CONSUMUL

Din punct de vedere traditional, atat timp cat oamenii sunt liberi sa cumpere ce doresc, consumul se va auto-regla eficient. Pe de alta parte, organizarea consumului prin intermediul pietelor are o influenta daunatoare asupra preferintelor consumatorilor, influenta detaliata in introducere. Activitatea de consum, similar cu cea de productie, este sociala, iar organizarea ei ar trebui realizata - in mare parte - tot la acest nivel.

Consiliile de consum

Intr-o economie participativa, principalul mod de organizare a consumului o reprezinta consiliile de consum. Fiecare    individ sau familie va apartine de un astfel de consiliu de cartier, care la randul lor vor fi organizate ca si federatii la nivel de oras sau comunitate rurala iar ultimul nivel de organizare al consiliilor il reprezinta cel national. Acest gen de organizare urmareste ca deciziile privind diferite tipuri de consum sa fie realizate la nivelul social care este direct afectat:

Culoarea imbracamintii priveste pe fiecare individ in parte;

Modernizarea scarii de bloc afecteaza pe toti cei care locuiesc;

Calitatea locului de joaca este de interes pentru tot cartierul;

Frecventa si punctualitatea mijloacelor de transport priveste intreg orasul;

Locul de depozitare a deseurilor priveste intreaga regiune;

Apararea cetatenilor priveste intregul stat;

Protectia stratului de ozon priveste intreaga umanitate - ceea ce inseamna ca deodorantul folosit de fiecare nu mai reprezinta o optiune strict personala.

In cazul in care cei care sunt direct afectati de activitatea de consum nu au posibilitatea de a participa la decizii implica pe de o parte o diminuare a auto-administrarii pe de alta parte o pierdere de eficienta, manifestata de la nivelul personal pana la cel statal.

Modalitatea de decizie in fiecare consiliu va fi o persoana un vot iar in fiecare faza a procedurii de proiectare, consiliile de cartier vor solicita propuneri individuale (anonime) de consum. Aceste proiecte de consum vor fi inaintate catre toate nivelurile superioare de organizare a consiliilor, iar fiecare nivel de consiliu trebuie sa primeasca aprobare de la nivelul superior - intr-o modalitate relativ similara planificarii si executiei bugetare. Principiul de baza este urmatorul: costul social per membru de consiliu nu trebuie sa depaseasca (nejustificat) niveluri mai mari decat la celelalte consilii. Aceasta presupune ca toate propunerile individuale de consum care nu depasesc costul social mediu nu pot fi respinse de catre consilii. Votarea in nivelurile superioare ale consiliilor se va realiza direct sau prin reprezentare; reversul procesului de votare il reprezinta ponderea de produs social pe care fiecare comunitate trebuie sa il realizeze pentru a putea beneficia de bunurile pe care le-a solicitat.

Pentru a putea reprezenta interesele consumatorilor, fiecare consiliu va dispune de echipe de cercetare, care vor investiga noi posibilitati de consum si de organizare a consumului, astfel incat sa se minimizeze duplicarea ineficienta a bunurilor. Pentru a asigura participare egala in luarea deciziilor de consum, trebuie evitata situatia in care aceleasi persoane vor conduce consiliile, vor fi in echipele de cercetare sau vor fi delegate la nivelele superioare ale consiliilor - intrucat aceasta va duce la acumularea disproportionata a influentei asupra deciziilor. In principiu, fiecare va putea participa (sau nu) la intalnirile de consiliu, iar participarea va fi motivata de faptul ca ea reprezinta nu numai un "bun public" ci si un drept individual.

Echitatea

La ora actuala nu exista o convergenta a gandirii economice, filosofice sau politice privitor la ce reprezinta o remunerare echitabila. Astfel, se pot identifica patru mari criterii de distributie a venitului, fiecare din ele generand un anumit sistem economic:

I.            remunerare conform contributiei proprii si a contributiei proprietatii detinute;

II.         remunerare conform cu contributia personala;

III.       remunerare conform efortului depus;

IV.      remunerare dupa nevoi.

Firmele private si economiile de piata distribuie oportunitatile de consum conform primului criteriu; firmele publice (si economiile de piata) distribuie conform criteriului II; ceea ce se poate denumi ca si sistem economic echitabil distribuie conform criteriului III; economiile bazate exclusiv pe criterii umaniste distribuie conform criteriului IV. Referitor la acest criteriu, acesta poate (si trebuie) sa fie aplicat in situatii in care increderea, empatia si sprijinul reciproc permit acest lucru - iar acest lucru este realizabil si dincolo de limitele familiei sau ale prieteniilor stranse; unul dintre obiectivele fundamentale ale unei economii ar trebui sa fie crearea conditiilor de crestere a solidaritatii intre participanti. Pentru moment, acest criteriu depaseste ceea ce in mod normal este etichetat ca si echitabil.

Fundamentul primului criteriu este acela ca oamenii ar trebui sa primeasca un venit functie de cat ei au contribuit la realizarea produsului social; aceasta priveste in special intreprinzatorii liberi si independenti, detinatori de proprietati private - persoane care ar refuza un contract social stabilit in alti termeni.

Totusi, acest criteriu este acceptabil doar pentru acele categorii economice care dispun de suficienti factori de productie - si este aproape/total inacceptabil pentru cei care nu dispun de astfel de bunuri - si din acest punct de vedere nu va avea fiecare sanse egale de dezvoltare. Una din legile economice universal acceptate este ca utilitatea marginala a unui bun descreste cu fiecare unitate adaugata; Joan Robinson, in articolul "Open Letter to a Marxist" a afirmat ca oricat de productiv ar fi terenul sau un anumit utilaj, aceasta nu constituie motiv pentru a plati in plus proprietarului acestora iar John Roemer[1] a clarificat recent ca moralitatea inegalitatii veniturilor se reduce la moralitatea inegalitatii proprietatii. Din acest punct de vedere, singurul motiv echitabil pentru care posesorii de bunuri productive trebuie remunerati suplimentar este daca aceste bunuri au fost obtinute prin sacrificii mai mari - iar intrucat acest lucru rar se intampla (si este in fapt rezultatul mostenirii, speculatiilor, etc.), rezulta ca primul criteriu de distribuire a veniturilor nu este fundamentat pe echitate economica.

Mostenirea proprietatii    nu reprezinta sub nici o forma un sacrificiu pentru mostenitor; mai mult, dreptul unora de a lasa mostenire bunuri poate fi subordonat dreptului la oportunitati egale al tuturor. Totodata, majoritatea cauzelor care stau la baza acumularii de bunuri se refera la noroc, avantaj inechitabil (sau chiar furt, mita, etc.) si indiferent cat de mult se acumuleaza intr-o singura generatie, urmare sacrificiului mai mare depus, propagarea efectele inechitabile ale acestei acumulari vor depasi sacrificiul initial depus. Un alt motiv pentru care se respinge primul criteriu este acela ca proprietatea reprezinta furt - in cele mai multe cazuri - iar rezultatul este ca venitul este obtinut pe baza de exploatare.

Sustinatorii celui de-al doilea criteriu accepta veniturile derivate din proprietate ca si inechitabile dar reclama dreptul la fructele muncii lor (uzufructul), motivat de faptul ca, daca munca unora a generat mai mult produs social, atunci ei sunt indreptatiti la o compensare suplimentara. Nu numai ca eu nu exploatez pe altii, dar altii m-ar exploata pe mine daca nu m-ar plati corespunzator.

Majoritatea calitatilor personale care genereaza productivitati inegale nu se refera la sacrificii superioare; indiferent cat efort fizic ar depune o persoana obisnuita, aceasta nu va avea 2 m si 110 kg. de muschi si totusi un fundas de fotbal american va primi de 50 ori mai mult salariul mediu pe economie; la fel, indiferent cat de mult s-ar fi straduit compozitorul Salieri, acesta nu ar fi egalat niciodata creatiile rivalului sau Mozart. Totusi, loteria genetica nu este cu nimic mai echitabila decat loteria mostenirilor.

Se argumenteaza frecvent ca daca talentul nu necesita remunerare per se, totusi acesta necesita pregatire - care reprezinta sacrificiul personal (salariile doctorilor sunt recompensa pentru anii de studiu). La fel cum conditiile de lucru mai dificile merita remunerare superioara, si sacrificiile superioare in pregatire se califica pentru compensare. Daca:

I.            pregatirea presupune un cost de oportunitate social care nu se identifica cu costul efectiv al pregatirii;

II.         costul pregatirii este asigurat din fonduri publice;

III.       oportunitatile de consum nu sunt diminuate;

IV.      calitatea conditiilor de pregatire nu este inferioara altor conditii de pregatire/munca;

rezulta ca pregatirea in sine nu necesita o compensare pe motive de echitate.

Daca diferentele in contributie la produsul social se datoreaza diferentelor in talent, pregatire, sarcini de lucru, noroc si efort, singurul factor care merita compensare superioara este "efortul". Acesta se poate exprima in: ore de lucru prelungite, un caracter al muncii mai: indezirabil, intens, periculos, nesanatos; pregatire mai neplacuta, etc. Din acest punct de vedere, de exemplu, compozitorul Salieri (care era un compozitor slab, dar foarte constiincios si muncitor) ar trebui platit mai mult decat Mozart (care era un compozitor genial, dar frivol si iresponsabil).

Atat in economiile moderne cat si in sistemul economic participativ, exista o lista de activititati de consum care sunt oferite gratuit cetatenilor (burse pentru studenti, tichete de masa si transport pentru pensionari, etc.). Intr-o economie participativa, o astfel de lista poate fi mult extinsa, cu conditia ca beneficiile sociale sa nu depaseasca costurile sociale ale productiei acestor bunuri.

Eficienta

Performanta unei persoane este data de aptitudinile acesteia, de pregatire, conditiile de munca, sansa si efort. Atat timp cat efortul include si sacrifiile personale aferente pregatirii, singurul factor care influenteaza performanta si asupra caruia oricine poate avea control este efortul. Nici aptitudinile si nici sansa nu pot fi modificate prin remunerare superioara, iar a plati o persoana care lucreaza in conditii mai bune exact pentru acele conditii nu imbunatateste performanta. In cazul unor alergatori de 10.000 metri, in cazul in remuneratia se va face dupa cine termina primul, atunci alergatorii mai slabi nu vor avea nici o sansa sa fie remunerati corespunzator efortului iar alergatorii foarte buni nu vor alerga mai rapid decat este necesar pentru a ajunge printre primii.

Exista trei mari preconceptii privitor la ineficienta sistemului economic participativ de remunerare dupa efort:

1. Daca oportunitatile de consum sunt egale, indivizii nu vor avea nici un motiv sa depuna intreg efortul de care sunt capabili;

In viziunea participativa a consumului toti indivizii au dreptul de acces la oportunitati de consum relativ egale tocmai fiindca acestia depun un efort cantitativ si calitativ relativ egal; atata timp cat complexele de munca sunt echilibrate, astfel incat nimeni nu depune un efort mai mare decat al celorlalti, atunci si consumul este echilibrat si echitabil. Ramane la latitudinea celor care muncesc daca doresc sa depuna mai mult/putin efort (in prezent sau in viitor) pentru oportunitati de consum mai mari/mici (acum sau in viitor), cu acordul celorlalti membrii ai intreprinderii / comunitatii. Indiferent de diferentele de efort pe care le va depune fiecare, se va evita cu siguranta diferentele enorme de venit ce caracterizeaza economiile contemporane.

Pe langa aceasta, exista un anumit rezervor de solidaritate/compasiune in fiecare om, care il va determina sa depuna un anumit efort fara a astepta o contra-prestatie (gen: pentru familie, prieteni, persoane dragi, idealuri, etc.); totodata, pentru marea majoritate a fortei de munca, averea reprezinta un mijloc pentru a obtine alte obiective mult mai importante: securitate economica, confort, pretuire, respect, statut sau putere. Este vital ca sistemul de remunerare/stimulare sa nu fie redus exclusiv la oportunitati de consum mai mari, intrucat aceasta va genera inexorabil acumulari disproportionate de avere; din acest punct de vedere: excelenta si expertiza vor fi pretuite prin recunoastere sociala directa; dispare nevoia de a acumula in prezent motivat de insecuritate economica intrucat un minim standard de consum va fi asigurat fiecaruia; daca fiecare va participa activ la luarea de decizii, atunci nu va fi nevoie pentru aceasta de stimulente materiale aditionale; daca alocarea de responsabilitati, drepturi, sacrificii si compensatii este si este perceputa ca si echitabila, atunci simtul datoriei sociale va fi mult mai dezvoltat decat este astazi.

Faptul ca nu va exista supraproductie pentru scopuri inutile sau egoiste va fi un castig si nu o pierdere, atat pentru economie, cat si pentru societate.

2. Daca remunerarea este egala, atunci    nu va exista motivatie pentru pregatirea profesionala care este cea mai valoroasa pentru societate.

Atat timp cat un compozitor poate contribui mai mult societatii prin muzica decat prin inginerie, atunci ar fi ineficient daca acesta ar studia pentru a deveni inginer; iar daca ar fi un inginer mai prost decat este ca si compozitor, ar fi la fel de ineficient ca acesta sa devina inginer. Daca sacrificiul personal este vazut ca si efort, atunci pregatirea profesionala superioara nu va fi evitata de catre indivizi, atat timp cat efortul este principalul criteriu de remunerare; in al doilea rand, intr-o economie participativa, cea mai buna cale de a obtine respect si recunoastere sociala este de a-ti dezvolta acele calitati care ajuta mai mult semenii (respectiv acele calitati pe care fiecare le poseda nativ).

Este dificil a masura efortul, comparativ cu performanta, deci remunerarea performantei este cel mai practic sistem.

Chiar si in cazul echipelor sportive, o foarte mare parte a succesului acestora se datoreaza unor elemente intangibile, necuantificabile ("alchimia echipei"), care ingreuneaza foarte mult alocarea remuneratiei conform performantelor individuale. Cat despre evaluare efortului, exista minim doua modalitati    : compararea efortului individual cu alte eforturi similare sau compararea cu un anumit standard de referinta. De obicei, profesorii pot sa evalueze, functie de nivelul elevului in primele perioade de studiu, de cat de mult efort depune acesta pentru a invata (totodata, la locul de munca, fiecare poate sa vada efectiv cat de mult efort depune un alt coleg de echipa).

CONCLUZII

O problema importanta in deciziile de consum consta in reprezentarea corecta a dorintelor individuale. Aceasta se va asigura prin faptul ca fiecare va fi insarcinat cu realizarea unei anumite parti din produsul social - ce va fi direct proportionala cu consumul previzionat al fiecaruia.

Gandirea economica actuala considera ca preferintele de consum sunt endogene, in sensul care acestea nu se modifica functie de factori economici externi; desi se recunoaste ca aceasta este o generalizare, ea este acceptata pentru claritatea pe care o ofera. Exista mai multe contra-argumente la aceasta perspectiva: este foarte larg acceptata influenta reclamei asupra preferintelor consumatorilor; daca aptitudinile viitoare personale depind de activitatile curente, iar daca preferintele personale depind de caracteristicile curente, atunci preferintele de consum vor avea un efect atat asupra eficientei personale actuale cat si a celei viitoare; fiecare individ isi va dezvolta acele preferinte de consum a caror obtinere este probabila sau costul acestei obtineri este acceptabil din punct de vedere personal. Din acest punct de vedere, fiecare isi va dezvolta preferintele personale functie de posibilitatea satisfacerii acestora, care, intr-o economie participativa, este determinata de costul social al bunurilor - ceea ce genereaza eficienta economica, inclusiv la nivelul preferintelor consumatorilor.

Pe de alta parte, sistemele de alocare prin intermediul pietei nu stimuleaza (sau chiar penalizeaza, prin subprofit) furnizarea de bunuri publice sau bunuri a caror efecte pozitive sunt peste medie, iar relatiile de productie ierarhizate si planificarea centralizata prejudiciaza puternic dezvoltarea capacitatii individuale de autoadministrare.

Se pune intrebarea daca sistemul economic participativ prejudiciaza nejustificat diferitele activitati umane, de productie sau de consum. Organizarea productiei este astfel stabilita pentru a asigura participarea la decizii si auto-administrarea personala; consiliile de consum federative elimina predispozitia pietelor de evita bunurile publice. In continuarea prezentarii sistemului economiei participative propus de catre Michael Albert se va analiza daca exista favorizari neindreptatite la nivelul sistemului de proceduri de planificare.