CONTINUTUL SI CARACTERISTICILE PREVIZIUNII IN ECONOMIA CONTEMPORANA

CONTINUTUL SI CARACTERISTICILE PREVIZIUNII IN ECONOMIA CONTEMPORANA

Delimitari conceptuale

Viitorul a devenit un concept fundamental sub aspectul cunoasterii si actiunii sociale contemporane, al dezvoltarii economice, sociale si umane.

Preocuparile de cunoastere a viitorului au insotit progresul social si uman; ele au fost variate si diferite sub aspectul continutului, sferei de cuprindere, modului de fundamentare si interpretarea obiectivelor actiunii umane. Sub aspect conceptual si actional, ideea de viitor, de cunoastere si realizare eficienta a sa, prin activitatile prezente este relativ noua. Reprezentanti ai gandirii filozofice, economice si sociologice din secolele XVIII - XIX au sustinut ideea unei activitati previzionale, de a face unele determinari si concesiuni intre prezent si viitor, insa abia in secolul XX, previziunea a devenit o realitate.

Inaintea aparitiei si consolidarii pozitiei termenului de previziune, s-au folosit cu o frecventa mai mica sau mai mare termeni concurenti, unii dintre ei foarte apropiati ca sens, altii continand sau atingand doar anumite aspecte ale acestuia. Din categoria termenilor utilizati in cercetarea si descifrarea evolutiilor in viitor a diferitelor componente ale lumii material`e, ale vietii sociale si economice fac parte: predictia, prospectiva, proferenta, conjectura, conjunctura, pronostic (prognostic), proiectie, proiectare, prognoza, previziune.

Predictia provine de la latinescul "preditio" si "prediction" - din limba franceza, ce a avut si are sensul de prezicere sau de prevestire, adica de anuntare a ceva ce urmeaza sa se intample in mod implacabil, ca efect al unor forte supranaturale sau al conjunctiei unor factori cosmici ce actioneaza independent de vointa noastra. El a fost utilizat cu precadere in Evul Mediu, dar si in prezent are unele reverberatii, indeosebi mistice.

Prospectiva este un cuvant de origine franceza: "prospective" si semnifica un studiu asupra viitorului, pe baza analizarii si interpretarii unor factori stiintifici, tehnici, economici, sociali si naturali, in vederea stabilirii influentei acestor factori asupra dezvoltarii lumii moderne. Studiile prospective, utilizate in viitorologie, ofera indicii pentru organizarea prezentului in conformitate cu cerintele de viitor.

Proferenta vine din limba latina "proferre", ce inseamna a purta inainte, a genera. Este un termen frecvent folosit in Occident.

Conjectura provine de la cuvantul de origine latina "conjectura", este un termen utilizat in reprezentarea perspectivei, avand semnificatia unei opinii bazate pe ipoteze, supozitii si prezumtii, rezultand uneori din aparente si din calcule probabilistice. Acest termen nu trebuie confundat cu notiunea de "conjunctura".

Conjunctura semnifica un ansamblu de factori obiectivi si subiectivi sau de imprejurari ce exercita o influenta pozitiva sau negativa, la un moment dat, asupra unui sector de activitate.

Pronostic (prognostic) provine de la cuvantul de origine germana "Prognostikeit" si reprezinta o ipoteza referitoare la desfasurarea in perspectiva a unor evenimente sau actiuni, precum si la modul de finalizare a acestora. Actiunea de pronosticare(prognosticare) se bazeaza, in mare masura, pe intuitie si pe deductii logice si mai putin pe calcule pertinente.

Proiectia vine de la latinescul "projectio" si este un termen cu multiple semnificatii, dintre care unul se refera la reprezentarea in perspectiva a unei traiectorii preexistente. Este folosit indeosebi la evaluarea mersului in perspectiva a proceselor demografice, ce, prin natura lor, au efecte pe termen lung.

Proiectarea se utilizeaza in paralel cu proiectia, fiind folosit in numeroase domenii, finalizandu-se in proiecte tehnice, de arhitectura, de urbanism, dar si ca proiecte sociale (comunitare), de solutionare a unor probleme umane ce necesita restructurari importante in practica sociala.

Prognoza (din grecescul "prognosis - in care "pro" - inainte, iar "gnosis" - a cunoaste) inseamna a cunoaste dinainte, a anticipa. Prognoza este un rezultat al activitatii de prognozare si consta in prevederea desfasurarii in perspectiva a unui fenomen sau proces, pe baza studierii imprejurarilor ce ii determina aparitia si evolutia. Notiunea de prognoza se foloseste frecvent in paralel cu notiunea de pronostic, desi ele nu se suprapun perfect ca semnificatie si ca metodologie: prognoza are, de regula, un solid suport metric si o interpretare plauzibila, in timp ce pronosticul este dominat de latura subiectiva.

Previziunea vine din limba franceza, de la cuvantul "prevision", ce inseamna a anticipa aparitia si evolutia unor evenimente si procese, pe baza datelor cunoscute din trecut si prezent, precum si a studierii legilor obiective in contextul temporal si spatial dat. Previziunea este o categorie generica ce poate reprezenta toate modalitatile de abordare a problemelor viitorului.

Previziunea nu se identifica cu prognoza si nici cu alte modalitati de anticipare. Ea prezinta avantajul ca acopera intreaga paleta de preocupari umane referitoare la anticiparea viitorului. Avand acest caracter exhaustiv, previziunea, ca si activitatea previzionala corespunzatoare, trebuie privite pe diferite paliere de cunoastere si eficienta precum si pe grade de detaliere a reprezentarilor asupra perspectivei. De aceea, unele previziuni pot avea un grad ridicat de plauzabilitate, verificandu-se ulterior ca reusite iar altele pot fi pur speculative si neconfirmate in practica.

In acelasi timp, termenul de previziune poate fi folosit in paralel cu termenul de prevedere - ce inseamna a vedea cu anticipatie, dar numai daca privim lucrurile din punct de vedere semantic. Insa, in practica, prevederea nu se refera in principal la aspectul anticipativ, ci mai ales la actiunea de a mentiona o clauza (intr-o lege sau intr-un tratat) si de a preveni anumite neplaceri prin masuri prudente, preventive, de preintampinare si protejare. De exemplu; asigurarea este o masura de prevedere fata de riscuri.

Previziunea fiind expresia cea mai cuprinzatoare a anticiparii, ea se poate realiza uneori doar prin metode si tehnici explorative (descriptive) pentru descifrarea viitorului pe baza tendintelor conturate, iar alteori prin metode si tehnici normative (prescriptive), ce includ si o anumita intentionalitate. In primul caz se observa evolutia probabila, in timp ce in al doilea caz se directioneaza sensul evenimentelor, pe baza unor scopuri premeditate, ce ajusteaza tendintele constatate, iar ulterior le inlocuieste cu alte tendinte.

Treptat, activitatea previzionala in domeniul economic s-a conturat ca un sistem organic, cuprinzand elaborarea de diferite categorii de previziuni: studii prospective, prognoze, strategii si politici, planuri, programe si proiecte, elaborate pe termene diferite si pe diverse nivele ale vietii economice: la nivelul microeconomic, pe zone (unitati administrativ-teritoriale), pe sectoare, ramuri si subramuri, la nivel macroeconomic, pe regiuni multistatale, precum si la nivel mondial.

Cu ajutorul previziunilor la diferite categorii se exploreaza tendintele principale de evolutie si implicatiile acestora, se orienteaza si se canalizeaza eforturile in directii considerate convenabile, se adopta reglementari juridice in vederea restructurarii unor sectoare pe baza obiectivelor urmarite.

Toate acestea presupun operatiuni de cuantificare, reglementare sau influentare a diferitelor procese, prin intermediul operatorilor economici.

1.2. Previziunea si componentele acesteia

Previziunea, in diversele sale tipuri si modalitati de realizare, este un produs al gandirii si experientei umane. Aceasta reprezinta o expresie a rationalitatii, o forma de manifestare a capacitatii omului si societatii de a intampina cu metode stiintifice problemele economico-sociale cu care se confrunta.

Previziunea poate fi abordata ca ramura moderna a stiintei contemporane, disciplina stiintifica de studiu pentru formarea specialistilor in cunoasterea realitatii viitoare.

Stiinta previziunii s-a nascut si mai ales se dezvolta din miscarea interioara, proprie a stiintei, care impinge gandirea si cunoasterea spre noi arii de investigare, acumulandu-se treptat o serie de observatii si concluzii pertinente, ce se legitimeaza ca autonome, constituindu-se ca un sistem de cunostinte cu obiect de cercetare de sine statator.

Asadar, previziunea se obiecteaza, adica se intemeiaza pe realitatile obiective, pe cunoasterea si luarea in considerare a legitatilor vietii economico-sociale, fiind validata ca stiinta, deoarece cunostintele si concluziile ei corespund cu cerintele de durata ale practicii sociale, ale economiei si societatii.

Stiinta previziunii s-a constituit ca un sistem teoretic inchegat in care se disting urmatoarele componente:

a)      cunostinte asupra materialului faptic supus observatiilor (adica informatiilor semnificative asupra dinamicii fenomenelor si proceselor economico-sociale) si rezultatele obtinute in urma studierii lor;

b)      ipoteze formulate cu privire la evolutia in viitor a vietii economico-sociale, precum si gradul de probabilitate scontat, luandu-se in considerare conditiile obiective si functia-scop;

c)      concluziile desprinse din generalizarea analizelor retrospective si prospective intreprinse, exprimate prin notiuni, legitati si teorii, confirmate de practica;

d)      metodele, tehnicile si metodologiile elaborate si aplicate, in vederea reflectarii realitatilor viitoare;

e)      sistemul informational specific, apt sa reflecte continutul fenomenelor si proceselor viitoare.

Ca stiinta de sine statatoare, previziunea trebuie sa indeplineasca anumite cerinte:

sa rezulte din ipoteze plauzibile;

prevederile sa fie intotdeauna rezultatul unor testari (simulari), pe cat posibil repetate;

fenomenele si procesele la care se refera sa fie repetabile, adica sa nu aiba caracter de unicat;

sa puna in relatie trecutul, prezentul si viitorul (nu proiectarea unui viitor fara nici o baza in realitatile si experientele trecute si actuale);

prevederile nu pot fi niciodata complet neconditionate, ceea ce implica risc si incertitudine;

sa se intemeieze pe informatii corecte si relevante.

1.3. Previziunea - componenta a managementului

Principalele trasaturi, caracteristici si orientari ale managementului modern pentru toate nivelurile societatii contemporane sunt:

viziunea sistemica, globala, integratoare in abordarea problemelor;

interdisciplinaritatea;

accentuarea caracterului previzional si extinderea orizontului conducerii;

cresterea dinamismului managerial;

universalizarea managementului;

accentuarea caracterului finalist al actiunilor manageriale;

accentuarea raporturilor dintre conducerea strategica, conducerea tactica, conducerea operativa si cea executiva;

utilizarea sistemelor moderne de conducere.

Se considera ca procesul de conducere, se bazeaza pe actiuni ce formeaza continutul urmatoarelor functii: previziunea, organizarea, antrenarea, coordonarea si controlul.

Previziunea constituie una din functiile importante ale managementului, prin exercitarea careia se anticipeaza evolutia conditiilor in care se va afla sistemul economico-social condus, precum si starea, comportarea si functionarea acestuia. Realizarea functiei de previziune conduce la fundamentarea tendintelor de evolutie a fenomenelor si proceselor ce vor avea loc, stabilirea obiectivelor, resurselor si mijloacelor eficiente de realizare a lor in orizontul de previziune.

Functia de previziune se realizeaza prin activitati de prognoza, planificare si se concretizeaza in studii de prognoza, strategii, scenarii, studii conjuncturale, planuri si programe, ca instrumente de previzionare ale conducerii.

Previziunea, prin continutul si finalitatile ei, se desfasoara in legatura si unitate cu celelalte functii ale procesului managerial. Aceasta ofera informatii veridice despre viitor, extinzand capacitatea conducerii de cercetare, cunoastere, fundamentare si desfasurare a fenomenelor si proceselor viitoare pe orizonturi de mai lunga durata, stabilind cerinte, starile de rationalitate, calitate, eficienta si echilibru, de dezvoltare si progres a componentelor principale ale realitatii viitoare.

Economia de piata si previziunea economica

Piata este un mecanism esential al economiei, care insoteste productia de marfuri; aceasta reprezinta totalitatea operatiunilor de vanzare-cumparare, in care se confrunta prin concurenta oferta cu cererea, in cadrul unui spatiu public special amenajat.

Prin mecanismul pietei are loc un proces complex de autoreglare a productiei si preturilor, tinzand catre un echilibru relativ al economiei.

Aceasta descriere esentializata a pietei si a mecanismului ei trebuie completata insa cu o serie de elemente aparute treptat, odata cu evolutia conditiilor in care se desfasoara productia.

Spre sfarsitul secolului XIX, piata s-a aflat cel mai aproape de acel mod esential de functionare, potrivit principiului "laissez-faire". In acele conditii, mecanismul de piata functiona in felul urmator: producatorul se orienta catre produsele pentru care se manifesta o cerere continua, asigurand o cerere si profituri convenabile pentru el; piata nu putea garanta insa realizarea unui echilibru perfect intre cerere si oferta, ceea ce facea ca producatorul si cumparatorul sa fie confruntati cu pericolul unor pierderi mai mari sau mai mici, inclusiv falimente; periodic, izbucneau crize, cu grave repercusiuni asupra intregii societati; ulterior, tot prin mecanismul de piata se restabilea echilibrul relativ dintre cerere si oferta, cu efectele sale benefice asupra preturilor si profiturilor.

Dar chiar si in aceste conditii, "jocul liber" al fortelor pietei nu a existat intr-o forma pura; intr-o anumita masura si in anumite forme au functionat din totdeauna anumite reglementari privind impozite si taxe vamale diferentiate, masuri preferentiale sau protectioniste in comertul exterior, ce ulterior s-au multiplicat si amplificat.

Pe masura trecerii timpului, a dezvoltarii economice, a amplificarii schimburilor interne si internationale, precum si a modernizarii managementului, piata nu mai este reprezentata doar prin formele primare de manifestare a concurentei, ci formeaza tot mai mult o combinatie intre retele de schimburi si retele de factori de influenta si presiune, ce modifica in mod continuu structura spatiului economic.

In aceste conditii, esentiala nu este pastrarea cu orice pret a puritatii clasice a mecanismului de piata, ci sustinerea acestui mecanism in asa fel incat sa se evite, pe cat posibil, fenomenele negative, generate de derularea operatiunilor de schimb, ce pot fi adesea foarte dure, atat pe plan economic, cat si social: supraproductie, risipa de resurse, lipsa unor bunuri sau servicii vitale sau imposibilitatea cumpararii lor de catre categorii largi ale populatiei, somaj, inflatie, peste limite rezonabile, alterarea continua a mediului natural, etc.

Statul nu poate privi pasiv prabusirea unor ramuri economice importante, a unor banci ce slabesc pozitia propriei economii, in confruntarea cu cerintele de viitor si a concurentei internationale (mai ales daca avem in vedere si fortele oculte care penetreaza in mod nefast procesele economice si amplifica grav economia subterana), mecanism de reglare, care sa fie capabil sa reduca amplitudinile oscilatiilor dintre cerere si oferta, sa realizeze o relativa stabilizare a sistemului economic.

Mecanismul de reglare a statului este format din:

parghii economico-financiare de orientare si influentare a comportamentului economic: taxe, impozite diferentiate, directe, indirecte, subventii pentru sustinerea diverselor ramuri sau domenii de activitate (agricultura, cercetare stiintifica, investitii strategice);

un cadru legislativ adecvat, ce sa influenteze in mod pozitiv satisfacerea intereselor economiei nationale si ale agentilor economic, in legatura cu promovarea investitiilor, cu infiintarea de societati mixte, contingentarea unor importuri, acordarea de licente pentru export;

previziuni de diferite categorii, ce orienteaza si stimuleaza activitatea agentilor economici spre domenii si produse care devin atractive si profitabile pentru acestia si care contribuie la realizarea obiectivelor de interes general.

S-a ajuns astfel, ca mecanismul de autoreglare prin piata sa fie completat printr-un mecanism de reglare ca expresie a comportamentului constient al societatii.

Caracteristica esentiala a activitatii previzionale in economia de piata este aceea ca ea constituie un mijloc important de evaluare a evolutiei probabile, iar pe aceasta baza se pot concepe diferite solutii practice si orientari a transpunerii in viata a ceea ce urmeaza sa se realizeze prin intermediul agentilor economici autonomi, in masura in care interesul lor coincide cu preferintele nationale anticipate.

Modalitatile principale de implicare a statului in reglarea si orientarea economiei sunt:

furnizarea de servicii colective celorlalti agenti economici, fara a li se solicita contraprestatii directe si imediate;

organizarea si manifestarea rolului sau de arbitru general pentru agentii economici, intervenind in limitele legale pentru atenuarea starilor conflictuale dintre diferite categorii de interese;

asumarea riscului unor activitati de garantare sau de stimulare a unor operatii financiar-bancare, in special in raporturile cu strainatatea ;

conceperea si aplicarea unor strategii si politici economico-sociale cu caracter general, regional sau sectorial.

Obiectivele si solutiile principale ale strategiei si politicilor economice aplicate de stat (prin intermediul institutiilor publice) sunt:

a)      marirea ofertei de marfuri prin stimularea productiei nationale, deblocarea unor rezerve de stat si stimularea cresterii importurilor;

b)      micsorarea ofertei de marfuri prin retragerea unor avantaje acordate de stat, firmelor si constituirea sau marirea unor rezerve de stat;

c)      micsorarea cererii de marfuri prin reducerea sau eliminarea unor avantaje sociale de care beneficiaza populatia, micsorarea sau desfiintarea unor subventii acordate de stat, cresterea impozitelor si taxelor;

d)      cresterea cererii de marfuri prin sporirea veniturilor populatiei, cresterea unor cheltuieli publice;

e)      stimularea folosirii creditelor bancare prin marirea capitalului bancar al statului si reducerea ratei dobanzii la nivel real, pozitiv;

f)       mentinerea sub control a procesului inflationist prin controlarea volumului si structurii masei monetare aflate in circulatie, controlarea puterii de cumparare a monedei nationale si diminuarea sau eliminarea monopolului tehnic sau economic, prin legi antimonopoliste si antitrust, stimuland astfel concurenta;

g)      mentinerea sub control a unor preturi la bunuri de stricta necesitate pentru categoriile largi ale populatiei si la unele materii prime de baza;

h)      asanarea somajului prin sprijinirea infiintarii de noi firme, capabile sa absoarba o parte din someri, deschiderea unor lucrari de investitii din surse publice si sustinerea recalificarii unor someri, partial din resurse de la bugetul statului.

Formele de realizare a mecanismului de reglare au fost si sunt diferite de la o tara la alta, in conexiune cu evolutia structurilor si optiunilor din fiecare tara, cu gradul de implicare a fortelor politice in aceasta actiune. De asemenea, termenii folositi pentru aceasta reglare au capatat semnificatii diferite. Insa cu toate aceste diferente, este notorie unanimitatea imbinarii diferitelor categorii de previziuni cu masuri variate de reglare si orientare a economiei, fara ca aceasta sa duca la exces de interventie statala.

Astfel, de exemplu:

in Franta: se utilizeaza planuri economice de la 4 la 5 ani, ce isi propun, pe de o parte, obiective referitoare la cresterea economica si modernizarea sectorului public, invatamant, cercetare si inovare, urbanism si amenajarea teritoriului, protectie sociala, iar pe de alta parte, orientarea economiei nationale in directia integrarii ei complexe in U.E.

in Italia: se aplica o planificare strategica, constand in elaborarea unor variante de prognoza si orientari strategice ale dezvoltarii macroeconomice, pe baza carora se intocmeste planul national, ce urmeaza a fi actualizat periodic, in functie de noile conditii care apar in economie.

in Germania: accentul cade pe elaborarea unor strategii cu caracter federal si orientari pe landuri, pe baza carora se elaboreaza programe cvadrienale si planuri-cadru anuale, mai specializate, la nivelul landurilor (ce beneficiaza si de asistenta sau ajutoare financiare centrale).

in Japonia: se intocmesc planuri multianuale, de regula de 5 ani, dar si pe perioade mai mari, inclusiv pe 10 ani. O caracteristica esentiala a planificarii japoneze consta in faptul ca aceasta se bazeaza pe un larg si puternic consens national. Aceleasi caracteristici prezinta si activitatea previzionala din Republica Coreea (Coreea de Sud).

in Norvegia: se folosesc programe macroeconomice pe termen lung, cuprinzand strategii si politici economice, concretizate in prevederi nationale, sectoriale, zonale si pe produse de importanta strategica. Programul macroeconomic cuprinde si unele prognoze pe termen lung de 30-50 ani, pentru unele produse sau probleme de interes strategic.

in Romania: ideea planificarii a inceput sa se afirme inca din anii 1800, mai exact, in 1880, P. S. Aurelian releva "necesitatea planului pentru propasirea intregii tari."

Din cauza crizei economice din 1929-1933, s-au inmultit preocuparile teoretice in acest domeniu si s-au facut sugestii de a se trece la elaborarea unor planuri nationale.

In anul 1938 au inceput lucrarile pentru intocmirea unui plan cincinal, luand fiinta si Consiliul Superior Economic, avand ca principala atributie "intocmirea si adoptarea, in conformitate cu conjunctura economica, a planurilor si programelor de rationalizare si valorificare a productiei nationale, precum si de a face propuneri guvernului, de coordonare a liniilor generale in politica schimburilor, tarifelor si contributiilor fiscale."

In anii postbelici, pana in 1989, adica in perioada socialista, s-a practicat o planificare hipercentralizata, cu caracter de comanda, specifica regimurilor politice totalitare si structurarii economiei pe baza proprietatii colectiviste, cvasigeneralizate.

Aceasta s-a manifestat prin instituirea liberului arbitru al autoritatilor politice, incalcarea flagranta a cerintelor legilor economice obiective si distorsionarea pana la anihilare a mecanismului pietei.

Forma de planificare practicata in toate tarile foste socialiste, desi a reusit uneori sa mobilizeze uriase resurse si energii in domeniul industrializarii si al realizarii unor infrastructuri importante, sa asigure locuri de munca si sa instituie o protectie sociala generalizata, s-a dovedit pana la urma falimentara din cauza urmatoarelor aspecte:

a)      dezvoltarea aberanta a unor ramuri economice, adesea nerentabile;

b)      bagatelizarea finalitatii sociale a activitatii de productie, prin epuizarea surselor de crestere a bunastarii populatiei;

c)      anihilarea motivatiilor in munca si in initiative, ca urmare a lipsei perspectivelor de imbunatatire a conditiei umane si a tendintelor egalitariste la niveluri inferioare;

d)      lipsa unei vieti democratice autentice si in consecinta a resurselor de autogenerare si progres.

In conditiile trecerii la economia de piata, activitatea previzionala din Romania se afla in plin proces de regandire si reasezare pe baza sistemului practicat in tarile dezvoltate.

Procesul de tranzitie nu este unul facil, usor atat din cauze obiective cum ar fi: inertia fostelor structuri din economie si ruperea multiplelor legaturi dintre intreprinderi, dintre economia interna si cea internationala, cat si din cauze subiective, din care fac parte: efectul de respingere fata de realitatile vechiului sistem economic, ce duce adesea la negarea oricarei forme de activitate previzionala, ca si cum s-ar urmari formarea unei economii de tipul capitalismului primitiv, incipient, de mult depasit de gandirea si practica manageriala moderna.

Este evidenta temerea sau chiar repulsia fata de o reala si benefica activitate previzionala, capabila sa ofere autoritatilor o perspectiva clara, sa canalizeze resursele spre obiectivele pe care le impune noul tip de societate, sa atenueze si sa elimine sursele de fracturare a dinamicii economice si de blocaje financiare.

Tranzitia spre un nou tip de economie, impune deci si o tranzitie spre un nou mod de conducere, bazat pe libertatea afacerilor, dar care presupune si constientizarea nevoii de perspectiva, in asa fel incat sa se asigure participarea responsabila, in cunostinta de cauza, a tuturor agentilor economici, la dezvoltarea societatii in ansamblul ei.