CONCURENTA ECONOMICA - LIBERTATE SI CONSTRANGERE JURIDICA

CONCURENTA ECONOMICA - LIBERTATE SI CONSTRANGERE JURIDICA

1. Notiuni generale

Definirea termenului "concurenta".

Abordarea problematicii dreptului concurentei, ca ramura de drept economic, presupune utilizarea a trei instrumente conceptuale indispensabile.Primele doua - notiunea de concurenta si cea de piata relevanta - au fost dezvoltate de teoriile economice, interesand insa proiectiile lor juridice, in scopul definirii obiectivelor dreptului concurentei si al determinarii mecanismelor prin care acesta intervine. Cel de-al treilea - notiunea de intreprindere - este utilizat si in alte ramuri de drept ( commercial, administrative, fiscal).

O investigatie a reglementarilor de dreptul concurentei, incepand cu " certificatul de nastere" al acestuia, reprezentat de corpul American de legi antitrust, continuand cu legislatiile statelor europene si pana la normele de aplicatie supranationala din Tratatul de la Paris, constitutive al Comunitatii Europene a Otelului si Carbunelui si, mai ales, din Tratatul de la Roma, fondator al Comunitatii Economice Europene, in care concurenta si problematica ei reprezinta axa in jurul careia s-au proiectat politicile commune, ne rezerva surpriza sa constatam ca nicaieri nu gasim o definitie legala a termenului concurenta. Cu atat mai putin in primele legiuiri scrise cunoscute in acest domeniu - Lex Julia de annona sau Lex Gothica - , trecand apoi la edictele regilor britanici in materie de monopoluri sau chiar la faimosul decret d'Allarde, care au abordat concurenta in mod intuitive, cel mult dinm perspective programatica politica, in cazul ultimului .Suntem asadar nevoiti san e aplecam asupra definitiilor doctrinaire, prezente fie in literature economica, fie in cea juridical, aflate adeseori in confruntare directa. Astfel, din perspective juristilor, concurenta a reprezentat, intr-un prim effort de conceptualizare, o "stare a pietei", si anume o "stare de neputinta generala de principiu, constand in incapacitatea oricarui agent economic de a influenta nivelul mediu al ofertei sau al cererii de pe piata altminteri decat prin ameliorarea propriei eficacitati economice, de exemplu, prin cresterea puterii de cumparare".

Economisti precum Ullrich Meyer - Cording, cautand sa surprinda factorul dynamic al relatiilor competitionale, au criticat intelegerea concurentei economice ca o stare a pietei, avansand un alt criteriu de definire a acesteia - comportamentul :concurenta este " un comportament prin care mai multi rivali cauta sa atinga acelasi scop, pentru a-si promova randamentul orientat catre profit".Imbinand cele 2 elemente, Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (O.C.D.E), a adoptat urmatoarea definitie :"situatia de pe o piata, in care firme sau vanzatori se lupta in mod independent pentru a castiga clientela cumparatorilor, in scopul de a atinge un obiectiv economic, de exemplu, profituri, vanzari si/sau impartirea pietei."Rivalitatea dintre competitori, implicata in aceasta definitie, " poate sa se refere la preturi, calitate, servicii sau combinatii ale acestor sau altor factori, pe care clientii ii dispretuiesc".Pentru a conchide, achiesam sa definitia propusa de prof. O. Capatana , elaborate prin luarea in considerare a concurentei "posibile", care se preteaza in mod optim, in opinia noastra, la analizele ce vor fi facute in lucrare. Intelegem deci prin concurenta "confruntarea dintre agentii economici cu activitati identice sau similare, exercitata in domeniile deschise pietei, pentru castigarea si conservarea clientelei, in scopul rentabilizarii propriei intreprinderi.".Ideile structurate in diferite modele economice sunt apte sa ne dea masura, pe de o parte, in care individualismul, adeversitatea si confruntarea se pot sublime intr-o finalitate benefica generala, si, pe de alta parte, in care normele de desfasurare a competitiei au capacitatea de a canalize evolutia economica spre obiectivele urmarite. Ne vom opri in consecinta asupra acelor curente ale stiintelor economice, care, in opinia noastra, au marcat decisive politicile industriale incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII -lea.

Clasicismul sau concurenta dinamica.

Perspectiva dinamica asupra concurentei, in varianta sa clasica, apartine liberalismului economic, intemeiat de "parintele" economiei politice moderne, Adam Smith. Acesta a teoretizat in binecunoscutul sau tratat economic "O cercetare asupra naturii si cauzelor avutiei natiunilor", concurenta ca raport viu intre cele doua laturi ale sale, actiunea si reactiunea. In conditiile in care este asigurata libertatea de actiune a agentilor economici iar guvernantii elaboreaza reguli de joc adecvate, acest mechanism al pietei functioneaza ca o mana invizibila care regleaza in mod optim si echitabil, in functie de performante, alocarea resurselor.

Neoclasicismul sau concurenta pura si perfecta

Aceasta constituie urmatorul model in ordine cronologica, fiind conceputa pe baza existentei concomitente a cinci ipoteze, dintre care primele trei exprima puritatea concurentei, iar ultimele doua perfectiunea acesteia :

a) atomicitatea cererii si ofertei, care este data de doua conditiicumulative : existenta unui foarte mare numar de cumparatori si vanzatori ai unui bun ; nici unul dintre participanti nu trebuie sa ofere sau sa ceara din bunul respective o cantitate care sa poata determina o variatie semnificativa a ofertei sau cererii globale.

b) omogenitatea produsului, ceea ce inseamna identitatea perfecta a unui produs realizat de o intreprindere cu produsul de acelasi tip realizat de oricare alta intreprindere.Inexistenta diferentierii intre produse conduce la completa lor substituibilitate si, pe cale de consecinta, la inutilitatea publicitatii.

c) intrarea/ iesirea libera intr-un/ dintr-un domeniu de activitate sau pe / de pe o piata, adica absenta totala a oricaror bariere (legale, tehnice, financiare sau naturale )care sa blocheze accesul sau abandonarea unei activitati comerciale.

d) transparenta perfecta a pietei, care presupune ca toti participantii pe piata poseda informatii complete privind natura, calitatea si pretul produsului.

e) mobilitatea perfecta a factorilor de productie, ceea ce inseamna ca orice intreprindere gaseste intotdeauna si in orice cantitate factorii de productie necesari pentru activitatea sa, iar acestia, in plan general, vor fi orientate fara gres spre activitatile in care li se asigura cea mai eficienta utilizare.

Varianta Americana

Adoptarea Sherman Act, Clayton Act si Federal Trade Comission Act in Statele Unite, la cumpana dintre secolele al XIX- lea si al XX-lea, a produs un impact urias asupra gandirii economice, generand ceea ce numim astazi studiile de economie industriala. Primele lucrari din acest domeniu apartin in principal lui John Bates Clark si Richard T.Ely , care la inceputul secolului al XX-lea, definisera deja majoritatea conceptelor fundamentale care au rasturnat viziunea idilica si retusata a concurentei pure si perfecte : diferentierea pozitiilor monopolistice, concurenta efectvia si potentiala, efectele oligopolului, economii si dezeconomii de scara, discriminare in materie de preturi, avantajele pozitiei de leader, importanta inovatiei, dinamica proceselor, cheltuielile generale, risc si incertitudine,etc.In mod deosebit, din perspectiva cercetarii noastre, trebuie sa subliniem ca JB Clark este creatorul notiunii de concurenta practicabila, conceputa ca instrument de identificare a conditiilor apte sa furnizeze politicii economice principalele directii prin care sa asigure societatii realizarea avantajelor pe care ar trebui in mod normal sa le furnizeze concurenta.

Scoala manageriala sau structuralista de la Harvard , a fost reprezentata in faza sa initiala de nume precum Clark, Ely, Mason, Schumpeter. Acestia au considerat, pornind de la constatarile facute in perioada Marii Crize, ca puterea de piata este, mai ales in pietele cu structuri concentrate, generatoare de instabilitate si nociva prin natura sa pentru eficacitatea economica, astfel incat trebuie proscrisa per se.Tot ei au lansat paradigma "structura - comportament- performanta", potrivit careia structura pietei determina strategiilor comerciale ale intreprinderilor, si , prin aceasta, nivelul de performanta economica.

Scoala ofertei sau Scoala de la Chicago s-a nascut ca reactie fata de "ortodoxia" tezelor de la Harvard, considerate a fi simple generalizari naïve ale unor observatii cazuale, asezonate cu incursiuni eclectice in sociologie si psihologie si cu statistici descriptive.

Potrivit adeptilor acestei teorii, modelul concurentei pure si perfecte este fals, dupa cum sunt false si celelalte modele economice, intemeiate mai mult sau mai putin pe considerarea unor parametri din concurenta pura si perfecta, cum a fost cel al scolii de la Harvard.Singurul model care merita luat in calcul este cel al pietei reale, existente, caracterizate de cele mai multe ori printr-un numar mic de vanzatori, aflati intr-un viu proces de mobilizare a informatiilor si cunostintelor.

Teoria Scolii de la Chicago a stat, atat in Statele Unite, cat si in Europa, la baza unei conceptii politice care a condusla dereglementare si la atenuarea angajamentului statului in ordonarea concurentei.

Scoala evolutionista sau industrialista s-a nascut ca reactie fata de Scoala de la Chicago care, la mijlocul anilor 80 ai secolului trecut, se erija intr-o noua ortodoxie.

Doua solutii intrevad exponentii acestei scoli. Prima consta in adoptarea unei politici industriale interventioniste, de la aceasta derivand si denumirea alternativa a curentului. O astfel de politica industriala ar putea, in opinia lor, sa actioneze in timp util si sa obtina rezultate concrete, masurabile in parti de piata si de cifre de afaceri, spre deosebire de dreptul antitrust care intervine tarziu, cel mai adesea cand raul este deja facut. A doua solutie ar constitui-o gasirea mijloacelor care sa permita omogenizarea pe plan mondial a regulilor antitrust americane. Totusi, unul din cei mai cunoscuti reprezentanti ai industrialistilor, observa : " in lumea actuala, americanii nu pot forta restul planetei sa joace economic asa cum cred ei ca ar trebui jucat.Partida va fi jucata dupa reguli internationale si nu pur si simplu americane."

Scoala nihilista sau a distrugerii creatoare , reprezentata prin economisti ca Henry Demsetz, Jack High sau Dominick Armentano se inscrie in linia de gandire a Scolii de la Chicago in ceea ce priveste critica adusa interventiilor statului in procesul economic, inclusiv prin mijloacele de politica a concurentei.Teoreticienii incadrati in acest curent propun insa renuntarea completa la toate instrumentele de ordonare concurentiala admise de structuralisti si de Chicago pe plan intern sau de evolutionisti pe plan extern.

Elementele de referinta pentru teoria nihilista sunt :

a) concentrarile economice, chair in gradul cel mai ridicat, nu sunt periculoase nici prin natura lor, nici contextual, ci, fiind consecinta eficientei superioare a unei firme, determina sporirea acestei eficiente.

b) dominatia pietei nu este sursa de profituri supraconcurentiale, ci este expresia unei aptitudini superioare de anticipare si gestiune.Prin urmare, niciodata un oligopol sau un monopol nu pot constitui sursa de abuz ( cu exceptia monopolului public).

c) In fine, integrand concluzii ale teoriei firmei, nihilistii sustin ca niciodata, indiferent de conditii, protectia concurentei nu este benefica.O politica de concurenta care implica, chiar si numai intr-o masura redusa, interventia statului distruge mecanismele interne ale pietei prin care este asigurata disciplina rivalitatii dintre competitori.

Scoala de la Bruxelles este sintagma pe care o propunem urmandu-l pe Fracois Souty, pentru a desemna teoria economica si politica de concurenta a caror expresie esentiala o constituie Tratatul de la Roma.Intr-adevar, edificarea unei Comunitati pluri-nationale, aventura istorica inedita inaugurata prin semnarea Tratatului, a impus conceperea unei strategii politice si economice, calificate adesea ca " filosofie" europeana, in centrul careia s-au aflat preocuparile pentru concurenta.

2. Intreprinderea in domeniul concurentei

Definitia notiunii de intreprindere

Pragmatismul dreptului concurentei a creat notiunea specifica de intreprindere, fundamentala pentru intelegerea si aplicarea acestei ramuri de drept. Discutabil si echivoc botezata " agent economic" de legea romana, intreprinderea - ca principal subiect de dreptul concurentei - trebuie sa fie, pe de o parte, suficient de suplu conturata, pentru a permite identificarea tuturor autorilor obstructiilor aduse liberei competitii, dar, pe de alta parte, trebuie sa asigure fermitatea criteriilor care sa garanteze eficienta sanctiunilor aplicate acestora.Autoritatile de supraveghere a pietei, inlaturand orice formalism juridic, au optat, cel mai adesea, pentru sublinierea continutului economic al notiunii.Reunind diferitele acceptiuni ce-i sunt conferite in functie de obiectivul urmarit de norma in care figureaza, se poate conchide, odata cu Marie-Chantal Boutard Labarde si Guy Canivet, ca "intreprinderea este o entitate care exercita o activitate economica, dotata cu o autonomie de decizie suficienta pentru a-si determina comportamentul pe piata, fie ca aceasta entitate este o persoana fizica sau o persoana juridica, de drept privat sau public, fie un ansamblu de mijloace materiale si umane, fara personalitate juridica."

Definitia propusa aduce astfel in sfera reglementarii juridice o notiune distincta nu numai de persoana fizica si persoana juridica, institutii cu care opereaza dreptul civil, dar si notiunea de comerciant, specifica dreptului comercial, desi se intersecteaza cu toate acestea.Conferind calitatea de subiect de dreptul concurentei entitatilor, cu singura conditie a exercitarii unei activitati economice si a autonomiei decizionale, ea permite : a) determinarea cu cea mai mare acuratete a unor acorduri - formale sau informale - anticoncurentiale; b) determinarea responsabilitatilor in ipoteza reorganizarii, transformarii, si , eventual, a disparitiei intreprinderii autoare a actului restrictiv de concurenta.

a) Determinarea acordurilor anticoncurentiale

Doua au fost, din aceasta perspectiva, domeniile predilecte in care s-a exersat finetea analizelor factuale, atat in dreptul comunitar, cat si in diferite sisteme de drept etatic europene : domeniul profesiilor liberale si domeniul filialelor.

Profesiile liberale. Urmarind instaurarea principiilor concurentiale in "inchisele" profesii liberale, Comisia Europeana a considerat ca membrii profesiilor liberale sunt intreprinderi si, pe cale de consecinta, ca asociatiile lor profesionale sunt asociatii de intreprinderi. Aceasta a permis calificarea ca antante a intelegerilor ori a deciziilor avand ca obiect coordonarea comportamentului concurential in interiorul acestor grupari cu organizare aproape corporatista, guvernate de statute si regulamente interne.

Filialele.In ceea ce priveste domeniul filialelor, principiul urmat este acelasi:intrucat intreprinderea, ca subiect de dreptul concurentei, presupune un minimum de autonomie, nu poate exista practica anticoncurentiala savarsita de o entitate lipsita de independenta. In consecinta, va trebui sa se determine daca filiala este autonoma din punct de vedere economic fata de intreprinderea fondatoare, imprejurarea ca cele doua au personalitati juridice distincte nefiind suficienta. Jurisprudenta comunitara, nu identifica, asadar, o intreprindere deosebita, ori de cate ori filiala : a) este intr-o relatie de dependenta economica absoluta fata de intreprinderea mama; b) existenta ei in cadrul grupului reprezinta o simpla organziare interna a sarcinilor.Prin urmare, in functie de gradul de autonomie a filialelor, un grup de societati poate fi considerat ca reprezinta o pluralitate de intreprinderi ori, dimpotriva, o unica intreprindere.

b) Determinarea responsabilitatilor

Criteriul continuitatii economice si functionale. Definitia obiectiva a intreprinderii se conciliaza greu cu conceptia traditionala a dreptului european privind principiile responsabilitatii juridice.Singurul criteriu care trebuie avut in vedere, potrivit acestei definitii, este continuitatea economica si functionala a entitatii care a participat la practica anticoncurentiala, raspunderea putand fi stabilita in sarcina unei entitati lipsite de personalitate juridica. Aceasta a si fost solutia la care s-a oprit Comisia Europeana, care a considerat ca teza contrara, potrivit careia nu sunt supuse regulior concurentei decat entitatile dotate cu personalitate juridica, ar priva dreptul concurentei de orice eficacitate.

3. Antantele

Definitia notiunii de antanta. Modalitate a practicilor anticompetitive, alaturi de abuzul de pozitie dominanta, antanta este vizata de acea parte a legislatiei antitrust care are ca obiect controlul comportamentelor pe piata al intreprinderilor.Definim antanta ca fiind " orice intelegere intervenita intre doi sau mai multi agenti economici ( intreprinderi), exprimata in scris - indiferent de forma, titlul ori natura actului sau a clauzei ce o contine - sau tacita, explicita sau implicita, publica sau oculta."

Prioritatea istorica a reglementarii antantelor.Sorgintea sanctionarii antantelor anticoncurentiale o aflam in Statele Unite, confruntate in a doua jumatate a secolului al XIX -lea cu o multiplicare fara precedent a intreprinderilor. In fata avalansei de acorduri de partajare a pietelor, de repartitii teritoriale a surselor de aprovizionare, de limitare a productiei si de fixare a preturilor, tribunalele americane, in temeiul principiilor de Common Law, au inteles sa limiteze libertatea comerciala a intreprinderilor tocmai pentru a asigura caracterul concurential al pietei.Astfel, au fost declarate ilegale si condamnate acordurile orizontale de impartire a pietelor si de fixare in comun a preturilor, dar si contractele de "pool" care adeseori voalau intelegeri similare. Date fiind piedicile pe care le intampinau in regruparea intreprinderilor sub forma antantelor sau sub aceea a concentrarilor, atat din cauza legislatiei societatilor comerciale, cat si din cauza severitatii cu care jurisdictiile urmareau si sanctionau intelegerile anticompetitive, oamenii de afaceri au adaptat intereselor lor trust-ul, preluat tot din Common Law. Primul acord de acest tip a fost creat in 1879 de Rockfeller, care a putut sa aiba astfel sub control 95% din productia de petrol. Aceasta noua forma de antanta a " infectat" in scurt timp toate ramurile industriale si a declansat o reactie deosebit de virulenta a populatiei, care a perceput-o ca pe o conspiratie indreptata impotriva libertatilor sale economice si, implicit, a celor politice.Astfel s-a declansat miscarea antitrust concretizata initial pe plan legislativ prin adoptarea Interstate Commerce Act (1887), prima lege federala in materie de concurenta, conceputa pentru a lupta impotriva abuzurilor practicate in domeniul transporturilor feroviare, iar apoi prin adoptarea Sherman Act, promulgat la 2 iulie 1890.Noua lege a fost destinata sa serveasca atingerii a trei obiective socotite vitale pentru societate :libertatea de a intreprinde (libertatea economica); eliminarea concurentei( libertatea morala); descentralizarea puterii economice( libertatea politica). Asa se explica drastica sa severitate, vadita atat in aria de incidenta a prohibitiei, cat si in caracterul exemplar al sanctiunilor.

Antantele in Europa

Modelul american a contaminat treptat si spatiul european.Element central al oricarei legislatii care vizeaza asigurarea unei concurente eficiente, antantele anticoncurentiale fac obiectul de reglementare al art.85 din Tratatul de la Roma( devenit art.81 prin Tratatul de la Amsterdam). Acest text este structurat pe principiul interdictiei acordurilor si practicilor concertate de tip monopolist, interdictia fiind insa moderata de un ansamblu de exceptii, a caror finalitate este extraconcurentiala, vizand realizarea unor obiective economico-sociale comune ale statelor membre.Spre deosebire de modelul american, caracterizat prin reglementari minimale, sistemul european este de tip reglementar si interventionist, obiectivul sau declarat fiind unificarea pietelor nationale si evitarea discriminarilor, protectia consumatorilor si protectia intreprinderilor mici si mijlocii.Mecanismul utilizat se bizuie pe dispensele individuale, care pot fi acordate pentru diferite tranzactii, si pe exceptarile pe categorii de acorduri.Acestea din urma permit partilor sa evite lunga procedura a scutirilor, cu conditia respectarii clauzelor"albe" si a evitarii clauzelor " negre", considerate de plano restrictive de concurenta.

Antantele in dreptul romanaesc

In perioada interbelica, sub influenta unei ordonante germane din 1923 avand ca obiect controlul cartelurilor, in Romania a fost adoptat Decretul nr.2173 din 10 mai 1937.Acesta viza conventiile de cartel, dar si situatiile de preponderenta economica detinute de unele intreprinderi, de natura sa afecteze functionarea normala a pietei interne.Cartelurile nu puteau lua fiinta in mod legal decat daca erau constatate printr-un inscris, cu respectarea unor mentiuni expres si imperativ prevazute de lege, dupa care trebuiau declarate, anterior punerii lor in executare, Ministerului Economiei Nationale, prin Consiliul Superior al cartelurilor.

Ulterior, pe parcursul functionarii sale, cartelul era obligat sa comunice Ministerului Economiei Nationale, inainte de a le aplica, preturile fixate pentru orice fel de vanzare si modificarile lor, alaturi de intreaga documentare economica a acestora.

Legislatia postdecembrista a debutat in domeniul protectiei concurentei cu prevederi antimonopoliste preluate din Tratatul de la Roma, integrate in Legea nr.15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale.

Ulterior, Legea concurentei nr. 21 din 10 aprilie 1996, a desavarsit asimilarea intregului corpus normativ comunitar, spre acest final concurand si legislatia secundara, adoptata de Consiliul Concurentei, in exercitarea atributiilor sale de administrare si de punere in aplicare a legii : Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea Concurentei nr. 21/1996, privind practicile anticoncurentiale; Regulamentul privind acordarea exceptarii, pe categorii de intelegeri, decizii de asociere ori practici concertate; Instructiuni cu privire la definirea pietei relevante, in scopul stabilirii partii substantiale de piata; Instructiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri in cazurile de comportament anticoncurential, prevazute la art.5 si 6 din Legea concurentei nr. 21/1996, si in cazurile de concentrare economica.

4. Proceduri de evaluare, de exceptare, de sanctionare

Tipurile de proceduri. Preliminar se impune observatia ca, in ceea ce priveste procedura, dreptul intern al concurentei a preluat si adaptat structura generala a regulilor aplicate de dreptul comunitar si principiile acestuia, observandu-se insa si unele abordari specifice, pe care le vom semnala pe parcursul acestui capitol. Organele de supraveghere a concurentei pot realiza patru tipuri de proceduri in exercitarea atributiilor ce le sunt conferite de lege pentru asigurarea functiei de politie a pietei:

a) Procedura de certificare prealabila de catre Consiliul Concurentei ca nu exista temei pentru interventie in baza art.5, alin 1) din Legea Concurentei nr. 21/1996, care are ca finalitate atestarea, anterior punerii in practica a unei antante, a caracterului nerestrictiv de concurenta al acesteia si deci constatarea inaplicabilitatii interdictiei legale.

b) Procedura de acordare prin dispensa a beneficiului exceptarii prevazut la art.5, alin 2) din lege pentru cazuri individuale de intelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, prin care partile interesate urmaresc sa obtina intrarea in legalitate a unei antante careia,, din punct de vedere concurential, ii este aplicabila regula prohibitiva instituita prin art.5alin.(1) din lege.

c) Procedura de acordare a beneficiului prevazut la art.5 alin 2) din lege pe categorii de intelegeri, decizii de asociere ori practici concertate, al carei rol este de a oferi, intr-o modalitate simpla si mai rapida, securitate juridica intelegerilor incadrate in anumite tipuri de acorduri care, desi restrictive de concurenta, nu sunt susceptibile sa distorsioneze iremediabil resorturile competitionale si, in acelasi timp, sunt purtatoare de dezirabile beneficii economice.

d) Procedura de sanctionare pentru cazurile de incalcare a prevederilor art.5 alin 1) din lege, prin care se urmareste restabilirea ordinii legale concurentiale, in ipotezele in care aceasta a fost tulburata prin practici ilicite restrictive de concurenta.

Initierea procedurilor de certificare prealabila a neinterventiei si a celei de exceptare individuala sau de grup.

Sarcina initierii acestor proceduri revine oricaruia din agentii economici participanti la operatiunea juridica in cauza, printr-o cerere adresata Consiliului Concurentei sau Oficiului Concurentei, dupa caz(art.40 lit.c) din lege ). Actul procedural de solicitare formala a unei decizii corespunzatoare fiecarui tip de procedura nu are o denumire legala speciala decat in procedura de exceptare categoriala, pentru care legea si regulamentele conexe utilizeaza termenul de notificare.

In scopul usurarii sarcinilor intreprinderilor, dar si pentru a facilita verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de lege, fiecare solicitare trebuie sa fie prezentata prin inermediul unor formulare tip, cuprinse in anexele regulamentelor. Astfel, de exemplu, cererea de certificare prealabila a neinterventiei sau pentru acordarea de dispensa individuala trebuie sa cuprinda precizari complete potrivit clauzelor unui formular special.

Desfasurarea investigatiei.Momentele procedurale.

Etapele investigatiilor, cu actele si masurile ce pot fi luate pe intreaga lor durata sunt, cu cateva diferentieri impuse de finalitatile distincte urmarite, comune tuturor tipurilor de procedura, ceea ce justifica tratarea lor unitara.In esenta, potrivit art.6 alin 3) si (4) din Regulamentul pentru aplicarea art.5 si 6 din Legea concurentei nr. 21/ 1996, fazele procerdurii de investigare sunt urmatoarele:

obtinerea infirmatiilor;

anchetarea cazului, care include : investigatia propriu-zisa la fata locului, consultarea tertilor si audierea partilor, administrarea altor probe;

raportul asupra investigatiei;

luarea deciziilor.

Obtinerea informatiilor.

Aceasta faza incipienta constituie temelia tratarii tuturor cererilor sau plangerilor.Desi colectarea de informatii constituie esenta acestei prime etape, intrucat dreptul Consiliului Concurentei, respectiv al Oficiului Concurentei, de a pretinde si de a primi informatiile necesare este conservat pe toata durata procedurii, se poate afirma ca primul principiu de structurare a acesteia il constituie asigurarea informatiilor relevante. In formele simplificate de procedura prevazute pentru exceptarile in bloc, faza culegerii de informatii precede in mod direct examinarea de fond a acordurilor notificate.Orice modificare a clauzelor antantei sau a situatiei pietei, de natura sa puna in chestiune incidenta regulamentului de exceptare, trebuie sa fie comunicata de parti Consiliului Concurentei, acestuia revenindu-I sarcina de a decide operativ asupra continuarii derularii intelegerii. Daca beneficiul exceptarii este retras, partile au optiunea formularii unei cereri de acordare a dispensei individuale.

Ancheta.

In pofida contradictiilor flagrante intre unele norme regulamentare care organizeaza punerea in aplicare a dispozitiilor art.5 din legea nr. 21/ 1996, luand ca repere tocmai dispozitiile de principiu ale acesteia , consideram ca aceasta faza , poate cuprinde, fara a face distinctie intre tipurile de proceduri, urmatoarele momente, fara ca ordinea succesiunii acestora sa fie riguros obligatorie:

verificarea minutioasa a tuturor informatiilor colectate;

audierea partilor si a tertilor;

cercetarea la fata locului ;

intocmirea si, eventual, completarea raportului, precum si prezentarea acestuia in plen.

Dincolo de aceste repere procedurale relativ constante, se manifesta deosebirile inerente determinate de finalitatile proprii fiecarei proceduri.

Cercetarea la fata locului .

Cercetarile specifice descinderilor la fata locului se efectueaza in cadrul procedurii de sanctionare pentru incalcarea art.5 din Legea nr.21/1996 si in cadrul procedurii pentru acordarea exceptarii individuale, nefiind prevazute de lege petru procedura certificarii prealabile a neinterventiei. Ele se realizeaza prin membri ai personalului de control de specialitate prevazut in art.39 din lege, special mandatati de ministrul justitiei cu puteri de ancheta : drept de perchezitie si ridicare de documente sau efectuare de copii de pe acestea, punere de sigilii si alte masuri conform celor prevazute la art.214 din lege.Prin art.43 si 44 din Lege sunt determinate locul si momentul efectuarii perchezitiei, cu tot cortegiul de posibile masuri aferente.Astfel, anchetatorii pot descinde in oricare din spatiile, terenurile sau mijloacele de transport de uz profesional aprtinand agentilor economici, daca exista indicii ca pot fi gasite documente sau obtinute informatii utile pentru solutionarea cazului. De asemenea, perchezitiile popt fi efectuate la domiciliul conducatorilor serviciilor : financiar, contabil sau de marketing ale acestora.Cat priveste momentul efectuarii perchezitiei , acesta trebuie sa se situeze in intervalul de timp cuprins intre ora 8.00 si ora 16.00.

Raportul.

Dupa incheierea cercetarilor la fata locului, raportorul trebuie sa intocmeasca raportul, act specific investigatiilor concurentiale, care indeplineste mai multe functii.Pe de o parte, el sintetizeaza momentele procedurale anterioare si califica faptele si actele imputate intreprinderilor supuse investigatiei, propunand masurile, eventual sanctiunile care ar trebui adoptate.Continutul raportului este precizat de art.10 din regulament, similitudinea cu reglementarile comunitare fiind vadita.Pe de alta parte, , intrucat trebuie comunicat partilor implicate care, pe baza lui, isi vot formula observatiile, raportul constituie si un instrument de garantare a dreptului la aparare. In deplina cunostinta de cauza privind invinuirile ce li se aduc si probele considerate incriminatoare, intreprinderile participante la o antanta isi vor putea organiza apararea si vor putea sa-si pregateasca dovezile considerate utile.Pentru ca aceasta sansa sa fie efectiva, termenul acordat partilor pentru comunicarea punctelor lor de vedere nu poate fi mai mic de o luna,durata lui variind in functie de complexitatea cazului.Raportul trebuie sa fie predat, impreuna cu observatiile partilor si cu intregul dosar al cauzei Consiliului Concurentei, in vederea prezentarii si sustinerii lui in plen.

Audierile.

Posibile, uneori obligatorii, in toate tipurile de procedura, mai putin in cea de exceptare categoriala, audierile sunt dispuse de presedintele Consiliului Concurentei. Ele privesc in primul rand intreprinderile implicate, ai caror reprezentanti trebuie sa se supuna unor veritabile interogatorii.Acestora trebuie sa li se comunice o copie de pe raportul asupra investigatiei cu minimum 30 zile inainte de data fixata pentru audiere.In al doilea rand, pot fi audiate persoanele care au depus plangeri ori reclamatii, precum si orice persoane fizice sau juridice posesoare ale unor date si informatii relevante pentru solutionarea cauzei investigate, eventual indicate de intreprinderi in apararea lor.Aprecierea necesitatii depozitiilor acestora este la latitudinea presedintelui Consiliului Concurentei. Tot el decide daca este oportun sa li se trimita acestor persoane, daca ele formuleaza cerere in acest sens, o copie de pe raportul asupra investigatiei.

Regimul sanctionator

Problematica sanctiunilor arunca inca o punte de legatura, alaturi de pilda de cea a consimtamantului partilor, intre dreptul concurentei si indepartata lui radacina - dreptul civil.Doua sunt, rasfrangerile principiilor dreptului civil.

Intalnim, in primul rand, un reflex al dreptului contractelor.Astfel, in consonanta nu numai cu dreptul comunitar, dar si cu reglementarea romaneasca a institutiei nulitatii, orice antanta care se raporteaza la una din practicile anticincurentiale prohibite prin art.5 alin 1) din lege este nula de drept (art.54 din lege). Indepartarea fata de dreptul civil este totusi semnificativa, caci nulitatea intervine nu numai pentru sanctioanrea unor intelegeri - exprese sau tacite, publice sau oculte-, datorita iliceitatii obiectului sau cauzei sale, ci si datorita efectelor sale asupra unui mediu concurential normal.