Cazuri de utilizare a jurisdictiilor offshore in montajele financiare internationale

Cazuri de utilizare a jurisdictiilor offshore in montajele financiare internationale

A ne gandi la centrele financiare offshore doar ca mijloc de spalare a banilor murdari ar fi o greseala. Ele sunt foarte folosite ca baze pentru comiterea unei game largi de infractiuni si pentru a asigura acoperirea a numeroase tranzactii financiare ilicite si dubioase. Urmatoarele studii de caz cu privire la spalarea de bani si frauda financiara cu ajutorul centrelor offshore au menirea sa sublinieze aceasta diversitate.

Cazul Bancii Internationale de Credit si Comert (BCCI)

In iulie 1991, peste 12 miliarde USD - reprezentand active ale BCCI - au fost confiscate dupa ce investitorii au descoperit probe despre raspandirea fraudei. Colapsul bancii nu a constituit insa o surpriza, el fiind deja prevazut. Verificari asupra conducerii bancii fusesera facute de cativa ani in SUA si Marea Britanie, insa actiunile intreprinse de inspectorii bancari si colapsul bancii au generat unde mari de soc in intregul sistem financiar.

Pe masura ce rezultatele investigatiilor erau facute publice, faptul cel mai socant nu a fost falimentul in sine, ci faptul ca acestei banci I-a fost permisa atata vreme functionarea fara nici o interventie din partea guvernelor si a inspectorilor bancari. Banca nu a facut discriminari in ceea ce priveste clientii sai, furnizand servicii pentru traficanti de droguri, dictatori, teroristi, comercianti fraudulosi, traficanti de arme si multi altii. Notiunile de vigilenta bancara, de cunoastere a clientului si a afacerilor derulate de acesta nu facea parte din manualul de proceduri al bancii. Mai mult BCCI nu numai ca a functionat pe un sistem bazat pe confidentialitate si inselaciune, dar il si vindea in mod deliberat clientilor, ca parte esentiala a serviciilor bancare.

Infiintata de Agha Hasan Abedi ca banca destinata tarilor in curs de dezvoltare, BCCI la momentul colapsului era cunoscuta in anumite cercuri ca banca a escrocilor si a criminalilor internationali. Articolele despre scandalul BCCI au abundat, furnizand materialul necesar pentru cateva carti si creand imboldul pentru o mai buna reglementare a sistemului financiar global. Una dintre cele mai amanuntite anchete a fost facuta de catre personalul Comitetului Relatiilor Externe al Senatului SUA. Raportul a fost foarte aspru in aprecierea bancii care de la inceput a fost alcatuita    dintr-o multitudine de identitati, legate intre le printr-o retea impenetrabila de companii holding, companii afiliate, subsidiare, banci in interiorul altor banci, transferuri interne si relatii de reprezentare. Prin fractionarea structurii corporatiei, a evidentei contabile, a controalelor regulatoare, a reviziilor contabile, prin complexitatea structurii interne a grupului BCCI, acesta a fost capabil si ocoleasca in mod frecvent si rutinier restrictiile legale cu privire la miscarea capitalului si bunurilor.

BCCI a fost capabila sa comita sau sa faciliteze o serie de infractiuni prin intermediul a numeroase mijloace, inclusiv utilizarea companiilor de coperire "shell - companies", exploatarea centrelor financiare offshore si a pradisurilor bancare si diversificarea structuii corportiei sale. Complexitatea sistemului a fost completata si de un inalt nivel al influentei politice. Desi avea sediul general la Luxemburg, scopul pentru care a fost infiintata BCCI a facut ca aceasta sa nu fie responsabila fata de o anumita jurisdictie sau supusa unui anumit set de reglementari nationale.

Sistemul de supraveghere era foarte slab la momentul respectiv si aceasta slabiciune a fost pe deplin exploatata de banca, care si-a impartit operatiile intre doi auditori, nici unul intre acestia neavand acces la imaginea totala a activitatilor sale, pozitie din care ar fi fost capabila sa dea un sens adevarat implicarii bancii in spalarea de bani si in alte forme de frauda si coruptie. Suplimentar, BCCI-ul a folosit insulele Cayman si Antilele Olandeze pentru a crea un labirint de companii de fatada care sa formeze o cortina de acoperire a deponentilor si activitatilor acestora. Desi autoritati precum Banca Angliei au aflat despre activitatea infractionala a BCCI, timp de doi ani nu s-au facut demersuri pentru inchiderea ei.

Poate cel mai socant lucru a fost palma grea data sistemului financiar offshore, facandu-i pe doi oficiali americani sa precizeze Comitetului de Relatii Externe faptul ca "nu ne confruntam cu un fenomen izolat, ci cu o problema frecventa, care a luat amploare o data cu dezvoltarea comunitatii financiare internationale. Datorita magnitudinii extraordinare a tranzactiilor financiare internationale, oportunitatile de frauda sun enorme, recompensele pe masura, iar sistemele create pentru a proteja impotriva ilegalitatilor sunt departe de a fi adecvate".

Legile cu privire la secretul bancar si la cultul confidentialitatii pot fi intermitente in a dezvalui activitati ilicite, chiar si acolo unde mecanismele legale o permit, in aparenta, colaborarea cu autoritatile internationale. Se pare ca acolo unde mecanismele legale permit, in aparenta, colaborarea cu autoritatile internationale. Se pare ca si acolo unde exista Acorduri de Asistenta Mutuala a Organelor de Control, acestea nu s-au dovedit a fi solutia la problemele legate de paradisurile fiscale: acordurile nu aplica singure, iar tarile caracterizate de o confidentialitate adanc inradacinata se abtin deseori de la cooperare, in ciuda existentei tratatului.

In cazul BCCI, care era implicata in spalarea banilor obtinuti din traficul de droguri, transportul ilegal de arme si mituirea oficialilor guvernamentale, majoritatea transferurilor de bani s-a realizat prin BCCI Overseas, autorizata in Grand Cayman. Atunci cand autoritatile new-yorkeze au somat BCCI sa prezinte dtele bancare din Cayman, acestea s-au lovit de un adevarat zid. Un reprezentant BCCI din New York, pe numele caruia fusese eliberata o citatie, a refuzat sa furnizeze vre-o informatie bancara, pe motivul respectarii secretului bancar.

Dupa invocarea Tratatului de Asistenta Mutuala al Organelor de Control dintre SUA si Grand Cayman, autoritatilor sus-mentionate li s-a pus de catre judecatorul general al Caymanului ca datele vor fi puse la dispozitia procurorilor locali sau regionali, incluzand bineinteles Procuratura din New York, ea fiind cea care demarase cercetarea. Conform afirmatiilor procurorului districtual Manhattan, Robert M. Morgenthan, mai mult de 98% din toate procesele din SUA sunt aduse in instanta chiar de procurorii locali sau regionali.

In cel din urma, autoritatile americane au facut progrese importante in urma intaririi relatiilor de cooperare cu British Serious Frauds Office. Judecatorul general al Grand Cayman, un avocat din Midlands - Anglia, numit in functie de catre guvernul britanic, a facut o vizita "colegiala" oficialilor new-yorkezi, acestia primind insa doar o parte din informatiile cerute.

Cazul Franklin Jurado 1990 - 1996

Una din cele mai interesante condamnari din SUA in ultimii ani a fost cea a lui Franklin Juardo, un economist columbian, absolvent al Havardului, care nu numai ca a spalat sume importante de bani pentru Jose Santacruz Londono, exponent de marca ai Cartelului Cali, dar a dezvoltat o foarte bine gandita schema de spalare a banilor. Jurado a fost arestat in 1990 la Luxemburg, unde organele de control cu confiscat cateva dischete cu date despre 115 conturi bancare din 16 localitati (de la Luxemburg la Budapesta) si detalii despre o vasta schema de spalare a banilor. Cele cinci faze ale schemei au fost create pentru a legaliza sumele obtinute din traficul de droguri si a le feri de confiscare. Desi nu exista decat o varianta a ciclului clasic de spalare a banilor, in strategia lui Jurado, fazele spalarii erau atent create, pentru ca bunurile sa treaca de la un nivel inalt de risc la unul mai mic. Cele cinci faze erau:

1. Depozitul initial, care era faza cea mai riscanta, pentru ca banii sunt inca aproape de originea lor si deci foarte "fierbinti" - se realizeaza in Panama;

2. Transferul banilor din panama in Europa

De aproape trei ani, Jurado coordona transferul dolarilor americani din bancile panameze in mai mult de 100 de conturi din 69 de banci din noua tari: Austria, Danemarca, Marea Britanie, Franta, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg si Monaco, cu depozite intre 50.000 si 1.000.000 dolari;

3. Transferul banilor in conturi deschise in numele unor cetateni europeni

Asa cum a remarcat un analist, scopul acestei faze era ascunderea nationalitatii detinatorului contului prin transferarea bunurilor in conturi noi, deschise sub nume europene cum ar fi Peter Hoffman si Hannika Schimdt. Repartizarea conturilor unor europeni fictivi indeparta supravegherea sporita alocata conturilor deschise in numele unor hispanici sau columbieni;

4. Transferul catre companii de fatada europene care nu ar da nastere nici unei suspiciuni sau n-ar da nici un motiv geografic, legal, politic sau psihologic pentru investigarea bunurilor;

5. Intoarcerea fondurilor in Columbia prin intermediul investitiilor realizate de companii de constructii, companii farmaceutice si imobiliare.

Potrivit unui raport ulterior, Juardo a spalat aproximativ 30 mil. de france francezi prin intermediul conturilor deschise la marile banci din Franta. Juardo a precizat ca Franta a meritat atentia deoarece aici a identificat institutii financiare franceze care erau accesibile spalarii de bani. In aprecierile lui Jurado, cel mai mare punctaj l-a obtinu Austria, care, apreciaza el, "era extrem de deschisa tipurilor noastre de depozite si oferea extraordinare facilitati in materie de confidentialitate si discretie bancara", urmeaza Ungaria "pentru ca dorea capital vestic" si insulele Canalului, care "erau un paradis financiar". Elvetia era situata la polul opus , deoarece el credea ca trebuie evitata datorita pericolului generat de presiunile exercitate de SUA pentru diminuarea confidentialitatii. In ciuda cercetarilor sale si a strategiei sale atent structurate, Jurado a fost arestat la Luxemburg in 1990, se pare chiar inainte de blocarea a 46 milioane de dolari din cele 140 de conturi din Europa si Panama, urmata    si de confiscarea fondurilor din mai multe conturi din New York, inclusiv 3,4 milioane USD detinute de o companie panameza, Siracuza Trading Corporation. In aprilie 1996, Jurado a fost condamnat la sapte ani si jumatate de inchisoare.

Banca American Express International

In 1994, Antonio Giraldi si Lourdes Reategui, oficiali al Bancii American Express International - AEBI, au fost acuzati de spalare de bani obtinuti din traficul de droguri realizat de columbieni si mexicani. Originea banilor era ascunsa si contrafacuta de acesti doi functionari bancari, implicati in mod direct in afaceri cu Ricardo Aguirre Villagomez, cel mai important spalator de bani si cel dintai om al lui Gulf Cartel. Bancherii au creat un portofoliu de investitii din insulele Cayman, care apoi corporatii localizate in Mexic si de corporatiile de investitii din insulele Cayman, care apoi au fost folosite pentru a garanta o serie de imprumuturi. Anchetele desfasurate de SUA au avut ca rezultat nu doar condamnarea oficialilor bancari, ci si a lui Villagomez.

Tot ca urmare a anchetei, un important factor de droguri texan a fost de asemenea arestat; el devenise clientul lui Giraldi si Reategui la Bankers Trust si mai tarziu la AEBI. Bancherii au infiintat pentru acuzat o serie de companii holding si au deschis conturi bancare in numele unor companii offshore, in care acuzatul a virat sumele obtinute din traficul de droguri. Din februarie 1989 pana in 1993, acuzatul a transferat aproximativ 17 milioane de dolari in aceste conturi. Toate cele 17 milioane de dolari erau trimise la banci mexicane sau in conturi deschise de bancile mexicane la bancile americane din El Paso, si le-a transferat la sucursale ale bancilor mexicane si la alte companii de investitii offshore. Existenta Tratatelor Legale de Asistenta Mutuala incheiate cu Mexic, Elvetia si Cayman a constituit elementul critic in instrumentarea cazului, astfel ca, in iunie 1997, dupa ce a pledat vinovat, traficantul texan a fost condamnat la inchisoare pe viata.