi ce sustin ca productivitatea, munca si capitalul pot conduce la o apropiere a nivelului preturilor factorilor de productie si a veniturilor.

Alti teoreticieni ca de exemplu R. Vernon si F. Perroux s-au straduit sa elaboreze o teorie dinamica a comertului exterior si sa imbunatateasca modelul Heckscher-Ohlin cu idei noi luand in considerare factorii de productie moderni pe care Harry G. Johnson ii numeste neofactori si neotehnologii. Teoria neofactorilor considera ca avantajele relative sunt conditionate de cinci factori de productie: capitalul fizic si munca simpla, capitalul uman, materiile prime si resursele energetice.

Teoria neotehnologiilor presupune ca activitatea de import-export este influentata de implicarea capitalului uman si a altor factori de calitate in ceea ce priveste tehnologia de productie. Aceasta teorie explica competitia internationala nu numai pe baza dotarii diferentiate cu factori de productie ci si in virtutea avantajelor tehnologice, a calificarii muncii, a tehnicilor de marketing.

In lucrarile "Paralele economice" si "Economia nationala" M. Eminescu se refera la teoria costurilor comparative abordate prin prisma productivitatii. In analiza sa, Eminescu constata diferentele extrem de mari care exista intre valoarea produselor agricole si a celor manufacturate.

Mihail Manoilescu sustinea ca o tara pentru a fi eficienta in relatiile economice externe trebuie sa-si orienteze dezvoltarea catre acele activitati care asigura o productivitate a muncii superioara celei medii nationale. Dupa el, un criteriu de specializare internationala il reprezinta productivitatea muncii si afirma urmatoarele: "pentru o natiune schimbul este in primul rand o problema de productie, in timp ce pentru un individ este o chestiune pur comerciala. Menirea protectionismului nu este de a invrajbi popoare ci sa le faca sa coopereze".

Eficienta comertului exterior depinde de o serie de factori si conditii care se afla intr-o stransa interactiune. Orice natiune nu poate importa sau exporta la intamplare si cu orice pret, ci trebuie sa tina cont de legile dure ale economiei de piata.

Teoria comertului international in forma clasica sau moderna sta la baza politicilor comerciale ale statelor.

Comertul international este considerat unul din factorii cei mai dinamici ai vietii internationale, contribuind la cresterea nivelului tehnic al productiei, la diversificarea productiei, la cresterea economica. Este o expresie concreta a diviziunii internationale a muncii, o materializare a raportului de interdependenta a tarilor lumii.

In prezent, comertul international se desfasoara dupa urmatoarele fluxuri sau curente:

a) Fluxul schimburilor comerciale intre tarile dezvoltate (TD) sau fluxul NORD - NORD este caracterizat de schimburi dinamice, valorice si structural dezechilibrate marcate de diferite forme de protectionism si neo-protectionism. In anii '90 avea o pondere de 55% din totalul comertului international si este compus dintr-o serie de microcurente:

- schimburi comerciale intraeuropene (tari membre UE si AELS );

- schimburi comerciale dintre Europa de Vest si Canada, Japonia, SUA, Australia, etc;

- schimburi comerciale SUA - Canada - Mexic (NAFTA );

- schimburi comerciale SUA - Japonia;

b) Fluxul schimburilor comerciale dintre tarile dezvoltate (TD) si tarile in curs de dezvoltare (TCD) sau relatiile NORD - SUD. Acest flux avea o pondere valorica de 28% din comertul mondial in anii '90. Se caracterizeaza prin asimetrii structurale si printr-un raport de schimb nefavorabil tarilor in curs de dezvoltare. O parte a acestui flux este compus de relatiile comerciale traditionale intre metropola si colonie.

c) Fluxul de schimburi comerciale intre tarile in curs de dezvoltare sau SUD - SUD cu o pondere valorica de 6% din comertul mondial. Aceste tari se ajuta reciproc in cadrul unor ample programe de cooperare. Schimburile comerciale se caracterizeaza printr-un nomenclator de produse de export, de nivel scazut al calitatii si competitivitatii.

d) Fluxul schimburilor comerciale EST - VEST intre tarile cu economie in tranzitie si tarile dezvoltate avea o pondere de 8% din total schimburi internationale si este caracterizat de dezechilibre ale raportului de schimb.

e) Fluxul schimburilor intre tari foste socialiste EST - EST cu o pondere valorica de 3%. Acesta este afectat de profundele reorientari, restructurari economice si institutionale. Tarile est - europene, candva membre CAER (1949 - 1991) incearca construirea unor forme de cooperare subregionala ca de exemplu, Consiliul de Cooperare Economica al statelor din Bazinul Marii Negre.

Orientarea geografica a principalelor curente de schimb si ponderea diferitelor grupe de state in totalul comertului mondial atesta polarizarea schimburilor comerciale internationale in jurul tarilor avansate. Observand mutatiile care se produc in comertul international, economistul francez Daniel Dufourt distinge trei fenomene:

1) "Deriva continentelor"

2) Transformarea relatiilor SUA - Japonia intr-un veritabil "condominium"

3) "Deconexiunea" tarilor slab dezvoltate de comertul international si de economia mondiala.

Primul fenomen este evidentiat de tendinta de dezvoltare autocentrata a Europei si ascensiunea Japoniei si a tarilor nou industrializate din Asia de Sud - Est.

Fenomenul integrationist conduce la tripolarizarea economica si comerciala.

Ascensiunea Japoniei si a tarilor din S-E Asiei nu numai ca a creat o noua zona comerciala a lumii, dar a slabit fluxul comercial dintre America de Nord (SUA, Canada si Mexic) si Europa Occidentala intensificandu-se fluxul intre America de Nord si Asia de S-E. Relatiile Japoniei cu SUA sunt pe cat de complexe pe atat de contradictorii, marcate de tensiuni protectioniste, rivalitate. Chiar daca pentru unele produse SUA au pierdut suprematia comerciala, piata mondiala se afla tot sub controlul american prin intermediul societatilor transnationale.

Deconexiunea tarilor slab dezvoltate de economia mondiala este pusa in evidenta de reducerea ponderii lor in comertul international. Excluzand tarile exportatoare de petrol si pe cele recent industrializate (America de Sud si Asia de Sud - Est), tarile lumii a treia detin o pondere sub 10% din comertul mondial.

Trasaturile generale ale comertului international

Perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost caracterizata si de o intensificare si diversificare a schimburilor economice fara precedent. Comertul international a reflectat modificarile survenite in raporturile de forte intre statele lumii, precum si mentinerea unor decalaje de dezvoltare economica intre tari si regiuni. Principalele caracteristici ale fluxurilor comerciale internationale sunt:

1) Ca flux dinamic, comertul international cunoaste cea mai lunga perioada de crestere intre anii 1820-1914. Ritmurile cele mai inalte de crestere apartin insa perioadei postbelice, mai exact intervalul anilor 1960-1980 cand valoarea exporturilor mondiale sporeste de peste 15 ori depasind 2000 miliarde USD, ritmul de crestere intrecandu-l pe cel al productiei mondiale si fiind intre 1970-1980 de 20,3%.

2) Diversificarea continua a schimburilor comerciale mondiale survenite in cadrul diviziunii internationale a muncii sunt strans legate de modificarea structurii pe produse a comertului international. Creste ponderea produselor manufacturate dar si a comertului cu invizibile (servicii). Avioanele, autovehiculele, computerele, echipamentele de telecomunicatii sunt cateva din aceste manufacturate.

3) Creste ponderea tarilor industrializate cu economie de piata in comertul mondial.

4) Inrautatirea termenilor schimbului tarilor in curs de dezvoltare in relatiile cu tarile industrializate. Dupa statisticile UNCTAD (Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare) acesti termeni s-au deteriorat in 1994 fata de 1980 cu 30%. Cauzele acestei evolutii sunt generate de ramanerea in urma a preturilor produselor primare (cu exceptia petrolului) in raport cu evolutia preturilor produselor manufacturate. Schimburile trebuie sa fie echitabile, raportul de schimb exprimand tocmai aceasta echitate.

5) Comertul international a cunoscut si cunoaste ingradiri de ordin tarifar si netarifar. Aceste taxe influenteaza pretul de vanzare al marfurilor. Obstacolele netarifare sunt mai numeroase si avand o raza mai mare de actiune sunt profund discriminatorii (subiective). Acestea limiteaza sau impiedica comertul cu anumite marfuri.

Particularitatile comertului international in perioada postbelica

1. Tendinta de institutionalizare a schimburilor de marfuri pe plan international. In perioada postbelica in scopul reglementarii desfasurarii comertului mondial si al promovarii sale, sunt create o serie de institutii cu vocatie universala sau regionala:

Institutii din sistemul ONU ca de exemplu Acordul General pentru Tarife si Comert GATT transformat ulterior in Organizatia Mondiala a Comertului - OMC, Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare - UNCTAD;

Organizatii internationale ale producatorilor si consumatorilor pentru produse primare;

Organizatii economice integrationiste ce urmaresc desfiintarea barierelor vamale din interior si elaborarea unei politici vamale comune in raport cu tertii si care au accentuat tendinta de regionalizare a schimburilor de marfuri.

2. Tendinta de "tripolarizare" a schimburilor comerciale internationale SUA - Japonia - UE care au ajuns sa detina peste 50% din valoarea comertului mondial;

3. "Internalizarea" comertului mondial ca urmare a cresterii importantei societatilor transnationale (STN) si a dezvoltarii comertului lor intern adica intre unitatile lor componente.

4. Tendinta de omogenizare a compozitiei nomenclatorului schimburilor pe relatia Nord - Nord. Tarile dezvoltate, avand structuri economice similare, dotarea foarte asemanatoare din punct de vedere calitativ cu factori de productie, cu toate ca diversificarea productiei este continua, ea are loc in domenii asemanatoare.

Preturile pe piata mondiala

Daca in perioada 1950 - 1970 preturile pe piata mondiala erau caracterizate de stabilitate, dupa 1970 tendinta generala este de crestere a lor.

Sunt cateva cauze majore cum ar fi de exemplu:

1) Conditiile create de revolutia tehnico-stiintifica in aparitia de produse noi, complexe ce incorporeaza o valoare adaugata din ce in ce mai ridicata;

2) Factorii ce exercita o presiune inflationista asupra preturilor: pretul de monopol caracteristic multor piete internationale, presiunea asupra consumatorilor printr-un marketing abil (hiperpublicitate) ce genereaza nevoi artificiale sau consumuri pana la forme irationale, finantarea deficitului bugetar prin crearea de moneda sau devalorizarea ei;

3) Cresterea instabilitatii monetare ca urmare a suspendarii convertibilitatii libere a dolarului SUA si a devalorizarii acestuia din 1971 si 1973. Introducerea flotarii libere a cursului de schimb si deprecierea monedelor majoritatii statelor au contribuit la cresterea instabilitatii monetare;

4) Crizele petrolului din 1973 si 1979 au determinat adevarate socuri in domeniul preturilor pentru diferitele produse industriale.

Tarile dezvoltate avand ponderea cea mai ridicata in exporturile mondiale, in majoritatea cazurilor ele impun preturile internationale.

Dupa modul de formare a preturilor, in comertul international se intalnesc mai multe categorii de preturi si anume:

Preturi "libere" care se formeaza pe baza jocului liber al cererii si ofertei. In aceasta categorie sunt incluse "preturile directoare" care se formeaza pe pietele cu cel mai mare volum de export sau import;

Preturile care se formeaza pe baza cotatiilor de bursa, preturi caracteristice principalelor produse agricole, alimentare, materii prime, metale neferoase, metale pretioase;

Preturi care se formeaza in baza "Acordurilor internationale pe produs", caracteristice titeiului si produselor petroliere, cafea cacao, banane unde raportul cerere-oferta este dirijat si coordonat de participantii la acord. Se fixeaza doua limite in cadrul carora pretul poate oscila, intervenindu-se fie asupra ofertei (prin contingentarea exporturilor), fie asupra cererii (prin stocuri internationale regulatoare), dupa caz;

Pentru materiile prime de origine minerala preturile sunt fixate de catre societatile transnationale care controleaza extractia prin filialele lor. Aceste preturi sunt preturi de monopol, preturi conducator stabilite de firme care domina piata si in functie de care se orienteaza si ceilalti producatori;

Preturile internationale formate prin licitatii internationale mai ales in cazul importului de produse complexe - uzine, fabrici la cheie, linii tehnologice, elemente de infrastructura;

Preturi "administrate" care se formeaza prin interventia directa a statului in cazul unor produse de interes national.

Asadar, pe piata mondiala exista mai multe mecanisme de formare a preturilor in functie de caracteristicile segmentului de piata. Segmentele pietei mondiale se afla intr-o stransa interdependenta. O piata poate avea efect de antrenare asupra altor piete.

Teme de reflectie

1. In ce masura comertul international a devenit un factor de atenuare a decalajelor economice existente?

2. Analizati evolutia diviziunii mondiale a muncii si impactul ei asupra comertului international.

Intrebari de autoevaluare

1. Definiti comertul international.

2. Ce inseamna avantaj absolut? Dar avantaje comparative?

3. Cum se desfasoara comertul international?

4. Care sunt trasaturile generale ale comertului international?

5. Care au fost cauzele care au generat cresterea preturilor pe piata mondiala?

6. Care sunt categoriile de preturi formate in comertul international?