Criza financiara. Definire concept. Istoric

Criza financiara. Definire concept. Istoric

"Viciul inerent al capitalismului este impartirea inegala a binecuvantarilor.

Viciul inerent al socialismului este impartirea egala a mizeriei"

Winston Churchil

Lucrarea de fata isi propune sa trateze un fenomen aflat in plina desfasurare, de dimensiuni cuantificabile la o scara planetara si ale carui solutii certe nu doar ca nu sunt cunoscute nici de laureatii Premiului Nobel pentru economie, dar nici macar nu sunt, in acest moment, intrevazute.

Romania, care timp de 50 de ani a facut parte din "experimentul comunismului", a revenit in 1989 la regulile economiei de piata, sperand ca intr-o perioada rezonabila va culege beneficiile valorilor capitalismului. Convulsiile la nivel global care au inceput sa afecteze intregul sistem economic mondial in anul 2008, pornind din SUA, par a anula nu doar toate acumularile politico-economice obtinute de tara noastra in aproape 20 de ani de eforturi ci sa afecteze si idealul unor teorii economice la care a aderat deplin.

In ultima vreme, capitalismul traditional studiat si dezvoltat prin numeroase teorii, isi arata limitele. Pentru a salva pietele financiare si, implicit, economia reala, marile state ale capitalismului liberalist au trecut la nationalizari in masa, actiune-simbol a inceputurilor fostelor state de tip comunist. Cu toate acestea, analistii nu estimeaza in momentul de fata esuarea sistemului capitalist. Ei sustin ca sistemele economice trec periodic prin momente de criza, iar aceasta criza-in-sine este o dovada ca sistemul functioneaza. Este clar insa ca sunt necesare ajustari asupra modului de operare a angrenajelor capitalismului. Reglementarea pietelor - atat prin inchiderea lacunelor legislative, cat si prin introducerea de noi masuri in domenii care pana acum nu erau supravegheate - va fi un prim pas absolut necesar.

Criza de sistem poate fi definita ca un tip de criza radicala care afecteaza esenta unui organism social-economic impunand trecerea acestuia la alta structura interna, a functiilor si finalitatii lui. Formal, este perceputa ca incordarea maxima pana la rigidizare sau blocare a functionalitatii sistemului, in limitele parametrilor sau normelor existente. Practic, indica factual epuizarea modalitatilor de combinare a variabilelor sistemului, a corelatiilor de baza dintre acestea, depasirea acestei stari presupunand schimbarea functiei-obiectiv, adica reformarea sistemului.

Unul dintre modurile de manifestare a crizei unui sistem este criza financiara care se defineste (in sens larg) ca o dereglare grava a sistemului financiar al unei tari - finantele statului, sistemul de credit, circulatia baneasca -, sau ca o dereglarea a finantelor statului concretizata in deficite de proportii ale bugetului de stat (in sens restrans).Ea apare datorita unor situatii accidentale , cum sunt reducerea substantiala a incasarilor bugetare, ca urmare a unor socuri neprevazute la care este supusa economia reala, conjunctura nefavorabila - interna si externa in anumite ramuri, subramuri, situatii sociale explozive etc. Poate sa apara si ca urmare a unor decizii hazardate ale forurilor legislative care angajeaza cheltuieli exagerate, ignorand posibilitatile reale ale economiei. Uneori este acceptat ca fiind raul cel mai mic, pentru a asigura impulsionarea cererii globale, pe seama unor cheltuieli de la buget acoperite doar partial prin venituri curente. Se sconteaza ca prin multiplicatorul cheltuielilor publice sa se creeze o unda suplimentare de cerere agregata care sa ofere intreprinzatorilor imaginea unor anticipari favorabile pentru impulsionarea afacerilor. Deficitul bugetar se acopera prin apelarea la imprumuturi publice(interne si/sau externe) sau prin emisiunea de masa monetara suplimentara, fara suport intr-o cantitate mai mare de bunuri marfare (viteza de rotatie a monedei este presupusa constanta).Este preferabila apelarea la imprumuturi pe termen mediu/lung, desi acesta impovareaza fiscal generatiile viitoare. Dincolo de un anumit prag - diferit de la o tara la alta - deficitul bugetar genereaza anomalii in economie: inflatie, deprecierea cursului monedei, cresterea exagerata a ratei dobanzii etc. Solutia de fond pentru prevenirea si depasirea crizei financiare este revederea politicii fiscale si a politicii cheltuielilor publice, actionandu-se impotriva birocratiei, risipei administrative, redistribuirilor bugetare nejustificate, nivelului unor categorii de cheltuieli - cheltuielile militare, pentru administratie (Buget de stat, datorie publica, finante publice).

[Nu putine au fost] In ultima suta de ani, perioadele in care stabilitatea economica a fost serios amenintata s-au repetat conform unui algoritm aleator dar tot mai accelerat: 1873, 1923, 1929, 1971, 1973, 1982, 1987, 1997, 1998, 2000, 2002, 2008 - ani care au marcat istoria moderna prin crize financiare, monetare, de piete de capital evolund in amplitudine in crize economice si perioade de recesiune. Nu putem aprecia ca se inregistreaza elemente de o noutate absoluta in crizele de pe pietele economice si/sau financiare.Ceea ce este nou este perceptia ca acestea au devenit mult mai frecvente si mai severe decat in trecut.

1929 - 1933: "MAREA CRIZA", determinata de supraproductia inregistrata de economia americana a pornit cu prabusirea bursei de pe Wall Street, urmata de caderi in lant ale bancilor. Indicele Dow Jones (Industrial Average) nu si-a mai revenit la valorile de dinainte de "joia neagra" din octombrie 1929 decat in anul 1954.

Marea Criza, asa cum este cunoscuta, a inceput brusc intr-o perioada de prosperitate si optimism economic, printr-un crach bursier pe Wall Street in octombrie 1929, cuprinzand Statele Unite si raspandindu-se apoi in intreaga lume. Criza financiara a fost un indicator al depresiunii generale a economiei mondiale: productia si preturile industriale s-au prabusit, marasmul agricol, latent dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial, s-a accentuat, comertul international s-a dezorganizat. Somajul, mizeria, antagonismele sociale s-au extins. Criza economica, acutizand infruntarile politice, a favorizat ascensiunea regimurilor autoritare in Europa (Hitler, Franko si Musolini) si a agravat tensiunile internationale, devenind o catastrofa la scara mondiala. Singura tara care nu a fost atinsa de aceasta a fost URSS. Anul de varf al crizei economice a fost 1932.

Prabusirea pietei bursiere din 1929 prezinta, de fapt, un desfasurator mult mai complex decat cel vehiculat in mod traditional: crahul nu s-a intamplat intr-o singura zi. Vorbim de Joia Neagra, insa 24 octombrie 1929 a fost doar inceputul. Cu siguranta, cea mai mare criza financiara interbelica nu poate fi inteleasa in lipsa avantului economic care a precedat-o.

Anii '20 fusesera cu adevarat de aur pentru finantistii americani. Piata creditelor explodase, populatia dorea sa se bucure de minunile epocii si, in general, aproape nimic nu parea sa poata stopa avantul consumist. Oamenii erau optimisti, primul razboi mondial se incheiase, iar modernitatea promitea cea mai buna dintre lumile posibile] satisfacerea unui numar tot mai mare de necestati ale unor categorii sociale cu venituri de nivel mediu . Pe 3 septembrie 1929, cand indicele bursier Dow Jones atingea un maxim istoric, zambetele erau pe fetele tuturor] se parea ca cresterea este unica directie a evolutiei finantelor si a economiei mondiale. Dezvoltari neasteptate si rapide au generat prabusirea.

Valoarea actiunilor a inceput sa scada, investitorii au inceput sa vanda, iar panica     s-a instalat la comanda finantelor mondiale. Pe 24 octombrie 1929, un volum imens - aproape 13 milioane de actiuni - au fost tranzactionate. Acest record a fost insa depasit pe 28 octombrie, indicele Dow pierzand 13% intr-o singura zi.

In ziua urmatoare, prabusirea devine realitate palpabila si 16 milioane de actiuni sunt tranzactionate, ducand preturile bursiere la cote minime. In Martea Neagra istorica, 14 miliarde de dolari au fost pierduti intr-o singura zi, dar cel mai important aspect l-a constituit instaurarea sentimentului acut de neincredere in Wall Street, citadela bursiera mondiala.

Gigantii financiari americani au incercat sa redreseze situatia, cumparand pachete mari de actiuni ca semn al increderii pe care o investesc inca in ratiunea pietei insa micii investitori parasieau in bloc "corabia bursiera".

Crahul bursei din 1929 si recesiunea economica care i-a urmat au "construit" impreuna cea mai mare criza financiara a secolului trecut. Panica produsa de evenimentele acelui octombrie negru a ramas simbolul de peste ani al crizelor ciclice ce afecteaza capitalismul mondial. O lectie importanta a acelei perioade a fost nevoia de control si reglementare pe piata dar, mai ales, comportamentul economic echilibrat. In momentul in care fiecare in parte forteaza limitele propriului rol economico-financiar, criza este iminenta. Si totusi, in prezent, se pare ca lectia cea mai importanta a "Marii Crize" a fost uitata dupa deceniile de crestere ce au urmat crahului de acum 79 de ani.

Agentiile de stiri transmit zilnic, in 2009, informatii despre bursele aflate in declin: pretul actiunilor scade, indicii bursieri sunt extrem de volatili si, in general, investitorii sunt panicati. Intr-o lume care parea sa functioneze dupa reguli perfecte si indestructibile domina astazi haosul.

Epoca 1946-1973 a fost caracterizata prin crize de moneda. Guvernele erau, in cea mai mare parte, putin dornice sa accepte devalorizeze cursurile lor de schimb pentru a le ajusta la ratele mai ridicate ale inflatiei, deoarece un curs de schimb legat de alte monede trebuie sa scada atunci cand puterea de cumparare interna s-a devalorizat. Devalorizarea a devenit tot mai frecventa la sfarsitul anilor `60. In cele din urma, colapsul cursurilor de schimb fixe a fost inlocuit de socurile in pretul petrolului din perioada `70. Acestea, la randul lor, au generat crize financiare si economice, generalizate in tari precum Marea Britanie si Italia.

1973 - 1979: CRIZA PETROLULUI a pornit tot din Statele Unite, insa pe fond politic, atunci cand statele arabe membre ale OPEC au instaurat embargoul, ca retaliere la ajutorul acordat israelienilor de catre americani. Totusi, decizia a gasit teren favorabil declansarii unei crize mondiale, pe fondul unei inflatii generalizate la nivelul economiilor dezvoltate.

Urmatoarea decada a cunoscut episoade izolate de volatilitate financiara in tarile industriale (de exemplu, in Franta, cand guvernul socialist a cheltuit banii publici intr-un mod necontrolat, francul a scazut dramatic in 1981, pe masura ce capitalul parasea tara).

Perioada a fost, de asemenea, dominata de criza datoriei Lumii a treia, in special cea din America Latina. Noua avere a statelor producatoare de petrol a fost reciclata de bancile vestice in imprumuturi catre tarile in curs de dezvoltare. Imprumuturile extinzandu-se pe o scara de nesustinut si pe termene riscante catre tari care, la randul lor, aveau politici macroeconomice nerealiste, o criza era de asteptat sa apara si inca una cu consecinte economice si sociale devastatoare pentru tarile afectate. Bancile vestice au trecut cu vederea politicile proaste ale debitorilor, initial grabindu-se numai sa incheie afaceri dar, previzibil, acestea s-au intors impotriva lor, atunci cand conditiile s-au deteriorat. Sarcina platii dobanzilor pentru datorii si penalizarile financiare ale renegocierii imprumuturilor au macinat cresterea economica a Americii Latine ani de zile. Rezolvarea cu mai mare usurinta a crizei s-a datorat faptului ca imprumuturile au fost acordate de un numar mic de mari banci americane si europene, fiind mult mai usor pentru autoritatile americane sa convinga (sau sa santajeze) respectivii bancheri sa renegocieze noi termene cu tarile debitoare.

1986 - 1989: CRIZA SISTEMULUI DE ECONOMISIRE - CREDITARE a plecat de la liberalizarea activitatii acestora fara a le reglementa suficient, ceea ce a dus la investitii imobiliare riscante din partea acestor institutii financiare. In plus, activitatea acestora a fost marcata de fraude si abuzuri de pozitie din partea unor functionari.

"BUBBLE"-ul JAPONEZ s-a manifestat pe fondul cresterii economice a statului asiatic din perioada 1986 - 1990, ceea ce a determinat o crestere a pretului activelor imobiliare si a titlurilor tranzactionate pe bursa pana la valori fara precedent. Cauza crizei pleaca de la decizia postbelica a Japoniei de a incuraja economisirea. Surplusul de bani in banci a determinat o ieftinire a creditelor. In ultima instanta, companiile japoneze au avut un avantaj competitiv, printr-o capitalizare mult mai usoara, iar produsele acestora s-au ieftinit si mai mult. Surplusul de bani s-a indreptat spre speculatii bursiere si, inevitabil, a dus la prabusirea pietei de capital.

Anii `90 au fost martorii unor episoade de schimbari financiare violente in cicluri repetitive. In primul (1992 si 1993), speculatorii, printre care si George Soros au fortat lira sterlina sa se retraga, in ciuda cheltuirii unei sume estimate la zece miliarde, in apararea ei, de catre Banca Angliei.

Inaintea tulburarilor de pe piata de schimb valutara din 1992-1993, Mecanismul Ratelor de Schimb al Sistemului Monetar European (SME), parea sa reprezinte o reusita a aranjamentelor monetare intraeuropene, capabil sa furnizeze un cadru functional ce ar duce, eventual, la o completa uniune monetara a membrilor comunitari.

Spre sfarsitul anului SME trebuia sa faca fata celei mai severe crize din istoria sa. Doua din cele zece monede (lira sterlina si lira italiana ) au iesit din sistem. Peseta spaniola si escuad-ul portughez, s-au depreciat involuntar (Islanda a cunoscut acelasi fenomen la inceputul anului 1993).

Daca in perioada 1979-1987 au existat 11 realinieri, intre 1987-1992 nu s-a produs nici o realiniere a cursurilor de schimb.

Interpretarea situatiei a dus la revizuiri ale aranjamentelor SME, care sa intareasca interventia si sa incurajeze coordonarea politicilor monetare. Pentru prima oara era permisa creditarea inainte ca o moneda sa atinga limita marjei de fluctuatie.

Controlul capitalului era solutia eliminarii presiunilor. Acest control a luat forme diferite, de la taxe asupra anumitor monede straine, pana la restrictii impuse bancilor de a imprumuta in strainatate.

Inflatia ca sursa a atacurilor speculative nu poate fi considerata cea mai importanta sursa de dezechilibru. O exceptie de al regula este Germania, datorita faptului ca DM era si este cea mai puternica moneda fata de care celelalte au fost devaluate.

Criza SME a demonstrat ca orice sistem cu rate de schimb fixe devine la un moment dat prea rigid, daca nu evolueaza spre o reuniune monetara.

Unii economisti adepti ai ideii ca , oricum speculatiile ar fi aparut, spun ca, esentiala cauza a crizei ERM este asa numita "anticipare a pietelor de a face profit'.

Nici nu s-au linistit bine pietele europene, ca boom-ul pietei de investitii a creat premisele unor noi episoade de dezechilibru. Noul model se datora faptului ca masa fondurilor de investitii si pensii a colectat economiile investitorilor individuali direct pe piata de actiuni a tarilor in curs de dezvoltare. Sumele investite in acest fel a crescut vertiginos de la 100 miliarde (1990) la 214 miliarde (1996). Primul soc a fost cel din 1994 cand Mexicul si-a devalorizat moneda nationala, care avusese o valoare fixa in raport cu dolarul. Boomul economic a fost absorbit de importuri care a dus la un important deficit comercial. Pentru a mentine moneda stabila, Banca Centrala a Mexicului a fost fortata sa isi foloseasca rezervele de moneda straina pentru a cumpara pesos. Guvernul mexican a optat la cea mai simpla metoda pentru a iesi din criza:devalorizarea monedei nationale. A fost o mare eroare. Bancile mexicane aveau o uriasa datorie in dolari americani. O moneda mai ieftina facea aproape imposibil sa-si plateasca dobanzile la imprumuturile externe. Cei care acordasera imprumuturile solicitau sa le fie platite imediat datoriile. Alti investitori care si-au vazut veniturile injumatatite s-au grabit sa-si retraga banii din respectiva tara, grabind astfel alunecarea spre criza.

1997 - 1998: CRIZA ASIATICA mai este cunoscuta si sub numele de "criza FMI". Replica FMI la criza mexicana s-a materializat intr-o politica de "supraveghere" a tarilor in care s-au facut astfel de investitii. Supravegherea s-a dovedit a fi inadecvata, deoarece, ca o repetare a episodului mexican, in 1997 baht-ul thailandez a fost fortat sa se devalorizeze.

Pe fondul deciziei guvernului de a liberaliza moneda pentru a contracara supraincalzirea determinata de sectorul imobiliar si a unei datorii financiare externe excesive tara a intrat in colaps, molipsind toate economiile din zona. Severitatea crizei a determinat interventia Fondului Monetar International, care a propus un plan de redresare de 40 de miliarde de dolari, in schimbul adoptarii unor reforme economice drastice. Panica a trimis piata de actiuni din Bangkok la fund si a produs colapsul preturilor proprietatilor in afacerile imobiliare. Din nefericire criza thailandeza s-a intins in tarile vecine din sud-estul Asiei.

Totusi in circa doi ani de zile economiile asiatice si-au revenit, in mare parte, dar cu nivel ridicat de somaj si mutatii sociale severe.

Agentia de rating Moody's este de parere ca la zece ani dupa criza financiara asiatica din 1997 pietele si economiile din regiune, grav afectate de deprecierea baht-ului, moneda Thailandei, si-au restabilit cresterea economica si stabilitatea.

Printre elementele principale ce caracterizeaza economiile acestei regiuni se numara anumiti factori de sprijin macroeconomici, precum rezervele valutare mari, surplusurile de cont curent si inflatia moderata.

Reglementarile si administrarea corporatista s-au imbunatatit, in timp ce politicile valutare au devenit mult mai flexibile. In plus, sistemele bancare ale regiunii au trecut printr-o serie de schimbari importante, inclusiv atingerea celui mai ridicat randament al creditelor din ultimul deceniu si crearea unor sisteme mai sofisticate si riguroase de management al riscului.

Ratingurile acordate de Moody's pentru sistemele bancare individuale din Asia sunt de tip "stabil" sau "pozitiv".

: DOT COM BUBBLE, criza determinata de expansiunea speculativa a valorii companiilor dintr-un domeniu complet nou, cel al internetului. Preturile actiunilor acestor companii pe bursele de valori au crescut foarte puternic incepand cu 1995. Faptul a determinat managerii si actionarii sa se concentreze aproape exclusiv asupra cresterii valorii titlurilor, in detrimentul dezvoltarii unor modele viabile de business. Intre timp, banca centrala americana incepuse sa creasca dobanzile, iar economia dadea semne de incetinire. Pe 10 martie 2000, indicele NASDAQ, care abunda de companii din domeniul tehnologiei, a ajuns la maximul istoric. A urmat o corectie pe care acum analistii o considera normala, dar, la acea data, cuplata cu unele informatii, cum ar fi cea din procesul statului american impotriva Microsoft, potrivit careia compania de software ar fi urmat sa fie declarata monopol, a dus la prabusirea pietei.

Incepand cu anul 2007 economia mondiala da dovada de noi dezechilibre, care s-au acutizat prin nerezolvarea lor in stadiul incipient. Avalansa problemelor generate de creditele neperformante si de instrumentele financiare "toxice" a inceput cu mai mult de trei ani in urma. Lacomia bancherilor si a marilor bogatasi a impins lumea intr-o criza fara precedent.

Consecintele turbulentelor de pe pietele financiare externe sunt greu de estimat pana si pentru cei mai fini analisti. Una dintre urmarile certe este ca statul castiga din ce in ce mai mult teren in fata mediului privat.

In cele mai negre momente de panica, statul a intervenit in forta pentru salvarea bancilor, devenind astfel noul stapan discret al economiei. In aceste momente de neliniste ne intrebam daca sistemul capitalist, a carui locomotiva a fost zeci de ani de zile poporul american, mai poate supravietui. Si daca nu cumva promotorii modelului socialist au avut dreptate.

Mai multi analisti prevad ca aceasta criza va aduce o noua fata capitalismului, care seamana mai degraba cu un "socialism pentru bogati".

Persistenta si adancirea crizei financiare internationale trebuie sa induca o revedere si imbunatatire a supravegherii si reglementarii pietelor financiare.

Unii analisti considera ca actuala criza trebuie privita ca un accident inevitabil, dar nu neobisnuit, de-a lungul ciclului economic, o urmare a dobanzilor foarte scazute practicate in anii din urma in SUA si Europa. Dar o citire profunda a crizei nu are cum sa nu ajunga la cauze structurale. Globalizarea pietelor financiare si inovatiile financiare, in conditiile unor reglementari precare (sau lipsa), si a multitudinii de conflicte de interese, au creat premise pentru actuala criza.

O dezbatere aprinsa are loc printre decidenti de varf in UE privind masuri de combatere a crizei. Se sustine necesitatea unui set comun de reglementari in UE (a single European rulebook) si de o supraveghere unitara a grupurilor financiare din Uniune.

Originea crizei financiare trebuie cautata in efecte ale masivelor fluxuri de capital transfrontaliere si ale utilizarii tot mai ample de instrumente financiare/derivative (precum securitizarea de obligatiuni), care nu sunt transparente si nici tranzactionate efectiv pe piete. In consecinta, pietele financiare au devenit, in multe zone, tot mai opace, iar identificarea celor care si-au asumat riscuri si evaluarea acestor riscuri au devenit deziderate aproape de neatins.

Cresterea unui 'sector bancar umbra' (shadow banking sector), care este foarte slab reglementat, a devenit proeminenta in ultima decada.

Bancile au intrat in mod imprudent in jocul crearii si distributiei de produse financiare, aplicand tehnici de gestiune a riscului discutabile. Nu putine au fost bancile de varf care s-au angajat in 'impachetarea' si vanzarea de obligatiuni, avand drept colateral ipoteci cu risc inalt. Si vedem acum cum nume ilustre de pe Wall Street au intrat in atentia procurorilor. De aceea este absolut necesar ca pietele financiare sa fie mai riguros reglementate, acoperindu-se zone unde exista deficit evident de reglementare.

Antecedentele privind desfasurarea crizei, arata ca cei care afirma faptul ca industria financiara poate miza pe auto-reglementare pentru a evita necazuri mari nu sunt conectati deloc la realitate. In acest moment "suna ciudat" teoriile care afirmau ca nu este necesar ca activitatile fondurilor de risc sa fie reglementate.

In opinia mea, este necesara o revedere (ameliorare) a cadrului de reglementare a operatiunilor vehiculelor de investitii. Totodata este recomandabila reglementarea utilizarii de instrumente financiare care sa permita transparenta pietelor si investitorii sa fie informati in mod adecvat asupra riscurilor pe care si le asuma.

Asa cum bancilor li se solicita rezerve minime obligatorii, o regula analoga este de aplicat si institutiilor financiare nonbancare. Si dimensiunea maxima admisa a leveraging-ului ar trebui sa fie reglementata.

Ca o nota finala: reglementari mai extinse si riguroase nu inseamna inversarea liberalizarii financiare. Dimpotriva, pentru a mentine piete financiare libere, pentru ca ele sa nu genereze daune mari, directe sau colaterale este necesar ca aceste piete sa beneficieze de reglementari riguroase si deosebit de eficace.