Comportamentul producatorului

Comportamentul producatorului

Mobilul major al activitatii economice il constituie maximizarea profitului, in conditiile date ale concurentei. Din aceasta cauza, firma are caracter comercial.

In acest sens, agentii economici producatori devin ofertanti pe piata. Ei vor actiona pe baza rationalitatii economice, adica printr-o activitate eficienta motivata de deciziile fundamentate pe raspunsurile la intrebarile: ce, cat, cum, pentru cine sa produca.

Ca urmare, comportamentul economic al producatorului trebuie sa se reflecte intr-o activitate tot mai eficienta, capabila sa-i asigure maximizarea profitului.

Realizarea acestui deziderat in conditiile pietei libere concurentiale necesita in primul rand, fie maximizarea productiei la un cost dat, fie minimizarea costului pentru o productie data.

Dupa cum se cunoaste, pentru producerea bunurilor economice, agentii economici combina factori de productie (munca, pamant, capital si neofactori).

Maximizarea profitului se realizeaza simultan in doua sensuri:

aprovizionare, adica asigurarea factorilor de productie, respectiv asigurarea resurselor, ceea ce in raport cu firma reprezinta intrari;

vanzarea bunurilor obtinute din activitatea depusa, prin care trebuie sa-si recupereze cheltuielile facute si sa obtina beneficiu, ceea ce reprezinta iesirile.

Totalitatea elementelor de care firmele au nevoie pentru a produce bunuri economice reprezinta factorii de productie. De fapt, factorii de productie sunt resurse atrase si utilizate pentru a produce bunuri economice.

1.Combinarea factorilor de productie reprezinta procesul complex si specific de unire a acestor factori sub aspect tehnic si economic in scopul realizarii bunurilor economice si a beneficiului (profit).

Din definitia data, rezulta ca procesul combinarii factorilor de productie are doua laturi:

Latura tehnica se concretizeaza in atragerea factorilor de productie in functie de realizarea unor corelatii cantitative, calitative si structurale.

Corelatiile respective sunt conditionate de legatura obiectiva existenta intre intrari (achizitionarea factorilor si procesul de productie propriu-zis) si iesiri (desfacerea si vanzarea bunurilor obtinute).

Latura economica are in vedere unirea factorilor de productie in conditiile minimizarii cheltuielilor de productie.

Necesitatea costului minim se evidentiaza in practica prin complementaritatea si substituirea factorilor de productie. Complemen-taritatea se refera la asocierea unei cantitati dintr-un factor cu o cantitate data din alt factor de productie: de exemplu, asocierea a doua calculatoare cu 4 operatori (se lucreaza in doua schimburi).

Substituirea consta in inlocuirea unei cantitati dintr-un factor cu o cantitate din alt factor de productie, fara ca volumul productiei sa se modifice.

Procesul substituirii se exprima cu ajutorul ratei marginale de substituire (RmS). Ea reprezinta cantitatea dintr-un factor necesara (Δx) pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor (-Δy), astfel ca productia sa fie aceeasi.

RmS = - x/ y

Costul de productie

Pentru a produce bunuri economice, producatorul face o serie de cheltuieli, reflectate in costul de productie, care reprezinta totalitatea cheltuielilor efectuate de o firma pentru realizarea economica a productiei obtinute (producerea, depozitarea si vanzarea bunurilor). Din analiza definitiei costului de productie rezulta:

costul reflecta unitatea consumului de factori de productie si expresia sa baneasca;

costul aduce la acelasi numitor toate consumurile de factori;

costul include toate costurile efectuate de firme pentru producerea ofertei de bunuri, inclusiv cheltuielile de desfacere;

costul este principala componenta a pretului de vanzare.

Compararea pretului de vanzare cu costul productiei evidentiaza daca firma isi recupereaza cheltuielile efectuate si daca obtine profit sau beneficiu.

Profitul = Pretul de vanzare - costul productiei

Deci: P=f (pret, cost)

Profitul se obtine cand pretul > costul.

Cand costul > pretul, atunci se inregistreaza pierderi, iar daca pretul = costul, firma nu obtine profit (prag minim de rentabilitate).

In functie de modul cum se modifica diferitele elemente de cheltuieli si de variatia productiei realizate, costul poate fi cost fix (CF) si cost variabil (CV).

Costul fix cuprinde cheltuielile de productie care sunt independente de volumul productiei. Ele sunt relativ constante pe termen scurt: amortizarea capitalului fix, salariile personalului administativ, cheltuielile cu iluminatul si incalzitul general, chiriile, penalizarile si dobanda platita bancilor.

Costul variabil reprezinta cheltuielile care se modifica in acelasi sens cu volumul productiei realizate, dar nu in aceeasi proportie.

Acesta include cheltuielile cu materiile prime, materialele, energia, combustibilii, apa tehnologica si salariile personalului productiv.

Cheltuiellile efectuate pentru producerea si desfacerea unui bun exprima costul total (CT).

deci: CT = CF +CV

La nivel mediu, pe unitatea de bun realizata, se opereaza cu urmatoarele categorii de costuri medii (CM).

CFM = CF/Q; CVM = CV/Q si CTM = CT/Q, respectiv costul fix mediu (CFM), costul variabil mediu (CVM) si costul total mediu (CTM) sau unitar.

In conditiile economiei de piata, costul este limita inferioara pana la care poate cobori pretul de vanzare al unui bun economic, fara sa pericliteze activitatea agentului economic.

Pentru producator, o importanta practica deosebita o are    cunoasterea costului marginal (Cmg). El reprezinta sporul de cost total sau variabil (ΔCT sau ΔCV) determinat de cresterea productiei cu o unitate (ΔQ). El se exprima prin relatia: Cmg = ΔCT/ ΔQ sau Cmg = ΔCV/ ΔQ.

In conditiile unui pret dat, reducerea costului productiei asigura o crestere corespunzatoare a profitului. Asa se explica, preocuparea permanenta a producatorilor pentru reducerea costului productiei.

Dintre caile de reducere a acestuia se pot evidentia:

reducerea cheltuielilor salariale unitare prin cresterea mai rapida a productivitatii fata de cea a salariilor;

achizitionarea factorilor de productie la preturi mai reduse;

reducerea consumului specific al elementelor de capital circulant;

diminuarea cheltuielilor administrative; reducerea cheltuielilor de desfacere, a celor de publicitate si reclama comerciala.